JUCĂRIA
de RODICA BRETIN
Se simţea străin. Un intrus în ambianţa luxoasă, menită să epateze, mai ales pe cineva abia întors din marele război galactic şi deprins cu austeritatea bazelor sau navelor spaţiale, unde, în locul principiilor estetice domnea ca singură lege, eficienţa. Strălucirea splendidului candelabru şi jocul policrom al geometriilor mobilierului, contrastând cu insolitul hologramelor, nu reuşeau să-i dea senzaţia intimităţii unui cămin, ci a unui ansamblu lipsit de armonie, în ciuda pieselor valoroase care îl compuneau...
-Uită-te,
Donna, la mutra paşnică şi plină de modestie a frăţioru lui
meu: nici n-ai bănui că este faimosul Ken Moran, commodorul
diviziei ''Adhara'', omul care acucerit Rangonul, într-un cuvânt,
un erou !
Emfaza
lui Alec Moran trăda mândria amatorului de rarităţi, a cărui
ultimă achiziţie se întâmpla să facă parte din familie. De
altfel, soţia sa reprezenta mărturia vie şi fermecătoare a
nevinovatei pasiuni de colecţionar: purtând cu distincţie o rochie
vaporoasă de seară, care îi scotea în evidenţă trupul statuar,
Donna Moran era femeia superbă, invidiată de toată societate
alcoriană pentru frumuseţea şi eleganţa ei. Pe chipul cu
trăsături de o rară perfecţiune, încadrat de buclele blonde,
ochii îi rămâneau însă la fel de reci ca şi zâmbetul de
circumstanţă adresat la răstimpuri oaspetelui. Ascunzându-şi cu
graţie micile laşităţi în spatele convenţiilor sociale, ce
ofereau confort şi securitate, Donna renunţase demult la visurile
adolescenţei, preferând siguranţa oferită de un soţ cu
cincisprezece ani mai în vârstă dar pe cale de a deveni
principalul acţionar al tuturor companiilor comerciale alcoriene...
Nu înţelegea de ce, însă tânărul palid, cu priviri tăioase, îi
displăcuse din momentul în care l-a văzut apărând pe neaşteptate
în pragul vilei, îmbrăcat într-o simplă uniformă de campanie.
Dacă nu sosea tocmai atunci Alec, i-ar fi trântit uşa în faţă,
căci prezenţa acelui necunoscut o intimida, de parcă fostul
războinic ar fi adus în casa lor, din îndepărtatele genuni
cosmice, neliniştea dinaintea fiecărei încleştări.
-...
Cum îţi spuneam, planeta – o bijuterie a lumii minerale şi un
adevărat paradis al naturii virgine – a fost descoperită din
întâmplare, unde crezi ? Chiar la marginea sistemului pentru care
aţi dat bătălia aceea grandioasă. Ultima ta luptă...
Volubil
şi plin de sine, Alec monologase tot timpul mesei, simţindu-se
excelent în rolul amfitrionului agreabil. Îi plăcea să-şi creeze
în societate reputaţia unui interlocutor amabil, spiritual, amator
de artă şi curiozităţi dar nu reuşea să facă uitată faima
omului de afaceri a cărui rapacitate devenise proverbială. Acum
însă îşi ascundea sub tonul prietenos o veche nemulţumire,
amplificată de trecerea anilor. Poate din cauza diferenţei mari de
vârstă dintre ei, nu izbutise niciodată să-l înţeleagă pe Ken
şi nu aprobase şirul neîntrerupt de acţiuni nesăbuite ce
marcaseră viaţa mezinului , culminând cu înrolarea fără acordul
familiei, care l-ar fi dorit dedicat bătăliei mai promiţătoare a
comerţului. Iar astăzi, când nebunia născută dintr-un spirit de
frondă se dovedise profitabilă, commodorul Ken Moran refuza să
primească ceea ce i se cuvenea. ''Nimic nu este prea bun pentru
vitejii noştri combatanţi, întorşi victorioşi din război'', era
deviza zilei. Dar omul acela ciudat – ce nu-şi găsea locul în
lumea pentru care luptase, rătăcind fără ţel printre semenii săi
şi dovedind o apatie inexplicabilă – nu părea să dorească
ceva. De când se aflau împreună, n-a surprins vreo sclipire de
interes în ochii lui cenuşii, care învăluiau totul, oameni şi
lucruri, într-o privire somnolentă, filtrată printre gene. Dincolo
de aparenta pasivitate şi oboseală a fratelui său, Alec surprindea
uneori gesturi fulgerătoare, trădând reflexele de luptător, însă,
ceea ce îl deranja cel mai mult – deşi n-ar fi recunoscut-o –
era neliniştea care îl cuprindea urmărindu-i mersul rapid, cu paşi
de fiară la pradă, gata oricând de salt.
-Vezi,
Ken, continuă Alec Moran pe un ton schimbat, băieţii tăi s-au
distrat îndeajuns aprinzând focuri de artificii din fortăreţele
lor zburătoare. E rândul nostru, al oamenilor de afaceri, să
fructificăm ce-aţi câştigat. Ştii doar ce concurenţă acerbă a
declanşat pe piaţa galactică epuizarea resurselor din zonele
controlate de Confederaţie. Era normal ca, după câştigarea
războiului, lupta între Companii să se dea pentru sistemele bogate
în metale grele. Pe Sharon, planeta de care ţi-am vorbit, nu s-au
găsit însă zăcăminte importante şi, cum nimeni nu dorea să
facă o investiţie atât de puţin profitabilă, n-am întâmpinat
dificultăţi la obţinerea dreptului de exploatare. Dar preţul a
fost imens şi pe oricare altul tranzacţia l-ar fi dus la faliment,
căci planeta este total secătuită de resurse minerale şi
energetice. În schimb, are suprafaţa acoperită de o junglă
imensă, colcăind de viaţă; privind fotografiile nenumăratelor
specii de animale inofensive care mişună în voie printre
trunchiurile arborilor, mi-a venit ideea unei formidabile campanii
publicitare:''Civilizaţia noastră, plictisită de atâtea opere de
artă şi miracole tehnice, simte lipsa fluidului revitalizant care
să o poarte în universul generator de energii creatoare al
copilăriei''. Altfel spus, societatea alcoriană are nevoie de...
jucării. Iar pe Sharon se află, gata fabricate, milioane de
jucării biologice, care nu aşteaptă decât să fie prinse,
împachetate şi livrate. Planul era genial de simplu, necesitând
investiţii minime şi promiţând câştiguri fabuloase, dar
surpriza a intervenit ceva mai târziu, când, în pădurile
binecuvântatei oaze verzi, am descoperit Jucăria perfectă a
tuturor timpurilor.
În
vreme ce rostea ultimele cuvinte, în cameră s-a ivit
minitransportorul telecomandat, pe a cărui platformă se afla un cub
de sticlă cu pereţii opacizaţi, prevăzuţi cu absorbante de aer
camuflate într-o bandă decorativă, sinusoidală. După ce cutia a
fost depusă lângă masă, Alec s-a ridicat încet, savurând
efectul produs şi, cu un gest teatral, a glisat unul din pereţi:
-Iată
şi Jucăria !
-Alec
!
Cu
un ţipăt de uimire, Donna a sărit în picioare, nevenindu-i să-şi
creadă ochilor. Până şi Ken a fost surprins văzând făptura
care, la semnul poruncitor al lui Alec, a păşit supusă afară,
oprindu-se înaintea lor, scăldată în lumina puternică a
candelabrului. Revenindu-şi din primul moment de stupoare, Donna s-a
apropiat şovăielnică, oscilând între teamă şi curiozitate, în
timp ce Alec, mulţumit de reacţia ei, zâmbea superior. Ken a rămas
însă pe loc, privind fără prea mult interes descoperirea fratelui
său. Acesta nu observase tresărirea commodorului, după cum nu-i
vedea nici mâinile încleştate pe braţele fotoliului, gata să le
sfarme.
''Jucăria''
era o fiinţă umană, al cărei unic veşmânt consta din părul
argintiu, căzându-i pe umeri într-o ploaie de cârlionţi rebeli.
La început, Ken a crezut că avea în faţă o fetiţă, căci
statura mică şi silueta subţire păreau ale unei adolescente,
impresia fiind accentuată de contrastul cu înălţimea şi formele
sculpturale ale Donnei. Dar, uitându-se mai atent, a văzut că
trăsăturile feţei, deşi delicate, erau prea mature pentru a fi
ale unui copil, iar mugurii sânilor se ridicau sfidători, trădând
femeia. Cum stătea nemişcată – ochii ei de un albastru metalic
rămânând imobili şi impenetrabili ca oglinzile apelor adânci –
trupul zvelt, cu pielea albă şi lucioasă, reflecta lumina asemeni
suprafeţei şlefuite a unei statui.
-Seamănă
uimitor cu noi ! exclamă Donna.
Naivitatea
soţiei sale l-a făcut pe Alec să zâmbească condescendent.
-Poate
nu vă vine să credeţi, însă fiinţele acestea, pe care natura
generoasă de pe Sharon le-a înzestrat cu o înfăţişare atât de
estetic umană , n-au dovedit – în ciuda testelor noastre
minuţioase – nici cel mai mic semn de inteligenţă: vieţuiesc în
turme, nu au unelte, limbaj, iar unele simţuri le sunt total
atrofiate. Mă veţi întreba de ce le-am ales totuşi să
întruchipeze jucăriile viitorului ? Ei bine, pentru că perfecta
lor docilitate este dublată de un spirit de imitaţie de-a dreptul
fantastic. Priviţi !
A
luat de pe masă o cupă, sorbind din vinul rece, apoi a pus-o la loc
şi, într-adevăr, ascultătoare, Jucăria i-a repetat întocmai
gesturile, ducând la buze licoarea chihlimbarie, fără să bea
însă.
-Nu-ţi
place ? râse încântat Alec, aruncând în cupă pe sharoniana o
ţinea în căuşul palmelor, o mică sferă transparentă.
Instantaneu,
o reacţie efervescentă a evaporat lichidul: spirala de abur s-a
ridicat dinăuntrul vasului, unduindu-se ca un şarpe verde spre tavan şi răspândind în aer un parfum pătrunzător. Lui Ken i s-a
părut că simte deodată zeci de mirosuri ameţitoare, combinându-se
în game infinite, de la briza sărată a oceanului, până la izul
intens de plante şi animale al junglei. Percepea întreg acest
amalgam fără a pierde vreo nuanţă, ca şi cum simţul său
olfactiv, până atunci adormit, se trezise, recunoscând miresmele
subtile ale apei, focului sau pietrei şi ale tuturor lucrurilor sau
fiinţelor care puteau exista.
-Este
efectul răşinii extrase dintr-un arbore de pe Sharon, explică
Alec, spulberând atmosfera ce se instalaseîn cameră. O mostră din
seria descoperirilor senzaţionale pe care le voi prezenta la
expoziţia ce se va deschide peste două săptămâni în pavilionul
din centrul oraşului. Inaugurarea va concide cu dezvelirea celor
două obeliscuri ridicate în cinstea victoriei Confederaţiei, însă
principala atracţie va fi desigur Jucăria...
Amintindu-şi
de existenţa ei, i-a luat cupa din mâini, observând cu stupoare
rănile provocate de contactul cu pereţii încinşi de vaporizarea
lichidului. Nemulţumit, a cercetat fugar pielea fină a palmelor
sharonienei, înroşită de arsuri dureroase, la care ea părea la
fel de insensibilă, ca la tot ce se petrecea în jur.
-Acesta
este marele defect al Jucăriilor, se plânse Alec, urmărind-o cum
intra supusă în cuşca de sticlă. Lipsindu-le instinctul de
conservare, se strică foarte repede şi trebuie înlocuite. Din
fericire, dispunem deocamdată de un stoc suficient, însă, peste
câţiva ani, cererea va întrece probabil posibilităţile de
livrare, de aceea m-am gândit la creşterea Jucăriilor în ferme
alcoriene. Cât despre celelalte animale capturate pe Sharon, primele
transporturi au sosit deja. Şi vă asigur că expoziţia va face
senzaţie, interesul publicului fiind susţinut printr-o campanie
publicitară extrem de zgomotoasă. Dacă sunteţi curioşi, vă pot
duce la pavilion peste câteva zile, înaintea inaugurării.
-Dragul
meu, cred că nu voi putea veni. Două săptămâni reprezintă un
timp îngrozitor de scurt pentru a pregăti o recepţie şi vreau ca,
după triumful zilei, toţi invitaţii noştri să petreacă o seară
de neuitat.
-Ken
?
Commodorul
făcu un gest dezolat:
-Prea
multe senzaţii tari îl obosesc şi pe un soldat încercat, iar eu
sunt ameţit de atâtea noutăţi... Trebuie mai întâi să mă
obişnuiesc cu schimbările petrecute pe Alcora în cei opt ani cât
am lipsit.
-...-
Fratele
tău are o privire cam ciudată... remarcă Donna, intrând în
dormitorul somptuos, luminat doar de câteva globuri aurii.
-Vezi
tu, spuse Alec, ajutând-o să-şi scoată rochia, cei asemeni lui
sunt marcaţi de experienţa frontului şi odată întorşi în viaţa
civilă le vine foarte greu să se readapteze. Însingurarea îi
macină treptat, ca o boală, făcându-i să devină o problemă
serioasă pentru noi toţi, singura soluţie rămâne să fie
integraţi într-o activitate utilă societăţii, însă nu este
posibil. Putem reconverti industria de război dar ce să facem cu un
individ care nu ştie decât să tragă cu arma ? Atunci sunt trimişi
în cele mai îndepărtate colonii, exploatări miniere sau pe
staţiile de observare periferice... Şi toată această tevatură
pentru nişte rataţi care nu ştiu ce se cere unui erou, după ce a
învins în război.
-Ce
anume ? întrebă Donna neatentă, întinzându-se alene între
pernele moi.
-Să
moară la vreme...
Cinismul
răspunsului a făcut-o pe moment să se înfioare dar apoi a ridicat
din umeri. În fond, ce o priveau pe ea toate acestea ? Surprinzând
în ochii bărbatului strălucirea lacomă care o măgulea
întotdeauna, ca un omagiu adus frumuseţii de care era atât de
mândră, a zâmbit mulţumită, uitând cu totul de Ken...
-...-
Dând
la o parte peretele glisant al cuştii, Ken se aştepta să zărească
măcar o sclipire de teamă în privirea albastră a sharonienei.
Jucăria stătea însă cuminte, în picioare, cu ochii larg
deschişi, aţintiţi undeva spre un univers necunoscut. L-a lăsat
să îi cerceteze palmele rănite, stând nemişcată în timp ce îi
curăţa cu o îndemânare de chirurg pielea arsă, aplicând un
strat subţire de unguent antiseptic. Chipul ei a rămas la fel de
imobil chiar şi atunci când commodorul a ridicat încet mâna,
atingându-i şuviţele argintii de pe frunte, într-o mângâiere
delicată. Ken a privit câteva clipe în oglinzile ochilor străinei,
apoi a ieşit repede, murmurând ceva nedesluşit. Dacă ar fi întors
capul în momentul acela, ar fi putut surprinde o străfulgerare în
pupilele neclintite, luminate pentru prima oară de speranţă. Dar
sclipirea s-a stins imediat şi commodorul s-a îndepărtat cu paşii
săi tăcuţi, urcând magnifica scară interioară a vilei.
Ajungând
în camera sa, Ken s-a frământat toată noaptea: mila pentru
făptura închisă în cutia de sticlă s-a transformat curând
într-o furie cumplită. Niciodată nu se simţise atât de revoltat
şi fără puterea de a riposta ca în seara aceea, când a fost
obligat să asiste neputincios la umilirea unui semen de-al lui,
căci sharoniana era o fiinţă umană, iar fratele său o ştia la
fel de bine ca el însuşi... Unde erau idealurile pentru care
plecase să lupte la nouăsprezece ani împreună cu zecile de mii de
soldaţi ai diviziei de elită ''Adhara''? Dintre echipajele
crucişătoarelor, piloţii de pe interceptoare sau trupele de desant
blindat şi commando, după opt ani de război crâncen
supravieţuiseră doar câteva mii de oameni, aflaţi acum în tabăra
de refacere din apropierea oraşului. Sacrificiul celorlalţi îl
ajutase pe fratele său să-şi sporească averea şi influenţa prin
care cumpărase dreptul de a dispune de Sharon după bunul său
plac...
- continuarea săptămâna viitoare... -
(RODICA BRETIN,''JUCĂRIA'')
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Rodica_Bretin )
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... aper că a fost o lectură plăcută !
sursa desenului - rândunica:
M-a prins povestea... abia astept continuarea saptamana viitoare!
RăspundețiȘtergereCraciun fericit!
mulţumesc frumos pentru vizită ! mă bucur mult că ţi-a plăcut povestirea SF ce a debutat, în serial, pentru că este mai lungă !
Ștergeresper să-âi placă până la final !
multă sănătate îţi doresc !
Crăciun fericit !
pupic !