o rugăciune dragă sufletului meu...

... periodic îmi răsfoiesc caieţelele - cu ceea ce mi-a plăcut la un moment dat şi rescris pentru a putea reciti, oricând, ceea ce doresc ! 
... aşa am regăsit, în caieţele mele, o rugăciune ce vine de la părintele Arsenie Boca - postată cândva de părintele Ilarion Argatu (1903-1999)...
... când am listat, la imprimantă, această rugăciune, încă lucram, făceam parte dintr-un mare colectiv - ce acum nu mai este... 
... această rugăciune îmi aduce aminte de stilul minunatei poezii, ''Dacă'', a lui Rudyard Kipling (http://poetii-nostri.ro/rudyard-kipling-autor-121/ )...
   ''Iartă-mă, Doamne,
 -pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut !
 -pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzit !
 -pentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit !
 -pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles !
 -pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat !
 -pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o !
 -pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o !
 -pentru Lumina pe care aş fi putut să o primesc şi nu am primit-o !
 -pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o !
 -pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit !
 -pentru necunoscutul în care aş fi putut să păşesc şi, din teamă, nu am îndrăznit să păşesc !
 -pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am exprimat-o !
 -pentru tot ce puteam să creez bun şi frumos şi nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, şi a împărăţiei Tale Divine !  
    Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am greşit, pe Tine, Doamne, care eşti Mila şi Iubirea infinită, Te rog, iartă-mă şi mă îmbracă cu nesfârşita Ta Iubire şi Lumină !
    Îţi mulţumesc, Doamne,
 -pentru toată frumuseţea pe care am văzut-o izvorând din Tine !
 -pentru muzica tăcută a inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului !
 -pentru tot ce am simţit bun şi minunat în viaţa mea !
 -pentru tot ce prin harul Tău am înţeles !
 -pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu !
 -pentru iertarea pe care am dăruit-o, am dobândit pace !
 -pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne !
 -pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogăţit fiinţa !
 -pentru viaţa mea, care e a Ta, o mică parte a simfoniei existenţei !
 -pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine !
 -pentru necunoscutul în care am păşit plin de curaj, regăsindu-Te !
 -pentru iubirea copleşitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă !
 -pentru tot ce am creat prin Tine bun şi frumos, aducând cu umilinţă laudă împărăţiei Tale divine!
    Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele şi ale familiei mele, în Numele lui Iisus, 
    Amin !''
          (rugăciune ce se află aici: http://eftromania.blogspot.com/2013/11/rugaciune-puternica-arsenie-boca.ht )  
   

început de decembrie...

... poezia începutului de decembrie, minunat scrisă de prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann ):

 ''E
  prima zi de decembre.
  Acoperă-mi
  inima cu un fulg de nea,
  sau
  mai bine cu iubirea ta.

  Si lasă
  fulgii, ce vor veni,
  să te sărute
  a puritate de alb.
  Şi primește
  a vieții sărbătoare
  ce se aude chiuind
  de departe
  pe un vis cald,
  și dorește
  iubirea să se stecoare,
  în sufletul tău liber
  de tomnatice melancolii,
  cu clopoței și îngeri
  în ale iernii reverii.''

         (LAURA SCHUSSMANN,  ''E PRIMA ZI DE DECEMBRIE'')

jurnalul (176)

Astăzi ... vineri, 02 decembrie, ora 22.56

Am intrat ... în minunata lună a copilăriei sufletului... am avut deja şi ceva zăpadă:

Este bine ... că a fost şi pe la noi zăpadă dar azi a bătut iar vântul cel năpraznic !!! voia ca să ne smulgă gardurile ! am făcut rond de vigilenţă prin grădini mai toată ziua... au anunţat că o să vină iar gerulllllll...

Uneori învăţ (=simt) ... rapid că este mai bine să nu spun tot ceea ce ştiu !
Recunosc ... că ne place căldura în casă !
În bucătărie ... sunt eu, leptopul şi tv-ul... mai devreme, casa a fost luminată bine pentru că am avut o vizită dedicată sănătăţii lui ticuţu ! acum totul este ok !  
Sunt ... tot în ''hainele de ziuă'' - adică mai multe straturi... baticuţul verde se relaxează pe masa de lângă mine...

Nu am reuşit să citesc ... ci am frunzărit un caieţel cu cele rescrise acolo de mine cândva... 

Aştept, cu mult dor ... sărbătorile de iarnă - ne vor mai schimba atmosfera, ne vor înveseli colindele la tv ! practic, din comună nu vom primi cu colindul pentru că nu sunt ok - ne-au supărat bodyguarzii tot anul !!! 
Activităţile curente ... au fost legate de cumpărături, tăiat aşchii pentru aprins focul, transport lemne în casă, supravegheat focul în sobă, golit apa din canalizarea bucătăriei...
Am aşteptat ... momentul împodobirii casei şi - gata ! - am reuşit să schimb atmosfera din casă cu brăduţul împodobit, cu ghirlande şi globuri... plus instalaţia de lumini ce a colorat casa pe 1 decembrie ....

În casă ... fiecare are pătuţul lui - aşa cum Leu şi Puiu are fiecare căsuţa lui...   

Bodyguarzii ... au fost mai mulţumiţi azi pentru că a fost mai cald chiar dacă vântul a fost deranjant!!!

Recunosc ... că mă obosesc foarte mult emoţiile - acum aş dormi !
Aici : am ales o minunată crizantemă din grădină:

  

o plimbare...

... afară este un peisaj dar fără zăpadă - cea care a fost s-a topit !!!
... în schimb, am avut azi iar vântul năprasnic...
... este târziu aşa că este cel mai plăcut timp pentru a călători într-o zonă altfel...
... pe insula Ogasawara ! călătorie plăcută !

o zi cu dublă aniversare !

... azi, 1 decembrie !
... prima aniversare, este Ziua Naţională a României, împlinind 98 de ani de la Marea Unire:
                                                        LA MULŢI ANI !!!

LA MULŢI ANI, ROMÂNI DE PRETUTINDENI !!!

... a doua aniversare, de care trebuie să amintesc, cu drag, este că părinţii mei aniversează 60 de ani de căsnicie:
                                                        LA MULŢI ANI !!!

 PS.
... se cuvine să adaug şi minunatul cadou oferit de prietenul Licurici (ah, unde eşti ?):

poezii dedicate ... cartofului

... reîntâlnirea cu cartea, aproape de focul ce face să trosnească lemnul din sobă, a fost ceva curios, neaşteptat, acum câteva zile...
... am triat şi trimis la zona de aprindere a focului câteva cărţi socotite de mine că nu mai sunt importante...
... una din cărţi era dedicată cartofului, cuprinzând date despre cartof: istoria, reţete de mâncăruri şi de prăjituri... când am cumpărat-o (acum ani şi ani...), am văzut că era plină cu reţete despre cartofi şi am hotărât ca să o las la odihnă, în bibliotecă, gândindu-mă că îmi va trebui, poate, când voi începe eu ca să gătesc !!!atunci nu am răsfoit şi prefaţa...
...acum, răsfoind cartea, imediat după prefaţă, am descoperit câteva poezii scrise de un poet despre care nu am auzit (parcă eu sunt atât de cunoscătoare?!), Ion (Sofia) Manolescu: 
            https://sites.google.com/site/avangardaromana/ion-sofia-manolescu
... am căutat pe internet şi am descoperit şi date despre o revistă interesantă, o revistă literară de avangardă din anii 1930, la care a colaborat şi Ion Sofia Manolescu: ''unu''
            https://ro.wikipedia.org/wiki/Unu
... pentru că îmi pare rău că am fost superficială atunci, la răsfoirea cărţii, am hotărât ca să rescriu aici poeziile găsite în această carte (înainte de a dispare în focul minunat...), mai ales acum că a nins şi sunt binevenite lecturile (ca şi poveştile...): 

                                                   

      ''Cum îmi aduc aminte de voi
        cartofi necesari pentru hrană
        cartofi plini de pământ
        şi de nebănuite puteri 
        Voi aţi rămas singurul meu elogiu
        eu am rămas o lacrimă a lumii
        un pretext
        de a-mi confirma existenţa
        fiindcă voi aţi luat parte 
        la toate prefacerile mele esenţiale
                      Cum îmi aduc aminte de voi
                      cartofi buni pentru hrană 
                      cartofi cu soarele ascuns 
                      sub mii de învelişuri 
                      cartofi care mi-aţi conferit
                      cu toată generozitatea 
                      licenţa de inginer agronom
                      Din pământ îmi aprindeam sângele
                      strălucind pe stindardul nemuritor
                      de unde mă întâmpinau înălţimile
                      şi mă năşteam din sângele sângerând
                      pentru măreţiile ce dispreţuiau moartea
        Cum îmi aduc aminte de voi
        cum îmi aduc aminte de mine
        ca de o lacrimă uitată a lumii
        Voi mi-aţi rămas ca văpaie spre 
        spre a-mi afirma existenţa-n cuvânt
        deoarece îmi puteaţi 
        asigura realitatea imediată
                      Columnă unică aş fi dorit să rămân 
                      nestrăbătut decât de linii pure
                      precum un clon din cuibul vostru cald
                      logodna cu pământul s-o sărute
                      Să mi-l întorc prin dragostea pierdută 
                      pământ îndrăgostit de-un alt pământ
                      precum privighetoarea care arde 
                      cu aripa deschisă spre zâmbetul ferestrei 
                      spre unde nu-mi mai văd iubita niciodată.''
                                                     (''PROLOG'')  

     ''Pentru hrana noastră în cantităţi minime
        pentru gradul de stimă
        pe care vi-l acord eu şi Turgat
        ne vom întâlni în culturi intensive
        ne vom întâlni în culturi irigate 
        lângă valoarea voastră intrinsecă
        sau poate ne vom cultiva reciproc
        în argila cuvintelor
                      O cum îmi aduc aminte de voi
                      Mai întâi v-am văzut
                      ieşind din pământ
                      ca pe genunchii iubitei mele
                      mai târziu v-am văzut 
                      răsărind din pământ 
                      ca pe o tulburare a mea
        Carnea voastră se apropia 
        de carnea femeilor
        care făceau băi în lapte albastru 
        Carnea voastră mirosea a pământ proaspăt
        şi a materii minerale
        aşa cum mirosea trupul legendar
                                                             al lui Teseu
                      Cum îmi aduc aminte 
                      Mai întâi v-am văzut 
                      răsărind din pământ 
                      ca pe genunchii iubitei mele
                      Mai târziu v-am întâlnit în silozuri
                      prin gările cărămizii
                      când toamnele fumegau poleite
                      de carantina elegiacă a frunzelor
                      când trenurile alergau
                      spre dimineţile din inima mea
        De multe ori v-am purtat
        în pământul inimii
        fiindcă numai voi îmi mai puteaţi aminti 
        de genunchii iubitei mele
        şi de aceea nu mă interesa
        dacă voi sunteţi cartofi sau oameni
        de aceea nu mă interesa deloc
        valoarea voastră alimentară
                      Cum îmi aduc aminte de voi
                      cartofi buni pentru hrană
                      cartofi cu soarele ascuns
                      în ochi de amidon
                      cu soarele ascuns sub alte învelişuri
                      Cartofi buni şi fierbinţi 
                      ca sânii iubitei în prima noapte de dragoste
                      cartofi buni şi calzi
                      ca dragostea pe care n-am mai întâlnit-o
                      de la sânul matern
        Cum îmi aduc aminte de voi
        de primii tuberculi ce-au traversat oceanul
        de primii tuberculi intercontinentali
        Cum îmi aduc aminte 
        de nostalgia violetă a florilor voastre
        care-au dansat la sânul Mariei Antoaneta
                      Cum îmi aduc aminte de voi
                      Brutăria avea pâinea caldă
                      şi păduchii destul de îngăduitori
                      Bunicul meu a slujit-o credincios
                      mai mult decât o viaţă de om
         Brutăria veche avea înfăţişarea ursuză
         avea ochii plini de lacrimi şi fum
         De-afară se auzeau glasuri
         de la munca de zi
         dinlăuntru se auzeau glasuri
         de la munca de noapte
         Bunicul îşi arunca aluatul 
         şi cumpătul în balanţa dreptăţii
         bunicul cântărea cu pâinea
         toate nedreptăţile lumii
                      Acolo am început să scriu
                      întâile mele poeme 
                      şi am crescut alături
                      de cântec şi maidan
                      în cuptorul încins se rumenea pâinea
                      ca obrajii arşi ai pământului
                      Toamnele roşcovane crăpau 
                      în spuza vânătă a serilor
                      şi în apropierea unui spital
                      vegetaţia mirosea a ţărani
                      şi-o pelagră
                      De multe ori dimineţile
                      îi sărutau spânzuraţi prin grădini.
                                      (''CUM ÎMI ADUC AMINTE'')
     

       ''Cum îmi aduc aminte de voi
         cartofi plini de pământ
         cartofi plini de nebănuite puteri
         Dimineaţa mă revărsam ca un cântec
         odată cu revărsatul zorilor 
         când prin iarba celestă
         mai străluceau încă luceferi de rouă
         şi când întunericul adormea liniştit
         în pâlnii imaculate
                      Când mă vedeam prea singur
                      când mă simţeam îndepărtat de confraţi
                      mă întrebam care dintre poeţi
                      ar dori să devină
                      prieteni cartofilor mei
                      Ştiam că poeţilor o să le aducă
                      multă mâhnire elegiile toamnelor
                      când pe câmpii liniştea ruginită
                      se va aşterne ca o brumă
                      şi când din pământ vom scoate
                      rodul cuvintelor
                      alături de tuberculii cartofilor 
                      muşuroiţi în sângele aluvionar
                      din cuibul cald al inimii
         Când mă vedeam înconjurat
         de fastul georgicelor
         când mă simţeam îndepărtat de confraţi
         mă întrebam care dintre poeţi
         ar dori să devină
         prieteni cartofilor
                      Îl aşteptam să păşească alături de mine
                      să vadă cum frâng înserările 
                      vântul verde
                      când polibrăzdarul muşcă flămând 
                      din carnea pământului uşor aburind
         Îl aşteptam să păşească alături de mine
         alături de multiplele mele preocupări
         să nimicim virozele cartofilor
         şi să extirpăm cancerul bacterian al plantelor                   
         când minutarul inimilor
         tremura ca frunzişul la adierea cuvintelor
         alerga pe cadranul clipelor neîndoielnice.''
                               (''INVITAŢIE LA AGREST'')
     

       ''Eu sunt unul dintre cei mulţi 
         care pavează istoria --
         poemele mele
         n-au putut revoluţiona omenirea
         Eu sunt unul dintre cei mulţi
         cărora li s-a pus câte o armă în mână
         eu sunt unul dintre cei mulţi
         care au fost împinşi 
         în faţa dezastrului
         dar toate gloanţele mele 
         s-au îndreptat în sus
         toate gloanţele mele
         au trasat câte un poem
         pentru inima mea
         şi înainte de a îngenunchea
         lângă trupul meu sfârtecat
         înainte de a îngenunchea
         lângă pădurile mele în flăcări
         aş fi vrut să vă las câte un poem
         folositor ca o maşină agricolă
         aş fi vrut să vă las câte un poem
         folositor ca un kilogram de cartofi
                      Cum îmi aduc aminte de voi
                      ca de o corabie pierdută
                      când zburau rachetele 
                      peste înălţimile focului meu
                      când eu eram soldat
                      şi voi eraţi cartofi
                      când vă consumam liniştit
                      din cutiile proiectilelor
                      când vă consumam liniştit
                      alături de cadavrele în putrefacţie
                      numai voi îmi mai puteţi reproşa 
                      ura şi războiul
                      iscat între noi oamenii
                      numai voi îmi mai puteaţi aminti
                      de ţărâna fierbinte a patriei mele
         Şi fiindcă numai voi
         aţi putut răsări din pământ
         ca o răscolire a mea
         fiindcă numai voi
         aţi luat parte la toate
         prefacerile mele esenţiale
         de aceea m-am hotărât 
         să vă iau în cultură
         de aceea s-a încins o nespusă dragoste
         între mine omul şi voi cartofii.'' 
                             (''EU SUNT UNUL DINTRE CEI MULŢI'')

       ''Nepăsătoare rămâne privighetoarea
         din rapsodia albastră
         şi lacrima se prelinge
         pe obrazul somnului adumbrit
         Până la noaptea adevărată
         până la genunchii focului
         ne desparte clipa din clipă
         lângă afurisita speranţă
         Nepieritoare rămâne
         privighetoarea albastră
         dar numai eu i-am plivit ochii
         şi i-am împodobit trilul
         cu flori de cartofi
         cu flori ancestrale
         Numai eu am rămas aşteptând 
         să-şi aleagă penajul sărutului
         pe sub ploaia măruntă
                      Prin livezi cu aripi întredeschise
                      am strigat-o din muzici
                      dar spre numele ei cristalin
                      livia glasului nu mi-a răspuns
                      nu mi-a auzit plânsul din plâns
                      lăsându-mă mereu prin altă dată
                      fără să-i pot întâlni serile dinlăuntru
                      înainte de a mă scutura
                      Până la umbra amuţită-n cuvânt
                      nu mai stăruia decât inima
                      despărţindu-mă cu o singură frunză
                      de surâsul necunoscut
                      Melodii nedesluşite 
                      îmi risipeau sufletul 
                      şi peste măreţia albastră
                      zburam într-o singură aripă
         Cu flori de cartofi
         cu flori ancestrale
         i-am împodobit chipul
         dar n-am putut să-i smulg 
         răsfrângerea din oglinzi
         Apropiindu-mă de veşmintele adorate
         o aştept pe sub creanga uitată
         pe sub unde va trebui să ascult 
         cântecul lacrima şi pământul.''      
                                 (''PRIVIGHETOAREA ALBASTRĂ'')       

                                      

       ''Cum îmi aduc aminte de voi
         cartofi buni pentru valoarea voastră
                                                   alimentară
         cartofi buni şi calzi care mi-aţi potolit 
                                                           foamea
         cartofi cu soarele ascuns în pulpa de  
                                                          amidon
         cartofi plini de pământul dragostei
         cartofi plini de pământ aşteptat
                      Cum îmi aduc aminte de voi
                      cum îmi aduc aminte de genunchii
                                                            iubitei mele
                      Cartofi buni şi calzi
                      ca o zi însorită de toamnă
                      cartofi care mi-aţi însoţit cântecul
                                                          pretutindeni
                      cartofi care mi-aţi însoţit năzuinţele
                      cartofi buni şi calzi ca dragostea 
                      pe care n-am mai întâlnit-o de la sânul
                                                                          matern
         Cum îmi aduc aminte de voi
         şi cum n-aş dori să-mi mai amintesc 
         de croitorul care trecea drept arhitect 
         de analfabetul care mi-a convertit 
                                                 dragostea
         într-un mariaj de compromis
         făgăduind să-i deschidă pe Broadway
         un cabinet dentar
                      Trecusem dincolo de mine
                      când m-am întors cu sufletul jefuit
                      de-o neprevăzută eroare eratică
                      la care am ajuns prea târziu
         Când mi-am aruncat privirea în poala
                                                        minciunii
         arhitectul era tot croitor
         şi-n mariajul nesăbuit
         floarea sângelui meu adorat
         confunda arhitectura cu foarfeca
         uitată pe sprânceana vicleniei 
         în care întrezărise puţină istorie
                      Cum îmi duc aminte de voi
                      cum îmi aduc aminte
                      de nostalgia violetă a florilor voastre
                      de floarea sângelui meu adorat
                      din melancolia fericitei nefericiri
                      când mi-am aşezat sărutul
                      pe târziul coapselor ei adormite
         Cum îmi aduc aminte de voi
         cum îmi aduc aminte de focul sălbatic
         Nu ne mai putean recunoaşte
         care dintre noi eram oameni
         nu ne mai puteam recunoaşte
         care dintre noi eram demoni
         Trupurile noastre ne cădeau sfârtecate
         mâinile tuturor ne erau pline de sânge
                      Risipit prin învolburările adânci
                      din penumbrele lumii
                      în zadar am strigat cu glas tare
                      omul biruitor
                      în zadar am strigat cu glas tare
                      omul înfrânt
                      Braţele noastre descătuşate
                      n-au putut mângâia pulpele gloriei
                      vorbele noastre ciunge
                      n-au putut învălui gleznele focului
                      Despre oameni
                      inimilor noastre nu mai aveam ce le spune
         Cum îmi aduc aminte de voi
         Columnă unică aş fi dorit să rămân
         nestrăbătut decât de linii pure
         precum acest poem ce va rămâne
         logodna cu pământul s-o sărute
         să mi-l întorc prin dragostea pierdută
         pământ îndrăgostit de-un alt pămţnt
         precum privighetoarea care arde
         cu aripa căzută spre zâmbetul ferestrei
         spre unde nu-mi văd iubita niciodată
                      Cum îmi aduc aminte de voi
                      Din pământ îmi aprindeam sângele
                      strălucind pe stindardul nemuritor
                      şi mă năşteam din sângele sângerând
                      precum o lacrimă supremă
                      învăluind pământul
                      în care dorm străbunii şi cartofii
         Cum îmi aduc aminte de voi
         cartofi plini de pământ
         şi de nebănuite puteri
         cartofi buni şi fierbinţi 
         ca sânii iubitei în prima noapte de dragoste
         Cartofi care mi-aţi însoţit năzuinţele 
         cartofi care mi-aţi însoţit cântecul
         fiindcă numai eu v-am luat în cultură
         fiindcă numai domnia mea v-a muşuroit
         în cuibul cald şi adânc al inimii
                      Cum îmi aduc aminte de voi.''
                           (''EPILOG PRECUM O AMINTIRE SUPREMĂ'')

iubind puritatea zăpezii ...

.... pentru cine iubeşte mult puritatea zăpezii, o minunată poezie postată de doamna Claudia ( Claudia Maria Mitră):

        ''Toate nerostitele cuvinte
          astăzi m-au nins.
          Beţie de alb şi albastru,
          aşternută pe umeri.
          Întru fericire... îngropaţi-mă
          în zăpadă.''

oare aşa a fost să nu fie ?

                                                                                                        Motto:
                               ''La sfârşitul drumului mă aşteaptă sigur amintirea începutului....''
                                                                                                    -Laura Schussmann 


... continui cu o altă postare minunată de la prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann ):

      ''Vin din trecut ca o poveste sau o lecție de viață. A trebuit să mă nasc undeva, cumva, cândva, ca să pot fi aici și acum. Așa ne împărțim noi viața...trecut…prezent …si viitor...     
         Trecutul vrem mereu să îl uităm de teamă să nu ne recunoaștem greșelile... prezentul ne este preocupat de construirea viitorului…și uite aşa nevinovat de inocenți irosim viața...uitând să o trăim...
        Îmi doresc de o vreme încoace să nu mai fac greșeli...să mă iert pe mine pentru inocența sufletului meu și pentru naivitatea speranțelor mele…
        Să mă învăț minte și să nu mai cred că omul este doar o ființă inteligență, cu bun simț, cu suflet bun și numai cu intenții bune…
        Să nu mai refuz să văd și demonul din oameni și să nu mă mai încăpăţânez să cred doar în îngeri...
        Să mă opresc să renunț la mine când nu mai știu mai departe…să nu mai las pe alții să îmi  dicteze cum să îmi trăiesc viața pentru că ei nu au habar cum să o trăiască pe a lor…
        Să îmi trăiesc visul și să fac din el realitatea care o merit...în care mă simt bine și fericită cu mine...
        Să nu mai fluier a pagubă când văd că iar am dat cu bâta în baltă sau cu stângul în dreptul...
        E chiar așa greu să mă învăț minte ?? E chiar așa imposibilă viața asta de nu îi mai văd posibilitățile ?''

                             LAURA SCHUSSMANN, ''''2.Oare așa a fost să nu fie ?'')

gândul unei secunde...

                                                                                           Motto:
                               ''Să nu mă minţi viaţă, căci cred în tine mai mult decât uneori ai merita...''
                                                                                                    -Laura Schussmann 


... acum câteva minunte, am citit o postare minunată la prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann );

    ''Dacă nu ne ascundem de viață , nici viața nu se ascunde de noi…
     Dacă trăim numai fragmente rupte din realitate, realitatea se fragmentează și ea, poate și mai rău, se deformează...
     Am început să scriu aceste rânduri, gânduri scurte, ca un dialog cu mine însămi…vreau să mă regăsesc iar…pentru că simt...prea trăiesc în realitate...realitatea altora...paradox...şi simt că mă pierd de realitatea mea şi de vis...
     Mă pierd de romantism, mă pierd de mine, și în lumea asta rece, insensibilă la suferință...îmi plânge spiritul ascuns după o frunză arămie la sfârșit ruginit de noiembrie…
     Uneori nu mai știu cine sunt…alteori mă descopăr cum nu mă știu că aș fi...
     Vreau…dar dorința se pierde când apare crudul Trebuie…
     Uneori sunt cine nu vreau să fiu…mă sperii...și mă întorc iar la mine...
     Oamenii mă văd așa cum mă vor ei să fiu…și sunt prea obosită de realitate ca să le spun că habar nu au cine sunt...
     În fiecare zi îi văd cum încearcă să își construiască lumi noi și speră că le va fi mai bine…Vreau să le spun adevarul dar mi se pune un nod în gât și tac...zâmbesc și le aprob speranta…''

              (LAURA SCHUSSMANN, ''1.GÂNDUL UNEI SECUNDE'')

smochinii noştri...

... am scris în ''jurnal'' (http://prietena-japoneza.blogspot.com/2016/11/jurnalul-175.html ) că m-am ocupat - atât cât am putut eu să realizez singură - de smochinii noştri... 
... anul trecut a venit de la Polul Nord valul de ger care ne-a ''îngheţat'' pe toţi, inclusiv sărăcuţii pomi, printre care şi cei 2 smochinii ai noştri...
... în toamna aceasta am citit pe internet despre modul cum pot proteja smochinii de gerul năpraznic:

... bineînţeles că teoria este teorie, practica mă ''omoară''...
... singură - de fapt era şi Puiu pe lângă mine dar nu a înţeles ce am cu smochinii, de ce pun pământ şi-i leg..., el ar fi făcut  doar puţin pişu pe ei !
... am început cu smochinul mai mic... am zis că o să fie prima încercare şi va fi mai uşor !!!
... am luat, cu o lopată, pământ şi am aruncat de jur împrejurul smochinului, la baza lui, încercând să îi mai acopăr rădăcina... apoi, cu o bucată de cablu, am tot dat înconjurul smochinului, în încercarea de a-l lega la mijloc... greu dar am reuşit în final ! apoi am luat o bucată de folie izolatoare, i-am aşezat-o pe deasupra vârfurilor, apoi am tras un sac deasupra, pe care l-am legat la mijloc ca să ţină bine vârfurile smochinului !

...  la al doilea smochin care este mare, bine dezvoltat, a fost infinit de mult mai greu... uşor a fost cu aruncarea pământului la baza smochinului! am trecut la încercarea de a-l lega la mijloc!!! păcat că nu am avut pe cineva care să filmeze câte ture am făcut cu cordonul de jur împrerjurul smochinului... am făcut haz de mine, singură ! cred că eram ca într-un film cu comicii fraţi Marx: 

... am reuşit până la urmă să finalizez legarea la mijloc a smochinului, am ancorat-o de pământ (ca să nu o ia vântul...), i-am aşezat la vărf o folie izolatoare şi apoi un sac, pe care l-am legat la mijloc... dar totul pare un manechin ce are o rochie cam aiurea aşezată!!!

... între timp a sosit şi mami curioasă de ceea ce făceam ! a zis că speră să fie de folos smochinilor şi să rămână legaţi până în primăvară! Doamne ajută ! atât am reuşit eu, cu toată dorinţa de bine!