din scrierile lui Mark Twain ...

...''Cand privesc inapoi, Gradina imi pare un vis. A fost frumoasa, neasemuit de frumoasa, incantator de frumoasa. Acum am pierdut-o si n-o s-o mai vad niciodata.
    Am pierdut Gradina dar l-am gasit pe el si sunt multumita. Ma iubeste cat poate, iar eu il iubesc cu toata forta firii mele pline de pasiune ceea ce, cred eu, este normal pentru sexul caruia ii apartin. Daca ma intreb de ce-l iubesc, descopar ca nu stiu si, de fapt, nici nu prea ma sinchisesc sa aflu. 
Cred  mai degraba ca genul asta de dragoste nu e un produs al rationamentelor si statisticilor, cum ar fi dragostea unora pentru reptile sau alte animale. Cred ca trebuie sa fie cam asa: Iubesc anumite pasari pentru cantul lor. Nu, nici gand. Cu cat canta mai mult, cu atat mai putin ma impac cu asta. Si totusi il rog sa cante fiindca vreau sa invat sa-mi placa tot ce-l intereseaza pe el. Sunt sigura c-o sa invat pentru ca, daca la-nceput nu puteam sa suport, acum pot. Cand canta el, se acreste laptele. Dar nu-i nimic, o sa ma obisnuiesc cu laptele acru.
    Nu pentru agerimea mintii il iubesc. Nu, nici gand. Nu-i el de vina pentru agerimea asta - atata cata este - fiindca nu si-a facut-o singur. E-asa cum l-a lasat Dumnezeu dar nici nu trebuie mai mult. Intentia a fost buna, sunt sigura. Mintea o sa i se deschida cu timpul, chiar daca nu dintr-o data. Si apoi nu-i nici o graba: e destul de bun asa cum e. 
    Nu pentru purtarea lui tandra si atenta sau pentru delicatete il iubesc. Nu. Are lipsuri din punctul asta de vedere dar e destul de bun si-asa si se face tot mai bun pe zi ce trece.
    Nu pentru harnicia lui il iubesc. Nu, nici gand. Stiu ca o are si nu-nteleg de ce-o ascunde de mine. Asta-i singura mea mahnire. Altfel, e sincer si deschis, acum. Sunt sigura ca nu-mi ascunde nimic altceva. Doar asta. Ma doare sa stiu ca are secrete fata de mine si uneori gandul asta nu ma lasa sa dorm. Am sa mi-l izgonesc din minte. N-o sa-mi mai tulbure fericirea care altminteri mai are un pic si da pe dinafara.  
    Nu pentru invatatura lui il iubesc. Nu, nici gand. A invatat singur si stie o multime de lucruri. Partea proasta e ca lucrurile cu pricina nu sunt cum le stie el.
    Nu pentru cavalerism il iubesc. Nu, nici gand. M-a parat dar nu-l invinuiesc. Cred ca asta-i o particularitate a sexului sau si nu l-a lasat el. Sigur ca eu nu l-as fi parat niciodata, mai curand as fi murit. Dar si asta-i o particularitate de sex, asa ca nu pot sa ma laud fiindca nu eu l-am facut.
    Atunci pentru ce il iubesc? Pur si simplu, pentru ca e barbat. Asa cred.
    Are un fond bun si pentru asta-l iubesc dar l-as iubi si fara. Daca m-ar bate sau mi-ar arunca vorbe de ocara, l-as iubi mai departe. Sunt sigura. E-o chestiune de sex. Asa cred.
    E puternic si chipes, pentru asta. Il admir si-s mandra de el dar l-as iubi si daca n-ar avea nici una din calitatile astea. Daca ar fi urat, tot l-as iubi. Si daca ar fi o starpitura, l-as iubi. As munci pentru el ca o sclava, m-as ruga pentru el si as veghea langa patul lui, pana cand mi-as da ultima suflare.
    Da, cred ca-l iubesc pur si simplu, pentru ca-i al meu si pentru ca-i barbat. Banuiesc ca n-am nici un alt motiv. Cred prin urmare ca-i asa cum am spus la-nceput: genul asta de dragoste nu e un produs al rationamentelor si statisticilor. Ea vine nu se stie de unde si nu se poate explica. Nici nu-i nevoie.
    Asa gandesc eu. Dar sunt numai o fetiscana, prima care a stat sa studieze aceasta problema si,     s-ar putea, in ignoranta si lipsa mea de experienta, sa n-o fi inteles bine.   
       PATRUZECI DE ANI MAI TARZIU
    Ruga mea , dorinta mea fierbinte e sa trecem impreuna peste pragul acestei vieti. E o dorinta ce
n-o sa piara niciodata de pe pamant. O sa salasluisca in sufletul fiecarei sotii care iubeste, pana la sfarsitul timpurilor. Si o sa poarte numele meu.
    Dar daca trebuie ca unul din noi s aplece mai intai, ruga-mi este sa fiu eu aceea. El e puternic, eu sunt slaba. Eu nu-i sunt atat de necesara pe cat imi este el mie. Fara el, viata n-ar mai fi viata. Cum as putea indura?
    Ruga asta e si ea nemuritoare si o sa dainuie cat o sa dainuie stirpea mea. Sunt prima sotie, si in ultima sotie o sa ma repet.
       LA MORMANTUL EVEI
    Adam: Unde era ea, acolo era Raiul.''
                            -''Jurnalul lui Adam si al Evei''
   

... cei mai inteligenţi oameni din trecut ...

... cândva am găsit un clasament al celor mai inteligenţi oameni din trecut:
        1. Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832)
    2. 3. Blaise Pascal (1523-1662)
            Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646-1716)
        4. Leonardo da Vinci (1452-1519)                                 
        5. Madame de Stael (1766-1817)
        6. Johann Sebastian Bach (1685-1750)
        7. Wolfganf Amadeus Mozart (1756-1791)
        8. Ludwig van Beethoven (1770-1827)
        9. George Sand (1804-1876)
      10. Napoleon Bonaparte (1769-1821)  

din poezia lui Sorescu ...

 ... ''Cu mine se petrece
       Ceva.
       O viaţă de om.''
                  ( MARIN SORESCU,''Întâmplare'')
          (https://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Sorescu)

poezie sumeriană ...

             ''În acea zi, în acea zi de demult,
               în acea noapte, în acea noapte îndepărtată,
               în acel an, în acel an de demult,
               când utilul şi splendoarea au apus...''

... din intelepciunea trecutului ...

... multumeste flacarii pentru lumina ei dar nu uita piciorul lampii, care asteapta cu rabdare si credinta in umbra...''
              -  RABINDRANATH  TAGORE

... regina darkingilor ...

... apropo de legende: mi-a placut un fragment din ''Mireasma si suspin'' scrisa de Vasile Rebreanu!
     ''... Darking e un cuvant compus: dragoste si rege. Darkingii earu un popor al apelor, traiau pe ape, cu stelele deasupra lor, mereu in furtuna. Il conducea insa o femeie - Iuliana era numele reginei darkingilor. Aveau o singura religie: dragostea. Aveau o singura stea: steaua dragostei. Acest vechi popor a disparut, lumea a uitat poporul care se chema ''dragoste regeasca'', cum lumea a uitat de frumoasa regina Iuliana si ... a uitat ca pe cer exista o mare stea: steaua dragostei. Nimeni nu mai stie ca exista macar, nimeni nu mai simte nevoia s-o gaseasca, s-o redescopere ...''
          (''Intre ape - o pensiune stranie'')

suferinţă şi iubire ...

... deşi ştiu că paginile pot fi citite de persoane din ţări diferite, ca un copil am fost surprinsă plăcut să găsesc câteva rânduri scrise de ... Grace! 
... curiozitatea m-a împins să-i vizitez blogul şi să citesc şi să admir fotografii, picturi, etc...
... subiectele sunt frumoase, interesante, stranii - mai ales cea despre "The Ballad of Tam Lin and Winter Rose''...
... nu ştiu ce conexiune s-a realizat în memoria mea ... gândurile mi-au zburat iute la câteva rânduri din lirica engleză, compuse de Shelley:
          ''...Vino pe-al mării-asfinţit,
               Noptatec duh,
               Negura urcă spre răsărit
               Din razele zilei care se duc,
               Vise şi zâmbete şi spaime-mpleteşti;
               Esti groază şi dragoste eşti,
               Zboară-n văzduh!...''   
... din lirica românească, am găsit cândva la Ion Sofia Manolescu, versuri care vorbesc despre zbuciumul îndrăgostitului, de amestecul de suferinţă şi iubire ...
          ''...Când sunt îndrăgostit
                iau o pădure în braţe
                o dezbrac de toate umbrele
                o ridic în mâini
                deasupra fiinţei mele
                deasupra pământului
                şi-i dau drumul 
                peste dezastru.
                     Atunci mă amestec 
                     cu toată pădurea decapitată
                     şi mi se naşte o inimă
                     bântuită de dragostea
                     stârnită în aceeaşi furtună.
               Când sunt îndrăgostit
               mă ridic din nelinişti
               şi mă prefac într-un munte
               iau muntele în braţe
               îl ridic pe suflet 
               deasupra fiinţei mele
               şi-i dau drumul peste vraiştea mea.
                     Atunci mă amestec
                     în adâncul fiinţei mele
                     cu tot muntele disperat
                     mă amestec cu toate umbrele 
                     cu toată dragostea
                     cu toată moartea
                     după care se frânge privighetoarea. ''   
... dar cred că cele mai potrivite, ar fi versuri  din poeziile lui Lucian Blaga:
        ''Cel mai adânc dintre doruri
          E dorul-dor.
          Acela care n-are amintire
          Şi nici speranţa, dorul-dor.  
               Pe-un drum ne duce dorul-dor,
               Pe-un drum
               Ce dincolo de orice călător
               Mai are-o prelungire.
         Nesfârşit e dorul-dor
         Bate-n calea tuturor.''   

...Babel ?!...

… când am mai crescut şi am înţeles că în lume există, în afara limbii române pe care nu o vorbeam, multe alte limbi, am fost atrasă de cunoaşterea acestor limbi străine … ... am reuşit să învăţ câte ceva despre câteva limbi - în stilul meu autodidact - : româna (toată viaţa am învăţat şi am acumulat informaţii), germana (în clasele V-VIII şi IX-XIII-am fost ultima/ penultima serie de 5 ani la un liceu industrial!), sârba (cuvinte scrise şi rescrise din sârbă în română şi invers-alfabetic-pentru a-mi creea un minim de cuvinte necesare înţelegerii celor spuse de televiziunea sârbă înainte de 1989 şi înţelegerii minunatelor cântece sârbeşti!), franceza (în clasele IX-XIII - ca a doua limbă străină - şi în facultate, timp de 3 ani!), engleza (singură, cu un manual, ca să pot înţelege limba auzită - nu o vorbesc pentru că nu am pronunţia adecvată - pentru a înţelege filme, muzică, limbajul calculatorului, etc ), italiana (singură, cu gramatică şi dicţionarul în mână - pentru a reuşi să comunic cu membrii familiei din Italia, în orice eventualitate ...) … la unele am descifrat mai multe pornind de la gramatică până la a le vorbi acceptabil, la altele atât cât să am mulţumirea că le cunosc doar pentru mine...

… fermecătoare este lumea conexiunilor care te ajută să poţi trece de la o limbă la alta...

… ce fenomen interesant!!!

… am avut experienţe ciudate, ori de câte ori au venit în vacanţă, la noi, ramura familiei noastre ce trăieşte departe de noi, în Franţa! La un moment dat, după zile de vorbit şi tradus - atât mie cât şi celorlalţi membri ai familiei, care nu ştiau româna/ franceza -, ajungeam în situaţia stranie că nu mai ştiam care este limba mea maternă, cărei limbi aparţineau cuvintele rostite … şi multe alte experienţe – de care îmi aduc aminte, straniu, când se întâmpă ceva şi este reactivată acea zonă din memorie!!!

… simpatic mecanism!!! dar de ce atâtea limbi?! de ce unele au multe lucruri comune?!

... şi astfel, căutând în cărţi, ani după ani, am întâlnit într-una din zile, scrierile lui George Steiner (http://ro.shvoong.com/humanities/1649320-dupa-babel-aspecte-ale-limbii/ )… ce a pornit în viaţă cu o bogăţie incomensurabilă: 4 limbi materne! … gândea, vorbea şi visa în limba vorbită mai mult timp în acea zi!...

... scrierile sale sunt atât de complexe, pline de atâtea analize, concluziile sale sunt atât de interesante!  voi transcrie câteva rânduri, aşa ca o exemplificare a acestei superbe cărţi:

''... De ce trebuie fiinţele omeneşti să vorbească mii de limbi diferite şi reciproc incomprehensibile?Trăim într-un cadru pluralistic încă de la începutul istoriei şi luăm amestecul rezultat drept bun...

…. De ce homo sapiens, a cărui cale de asimilare s-a dezvoltat şi funcţionează exact în aceleaşi moduri complicate în toată lumea, a cărui structură biochimică şi potenţial genetic sunt în esenţă comune, ale cărui nervuri ale cortexului cerebral sunt întru totul asemănătoare la toţi oamenii şi la fiecare nivel al evoluţiei sociale, de ce, atunci, această specie de mamifer unită, deşi mică, luată individual, nu foloseşte o singură limbă comună? Ea aspiră, pentru procesele sale vitale, un anumit element chimic şi moare dacă este privată de el. Se poate descurca cu acelaşi număr de dinţi şi de vertebre...

… În lume se vorbesc în mod curent între patru şi cinci mii de limbi. Această cifră este, aproape sigur, o presupunere modestă... În plus, cele circa patru, cinci mii de limbi aflate în circulaţie sunt ele însele rămăşiţele unui număr mult mai mare de limbi vorbite in trecut. Anual dispar unele limbi aşa-numite rare, limbi vorbite de comunităţi etnice izolate sau muribunde...

...Cum se poate explica oare această situaţie ciudată? Cum putem da o explicaţie logică faptului că fiinţele umane de aceeaşi provenienţă etnică, trâind pe acelaşi teritoriu, în condiţii climatice şi ecologice egale, adesea organizate în acelaşi tipuri de structură comunală, împărtăşind credinţe şi sisteme de rudenie, vorbesc limbi complet diferite? Ce sens poate fi atribuit unei situaţii în care sate, aflate la câţiva kilometri depărtate sau vai despărţite de dealuri joase, folosesc limbi neinteligibile între ele şi fără legătură din punct de vedere morfologic?...

... Departe de a fi rentabile şi demonstrabil avantajoase, numărul şi varietatea foarte mare de idiomuri umane, împreună cu realitatea unei incomprehensibilităţi reciproce, constituie un obstacol serios în calea progresului material şi social al speciei...

... Limbajul nostru se interpune între percepere şi adevăr ca un geam prăfuit sau o oglindă deformată. Limba paradisului era ca o oglindă perfectă: limba unei înţelegeri totale străbătea prin ea. Astfel Babelul a reprezentat o a doua cădere a omului, în unele privinţe la fel de tristă ca şi prima. Adam fusese izgonit din grădină, oamenii erau acum alungaţi din singura familie a omului. Şi ei erau lipsiţi de convingerea de a putea fi capabili de a pătrunde şi comunica realitatea...

... Dacă omul ar putea sa dărâme zidurile de temniţă ale limbajului împrăştiat şi poluat (sfărâmăturile turnului dărâmat), el ar putea avea dinnou acces la sanctuarul interior al realităţii. El ar cunoaşte adevărul vorbind. În plus, înstrăinarea lui faţă de alte popoare şi ostracizarea sa într-o vorbire nedesluşită şi în ambiguitate ar lua sfârşit...

… Turnul este aşa cum proclama ''Geneza'', un asalt asupra Cerului (''Sturm'') dar el este, de asemenea, o uriaşă scară a lui Iacob (''Turm”) pe care omul se poate înălţa spre creatorul său...

… În 1967, în micul său tratat despre îmbunătăţirea şi îndreptarea limbii germane, Leibnitz a emis o ipoteză foarte importantă conform căreia limba nu este vehicolul gândirii ci mediul său determinant. Gândirea este limba interiorizată, iar noi gândim şi simţim după cum limba noastră distinctă ne îndeamnă şi ne permite să o facem.Dar limbile se deosebesc la fel de profund ca şi naţiunile. Şi ele sunt … oglinzi perpetuu vii ale universului, fiecare dintre ele reflectând sau structurându-şi experienţa în concordanţă cu propriile lor viziuni şi deprinderi cognitive. Dar Leibnitz a fost profund interesat de posibilităţile unui sistem semantic universal, inteligibil pentru toţi oamenii. Un asemenea sistem ar fi similar cu simbolismul matematic, atât de eficace tocmai pentru ca, convenţiile operaţiilor matematice par să fie ancorate în însăşi arhitectura gândirii umane şi se înfăţişează independente de orice variaţie locală... ''

                ( George Steiner, ''Dupa Babel'')

lacrimi in ochi, privire ratacita...

 Într-una din lecturile mele, am găsit aceste rânduri foarte interesante:

       ''... Adevărata democraţie, aşa cum o înţelegem noi nu se poate dispensa niciodată de un veşmânt aristocratic - cuvântul ''aristocratic'' fiind luat nu în sensul naşterii sau al unor privilegii, ci în sens spiritual.
             Într-o democraţie care nu respectă viaţa superioară a spiritului şi nu este determinată de acesta, demagogia poate acţiona liber, iar nivelul vieţii raţionale este coborât la acela al ignoranţilor şi inculţilor, în loc să domnească principiul educaţiei şi tendinţa de a înălţa spre cultură straturile inferioare, precum şi de a face recunoscut şi dominant: nivelul celor buni.
             A defini noţiunea de cultură şi nivelul acesteia pornind de jos, în sensul şi corespunzător înţelegerii plebei - tocmai asta şi nimic altceva e demagogia...''

                          (''Lacrimi în ochi, privire rătăcită'', Dostoievski)

... dulce tinut al poamelor ...

... printre lecturile mele am găsit un pasaj deosebit de interesant - nu pot să nu îl scriu aici - pentru cei ce nu l-au întâlnit în lecturile personale:

   ...''toate cunoştinţele noastre - din trecut, prezent şi viitor - sunt un nimic faţă de ceea ce nu vom şti niciodată. Ideea nu este pesimistă. Dimpotrivă, e înălţătoare. Într-adevăr, dacă incognoscibilul nu are limite, înseamnă că însăşi cunoaşterea poate spera să fie nelimitată. Omul nutreşte şi el această speranţă, întrucât omul este cunoaşterea însăşi care se cunoaşte pe sine. Raţiunea supremă a universului nu este ceva separat de fiinţa umană. Omul este o parte a ei. Poate chiar partea cea mai însemnată.
  ... Prin urmare, dacă noi devenim mai neştiutori, acelaşi lucru se întâmplă şi cu raţiunea supremă ... Cunoaşterea ca atare poate fi lipsită de inimă. Există ceva mai presus de lipsa de hotar a cunoşterii. Este lipsa de hotar a inimii ...''
                        (Evgheni Evtuşenko, ''Dulce ţinut al poamelor'')

despre ceremonia tămâiei...

... m-am gândit că ar trebui să scriu despre ceea ce am citit demult, în căutările mele de a mă apropia şi înţelege câte ceva despre această civilizaţie aparte - care mă atrăgea foarte mult ...
... în Japonia medievală nobilii îşi petreceau timpul liber organizând fie ceremonia ceaiului, fie ceremonia tămâiei ...
... nu am găsit multe date despre ceremonia tămâiei! 
... cred că aceasta era o ocazie specială ... aveau un oaspete căruia i se bucurau simţurile prin arderea tămâiei parfumate... într-un ceremonial complicat, se ardeau pe cărbuni, un anume amestec de mirodenii, răşini şi miere ... parfumurile ce se degajau prin arderea amestecurilor, conduceau la o stare de spirit specială - dinainte dorită de gazdă pentru oaspetele său!

haiku ...

''nu-i copac
  nici fir de iarbă
  ci-i de bambus
  lumea noastră...''
            

            

întâlnire cu fanii ...

... ca de obicei, am vizionat imagini dragi mie, prin NHK WORLD, şi am putut să admir, printre altele, o întâlnire organizată pentru a se realiza o apropiere între fani/fane şi membrii unui grup la moda în Japonia: Johnny!
... imaginaţi-vă o clădire frumoasă, numai sticlă ... pe trotuar, aşteaptă cuminţi, încolonate ordonat, în 2 grupuri mari - ca să nu deranjeze deplasarea altor persoane pe trotuar - fete îmbrăcate frumos, în stilul specific tineretului japonez (un spectacol deosebit de frumos pentru ochiul privitorului) ...
... întâi nu ştiam ce aşteaptă! credeam că aşteaptă deschiderea unui magazin, cu reduceri - obisnuită cu acest gen de imagini, în lume! şi eram curioasă, cum vor reacţiona la deschiderea uşii clădirii, pentru a intra!
... dar, nu!
... intrarea în clădire a fost vioaie, dar tot ordonată, fetele au intrat ca un stol de păsărele vesele, şi-au ocupat liniştite spaţiul acordat: tot ce era spaţiu liber, aşezate pe pernuţe, în stil japonez, şi frumoase şi neliniştite/ emoţionate, s-au întâlnit cu ... membrii unei formaţii la modă în muzica japoneză !!!
... între fetele aşezate frumos, în rânduri ca la un spectacol, erau rânduri libere-de acces pentru membrii formaţiei!
... au apărut membrii formaţiei în aplauzele deosebit de mulţumite ale fetelor, dar politicoase!
... şi la fiecare grup de fete emoţionate, zâmbitoare, a trecut câte un membru al formaţiei, şi ... a inceput un dialog plin de curiozitate, admiraţie şi politeţe, între cei prezenţi ...
... fiecare grup de fete a dăruit câte o plăsuţă cu un cadou-amintire membrului formaţiei care era prezent în faţa lor! iar băiatul care se afla în faţa grupului, răspundea la întrebările fetelor, cu drag dar şi vizibil emoţionat, de întâlnirea cu atâtea fane frumoase!
... la final fiecare era mulţumit de întâlnire!!!