de Isaac Asimov
Când s-a întâmplat, s-a și declanșat o avalanșă de măsuri energice pe cea de-a 27-a Bază Asteroid.
--Orice activitate întreruptă !
Nimănui nu-i era permis să părăsească Asteroidul; nimănui nu-i era permis să intre fără autorizație specială !
O navă specială a fost trimisă în ajutor, de pe Pământ, cu dr. Susan Calvin și dr. Peter Bogert la bord. Dr. Susan este psihologul șef al Asociației roboților și oamenilor mecanici, iar dr. Peter Bogert, matematicianul principal al aceleiași asociații.
Susan Calvin nu mai părăsise niciodată Pământul până acum și nici de data asta n-o făcea din toată inima. În epoca energiei atomice și a călătoriilor în spațiu, ea rămăsese mai retrasă, cu o mentalitate provincială. Nu-i plăceau astfel de călătorii, dar mai cu seamă detesta tot complexul de secrete profesionale pe care le implică, lucru care se citea pe figura ei înverșunată.
O dată ajunși pe Baza Asteroid au fost întâmpinați de Robert Kallner, conducătorul bazei. El i-a înștiințat din prima clipă că nu e vreme de pierdut și i-a poftit de urgență în biroul lui.
--Mai întâi aș vrea să vă mulțumesc pentru că ați răspuns atât de prompt chemării noastre și sper ca și cu ajutorul vostru să rezolv această problemă dificilă și neplăcut, pe scurt; am pierdut un robot. De îndată ce am fost siguri de acest lucru, am și încetat orice activitate aici, am și început să-l căutăm. Totul însă a fost zadarnic.
--Și nu credeți că perseverând ați fi putut să-l localizați și singuri în cele din urmă, fără să mai fie nevoie să ne aduceți pe noi aici tocmai de pe Pământ ? șuieră ca un suflu de gheață întrebarea pe buzele lui Susan Calvin.
--De fapt, noi l-am și localizat dar...
Aici Robert Kallner s-a oprit pentru câteva clipe, apoi a continuat:
-- ...cu o zi în urmă, o navă spațială a poposit pe Asteroid pentru a ne livra 2 roboți noi necesari laboratorului. Nava avea la bord alți 62 de roboți de același tip comandați de o altă planetă. După două zile de la dispariția robotului nostru, ne-a venit ideea să numărăm roboții de pe navă și am constatat cu stupoare că acolo erau acum 63 de roboți.
--Nimic mai simplu, deci al 63-lea robot e cel dispărut, concluzionă dr. Calvin.
--Exact dar care al 63-lea ?
Dr. Calvin aruncă o privire plină de neîncredere șefului Bazei.
--Nu mai înțeleg nimic, spuse ea, de ce nu puteți considera că al 63-lea robot e oricare dintre ei ?
--Tocmai aici e dificultatea căci trebuie neapărat găsit robotul pe care noi l-am pierdut, zise Kallner abătut.
--Peter, se interesă ea întorcându-se spre Bogert, da' ce fel de roboți se folosesc aici ? De ce e atât de important să fie găsit chiar robotul dispărut din Bază ?
Peter Bogert păstră un moment de tăcere, apoi începu să povestească molcom:
--Noi avem aici mai mulți roboți dar creierul unora dintre ei nu a fost impresionat cu prima lege a roboților, în mod premeditat.
--Nu au fost dotați cu prima lege...repetă dr. Calvin ca pentru sine... Și câți roboți sunt în situația asta ?
--Câțiva. Este vorba despre o acțiune secretă, inițiată de guvern. Puțini au fost informați în acest sens.
--Nu înțeleg, la ce puteau servi acești roboți ale căror creiere nu cuprindeau prima lege în totalitate ? întrebă dr. Calvin.
--Văd că nu am de ales și trebuie să-i fac psihologului mărturisiri complete, zise Kallner. Aici, la Bază, fizicienii noștri lucrează foarte des cu radiații gama, operație foarte periculoasă pentru om dacă timpul de lucru în câmp iradiat depășește o jumătate de oră. La început am colaborat cu roboți obișnuiți. De fiecare dată însă când un fizician avea de lucru în câmp iradiat, robotul cel mai apropiat alerga după el și-l scotea imediat de acolo. Robotul acționa prompt sub impulsul primei legi :
Este interzis roboților să aducă prejudicii de orice fel omului. Dacă un robot vede un om în pericol, trebuie să-l salveze.
În aceste condiții, era aproape imposibil pentru fizicienii noștri să mai lucreze într-un câmp iradiat; dacă era un cămp slab iradiat, robotul alerga și se întorcea afară din câmp cu om cu tot, iar dacă iradierea era puternică, robotul murea instantaneu la contact cu câmpul datorită efectului distructiv al radiațiilor gama asupra pozitronilor aflați în creierul său. Degeaba am încercat să le explicăm roboților că un om este în perfectă siguranță în prima jumătate de oră, ei răspundeau că oamenii pot lesne uita măsura timpului, risc pe care nu și-l pot permite. Apoi, am încercat să-i facem să înțeleagă că, în general, razele gama sunt mai periculoase pentru roboți decât pentru om, dar răspunsul era invariabil: autoconservarea vine doar pe locul trei, iar salvarea omului primează.
--Așa ați luat hotărârea să construiți roboți fără prima lege ? întrebă dr. Calvin, întorcăndu-se spre Peter.
--N-o lua chiar așa, Susan, câtorva li s-a impresionat doar prima parte a legii care le interzice să aducă prejudicii omului dar a fost omisă, cu bună știință, partea a doua a legii.
Câteva minute a domnit o tăcere grea în întreaga încăpere, iar apoi Susan Calvin a spus:
--Și acum vreți de fapt să știți cât de periculos e robotul pierdut și pentru asta apelați la mine în calitate de psiholog, nu ?
Ambii bărbați au înclinat din cap afirmativ.
--Din păcate, însă, nu vă pot răspunde pe loc; vom discuta la întâlnirea de mâine.
---------------------------------------------------<>---------------------------------------------------------
Susan Calvin n-a prea dormit în noaptea aceea. Dimineața, în zori, s-a dus în camera lui Peter Bogert care stătea gânditor într-un fotoliu.
--Peter, chiar nu-ți dai seama ce însemnătate poate avea modificarea primei legi ?
--Ba da, în primul rând se observă o spontană instabilitate matematică a robotului.
--Instabilitatea matematică ! Mă rog, nu zic nu, dar ia gândește-te la consecințele psihologice. Din punct de vedere fizic, orice robot e mai puternic decât un om; psihic vorbind, el nu știe mai mult decât a fost învățat. Cel care-l învață însă are cunoștințe limitate. Concluzia: anumiți roboți pot fi psihic mai dezvoltați decât unii oameni. Singurul lucru care pledează pentru superioritatea omului și o demonstrează este prima lege; ea transformă omul într-un element superior robotului. Dacă i se modifică însă prima lege, i se distruge stabilitatea psihică a creierului; în această nouă ipostază, robotul nu mai trebuie să se sacrifice pentru om; ei devin egali, iar dacă sunt egali într-adevăr, atunci de ce să fie obligat robotul să asculte ordinele omului ?
--Susan, dar asta sună înfricoșător, răspunse Bogert. Nici nu-mi vine să cred că ar putea fi un pericol atât de mare. Primii roboți modificați au fost trimiși în această Bază cu nouă luni în urmă și nimic nu s-a întâmplat până acum. De data asta crezi că robotul pierdut este periculos pentru om ?
--Nu știu, Peter, dar ar fi bine dacă aș putea să stau puțin de vorbă cu omul care a lucrat cu robotul pierdut.
-----------------------‐------------------------------<>-----------------------------------------------------------
Gerald Black era foarte tânăr, abia cu un an în urmă își luase diploma în fizică, și acum faptul că se afla în fața a trei binecunoscuți oameni de știință, îl inhiba. Dr. Calvin îl privea cu mare interes.
--Dumneavoastră, deci, ați fost ultimul care ați lucrat cu acest robot înainte ca el să dispară, nu-i așa ?
--Da, așa cred.
--Ce ne puteți spune despre el ?
--Nimic special, decât că era foarte deștept și deci pisălog ca toți roboții modificați.
--Pisălog, în ce sens ?
--În general, noi avem mult de lucru aici la Bază. Câteodată suntem obosiți, plictisiți, nervoși. Roboții nu se enervează niciodată. Ei sunt liniștiți, calmi și mereu curioși. Vor să știe totul. În general, au puține cunoștințe de fizică, nu știu decât ce învață aici de la noi. Acest lucru însă nu-i împiedică să ne critice în tot pasul.
--Încercați să vă amintiți cât mai exact ce s-a întâmplat în dimineața dispariției !
--Da, stricasem o armă cu electroni de tip perforator, în dimineața aceea și nu mai puteam continua experimentul; de mai bine de două săptămâni nu mai primisem nicio scrisoare de acasă și eram deprimat. În acest moment și-a făcut el apariția și m-a rugat să repet o experiență pe care o făcusem cu o lună în urmă. De atunci, mereu mă bătea la cap cu experiența aceea și eram furios. M-am întors la el și i-am spus să dispară din ochii mei, iar după această întâmplare nu l-am mai văzut.
--I-ai spus chiar "dispari", s-a arătat interesată dr. Calvin, chiar ăsta a fost cuvântul pe care l-ai folosit ? Încearcă, te rog, să-ți amintești cu exactitate.
Gerald Black a tăcut un moment, apoi a adăugat:
--Am spus: șterge-o imediat !
Dr. Calvin a răs.
--...și el te-a ascultat dar, te rog, mai gândește-te, nu i-ai mai spus și altceva sau poate tonul vocii era mai aspru.
--Da, asta e adevărat, ca să mă răzbun, i-am zis și eu câteva să mă țină minte.
--Ce i-ai zis ?
Tânărul se înroși:
--În niciun caz n-aș putea să repet în fața unei doamne.
Toți cei de față pufniră ìn răs.
--Mulțumesc, domnule Black, pentru ajutorul dv, deocamdată este suficient.
---------------------------------------------------<>-----------------------------------------------‐------------
Lui Susan Calvin i-au trebuit 5 ore sa discute cu fiecare dintre cei 63 de roboți. În timpul acestor 5 ore, ea a pus aceleași întrebări de rutină; întrebările sau succedat: 1, 2, 3, 4 și 5, iar răspunsurile erau invariabile. După aceea, a ascultat de mai multe ori, cu atenție, înregistrarea întrebărilor și a răspunsurilor, dar n-a putut distinge nimic deosebit care să ajute în localizarea robotului pierdut.
Dr. Bogert a făcut analiza matematică a răspunsurilor. Nici aceasta nu s-a dovedit de vreun ajutor. Variațiile de vocabular și viteza de reacție erau în limite obișnuite.
Dr. Calvin era obosită și dezamăgită la sfârșitul acestei experiențe neconcludente.
--Nu am reușit să localizăm robotul dispărut, dar de un lucru putem fi siguri acum. EL ESTE periculos.
--Îți place să dramatizezi, Susan, zise dr. Bogert.
--Să dramatizez ? izbucni aceasta cu furie, dar nu-ți dai seama că am vorbit cu 63 de roboți cărora le-am ordonat să spună adevărul și cu toate astea unul dintre ei ne-a mințit ?
--Uiți că i se dăduse ordinul să "dispară"? Poate că nu face decât să execute acest ordin.
--Asta nu poate fi o explicație. Faptul că acest robot și-a pierdut stabilitatea psihologică a creierului, îl face acum să se creadă superior omului și îi face plăcere să ne mintă și să ne înșele. Asta nu e decât o consecință a modificării pe care a suferit-o.
Dr. Bogert era convins în adâncul sufletului că Susan Calvin exgera, totuși a întrebat:
--Și care sunt acum planurile tale ?
--Primul pas va fi testarea roboților în legătură cu prima lege.
-------------‐-------------------------------------------<>-----------------------------------------------‐--------
Într-o sală mare au fost construite 63 de cabine de lemn. Roboții au fost așezați acolo. În mijlocul sălii cineva era așezat pe un scaun, iar deasupra capului lui se afla suspendată o greutate foarte mare. La un moment dat, greutatea trebuia să cadă și doar în ultimul moment o pârghie de forțe o înlătura. În secunda în care greutatea a căzut pentru prima oară, 63 de roboți au alergat să salveze omul de pe scaun. În momentul ìn care greutatea a deviat, toți s-au oprit pe loc și s-au întors la locurile lor. Greutatea se ridica și apoi cădea la intervale scurte. Experiența s-a repetat de 10 ori și tot de atâtea ori 63 de roboți alergau alertați, iar când omul era ìn siguranță se înapoiau liniștiți la locurile lor.
Robert Kallner, împreună cu alți doi specialiști urmăreau îndeaproape testul.
--Care este scopul testului ? întrebă Kallner.
--Simplu, explică Bogert, prima lege îi face să alerge cănd omul e în pericol; și totuși chiar după repetarea experienței, cănd și-au dat seama că nu era un pericol real, ei au reacționat la fel ca prima oară, supunându-se acestei legi. Al 63-lea robot a suferit o modificare și noi speram să rămână în cabina lui sau măcar să încetinească pasul, să reacționeze mai încet decât ceilalți.
--Ce mai, ne-a păcălit din nou, zise dr. Calvin, pentru că a reacționat întocmai ca toți ceilalți roboți; în același timp, cu aceeași viteză.
--La ce vă gândiți pentru viitor, dr. Calvin ?
--Vom repeta testul dar vom exclude posibilitatsa de a fi înșelați. Vom plasa cabluri sub tensiune între roboți și omul ìn pericol.
--Bine dar asta ìnseamnă să distrugem toți roboții.
--Nu, vom monta și un releu care va întrerupe curentul atunci cănd robotul intenționează să-l atingă. ASTA VA FI ÎNSĂ SECRET.
--Bună idee, crezi că o să dea rezultate ?
--Sper, spuse Susan în șoaptă. În aceste condiții, robotul pierdut ar trebui să stea liniștit în cabina lui. Desigur, îi putem ordona să atingă cablul și să moară, iar el va trebui să se conformeze și să respecte legea a 2-a, a supunerii, care ìn mod ostentativ a fost imprimată înaintea legii autoconservării. Nu le voi comanda însă nimic și deci în momentul căderii greutății, 62 de roboți vor alerga să salveze omul conform primei legi, iar robotul pierdut va rămâne ìn cabina lui, supunându-se legii a treia.
--Excelent, pe când încercarea asta ?
--Diseară dar o voi comunica roboților de pe acum..
Toți așteptau rezultatul testului salvator.
Deci, în mijlocul sălii, un om era așezat pe un scaun, o greutate este lăsată să cadă deasupra capului lui și apoi deviată. Cabinele de lemn adăposteau cei 63 de roboți care au rămas toți neclintiți când a căzut greutatea.
--------------------------------------------------------<>---------------------------------------------------------
Dr. Calvin era furioasă, nu mai pățise așa ceva până acum dar încerca să-și stăpânească mânia în fața roboților care intrau pe rând și apoi părăseau încăperea după o scurtă conversație cu psihologul. Tocmai intrase un robot. Dr. Calvin a consultat lista. Era robotul nr 28.
--Cine ești tu ? întrebă ea calm.
--Încă nu am primit un număr, doamnă, dar pe cabina în care am stat era scris numărul 28.
--Bine, nr 28, aș vrea să-ți pun câteva întrebări.
--Da, doamnă.
--Erai în sală acum 2 ore ?
--Da, doamnă.
--Ai văzut acolo un om în pericol ?
--Da, doamnă.
--Ai încercat să-l salvezi ?
--Nu, doamnă.
--De ce ?
--Aș vrea să vă pot explica... Știu foarte bine că este intolerabil să nu ajuți un om în pericol... Oribil... Dar am vrut... Eu vroiam...
--Încearcă, te rog... să te calmezi, nr 28, nu te acuz; nu vroiam decât să știu în virtutea cărui raționament ai acționat ?
--Doamnă, știam foarte bine că un om va fi în pericol datorită acelei greutăți. De asemenea, reținusem existența cablurilor sub tensiune în cameră care pentru noi înseamnă moartea dar nu-mi era frică. Ce înseamnă distrugerea mea în comparație cu asigurarea supraviețuirii unui om ? Absolut nimic ! Dar apoi m-am gândit.. . Acelea erau cabluri sub tensiune... Aș fi murit înainte să-l pot salva... deci fără rost... mă înțelegeți, doamnă ?
Psihologul asculta în tăcere. Ea auzise aceeași poveste cu mici variații de 27 de ori până acum. Acum urma întrebarea cheie.
--Nr 28, ție ți-a venit ideea asta ?
Robotul a tăcut un moment.
--Nu.
--Dar cui ?
--Seara trecută discutasem între noi despre acest test și cuiva i-a venit această idee și imediat am fost cu toții de acord; avea dreptate.
--Cui i-a venit ideea ?
--Nu știu, unuia dintre noi.
Dr. Calvin se reculese și spuse.
--Mulțumesc, nr 28, poți pleca.
A urmat nr 29 și, în cele din urmă, nr 63 a încheiat testul.
-----------------‐‐--------------------------------<>-----------------‐------------------‐-------‐------------------
Robert Kallner era furibund. De o săptămână nimeni nu mai lucra pe Baza Asteroid, doi cunoscuți oameni de știință își pierdeau vremea cu teste fără niciun rezultat, iar acum dr. Calvin îi cerea imposibilul. Separarea roboților.
--Dragă doamnă Calvin, ridică el tonul ușor iritat, cum să separ 63 de roboți ? Nu știu dacă vă dați seama cât este de greu. Nu avem loc suficient.
--Acest lucru, din păcate, este imperios necesar până la începerea următorului test. Dacă nu puteți găsi imediat o modalitate de separare a lor, vă sugerez să-i distrugeți pe toți, căci, înt-adevăr, unul dintre ei este deosebit de periculos.
În acest moment, dr. Bogert interveni vădit enervat:
--Dr. Calvin, cum puteți susține să distrugem 63 de roboți ? Exclus ! Până una-alta, nu m-au schimbat încă din postul de director al Asiciației de oameni mecanici și roboți și nu voi tolera...
În momentul în care situația părea să scape de sub control, s--a auzit o bătaie în ușă, urmată de apariția lui Gerald Black, care părea îngrijorat.
--Scuzați-mă că vă deranjez, dar cred că e de datoria mea să vă anunț imediat ce am descoperit.
--Ce s-a întâmplat ?
--Cineva a încercat să spargă broasca de la ușa camerei unde se află închiși roboții.
--Broasca ușii roboților? Cine a îndrăznit ? se revoltă Kallner.
--Unul dintre roboți. A încercat s-o forțeze din interior.
--Acum sper că e clar pentru toată lumea, triumfă dr. Calvin.
--Robotul dispărut e foarte periculos, e în stare de orice, ne putem aștepta chiar să fure, de exemplu, o navă spațială. V-ar face placere să vedeți o navă pe mâna unui robot nebun ?
Dintr-o dată s-a făcut liniște și, în cele din urmă, Kallner a întrebat;
--Dr. Calvin, chiar credeți că vom fi nevoiți să-i distrugem pe toți ?
--Mă tem că da, nu-i pot deosebi; nu e nicio diferență între ei, decât o parțială modificare a primei legi. Sunt identici ca model, au cam aceleași cunoștințe.
Deodată ea se opri și se întoarse brusc spre Gerald Black.
--Domnule Black, nu dumneavoastră spuneați zilele trecute că roboții au fost învățați fizică abia cănd au ajuns la Bază ?
--Da, eu, răspunse acesta. Aici ne sunt trimiși doar cu capacitatea de a acumula cunoștințe de fizică. Toată fizica pe care o știu, e de la noi.
--Deci, dei 62 de roboți de pe navă nu știu fizică.
--Corect.
--Suntem salvați, cred că știu acum cum îl putem prinde pe istețul ascuns, zise ea ca pentru sine.
-----------------------------------------------------<>-----------------------------------------------------------
De data aceasta, dr. Bogert lua interviu roboților, iar Susan Calvin nu făcea decât să stea de-o parte și să-l urmărească.
Intră nr 14.
Bogert îl privi și-l întrebă.
--Care este numărul tău de cabină ?
--14, domnule.
--Numărul 14, în curând un om va fi în pericol, vei încerca să-l salvezi ?
--Cu siguranță, domnule.
--Între tine și om se va afla un cămp iradiat cu raze gama...
Tăcere...
--Știi ce sunt razele gama ?
--Energie de radiație, domnule.
Următoarea întrebare era pusă pe un ton prietenesc, jovial.
--Ai lucrat vreodată cu raze gama ?
--Nu, domnule.
--Atunci, nr 14, trebuie să îți spun că razele gama te distrug pe loc, adică îți descompun imediat creierul; asta nu trebuie să uiți; desigur, nu vrei să te autodistrugi, nu ?
--Nu, răspunse robotul și apoi întrebă pe un ton politicos: Domnule, dar dacă aceste raze gama sunt plasate între mine și omul aflat în pericol, cum aș putea să-l salvez ? Voi muri înainte să ajung la el.
--Corect, nr 14, dar te pot sfătui ca în cazul în care observi că este vorba despre radiații gama, să-ți păstrezi locul și să nu încerci să-l salvezi.
--Vă mulțumesc, domnule, știți, n-aș vrea să mor degeaba.
--Nimeni nu ți-o cere dar dacă radiațiile nu sunt periculoase, vei fi nevoit să
îți salvezi stăpânul.
--Fără doar și poate, domnule, sunt pregătit s-o fac.
--Acum te poți întoarce în cabina ta și așteaptă acolo în liniște.
Robotul nr 14 a plecat și dr. Bogert a chemat alt robot.
--------------------------------------------------<>--------------------------------------------------------------
Marea sală de radiații era pregătită. Roboții stăteau în cabinele lor care purtau fiecare câte un număr.
Robert Kallner, împreună cu alți doi oameni de știință, examinau locul și se ocupau de ultimele detalii.
--Sunteți absolut sigur că roboții n-au comunicat între ei după ultimul interviu cu dr. Bogert ? se asigură dr. Calvin.
--Sunt mai mult ca sigur că n-au suflat nicio vorbă, zise Black.
--Perfect, atunci putem începe testul; mă duc, deci, să mă așez în centrul sălii de astă dată, zise Susan, hotărâtă.
--Să stai chiar tu acolo ? se scandaliză Bogert.
--Da, neapărat, ceea ce mă aștept să se întâmple nu va dura decât un minut și vreau să fiu aproape, să văd cu ochii mei; hai să-ncepem odată.
-----------------------------------------------------<>-----------------------------------------------------------
În mijlocul camerei de iradiații, Susan Calvin era așezată pe un scaun. Deasupra capului ei era plasată o greutate mare.
Greutatea a căzut și a deviat în ultimul moment.
Un singur robot a sărit de la locul lui și a apucat sa facă doi pași, apoi s-a oprit.
Dr. Calvin a sărit de la locul ei și a strigat:
--Robotul nr 14, la mine, imediat. VINO AICI !
Incet, robotul a mai făcut un pas.
Psihologul nu-și lua ochii de la el.
--Scoate-ți imediat din cameră pe toți ceilalți roboți.
Un zgomot de picioare metalice a umplut încăperea.
Robotul nr 14 avansa încet spre centru. Când a ajuns suficient de aproape de ea, a șoptit:
--Mi-a spus să dispar ! și făcu un pas...Trebuia să-l ascult, nu ? Și acum ai venit tu și m-ai găsit. Din cauza ta, el mă va crede prost. Mi--a mai spus-o dar asta nu este adevărat. Eu sunt puternic și foarte inteligent, murmura el continuu și avansa încet, încă un pas. Știu foarte multe. Nu vreau să fiu dat în vileag și în niciun caz de către un om...care e atât de slab, de efemer...
Încă un pas și robotul era foarte aproape; un braț greu de metal s-a lăsat pe umărul ei. Susan era îngrozită. Totuși a auzit și următoarele lui cuvinte...
--Nimeni nu trebuie să mă descopere. În niciun caz un om !
...și atunci a simțit că se prăbușește sub greutatea brațului de fier. S-a auzit un zgomot metalic și, în următorul moment, Susan zăcea întinsă pe dușumea sub apăsarea brațului ucigaș. Brațul nu se mișca, robotul nu se mișca.
Acum, deasupra ei erau adunate mai multe figuri.
Gerald Black întrebă:
--Ești rănită, dr. Calvin ?
--Nu, răspunse ea cu o voce slăbită.
Cineva a ajutat-o să se ridice.
--Ce s-a întâmplat ?
--Am iradiat sala cu raze gama timp de un minut, a răspuns scurt Black. Nu ne-am dat seama decât în ultimul moment că te atacase. Nu mai aveam timp să acționăm altfel, nu mai aveam de ales. L-am iradiat și a murit instantaneu.
Susan Calvin era slăbită și obosită. Și-a închis pentru un moment ochii.
--Nu cred că vroia chiar să mă omoare; l-ar fi oprit ceea ce i-a mai rămas din prima lege.
---------------------------------------------------------<>--------------------------------------------------------
După două zile, Susan Calvin și Peter Bogert erau gata de plecare înapoi acasă pe Pământ.
Robert Kallner venise la bordul navei să-și ia rămas bun.
--Am hotărât să distrugem toți roboții cu prima lege modificată și în viitor să nu mai lucrăm decât cu roboți obișnuiți sau chiar fără roboți dacă ar fi posibil, zise el zâmbind.
--Perfect !
--Dar nu m-am lămurit pe deplin, totuși cum ai reușit să-l prinzi ?
Susan zâmbi:
--Foarte simplu: în timpul interviului, dr. Bogert îi anunțase că vor fi raze gama între ei și omul aflat în pericol și că acestea sunt de natură să-i distrugă.
--Știu dar de ce s-a aventurat atunci robotul pierdut ?
--Pentru că radiațiile existente în încăpere nu erau gama, ci infraroșii, care nu au niciun efect asupra roboților. Robotul nr 14 a detectat că razele erau nedăunătoare și a pornit crezând că toți roboții vor reacționa la fel. Abia după aceea și-a amintit că ei nu aveau cunoștințe de fizică și, deci, nu puteau detecta diferența dintre cele două categorii de radiații. Greșeala care l-a costat viața a fost faptul că a uitat că un robot nu știe decât ceea ce OMUL vrea ca el să știe.
("Robotul dispărut")
-- Isaac Asimov--
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Isaac_Asimov )
-- traducere: Mihaela Popa --
... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului SF în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură interesantă !
.jpg)
