jurnalul (130)

Astăzi ... vineri 01 ianuarie 2016, orele 21.36
Zi de început de an ... geroasă ... friggggggg... dar sufletele noastre sunt calde: este ziua Sfântului Vasile, al cărui nume îl poartă, cu drag, tăticu !!! Vasile - Basil - Rege ! şi cum a fost ofiţer ani mulţi, şi acum, după atâţia ani, cunoaşte cum să dea un ordin... apropo de ordine şi stilul militar, o bucurie am avut astă seară revăzându-l pe Jean-Luc Picard, comandantul din ''Star Trek-The Next Generation''  ( https://en.wikipedia.org/wiki/Jean-Luc_Picard ),  într-o nouă acţiune stelară, împreună cu minunaţii lui subordonaţi - nu am mai vizionat de mulţi ani serialele acestea!!!  
M-am gândit ... la o prezentare a ceva ce-mi place ... şi cum îmi place mult să visez - sunt un veşnic copil - ce poate fi mai frumos decât aurora boreală şi spectacolul cerului înstelat:

Am reuşit ... oare să mă pregătesc pentru a intra fizic şi spiritual în noul an ?! sunt încă la nivelul întrebărilor, încă nu îmi este clar care va fi direcţia mea în acest nou an...

Recunosc ... că îmi place mult să visez, cu ochii deschişi, călătorind pe teritorii numai de mine imaginate, atemporală... doar realitatea înconjurătoare - mai bine zis, responsabilitatea asumată faţă de familie - mă trezeşte - delicat sau aproape delicat - şi mă întăreşte fizic pregătindu-mă pentru realizarea acţiunilor necesare, cât mai corect şi cât se poate de fair-play!  

În bucătărie ... a fost cald şi anul trecut, aşa este şi acum în noul an de-abia început - mulţumim Bunului Dumnezeu şi bunilor îngeraşi - a se înţelege aici atât ajutorul bunilor îngeraşi, cât şi al scumpei mele surioare -  ce ne-au ajutat faptic să avem lemne ! 
Sunt îmbrăcată ... în ciorapi lungi, nuanţă închisă la culoare; pulovăr cu mânecă lungă - superb cadou de la surioara mea - negru; pe piele am un tricou roşu, cu mânecă scurtă... 
Bodyguarzii ... s-au mai obişnuit cu frigul brusc ce a apărut... îi ajută şi culcuşurile lor cu paie multe... îmi pare rău că nu pot să-i ţin în casă, la căldură - cine ne-ar mai apăra de cei răi ?! şi se spune că va veni zăpadă multă şi viscol...Bunul Dumnezeu să ne proteje !
Weekendul acesta ... este primul din acest an !!! şi este sub semnul sărbătorilor pe care le simţim în continuare...
Nu vreau ... să vorbesc de muncă în acest ''jurnal''! 

Sărbătorile de AN NOU ... încep, de obicei, cu un minunat spectacol de la Orchestra din Viena ce ne încântă cu cele mai iubite melodii dintre care la loc de cinste sunt valsurile...anul acesta nu l-am vizionat la tv dar am reuşit să urmăresc, prin televiziunea ''Realitatea'' spectacolul filarmonice române din Bucureşti - reuşit spectacol de început de an ! de aceea am găsit că este elegant să prezint şi eu, aici, pe pagina de ''jurnal'', un minunat vals din filmul ''Război şi pace'' - iubesc valsul, de la tăticu am învăţat valsul şi tangoul:

ceşcuţa de ceai şi Olarul ...

... pentru că am păşit în noul an, an dedicat educaţiei religioase a tineretului ortodox - şi poate şi pentru cei maturi -, m-am gândit că ar fi bun augur o minunată povestire cu tâlc (descoperită aici: De Profesie, OM ):

Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca:
„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie.
Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai.
Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:
„Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:
‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat:
„Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”,
dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:
„Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:
„Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.
Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!”
Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:
„Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis.
Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc.
O, mă simţeam atât de bine!
„Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile.
Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!”
Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat.
Am insistat. Am strigat.
Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa!
Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă:
„Oare ce are de gând să-mi mai facă?”. O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”. Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!”
El mi-a vorbit blând: „Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat.
Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat.
Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă.
Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut.
Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.
Morala povestirii este următoarea, arăta duhovnicul Arsenie Boca: „Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi.
EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”.

Arsenie Boca şi cea mai profundă lecţie:

„Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din 

cea mai drăguţă ceaşcă !“

urare de AN NOU...

Anul 2016 se apropie cu paşi repezi, este foarte aproape de noi...
Cu drag, vă doresc un an nou tot atât de minunat precum este şi acest buchet:

            LA MULŢI ANI !

întinde-i mâna...

... mi-a fost dor de poezie şi am găsit la prietena mea virtuală, dna Călinescu Maria ( Calinescu Maria ) multe poezii dintre care am ales, pentru a o reposta aici, o poezie plină de delicateţe sufletească:
   ''Ascultă-ţi inima de vrei să ştii,

de, bunătate ai în tine,
şi mult mai omenos să fii,
cu cel ce-i este rău, nu bine.
      Ascultă-ţi gândul de-i curat,
      şi crezi la greu pe orişicare,
      de, soarta, visul i-a furat
      şi nu-şi găseşte drum, cărare.

Întinde-i mâna, dacă poţi
şi şterge-i lacrima ce doare,
iubirea nu se vinde-n zloţi,
c-un zâmbet capătă culoare.
      Zâmbeşte-i cald, privind duios,
      vibrează când pui o-ntrebare,
      în ochi, lumină de frumos,
      să simtă, că de el, te doare.
Alintă-l, mângâie-i privirea,
de-ţi cere să îi fii aproape,
stinge-i dorul, amintirea,
e flacăra stinsă de şoapte.
      Că, singur pe pământ arid,
      nu poţi trăi-n pustietate,
      fii suflet cald, nu un perfid,
      oferă-i un buchet, din toate.''

          ( Călinescu Maria, ''Nu poţi trăi singur'' )

delicateţea dansului ...

...am fost şi sunt fascinată de fineţea dansului japonez...
...alegerea decorului, pieptănăturii, evantaiului, chimonoului... 
...mişcările - evantaiul - mânecile superbului chimonou - muzica...  
...cu toate că nu este femeie, Tamasaburô ( http://www.kabuki21.com/tamasaburo5.php  ) oferă delicateţea dansului unei gheişe !
...delicateţea mişcărilor, posturile imobile pline de graţie...