... am găsit de cuviinţă să scriu şi acest fragment (frunzărind printre rândurile scrise în unul din carneţelele mele)- care mi-a atras atenţia cândva - :
“…amintirile din copilărie sunt greu de zdruncinat, iar urmele lor sunt imposibil de şters. Puţini sunt oamenii care să se poată lăuda că, în timpul vieţii, au avut norocul să înlocuiască frumoasa lume bună a copilăriei, cu o alta mai bună, mai frumoasă. Majoritatea o păstrează pe cea dintâi, tăinuită adânc, sfânta icoană agăţată de un cui bătut dureros în grinda inimii. Există, într-o viaţă, dor mai mare decât dorul după copilărie? Deasupra regretului de a nu fi putut rămâne copil, este imposibil să se afle vreun altul. Acea lume plămădită din soare şi cer, din verdele câmpiei şi albul zăpezii, din zbor fără oprelişti şi somn neîntinat de povară, din inconştienţă candidă şi gravitate intolerantă, acea lume dăruită cu ştiinţa de a-şi apăra puritatea refuzând imaginea celeilalte lumi, din afara copilăriei, nu este oare supremul ideal spre care năzuieşte, în taină, fiecare suflet de om?”
( fragment din “BABILONUL DE NISIP”, de Nicolae Stăiculescu, 1979)
