omul potrivit ...

... sunt asaltată de gânduri peste gânduri ...
... atâtea zile încărcate de evenimente care mai de care mai zbuciumate ...
... mă gândesc la multe ...
... oare câte persoane pe lume au o mare sensibilitate sufletească dorind să realizeze lucruri bune pentru el şi cei dragi dar fără a deranja pe altul din alt grup familial, lăsându-i şi acestuia posibilitatea efectivă de a avea şansa de a duce o viaţă normală, cu realizări şi bucurii ...
... adică: ''ce ţie nu-ţi place, nici altuia nu-i face!''
... există atâta loc pentru toţi pe lumea aceasta !
... când asculţi, la tv, apar oameni care spun că sunt pozitivi în gândire, că doresc binele şi altora ! 
... dar practic, descopăr în jurul meu mai mult o lume rapace ... care fără milă ne-ar călca în picioare luând ce este al nostru ... sau care ne stresează fonic din simpla satisfacţie: ''le arăt eu cine sunt, cu mine se pun ei ?!'' 
... ciudat ...
... cât de mult mi-am dorit toată viaţa - şi îmi doresc şi acum - să ne ducem traiul printre oameni potriviţi sufletelor noastre:

prietenul virtual ...

... am descoperit în seara aceasta câteva cuvinte care parcă au vorbit - foarte frumos - în locul meu  (pe pagina intitulată în facebook Viata E Frumoasa ): 

 U

Un prieten virtual nu e o ficţiune.
De multe ori, ceea ce-ţi trimite,
ajunge chiar la momente
de singurătate
sau de tristeţe...
Şi prin simplu fapt
că-ţi trimite în fiecare zi ceva,
îţi arată că-i pasă de tine,
că se gândeşte la tine,
că eşti totuşi cineva...
Şi pentru moment, uiţi că eşti
poate singur. 

De multe ori, ceea ce-ti trimite, 

 

gânduri de mărţişor ...

... în prag de primăvară, nu pot să nu scriu despre minunata stare resimţită de sufleţelul meu dar şi de întregul corp ...
... vine primăvara - de când mă ştiu - şi nu trebuie să îmi spună cineva ci o simt: mă plimb pe terasă, admir grădina ... 
... brusc, aerul este înviorat ca printr-o minune ce se repetă an de an ...
... exact ca în versurile:

''Într-o dimineaţă

  Florile de gheaţă

  Au fugit din geam

  Pe când eu dormeam.

  S-au scăldat în zori

  Pân-au prins culori.

  Primăvara nouă

  Le-a-mbrăcat în rouă,

  Şi-n grădina mea

  Le-a poftit să stea.

         (V. Carianopol http://ro.wikipedia.org/wiki/Virgil_Carianopol, ''Primăvara'')

... şi nu numai eu simt aceasta ci şi furnicile, gâzele, pomii, iarba măruntă dar deasă - ce a reuşit să scape din iarna capricioasă-....
... ghioceii se menţin curajoşi în grădină - ei au ieşit cu ceva timp mai înainte şi ultima zăpada a încercat să-i pedepsească - fără succes - pentru curajul lor:

''Ghiocel mititel,

  Alb şi frumuşel,

  Ce scoţi capul din zăpadă

  Primăvara să te vadă,

  Soarele să te-ncălzească,

  Zăpada să se topească?

  Tu, aşa micuţ cum eşti,

  Pe copii-i-înveseleşti.''

     (V. Carianopol, ''Ghiocelul'')

... şi Puiu a simţit sosirea primăverii, şi-a schimbat pătuţul - are o altă locaţie: şi-a tras haina, cu paie cu tot, mai aproape de uşă ca să poată dormi şi respira aerul plăcut mirositor ... şi Leu a simţit dar fiind conservator, nu iese încă din bârlogul lui cald şi protejat de orice curent rece !
... pe internet am găsit o legendă a mărţişorului: 

... altă legendă vorbeşte despre:  „cică era pe la sfîrşitul lui Faur (februarie), iarna nu dorea să cedeze poziţiile în faţa Soarelui, care tot mai puternic încălzea pămîntul şi prevestea venirea primăverii. La marginea unei păduri sub o tufă de trandafir sălbatic a apărut un ghiocel. Văzînd una ca aceasta, iarna grozav s-a supărat de îndrăzneala ghiocelului şi şi-a strîns ultimele forţe şi a trimis ger şi viscol zile în şir. În popor se zice că Iarna − Baba Odochia îşi scutură cele 12 cojoace, ca să îngheţe ghiocelul − vestitorul primăverii. Ghiocelul a îngheţat, dar de tragedia lui a aflat Primăvara − Zîna florilor, care îndată îi venise în ajutor. Tot dînd zăpada la o parte, căutînd să-1 salveze şi-a înţepat degetul într-un spin de trandafir, şi atunci peste ghiocel a căzut o picătură de sînge, care încălzindu-1 1-a readus la viaţă”. Se spune că acest moment de reînviere a ghiocelului − a naturii datorită căldurii − culorii roşii şi calde, căzute pe fundalul alb de zăpadă, a şi servit drept motiv pentru obiceiul de a purta fire albe şi roşii − simbolul reînvierii naturii.'' ( http://www.moldovenii.md/md/section/418/content/1194)
... de când mă ştiu, tot ceea ce simt în acest debut de primăvară se află cuprins în minunatele versuri ale copilăriei:
''Martie, martie, mărţişor,
  Ai dat drumul la izvor
  Risipind şi nori şi ceaţă
  Tu trezeşti din nou la viaţă
  Iarbă, gâze, flori, albine,  
  Eu de aceea ţin la tine.''

colectionar ?!

... de mică am fost uimită de câte lucruri/obiecte aflam că au alţii: 
1. dulceaţa (borcanele pline cu dulceaţa de vişine sau gutui, aşezate de mamaia (mama adoptivă a mamicuţei mele) în camera bună, de la drum;
2. mămăliga (cea care mi-a plăcut atât de mult încât luam pâine de la mami şi o dădeam la schimb, copiilor unei familii de ţigani ce trăiau nu foarte departe de noi); 
3. poze/reclame frumoase (şi plecam, la piaţă, ca să le admir: văcuţe, etc);  
4. cărţi (vecinii, bibliotecile ...)
5. prietene/prieteni (toate colegele şi colegii mei de la şcoală aveau, eu eram o singuratică ...)
6. radio/ tv (noi am avut foarte târziu ... copilă fiind, mai mă uitam pe fereastră, la apartamentul unei vecine, la parterul blocului);
7. şi multe altele ...
... crescând şi citind multe, mi-a căzut în mână o mică agendă (format de buzunar) care avea tipărite multe pagini cu diverse date sau sfaturi pentru călătorii, etc. şi nu mare mi-a fost uimirea, ca să aflu că într-o călătorie trebuie să ai cu tine multe lucruri, şi urma o înşiruire de obiecte - totul a fost curios pentru mine, mai ales că am constatat că eu nu aveam nimic din acea înşiruire de pe listă - dar nici nu-mi imaginam că voi avea vreodată - ca să fiu şi eu, apoi, altfel ?!
... oare acesta să fi fost "motorul de căutare" ?! ... sau faptul că descoperind lumea din jur, treptat, îmi plăceau unele obiecte şi mi-am dorit să le am ?!
... cred că multe fetiţe, la fel ca şi mine, au avut parte de diverse colecţii - unele pierdute treptat, altele păstrate - crescând şi descoperind minunăţiile lumii :
1. şerveţele (încercam să am cât mai colorate, diferite ca model...)
2. poze cu artişti/cântăreţi (strânse în caiete, minunate poze cu cei preferaţi de mine...)
3. cărţi poştale (din ţară şi din ţări străine, atât de variate şi frumoase - pe parcursul anilor ce au trecut...)
4. timbre (depunând efort constant de a avea bănuţii necesari pentru a cumpăra de la magazinul filatelic pliculeţul ce apărea periodic cu timbre; de a depăşi momentele grele ca să cumpar clasoare, lupî şi pensetă - pe care nu prea ştiam să le folosesc bine - dar aşa aveau filateliştii serioşi, îmi imgainam eu... ps=plânge sufleţelul meu şi acum, după atâţia ani, că soarta m-a despărţit de clasoarele mele...)
5. cărţi (pe care le-am iubit de mică şi neavându-le am înnebunit vecinii şi bibliotecile, mai târziu ... târziu de tot, când am început să câştig un ban prin efort propriu, reuşind să-mi cumpăr cărţi, nu întotdeauna pe cele preferate, ci mai mult pe cele pe care reuşeam să le găsesc - fiind înainte de 1989 - iar când puteam să le găsesc, după 1989, reuşind doar câţiva ani să îmi completez biblioteca cu scriitori negăsiţi în regimul trecut ... apoi, an dupa an, privind doar vitrinele ... doar că acum mă bucur că am o bibliotecă cu cărţi atât de multe şi deosebite, într-o societate "fiţoasă" care nu prea are nevoie de cărţi ci de ... tablete...)  
6. reţete de prăjituri şi mâncăruri (neştiind şi neplăcându-mi activitatea din bucătărie, am încercat să suplinesc totul prin cât mai multe reţete pe care cu drag, din când în când, când m-am făcut mai mare le-am încercat şi le-am îmbunătăţit pe multe...)
7. frunze şi flori frumoase sau interesante, pietre, fulgi, scoici (în toate călătoriile pe care le-am făcut cu părinţii, ca o mica japoneză, am fost atrasă de frumuseţea frunzelor şi florilor - presate în interiorul cărţilor groase -, pietrelor de mărimi şi culori diferite; nu mai zic de minunatele scoici găsite la mare; fulgii păsărelelor, găsiţi pe drum, de culori şi mărimi diferite, strânşi în cutiuţe...- din care am creat prin combinare câteva tablouri ...)
8. monezi (cu mare greutate, a crescut în timp numărul şi varietatea ţărilor din care fac parte monezile pe care le-am strâns ca o amintire a unor timpuri trecute, ajungând să am şi o monedă japoneză - pe care, spre ruşinea mea, nu o prea cunosc ca valoare...)
9. discuri de vinilin (cuprinzând melodii ale cântăreţilor ce mi-au plăcut, poezii, piese de teatru, poveşti, muzică simfonică ...)
10. dvd-uri (cu tot ce mi-a plăcut, într-o dorinţă puternică, de a creea o mică colecţie de spectacole de muzică bună - populară şi uşoară -, zone pitoreşti ...) 
11. cd-uri ( cu muzică şi filme...)
12. mici obiecte asiatice (din "setea" de meleagurile nipone, de a avea în folosinţă obiecte mici care să îmi creeze iluzia ...)
13. date despre plante şi tratamente naturiste (ce m-au ajutat şi mă ajută în a găsi plantele potrivite fie în grădina proprie, cât şi prin împrejurimi ...)
14. date despre astrologie, numerologie ... (încercând să îmi formez o gândire proprie şi să cunosc bogaţia sufletească a cât mai multor persoane şi de a-i ajuta cu câte un sfat dezinteresat ...)
... fiind o viaţă întreagă un suflet singuratic, nu am reuşit să am mulţi prieteni (apropo de colecţii !)... dar cei pe care îi am, ştiu sigur că sunt apropiaţi sufletului meu, şi eu lor...
... acum stau şi, privind în urmă (cu drag), mă gândesc la toate "căutarile" mele: "a colecţiona" sau "a avea" ?! ... sau simple dorinţe de copil sărac, în faţa minunăţiilor lumii ?!

ganduri si stele ...

... a venit noaptea ... e liniste peste tot ... indepartat, se aude latrat de caini - cine stie ce mai discuta acum, asa tarziu ?!
... e atat de frig ... daca ar fi zapada ar fi mai cald!
... compensatia serii vine - zic eu - de la cerul instelat ! cerul e ca dintr-o imensa catifea intunecata plina de milioane de stele ... ceva atat de minunat incat imi e greu sa gasesc cuvintele ...
... desi e atat de frig, nu ma pot opri sa nu admir minunatele stele - parca mult mai stralucitoare decat pe cerul verii ...
... pacat ca nu am suficiente informatii si practica de a identifica usor grupurile de stele ... stiu doar, de mica, grupul stelelor din Carul Mare, Carul Mic ... 
... zilele trecute am recitit o carte "Nobel contra Nobel" unde mi-au placut cateva versuri care vorbesc tot despre stele :
     "Cand noaptea se lasa,
      eu ciulesc urechea, pe scara,
      stelele se inghesuie in gradina.
      si eu sunt aici, in bezna.
      Asculta, o stea a cazut sunand, din ceruri, 
      Nu umbla desculta prin iarba, 
      gradina mi-e plina de aschii stelare."
              ("Stele", Edith Sovergram)

ninge, ninge...

... ploua de cateva zile ... cand mai repede, cand mai rar...
... aseară târziu, privind pe fereastră, am reuşit să observ primii fulgi de nea - amestecaţi printre picăturile de ploaie ... sufletul meu de copil a tresărit, fericit, şi am strigat la mami şi ticuţu: "ninge"!!!  toată noaptea a plouat şi a nins ...
... când am reuşit să mă trezesc, azi dimineaţă, privind afară, pe fereastră, totul era alb... biruise zăpada!!!
... şi ningea într-una...
... mami se săturase deja de atâta zăpadă: fusese afară, la căţei, mai dăduse la zăpadă, supraveghea focul din sobă!!!
... ca să mă înviorez, am fugit şi eu la zăpadă !!! bineînţeles că m-am pupat cu Leu şi Puiu... apoi, însoţită de Leu (bodygard-ul...), am început să mă joc puţin cu lopata de zăpadă ... zăpada era grea, plină de apă... am curăţat toate aleile dar zăpada s-a aşternut repede, la loc!!! am scuturat copăceii plini de zăpadă - ca să nu se rupă de zăpada grea...
... am revenit voioasă în casă, am mâncat, m-am echipat bine şi am plecat la magazin - ca să cumpăr pâine şi apa de masă (pentru ticuţu)...
... pe drum, lume puţină... copiii sunt la şcoală (ce-o fi pe acolo, cu ei ?!) dar când vor ieşi, să auzi atunci hărmălaie!!! pe drumul nostru, se întorc de la şcoală, de obicei, o trupă de vreo 5-6 (din care 4 baieţi, de obicei, mari luptători ...) fiind tare gălăgioşi ... dar acum cu zăpadă?!
... zăpada era pe drum multă dar amestecată cu apa de ploaie ce a fost înainte - te umple de apă... ca de obicei, când ninge, tot peisajul se schimbă, ca la semnalul unei baghete vrăjite: casele acoperite de zăpadă, parcă au pălării albe... copacii, plini de zăpadă lipicioasă, par să fie nişte candelabre... căţeii nu circulă, s-au adăpostit... câte o maşină, grăbită, circulă de acolo către un alt acolo... şi ninge într-una...
... şi aşa, a venit, cu adevărat, iarna !

gânduri de seară târzie...

... serile reci de toamnă mi-au readus ritualul focului în sobă ... 
... totul începe cu ora de seară (aproape 18,00) când merg la atelierul lui tăticu (şi dormitorul lui Leu...) şi sortez lemnele pe mărimi: aşchiuţe, lemne mai subţiri şi mai groase şi, pentru final, o mică buturugă...
... pornesc cu cutia plină de lemne spre casă, le aşez în bucătărie lângă plita sobei ...
... mă deplasez în spatele casei, unde se află un coş înalt (construit de noi ...) cu posibilitatea de a deschide/ închide soba (noi folosind un capac de oală rezemat de 2 cărămizi mai mici) ... deci deschid, uşiţa coşului şi scot capacul lăsând liberă ieşirea gazelor ce vor rezulta după aprinderea focului, în casă...
... revenită în casă, deschid uşiţa la plită şi jos uşiţa pentru aerisire, şi aşez pe grătăraş hârtia împăturită, aşchiuţele de lemn şi le aprind! după ce închid uşiţa, se aude cum focul prinde curaj şi încet-încet lumina focului devine mai puternică ... deci trebuie să încep alimentarea, treptată, cu alte lemnişoare mai subţiri ...  
... zgomotul pe care îl ascult - lângă plită - îmi place, îl ascult de aproape 10 ani, în anotimpul rece...
... începe să se reverse în toată bucătăria, treptat, căldura care va îndulci seara pentru toată familia. 
... târziu, în noapte (pe la ora 21,00 ), când a ars şi ultima buturugă, în casă este cald, soba - ce primeşte căldura de la plită - împrăştie căldura în toată casa ... aştept să rămână doar jarul şi atunci trebuie sa merg afară, să aşez capacul la coşul sobei - pentru a păstra căldura sobei atât pentru timpul nopţii, cât şi pentru mâine ...   
... deci am ieşit din casă, am străbătut terasa, deplasându-mă spre coşul casei, am respirat aerul rece, pătrunzător până la cea mai sensibilă fibră din interiorul meu, un aer rece amestecat cu umed, cu aromele specifice vieţii de la ţară... ceva atât de rece dar atât de incitant ca arome - dacă stai mai mult să analizezi ... ce să mai spun că totul parcă era ireal: o lumină atât de puternică, de ciudată, se revărsa de la Luna Plina - atât de mare pe cer - şi totul se vedea atât de clar în curte ... dar cu o coloratură stranie !!! 
... era o linişte chiar din povestiri ... departe, de la drumul principal, se auzea zgomotul maşinilor ce străbăteau traseul ... mai aproape, dar nu foarte aproape, se auzeau animăluţe (căţei?!) ce comunicau între ei, ca un zgomot de fond ... în apropierea casei mele, nici o mişcare pe drum ... dorm deja toţi vecinii ?!

mişcarea non-violentă ...

… am trecut în noul an de câteva zile, şi deja simt că a trecut mult mai mult timp ...
… ''drumul meu'' arată în continuare multă frământare, zbucium ...
… de când mă ştiu îmi place viaţa liniştită, munca împletită cu bucuria sufletului … acesta a fost visul vieţii mele ... înţelegerea cu cei din jurul meu ... acceptarea de către fiecare că suntem atât de diferiţi şi că tocmai de aceea există posibilitatea de a lucra foarte bine împreună ... efortul depus de fiecare să fie pentru îmbunătăţirea muncii personale şi a comportamentului în relaţiiile cu ceilalţi - pentru a trăi toţi mai bine!!! utopic, da, îmi dau seama!
... am avut foarte multe lecturi, am fost atrasă de viaţa unor personalităţi ale lumii încercând să înţeleg mai bine temperamentul lor, ce anume au spus şi ce anume au realizat în realitate: oameni politici, generali, romancieri, poeţi, istorici, pictori...
... îmi amintesc acum, cu drag, că o perioadă subiectul lecturilor mele a fost Jawaharlal Nehru ... ce m-a atras?
… trăiam în comunism, eram tânără, se vorbea de lupta proletară ... vorbe care nu îmi plăceau şi căutam prin lecturile mele altceva ...
… întâmplarea – mai bine zis, nimic nu este întâmplător în viaţă! …înclinaţiile incipiente spre teozofie?! … lecturile din mitologia hindusă ?!... mi-a căzut în mână o carte despre Nehru care vorbea despre altceva … lumea lui era stranie pentru mine ... am vrut să ştiu mai mult!
… Jawaharlal Nehru s-a născut în luna noiembrie ( şi eu sunt născută tot în noiembrie!!!- deci nu este o întâmplare că mă atrăgea gândirea lui - SCORPION -) din anul 1889...
… era perioada influentată de gândirea marelui Gandhi: ''non-violenţa''... 
… Jawaharlal Nehru a fost discipol şi continuator al marelui Gandhi … a făcut parte din categoria celor care s-au simţit înzestraţi cu o misiune, s-au ocupat de politică încercând ca aceasta să rămână curată (pe cât se poate!) ...
… mişcarea non-violentă era o mişcare contestatară de necooperare cu regimul economic şi social al timpului sau dar ca o grevă (!?) în care munca utilî colectivităţii trebuia continuată, o non-violenţă activă …
… stau şi acum şi mă gândesc cu uimire: lucruri foarte ciudate au venit şi vin din India … o lume în care tradiţiile, religiile, limbile ... se împletesc rezultând o lume plină de extreme, unde întâlneşti oameni de la cei mai bogaţi până la cei mai săraci, toţi trăind paşnic - conform tradiţiilor milenare - dar unde auzi şi de cele mai mari confruntări izbucnite între semeni ...
… oare în timpurile noastre o mai fi loc pentru non-violenţa lui Gandhi şi Nehru ?!...
… s-ar mai schimba ceva acum, paşnic ?!

eu şi antreprenoriatul ...

... a trecut deja ceva timp de când am fost, pentru scurt timp, la un mic curs despre care nu prea ştiu sigur ce scop avea!? ... să ne placă, să ne trezească curiozitatea, să învăţăm ceva nou!?

... idei de afaceri!

... am încercat totdeauna să acumulez cât pot din orice experienţă prin care trec în viaţă!

... aşa că ... am trecut la treabă!

... nu cred că este simplu să treci la treabă în orice domeniu! Mai ales în acest caz!

... cum să îţi imaginezi, brusc, că vrei să devii antreprenor, să ai o idee şi să o pui pe hârtie!

... mai ales că nu ai habar de adevăraţii paşi ce trebuie făcuţi, întâi pe hârtie!?

... am luat în serios totul, atât cât am putut cu forţele mele, am ales o idee (pentru o afacere), am cules informaţii din diversele domenii ce au legătură cu domeniul ales de mine ...

... dar am mers în paralel cu o mulţime de gânduri ...

... pe parcurs ce am aprofundat domeniul, am descoperit o lume interesantă – pentru mine, înainte de acest curs – lumea afacerilor mi se părea ceva neplăcut, de nedezlegat!

... acum vibrez ori de câte ori aud de cuvântul ’’antreprenoriat’’ - şi parcă, culmea!!, îl aud mai des sau eu îl percep astfel!

... ca de exemplu, acum câteva minute, la tv am urmărit un final de emisiune, de la ERASMUS Antreprenoriat 2012, cu tineri antreprenori ... o lume cu oameni tineri, ANTREPRENORI, încântaţi de ceea ce realizau ...

... pentru mine (VIITOR POSIBIL ANTREPRENOR !!!), cursul la care am fost, cred că va rămâne un eveniment din care am mai acumulat ceva informaţii, nu cred că voi avea la final o lucrare demnă de a fi luată în seamă (eu am încercat şi am muncit mult - chiar dacă ştiu că nu are sorţi de izbândă ca să fie ok!), nu am curaj şi nici fonduri pentru o afacere, cu adevărat ...

... dar cât de mult îmi place, aşa ca joc!!!

... ca să depăşesc faza de joc, ar trebui să am atâtea şanse!!! şi sigur altă vârstă !!!

... în primul rând ar fi şansa de a reuşi de a avea timp pentru a mă întoarce la pasiunea (e prea mult zis hobby!) de a mă folosi de pensulă şi vopsele, de imaginaţia mea legată de desen şi natură, de dragostea mea de a mă juca cu diverse lucruri mărunte: fulgi, mărgele ... cât de mult am iubit desenul , desenul tehnic! ... cât de mult am iubit acuarelele, desenul şi acuarela, desenul şi vopselele folosite pentru a picta pe sticlă !...

... vorbesc la trecut referitor la ce mi-a plăcut - desene, acuarele, vopsele -  deoarece acum le văd atât de departe de mine în timp ... m-am mutat la ţară-lucrez la oraş, s-au schimbat vremurile, atâtea evenimente noi apar zilnic – cu provocări din ce în ce mai greu de depăşit! - ... încât stau uneori şi mă gândesc, voi reuşi vreodată să mai am timp pentru această pasiune a mea?! Să stau cu un şevalet în faţă şi să pictez – în stilul meu – natura ce mă înconjoară sau să pictez pe sticlă lucruri care mie îmi plac sau să realizez mici aranjamente din fulgi coloraţi şi mărgele, atât de simpatice şi plăcute ochiului şi inimii mele ...

... sunt aşa de departe de ideea de antreprenoriat!!!

... teoretic este uşor să gândesc la o idee de afaceri ... dar este un munte de impedimente care fac să fie irelizabilă ideea mea!!!

... într-un cuvânt: nu sunt făcută pentru afaceri! NU AM CURAJ!!!

întrebări ... gânduri ...

... am, din când în când, perioade în care mă atrage ... câte o lectură mai deosebită!
... acum, am citit o revistă ale cărei articole (unele, pentru că nu am citit toată revista!) m-au incitat, mi-au provocat gânduri, şi iar gânduri, şi iar gânduri ...
... este greu să le aştern în scris ... mi-e teamă de divagaţii ...
... încep cu un citat din scrierile lui Simion Mehedinţi (geograf, profesor, membru al Academiei Române):

 ''...arta unui popor, împreună cu limba lui, sunt cei doi stâlpi pe care se reazămă viaţa sa naţională .Când un popor îşi pierde portul şi limba, e pe vecie pierdut ... De aceea cine părăseşte haina părinţilor îşi părăseşte ţara (chiar dacă rămâne în hotarele ei). Luând portul altuia, te-ai făcut robul lui, mărturiseşti că gustul lui e mai bun decât al tău şi judecata lui e mai puternică decât a ta ...'' 

... cum au putut să existe înaintaşi care să aibă această gândire (!!!)... atâta profunzime şi limpezime în exprimare (!!!) ...
... câte adevărate comori spirituale se pierd generaţie după generaţie, din dorinţa de a fi altfel, de a ieşi din anonimat într-un mod facil, doar imitând!!
... a te îndepărta de ceea ce a fost realizat de strămoşi cu multă trudă ... bunuri spirituale irecuperabile!... ca să îmbrăţişezi o ''modă'' ciudată, ''e bun numai ce este străin''... cu o ''etichetă'' neapărat străină ... limbaj străin ... feluri de mâncare de pe alte meleaguri, cât mai îndepărtate ... sărbători din alte continente ...!
... pornind de la un film (''de ce japonezii pot şi noi nu?'') în care se întrebau americanii-analizând realizările japoneze-, mă întreb şi eu cum poate exista un popor care să aibă tradiţia străbunilor aşa de aproape!? cum poate împleti trecutul cu prezentul şi cu viitorul ...!?
... urmăream simple interviuri luate pe stradă, în Japonia, şi apăreau în imagini persoane tinere, cu feţe plăcute, zâmbitoare, politicoase în răspunsuri, respectuoase în comportament ...
... urmăream simple interviuri luate pe stradă, în Franţa, şi apăreau persoane tinere, cu tentă spre neseriozitate, eschivare de la răspunsuri ...
... urmând firul acestor exemple vizionate într-un reportaj-călătorie, dacă aş continua imaginar călătoria, apropiindu-mă de plaiurile natale, cred că ar fi şi mai trist ... aici poţi auzi uşor fraze neserioase (sigur şi o înjurătură la câteva cuvinte rostite!) ... iar de comportament, ce să mai zic!!!
... reflectez adesea la cuvinte ca:
      ... laşitate şi compromis ...
      ... păcate ...
      ... activ sau pasiv (prin tăcere) ...
      ... pogorământ (alegerea variantei optime în prezenţa unei restricţii/condiţii care ne împiedică să alegem optimul precizat cu acrivie/aplicare strictă a canoanelor) ...
      ... tăcerea e de aur (...întotdeauna?!) ...
      ... smerenia, cuviinţa, comuniunea faţă către faţă ...
      ... Harul lui Dumnezeu şi energiile sale necreate ...
      ... corectitudinea bunului simţ ...
      ... minimele norme morale de bun simţ ...
      ... creştinismul etalat şi creştinismul practicat ...    
şi încerc să finalizez tot cu un citat (care mi-a plăcut mult!) din scrierile lui Simion Mehedinti:
     ''...Progresul poporului român, al spiritualităţii sale nu este posibil decât prin valorificarea substanţei specifice, al cărei prototip îl constituie creaţia populară, miturile şi obiceiurile folclorice, experienţa vieţii materiale, concentrată, perpetuată şi valorificată în existenţa istorică.''

gânduri despre ... BANCHETUL

... am avut o lectură ceva mai specială în acest weekend: ''BANCHETUL'' de Platon!

... recunosc că nu am mai citit de mult timp o lucrare ce dezbate un asemenea subiect complex…

... nu am fost şi nu sunt prea îndrăgostită de tradiţia vechilor cetăţi greceşti… poate că traiul dus de greci era puţin prea libertin pentru mentalitatea mea…

... ceea ce am admirat la greci a fost – ceea ce ţine de structura mea interioară, înclinaţia mea pentru desen – arhitectura/ sculptura …

... nu este prea drăguţ din partea mea că nu am citit foarte mult din operele Greciei antice!

... la altă vârstă poate mi-ar fi plăcut mai mult toate aspectele prezentate în ''Banchetul'' dar, acum, filtrul meu este mai exigent …

... rostirile personajelor ''Banchetului'' sunt pline de înţelesuri, fiecare având predilecţie către o faţă a iubirii ...

... sunt pasaje care mi-au plăcut mult:

     ''cel care iubeşte ceea ce e moral, tocmai fiindcă are această însuşire superioară, acela rămâne înamorat întreaga viaţă, ca unul care se contopeşte cu ce este permanent…''

... mi-a plăcut definiţia dată dreptei păreri:

     ''să judeci cele drepte chiar fără să poţi arăta raţiunea lucrului…''

... iar despre adevărata frumuseţe, ''iubirea de înţelepciune'', este aşa de frumos scris:

     ''să ne ridicăm apoi de la corpuri la preocupările frumoase, de la preocupări la ştiinţele frumoase, până ce ajungem în sfârşit să ne reculegem din diferitele ştiinţe şi să ne concentrăm într-una singură, care este de fapt însăşi ştiinţa Frumosului, ştiinţa prin care ajungem să cunoaştem frumuseţea în sine, aşa cum e...''

despre intoleranţa din viaţa curentă...

       Despre fericire ... despre intoleranţă ...

       Este duminică...

       Ieri am avut o zi jumătate bună, jumătate m-a deranjat ...

       Ca întotdeauna, există ceva care nu poate fi schimbat: mediul în care ne desfăşurăm activitatea/ viaţa ...

       Locuim într-o localitate aflată în mijlocul ’’ciclonului’ (inima regiunii)... renumită pentru ai săi oameni: aprigi, cu o tendinţă spre ceartă, răspuns rapid prin violenţă la ceva care îi deranjează, o tendinţă de a înşela/de a-l ''prosti''/de a fura ceva de la celălalt – măcar aşa pentru a nu pierde ‚meseria’ – mai mult sau mai puţin ...

       Nu am cunoscut  acest specific al zonei ...  altfel nu alegeam zona pentru familie ...

       La început am considerat că trăim într-o zonă liniştită, cu oameni gospodari care îşi văd liniştiţi de viaţa familiilor lor ...

       Şi am zis că nu ne trebuie pază - asigurată prin câini ...

       GREŞIT!!!

       Ce am avut la noi în curte – în primul an de trai la ţară – a fost şi în curţile celor din jurul nostru!  Iar unii au fost curioşi să şi ne vadă cum suntem noi seara în casă ... De!  După cum am înţeles mai târziu, eram - şi suntem şi acum - ... ’vinitici’!...

       În toamna celui de-al doilea an, am reuşit să primesc 2 căţei frumoşi de la un bun prieten! Normal că i-am crescut într-un anumit mod: fără să lăsăm pe cineva străin să îi mângăie sau să le dea de mâncare ... Au crescut mari şi frumoşi căţeii noştri ... şi nimeni nu s-a mai putut apropia de curtea noastră!

       În curând nimeni din vecini nu s-a simţit bine: câinii noştri lătrau, cu voci puternice şi sonore, pe cine se apropia de gardul nostru ... Dar căinii noştri nu ieşeau din curtea noastră doar îşi păzeau teritoriul – curtea noastră!  Aşa am devenit cunoscuţi acum că avem câini răi (nimeni nu a mai îndrăznit să sară gardul)! 

       Rezultatul: ne-au fost otrăviţi căinii ! Bobi a murit şi a scăpat doar Leu!

       Apoi, după vreo 2 ani, am mai adus un căţeluş, Puiu, care a crescut pe lângă Leu devenind tot un câine lătrător şi neiubitor de cei cărora le place ’colecţionarea lucrurilor din gospodăria noastră’!!!  

       Rezultatul: zilnic, sunt persoane (copiii sau oameni în toată maturitatea) care trec pe lângă poarta noastră şi se simt bine (special) să fluiere sau să dea cu pietre în gard/peste gard – pentru a enerva câinii şi ai face să latre!! Şi dacă asta se întâmplă de câteva ori pe zi sau seara târziu – se duce şi liniştea noastră!!!

       Mă gândeam la articolul citit pe blog despre un subiect frumos – mi-a plăcut ce se scrie aici - :

     ’’FERICIREA ESTE O ALEGERE’’ ...

    ’’… Realitatea este că această capacitate de a menţine propria fericire deşi în jurul tău pare că întreaga lume se scufundă şi se dezumanizează, este o importantă calitate prin care poţi acţiona spre binele comun.’’

       Dar…

       Oare?! Nu este destul să scrii teoretic că trebuie să gândeşti tu bine, pozitiv … şi totul se va schimba (chiar şi în timp) … când mediul înconjurător are alte criterii de viaţă …

       Noi, personal, în comunitatea în care am venit şi trăim, nu cred că suntem mai buni … Suntem altfel! Gândim altfel rezolvarea problemelor curente ale vieţii…

       Am văzut şi am simţit intoleranţa oamenilor!

       Intoleranţa există, o simţi - chiar dacă vorbeşti aceeaşi limbă dar … dacă eşti nou-venit într-o comunitate, acea comunitate are întotdeauna un grup de intoleranţi fruntaşi!

       Am văzut valul de intoleranţă care creşte în diferite colţuri de pe glob! Se scandează vorbe mari, se rostesc vorbe în numele credinţei – sau un alt subiect mare - dar rezultatul este că acel grup de oameni, în violenţa sa, distruge lucrurile altei persoane, fură … Imposibil să nu fie cineva care îi mobilizează, îi întărâtă pentru a uita că nu au nimic, brusc, de împărţit cu o persoană vecină/ naţionalitate vecină …

       Încerc să înţeleg ce se întâmplă, întotdeauna, pornind de la cercul de lume din care fac parte!

       Analizez corect situaţia locală dar …

       Înţeleg că pentru a rezolva corect conflictul/conflictele trebuie să începi de undeva!

       Dar totul este înfăşurat/ încurcat ca un ghem mare, pe care cu cât încerci să îl desfaci – reuşeşti să îl încurci mai mult!   

       Nu pot să stau, în mijlocul comunităţii, ca o statuie - fericită – şi viaţa în jurul meu se va molipsi de această fericire a mea! Dar nici nu pot acţiona, pentru că nu depinde de mine nimic … (am vorbit cu unii părinţi, i-am certat pe copiii … până la urmă,  plimb căţeii din faţa casei în spatele casei – în funcţie de locul pe unde trec cei care îi deranjează!).   

       Dacă trăieşti într-o zonă cu oameni conservatori, tradiţionalişti – ca un catâr! – în a păstra tradiţia (de cele mai multe ori greşită) ca de exemplu: ’’a muri capra vecinului’’?!

       Ce poţi face!?

gânduri din prima duminică de toamnă...

... este duminică, este o vreme de început de toamnă, plouă mărunt şi cu picături atât de fragile (după luni de zile de arşiţă, fără o picătură de ploaie!) ...
... acum câtva timp, căutând prin notiţele mele (am multe caieţele unde am notat multe lucruri citite sau auzite - care mi-au plăcut) am găsit câteva rânduri din cele spuse de domnul Petre Ţuţea în puţinele filmări vizionate la tv, după 1989 ... gândurile nu mă lasă în pace şi ceva (vocea interioară!) mă îndeamnă să le scriu pe blog!
             ''... Fără credinţă, fără Dumnezeu, omul devine un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri!...''
... Stau şi mă gândesc, dacă nu am fi trecut prin perioada comunistă (această ciumă pentru credinţă şi intelect), ce am fi fost noi ca naţiune?
... Pe parcurs ce m-am maturizat şi am început să dau alt înţeles evenimentelor prin care am trecut sau despre care am văzut, am auzit sau am citit câte ceva, am regândit altfel toate momentele în care am reîntâlnit - prin emisiunile de televiziune - puţinii mari oameni care au mai trăit până în timpurile mele de maturitate (oameni mari din politică, din ştiinţă, din literatură, din teatru şi toate celelalte domenii ale vieţii sociale, de care acum nu îmi amintesc ... )!
... Oare cum ar fi fost dacă ar fi trăit şi cei care au fost mult mai mari în gândire decât aceştia?!
... Cei care au reuşit să mai trăiască, care au scăpat cu chiu cu vai din chinul comunist, au fost puţini dar au strâns în jurul lor numeroşi discipoli, setoşi de noţiunile păstrate sau acumulate într-o viaţă de om ...
... Cum ar fi fost România acum?!
... Cred că am fi fost un exemplu deosebit de bun ca popor!!!