CÂTEVA ZILE DIN VIAŢA LUI THEODORE
(http://revistanautilus.ro/dictionar-sf/honga-radu-1953-1997/ )
LA ORAŞ
După o călătorie care durase opt ani şi unsprezece luni, Theodore reveni pe planeta natală, mai bătrân cu tot atâţia ani şi mai obosit ca niciodată. Zecile de aventuri prin care trecuse pe diferite planete, mai mult sau mai puţin primitoare, lăsaseră urme adânci pe chipul său. Acum, întors pentru totdeauna pe Pământ, nu dorea decât să se odihnească, să-şi cumpere o casă şi să-şi scrie memoriile. Pe Terra trecuseră însă aproape şaptezeci de ani de la plecarea sa în ultima misiune şi bineînţeles că societatea nu stătuse pe loc să-l aştepte pe el. La cosmodrom îl primise noul şef al agenţiei pe care o reprezentase pe planetele învecinate şi câţiva indivizi, urmaşi ai foştilor funcţionari care, între timp, muriseră. De acolo plecară spre birourile agenţiei unde, într-un cadru festiv, i se amintiră toate meritele, îl felicitară pe rând toţi funcţionarii, îi dădură un pumn de medalii, apoi îi înmânară un cec în valoare de zece miii de taloane şi actul de pensionare, amintindu-i astfel că este prea bătrân pentru a mai pleca spre alte planete. După această ceremonie îl trimiseră la un hotel de lux, unde îi rezervaseră un apartament cu două camere, urmând ca a doua zi de dimineaţă să-i găsească o locuinţă pentru totdeauna.
Theodore se sculă foarte prost dispus. Toată noaptea visase că o voce necunoscută îl întreba într-una dacă a plătit chiria şi, dacă nu, de ce stă acolo, că arcurile patului îl înţepau întrebându-l în acelaşi timp de ce doarme când ştie că nu a reparat niciodată patul şi că de fiecare dată când călca pe covor, acesta se rula fugindu-i de sub picioare spunându-i că nu l-a curăţat niciodată. În această stare de spirit se trezi Theodore, se bărbieri, tăindu-şi obrajii cam în toate locurile posibile, se îmbrăcă şi coborâ scările pentru a face o mică plimbare pe străzile oraşului. În faţa hotelului se afla o bancă pe care se aşeză să-şi tragă puţin sufletul. Deodată sări ca ars. Se uită în spate şi văzu pe locul unde stătuse un nod de lemn ieşit aproape zece centimetri în sus. Imediat auzi o voce care nu putea veni decât de la bancă:
-De ce stai pe mine ? Tu m-ai pus aici ?
Theodore, uimit de acest incident, privi în jur, dădu ocol băncii, se uită sub ea, dar nu văzu pe nimeni care să-i fi vorbit. Şi totuşi cineva îl întrebase şi el trebuia să răspundă.
-Nu te-am pus eu aici, recunosc, dar asta nu înseamnă că nu am voie să stau jos. Ei, ştii că asta-i culmea ! O amărâtă bancă de lemn să nu-mi dea voie să stau pe ea. Ei drăcie !
-Ca să stai pe mine trebuie mai întâi să introduci în spate fişa personală cu toate semnalmentele, două fotografii 2\4 şi amprentele digitale şi numai în cazul în care locuieşti într-unul din blocurile din raza mea şi computerul te recunoaşte după mers şi voce, ai dreptul să stai jos. Ia, fă câţiva paşi! Nu pe iarbă, prin faţa mea, aşa, mai repede ! Da, acum cântă ceva !
Theodore încercă să lălăie un refren pe care-l ştia de la grădiniţă, curios să vadă ce se întâmplă până la urmă.
-E clar ! se auzi vocea, nu eşti de pe aici ! Să nu te mai prind că vrei să stai că...
Supărat, Theodore plecă printre blocuri, murmurând: ''Ce tehnică, domnule ! O bucată de lemn să mă facă de râs. Nemaipomenit ! N-apucă să facă decât câţiva paşi pe trotuar şi îşi aduse aminte că pachetul de ţigări din buzunar este gol. Îl scoase şi îl aruncă în primul coş de gunoi întâlnit în cale. Dar hârtia fu aruncată pe loc la picioarele lui. Theodore o ridică şi o aruncă din nou dar figura se repetă. O voce, venită din coş, îi explică:
-Eu sunt coşul familiilor al căror nume încep cu O şi P. Dumneata nu ai coş ?
-N-am, zise Theodore, eu abia ieri am venit dintr-o misiune de pe altă planetă. Şi cu hârtia ce fac?
-Dacă nu ai coş, o ţii în buzunar !
-Asta îmi mai lipsea, să merg cu coşul după mine prin oraş. Traversă strada şi văzu un chioşc de ziare. Ne-având ce face se rezemă de el. Imediat o voce tot atât de plăcută ca şi celelalte, îl întrebă:
-Aştepţi să vină ziarele ?
-Nu, răspunse Theodore, nemaimirându-se că de data asta are onoarea de a vorbi cu un chioşc.
-Dar eşti abonat la vreo revistă sau la vreun ziar care se vând aici ?
-Nu. Nu sunt abonat, n-am avut când să fac acest lucru. Eu abia ieri am venit în oraş.
-Atunci, dă-te la o parte că-mi iei vopseaua.Ce neruşinat !
Theodore nu mai zise nimic. Se plimbă pe străzile supraaglomerate ale oraşului şi văzu tot felul de reclame ce lăudau diferite planete, parcă făcute anume pentru ca oamenii să-şi petreacă concediul de odihnă acolo. El însă era sătul de cele văzute în lungile sale peregrinări prin Univers şi nu-i mai trebuia nimic, în afară de o locuinţă confortabilă, în care să simtă şi el că este din nou acasă. Cum se plimba el liniştit, observă la capătul unei alei aflată aproape pe un părculeţ, o vilă foarte frumoasă, îmbrăcată toată în iederă. ''Iată ce-mi trebuie mie !'', îşi zise Theodore, ''ce-ar fi să intru şi să întreb dacă nu cumva este de vânzare. Aşa ceva mi-ar place !''
Poarta era deschisă. Intră în curte, privi în jur şi, nevăzând ăe nimeni, înaintă cu gândul să sune la uşă. În acel moment simţi o mână grea lăsându-i-se pe umărul drept. Theodore privi şi înlemni; un câine care, aşa cum stătea pe labele din spate, îl depăşea cu un cap, îl luase protector şi îl privea blând.
-Ştii să citeşti ? îl întrebă acesta.
-Ştiu, îngăimă Theodore. Dar de ce mă întrebaţi ?
-N-ai văzut tăbliţa de-afară ?
-Vă rog să mă scuzaţi dar n-am fost prea atent !
-Hai atunci să o citim împreună!
Theodore nu ştia ce să facă; să rămână sub laba protectoare a dulăului sau să o ia la fugă. Până la urmă, după ce întâlni ochii ''înţelegători'' ai câinelui, optă pentru prima variantă. La poartă repetă de douăzeci de ori textul cu ''Nu intraţi, că regretaţi !'', îşi recunoscu greşeala, promise solemn şi pe cuvânt de onoare că în viaţa lui nu va mai trece pe-acolo şi abia atunci avu voie să plece, nu înainte de a i se mai atrage odată atenţia:
-De data asta ţi-am dat drumul fiindcă eşti la prima abatere, dar a doua oară...
-Dracu o mai trece pe-aici, zise Theodore, când se văzu iarăşi în stradă. Traversă şi intră în părculeţ, hotărât să stea şi să se odihnească. ''Prea multe pentru o singură zi ! Bănci care nu te lasă să stai jos, coşuri care aruncă cu hârtii în tine, câini-roboţi şi chioşcuri care au abonaţii lor, n-am mai pomenitaşa ceva. Pe timpul meu, eeh, altă viaţă ! Se aşeză pe prima bancă întâlnită în cale, dar nu apucă să-şi tragă răsuflarea că auzi o voce care îi atrase atenţia:
-Asta este o bancă pe care nu stau decât bătrânii de la optzeci de ani în sus. Sculaţi-vă!
-Ce spui ? Uite că nu mă scol ! zise Theodore, stând mai departe. Ce-o să-mi faci ? Spune ! Poate îţi dau un picior !
Vocea nu-i mai dădu răspunsul, în schimb se auzi un foşnet în spate. Se întoarse şi Theodore se făcu galben la faţă: vorbise cu un reprezentant al ordinii publice care, acum, îi făcea procesul verbal de amendă.
-Pentru nerespectarea regulilor din grădinile publice, zece taloane amendă, iar pentru jignirea mea, o sută. Altă dată să te uiţi cu cine stai de vorbă !
Cu chitanţa în mână, Theodore plecă şi de acolo. ''Sunt prea bătrân pentru un asemenea ritm de viaţă'', oftă el, pornind agale pe străzi. Nu-i locul meu aici. Poate numai la ţară să-mi găsesc o căsuţă în care să stau liniştit şi să-mi aştept sfârşitul vieţii. La oraş nu-i de mine !'' Se făcuse destul de târziu. Mâncă la restaurantul hotelului şi apoi se duse la culcare, urmând ca a doua zi să meargă la agenţie.
Când ajunse la agenţie, se scuză pentru ziua pe care o pierduse umblând de unul singur prin oraş, apoi se prezentă la psihiatru şi îi spuse dorinţa sa. Acesta încercă în zadar să-i explice inutilitatea refugierii în mijlocul naturii; Theodore rămase ferm pe poziţie. Nu dorea decât o căsuţă la ţară. Până la urmă, văzând că nu are cu cine discuta, medicul îi dădu o trimitere către o agenţie care se ocupa cu cumpărarea unei astfel de locuinţe pentru clienţii săi.
''Încep o viaţă nouă'', îşi spunea el, îndreptându-se spre birourile societăţii ''de plasare a nonconformiştilor'', cum se putea citi pe firmă. Cu cecul de zece mii de taloane în buzunar şi cererea în mână, se aşeză la un rând de câteva zeci de persoane. ''Cozile astea sunt un rău necesar de care nu vom putea scăpa niciodată'', filozofa Theodore. ''Stând aici, ai timp să-ţi faci ordine în idei, să asculţi ultimele noutăţi fără să întrebi nimic şi uneori renunţi să mai stai, spre marea satisfacţie a celui din urma ta, care abia aşteaptă să-ţi ia locul.''
Când intră în biroul funcţionarului şi îi spuse ce vrea, acesta îl privi ca pe un obiect de studiu, apoi tuşi semnificativ şi-l întrebă:
-Serios, sunteţi hotărât să vă cmpăraţi o casă la ţară ?
-Da, răspunse Theodore, m-am săturat de colindat prin univers, iar la oraş nu-mi place. Eu vreau să mă odihnesc, să ascult ciripitul păsărelelor, să cresc animale...
-Câini sau pisici ?
-Cum o să cresc pisici ? Râzi de mine ? se supără Theodore. Animale domestice, porci, vaci... Auzi, pisici !
-De ce nu vă angajaţi paznic la grădina zoologică ? Acolo au şi animalele acestea de care spuneţi !
''Dacă nu e sănătos, de ce nu-l internează într-o clinică?'', se întrebă Theodore, privindu-l cu compasiune pe funcţionar.
-Poate că totuşi nu v-aţi exprimat corect, continuă tânărul, citind încă o dată cererea, poate doriţi un apartament într-un bloc situat la marginea oraşului şi cu mai puţine etaje, să zicem, doar cu cincizeci, nu ?
Theodore simţea că fierbe.
-Cred că m-am exprimat destul de corect doar dacă n-am făcut cumva greşeli gramaticale, îi zise el. Vreau să trăiesc la ţară şi atâta tot. În definitiv, fac ce vreau cu banii mei !
-Vă urmăreşte cineva ?
-Cine să mă urmărească ? se miră Theodore.
-Eu de unde să ştiu ? întrebă la rândul său funcţionarul. Poate că aţi făcit ceva nepermis şi acum vreţi să vă ascundeţi. Vă rog să nu vă enervaţi, mai zise el, văzându-l pe Theodore că îşi scoate cravata şi muşcă din ea. Discutăm ca oamenii, trebuie să ştim sigur ce motive aveţi ca să faceţi una ca asta. Casă la ţară, hm, în sfârşit, treaba dumitale, noi nu vă putem opri. Dar ştiţi că societăţile de asigurare care, aici, în oraş vă pot garanta viaţa timp de o sută de ani, nu mai au dreptul să facă nimic pentru dumneavoastră din momentul în care părăsiţi perimetrul oraşelor ?
-Nici nu mă interesează, îi tăie vorba Theodore. Doar nu mă ameninţă nicio primejdie.
-Ce spuneţi ? Dar praful, microbii de la animale, ploile ? La ţară mai plouă câteodată, puteţi răci. Şi accidentele ? Dacă vă cade un..., cum îi spune domnule, extraordinar ce lapsus am şi doar am văzut şi într-un film o scenă asemănătoare, a, mi-am adus aminte, dacă vă cade un pepene în cap, ce ziceţi ? Poate fi o lovitură mortală !
-Unde ai văzut dumneata pepeni crescând în copaci ?
-Sau o cireaşă ? Eu n-am fost niciodată la ţară, aşa că n-am de unde să ştiu care fructe cresc în copaci şi care nu, voiam doar să vă avertizez de pericolele la care sunteţi expus. Dacă insistaţi...
-Sigur că insist, se răsti Theodore, nemaiputându-se abţine, vreau să plec la ţară !
-... atunci noi vă promitem că vă facem rost de o casă acolo, dar până atunci trebuie să faceţi timp de o săptămână acomodarea cu mediul, practica, cum îi spunem noi, la o fermă model şi dacă şi după acest interval de timp mai sunteţi hotărât să vă retrageţi din mijlocul oamenilor, n-aveţi decât. Mâine dimineaţă helicopterul agenţiei noastre vă va lăsa la marginea oraşului, acolo unde încep terenurile fermei respective şi, după o săptămână, va veni să vă ia înapoi. Drum bun, îi ură funcţionarul lui Theodore, dându-i de înţeles că nu mai au ce discuta.
Când ieşi din clădire, Theodore era complet zăpăcit. ''Atâta birocraţie pentru o casă'', îşi zise el, îndreptându-se spre hotel. ''Dacă ceream o rachetă, erau în stare să mi-o aducă la scară sau să mi-o bage în cameră, demontată piesă cu piesă !''
- continuarea săptămâna viitoare... -
(RADU HONGA, ''CÂTEVA ZILE DIN VIAŢA LUI THEODORE'')
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută !
sursa desenului - rândunica:
