festivalul benzilor desenate...

... după lăsarea întunericului, a început să ningă şi de atunci nu s-a mai oprit ! am fost pe afară, ca să închid coşul sobei - ca de obicei la această oră - şi peisajul era superb: totul acoperit frumos cu zăpadă, iar din cer vin, într-una, fluturaşi albi atât de frumoşi - parcă veniţi din poveştile nordice...
... ce să fac acum? am găsit subiectul la NHK TV: benzi de desene=manga ...
... când eram mică mi-aş fi dorit să am reviste cu desene pentru copii dar erau alte timpuri ...
... treptat, după 1989, am descoperit că revistele acestea nu sunt pentru o vârstă anume - în lumea largă, atât cei mici cât şi cei maturi sunt îndrăgostiţi de ... manga !
... subiectele sunt atât de diferite, captivante !
... în 4 decembrie 2015, NHK TV  a prezentat la rubrica ''Culture & Sports'' un subiect interesant: succesul unei serii de manga umoristice ''made in Swedish'' tocmai în ţara cea mai îndrăgostită de manga, Japonia!
... în Japonia librăriile sunt pline de reviste-manga ... în această abundenţă, s-a făcut remarcată manga realizată de o străină, o suedeză - tocmai ceea ce a visat !
... astfel la The Tokyo International Comic Festivals (Festivalul International de benzi desenate umoristice - al patrulea an), de luna trecută, au fost prezentate cele mai recente realizări şi a fost o mulţime de îndrăgostiţi de această formă de artă...   
...atracţia cea mai mare a fost manga prezentată de suedeza Asa Extrom (https://sv.wikipedia.org/wiki/%C3%85sa_Ekstr%C3%B6m  ) unde s-au aşzat frumos la rând - specific japonezilor - pentru a o cunoaşte personal... cei de aici au mărturisit că ''umorul ei este sofisticat şi foarte bun la exprimarea emoţiei umane''... 
... lucrările suedezei au succes de ceva timp fiind traduse în 4 limbi... şi totul a început, în cariera ei, cu vizionarea filmului ''Sailor Moon'' ce a atras-o spre desenul manga... succesul desenelor publicate de ea pe blogul personal, a plasat-o pe locul unu pe un site de web-uri populare... suedeza şi-a perfecţionat stilul studiind la o şcoală de artă locală pentru caricaturişti, apoi şapte ani ca ilustrator, apoi s-a mutat în Japonia unde, timp de patru ani, a reuşit să-şi construiască o carieră bazându-se pe larga paletă de evenimente - subiecte amuzante - trăite zi de zi prin lume...
... visul ei pentru anii care urmeazp ar fi să realizeze o poveste-manga ca o fantezie Viking... 
... mai multe puteţi viziona aici:  
http://mcs.ensoku.club/con/485

jurnalul (132)

Astăzi ... vineri 15 ianuarie - sâmbătă 16 ianuarie 2016 (orele 00.23)
Aleargă ... zi după zi - aproape că nu ştiu când a trecut jumătate din prima lună a acestui an... 
Gândurile ... îmi sunt zbuciumate, aproape zilnic există câte o ''probă'' pe care trebuie să o bifez cu ''bine'' şi parcă toate îmi testează răbdarea, perseverenţa şi dorinţa de a depune eforturi mari... îmi dau seama că am ales bine cuvântul anului:''munca'' !   
Zilnic ... munca mea principală este de a menţine, la nivelul normal, cheful de viaţă şi încrederea noastră ca familie că va veni o vreme când ne va fi iarăşi bine... acum şi vara este atât de departe! greu este - vara este prea sufocant şi zicem:''când o veni frigul să stăm în casă şi să ne odihnim ?'' şi mai greu este acum - iarna a venit demult şi zicem: ''nu se mai termină odată? ce bine era astă-vară, umblam când la soare, când la umbră, totul era frumos !!!'' cine o mai reuşi să ne înţeleagă ?! 

Recunosc ... că am, câteodată, aşa-zisă minte de copil: visez să am şi eu un telefon performant, cu touch screen... ar fi, aşa, un moft, o joacă ...  
În casă ... este linişte - ora este târzie... ceasul ticăie, încetişor, agăţat pe perete ... leptopul bâzâie şi este ocupat, sărăcuţul, în timp ce lucrează împreună cu mine, încercând să menţină legătura cu internetul...

Sunt îmbrăcată ... în pijamale... 
Bodyguarzii ... dorm (Leuţu mai latră câteodată, aşa ca să afle toţi duşmanii că el este vigilent, de pază chiar dacă este noapte şi este băgat până la urechi în paie, în căsuţa lui)- nu le place vremea de acum: azi a reînceput ploaia...
Weekendul acesta ... mă găseşte cam zbuciumată şi obosită... a trecut o săptămână prea grea, şi fizic şi psihic...iar acum, de 2 zile nici de somn nu am parte, sunt pe ''baricade''  vigilentă la orice deranjament de sănătate în familie!
Aş vrea ... să schimb ceva în viaţa noastră de zi cu zi... este o melodie: ''Opriţi timpul !''' dar mai degrabă aş dori să creez o ''oază de fericire'' în care eu şi familia mea (inclusiv ramura aflată la miii de km depărtare) să trăim măcar o perioadă de timp, să simţim, cum se spune, iar micile plăceri ale vieţii !!!      

Munca ... oricât de multă ar fi, mi-e drag s-o fac pentru că ajut familia astfel... nimic nu se obţine uşor!
Sufletul meu ... iubeşte atât de multe !!! de exemplu: acum iubeşte micuţii ghiocei ce au apărut în grădiniţa din faţa casei, încurcaţi de vremea atât de schimbătoare:

să poţi ierta...

... este mult timp de când caut şi citesc mai mult pe internet ...
... am citit acum la prietena mea, doamna Ludmila, adevărate şi zbuciumate cuvinte:

Ludmila Vârlan Turcu

 ''Să poţi ierta e-un lucru mare —
  Aşa se zice în popor,
  Dar cum s-o faci dacă te doare
  Şi eşti strivit. Nu e uşor...

         Ai vrea să uiţi totul pe lume,
         Să verşi amarul într-un hău,
         Ai vrea să crezi că toate-s glume,
         Să-ţi cureţi sufletul de rău...

  E greu mai sus să te ridici
  De-acei ce în venin se-neacă,
  Dar şi mai greu e să te-apleci,
  Când înţelegi că vorba-i seacă.

         Şi de ţi-e sufletu-ntristat
         Şi, încă, inima te doare,
         Ai încercat, dar n-ai iertat —
         Să poţi ierta e-un lucru mare...''

                                   ''Să poţi ierta...''

                          - Ludmila Vărlan Turcu -

puiul de vrabie...

...am iubit şi iubesc povestirile, poveştile şi basmele...
...citind câteva rânduri meşteşugit gândite am înţeles finalul poveştilor ce se termină aşa: ''şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi...''
...îmi plac amintirile din copilărie - de multe ori întâlnesc, brusc, câte ceva care îmi readuce brusc anii copilăriei...
...în această paletă largă, se înscriu şi rândurile scrise cu mult talent de prietena mea virtuală, doamna Elena

(Ghitescu Lamureanu Elena ):

       ''Timpul imi prinde fruntea cu mâini nevăzute şi mă sileşte să privesc înainte iar tot ce-a fost se proiecteaza pe un ecran intens luminat. Nu mai există umbre ci doar o răcoare binefăcătoare obrajilor înfierbântaţi de emoţia regăsirii. Inima mea e uşoară ca un fulg, singura realitate e bucuria ei, puf de păpădie pe urma copilei care-am fost, primăvara alergând pe deal, culegând brânduşe şi ceapa ciorii, pe malul râului, ascultându-i clipocitul printre sălcii şi tufe de urzică... Privesc înainte ce am trăit în trecut, fără teamă, cu un sentiment de uşurare, a trecut cu bine, am ajuns la o vârstă a înţelegerii, sunt mulţumită cu viaţa mea de acum. Mai mult decât atât sufletul străluceşte ca argintul curăţat, toate câte se văd prin el sunt elemente ale unui peisaj ce nu mai poate fi întinat, pentru că în el s-a statornicit dragostea. Într-o dimineaţă m-am trezit cu un gând bun mai puternic decât teama de moarte, care m-a chinuit ani în şir. A fost primul pas liber al inspiratiei. Cred că devenim nemuritori când în sufletul nostru se statorniceşte dragostea, am înţeles de ce poveştile se sfârşesc atunci când apare iubirea adevărată, poveştile se sfârşesc dar viaţa abia atunci începe. Atunci trăim deplina iertare şi învie în noi tot ce am ucis cu voie sau fără voie, totul e viu, tot ce am trăit intră într-o devălmăşie feerică alături de ceea ce vom trăi. Există doar o singură clipă de bucurie, că sunt, că respir şi pot împărtăşi cu voi lumina!
       Toate sunt vii şi strălucitoare ca zăpada aşezată după o noapte viscolită. Toate mustesc de viaţă, nimeni n-a murit  şi nici nu va muri, părinţii mei sunt tineri, tata cu pălăria lui arsă de soare, cămaşa cu mânecile suflecate până la cot, umblă după treburi prin curte, obrajii de vestală ai mamii întreţin focul sacru din care se aprinde cuptorul de pâine. Satul e viu, gălăgia lui e vie, un măgar a greşit ora exactă şi altul, din capătul celălalt îi răspunde mustrându-l. Ultima reverberaţie a clopotului de sâmbătă seara a rămas în salcâmii tuşei Miţa, ca o aşchie aurită zgârâind continuu inima vântului. Miroase puternic a iarbă, a pământ fierbinte şi vânt însângerat ! Eu, cu înţelegerea de acum, m-am pitit în tufele de nalbă din curtea aia mare, mă mir că nu mai sunt cuprinsă şi aş putea fi văzută din toate părţile, totuşi nimeni nu mă vede. Mestec pâinea popii, uite, încă mă pricep să fac lanţuri înnodând frunzele mari de nalbă, coroniţe, brăţări. Fetiţa blondă pleacă spre derea, recunosc rochiţa roşie cu buline albe, picioruşele subţiri şi pe motanul Mizilic. Are câte o găletuşe, improvizată din cutii vechi de vopsea, în fiecare mânuţă. Ştiu că se duce să aducă apă de la derea, atât poate să care, nici o găleată din curte nu se potriveşte cu mânuţele ei, nenea mătură curtea şi mi-a dat de lucru, m-a trimis să aduc apă să stropească praful din urmă să arate frumos, cum a zis tata:
  <-mă, să fie aşa de curat, încât drept preţuire, să stea Mizilic în vârful cozii!>
       Simt ecoul paşilor mici, m-am întors în inima ei, recunosc gustul sălciu al fricii, când am ieşit din curte s-a uitat în sus şi-n josul drumului, să se asigure că nu este nici un pericol, s-a împiedicat de-o piatră cenuşie şi ascuţită, durerea a tresărit până în codiţe, apoi, la colţ, pândeşte dispoziţia căţeluşului guraliv al tuşei Miţa, nu de alta dar se sperie Mizilic şi rămâne o biată fetiţă, singură pe malul imens al derelei, înconjurată de zgomote şi umbre ostile. Calcă cu grijă, sub fiecare pas se poate ascunde o ameniţare, un mărăcine, un păianjen, o broscuţă .... Orice se aştepta să întâlnească numai pe el nu, un puişor de vrabie, o fiinţă mult mai mică şi mai neajutorată decât ea.Ţopăia prin iarbă, încă viu, cu penajul lucios, în ochişorii lui limpezi îmi vedeam codiţele strâmbe, o lume răsturnată, o lume, unde dintr-o dată am simţit că sunt deţinătoarea unei puteri absolute, la concurenţă cu motanul nostru, la fel de interesat ca şi mine de puişorul de vrabie. L-am prins uşor, nu ştia să zboare, încăpea în căuşul palmelor mele alăturate.
        Este încă viu în palmele mele, mă gâdilă cu bătăile inimii, se uită cu aceeaşi disperare la mine, la motan, la pietre şi la buruieni. Se spune despre copii că sunt buni, îngăduitori cu toată făptura, eu cred că ei, copiii sunt dincolo de bine şi de rău iar la ceea ce este dincolo nu avem acces cu mintea doar cu sufletul, care le-a cuprins cândva pe toate... Adaptarea la lumea noastră cunoscută se face la primul impuls de a despărţi sufletul de minte; pentru mine întâlnirea cu puiul de vrabie a fost acel moment. La început am plâns de mila lui, mi-a venit aşa apă la ochi, imaginându-mi rudimentar o ruptură de părinţi, apoi m-a pişcat ceva ciudat, mimând miorlăiturile schimbate ale lui Mizilic, şi brusc am mărit strânsoarea pumnului până am sufocat bietul puişor. Când l-am simţit moale în mână nu mi-a venit să cred, l-am scuturat, i-am băgat apă cu forţa pe gât, i-am suflat aer pe cioc, zadarnic. O pală de vânt aspru, călit de-a lungul timpului îmi şopteşte fără să înţeleg: <ce-ai omorât, omorât rămâne!>

        În sufletul meu, pe acest ecran dinspre voi, se întregesc în lumină toate câte-au fost şi cele ce vor veni, nu există moarte ci doar întoarcere şi regăsire!''

                  (GHIŢESCU LĂMUREANU ELENA, ''Puiul de vrabie)

steaua adevărului ...

...acum câteva minute, am citit o mică dar interesantă poezie şi nu pot să nu o transmit mai departe pentru a fi citită de prietenii blogului meu !
...prietena mea virtuală, Alexuţa (Alexutza Oana-alice ) este autoarea versurilor: 
''Adevărul s-a născut odată

cu răutatea blestemată.
Dar răutatea nu va birui,
atâta timp cât steaua adevărului va străluci.'' 

          (călin oana-alexandra)

spre cetatea timpului...

...minunate rânduri scrise de prietena mea virtuală, doamna Mihaela Brumar (în Art of Spirit ):
''Pe drumul nemilos al porţii spre cetatea timpului, reflexe albăstrii ale luminii încurajează teama.
Hrisoave încărcate de ani, în care începuturile sunt la fel de înspăimântătoare ca sfârșitul, se transformă în oglinzi ale unor adevăruri uitate. Cu fiecare pas, distanța până la poartă se micșorează dar teama crește.
Teama că n-ai să înțelegi nimic din rosturile lumii și ai să rămîi cu acele multe întrebări...
Simți nevoia unei chei, mai mult pentru liniștea sufletului tău sau poate pentru teama de a păși într-o nouă lume.
Un gând ce se chinuie să-ți încolțească în inimă, încearcă să-ți transmită ideea că dincolo poate fi iubire, că robia timpului și spațiul limitat este o iluzie, iubirea dându-ți posibilitatea să visezi la toată libertatea din lume.
Slujind gânduri încă neexprimate, ochii îmbrățișează lumea din jur, rămânând uimiți de câte culori există dincolo de negru și apoi vine și pacea.
Poarta se deschide încet, fără cheie, căci ea nu este închisă nimănui.
Dar îți trebuie mare curaj să-i pășești pragul.
Gândurile, încep să se frământe, încercând să transforme iluziile în real.
Ca slujitoare ale sufletului vor încerca să deschidă ferestre de lumină.
Doar timpul curge liniștit, punându-ne în cale noi porți, către noi înșine.
La terminarea unui nou hrisov ceasul din cui se oprește.
Timpul rămâne singur.''
                    (BRUMAR MIHAELA - Text Energie Benefică)

(Imagine Tablou ,, Poarta timpului ,, - artist plastic Virgil Dobârtă)