Clipa Fericită
de Ghighi Teibrich
Clipa Fericită se perpelea în veșmântul ei metalic. Întrebări fără nume, dorințe fără glas se zbăteau în carapacea strâmtă. Nu putea gândi, nu putea vedea, nu putea auzi. Totul se învălmășea în apoteoza haosului primar al universului, celulei sau atomului. Răbufniri scurte, a o suta parte dintr-o nanosecundă, fulgere iuți și apoi nimic, totul recădea în beznă.
Desigur, Clipa Fericită avea senzori dincolo de peretele metalic dar ei zăceau neînsuflețiți, într-o stare de așteptare goală, ca privirea unui orb. La fel și computerul și navigatorul automat pe care le avea, dar nu știa că le are.
Timpul trecu. Cu circuitele înghețate, Clipa Fericită nu-i simțea clești nemiloși. Apoi ceva se întâmplă. Poate o greșeală într-un program exterior, poate o intenție premeditată, nimeni n-ar fi putut spune. Cert era că Clipa Fericită simțea un câmp de forță care se dezvolta în jurul carapacei metalice. Câmpul se orientă și se diviză cu variații în timp. Și în tăcerea deplină, una câte una, bateriile de energie se încărcară.
Era oare un semn rău ? Clipa Fericită începu să gândească fără să vrea. Un simțământ de teamă se cuibări în circuitele ei. Atunci căută un adăpost sigur, căută acel ceva care s-o ocrotească.
În timpul acesta, fără ca ea să-și dea seama, Non-Existență îi privea formele plăcute cu o mulțumire pe care nu se străduia s-o ascundă. Era grozav de mulțumit de treaba pe care o făcuse. Nu fusese simplu căci e la fel de greu pentru non-existență să construiască existența, ca și pentru existență să construiască non-existența. Și asta-i dăduse multe dureri de "cap". Acum, însă, era sigur că reacția va porni în momentul stabilit. Totul putea să înceapă. De numărătoarea inversă nici nu putea fi vorba, și-un copil ar râde. Esențialul era eficiența și economicitatea.
De laboratoare n-a avut nevoie. Cine mai avea nevoie de așa ceva ? Totul se fura din spațiu și din timp și apoi se adapta. Hală de asamblare ? Ha ! V-ar fi râs toți în nas.
Clipa Fericită prindea puteri. Sistemele principale intrară în funcțiune, apoi subsistemele, apoi minisistemele și sistemele periferice, apoi SITOX-ul. Se menținea ìntr-o plăcută stare de sustentație magnetică, iar teama dispăru. Se analiză. Introspecție până unde permiteau circuitele. Deveni conștientă de stăpânul său. Extrospecție. Privi în zare adânc.
--Ești aici, stăpâne ? întrebă cu glas șuierat.
Neprimind niciun răspuns, Clipa Fericită încercă să-l zărească pe Non-Existență. Se gândi că poate lua o înfățișare. Îl simțea aproape și în același timp foarte departe.
"Este dincolo de limita mea de pătrundere", își zise după ce-și țintuise privirea electronică fixă asupra negurilor de necuprins un oarecare timp. "Trebuie că e cel mai depărtat dintre depărtați."
Non-Existență luase cunoștință de frământările Clipei Fericite și, pentru o secundă, se lăsase furat de plăcerea inconsistentă a jocului de-a baba oarbă. Își reveni însă repede. Universul stătea la picioarele sale inexistente. Sau, mai bine spus, în ele. Verifică bilanțurile. Costul energiilor descătușate față de al celor anihilate.
"Superproportionalitatea asimetricului", gândi. "Oare cât este prețul unei civilizații existente, pentru ca Clipa Fericită sa fie într-adevăr economică ? Ar fi putut să-i lase să-și facă de cap. Până la urmă tot ar fi sfărșit într-un abis negru sau într-o tornadă de antimaterie. Timpul lor era liniar relativist. Timpul lor era după asemănarea lor. Dar nu putea să-i lase să-i modifice procesul intern. Or, asta era pe cale să se producă."
Non-Existență s-a simțit în pericol. Și atunci, resursese la o soluție radicală: Clipa Fericită.
Non-Existență își are propriile lui câmpuri de forță non-existente; nu putea risca să apară un câmp necontrolat sau incontrolabil. Chiar dacă ei se autodistrugeau într-un interval de timp mai scurt sau mai lung. Adică, construiau non-existența prinr-o invazie de tip explozie.
"Reacțiile vor fi perfecte; totul va fi în ordine"--se asigură încă o dată Non-Existență și descătușă energia care se adunase între timp în Clipa Fericită.
‐------------------------------☆☆☆-------------------------------
Clipa Fericită luase cunoștință de misiunea ei, cât și de faptul că Non-Existență sălășluise un timp în preajma circuitelor ei.
"Este greu de presupus -- gândi ea după ultima corecție de traiectorie -- că-l voi putea concepe pe stăpânul meu. Dacă pot concepe lipsa existenței, este de neconceput pentru mine lipsa non-existenței. D'apăi-mi-te culmea culmilor, prezența non-existenței."
Și cu aceste gânduri Clipa Fericită, împăcată cu sine, deveni spectru, aruncând în infinit câteva miliarde de stele.
(Clipa Fericită)
-- Ghighi Teibrich --
(inginer)
( http://culturalsflearnings.blogspot.com/2009/09/cenaclul-solaris.html )
... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!...
... sper că a fost o lectură interesantă !
.jpg)
