sâmbătă, 7 ianuarie 2023

Clipa Fericită

     


                 Clipa Fericită

                                           de Ghighi Teibrich


      Clipa Fericită se perpelea în veșmântul ei metalic. Întrebări fără nume, dorințe fără glas se zbăteau în carapacea strâmtă. Nu putea gândi, nu putea vedea, nu putea auzi. Totul se învălmășea în apoteoza haosului primar al universului, celulei sau atomului. Răbufniri scurte, a o suta parte dintr-o nanosecundă, fulgere iuți și apoi nimic, totul recădea în beznă.

      Desigur, Clipa Fericită avea senzori dincolo de peretele metalic dar ei zăceau neînsuflețiți, într-o stare de așteptare goală, ca privirea unui orb. La fel și computerul și navigatorul automat pe care le avea, dar nu știa că le are.

      Timpul trecu. Cu circuitele înghețate, Clipa Fericită nu-i simțea clești nemiloși. Apoi ceva se întâmplă. Poate o greșeală într-un program exterior, poate o intenție premeditată, nimeni n-ar fi putut spune. Cert era că Clipa Fericită simțea un câmp de forță care se dezvolta în jurul carapacei metalice. Câmpul se orientă și se diviză cu variații în timp. Și în tăcerea deplină, una câte una, bateriile de energie se încărcară. 

       Era oare un semn rău ? Clipa Fericită începu să gândească fără să vrea. Un simțământ de teamă se cuibări în circuitele ei. Atunci căută un adăpost sigur, căută acel ceva care s-o ocrotească. 

       În timpul acesta, fără ca ea să-și dea seama, Non-Existență îi privea formele plăcute cu o mulțumire pe care nu se străduia s-o ascundă. Era grozav de mulțumit de treaba pe care o făcuse. Nu fusese simplu căci e la fel de greu pentru non-existență să construiască existența, ca și pentru existență să construiască non-existența. Și asta-i dăduse multe dureri de "cap". Acum, însă, era sigur că reacția va porni în momentul stabilit. Totul putea să înceapă. De numărătoarea inversă nici nu putea fi vorba, și-un copil ar râde. Esențialul era eficiența și economicitatea.     

       De laboratoare n-a avut nevoie. Cine mai avea nevoie de așa ceva ? Totul se fura din spațiu și din timp și apoi se adapta. Hală de asamblare ? Ha ! V-ar fi râs toți în nas.

       Clipa Fericită prindea puteri. Sistemele principale intrară în funcțiune, apoi subsistemele, apoi minisistemele și sistemele periferice, apoi SITOX-ul. Se menținea ìntr-o plăcută stare de sustentație magnetică, iar teama dispăru. Se analiză. Introspecție până unde permiteau circuitele. Deveni conștientă de stăpânul său. Extrospecție. Privi în zare adânc.

--Ești aici, stăpâne ? întrebă cu glas șuierat.

        Neprimind niciun răspuns, Clipa Fericită încercă să-l zărească pe Non-Existență. Se gândi că poate lua o înfățișare. Îl simțea aproape și în același timp foarte departe.

       "Este dincolo de limita mea de pătrundere", își zise după ce-și țintuise privirea electronică fixă asupra negurilor de necuprins un oarecare timp. "Trebuie că e cel mai depărtat dintre depărtați."  

        Non-Existență luase cunoștință de frământările Clipei Fericite și, pentru o secundă, se lăsase furat de plăcerea inconsistentă a jocului de-a baba oarbă. Își reveni însă repede. Universul stătea la picioarele sale inexistente. Sau, mai bine spus, în ele. Verifică bilanțurile. Costul energiilor descătușate față de al celor anihilate.

       "Superproportionalitatea asimetricului", gândi. "Oare cât este prețul unei civilizații existente, pentru ca Clipa Fericită sa fie într-adevăr economică ? Ar fi putut să-i lase să-și facă de cap. Până la urmă tot ar fi sfărșit într-un abis negru sau într-o tornadă de antimaterie. Timpul lor era liniar relativist. Timpul lor era după asemănarea lor. Dar nu putea să-i lase să-i modifice procesul intern. Or, asta era pe cale să se producă." 

         Non-Existență s-a simțit în pericol. Și atunci, resursese la o soluție radicală: Clipa Fericită. 

         Non-Existență își are propriile lui câmpuri de forță non-existente; nu putea risca să apară un câmp necontrolat sau incontrolabil. Chiar dacă ei se autodistrugeau într-un interval de timp mai scurt sau mai lung. Adică, construiau non-existența prinr-o invazie de tip explozie.

       "Reacțiile vor fi perfecte; totul va fi în ordine"--se asigură încă o dată Non-Existență și descătușă energia care se adunase între timp în Clipa Fericită. 

                    ‐------------------------------☆☆☆-------------------------------

        Clipa Fericită luase cunoștință de misiunea ei, cât și de faptul că Non-Existență sălășluise un timp în preajma circuitelor ei.

      "Este greu de presupus -- gândi ea după ultima corecție de traiectorie -- că-l voi putea concepe pe stăpânul meu. Dacă pot concepe lipsa existenței, este de neconceput pentru mine lipsa non-existenței. D'apăi-mi-te culmea culmilor, prezența non-existenței."

       Și cu aceste gânduri Clipa Fericită, împăcată cu sine, deveni spectru, aruncând în infinit câteva miliarde de stele.


                                           (Clipa Fericită)

                                       --  Ghighi Teibrich --

                                                 (inginer)

         ( http://culturalsflearnings.blogspot.com/2009/09/cenaclul-solaris.html )

... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!...

... sper că a fost o lectură interesantă !

                                                                             


vineri, 6 ianuarie 2023

Jurnalul (296)

💚 ... am ajuns deja la ziua de vineri, 6 ianuarie 2023, ora 12,31... s-a mărit ziua... 

💚 ... anul a început cu artificii... cerul a fost străbătut de atâtea artificii, parcă se întreceau unul pe altul locuitorii comunei sau comunicau cu bucurie că au scăpat de 2022...




💚 ... am urmărit emisiunea de revelion de pe Digi Tv și pe masă cu caietele pentru tradus din... Tassel (citesc mai multe cărți sperând să bifez cât mai multe citite):


💚 ... ceva muzică (pe 1 ian) cu secvențe din spectacolul cu concertul de pe Antena 1 (muzică simfonică plus rock - doar câteva melodii...

💚 ... filme... nu prea multe...ceva secvențe, pe Diva, din filmul "Drumul spre regăsire" dar nu îl știu pe la început și... spre final (😀...)...


Apoi pe Happy Channel am văzut "Din toată inima":

apoi secvențe din "Patru prietene și încă o pereche de blugi" (nu mai știu pe ce canal tv...):


💚 ... de când ne-am mutat în comună, am descoperit obiceiuri de tot felul...cel care te cutremură mai mult este sunetul goarnei...anunță comunitatea despre plecarea unui suflet într-o lume mai bună...mi-am adus aminte că mergeam la cenaclul "Flacăra" și acolo au fost recitate multe poezii, printre care și poezia "Mistrețul cu colți de argint"...poezia se termina așa (o știți ?!...):

        "Mai bine ia cornul și sună întruna.

         Să suni până mor, către cerul senin...

         Atunci asfinți după creste luna

         Și cornul suflă, însă foarte puțin."

... când am auzit goarna în comună anul acesta (pentru soțul unei cunoștințe apropiate), mi-am adus aminte de versuri (la spectacol credeam că este vorba de vreun obicei legat de vânătoare...🙃🙂) 

http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/mistretul.php-

💚 ... am spart candela cumpărată... și am realizat o candelă (mult mai rezistentă și stabilă neavând "picioare"... ) pregătită de mine (pentru sărbători...):

💚 ... despre răcirea globală....o hartă (astrologul Adrian Chelariu) care "spune" multe...

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0kTyY2AynMz59cZeryKCQKp6zvKBQ3cFaFHaBt6MCqmsaMXv2oysSxrmwtvenFwqPl&id=100063452055946

💚 ... am descoperit un film documentar, cred că pornind de la creier și de la ce poate el, material, ajungând la conștiință, la Sinele omului...multe s-au spus (în germană, cu vocea traducătorului în engleză și scrisul pe ecran în română...) dar atentă la ce se pronunțau, aproape pe rând, în cele 2 limbi (germana am învățat-o la școala generală și liceu...) pierdeam cursul informațiilor ....oricum, nu erau noutăți pentru mine, erau noțiuni de care mai auzisem (pardon, citisem...😃) doar un termen mi-a atras aminte: "qualia"... https://www.victorchirea.ro/2013/12/qualia/... interesant, așa-i ?!

💚 ... m-am ocupat puțin de plita sobei, adică am reușit să zidesc/închid zona lăsată pentru cuptor (nemaifolosită...) - descoperisem că se strecura fum pe acolo... câteva ore bune am muncit...👍

💚 ... în fiecare zi trec și inspectez ghioceii: sunt mulți dar stau printre frunze așteptând mai multă căldură, nu și-au deschis "clopoțeii"...

💚 ... muzica j-pop... am găsit melodii retro... așa am descoperit o cântăreață delicată dar cu o voce deosebită: Izumi Yukimura (https://en.m.wikipedia.org/wiki/Izumi_Yukimura )




duminică, 1 ianuarie 2023

Seva din adâncuri

                 


    Seva din adâncuri

                             de Ioana Postelnicu


   ...Am căutat în cămară o valiză potrivită pentru răstimpul de evadare ce mi-l acordasem. Sub câteva geamantane mai mult sau mai puțin folosite, am dat peste unul de care uitasem dar potrivit ca dimensiuni pentru scurta mea călătorie. L-am deschis. Nu era gol. Era plin cu caiete și file de care nu-mi aminteam. Am început să le răsfoiesc. Spre uimirea mea, am dat peste fel de fel de așa-zise jurnale. Note, impresii, mărturisiri scrise în caiete de-a lungul anilor în epocile cele mai depărtate, unele fiind chiar din timpul formării mele în adolescență. Mi-am amintit că am purtat acest geamantan, rătăcit printre altele, prin toate locuințele în care m-am mutat, în zeci de ani de când am descins în București ca tânără căsătorită, sporindu-i mereu conținutul. Am început să răsfoiesc aceste caiete, multe cu filele îngălbenite,  multe fără dată și am rămas înmărmurită. Cele ce am descoperit erau un material cu totul necunoscut. Uitat... Da, uitat. Citindu-le, mă întâlneam cu viața mea de care nu-mi mai aduceam ìnainte. Umblând cu ochii peste rânduri, am început să aflu ceea ce a fost pierit din memoria mea, copleșită de încărcătura vieții zilnice, a anilor scurși, care a acoperit ceea ce a fost cândva. Și deodată a început să se înfiripe, să învieze, să iasă la lumină, ca nufărul din globul unei ape, trecutul. Citind, am intrat în adâncul întunecat al uitării. Acolo unde se strâng zilele fiecărui om, acolo unde se înghesuie bucuria și durerea, succesul și insuccesul, dragostea cu suferințele ei, etape prin care trece fiecare ființă și pe care, dacă nu le-ar uita, n-ar mai putea duce mai departe viața care are rigorile ei, cărora niciun om nu-i poate scăpa. Adică din nou râs și bucurie, din nou suferință și durere, din nou planuri și nădejdi, din nou alți oameni cu care te interferezi, alte concepții de viață, alte popasuri în căsnicii sau în iubire, sau atâtea și atâtea noduri în care te încâlcește viața, te târăște, în care te avânți tu însăți sau ești proiectat, niciunul nesemănând cu altul, experiența niciunui moment neservindu-ți. Am citit cu emoție cronica vieții mele de la paisprezece ani, de la douăzeci de ani, de la douăzeci și cinci, de la treizeci...

... mi-am pus și eu aceeași întrebare cum se scrie o carte ?

... Răspunsul pe care l-am dat întrebărilor puse de cititori și chiar de mine, a fost acela că ele s-au scris... în adâncul ființei mele... Ele n-au fost scrise, ci transcrise. Ele sunt testamentul strămoșilor mei șoptit în urechea mea cu porunca de a transmite mesajul lor de luptă și drept la pământul pe care au trăit.

  Mi-am spus că s-ar putea ca cineva, după ce eu voi fi trecut prin poarta care se află undeva în cutele nevăzute ale văzduhului, să aibă curiozitatea de a cunoaște mai în amănunt cum s-a iscat istoria mea ardeleană, cum s-au iscat celelalte cărți pe care le-am scris în peste patruzeci de ani... Mediul în care m-am format în aria vieții întinsă pe foarte mulți zeci de ani. De ce altcineva să deconteze în alambicul clocotitor, esența ființei care a fost Ioana Postelnicu ? De ce n-aș face-o eu însămi ? 

... Căci întrebarea asta conține subîntrebări, și anume: de unde vine autoarea care vrea să i se spună scriitor și nu scriitoare ? Care i-a fost experiența de viață ?... Care a fost crucea pe care a dus-o ?...Ce resorturi au determinat-o să apuce pana, încă de când își scria jurnalele în caiete de școlăriță ?... ce ascunse, cutremurătoare, pârjolitoare clipe, zile, ani a viețuit, a căror esență să o aștearnă în sute și sute de pagini ? Cum a șerpuit viața ei, cum au strunjit-o trăirile, pentru a se putea hotărâ să-și privească trecutul cu obiectivitate ?... Să-l scoată din vechile caiete, să-l expună cu curaj -- ca la o spovedanie -- înaintea cititorilor, ca și când ar alcătui o biografie străină ei ?!

                                         "Seva din adâncuri"

                                         - Ioana Postelnicu -

                     ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ioana_Postelnicu )

...postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana

 ( https://suzanamiu.blogspot.com/2023/01/citate-favorite-155-ganduri-la-inceput.html )

Cuvântul anului... 2023 !

     Îmi doresc să reușesc în ceea ce îmi va aduce în cale acest an nou 👍

     Cuvântul anului: analiză...❤️

     ... analiză interioară, bineînțeles ❤️

     Îmi doresc să continui ceea ce am început anul trecut (cum sună...deja anul trecut !!! 🙃🙂) dar pe o treaptă, ceva mai sus, spirituală ❤️

      De fapt am formulate, în interiorul meu (unele și scrise pe hârtie...😇), atâtea dorințe... ascult minunata muzică a lui Verdi (concert de anul nou..) și sufletul meu se simte ...minunat (iubesc muzica ...)!