culoarea morții era albastră...

Carmen-Madeleine Cioroianu
           CULOAREA MORȚII ERA ALBASTRĂ

    Palmierii albaștri mă întâmpinară cu acelaşi freamăt vesel. Clădirea bazei se profilă în amurgul soarelui care mai mult avea darul să ne înghețe sângele în vine decât să-şi trimită spre noi căldură şi lumina. Albastru, peste tot albastru. Solul cenuşiu cu reflexe albăstrii ce izbucnesc din grăunțele ce-l alcătuiesc. O vegetație de culoarea cernelii, un soare violaceu şi, pe deasupra, umbra mea azurie. La dracu' cu tot albastrul din lume. Costumul meu e alb, alb. M-aude cineva ? Costumul meu e alb. Şi nava mea e albă. Şi Sen... Nu, el nu e alb. El este negru. Da, e negru. Și ce dacă ? Eu n-am nimic împotriva lor. Sen este un bun pilot. De ce, Dumnezeule, a trebuit să adormim amândoi ?  Drumul nostru era calculat cu minuțiozitate. Habar n-am cum de ne-am trezit pe planeta asta blestemată. O planetă albastră. Stația meteorologică e distrusă. Şi doar îl prevenisem pe Sen. Acum, în orice clipă,  putem fi atât de aproape de... Nu, nu vreau să rostesc acest cuvânt. Abisul care se deschide înainte, o cădere în gol, în care viața ți se concentrează într-o fracțiune de secundă. Viața. Nu vreau să mor. Ce stupid ! Nu există nici-o speranță pentru noi şi totuşi ne încăpățânăm să luptăm, să luptăm cu disperare pentru, nu contează cât, un minut, o secundă de existență. O secundă, e adevărat, dar o secundă în plus. Nu vreau să mor pe planeta asta !
        Of ! În sfârşit, am ajuns ! Ah ! Eram sigur. Sen doarme. Dumnealui se odihnește! Azi-noapte a păzit stația meteorologică. Pot să fiu liniştit, nu ? Furtuna aceea îngrozitoare nu va izbucni sau, chiar dacă o va face, noi vom şti din timp. Sigur. Simt că înnebunesc. Nu ştiu cum mă stăpânesc să nu-l lovesc. Îmi vine să-l omor ! Ce-ar fi ? Rezerva de apă e pe sfârşite. Pentru unul singur ar ajunge mai mult timp. Dumnezeule ! Secunda în plus, nu ? Clipa mea de viață reală ar trebui să coincidă cu clipa adevărului. Unicul moment când suntem noi înşine. Aşa spunea Nadina şi ochii ei negri deveneau mai adânci, de nepătruns în strălucirea lor stelară. Nu, nu trebuie să mă gândesc la ea. Nu acum. Nu acum. Acum o să-l trezesc pe Sen.
-Sen, ascultă. Scoală, n-auzi ? Vino să vezi ce ispravă ai făcut. Sen ?
        Ce mai are şi Sen ăsta ? Parcă e un bolovan. N-are nici-o grijă. Se crede în vacanță.
-Sen, Sen ? Sen ?! Sen, n-auzi ? De ce nu răspunzi ? Răspunde ! Sen, te rog, te rog, nu glumi. Râzi, nu-i aşa ? N-am chef de joacă ! Termină odată ! Ce, ce vară mai e şi asta ? Nu se poate ! Îți bați joc, nu ? Îndrăzneşti să râzi de mine, negru murdar ? Ai merita să... Fals, fals, fals. Totul s-a sfârşit. E mort ! Mort ! Trebuie să mă liniștesc. Ah ! dacă aş avea nişte scotch. Să beau, să beau ca să uit. Să uit. Am rămas singur. Trebuie să-l îngrop. Unde-o fi sapa mea ? A, iat-o !
-Stai aici, Sen. Ştiu că nu-i frumos să te las singur în ziua morții tale. Îmi pare rău dar nu pot altfel... N-o să stau mult. Unde o să găsesc un loc ? Aici, aproape de bază. Da, cred că aici e bine. Ce greu intră sapa în solul asta ! Dacă se poate numi sol... În sfârşit ! Doamne, ce greu e trupul lui Sen! Ce, ce are în brațe ? Ce-i asta ? Apă !!!! Dumnezeule ! Apa !!! Am rămas fără apă ! A băut-o toată ! Toată ! N-a rămas nici o picătură. Ticălosul ! A făcut-o înadins. Negru invidios şi josnic ! A vrut să mor. Nu, nu vreau să mor ca un câine. Vreau acasă ! Pământul, Pământul nu poate fi departe. Fără apă n-am nici o şansă. Nici una. Ce sete mi-e !    
-Sen, de ce mă privești aşa ?
Te bucuri, nu ? Nu te mai uita la mine. Închide ochii, închide-i ! Nu mă aude. Nu mă... Ce dracu ? Am înnebunit de tot ? Cum să mă audă ? Doar e mort ! Dar dacă se preface ? Dacă a ascuns apa ca să trăiască el mai mult ? Apă l-ar ajuta. Poate că o să vină o echipă de salvare. Iar eu, eu aş fi îngropat în locul lui. Da. Aş sta în groapă cu mâinile pe piept. Cu ochii închiși. Nu ! Ce e cu mine ? Ce se întâmplă ? Nu, nu trebuie să gândesc astfel. Ce prostii îmi trec prin cap. Mi-e sete ! Mi-e sete ! Tot trupul îmi arde. Apă ! Apă ! O picătură. Numai o picătură. Bidonul e gol. Gol ! Pistolul. Ce rece e ! A dispărut albastrul. Flăcări care dansează sălbatic. Ce cald e ! De de mă arde aşa ? Apă ! Mi-e sete ! Pistolul. Da, ar fi o soluție. O simplă apăsare şi gata. Nu. Nu vreau ! Poate că tocmai acum sosește o navă. Poate că o să scap. Trebuie ! Vreau să mă întorc pe Pământ, s-o caut pe Nadina şi să-i spun. Am atâtea să-i spun. Nadina. Doamne, cum mă arde ! Centuri de foc mă strâng. Ochii. Mii de lănci arzânde îmi înțeapă ochii. De ce ? Apa. Apa. Ochii. Nadina. Pământul. Apa !...
        (Carmen-Madeleine Cioroianu, "Culoarea morții era albastră"

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine câte o porție mică de lițesătură SF (din colecția de reviște,  cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului, în decursul timpului).
... sper că a fost o lectură interesantă !

jurnalul (266)

... Azi ... vineri 21 septembrie, ora 22.00.
... Au trecut ... 127 zile !!!
... Deşi ... a mai fost cald, pot scrie că vara începe să-şi facă bagajul... azi s-a simțit un vânticel răcoros !
... Oftez ! ... cum a trecut aşa repede perioada plăcută a anului ?... încet-încet o să vină ... FRIGUL !!! o să mă gândesc cu dor câteva luni bune (friguroase...) la viitoarea perioadă de căldură - de fapt vara aceasta a trecut repede pentru că a fost prea multă muncă pe la noi...
... Bucătăria ... s-a liniştit săptămâna aceasta: am intrat cam rar şi atunci am pregătit ceva pentru a mânca !!!
... Puiu ... cred că s-a cam plictisit: nu prea am avut timp liber pentru el... s-a adaptat: mănâncă şi doarme oriunde s-ar afla ! acum, sforăie...
... Munca ... săptămânii (ce aproape a trecut): am spart LEMNELE (am mai cumpărat o porție - va prinde bine la iarnă ! ce e drept: noaptea mă cam dor brațele şi adorm greu...
... Sunt ... deja echipată de somn (oboseala a scurtat "jurnalul"!)...
... Noutatea săptămânii ... este că am citit despre o minunată expoziție de pictură japoneză din perioada Edo - lucrările pictorului Itô Jakuchû - (http://www.petitpalais.paris.fr/en/expositions/jakuchu-1716-1800: Itô Jakuchû (https://artsandculture.google.com/entity/m0g4p75)...

încredere-prietenie !

... particip şi eu, cu drag, la "Miercurea fără cuvinte" organizat de Carmen (http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro) !

orgolii...

Augustin Buzura
                           ORGOLII

    Întâlnirea cu Vera, amânată multă vreme, fu marcată tocmai de aceste sentimente contradictorii: teamă de a nu o pierde definitiv, de a nu se descoperi bătrân şi singur, alternase cu spaima că fiecare clipă ce trece îl despărțeau tot mai mult de Adrian, că drumul spre el este mai important decât cel spre Vera. Ani de zile se strădui să-i impună, să-i dovedească indirect cum ar trebui să fie şi el dar Andrei nu observase acest lucru. Ce urma ? Cum putea să-l atragă ? Făcând cum vrea el sau așteptând ? Numai că ultima alternativă putea să-i despartă şi mai mult. Cum i-ar plăcea lui Andrei deci ? Combatant pe toate fronturile, atâta doar că în acest caz medicamentul rămânea undeva departe, sub zodia lui "s-ar fi putut dacă..." Cât despre Vera, Andrei nu se pronunțase deschis niciodată dar Cristian îşi imagina ce poate să simtă, de aceea făcea totul să nu fie vzăuți singuri.  
                  ####
    Purtarea lui Cristian nu i se păruse firească; îi vorbise de noile lucrări primite de la un profesor din Viena, apoi adusese vorba de citostatic dar din tremurul uşor al glasului, din felul cum o privea pe furiş, Vera dedusese că ceva nu e în ordine: n-avea curajul să-i spună ceva, fugea parcă de el însuşi sau nu ştia să ajungă unde şi-a propus ? Convinsă că n-are rost să-i iasă în întâmpinare, ea vorbea vrute şi nevrute, dorea să-l binedispună şi, de fapt, nesiguranța lui chiar o distra. La clinică era destul de retrasă, rece, foarte severă cu studenții, părea interesată doar să acumuleze cât mai multe informații încât mulți o socoteau drept o bibliotecă ambulantă, mai ales că niciodată nu se arătase interesată de o căsătorie. Chiar şi atunci când rămânea singură cu profesorul în laborator, îi plăcea să tacă sau să-i execute ordinele; abia când se depărtau de clinică devenea de o veselie contaminantă; nu mai avea nici o frână interioară, nici o prejudecată, spunea totul ca unui prieten de vârsta ei, vorbea în argou, înjura studențești, se copilărea, numai că strădania ei de a şterge distanțele, de a-i neutraliza orice inhibiție, avea, de multe ori, efect invers: faptul de a nu-i putea răspunde cu aceeaşi monedă Cristian, îl trecea în seama vârstei; indiferent de efort, el nu reuşise să depășească un anume prag, simțurile i se subordonau perfect rațiunii; ei îi admitea orice, îi chiar convenea să o vadă copilărindu-se, lui însă nu-i stătea bine, chiar când încercase, veselia și exuberanța se stinseseră imediat, după primele pâlpâiri; erau unde pe care nu comunicau deşi el continua să viseze momente de abandon total, de viață desprinsă de sub tirania lucidității. Indiferent de eforturile ei, Cristian rămăsese şi de data asta, tăcut, numai că acum tăcerea părea să ascundă mai mult şi cum vremea trecea și el nu se străduia să se dezvăluie, ea socoti că e bine să-i iasă înaint ...          
                  ####
    Eu însă n-am vrut să te învăț să urăști, nici să disprețuiești. Admit curiozitatea ta sinceră, simțul adevărului. Există destui oameni care caută să-i aducă pe cei ce nu le seamănă la acelaşi numitor comun. Nu suportă vârfuri, mituri, distrug totul cu o plăcere drăcească. M-au călcat pe nervi inculții, creștinii, laşii şi ignoranții și i-am pus la punct întotdeauna. Aşa am ajuns îngâmfat. Un oarecare, acolo, pe atunci mare mahăr aici în instituție, avea un stilou fantastic, de aur, dar îl folosea doar pentru a forma cu el numere de telefon...
                    ####  
    În vreme ce vorbea rectorul, academicianul Coja-Domnești, doctorul Bretan îşi scosese discret cravata şi i-o întinse pe sub bancă. "Ia-o pentru orice eventualitate. Se potrivește." "Acum nu mai are nici o importanță, zarurile au fost aruncate, diplomele scrise. Şi nu cred, e imposibil. Deşi recunosc, aş vrea, ăsta este adevărul." "O fi dar eu am un alt principiu. Am făcut o treabă bună, sunt conștient de asta şi ştiu ce mi se cuvine.  Chiar pretind uneori. Dacă nu-ți reclami drepturile, unii cam uită să ți le dea. Şi nulitățile strigă, însă mult mai tare, ele ştiu să se vâre în față", încerca Bretan să-l lămurească. Andrei luă în tăcere cravata şi, aplecându-se uşor sub bancă, şi-o puse la gât. "Acum sunt un conformist perfect. Din întâmplare am şi pantalonii călcați." "Am citit despre o grevă în care oamenii în loc să nu lucreze, cum se obişnuieşte,  lucrau, însă respectau întocmai regulamentul: poştaşii cântăreau cu grijă fiecare scrisoare, verificau timbrele, datele; feroviarii controlau la nesfârşit locomotivele, biletele, făceau totul cu o minuțiozitate extremă, conform literei legii, încât au reuşit să încurce lucrurile mai rău decât dacă n-ar fi lucrat. Uneori tocmai conformându-te, luând în serios fiecare cuvânt, sfat, îndemn, fiecare paragraf din regulament, eşti nonconformist. De obicei, diverşi tipi  te îndeamnă să faci aia şi aia dar dacă faci ce-ți spun, se sperie, îi apucă disperarea, încearcă să te oprească. Cât despre prieteni, n-am ştiut, schimbă vorba doctorul Bretan, deşi eu nu exclud posibilitatea să nu fi spus nici unul. O să mai discutăm. Există multe surprize pe pământ: plante carnivore, peşti zburători, oameni surzi şi pereți cu... Cu vremea o să le cunoşti..."
                            (Augustin Buzura, "Orgolii")
... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina  (http://zinnaida.blogspot.ro) unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este:"Orgolii" de Augustin Buzura !

La o plimbare...