Hardraad
de Rodica Bretin
Străbătut la răstimpuri de fulgerări verzi care sondau spațiul în căutarea flotei Lluriene, întunericul nopții cosmice căpăta o tentă lividă; aura transparentă, a cărei strălucire pălea treptat, se concentra asupra unui punct minuscul, amenințător prin imobilizarea lui aparentă.
...Simultan cu aprinderea avertizoarelor Deltra se declanșa semnalul care chema echipajul la posturile de luptă: acut, depășind aproape limita superioară audibilă, șuierul alternativ se insinua în creierele celor trei mii de oameni aflați la bord, avertizându-i obsedant despre iminența pericolului.
Înconjurat de rapidele escortoare, crucișătorul Hardraad aștepta neclintit apariția inamicului. Cuirasatul Llurian se ivi brusc dintre tenebrele eterne: fortăreață cenușie, gigantică, centru vital al unei impunătoare formații de distrugătoare spațiale.
În segmentul de timp necesar stabilirii contactului vizual, comandorul Orm își simți mușchii stomacului crispându-se. Aplecat peste ecranul locatorului -- unde contururile navei dușmane, desprinse din neant, se dilatau monstruos -- revăzu în minte, fiecare unitate a mașinii de luptă perfecte care era Hardraad, chipurile ascunse sub căștile cu vizoare paraflăcări ale soldaților părând aproape inumane în lumina spectrală de la bordul navei. Pe puntea de comandă, muzica stranie, distorsionată, a mesajelor codificate, acoperea zgomotul motoarelor și accentua impresia de irealitate a războiului.
Când cel dintâi fascicul emis dinspre cuirasatul dușman despică bezna, Dalecksurile de pe Hardraad îi răspunseră simultan, făcând pereții metalici să vibreze. Un distrugător explodă, iar valul luminos, reflectat prin hublouri în compartimentele interioare, scăldă chipurile servanților încremeniți în posturi. Datorită undei de șoc, două escortoare se balansară grotesc, abandonând vectorii poziționali. Din corpul avariat al unui distrugător Llurian se desprinse un roi argintiu de "SKUA-fighters", năpustindu-se în grup spre Hardraad. Au fost însă întâmpinate de tirul unor servanți incredibil de calmi, zece SKUA fiind spulberate în tot atâtea secunde, mistuindu-se ca niște licurici prinși de flacără...
După o încleștare scurtă dar sălbatică, raportul de forțe se înclină în favoarea Llurienilor, a căror escadră se regrupa pentru o nouă ofensivă. Când Hardraad rămase unica navă capabilă să riposteze, calea spre sistemul solar părea deschisă. Orm studie harta, acordându-și răgazul necesar să accepte gândul acela nebunesc, reprezentând totuși singura soluție: cu o ușoară modificare a traiectoriei, nava putea pătrunde în centura de radiații a unei gigante roșii, aflate la câțiva parseci de zona operațiunilor. Crucișătorul era conceput să reziste străpungerii frontului alcătuit din particule grele, dar efectele asupra echipajului puteau fi imprevizibile. În capcana stelară exista însă șansa dereglării sistemelor defensive ale distrugătoarelor spațiale, navele dușmane devenind foarte vulnerabile tirului lansat de Hardraad, care se putea retrage din regiunea periculoasă, dacă intensitatea radiațiilor depășea pragul de toleranță al organismului uman.
Pentru comandor, alegerea fusese deja făcută -- o bătălie de care depindea viitorul speciei trebuia câștigată. Rămâneau însă, cele trei mii de vieți, supunându-și destinele voinței sale și Orm simțea că decizia trebuia să le aparțină în egală măsură. Vestea se transmise prin difuzoarele navei, provocând rumoare sub carapacea blindată, răspunsul fiind o acceptare unanimă, fulgerătoare, de a nimici, chiar cu prețul propriei anulări. Reacția nu pornise din ură -- căci ura înseamnă cunoaștere, iar ei înfruntau un inamic pe care nu-l văzuseră niciodată -- ci se datora disperării născute dintr-o situație fără ieșire. Mândria lor de profesioniști nu putea primi înfrângerea unei nave ca Hardraad, tradiție și mit pentru generațiile antrenate la bord. Erau ultimul scut al planetei lor și posibilitatea înfrângerii îi aducea la disperare. Iar la război, un om care și-a pierdut speranța este cel mai periculos adversar. Pentru el nu mai există prudență, teamă, suferință, singura sa rațiune de a fi devenind dorința de a distruge...
Imediat ce operatorii programară noul curs, Orm se grăbi la generatorul anti-G. Dacă planul dădea greș, iar forțele Lluriene treceau neafectate prin centura de radiații a stelei, trebuia provocată o perturbare majoră în câmpul energetic, generatorul însuși devenind nucleul exploziei care ar fi însemnat -- odată cu sfârșitul crucișătorului -- pulverizarea navelor urmăritoare.
Când se ridică din fața terminalului unde înregistrase codul amorsării, comandorul avu un moment de slăbiciune fizică: dureri în ceafă, amețeală, plus o acută senzație de vomă. Se clătină, cu genunchii îndoiți sub o greutate imensă, pentru ca în secunda următoare corpul să nu-i mai cântărească aproape nimic. Obiectele din jur îi apăreau neclare, lipsite de consistență și, într-un fel, neatașate persoanei sale. Întinse mâna spre ușă -- încercând să-și regăsească echilibrul -- și un fior înghețat îl străbătu: pielea căpătase o nuanță chihlimbarie, conturând vizibil rețeaua vaselor sanguine, iar când atinse suprafața metalică degetele pătrunseră adânc, fără să întâlnească vreun sprijin.
----------------------------------------------------*---------------------------------------------------------------
Întoarcerea crucișătorului Hardraad -- pe ruta păstrată în memoria computerului-- cu întreg echipajul mort și comandorul dispărut, suscită reacții contradictorii, stârnind panică în rândul populației civile, care se temea de o iminentă invazie Lluriană. Cum radarele nu semnalau apariția flotei de ocupație, încordarea scăzu treptat, interesul focalizându-se asupra bizarului periplu al navei amiral. Ceea ce uluia -- exceptând cauzele morții fulgerătoare a celor trei mii de soldați -- era absența comandorului Orm dintre ei. Straniu era și modul în care calculatorul navei putuse lua singur decizia de revenire la bază, din moment ce la bord nu mai existau programatori.
Studierea înregistrărilor lăsa rezultatul bătăliei incert, orice informație încetând în clipa când nava intrase în centură. Deoarece un atac inamic reprezenta încă o posibilitate îngrijorătoare, numai reconstituirea complexului de factori sub a căror incidență se aflase Hardraad în secunda critică putea spulbera temerile tuturor. Echipajele refuzau însă hotărât să se îmbarce pe crucișător, alcătuirea unui grup de voluntari fiind o sarcină cel puțin dificilă. Singurul capabil să o îndeplinească s-a dovedit căpitanul Styrbjörn, pilot spațial de excepție, care îl secondase pe Orm în nenumărate zboruri, cunoștea bine nava și, mai ales, psihologia oamenilor din trupele speciale. Acestea erau însă doar o parte dintre motivele pentru care acceptase misiunea. Pentru el, Necunoscutul însemna o sfidare adusă Inteligenței, iar primejdia îl exalta, fiindcă numai ea îi dădea posibilitatea de a-și dovedi că era născut să o înfrunte.
...Hardraad ieși din hiperspațiu între coordonatele propuse, menținându-și cursul stabil, cu viteză moderată, spre scânteia pierdută în oceanul întunecat. Computerul întocmise un grafic de navigație ce păstra o distanță prudentă, totuși, cu cât se apropiau de stea, încordarea creștea vizibil. Styrbjörn sesiză modificarea stării de spirit a echipajului, nefiresc intervenit în relații, disimulat sub aparenta normalitate: gesturile aveau o notă forțată, iar mulți își supravegheau atitudinile, ferindu-se parcă de pânda unui martor nevăzut. Căpitanul percepea și el o prezență dar nu i se părea deloc apăsătoare, ci familiară, ca reîntâlnirea cu un vechi prieten. De aceea nu tresări când, în cabina de comandă, simți deodată că cineva îl privea. Întorcând capul, întâlni ochii comandorului Orm, obosiți, adânc afundați în orbite, fixându-l cu o intensitate stranie. Styrbjörn recunoscu figura de corsar, crestată de zbârcituri, calmă și aparent imobilă, schimbată totuși de o cută nouă ce-i brăzda obrajii. Orm făcu doi pași în direcția lui: mișcările îi erau lente, aluneca purtat de propriul spațiu închis, supus legilor unui timp iluzoriu. Ajunsă în centrul cabinei, imaginea începu să pălească, apărând și dispărând intermitent, devenind un contur tot mai nebulos care se destrăma asemeni unei himere.
Cu micșorarea distanței față de stea, materializările comandorului deveniră tot mai frecvente, avertizoarele semnalând o fluctuație a energiei generatoarelor navei, sub influența unui câmp de energie necunoscută. Echipajul constată primele devieri ale traiectoriei: puternica atracție gravitațională obliga la un anumit coridor spațial -- o curbă secantă centurii generate de giganta roșie -- pe care crucișătorul se înscria irevocabil, repetând ruta fatală echipajului comandat de Orm. La intrarea în centură, un sunet ascuțit anunță creșterea nepermisă a cantității de particule ce bombardau învelișul. Styrbjörn schiță un gest spre costumul de protecție, ezitând să-l îmbrace, cu gândul la soarta comandorului Orm, încolțit între flota Lluriană și radiațiile mortale ale stelei, obligat de scurgerea inexorabilă a secundelor să moară luptând sau distrugându-și propria navă...Renunțând la echipamentul antiradiant, căpitanul porni spre incinta generatorului. Înăuntru, sclipirea portocalie a displayurilor răspândea o lumină crepusculară. Nu remarcă nimic deosebit, în afara luminescenței slabe, generată de suprafețele metalice, încețoșate de ușoare emanații gazoase ce se prelingeau de-a lungul pereților. Când își ìnțelese greșeala, era prea târziu: o slăbiciune subită îi încovoie trupul, își pierduse echilibrul și se prăbuși pe podeaua neagră de titan, cu senzația că se afundă în vidul nopții cosmice...
Styrbjörn se trezi în cabina postului central, fără să-și amintească cum ajunsese acolo... Din dreapta hubloului, îl privea Orm, cel real, nu doar imaginea sa. Comandorul supraviețuise datorită unei șanse extraordinare: accidentul l-a surprins lângă generator, izolat de radiațiile cosmice. Câmpul energetic al gigantei roșii interacționase cu ecranul de protecție al dispozitivului anti-G, formând o trecere îngustă, o falie între două Universuri. Fenomenul care-l salvase -- exilându-l însă în spațiul altei dimensiuni -- se dovedea reversibil.
Orm continua să-l privească tăcut, în vreme ce cutele din obraji i se adânceau; îi cercetă insistent mâinile și Styrbjörn constată cu groază că venele i se conturau vizibil prin pielea care devenise transparentă. Îndoi brațul, pipăindu-și umărul dar degetele-i tremurătoare nu întâlniră nimic...
("Hardraad")
-Rodica Bretin-
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Rodica_Bretin )
... dacă este sâmbătă -- am decis eu cu drag -- prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură interesantă !
.jpg)
