luni, 5 decembrie 2022

Limbajul evantaiului...


           Mătase și umbre
                       de Mary Jo Putney


      ... Cu o schimbare bruscă de subiect, îi arătă evantaiul:

--Am auzit că doamnele le folosesc ca să comunice cu domnii. Știi cumva cum se face asta ?

--Limbajul evantaiului ?

       Își aduse aminte de zilele ei de școală, când o fată dintr-o clasă mai mare le arătase gesturile, Sarei și prietenei ei cele mai bune, Juliet. 

--Își are originea în Spania, cred, pe când tinerii și tinerele erau mult mai strict separați decât aici.

       Amintindu-și de toate femeile ce se înghesuiau în jurul prințului, adăugă pe un ton ușor ironic:

--În zilele astea e mult mai ușor de transmis un mesaj dar ar putea apărea o ocazie când vei avea nevoie să înțelegi codul acesta secret. Stai să văd dacă mi-l mai amintesc.

        După un minut de gândire, reluă:

--Un lucru important e că nu numai evantaiul vorbește, ci și ochii și întreg corpul.

         Își deschise evantaiul. Era un obiect elegant de dantelă spaniolă neagră, fixată pe lamele sculptate de fildeș, un dar din partea lui Charles. Lipindu-l de obrazul drept, spuse:

--Asta înseamnă "Da". 

         Îl mută pe obrazul stâng.

--Și asta înseamnă "Nu".

         Apoi își trecu evantaiul peste ochi, însoțind mișcarea cu o privire întristată.

--Asta înseamnă "Îmi pare rău".       

         Lumina lunii sclipi în ochii amuzați ai lui Peregrine.

--Poate fi transmis și un mesaj mai complex ?

         Din moment ce o demonstrație activă ar fi ajutat-o să se îndepărteze puțin de prezența lui atât de tulburătoare, Sara se ridică și traversă balconul.

--Dacă duc evantaiul în mână stângă așa, înseamnă că doresc să te cunosc.

--Asta e bine, zise el aprobator. Dar având în vedere că ne cunoaștem deja, ce ar putea veni după asta ?

--Dacă țin evantaiul în fața mea, înseamnă "Urmează-mă".

         Mergând către el, îi arătă mișcarea, apoi se întoarse și îi aruncă o privire șireată peste umăr să vadă dacă o urmă.

         Prințul se ridică intrând în joc și veni după ea.  

         Sara se întoarse către el și-și deschise evantaiul foarte larg, însoțind mișcarea de o privire arzătoare.

--Asta înseamnă "Așteaptă-mă".

--Ce să aștept ? întrebă el cu interes oprindu-se la trei pași de ea.

         Sara își trecu evantaiul peste frunte, apoi șuieră melodramatic:

--"Suntem priviți !"

         Peregrine aruncă o privire către ușile vitrate. Din sala de bal răsuna un nou vals și muzica opulentă inunda noaptea cu acordurile ei.

--Din fericire, nu, șopti el conspirativ întorcându-se iar către Sara. Se pare că nimeni altcineva nu simte nevoia de aer proaspăt. Are evantaiul ceva de spus când cei doi sunt în sfârșit singuri sau acum trebuie să ne folosim numai de cuvinte ?

--Unele doamne sunt prea timide sau bine-crescute ca să-și exprime dorințele. 

          Un impuls nebunesc o împinse pe Sara să facă un lucru pe care n-ar fi îndrăznit niciodată să-l facă în mod deschis. Închizându-și evantaiul, își atinse mânerul de buze.

--Așa că asta înseamnă "Sărută-mă".

          Nu credea că Peregrine avea să-i accepte invitația jucăușă dar când se apropie de ea, își simți inima tresăltându-i de panică. Era aproape înspăimântător cu puterea și masculinitatea lui, astfel că Sara aproape dădu înapoi dar rămase totuși pe loc. Așteptă, pe jumătate consternată de propria obrăznicie, pe jumătate tânjind să simtă rezultatul.

          Peregrine îi ridică bărbia cu un deget, privirea lui intensă capturând-o pe a ei pentru o clipă nesfârșită. Sara știa că aceasta era ultima ei șansă la o retragere respectabilă dar, încă o dată, rămase fermă pe poziție, așteptând și dorind. Încet, prințul își înclină capul până când buzele i le atinseră pe ale ei. Sărutul lui era cald și subtil, blând ca aripa unui fluture, și totuși o mișcă într-un fel cu totul neașteptat.

          Sara își mișcă gura pe a lui, dorind mai mult, însă când el îi răspunse, se trase înapoi cutremurată. Se întrebase cum era sărutul lui, și descoperise nu un răspuns, ci mai multe întrebări. Întrebări periculoase...  

          Îi spuse aproape fără suflare:

--Dacă țin evantaiul în mâna dreaptă așa, înseamnă "Ești prea dornic."

--Se poate să fii prea dornic ? o întrebă el încet.

          Se aplecă iar și-și lipi buzele de pielea sensibilă de la tâmplă. În același timp, își trecu degetele peste gâtul ei, apoi peste umerii ei goi într-o mângâiere delicată, profund erotică. 

          Sarei i se tăie respirația. Pentru prima dată în viață simțea dorința dulce, feminină, de a se topi în brațele unui bărbat, de a i se oferi cu același abandon ca-n timpul valsului, să-l urmeze oriunde o conducea. Însă capitularea în fața dorinței ar fi fost o greșeală imensă. Ridicând evantaiul între ei, îl vântură rapid înainte și înapoi, trimițând aer răcoros pe fețele amândurora.

--Mișcarea rapidă a evantaiului înseamnă "Sunt logodită".

--Într-adevăr, murmură el. 

         Silueta lui zveltă era cu spatele la ferestre și Sara nu-i putea vedea chipul.

--Ce păcat! Îți iubești viitorul soț, Lady Sara ?

         Tânăra femeie șovăi căci întrebarea o făcuse să se simtă la fel de inconfortabil ca și sărutul. Răspunse pieziș:

--Dacă învărt evantaiul în mâna dreaptă, înseamnă "Iubesc pe altul."

         Dar nu se putu forța să demonstreze și acest gest.

         Când privirea gânditoare a lui Peregrine se duse pentru o clipă la mâna ei dreaptă, nemișcată, adăugă pe un ton tăios:

--Dacă învârt evantaiul în mâna stângă, înseamnă "Vreau să mă lași în pace."

         Transferând  evantaiul în cealaltă mână, îl legănă rapid.

--Chiar vrei să te las ìn pace, dulce Sara ?

         Îi oferi un zâmbet leneș și intim. 

         Deși nu-și clinti niciun mușchi, Sara avu senzația că parcă se întindea către ea s-o îmbrățișeze. Atracția lui era atât de puternică încât s-ar fi predat, ar fi căzut drept în brațele lui.

         De neconceput ! Era o lady de vârstă matură și cu un temperament echilibrat, nu o fetișcană zăpăcită. După o luptă scurtă și feroce în sinea ei, își ridică evantaiul și lăsă dantela neagră să-i atingă obrazul stâng. 

--Nu, nu vreau să mă lași în pace. 

         Apoi își lăsă mâna cu evantaiul în jos. Cu privirea rece, îi spuse fără echivoc:

--Asta înseamnă că suntem prieteni. Nimic mai mult.

--Să îndrăznesc să sper că nimic mai puțin ? rosti el cu seriozitate. Nu vreau să te jignesc.

         Poate că era periculos să fie prietena lui. Și totuși nu făcuse decât să-i dea cel mai ușor și nevinovat sărut. Problema nu era el, ci ea. Își ridică evantaiul și îl lipi de obrazul drept într-un gest de acceptare.

--"Da, voi fi prietena ta."    

                                   "Mătase și umbre"

                                  - de Mary Jo Putney -

           ( https://en.m.wikipedia.org/wiki/Mary_Jo_Putney )

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana 

https://suzanamiu.blogspot.com/2022/12/citate-favorite-154-ganduri-despre.html ).

duminică, 4 decembrie 2022

Viața în definiții

     Definiții, dac-aș ... ști

     despre viață-n poezii,

     ar părea un cântec surd,

     cât aș vrea, tot nu-l aud.

              Viața- mi pare o spirală, 

              uneori, mult prea banală, 

              cu-azimut spre infinit

              ș-un amurg nedefinit.


      Viața pare-o umbră vie,

      când te-apasă'i utopie,

      care arde-n veșnicie

      peste timpul ce-o să vie.

              Arde-n păcatul tăcerii,

              stinsă-n lacrima durerii,

              viața pare-un joc de cărți

              ziua se întinde-n nopți.

       N-ai noroc, n-ai tras un as

       vine destinul, te-ai ars.

       visezi zbor spre-nflorire

       te hrănești cu amăgire.

               Viața-i șir de anotimpuri

               stâncă'naltă peste timpuri,

               prăpăstii de ocolești

               e sortit să reușești.  

        Viața-i lungă risipire,

        între plânset și iubire,

        e-o scenă, tu "actor"

        cât faci parte din decor.      

                Amalgam e tot, în minte.

              -Cum era oare-nainte ?

                Sigur, toate-aveau un rost

                consistență și un cost.  

                                    ("Viața în definiții")


                    -- Maria Călinescu --

https://www.facebook.com/MariaCalinescuPoezie

    - https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02313KY8CL3X1KhgpK4M7XxgSk5DQxgBXtfNV73SZhkdguXiKhbJzNXqgvPAjoYSECl&id=100039389082763


https://www.facebook.com/marcymamy/videos/1010328052350716/

sâmbătă, 3 decembrie 2022

Emisiune nocturnă


                                  Emisiune nocturnă    

                                                 de Ion Hobana    




      Am deschis cutia de scrisori și am luat plicul pe care-l zărisem la plecare, prin fanta îngustă. Ochiul meu de vechi filatelist a recunoscut timbrele din Noua Zeelandă. Sosise, deci, ultimul răspuns. Ultima verigă din lanțul care pornise să înconjoare Pământul cu mai bine de doi ani în urmă.

      Am urcat scările până la etajul 4, cântărind în palmă plicul de o ciudată culoare portocalie. Eram stăpânit de un sentiment ambiguu știind că așteptarea mea febrilă avea să ia sfârșit. Și m-a cuprins deodată teama de certitudinea ascunsă, poate, între pereții subțiri de hârtie.

      Am lăsat sacul de sport în vestibul, mi-am scos treningul și m-am așezat  în fotoliul din fața televizorului. 

      Plicul portocaliu iradia o lumină caldă, ademenitoare.

      Am rezistat tentației de a grăbi deznodământul și m-am sprijinit de spătarul elastic, închizând ochii.

      Până aici, totul se petrecuse cam la fel ca în urmă cu doi ani.

      Mă întorceam de la Herăstrău, după o partidă de tenis. Eram obosit - plăcuta oboseală a victoriei.  Din troleibuz am văzut geamurile Institutului de lângă blocul meu, scânteind. Am crezut că sunt răsfrângerile soarelui înclinat la orizont. Când am trecut prin fața clădirii, am înțeles că mă înșelasem: geamurile erau luminate dinăuntru. 

       "Iar or să lucreze toată noaptea. Și Emil spunea că o să treacă pe la mine..."

       Emil Dobrișan îmi fusese coleg de clasă și de bancă, într-o adolescență tot mai îndepărtată. Acum era un eminent fizician, șef de secție la Institutul vecin - ceea ce nu-l împiedica să repare, în timpul liber, tot soiul de aparate electrice și electronice.

      "Mon violon d'Ingres" spunea el, cu un zâmbet ascuns de mustață lăsată să crească în voie, ca o compensație pentru creștetul pleșuv. Și adăuga: "Nu găsești pe toate drumurile un depanator cu doctorat în teoria relativității!..."

       Ne întâlneam mult mai rar decât am fi vrut fiind prinși amândoi în plasa rezistentă a obligațiilor cotidiene.

        În seara aceea ar fi trebuit, printre altele, să reinstalăm antena televizorului meu, găzduită, grație intervenției lui Emil, de acoperișul înalt al Institutului și doborâtă, cu o zi înainte, de o furtună violență, stârnită din senin.

        Nevoit să-mi schimb planurile, am trudit vreo trei ceasuri asupra unui text rebel, am mâncat ceva și m-am așezat în fotoliu, cu gând să urmăresc telejurnalul. Mă așteptam ca imaginea să fie, în cel mai bun caz, neclară dar contururile erau extraordinar de nete, ca într-o proiecție tridimensională. Prea ostenit ca să incerc să deslușesc enigma, am ațipit înainte de buletinul meteorologic.

        Când m-am trezit, o femeie tânără mă privea cu ochi întunecați. Avea chipul de un alb nefiresc - am crezut mai întâi că de vină este dereglarea acordului cromatic - și sprâncenele ridicate ca două aripi spre tâmple. Clădit după canoanele unei stranii arhitecturi capilare, părul ca un coif de aramă îi lăsa descoperite fruntea înaltă și urechile minuscule.

        M-am uitat la ceas: trecuse demult de miezul nopții. 

        Necunoscuta continua să mă privească, în tăcere. De fapt, cu toate că buzele îi rămâneau nemișcate, aveam senzația că vrea să-mi transmită ceva, un mesaj de o importanță vitală -- nu-mi dădeam seama dacă pentru ea sau pentru mine.

        Am făcut un efort și mi-am desprins ochii de pe chipul hipnotic, ațintindu-i dincolo de el, spre o aglomerare de forme nedeslușite. 

        Înțelegându-mi parcă intenția, ovalul alb s-a retras în colțul din stânga sus al ecranului, lăsând să apară în prim plan...

        Am ezitat să definesc structurile geometrice care asaltau cerul. O cetate industrială ? Sau un complex urban conceput de un arhitect dement ?... 

        Erau piramide, și cuburi, și sfere, și spirale înșurubate în văzduh, toate dintr-un material translucid pe care n-am reușit să-l identific. Privindu-le mai atent, haosul a început să se ordoneze. Alternanța formelor crea un ritm, o armonie secretă, o vibrație aproape muzicală.

        N-am avut când să-mi precizez impresiile. 

        O diagonală scânteietoare a secționat ecranul, izolând structurile geometrice pe o suprafață deasupra căreia stăruia, ca o efigie, chipul necunoscutei. De cealaltă parte, un timp, doar o fâșie triunghiulară de cer.     

        Apoi, undeva, la o distanță greu de apreciat în lipsa oricărui reper, s-a ivit un fel de nor vânăt, un imens tăvălug devorând spațiul cu o teribilă încetineală.

        Mi-am reprimat crisparea: nu era, nu putea fi decât un film transmis de cine știe ce post străin și receptat datorită unui concurs de împrejurări favorabile. Se mai întâmplase. Cunoșteam și mecanismul propagării incidentale a undelor la mare distanță. Așa că am privit cu detașare cum un roi de nave aeriene discodoidale se năpustesc asupra ororii vineții, proiectând puternice jeturi luminoase.    

       "Laser", mi-am spus așteptându-mă să văd norul sfârtecat, risipit, învins.

        Fulgerările s-au izbit însă de un obstacol nevăzut, ricoșând pe trasee capricioase. 

        Atinse, câteva discuri s-au prăbușit, în flăcări. Restul armatei s-a retras.

        Cerul devenise, cameleonic, violet.      

        De undeva, s-a ivit un alt disc, unul singur, imens, planând ca o amenințare asupra altei amenințări. Din el s-a desprins un punct lucitor. Discul a dispărut. Punctul s-a transformat într-o sferă care și-a accelerat căderea, până ce a fost oprită de aceeași barieră.

         Și peste câteva secunde, am văzut cum crește, hrănindu-se cu atomii din jur, teribila ciupercă. Sub ea, neatins, intolerabil, norul continua să înainteze. 

         L-am urmărit îndelung, fascinat de prăbușirea lui orizontală tot mai rapidă.

         De cealaltă parte a ecranului, formele erau străbătute acum de pulsații multicolore. 

         M-am întrebat dacă nu cumva e modul de comunicare al regnului geometric născocit de realizatorii filmului. 

          Într-un târziu, diagonala s-a stins. Chipul imobil a revenit în prim plan, lăsând să se vadă prin el cum structurile geometrice sunt înghițite de coșmarul vinețiu. Buzele palide nu s-au dezlipit nici atunci dar ochii ardeau sub sprâncenele arămii. 

          Mi s-a părut că deslușesc în flacăra aceea întunecată disperarea unui sfârșit de lume.

          Norul a ieșit din cadru.

          În urma lui, piramidele și cuburile și sferele și spiralele înșurubate în văzduh au început să-și piardă consistența, să se întrepătrundă, să se transforme într-o substanță vâscoasă.

          Mi-am amintit că am un aparat foto și m-am repezit să-l iau din sertar. Am potrivit timpul de expunere și deschiderea diafragmei, cu destulă aproximație: era prima mea tentativă de a înregistra o imagine televizată. Când am apăsat pe declanșator, procesul de dezagregare aproape se terminase.

          O ultimă privire, ca un strigăt, și chipul transparent s-a destrămat.

          Am mai văzut câteva clipe stratul de materie acoperind solul, ocean încremenit, apoi ecranul n-a mai fost decât un dreptunghi orb, cenușiu.

          Am așteptat multă vreme apariția crainicului, a mirei, a unui semn care să întărească ipoteza recepției de la mare distanță. Mi-am spus că împrejurările favorabile încetase să mai acționeze. M-am ridicat din fotoliu ca să închid televizorul și am simțit cum oboseala îmi încovoaie umerii. Eram însă prea surescitat ca să pot dormi. Am notat ceea ce văzusem, fără să omit vreun detaliu și am încercat să localizez emisiunea, după diferența dintre fusurile orare. O estimare rapidă a înlăturat din competiție Europa și zonele învecinate. Sursa trebuia căutată, probabil, undeva pe teritoriul celor două Americi, în Extremul Orient sau în Oceania. Câteva zeci de țări, unele având mai multe posturi centrale... Am amețit și m-am dus la culcare.

           Emil m-a ascultat cu o atenție suspectă. Nicio privire ironică pe deasupra ochelarilor, niciun comentariu în doi peri la adresa fotografiei neclare - singură "dovadă" a existenței emisiunii nocturne.

          Când am încheiat relatarea, m-a întrebat, după o tăcere care amenința să devină stânjenitoare:

-- Și ce ai de gând ?

--Să aflu despre ce film e vorba și cine l-a transmis.

           A clătinat din cap:

--Nu-i deloc simplu.

--Sunt destul de încăpățânat ca să merg până la capăt.

--Sper să fie un capăt...

          S-a ridicat să plece.

          L-am oprit, cu un gest: 

--Nu crezi că în povestea asta mai e un semn de întrebare ?

          M-a privit, aparent intrigat.

--O emisiune de la mare distanță... o antenă scoasă din uz...

          Emitentul fizician pleșuv a roșit ca liceanul de odinioară, îngăimând:

--Știi... experimentul acela prelungit... n-am putut să te aștept și... am conectat firul la antena Institutului. 

           Am tresărit:

--Poate așa se explică receptarea !

--Poate, a încuviințat el fără vlagă. Iartă-mă dar trebuie să... Te mai caut eu.

           A ieșit fluturând mâna în chip de salut.

           Nedumerirea mea n-a rezistat prea mult dorinței de a elucida misterul emisiunii. Am început să cuget cum aș putea obține mai curând adresele necesare.

           Peste câteva luni, când primisem o duzină de răspunsuri negative, Emil a apărut din nou. Îmi telefonase de mai multe ori, știa cum stau lucrurile și părea la fel de tensionat.

            Am născocit o mică diversiune:

--Mă întreb dacă emisiunea asta nu venea de mult mai departe...

--Ce vrei să spui ?

           Glasul îi tremura ușor.

           Am renunțat să-l mai fierb:

--În noaptea aceea, experimentul... Nu cumva ați stabilit legătura cu o altă planetă ?

           S-a destins brusc:

--Pentru o asemenea minune ar fi fost nevoie... Doar știi și tu cum arată un radiotelescop !  

--Evident... Nu știu însă ce te neliniștește.

           A examinat cărțile de pe birou, una câte una, și-a potrivit îndelung nodul cravatei în oglindă și, când mă pregăteam să-l iau la rost, s-a întors spre mine:

--S-ar putea să fii stabilit o legătură dar nu în spațiu...

--Nu în spațiu ? am repetat eu, neînțelegând.

--Experimentul urmărea deschiderea unei căi de acces spre a patra dimensiune.

--O călătorie în timp !

            Emil a zâmbit din colțul buzelor:

-- Nu tulbura umbra lui Wells !... ne-am propus doar un sondaj instrumental într-o epocă revolută. Ca să înțelegi procedeul, ai avea nevoie de cunoștințe dintr-un domeniu foarte special. În esență, autorul experimentului susține că, mergând destul de departe în viitor, se ajunge în ceea ce numim noi trecut... 

            Am replicat, cu o anume vehemență:

--Cam vag... și cam paradoxal !... Ești sigur că ați ajuns undeva ?

            Mi-a răspuns părând să fi uitat ce-l întrebasem:

--Nu te-ai mirat că "filmul" e mut ?

--Probabil o nesincronizare între imagine și sunet.

--Mda... Oricum, în noaptea aceea am înregistrat nu numai indicațiile aparatelor de măsură.

            A scos din buzunar o casetă. I-am smuls-o din mână și am introdus-o în bătrânul meu "Gründig", apăsând pe clapa de pornire. 

            O vreme nu s-a auzit decât zumzetul motorașului. Apoi, un șuierat multiplu ("discurile zburătoare"!)... câteva explozii scurte ("radiațiile laser reflectate de ecranul energetic"!)... un vuiet apocaliptic ("deflagrația nucleară"!)... lunecarea unui ghețar pe o stâncă ("dezagregarea formelor geometrice"!)...

           Într-un târziu, am spus încet:

--Dacă nu mi-ai fi vorbit despre experiment, aș fi zis că ați captat banda sonoră a filmului...

--O posibilitate care nu poate fi exclusă, până nu vei fi primit toate răspunsurile.

--Și dacă toate răspunsurile vor fi negative? 

           A ridicat din umeri:

--Nu sunt în stare să-ți ofer o certitudine. Cel mult o ipoteză...

           L-am îndemnat, din priviri, să continue. 

--Ai scris și tu, cândva, despre misterele vechilor texte sanscrite. Pe-atunci era la modă paleo-astronautica...

--Nu știam că te interesează.

--Nimic din ceea ce e omenesc... dar n-am pus niciodată aparatele de zbor și războaiele "atomice" pe seama vizitatorilor extratereștri. Mai plauzibilă mi s-a părut existența civilizațiilor anterioare, dispărute în urma unor cataclismelor naturale sau...

            S-a oprit, înfricoșat parcă de speculațiile în care ar fi trebuit să le lanseze.

            Am îndrăznit eu:

--Și presupui că am asistat la o astfel de dispariție, transmisă în direct... Ai idee cam când s-ar fi putut petrece evenimentul? 

            Emil a început să-și chinuie mustața între degete:

--Instalația nu e încă bine pusă la punct. Dar te asigur că armătura teoretică e fără fisură !

            N-aveam de ce să mă îndoiesc. Am ascultat încă o dată înregistrarea, apoi Emil a luat caseta făgăduindu-mi un duplicat (pe care nu l-am primit încă). A plecat cerându-mi să-l țin la curent cu mersul investigației mele epistolare.

            Nu mi-a fost greu să o fac, dată fiind suita monotonă de răspunsuri negative, argumentată doar de cele câteva propuneri de a trimite și prima parte a "interesantului scenariu", în vederea unei eventuale colaborări...

            N-am mai avut răbdare și am deschis plicul portocaliu. Filmul, al cărui subiect îl relatasem, nu fusese transmis "niciodată" - cuvântul era subliniat - în Noua Zeelandă. Cercul se încheiase. Am ridicat receptorul și am format numărul lui Emil.

--Ipoteza pare să se confirme, a spus el calm, după ce a aflat vestea.

--Dacă sondajul vostru instrumental nu s-a oprit la jumătatea drumului...

--La jumătatea... Nu vrei să fii mai explicit ?

--"Mergând destul de departe în viitor, se ajunge în ceea ce numim noi trecut"... Mi-e teamă că n-ați mers destul de departe.

            Emil a tăcut.

           Am așezat, încet, receptorul în furcă. Priveam ecranul cenușiu și revedeam chipul destrămat, formele geometrice prefăcute într-o materie amorfă. Simțeam cum îmi dă târcoale demonul zădărniciei... Dar este viitorul un blestem irevocabil ? 

                                                     ("Emisiune nocturnă")

                                                             -- Ion Hobana --

                            -  https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ion_Hobana -

... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF, ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!

... sper că a fost o lectură interesantă !



     




joi, 1 decembrie 2022

Jurnal (291)


💚 ... azi, joi 1 decembrie, ora 10, 58


💚 ... o zi importantă pentru țară: ziua care celebrează evenimentul ce a însemnat Marea Unire, țară noastră devenind marea Românie:

     (https://romania.europalibera.org/a/31587521.html)

dar și micuța unire, când s-a înfăptuit cununia părinților mei (Bunul Dumnezeu să-i odihnească în lumină și dragoste veșnică 🕯):

 

💚 ... o vreme cam liniară ca frig și umiditate...zăpadă ? doar câțiva fulgi rari și plăpânzi - mai mult apă de ploaie... știrile despre vreme de azi m-au distrat cu o exprimare în engleză: "frig și liniște"... referindu-se la cerul Europei...

💚 ... zilnic, același program, cel de iarnă, total diferit de astă-vară...în fiecare iarnă descopăr, ca un copil, că "iarna nu-i ca vara" 🙃🙂😃

💚 ... când termin cu focul și sobița este bine încălzită, trec la program liber... adică citit (cărți, postările prietenelor... ) sau tradus...sau filme...

💚 ... azi am tradus și transcris în agendă până am obosit și m-a ajuns din urmă pofta de "moțăială"...până mi-am găsit o poziție adecvată, a început semnal de la piele că vrea scărpinată...adică s-a dus somnul ! deci, avea dreptate Creangă când scria:"pielea rea și cărpănoasă, ori o bate ori o lăsă!"... hâtru, Creangă, nu-i așa ?!   

💚 ... luni seara, aproape că nu am mai avut noțiunea timpului: am reușit să vizionez pe TV5 Monde un film documentar despre Rafael... tot timpul am confundat perioadele când au trăit Michelangelo, da Vinci și Rafael...două ore m-am "pierdut" în mulțimea informațiilor... (https://youtu.be/0anbjsT2Lbs)

...o doamnă (dintre mulții comentatori) a avut o exprimare referitor la frumusețea și farmecul lui Rafael:"un Brad Pitt al timpului său"...

(https://www.google.com/search?q=raphael&tbm=isch&tbs=rimg:CQzXxmoHae7SYZTXu8IaBVhI8AEBsgIA&client=tablet-android-samsung-ss&prmd=ivn&hl=ro&sa=X&ved=0CC0QuIIBahcKEwiA8aerqdT7AhUAAAAAHQAAAAAQGQ&biw=602&bih=1009&dpr=1.33#imgrc=wdwA74bHAHZGgM)

... prin intermediul albumelor și filmelor-tv, îi văzusem multe din tablouri... dar palatele (prin care ne-a plimbat prezentatorul Stéphane Bern) m-au copleșit prin frumusețea picturilor prin care le-a împodobit Rafael...și bogații acelor timpuri făceau averi dar susțineau și artele...


💚 ... am revăzut un fragment dintr-un interviu cu minunata Tora Vasilescu și ea se referea, printre altele, la un subiect despre care am mai găsit referiri la Tassel, și anume că simțea dar nu reușea să înțeleagă dacă "gândea sau era gândită..."

💚 ... mi-am adus aminte că varza pe care am gătit-o, ar fi bună cu mămăliguță deci am zis:"la treabă !"


💚 ... m-am gândit sa mai prezint un piculeț o fotografie care să dea indicii cât este mic cuibul de viespi:           


💚 ...  ce flori mai aveam prin grădină înainte de valul de ploi reci -bineînțeles, în afara crizantemelor -: 




... într-o zona mai protejată, am o grupare tare simpatică și destul de "luptătoare" cu frigul:


💚 ...  mă plimbam printre informațiile referitoare la întâlnirile oficiale de la București și postul TV5 Monde, în încercarea de a descoperi când este programat serialul următor, francez, din "Tandem":


... și am găsit un reportaj elvețian de vreo 50 de minute:"Cum să ai un divorț reușit ?"... îngrijorarea privind violența divorțurilor și influența lor asupra copiilor...încercările societății de a rezolva cât mai "pașnic"...printre altele - reportajul merită vizionat de cât mai multă lume...- am aflat despre existența unui termen, "nesting", care se traduce prin: după separarea părinților, copii rămân în casă permanent, și, pe rând, locuiesc cu ei unul din părinți... apoi despre "dreptul colaborativ"... multe...

... una din doamnele intervievate (au fost și mulți actori ce au jucat diverse roluri...), a avut un termen de a exprima stările dintre cei doi soți: devenea ceva "reptilian" când se enervau...

https://revoir.tv5monde.com/toutes-les-videos/info-societe/temps-present-comment-bien-reussir-son-divorce

💚 ... tot colindând printre canale TV, am ajuns la unul din canalele Veneției, unde am amețit efectiv tot admirând fragmente din modul cum se creează sticla de Murano...wow ! am descoperit și programul emisiunilor viitoare cu subiecte atât de interesante:

https://www.cinemagia.ro/program-tv/post/cinethronix/

💚 ... recunosc că am avut o mare admirație pentru inegalabilul Ștefan Iordache... căutând altceva pe YouTube,  am descoperit o minunată melodie ce n-o știam:


 💚 ... pentru că este o vreme mai plină de ...apă...am zis că prind bine mai multe umbrele...

( Pinterest... normal !)


marți, 29 noiembrie 2022

Completare 2

 ... am încercat să descopăr, pe pământurile țării noastre, urmele lăsate de acele vremuri îndepărtate ale Atlantidei, ilustrate și cântate...


... și cum să reușesc asta fără naiul fermecat al lui Gheorghe Zamfir ?!

     (https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Zamfir)

... iată ce am găsit:

... mai recent, am descoperit o melodie cu versuri interesante:

... oare cum or fi fost ritualurile noastre din timpul lui Zamolxis ?...

completare...

... ceea ce este prezentat de către Marion Zimmer Bradley și Diana Paxon

       ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Seria_Avalon )

în romanele seriei "Avalon", cântecele și incantațiile vin din ceva atât de îndepărtat...o lume plină de magie...Atlantida... 

... ca o completare a celor două postări dedicate romanelor fantasy "Avalon", am ajuns tot la o serie fantasy: "Outlander" scrisă de Diana Gabaldon

       (https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Diana_Gabaldon

... în cadrul filmului-serial, "Străina", ecranizarea minunatei serii "Outlander", există ceva ce amintește de magie: