miercuri, 3 februarie 2021

luni, 1 februarie 2021

Bazarul

            

       ...Marcianita nu se mai întoarse la şcoală şi nici o dată după aceea nu mai ştiu ce-i un pupitru. Din ziua aceea însă nu o uită nici pe Nina şi nici pe ceilalți colegi care strigaseră în cor ajutând-o astfel s-o chinuie. Din fundul casei ei cu iasomie, zi de zi îşi amintea că nu putuse fi elevă nici măcar la şcoala Luisitei. Nu rămase însă o ignorantă. Mama sa reuși s-o convingă pe Luisita să vină acasă şi s-o învețe carte timp de două ore în fiecare dimineață, pe profesorul Cedeno să-i predea noțiuni de muzică, care o făcură să nu se mai dezlipească de pian până ce aproape că începuse să se cocoşeze,  iar pe Don Josė Maria Tereza noțiuni de compunere, pe care poate că le-a folosit în ultimul timp pentru a-şi apăra fiii. Restul a învățat de la viață, de la moarte -- care mereu i-a dat târcoale, fără însă să fi ajuns aproape de ea -- şi de la umbra malignă, cum îşi denumește dramatic soarta.   

                                      ("Bazarul", Gustav Àlvarez Gardeazàbal)

                                          -traducere Nina Ecaterina Popescu-

...postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Suzana


sâmbătă, 30 ianuarie 2021

Strada

     


                          




                                     Strada

                                              Sorin Liviu Sighişanu


         Era o noapte răcoroasă, în consecință tânărul hotărâ că n-ar fi indicat să meargă alături de fată fără să-şi țină brațul petrecut după umerii ei..."Nu de alta dar printre blocurile astea e destul curent", zise el grijuliu şi fata aprobă spunând că n-ar avea nimic împotrivă dacă el ar încălzi-o într-un fel.

          Circulația se mai rărise şi teii de pe margine, printr-o întâmplare fericită, miroseau chiar a tei înfloriți. Strada căpătase un aspect aproximativ romantic, aşa că tânărul îi şopti fetei la ureche "te iubesc" şi ea fu atât de fericită încât se opri din mers. Tânărul tuşi semnificativ, îşi scoase ochelarii, îi şterse grăbit cu o bucățică de piele de căprioară, apoi îi puse la ochi. Îşi aminti într-o clipă de discuția "ca de la bărbat la bărbat" pe care-o avusese cu tatăl său. Acesta îi spusese că în tinerețea lui, în chestiuni de dragoste, urmase "secolul vitezei" şi era normal ca el, fiul, să se comporte adecvat unei epoci noi, mai evoluate. "Eu pe maică-ta am cucerit-o cumpărându-i un kilogram de struguri, pe care i-am mâncat tot eu până la urmă", îi povestise tatăl izbucnind în râs, încântat de amintirea acelor clipe.

          Aşadar, tânărul puse în aplicare sfaturile părintești,  o trase la pieptul său pe fată şi o sărută. Ea păru atât de emoționată, încăt închise ochii şi se lăsă vrăjită de energia tănărului...

            💬Urmează să testezi reacția psihică spontană a acestei colectivități. Atenție la selectarea nuanțelor şi la variațiile intensității emoționale. Dacă nu întâlnești ceva convenabil îți dau permisiunea să provoci, mai ales dacă eşti spre sfârșitul perioadei afectate. În eventualitatea că ți se pare interesant, poți chiar să aduci un subiect💬, îşi aminti fata că-i spusese comandantul...   

             Destul de rarii trecători nu se sinchiseau cătuşi de puțin de o scenă obişnuită, când doi îndrăgostiți se sărută, şi îşi vedeau de drum.

              Fata deschise în sfârşit ochii şi, căutând cu privirea Luna,  o găsi lângă colțul unui bloc înalt de zece etaje, dar parțial acoperită de nori. Se desprinse din îmbrățișare şi arătă cu mâna spre terasa blocului.

               Onorabilii trecători bucureşteni nu dau importanță unor tineri care se sărută în plină stradă, dar nu pot suporta să rămână impasibili atunci când cineva, indiferent cine, se uită cu atâta insistență spre cer, aşa că mai întâi se opri un domn în vârstă, cu un început ferm de obezitate, care-şi dădu pălăria pe ceafă şi se şterse înciudat cu batista pe frunte, urmat de o respectabilă gospodină, care făcuse piața destul de târziu (aşa avea să-i spună soțului), intorcându-se acum acasă cu trei plase doldora.

            Contrariat, tânărul îşi scoase ochelarii, frecă din nou cu îndârjire lentilele, apoi se confesă fetei:

-Nu văd prea bine la distanță dar numai la distanță, să ştii. De aproape am nişte ochi de vultur...

-E cineva care vrea să se arunce jos de pe terasă, şopti fata.

          Tânărul îşi încordă privirea şi i se păru că distinge, lângă balustrada terasei blocului, o formă care se legăna amenințător, gata-gata să se prăbușească de la acea înălțime considerabilă.     

          Între timp, grupul devenise mai consistent prin venirea unei femei îmbrăcată într-un capod de mătase, înflorat. Se întorcea de la o vecină dintr-un bloc alăturat, unde fusese să ceară un somnifer, deoarece avusese nefasta inspirație să bea o cafea la o oră destul de târzie. Se lipise şi un ins mărunt, care purta şapcă şi o jachetă albăstrie, peste care era petrecută în diagonală o centură lată şi largă pentru trupul lui subțire.

            Şase oameni uitându-se noaptea în sus nu-i lucru curat şi e inadmisibil pentru orice trecător cumsecade şi plin de bun simț să nu fie curios, rămânănd indiferent la o astfel de situație. Așa că nu trecu mult şi grupul ajunse să numere vreo douăzeci de persoane. Începură să se facă auzite comentarii cu voce tare, fapt care enervă paşnicii locatari ai blocului, aceştia aprinzând luminile şi deschizând ferestrele cu gândul să zică ei ceva celor care au timp de discuții sub geamurile unor oameni ce-şi refac forțele pentru că se duc a doua zi la servici, dar renunțară văzând atâta lume strânsă şi mulți dintre ei coborără în stradă etalându-şi cu dezinvoltură pijamalele.

-Cine crezi că e ?...

-E demult acolo ?...

-Păi dacă voia să se arunce...

-După părerea mea sunt ferm convins că nu este un bărbat, cel mult poate fi o femeie...

          De undeva apăru un milițian. Încercă zadarnic să ordone celor adunați să circule şi renunță blestemând în gând o bătătură care începuse să-l doară. Avea reumatism, i se umflau picioarele, iar cizmele mai lărgi pe care şi le comandase nu erau gata.

          Un tip de la etajul opt, care avea obiceiul să bea țuică pe întuneric atunci când îl sâcâia insomnia, auzind vociferări, puse sticla pe pervazul ferestrei dar, aplecându-se să vadă despre ce este vorba, o mișcare greșită cu cotul îl făcu s-o răstoarne., sticla spărgându-se la picioarele celor adunați. Într-o clipă misterul fu elucidat.

-E beată, dom'le, asta e, n-are de gànd să se sinucidă. 

-Atunci ce face acolo sus, la cucurigu ?

-Eu cred că nu e o femeie, mai curând e un tănar cu plete, unul care n-a reușit la facultate...

-Nu există, tinerii de azi nu prea se omoară cu țuică; le place mai mult coniacul sau whisky-ul. Ehei, nu mai e ca pe vremea noastră !...

           Femeia care venise de la piață, lăsase plasele jos. În îmbulzeală,  domnul  cu tendință vădită de obezitate, călcă pe una din ele. Femeia începu să se vaiete:

-Vai de mine, mi-ați spart ouăle !

          Domnul îşi privi pantoful murdar de gălbenușuri și se oferi să-i plătească paguba, dar primi un răspuns categoric:

-Lăsați, eu sunt de vină că le-am pus jos, şi apoi ce mai contează acum când se poate întâmpla moarte de om. Nu-I nimica, tot s-au ieftinit.

          Domnul cel gras zise mulțumesc şi se trase într-o parte clătinând din cap. Fu martorul unei discuții în şoaptă.

-Ai văzut-o, n-a vrut să ia banii...

-Eu de mult o urmăresc; zvârle cu banii în dreapta şi-n stânga. La ea în casă e un lux...Ce mai, acum sunt foarte convinsă s-o reclam la "ilicit".

-Păi bărbat'su nu e ?...Are şi ea servici, de ce te miri ?

-Ce dacă e ? Un om cinstit ia banii, nu face pe cucoana. Mâine mă duc la ăia, la "ilicit".

          Dintr-o dată, cineva îşi dădu seama că nimeni nu a luat nicio măsură să salveze persoana de pe acoperiş.

-Am fost eu până sus, zise unul. Era să fac infarct, nu merge liftul. Chepengul e închis cu lacătul.  

-Şi atunci ăla sau aia cum dracu a ajuns acolo ?î ntrebă un inteligent.

-S-o fi urcat pe fereastră şi apoi pe burlan.    

-Ce tâmpenie, dom'le, păi atunci se arunca pe fereastră și nu se mai ducea pe terasă dacă avea de gând să se omoare.

-Şi dacă stă la etajul întâi ?!

-Mda,  cine ştie, poate nu vrea să se omoare dar dacă s-a îmbătat, e posibil să cadă de acolo. Noi trebuie sa luăm măsuri. 

-Unde e cheia de la lacătul ăla ?

-La administrator. E plecat de acasă. 

-Hai să spargem lacătul sau să tăiem unul din belciuge.

-Fugi, dom'le, nu fii copil ! Belciugele sunt din fier beton, groase ca degetul ăsta al meu, zise omul învârtindu-i celuilalt pe sub nas un deget într-adevăr gros cât un cremvurst. 

-Să se urce cineva pe scara de incendiu, propuse femeia care voia să anunțe "ilicitul". Nu-i aşa, dragă ? îşi întrebă prietena care se feri discretă să nu-i miroasă celeilalte respirația. 

-Vă spun eu cine e,  se trezi deodată femeia în capod, e aia de la zece care face chefuri mereu şi mănâncă bătaie. N-am văzut aşa oameni: se îmbată, se bat, şi pe urmă zici că sunt în luna de miere.

-Dacă-i aşa, ce face pe terasă ? Ia lecții de gimnastică ? Dă-te mai încolo, dragă, că nu mai văd din cauza părului tău, îi zise un tip consoartei sale.

-Să mai vină miliție, ceru femeia care avea insomnie. Ăla de colo stă ca o momâie cu mâinile în sân. Mă duc să dau telefon... 

           Între timp, unul care făcuse înconjurul blocului, începu să drăcuie pe arhitecții care nu prevăzuseră scară de incendiu.  

-La ce trebuie, dom'le ? îl întrebă un tip scobindu-se tacticos în nas.

           Cel cu scara se opri din drăcuit şi zise mirat:

-Păi dacă ia foc ?

-Ia foc, ia foc. Un apartament. Atât. Blocurile astea sunt din beton solid, n-are ce să ardă de cât în casă, pe urmă focul nu se mai întinde.

-Aiurea, solide ! Am văzut eu cât e de crăpat. La un cutremur se face țăndări.

-E din tencuială, dom'le, e din tencuială, ascultă-mă pe mine că ştiu eu ce spun, se amestecă un tip îmbrăcat în pijama.

-Parcă eu n-am studiat problema, spuse celălalt plictisit şi cu un gest de lehamite se îndepărtă.

-Eu cred că e ăla care vinde ziare. Îi place să pilească, îşi dădu cu părerea omul în pijama. Nu ştiu de ce am o presimțire...

-Nu se poate, ala sunt eu ! sări de lângă pom cel cu jachetă albăstrie și cu cureaua petrecută în diagonală peste piept.

-Uite că mai vine miliție, se auzi glasul bucuros al femeii care se întorsese de la piață.

          Într-adevăr, o maşină de-a miliției şi o salvare, ambele cu sirenele şi girofarele în funcțiune, se opriră în fața blocului. Un ofițer urcă până la etajul zece și controlă dacă acel chepeng care corespundea cu terasa, era de netrecut. Se întoarse repede la maşină şi vorbi cifrat prin radio.

          Lumea se strânsese buluc, ocupase şi trotuarul celălalt, tramvaiele opreau și oameni curioși insistau pe lângă taxatoare să deschidă uşile.

          Un copil se plânse:

-Tata, vleau pipi.

-Lasă, ai răbdare să mergem acasă și faci, zise tatăl dar copîlul începu să urle privindu-şi pantalonașii uzi, apoi se uită mirat că tatăl său nu-i acordă nicio "atenție".

         Auzind urletul sirenei pompierilor, lumea se mişcă valuri-valuri. Un  ins tot în pijama, ros de nerăbdare şi de curiozitate, se căznea să-si mestece vârful mustății şi nu-şi dădu seama că a pierdut un papuc. Plasele femeii venite de la piață se desfăcură şi cumpărăturile se împrăștiară pe trotuar, dar nimeni nu le bagă în seamă.

          Pompierii se încolonară perfect, apoi, la o comandă scurtă, se desfăşurară pentru a acționa. Unii întindeau plasa, alții potriveau scara,. Maşina fu adusă lângă peretele blocului trecând peste straturile cu flori călcate în picioare.

-Hei,  soldat, aprinde reflectorul ! ordonă un căpitan roşcovan cu o voce ce-i trăda patima de a cànta arii de operă în baie.

         Lumina se plimbă pentru câteva secunde peste ferestrele pline de mutre curioase, apoi se opri sus pe cornişă. Nu se vedea niciun sinucigaș, ori măcar un bețiv. 

          Fata închise pentru o clipă ochii, concentrându-se.   

          Un ostaș începu să se cațere cu dibăcie pe scară. Se făcu liniște. Lumea nu mai scotea nicio vorbă. Mulți aveau pulsul agitat. În sfârşit, fu atinsă marginea terasei. Soldatul se prinse cu mâinile de balustradă şi sări cu ușurință peste bara de fier. Inimile tuturor băteau cu emoție. Câțiva îşi ținură răsuflarea. Zeci de oameni amorțiseră cu capetele date pe spate. Soldatul scoase lanterna şi lumină terasa. 

-Nu e nimeni, răcni el celor de jos.

          După o clipă de derută, lumea începu să vocifereze cu aprindere. Soldatul coborâ scara, pompierii strânseră plasa şi plecară cu sirena urlând amarnic. Ofițerul de miliție vru să dea o amendă dar renunță şi se urcă în maşină trântind cu furie portiera. Oamenii se risipeau încetul cu încetul. Un ins în pijama îşi mai căuta papucul pierdut, femeia de la piață se căznea să adune ce mai era recuperabil din cumpărăturile răspândite pe jos, cineva înjură timpul pierdut şi lumea cretină care se alarmase degeaba, tatăl îi aplică câteva palme fiului cu pantalonii uzi, iar tânărul ochelarist cuprinse fata după umerii şi merseră agale şi tăcuți până în mijlocul străzii unde el hotărâ să o sărute. 

-Ai vrea să mergi cu mine ? îl întrebă ea.

-Unde ? zise tânărul în şoaptă, străbătut de un fior.

           Fata făcu un gest vag arătând cerul.

           În urma lor, pe strada devenită 💬subit pustie💬, un câine mănca felii de salam strivite în picioare...

                                                             ("Strada", Sorin Liviu Sighişanu)



.... deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine câte o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF, ce o am în bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului,  în decursul timpului)!

... sper că a fost o lectură plăcută !  

vineri, 29 ianuarie 2021

Jurnalul (277)

           

👧 Azi ... vineri 29 ianuarie, ora 11,50.                         

👧 Acum ... câteva zile, mă bucuram că am ghiocei în grădină...


👧 Dar ... a nins iar....


👧 Peste tot ... am urme de Pisi...


Dar am descoperit că la mâncarea lui Pisi mai vine o pisică mare, un Motan cred...într-o zi l-am descoperit când ieşea dîn spațiul lui Pisi, s-a suit pe gard şi m-a privit lung....ce-o fi gândit? ... La scurt timp, după el, a ieşit şi Pisi, întinzându-se ca după somn...

👧 "Bandita" mea ... de Pisi, ieri dimineață (când îi puneam bobițe în farfuriuță) m-a strâns uşor cu dinții ei cei atât de ascuțiți  (ca nişte mici ace...😊) de unul din degetele minim ce punea boabele....crezuse că vreau să-i iau boabele ce de-abia le pusesem...cred că îi era tare foame...m-a surprins reacția ei...ea care era atât de lingușitoare tot timpul cu mine....încearcă şi ea ca Puiu să devină un mic ŞEF. ..😀

👧 Azi ... este ger..,

👧 Luna Plină ... aduce evenimente cutremurătoare...mai ales că pe plaiurile noastre cam multe funcționează prost, cu reparații făcute de mântuială, recepția lucrărilor făcută de formă...clădirile nu corespund pentru funcționare dar nimeni nu le închide !!! Of, of, of ! Se fac anchete....şi aşa rămâne. ..

👧 Zilnic ... iau lemne tăiate din stiva din atelier, le aşez în cutii pentru a le duce în casă pentru foc..bineînțeles că mi-au înghețat mâinile...lipită apoi de sobă caldă, mi-am zisuitat voce tare "ce frig este..." şi tot singură mi-am răspuns "normal, este iarnă" (😀)....

👧 Puiu ... cum se așează,  se linge pe lăbuțe, apoi adoarme imediat...ce-aş vrea să am şi eu un somn aşa, fără griji multe....

👧 Noutatea ... este că, prin lecturarea ziarului la care sunt abonată, am descoperit că am uitat de trecerea timpului... anul acesta se comemorează 200 de ani de la 1821...oftez ! ...

     (ro.wikipedia.org/wiki.Tudor_Vladimirescu )

... am uitat de "Domnul Tudor"... am uitat ce bărbat deosebit a fost...ce politică tulbure era în acea perioadă....eram adolescentă, romantică şi îi admiram figura în tabloul lui Teodor Aman...cât de curajos a fost...a condus pandurii Țării Româneşti...a devenit, pentru scurt timp, Domnul Țării Româneşti:


...am găsit o prezentare a monumentului ridicat la Padeş în memoria lui (primariapades.ro )

.....şi mi-am adus aminte de tulburatorul Emanoil Petruț din filmul "Tudor" (1963):

miercuri, 27 ianuarie 2021

Ianuarie

...Mi-a fost dor de versurile prietenei mele de spirit și suflet, d-na Laura 
      ( http://m.facebook.com/lschussmann)


Iar şi iar un nou început

Aripi de fluturi îmi cresc lipite de suflet

Nu este timp să privesc înapoi şi nimic să regret

Un impuls simplu îmi vibrează a gând bun în tâmple

Ani trec din ce în ce mai grăbiți şi uită înapoi să se mai întoarcă,

Rămâne între a fost, este şi va fi, deschisă a timpului poartă

Iubirea mea e veşnică şi e singura care nu îşi pierde speranța

E aproape firesc cum se scutură de trăiri, ca un trandafir de petale vii, viața ! 

                                      ("Ianuarie", Laura Schussmann)

luni, 25 ianuarie 2021

Scurtă călătorie

 ...cu drag, vă invit într-o scurtă călătorie într-un spațiu unde frumusețea fizică se împleteşte cu frumusețea sufletească pentru a păstra nealterată tradiția (Shirakawa-go, intrat în Patrimoniul Cultural Mondial din decembrie 1995):

ml.shirakawa-go.org)

Cum s-au întrebat cândva şi americanii:
"De ce ei pot şi noi nu ?" 

sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Sculptură lentă

 




                                   Sculptură lentă

                                                       de Viorel Pîrligras


SUBIECT: navă spațială

FORMĂ: ovoidă

STRUCTURĂ: minerală

-Domnule General,  a intrat în raza mea de vedere.       

COEFICIENT DE VITEZĂ: 8,796530 

COEFICIENT DE FRĂNARE: 5,90001 - creşte progresiv

ZONĂ PROBABILĂ DE ASOLIZARE: 46 WQ. Pătratele 5 și 6.

-Sergent !

-Ordonați, domnule general !

-Apropie-te de el cu prudență. Încearcă să nu fii reperat.

ZONU AFECTATĂ: 50 mp.

DISTANȚĂ LINIARĂ: 142, 257

TRASEU OPTIM: varianta 8K

MODALITATEA DE APROPIERE: târâş

-Domnule general, nava a asolizat! 

-Atenție mărită, sergent ! Încetinește apropierea, fă pauze mai mari de observare. 

SUBIECT NEIDENTIFICAT: neidentificat -posibil vehicul

FORMĂ: nedefinită

STRUCTURĂ: neidentificată

-Domnule general,raportez: din navă a ieşit un vehicul.

-Am auzit. Fii pregătit. La prima alarmă, se vor declanşa rachetele Omega 41 şi 52. Vei aplica Sistemul individual de apărare nr 105. Continuă apropierea.

-Am înțeles. 

SUBIECT: ființă

FORMĂ: umană

STRUCTURĂ: organică

-Domnule general, un om.

-Asigură-te, sergent, şi aplică varianta 65b de somare. 

-Am înțeles.

          Omul meșterea ceva, cocoțat pe imensa maşină de formă dubioasă. Fluiera un mic cântecel şi părea că nu-l interesează ce se întâmplă în jur.

-Predă-te și aruncă armele ! Eşti încercuit, urlă sergentul.

-Nu am niciun fel de armă. De ce să mă predau ? mormăi celălalt fără să-şi întoarcă capul şi îşi văzu mai departe de lucru. 

           Sergentul rămase descumpănit. Căută febril în minte virtuala poziție de adoptat în acest fel de caz. În zadar.

-Ce cauți aici ? Nu ştii că e zonă militarizată ? N-ai voie aici.

            Omul tăcu câteva secunde, apoi aruncă un carnet spre sergent.

-Am aprobare pentru ceea ce fac.

            Mâinile sergentului întoarseră carnetul pe toate părțile. 

-Dar aici nu se poate. Nici măcar un meteorit n-are voie în spațiul din jurul acestui asteroid.

-Da, dar nu şi pe asteroid, replică celălalt.

            Sergentul păli. Într-adevăr, regulamentul nu amintea nimic în ceea ce privește asteroidul propriu-zis.

-Domnule general, urlă disperat în microfonul minuscul, ați auzit ?

-Nu scăpa din mână avantajul pe care-l ai. Străduieşte-te să te menții stăpân pe situație. Intimidează-l. L-ai legitimat ?

-Nu, răspunse şovăitor sergentul, apoi cu voce tare: Cine eşti dumneata ?

           Abia acum celălalt se întoarse şi măsură lung figura lunguiață a sergentului, mărginită de urechi clăpăuge şi de părul negru, tuns scurt.

-Scrie acolo, nu te-ai uitat ?

           Sergentul răsfoi nervos carnetul. Mormăi ceva, apoi:

-Sculptor ? Dumneata eşti într-adevăr sculptor ?       

           Omul încuviință şi închise un capac greu, peste peretele ciudatei maşini. 

-Şi ce vrei să faci aici ?

-Să sculptez, desigur, răspunse, sărind jos de pe umflăturile neregulate ale mașinii. 

-Domnule general, veniți repede ! Omul vrea să sculpteze. 

-Vin imediat. Ține-l acolo, să nu fugă.

            Sculptorul râse. Auzise.

-Asta-i bună ! Unde să fug ?  Doar n-am venit ca să fug.

            Meșteri mai departe pe lângă maşină. Acționă nişte butoane, maşina începu să duduie şi să se miște. 

-Hei ! Ce faci ? Oprește imediat maşina ! se alarmă sergentul.  

-De ce s-o opresc ? Rostul ei e să meargă.

-Cu permisiunea cui trăiești dumneata ?

           De după stânci apăru gâfâind corpul rotund al altui militar. Situația îl scoase din încurcătură pe sergent, care zise repede:

-Domnule general...

-Căpitan, boule, acum nu mai suntem singuri. 

-Domnule căpitan, a dat drumul la maşină.

           Fața buhăită a căpitanului se întoarse spre grămada metalică care duduia. Din corpul ei apărură tentacule care îşi făceau de lucru prin sol. 

-Ce-i asta ? La ce servește ? Te somez să răspunzi, tună căpitanul către sculptor.

-Nu trebuie să mă șomezi.  Îți pot spune şi aşa. E maşina mea de sculptat.

-Maşină de sculptat ? Şi ce face ?

-Sculptează, ce dracu' să facă ?

           Mașina scoase un fluierat scurt. Sculptorul se repezi spre ea cu cei doi în urma lui. Pe maşină, pe un ecran mic, apăruse formula Na-(AlSi O ).                                                                                                                                                                                                                                                                                3  8  

-Aha, se lumină sculptorul.

-Ce-i aia ? întrebă prudent căpitanul.

-Oligoclas, îl lămuri, dar văzându-i fața tâmpă, continuă: un feldspat, un compus al sodiului. 

-Aha, făcu căpitanul. Şi la ce folosește ?

-Nu folosește încă la nimic, explică răbdător cel întrebat, e compoziția asteroidului. Maşina va sculpta în el. 

-În asteroid ?

-Da.

           Căpitanul şi sergentul îl priviră lung, apoi se uitâră cu subînțeles unul la altul. 

-Ce ți-a venit dumitale să sculptezi tocmai aici ? Te-a trimis cineva ? 

-Nu m-a trimis nimeni. Sculptez unde vreau. Nu poți să-mi impui dumneata unde să sculptez. Îmi trebuia un astru mic pentru proiectul meu.

            Maşina se puse în mişcare, în partea din față îi apărură nişte cleşti cu care începu să modifice stâncile. 

-Ai un proiect ?  Ce vrei să sculptezi ?

-Sculptez viața. Ați văzut sculpturile mele de pe Sartar şi Harfeea ?

-Nu, răspunse intrigat căpitanul.

-Ba da, sări bucuros sergentul.

-Sergent, nu ti-a permis nimeni să-ți spui părerea, i-o tăie cu năduf căpitanul. 

-Domnule gene... domnule căpitan, permiteți să raportez: eu am văzut. Anul trecut, la televizor. Canalul Central al Pământului le-a dat într-o emisiune de noapte.

-Sergent, se aprinse căpitanul, noaptea sarcina dumitale era să dormi, ori să stai de gardă. Ai încălcat cumva regulamentul anul trecut ?

-Domnule căpitan,  raportez: da, spuse acesta cu voce moale.

            Căpitanul jubilă: 

-Să-mi aduci aminte, sergent, să-ți dau două săptămâni de carceră. 

-Am înțeles, domnule căpitan, raportă el abătut.

-Deci, n-ați văzut sculpturile mele ? întrebă interesat sculptorul.

-Sergent, raportează ce-ai văzut. 

-Domnule căpitan, raportez: am văzut sculpturile.

-Concret, boule, tună căpitanul. 

-Oh, se ambală sergentul, mândru că avea un cuvânt de spus, era vorba, dacă am înțeles bine, de reprezentarea unei lumi imaginare, posibile, pe planeta respectivă, dacă pe aceasta s-ar fi produs un accident ce ar fi generat viata, ca pe Pământ. Nişte forme cu totul fantastice, întinzându-se pe mai mulți kilometri pătrați. Chiar şi decorul fusese sculptat.

-N-ai înțeles pe de-a-ntregul, replică artistul aprinzându-şi o pipă.

-Domnule căpitan, fumează !

-Văd şi eu, boule. Nu te amesteca.

-Am înțe...

-Ceea ce am vrut eu, continuă sculptorul, ignorând remarcile celor doi, a fost să creez nu numai formele ce ar putea exista, ci chiar viața în sine. Maşina mea tocmai acest lucru trebuie să-l facă. Analizează condițiile mediului şi dă la iveală forma de viață ce ar putea evolua aici. Înțelegeți ?

-Dar sculpturile de pe Sartar şi...nu tră... 

-Liniște, sergent. Eu vorbesc. Dar sculpturile de pe Sartar şi...nu trăiesc.

           Artistul pufăi din lulea:

-Sunt operele mele de început. Am mai perfecționat între timp maşina. De altfel, au fost niște experiențe pe suprafață mică. Vreau sa modific integral un astru. Sunt sigur  că abia atunci viața ar reintra în drepturile ei depline.

           Priviră cu interes zecile de forme ciudate pe care maşina le lăsase în urma ei. Căpitanul se apropie de una din ele. O pipăi temător. 

-Aşa ar fi trebuit să arate o ființă care ar fi trăit aici ? Dar nu-i acelaşi material cu solul.

-Firesc, are numai la bază substanța de origine. În cazul acesta oligoclasul. Maşina modifică structura.

-Ăștia sunt copaci ? întrebă curios sergentul desemnând nişte inflorescențe uriaşe. 

           Sculptorul dădu din umeri:

-De unde să știu eu ? S-ar  putea. 

            Maşina ajunsese departe, i se auzea foarte slab duduitul lăsându-i într-un decor schimbat cu desăvàrşire, populat cu forme și obiecte împietrite. Sergentul tresări deodată:

-Domnule general, baza !

- Ai dreptate ! Repede !

          Şi căpitanul țâşni pe urmele mașinii,  însoțit îndeaproape de sergent.

          Superiorul țopăia greoi prin noul peisaj nerecunoscănd nimic din vechile repere, sergentul fugea moderat, păstrând o oarecare distanță de respect față de şeful său. Se învârteau de càteva minute bune printre statuile grotești căutându-şi baza care n-avea de gând să se mai arate.

-Uf,  ne-am rătăcit,  icni căpitanul. Afurisitele astea de statui...În ce direcție ar putea fi baza ?

-Domnule căpitan... spuse sergentul privind cu atenție un fel de copac sculptat.

-General, nenorocitule... 

-Domnule general, nu vi se pare că ARBORELE acesta seamănă destul de bine cu observatorul nostru ?

           Căpitanul privi atent. Îl trecură apele.

-E modificat. Până şi structura...

-Păi, maşina sculptorului...N-a zis și că modifică şi structura ? Uitați, cele două... VACI nu seamănă cu postul de avangardă nr 3 ?  

-Ce dracu' a făcut artistul ăsta aici ? înjură căpitanul. Fi-i-ar să-i fie de maşină. Eu îi zic două vorbe.

          Se repezi nervos înapoi căutând să nu privească la hidoasele forme cioplite. Sergentul îl urma supus. 

          Îl căutară multă vreme. Îl regăsiră într-un târziu, sau mai bine spus îl recunoscură, într-una din formele cioplite de mașină,  transformat într-o statuie stranie. Cât despre căpitan şi sergent, aceştia rămaseră hoinărind,  ratăcind  în neștire pe noua lume proaspăt născută, urmăriți de duduitul ciudatei maşini de sculptat.

                                            ("Sculptură lentă" , Viorel Pîrligras)



...deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag  - prinde bine câte o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF, ce o am în bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului, în decursul timpului)!

...sper că a fost o lectură interesantă !