Furnica și greierele
(🐜...🦗)
de Somerset Maugham
Când eram copil, mă puneau să învăț pe de rost unele fabule de La Fontaine și-mi explicau cu multă grijă morala fiecăreia din ele.
Printre cele învățate era și "Greierele și furnica", destinată să le transmită tinerilor lecția folositoare că într-o lume imperfectă, hărnicia e răsplătită, iar neseriozitatea pedepsită. În această fabulă admirabilă (îmi cer scuze pentru reproducerea unui lucru presupus în mod politicos, dar inexact, a fi știut de toată lumea), furnica trudește o vară întreagă ca să-și umple cămara pentru iarnă, pe când greierele șade pe un fir de iarbă și cântă la soare. Iarna vine și furnica are tot ce-i trebuie, pe când cămara greierului e goală. Drept care el se duce la furnică și-i cerșește puțină mâncare, iar atunci furnica îi dă răspunsul clasic:
--Dar ce-ai făcut toată vara ?
--Să nu vă fie cu supărare, am cântat. Am cântat toată ziua și toată noaptea.
--Ai cântat ? Păi atunci du-te și dansează.
N-aș zice că din pricina firii mele perverse, ci mai degrabă din pricina frivolității mele de copil -- lipsită de simț etic -- dar în orice caz niciodată nu am fost în stare să mă împac cu această lecție. Simpatia mea îl înconjura pe greier și vreme îndelungată și multă vreme, ori de câte ori întâlneam o furnică, nu mă puteam opri s-o calc în picioare. În acest chip sumar (și pe deplin omenesc, după cum mi-am dat seama ulterior), încercam să-mi exprim dezaprobarea față de prudența și înțelepciunea cu care se laudă oamenii.
Fabula mi-a revenit, fără voia mea, în minte, deunăzi când l-am văzut pe George Ramsay luându-și de unul singur prânzul la un restaurant. În viața mea n-am văzut un om cu o expresie mai mohorâtă. Tot timpul privea în gol. Avea aerul că pe umerii lui apasă copleșitor povara întregii lumi. Mi s-a făcut milă de el. Din capul locului, am bănuit că iar îi dă de furcă prăpăditul de frate-său. M-am apropiat de el și i-am întins mâna.
--Ce mai faci ? l-am întrebat.
--Nu prea bine.
--Iar ai pățit ceva din cauza lui Tom ?
A oftat:
--Da, iar mi-a făcut Tom bucata.
--De ce nu încerci să te descotorosești de el ? Ai făcut pentru el tot ce se putea face. Bănuiesc că, între timp, ți-ai dat seama că e un caz disperat.
Presupun că în toate familiile există câte o oaie neagră. Pentru familia lui, Tom era o tortură cumplită de cel puțin 20 de ani. Debutase destul de frumos în viață: intrase în afaceri, se căsătorise și avea doi copii. Familia Ramsay era foarte onorabilă și nimeni n-ar fi avut vreun motiv să presupună că Tom Ramsay n-o să facă o carieră frumoasă și onestă.
Dar într-o bună zi, fără niciun fel de semn de prevenire, dădu de veste că nu-i place să muncească și că nu e potrivit pentru viața conjugală. Băiatul vroia să se distreze. Refuză să asculte de sfatul sau îndemnul cuiva. Își părăsi și nevasta și biroul. Avea ceva bănuți puși de-o parte și petrecu doi ani foarte fericiți în diverse capitale ale Europei.
Din când în când, rudele mai auzeau ce face și erau profund șocate. De distrat nu încape îndoială că se distra foarte bine. Neamurile tot clătinau din cap și se întrebau ce-o să se întâmple când o să ajungă la fundul sacului.
Curând aflară: trăia din împrumuturi. Era un om fermecător și lipsit de scrupule. N-am cunoscut vreun alt om căruia să-ți vină greu să-i refuzi un împrumut. Scotea un venit constant de pe urma prietenilor și era omul care își făcea cel mai ușor prieteni.
Dar întotdeauna spunea că banii cheltuiți pe necesitățile vieții sunt o mare plictiseală. Numai banii dați pe lux erau cheltuiți agreabil. Pentru aceștia se bizuie pe fratele său, George, dar fără a-și irosi pe el farmecul personal.
George era un om respectabil. De vreo două ori căzu în cursa făgăduielilor de îndreptare ale lui Tom și-i avansă niște sume considerabile ca să se relanseze în afaceri.
Cu banii astfel obținuți, Tom își cumpără un automobil și niște bijuterii foarte frumoase. Dar când împrejurările îl siliră pe George să înțeleagă că frate-său n-are câtuși de puțin gând să se potolească, și să devină un om așezat, și se spălă pe mâini de el, Tom -- fără cea mai mică remușcare --începu să-l șantajeze. Chipurile nu era deloc agreabil pentru un avocat cu renume să-și vadă fratele angajat vainburș la restaurantul său preferat sau să-l găsească făcând pe șoferul de taxi în fața clubului său elegant. Tom spunea că servitul băuturilor la bar și conducerea mașinilor de piață reprezintă ocupații foarte decente dar, dacă George l-ar putea îndatora cu câteva sute de lire, n-ar avea nimic împotrivă să renunțe la o asemenea profesie, pentru a salva onoarea familiei.
Și George îi plăti banii.
Odată Tom era cât pe-aici să intre la închisoare.
George fu groaznic de tulburat. Cercetă toate dedesubturile acelei afaceri rușinoase. Într-adevăr, de data asta Tom mersese prea departe. Și în trecut se mai dovedise zăpăcit, nechibzuit și egoist, dar până atunci nu făcuse niciun lucru de-a dreptul necinstit -- cuvânt prin care George vroia să spună ilegal; dacă era pus sub urmărire penală, avea să fie condamnat cu siguranță. Ei bine, cine ar putea să-l lase pe unicul său frate să meargă la închisoare ?
Individul pe care îl înșelase Tom, un anume Cronshaw, avea o fire răzbunătoare. Era absolut hotărât să aducă tărășenia în fața Tribunalului, spunea că Tom e un ticălos și trebuie pedepsit.
Rezolvarea problemei îi ceru lui George nenumărate eforturi și o cheltuială de cinci sute de lire.
Niciodată nu l-am văzut mai turbat ca atunci când a auzit că Tom a plecat la Monte Carlo împreună cu Cronshaw, imediat după ce acesta din urmă a încasat cecul. Au petrecut acolo o lună încântătoare.
Vreme de 20 de ani, Tom a jucat la curse și la ruletă, a cochetat cu fetele cele mai drăguțe, a dansat și a mâncat în localurile cele mai scumpe și s-a îmbrăcat splendid. Totdeauna arăta ca scos din cutie. Cu toate că împlinise 46 de ani, nu-i dădeai nici 35. Era extrem de amuzant în societate și cu toate că știai bine că-i un om de nimic, îți făcea plăcere să stai de vorbă cu el. De o jovialitate și o veselie nedesmințite, avea un șarm incredibil.
N-am obiectat niciodată la contribuțiile pe care le percepea de la mine pentru nevoile existenței sale. Și oricând îl împrumutam 50 de dolari, aveam sentimentul că eu îi sunt dator.
Tom Ramsay cunoștea pe toată lumea și toată lumea îl știa pe Tom Ramsay. Nu-l puteai aproba în ceea ce face dar nici nu puteai să nu-l simpatizezi.
Bietul George, doar cu un an mare decât nepricopsitul de frate-său, părea trecut bine de 60 de ani. De un sfert de secol nu-și îngăduise în niciun an mai mult de două săptămâni de concediu. Zi de zi venea la birou exact la 9,30 și nu pleca niciodată înainte de 6 după-amiaza. Era cinstit, harnic și merituos. Avea o nevastă bună, pe care n-o ìnșelase vreodată nici măcar în vis, și patru fiice față de care se dovedise un tată excelent. Deviza lui era să economisească o treime din câștiguri și-și făcea planul ca la vârsta de 55 de ani, să se retragă la o căsuță de țară, unde proiecta să se ocupe de grădinărit și să joace golf. În viața lui nu exista nicio pată. Se bucura că îmbătrânește și Tom odată cu el. Frecându-și mâinile, zicea:
--Ei da, cât a fost tânăr și chipeș, toate bune, dar când nu e decât cu un an mai mic că mine. Peste patru ani o să împlinească și el o jumătate de veac. Atunci n-o să mai aibă o viață chiar așa ușoară. Eu unul o să strâng 30.000 de lire până împlinesc 50 de ani. De un sfert de veac, tot spun că Tom o să ajungă la lada cu gunoi a societății. Să vedem dacă o să-i placă și când o să ajungă acolo. Să vedem dacă e mai rentabil să muncești decât să trândăvești.
Bietul George ! Nu puteam decât să-l compătimesc.
Iar acum, așezându-mă lângă el la masă, mă întrebam ce ticăloșie cumplită o mai fi făcut Tom. În mod evident, George era complet întors pe dos.
--Și ce s-a mai întâmplat ?! m-a întrebat.
Îmi oțeleam voința ca să primesc cea mai rea veste cu putință. Mă temeam că Tom a încăput în cele din urmă pe mâinile poliției.
George făcea eforturi disperate că să-și poată aduna cuvintele să-mi vorbească.
--Sper că n-ai să negi că toată viața am fost muncitor, onorabil, cumsecade și corect. După o viață de trudă și economie, abia aștept să mă pensionez, bizuindu-mă pe venitul modest adus de titlurile și obligațiile adunate cu grijă. Întotdeauna mi-am făcut datoria în situația pe care a binevoit providența să mi-o atribuie.
--Adevărat.
--Și iarăși nu poți să negi că Tom a fost o pușlama leneșă și necinstită, o secătură desmățată. Dacă ar exista dreptate pe lumea asta, ar trebui să fie băgat într-un azil de muncă.
--Adevărat.
George se împurpură la față.
--Ei bine, acum câteva săptămâni s-a logodit cu o femeie care ar fi putut ușor să-i fie mamă. Iar acum, aia a murit și i-a lăsat moștenire toată averea. O jumătate de milion de lire, un iaht, o casă la Londra și o casă la țară.
George Ramsay trânti cu pumnul în masă.
--E nedrept, ascultă-mă pe mine, e nedrept ! Să fiu al dracului dacă asta e dreptate!
Nu m-am putut stăpâni. Am izbucnit într-un hohot de râs, fără să-mi iau ochii de la fața mânioasă a lui George. M-am răsturnat pe spate, gata să cad cu scaun cu tot.
George nu m-a mai iertat de atunci.
În schimb, Tom mă invită adesea la niște mese excelente în casa lui încântătoare din cartierul Mayfair și dacă, din când în când, mai împrumută de la mine vreo sumă neînsemnată, o face pur și simplu din obișnuință. Niciodată nu-mi cere mai mult de o liră.
(Furnica și greierele)
-Somerset Maugham-
- https://wikicro.icu/wiki/somerset_maugham -
-traducere de Andrei Bantaș-
.jpg)
