vineri, 6 februarie 2015

jurnalul (83)



Astăzi (data/ora)... vineri, 06 februarie, ora 19.18
Ziua de azi ... a fost o zi plină de activitate: somn-odihnă, transport şi depozitat buturugi de lemne (un lot nou achiziţionat - mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru asta !), spart 2 buturugi din lotul mai vechi, supravegheat focul din sobă-moţăială din cauza oboselii şi căldurii din casă ...     
Să mă gândesc ...  la evenimente plăcute - deşi este viscol,  curentul electric s-a oprit de 2 ori până acum, oboseala m-a ''înmuiat'' aproape ... influenţa de la Luna Plină !!!
Învăţată ... să mă plâng în ultimele perioade de timp, acum trebuie să recunosc că a început - şi pentru noi - o perioadă mai relaxată !  
Sunt recunoscătoare ... Bunului Dumnezeu în orice clipă a vieţii mele !
În bucătărie ... e linişte, candela este aprinsă preventiv (curentul ba vine, ba se opreşte...)!
Sunt îmbrăcată ...  în haine groase - ar fi culmea distracţiei ca să scriu că este seară şi m-am îmbrăcat într-o cămăşuţă de noapte, vaporoasă !!!
Cred că de citit ... nu o să am ocazia prea curând !
Trebuie ... să ne amuzăm şi noi cu ceva seara şi singura sursă de distracţie pentru mami şi ticuţu este tv- ul, iar pentru mine - leptopul !  
''Meştereala'' ... din ziua de azi: am bătut şipculiţe peste folia dublă ce o avea Puiu la căsuţa lui - ca să fie protecţie - viscolul de azi era să-i rupă folia !!! casa lui Leu este de altă mărime şi dotare, este în interiorul atelierului lui ticuţu - protecţia este asigurată mult mai bine!   
Ascultăm ...  ştirile pe canalul tv ''Kanal D'' - este emisiunea favorită pentru mami (deja în scurt timp a şi adormit mami...)! 
În casă ... este ok, toată lumea este liniştită şi mulţumită de realizările acestei zile şi, în general, ale ultimei săptămâni!      
Prefer ... momentele plăcute, simple, petrecute în familie şi mai puţin, în oraş, la un restaurant !  
Speranţe ... avem ! aşteptăm să treacă şi valul acesta de viscol şi zăpadă !
Aici vă prezint ... un film ce îmi mulţumeşte şi dorul de muzica bună - ce aveam timp s-o ascult cândva - şi prezintă şi imagini apropiate de ceea ce văd dacă privesc pe geam, afară - peisaj de IARNĂ:

luni, 2 februarie 2015

dorul ...

... o minunată poezie, postată de draga mea prietenă dna Valentina (Valentina Graur Lazarencu ):
''Se scutură de-asupra-mi viitorul,
 Pe-o melodie, bună de-alinat,─
 Să fi-auzit, cum plânge-n mine dorul,
 S-ar fi-ntrecut cu el la suspinat,

        Nu i-am bătut la uşă niciodată,
        Să-l ispitesc despre destinul meu,
        De-aş întreba, nu mi-ar răspunde-ndată,
        Dar aşteptarea-n dor, e lucru greu.
 Şi-mi iau, umilă, Infinitu-n spate,
 Cu el măsor toţi paşii ce-au rămas,
 În viaţa mea, trăită-n jumătate,
 Nu aş dori să dau peste impas.
''
(VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU,
''Teama de impas'')