miercuri, 4 iulie 2012

greierele...

... ca de  obicei în ultimele zile de arşiţă, am terminat de udat tot ce mi s-a stabilit în program de către micuţa şi ticuţu ...
... este seara târziu ...
... Leu şi Puiu se odihnesc, în sfârşit, după atâta căldură, şi mai ales după noaptea trecută de Lună Plină!... Puiu la el acasă, în curtea casei lui, cred că în apropierea ultimei jucării (ultima lui vânatoare: un pui de vrabie ... pe care îl ţine aproape, că poate învie şi se va juca cu el...)  iar Leu, undeva, prin sectorul de pază-e rondul lui, noaptea....dar tot mai aţipeşte el, în răcoarea plăcută ...
... mai mi-aduce aminte de civilizaţia zonei în care locuiesc, din când în când, câte un lătrat îndepărtat, leşinat de căldură, zgomotul înfundat al unei maşini ce mai trece grăbită pe drum şi, mai departe, rar, o voce de bărbat, care cred că stă la o (!?) bere, să se răcorească şi vorbeşte cu cârciumarul ... sau singur?... (stau bine cu auzul, nu-i aşa?)
... stau în camera mea şi ... fereastra este deschisă larg ... uşa casei este deschisă larg ... aşa ca să intre toată răcoarea nopţii în casă ... nu mă plâng, avem răcoare în casă şi o atmosferă plăcută şi în timpul zilei pentru că, din construcţie, casa noastră, acum în formă de L, are la bază 2 beciuri pe fiecare latură, plus o terasă deschisă, mare, care preia toată arşiţa aerului încins de soare ... dar răcoarea care vine noaptea, dinspre grădină, nu se poate compara! ... cred că este răsplata pentru munca noastră de a o menţine în viaţă, pe aceste timpuri încinse...
... scriu la leptop şi auzul îmi este bucurat de ... muzica greierilor! Cred că sunt sute (sau mai mulţi?) de greieri ... Cântă aşa de frumos ... sau doar îmi place mie de ei! Căteodată mai intră câte unul şi în cameră şi îmi cântă toată noaptea, într-un colţ al camerei, până oboseşte şi adoarme (eu sigur adorm înaintea lui, ascultându-l ...)... Ascultând muzica greierilor uit de toată oboseala zilei ... Pentru mine este cel mai frumos ''dar'' pe care îl primesc de la natură, vara! Este singura perioadă când mă pot desfăta cu ... ţârâitul lor!
... Dacă stau bine să mă gândesc, sper să nu fiu rea ca furnica ... mă asemăn cu ea la muncă dar mie mi-e drag greierele ... dacă ar vrea sa stea şi iarna la mine, eu nu m-aş supăra! dar nu ştiu să vorbesc cu el ... l-aş plăti (în boabe, în ce-o mânca el ... toată iarna) plus cazarea (e spaţiu destul în casă!!!) , iar el (sau ei dacă ar rămâne ca o orchestră!) să îmi cânte ...

... e aşa de mic dar ce zgomot face!!! dar un zgomot tare plăcut!!!... zic greiere, zic noapte de vară...

duminică, 1 iulie 2012

destinul ...

 ... mi s-a făcut dor de poeziile lui Alexandru Macedonski, un poet drag mie acum mulţi ani ....
 ... am recitit câteva poezii şi, cu gândul la zbuciumul acestor zile (pe la vârful celor puternici politic!) trec şi aici o poezie frumoasă scrisă de Alexandru Macedonski:
     -http://poetii-nostri.ro/alexandru-macedonski-autor-22/  -
           ''Se zice că Destinul stă-n mâna omenească...
            Aştearnă-şi fiecare de vrea să s-odihnească...
            Medaliile, însă, au vers, ca şi revers...
            Munceşti şi mori de foame... Stai trântor, faci palate...
            Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate,
            Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers!
            În cale ne stă
vecinic privind la orişicare...
            Şi-n clipă de voieşte, te face mic sau mare...
            Puternic fii ca Cezar, că el te face mic;
            Fii mic, că te ridică să fii atotputernic;
            El singur este mare, iar omul e nemernic,
            Nemernic şi nimic!
            Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce,
            Oriunde hotărăşte, — acolo ne conduce!...
            Să râdem sau să plângem rămâne neschimbat,
            E surd şi nu ne-aude; e orb şi merge-orbeşte,
            Zburând pe dibuite, înaltă, fericeşte,
            Coboară nencetat!
            Aşteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică,
            De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică!
            Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oţel,
            Şi, facă-ţi fericirea, sau chiar să ţi-o sugrume,
            Pe faţă puie-ţi râsul, sau dorul s-o consume,
            Te ţine-nchis în el!
            Întemeiază tronuri şi pe-altele sfărâmă:
            Un fulg e omenirea în mâinile-i de-aramă!
            Cu regi şi cu popoare se joacă nemilos!
            Adeseori ridică la culmile de stimă
           Un suflet fără aripi, un corp mânjit de crimă,
           Şi-adeseori Virtutea rămâne tristă jos!
           În cartea sa fatală pe toti înscrişi ne are:
           Pe cerşetorul gârbov şi pe-mpăratul mare!
           Şi toţi deopotrivă în faţa lui rămân!
           Dar el, de sapă-adesea şi drepţilor mormântul,
           Încai au şi monarhii
ce stăpânesc pământul,
           Într-însul un stăpân!
''

           (ALEXANDRU MACEDONSKI,''Destinul'')

... parcă a scris-o privind la vremurile noastre ...

viaţa copacilor ...

... am avut multe şi diversificate lecturi ...
... printre acestea multe, am fost atrasă şi de un subiect interesant: copacii şi energia lor benefică!
... în atât de multe domenii copacul este benefic omului: se realizează atât de multe din lemnul copacilor (bărci, scaune, mese, paturi, dulapuri ...), ne încălzim la căldura degajată prin arderea lemnelor ...
... dar acum eu vreau să povestesc despre energia copacului viu!
... citind despre harul energiei copacului matur, într-o zi, mă plimbam cu micuţa, acum mulţi ani prin oraş, şi , la întoarcerea spre casă, obosite de atâta plimbare, brusc - mi-am adus aminte de ceva şi fără să îi mai spun ceva micuţei, m-am îndepărtat de ea şi am intrat în spaţiul verde, m-am apropiat de un plop foarte înalt şi cu un trunchi gros ... şi delicat, l-am cuprins cu braţele (atât cât am reuşit), am lipit fruntea mea de scoarţa plopului şi ... în tăcere ... am aşteptat ... treptat, am simţit că nu sunt singură dar ce descoperisem era greu de descris în cuvinte: ceva aflat adânc, departe de mine, o tăcere combinată cu calm-umezeală-răcoare-plăcut ... parcă mă ameţea ce simţeam/ce receptionam ... m-au trezit vorbele micuţei, care rămasă în drum, singură (obişnuită cu mine să îi ofer surprize), glumise cu cineva - care tocmai trecuse dar care privise mirat (!?) la mine şi la copac - 'ce să facă săraca!? nu are şi ea bărbat!' şi au râs împreună ... i-am povestit micuţei despre experienţa prin care am trecut ... şi de atunci ştim că putem folosi energia lor pentru a ne conecta - fizic, pe viu - la energia naturii ... efectul nu se poate descrie în cuvinte!!!
... pentru a îmbogăţi cele ce am descris, găsind câteva rânduri frumoase, scrise pe un blog, îmi face o deosebită plăcere să le prezint aici - ca pe un citat celebru -:
       ''atunci când omul se poate racorda din nou la fluxul natural al lucrurilor, la legea fundamentală a naturii – spune-i Dumnezeu dacă vrei – ... nimic nu e nou, nimic nu e vechi, totul este pur şi simplu ...  De ce avem nevoie de cupole aurite, de ceaslovuri cu coperţi groase, de ode de slavă? ...
Nu ne e deajuns să stăm sub copaci şi să tăcem din toate puterile? Probabil că nu .... Pentru ... frica de singurătate. Ne adunăm, câte doi, câte trei, câte şapte miliarde şi începem să uităm. Cu cât mai mulţi suntem, cu atât uităm mai repede. Şi e nevoie de cupole, ceaslovuri, ode pentru ca locul acela din care am gonit singurătatea să nu rămână gol...''
  ... nu e aşa că e tare frumos scris?