marți, 18 iulie 2017

început de săptămână...

... pentru că a fost luni, m-am gândit că ar fi minunată scrierea prietenei mele de spirit şi suflet, doamna LauraLaura Schussmann ): 
    ''A început o nouă săptămână și din prima zi, ne sperie sau ne bucură cu venirea ei... Toate zilele ce urmează după luni, par aşa o înşiruire de secunde, minunte, ore, care ne desparte de sfârșitul ei...Și asta pentru că am uitat sau poate nu am învățat niciodată să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții noastre...
      Diminețile ne trezim cu greu din s
omnul dulce din timpul nopții, ne simțim mai obosiți decât atunci când mergem să dormim. Tragem de plăcerea și căldura culcușului nostru .. Și când ne-am trezit, facem totul pe fugă, începem să funcționam.. Ne grăbim să trecem cât mai repede prin săptămână, parcă speriați de ce ar putea să ne aducă ..
Construim, cu fiecare clipă a existenței noastre și cu fiecare depărtare de realitatea noastră interioară, o lume în care ajungem să nu ne mai recunoaștem nici măcar noi pe noi ..O lume rece, fără adevărată iubire, sentimentele devin spinii trandafirilor și nu trandafirii care ar trebui să fie.. Și când obosim, dăm vina pe alții dar singurii vinovați fără vină suntem noi ..
      Când săptămâna începe, când fiecare zi crapă în zori ca un mugur crud și inocent pe ramuri de viață, ar trebui să realizăm cât de norocoși suntem că suntem. Am putea să facem atât de multe lucruri minunate cu și pentru noi, doar să ne dorim cu adevărat.. 

7 zile...7 vise... 7 zâmbete.. 7 lacrimi...7 speranțe.. 7 împliniri...7 iubiri....7 dorințe... Deci îndrăzniți cu adevărat să trăiți...
      Eu vă doresc ca totul să se împlinească, totul să se trăiască și să se iubească.. totul să pornească din și pentru voi suflete dragi ...
''

      
(LAURA SCHUSSMANN, ''ÎNCEPUT DE SĂPTĂMÂNĂ)

luni, 17 iulie 2017

muzicuţa cu schimbător...

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''Citate favorite'' ! 

           NICUŢĂ TĂNASE

                                                                                                  
   (sursa foto:https://florinbicabooks.wordpress.com/2015/03/06/muzicuta-cu-schimbator-de-nicuta-tanase/ )

                 MAI LA VALE VEŢI AFLA CĂ AM O MAMĂ BUNĂ,    

                     O SORĂ PISĂLOAGĂ ŞI UN TATĂ CARE ŢIPĂ


           De ce să ne minţim, eu ştiu că voi nu-mi cunoaşteţi nici numele de botez şi nici măcar pe cel de familie. Aţi auzit cu toţii că mi spune Bâzâilă. Să ştiţi: pe nedrept mi s-a pus porecla asta. Dacă am sta să judecăm ca oamenii, atunci ar trebui să se numească toţi copiii de pe lumea asta Bâzâilă. Ce, voi nu plângeţi ? Nu bâzâiţi ? Să fim serioşi !
           Ar trebui să dau eu de pământ cu soră-mea, că numai de la ea mi se trage. I-am dat odată cu o trompetă în cap.(Asta era pe vremea când mă jucam cu trompeta, tobe, cu soldaţi de plumb). Cum zic, i-am dat cu trompeta în cap şi i s-a ridicat un cucui... Şi eu, de frică să n-o încasez de la mama, am început să bâzâi. Voi n-aţi făcut niciodată aşa ? Ei, lasă că ştiu eu ! Ileana şi-a pipăit capul acolo unde am lovit-o, a înghiţit în sec, şi când au început să-i dea lacrimile, s-a apucat să râdă dar forţat, că o durea. Eu plângeam şi mă uitam cu coada ochiului la ea să văd ce face.
-Ăă, Bâzâilă ! El dă şi el plânge, Bâzâilă !
           Şi Bâzâilă mi-a rămas numele. Spuneţi şi voi, merită pentru atâta lucru să primească un om o poreclă ? Aşa e că nu ? Dacă nu, atunci aflaţi, dragii mei, că pe mine mă cheamă Victor. Victor Condruţ şi mi se mai spune şi Victoraş. Stau pe strada Arcului nr. 138 şi avem asfalt în toată curtea. Dacă aveţi cumva de gând să-mi faceţi o vizită (face mama nişte dulceaţă !...). Zău, dacă vreţi să veniţi la mine, poftiţi, mă puteţi găsi foarte uşor, zău, na.
           Se poate întâmpla să uitaţi numărul casei. Să nu vă bateţi capul. Luaţi-o de la începutul străzii şi uitatţi-vă la fiecare casă. Unde vedeţi o curte asfaltată, un puţ american cu scripet şi cu manivelă mare rotundă, intraţi că acolo stau eu. Intraţi ca la voi acasă ! Să nu vă sperie tăbliţa de la poartă pe care scrie:''Câine rău''; e bătută acolo de pe timpul când îl aveam pe Ciobanu. Ce câine era !... Cum se întuneca, nu mai putea veni nimeni la noi, că sărea pe om ca o panteră. Ni l-au luat hingherii. Lua-i-ar Dumnezeu şi pe ei acolo sus lângă el !
-Mamă !
-Da, Victoraş !
-Te-ai supăra dacă ar veni în vizită la mine nişte copii ?
-De ce să mă supăr, Victoraş ?
-Mamă !... M-am lăudat faţă de ei că faci matale nişte dulceaţă pe cinste. O să-i serveşti şi cu dulceaţă ?
-Îi servim, Victoraş, de ce să nu-i servim ?
           Aţi auzit-o, să faceţi bine şi, când aveţi timp liber, daţi o raită pe la mine. Am o mamă bună. Ştiu că şi a voastră e la fel. Dar ca a mea mi-e teamă totuşi că nu este. 
           Are grijă de noi ca de ochii din cap. Niciodată n-am să mă pot despărţi de ea. Şi când o să mă fac mare, tot cu mama am să stau.
 -Ba nu, Victoraş, ai să te însori şi ai să mă uiţi.
-Nu, mamă, eu n-am să mă însor ! O să stau mereu cu dumneata.
-Toţi copiii spun aşa, şi când se fac mari...
-Mamă, eu n-am să uit. N-am să uit niciodată.
-Să dea Dumnezeu... Victoraş, Ileana unde e ? Vezi să nu iasă pe stradă.
-Se joacă. E cu Sanda lui madam Parota în grădină.
           Avem o grădină cu pomi: caişi, piersici, prune tomnatece, din alea cât pumnul. De la poartă, până la poarta ailaltă care dă în grădină, avem o boltă cu viţă căţărătoare. Face o groază de struguri. Şi albi şi negri. N-o să ne întâlniţi pe noi niciodată cumpărând fructe din piaţă. O să vedeţi voi, dacă veniţi pe la mine, cu siguranţă că n-o să vă mai înduraţi să mai plecaţi. Şi o să vă certe mama voastră că aţi întârziat. De asta puteţi fi siguri.
           Casa asta frumoasă nu-i a noastră, ci a lui tataia. Adică a lui tata lu' tata.  Mama când s-a măritat n-a avut casă. Nici lucruri prea multe. A fost spălătoreasă. Şi din spălatul rufelor nu poţi face mare brânză. Din ce era să facă rost ? A adus-o tata în casa lui. Era bine dacă n-avea nici tata casă. Of, ce bin' era ! Voi habar n-aveţi cât de necăjită e şi mama pentru casa asta. Dar ce să facă ? Înghite în ea. 
           Când vine tata câteodată beat, dar staţi, voi nu ştiţi nimic despre tata. Nici cum arată măcar. Poate l-aţi văzut. E înalt, are sprâncene stufoase şi lungi. Ai zice că tot timpul e încruntat. Nu, nu-i felul lui. Vorbeşte puţin, şi e montator fără pereche. Lucrează la ''Griviţa-locomotive''. A fost evidenţiat de multe ori şi are şi o decoraţie.
           Când vine la patru de la serviciu, se spală, mănâncă, şi după ce mănâncă nu stă locului, să-l pici cu ceară. Mătură curtea, cu toate că e măturată de mama, udă florile, curăţă viţa, pomii, ba repară un burlan, duce gunoiul cu roaba la groapă. (Roaba tot el a făcut-o. Din nişte vechituri. Să vedeţi ce roabă a fost în stare să facă !) Până nu se întunecă nu se opreşte din lucru. Pe urmă se spală, îi încălzeşte mama apă şi pentru picioare. Şi după ce-şi spală picioarele, se urcă în pat şi mai bine de o jumăatte de ceas îşi moşmondeşte bătăturile, că are nişte bătătturi între degete. Pe urmă îşi ia ziarul pe care-l aduce în fiecare zi cu el de la serviciu şi citeşte.
-Ce ai mai făcut pe la fabrică azi, Costică ?
-Ce să fac ? Am lucrat...
           Şi tata citeşte mai departe. Mama ştie că a lucrat dar vrea să mai schimbe cu el o vorbă.
           Când tata citeşte ziarul, eu cu Ileana vorbim în şoaptă. Dar nu vorbim, de obicei îi citesc Ilenei basme cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene.
-Şi eu sunt Cosânzeană, Victoraş ?
-Sst, tata citeşte.
           Ileana se uită cu coada ochiului la tata, tace un pic şi p-ormă iar începe:
-Dar vreau să ştiu !
-Nu, tu eşti numai Ileana !
-Ba nu, eu sunt Ileana Condruţ, stau pe strada Arcului nr.138 şi sunt fata lui Constantin Condruţ, dar mai mult a lui mămica... Aşa-i, mămico, că nu sunt numai Ileana ?
-Aşa-i, mamă !                            
           Mama croşetează şi se uită când la noi, când la tata. 
           Când vine tata câteodată beat, asta se întâmplă foarte rar, şi zău că ar fi bine să nu se întâmple de loc, când vine beat, atunci îi place să vorbească, băutura îi dă chef de vorbă. Mama ar fi în stare să intre în pământ când îl vede venind pe trei cărări.
-De ce ai spălat rufele lui tata ?
-Nu te supăra, Costică, e tatăl tău. De ce să nu-i spăl ?
-Să-şi pună spălătoraesă. Tu acum nu mai eşti spălătoreasă. Eşti madam Condruţ. Eşti doamnă. Auzi ? Nu mai eşti spălătoraesă ! Ai fost. Acum te-am făcut doamnă. Te-am adus la mine în casă. Vreau să uit că nevasta mea a fost spălătoreasă. Da, vreau să uit, şi tu-i speli. De ce nu te duci să speli şi la vecini ? Asta ar trebui. Să se ducă nevasta maistrului Condruţ să spele rufe la vecini. Auzi ? Asta ar trebui.
-Taci, Costică, culcă-te!
-Te-am adus în casa mea ! Maistrul Condruţ te-a adus în casa lui.
-Dar n-ai fost maistru, Costică, când ne-am luat.
-N-am fost, acum sunt. Tu ai fost spălătoreasă. Eu sunt maistrul Condruţ.
           Mama începe să plângă. Plângem şi noi cu mama şi nu ştim de ce.
           Când se trezeşte, tata iar tace. Mama plânge mult timp. Câteva zile în şir. Săptămâni la rând. Face treabă prin casă, găteşte înlăcrimată. Când sună de patru îşi spală ochii, să nu se cunoască că a plâns. Tata vine, mănâncă, şi iar se apucă de treabă pe lângă casă. Iar se spală pe picioare, iar îşi doftoreşte bătăturile şi iar citeşte ziarul. 
-Costică dragă, hai să ne mutăm din casa asta !
           Tata lasă ziarul pe piept, se uită la mama:
-De ce să ne mutăm ?
-Hai să ne mutăm, să stăm cu chirie, să nu-ţi mai fie ruşine să ieşi cu mine pe stradă. 
-Unde să ne mutăm ?
-Oriunde, numai să plecăm de aici. Ţie ţi se pare că lumea râde de mine, râde de tine că te-ai însurat cu o fostă spălătoreasă. N-ai dreptate. Oamenii nu vorbesc nimic urât de mine. Pe tine te vorbeşte lumea că ai luat-o razna. Zău, Costică, hai să căutăm o casă în alt cartier !
           Tata citeşte mai departe ziarul. Mama spune:''Aşa, e mai bine''... Nu vrea să-i spună adevărul. Că adevărul e altul. Mama a încercat în toate felurile. I-a spălat rufele pe furiş tataii, tata tot a aflat. Pe urmă n-a vrut să-i mai spele. Tataia s-a supărat şi el:
-Frumos, nici măcar o cămaşă nu vreţi să-mi spălaţi ! Staţi în casa mea aici, vă ţin ca pe chiori, când aş putea să iau chirie, şi nici măcar o rufă să nu am curată ? Te-ai măritat, ai uitat când spălai la boieri...
-Tată, vreau să-ţi spăl dar nu pot...
-S-a ajuns spălătoreasa.
           Şi tataia îşi aranjează tutunul în lulea, pufăie, apasă cu degetul mare pe tutun şi trage din lulea.
           Mama iar plânge. Iar plânge până vine tata. Iar îşi spală ochii să nu se cunoască că a plâns. 
           Dar grădina noastră cu caişi, cu piersici, cu prune tomnatece e foarte frumoasă ! Apoi curtea pavată, cu bolta din viţă căţărătoare de la un capăt la altul, e şi mai frumoasă ! Să veniţi să vedeţi. Nici n-o să bănuiţi măcar că mama a plâns. Până aţi intrat pe poartă, mama s-a şi spălat pe ochi. O să râdă cu noi, o să ne mângâie, o să vorbească frumos, că aşa e mama. E bună. E foarte bună. Ochii, o să vedeţi, îi sunt roşii. O să vă daţi seama că am plâns şi eu, da' aşa e că n-o să-mi spuneţi Bâzâilă ? Îmi promiteţi ? 
           Spălătoresele n-au voie să trăiască ? Ce sunt spălătoresele ? Ce au făcut ele de trebuie oamenii să le facă să plângă ? Ce fac rău ? Spală rufe, toate femeile spală rufe.
           Ileana a venit într-o zi de la tataia plângând.
-De ce plângi, Ileano ?
           A luat-o mama în braţe.
-Spune-mi, Ileana, de ce plângi ?
-Tataia mi-a zis că sunt fata spălătoresei.
-Şi de ce plângi ?
-Păi şi matale plângi când îţi spune tata aşa.
           Mama o strânge şi mai tare la piept, o sărută mult şi-i spune într-una să tacă. Dar începe şi mama să plângă. Îi vin şi ei lacrimi în ochi, apoi şi mie.
          O iau pe urmă pe Ileana şi mă duc cu ea în grădină. Ce grădină frumoasă !... Mama intră în bucătărie şi-şi şterge ochii. Iese şi strigă la noi, să nu mâncăm corcoduşe necoapte. (Am uitat să vă spun: avem şi corcoduşi.) Noi mai mâncăm câteodată. 
-De ce să nu mâncăm corcoduşe crude ? De ce nu e voie ? mă întreabă Ileana.
           Îi răspund:
-Dacă mănânci corcoduşe multe, te îmbolnăveşti şi mori.
-De ce mori ? 
-Că te îmbolnăveşti.
-Şi nu e bine să mori ?
-Nu e bine.
-Mama zice că mai bine să moară, am auzit-o eu odată. Da, aşa a zis. 
-A glumit.
-De ce a glumit, Victoraş ?
-Nu ştiu.
-Eu ştiu.
-De ce ?
           Ileana ia o corcoduşe de jos, se uită la mine şi o aruncă peste gard. 
-Fiindcă i-a zis tata că a fost spălătoraesă.
           Îi ajut să-şi îmbrace păpuşa şi i-o dau în braţe s-o legene. O leagănă şi-i cântă nani, nani. Cum îi cânta mama ei, când era mică. Eu mă lungesc pe iarbă şi citesc. 
-Victoraş, aşa-i că mama n-are să mai fie spălătoreasă ? Şi nici eu n-am să fiu spălătoraesă, că lui tata nu-i place.
-Nu-i place !
-Şi mama de ce a fost spălătoreasă ? N-a fost cuminte când a fost mică ? Eu sunt cuminte.
-Ba nu eşti cuminte, că nu mă laşi să citesc.
-Da, dar şi eu vreau să citesc.
-Citeşte !
-Da' nu ştiu. Şi tu nu vrei să citeşti, şi te spun la mămica mea.
           Citesc tare povestea cu Cenuşăreasa. Ileana ascultă, se uită la mine şi se gândeşte.
-Victoraş, aşa-i că nici Cenuşăreasa n-a fost cuminte ?
-Ba a fost.
           Dacă o să veniţi la mine, pe Ileana am s-o duc la nişte prietene ale ei să se joace. Că e tare pisăloagă ! Eu nu pot să citesc nimic din cauza ei. Toată ziua mă întreabă:''De ce e aşa, de ce ailaltă nu e aşa.'' Copil ! Da' lasă că şi eu am fost copil dar n-am fost aşa pisălog cum e soră-mea. 
           Vecinele noastre mai toate vin la mama. Stau de vorbă cu ea, o căinează:
-Lasă-l în plata Domnului, ce-ţi mănânci viaţa cu el, nu vezi că i s-a urcat la cap de când l-a făcut maistru ?
           Vecina asta a noastră are dreptate. De când l-a făcut maistru pe tata, de atunci plânge mama mai mult. Dar de ce să-l lase pe tata ? Să nu mai am tată ? Noi îl iubim ! Nici eu, nici mama, nici Ileana, nu vrem, nu, nu, nu, nu vrem să rămânem fără tată.
-Ce-o să faci, o să plângi toată viaţa ?
-Ţin la el, e bărbatul meu. Suntem de cincisprezece ani căsătoriţi. Am dus-o şi bine şi rău cu el. E bărbatul meu. Îl iubesc.
-Atunci suferă şi nu mai plânge. O să ajungi la ''Buna vestire''. Înghite... De la o vreme nici nu mai dă bună ziua, nu mai vede pe nimeni pe stradă, umblă cu capu'n pământ...
           Şi mama înghite. 
           Pe mama n-a mai scos-o în oraş de nu mai ţin minte de când. Vecinii noştri se duc la cinematograf, la teatru, mama stă acasă. A fost film în piaţă. Ba au fost şi artişti. Noi am fost singuri. Eu cu Ileana. Mama a stat acasă. Tata a jucat table toată ziua cu ginerele lui madam Albulescu, iar seara s-a îmbrăcat şi a plecat. A zis că merge la atelier, să vadă ce-i pe acolo: duminica la atelier !
-Madam Condruţ, şi-o fi găsit vreo femeie. I-o fi sucit capul vreuna, că, zău, parcă e îndrăgostit, aşa umblă pe stradă... 
           Eu o iau pe Ileana şi ies cu ea pe poartă. Le las să vorbească. Stau pe banca din faţa porţii, iar Ileana se joacă cu găleţica în nisipul din faţa casei. Au adus vagoane de nisip şi piatră să ne repare strada. Acum e bine de jucat de-a v-aţi-ascunselea. Acum seara, pe la asfinţit, când începe să se întunece, e bine de jucat de-a v-aţi-ascunselea. Ai unde te piti.
           Stau în faţa porţii, aştept să se adune copiii, să începem joaca. Tata n-a venit. A spus că are şedinţă. Am citit până acum ''Ceaşca albastră''de Arkadi Gaidar. I-am citit şi Ilenei. A ascultat atentă şi iar a început cu pisălogeala:
-Victoraş, aşa e că Svetlana n-a spart ceaşca albastră ? Aşa e că şoarecii cenuşii şi răi sunt de vină? Aşa e că ei au spart-o ?
-Aşa e !
-Svetlana e cuminte ca mine, da, Victoraş ?
-Tu eşti cuminte, numai dacă mă laşi să mă joc şi eu cu copiii de seama mea şi dacă te duci în curte sau în casă la mama.
-Dar vreau şi eu să mă joc cu tine.
-Tu eşti mai mică decât mine. Şi apoi tu în jocurile noastre mai rău ne încurci, că eşti mică...
-Dar şi eu am să fiu mare !
-Ziceai că eşti cuminte ca Svetlana. Nu eşti !
-Ba sunt, sâc, sunt... Şi Ileana, privind spre capătul străzii, începe să strige: Tata ! Vine tata ! 
           Fuge spre el. Tata o ia în braţe şi vine cu ea. Mă sărută şi pe mine. Iar e beat.
-Maică-ta e acasă ?
-E acasă.
           A intrat în casă. Eu am rămas cu Ileana la poartă, în aşteptarea prietenilor de joacă. Puţin mai târziu, am auzit gălăgie în casă. Tata iar ţipa. Ileana a vrut să intre în casă. Am ţinut-o lângă mine. Copiii au venit. Au început jocul dar fără mine. Eu am început să plâng. Poate că au dreptate copiii că-mi spun Bâzâilă. Dar nu plâng numai eu !         

                          ( NICUŢĂ TĂNASE, ''MUZICUŢA CU SCHIMBĂTOR'')

duminică, 16 iulie 2017

toamna din iulie...

... după zile de caniculă, a venit - pe neaşteptate - de două zile aşa-denumita ''toamnă din iulie'' !
... plouă şi este frig...
... ciudate cărări are... încălzirea globală !!!
... mi-am adus aminte de noţiunea de frig şi de minunatele cuvinte: ''acoperă-mi inima cu ceva''... 
     ''A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
      cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
                Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
              că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
              că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
              şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
       Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
      iau cuvintele şi le-nec în mare.
      Şuier luna şi o răsar şi o prefac
      într-o dragoste mare.''
                    (NICHITA STĂNESCU, ''EMOŢIE DE TOAMNĂ'')

sâmbătă, 15 iulie 2017

zece secunde...

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, este câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... lectură plăcută ! 

               ZECE SECUNDE

                                 - de DORIN DAVIDEANU

Randunici 4

                          
                               
          
         Sosit la destinaţie, Mesagerul se materializează şi se pregăteşte să-şi înceapă misiunea.
         Totul îi apare confuz, înceţoşat. Destul de repede, însă, îşi dă seama că se află într-o încăpere vastă, unde se găsesc mulţi oameni.
         Oameni ! I-a recunoscut imediat. A fost pregătit pentru asta. Misiunea lui e să îi observe; să observe - de fapt - cât mai multe lucruri.
         Priveşte atent în jur. Încăperea pare să fie locul de desfăşurare a unei experienţe ştiinţifice. Înseamnă că a nimerit cum nu se poate mai bine. Încearcă să reţină cât mai multe amănunte. Un perete întreg e ocupat de etajere cu flacoane şi recipiente etichetate. Ceva mai departe, mai mulţi bărbaţi stau aşezaţi la câteva mese, studiind preocupaţi nişte fişe. Totul în jur îi pare nemişcat.
         Sesizează, în schimb, sunetele. Aerul încăperii vibrează, e plin de sunete; sunete prelungi, unele uşor modulate, cele mai multe uniforme. Plutesc persistent, insistent.
         Mesagerul îşi întrerupse firul gândurilor pentru a privi atent o fiinţă de o frumuseţe deosebită, o fată aflată la câţiva paşi de ei. O vede dintr-o parte, are un profil fin şi liniştit, de o nespusă delicateţe. Ochii îi sunt mari, iar genele prelungi.
          Iată, frumuseţea - gândeşte Mesagerul - frumuseţea e aceeaşi pretutideni, dacă eu, venit dintr-o altă lume, o pot percepe şi înţelege.
          Se concentrează din nou asupra sunetelor ce umplu încăperea. Le analizează atent şi, curând, distinge un sunet deosebindu-se prin timbru de celelalte şi dominându-le prin claritate. Îi urmăreşte vibraţia plină, până când sunetul e înlocuit de un altul, mai ascuţit.
          Priveşte în jur şi reuşeşte să descopere sursa acestor sunete deosebite. Provin de la un aparat de dimensiuni medii, aflat în imediata lui apropiere. În faţa tabloului de comandă e aşezat un bărbat vârstnic, preocupat cu totul de manevrarea aparatului.
          Dar şi el e nemişcat. În toată încăperea, nimeni nu se mişcă !
          De ce ?! - se întreabă Mesagerul îngrijorat. Poate se află într-un muzeu... iar toţi oamenii pe care-i vede sunt manechine ! Sau statui ! Mesagerul priveşte spre fata cu ochi mari, aşteptând parcă de la ea infirmarea presupunerilor sale.
          Fata are acum pleoapele pe jumătate coborâte şi această schimbare abia perceptibilă îl asigură pe Mesager că se află în mijlocul unor fiinţe vii.
          Într-unul din colţurile încăperii, pe jumătate cufundat în întuneric, zăreşte câţiva bărbaţi plasaţi în jurul unei mese mari, pe care sunt aşezate corpuri sferice, închipuind un sistem stelar sau, poate, o neobişnuită structură moleculară.
          Liniştit, Mesagerul observă acum că, de fapt, toţi cei prezenţi se mişcă dar cu o deosebită încetineală.
          Poate nu vor să-mi atragă atenţia într-o direcţie greşită - gândeşte Mesagerul. Dar, atunci, încotro trebuie să-şi îndrepte atenţia ? Ce încearcă oamenii aceia să-i spună, iar el nu e în stare să înţeleagă ?
          Fata cu genele prelungi, are pleoapele cu totul coborâte acum. Poate e obosită.
          Sunetele, trebuie să asculte sunetele, să le priceapă mesajul... Priveşte o clipă spre aparatul care emite în continuare sunete pline, prelungi, şi spre bărbatul  aşezat în faţa acestuia. Urmăreşte cu mare atenţie sunetele. Observă că au durate egale, iar în succesiunea tonurilor de înălţimi deosebite există o anumită ordine. Se prea poate să alcătuiască un limbaj. Timpul pe care îl are la dispoziţie este însă mult prea scurt pentru a încerca să-l descifreze. O vor face alţii, altădată, mai târziu.
          O caută cu privirea pe fata cea frumoasă şi aceasta are ochii mari deschişi, luminându-i misterios chipul.
          Mesagerul priveşte apoi spre ceilalţi oameni aflaţi în jurul lui şi are impresia că toţi îl privesc acum pe el, urmărindu-l concentraţi.
          Auzul îi este lovit de un zgomot mult mai puternic decât toate celelalte, izbucnit dintr-o dată, prelungindu-se apoi şi scăzând treptat în intensitate. Încearcă să identifice sursa acrestui zgomot şi se miră că abia acum îl observă pe bărbatul puternic, blond, care s-a desprins dintre ceilalţi. În mâna dreaptă ţine un instrument ciudat, îndreptat spre el şi în jurul căruia pluteşte o ceaţă uşoară. Un aparat de emisie poate. Dar Mesagerul nu reuşeşte să înţeleagă nimic.
          Priveşte distrat o insectă mică, de culoare roşiatică, lucind stins în lumina slabă, care zboară chiar în direcţia lui. Apoi se uită în treacăt spre fata cu gene lungi şi nu se mai miră văzând că are iarăşi pleoapele coborâte.
          Majoritatea celorlalţi însă, îl privesc nemişcaţi, insistent, şi nu ştie cum să considere privirile lor intense.
          Timpul pe care îl are la dispoziţie e pe sfârşite. Mesagerul se întreabă dacă l-a folosit cum se cuvine. Desigur, totul va fi interpretat dar e sigur că îi scapă ceva. Există un obstacol care îl împiedică să înţeleagă ce se întâmplă acolo, în faţa lui.
          Fata s-a întors şi ea spre Mesager şi îl priveşte cu ochii ei mari. I se pare că pe chipul ei citeşte mirarea, surpriza. Poate se înşeală.
          Mutându-şi privirea, Mesagerul observă din nou mica insectă arămie. Acum e mai aproape şi continuă să se apropie, rectiliniu. Brusc, Mesagerul îşi dă seama că nu e vorba despre o fiinţă vie. Insecta e un obiect, de formă cilindro-conică, şi se apropie de el rotindu-se în jurul axei longitudinale.
          Un mesaj ! Poate îi trimit un mesaj !Trebuie să analizeze obiectul acela, care acum e foarte aproape.
          În acest moment însă, Mesagerul aude chemarea Centrului şi părăseşte instantaneu încăperea vastă, plină de oameni.
                                                                    XXX
          În ''Saloon''-ul înecat de fum, rumoarea e în creştere. Glasuri speriate încă se întretaie.
-Aţi văzut cu toţii ! O stafie !!!
-Ba bine că nu ! A apărut aşa, deodată, la doi paşi înaintea noastră !
-O fi fost vreun duh rău ! Am auzit că în munţii ăştia...
-Dar şi Tommy !... Ăsta zic şi eu bărbat ! Nu s-a temut să scoată Coltul şi să tragă !...
-A izgonit-o cât ai clipi !
          Cel numit Tommy e un tânăr înalt şi spătos, cu plete blonde. În mâna dreaptă strânge Coltul din a cărui ţeavă se ridică o şuviţă subţire de fum.
  -Nu este om în tot ţinutul, de care să mă tem !- zice. Credeaţi că o să mă sperii de-o stafie ?!                     Învârteşte arma pe deget şi o vâră la locul ei în tocul de la centură.
          Liza, o fată drăguţă, îl priveşte admirativ şi, după obiceiule ei, clipeşte repede, coborând peste ochii mari pleoapele cu gene lungi.
          Stăpânul ''Saloon''-ului şi-a părăsit locul lui din spatele tejghelei şi se pregăteşte să ceară socoteală tânărului curajos, întrucât glontele s-a oprit tocmai în rafturile ce acoperă un perete întreg al încăperii, distrugând câteva sticle cu whisky de cea mai bună calitate.
          Scena e urmărită de bărbaţii de la mese, care au uitat pentru câteva momente de veşnica lor preocupare: jocul de cărţi.
          Ceva mai departe, cei câţiva pasionaţi de biliard au întrerupt partida şi comentează recentul eveniment. Bilele, uitate pe postavul verde, par a alcătui o ciudată structură chimică sau, poate,  macheta unui sistem planetar îndepărtat.
          Un singur om a rămas impasibil: bărbatul în vârstă, aflat în mijlocul încăperii. Aşezat cu spatele, nu a observat apariţia stafiei şi, fiind obişnuit cu împuşcăturile, continuă să-şi plimbe nepăsător degetele pe claviatura vechiului său pian.                        
                        
                                                    - ''ZECE SECUNDE'' de DORIN DAVIDEANU
Randunici 4




          

            


jurnalul (208)



Astăzi ... vineri, 14 iulie, ora 23.50
Zile de vară ... pline ! nu avem multe momente de odihnă...  evenimentele se succed unele după altele, parcă sunt înlănţuite... parcă suntem în concurs cu... furnicuţele ! noi strângem, furnicuţele strâng ! pe unde o fi greierele ? într-un timp, am avut un greiere prin casă... acum a dispărut !  
Mă gândesc ...  că Bunul Dumnezeu  ne dă să ducem atât cât putem...
Am descoperit ...  pe propria mea piele că nu pot să zic ''suntem ma bine'' ... şi brusc, apare NEPREVĂZUTUL!  şi mă zbucium în încercarea - reuşită cu ajutorul Bunului Dumnezeu - de a depăşi momentul plin de NEPREVĂZUT ...    
Sunt recunoscătoare ... că Bunul Dumnezeu ne ajută să depăşim greutăţile...  
În bucătărie ... e linişte - eu îmi scriu ''jurnalul'' şi supraveghez starea lui ticuţu - mulţumesc Bunului Dumnezeu că se simte mai bine ! - sunt când în bucătărie, când în cameră la ticuţu...     
Sunt îmbrăcată ...  în:hăinuţele de noapte...
Am citit ... şi răsfoit multe cărţi de prin bibliotecă, din dorinţa de a alege cartea pentru provocarea zilei de luni ! când îmi place ceva, mă străduiesc să reuşesc să placă şi celor din jurul meu !
De meşterit ... nu pot să mă laud cu ceva palpabil pentru că totul a fost în circuitul activităţilor de prin casă şi grădini, ca de obicei în ultima perioadă ! mai nou, am săpat parcelele de pământ eliberate de fasole, ceapă şi usturoi... am avut şi ziua de ''plimbare'' la oraş pentru a plăti facturile gospodăriei şi unele cumpărături ! bineînţeles că nu a lipsit activitatea legată de zarzăre - seara le spălam, le curăţam, le puneam zahăr şi a doua zi, dimineaţa, le transformam în dulceaţă, sirop sau nectar... ticuţu deja s-a cam săturat să tot audă de zarzăre... 
În casă ... se aude, ca de obicei, la această oră, tv-ul lui ticuţu: am urmărit, printre picături, festivităţile legate de ziua Franţei ! 
Unul dintre preferinţele noastre ... este pepenele: roşu şi galben ! am reuşit să cumpăr câte un pepene mare, l-am tăiat şi ţinut la rece, în frigider... la ora de vârf a caniculei, tăiem câte o porţie pentru fiecare şi ne răcorim... azi am reuşit să cumpăr şi un pepene galben, apos, şi mâine, cred, îl vom savura (e la rece în frigider acum)...
Mâine ... este zi de  început de weekend... este cam răcoare acum, afară -  acum noaptea a scăzut incredibil de mult temperatura, nu poţi ieşi afară fără haine mai groase...
Aici vă prezint ... fotografii cu nori pufoşi - surprinşi din maşină, la întoarcerea acasă de la ''plimbarea'' la oraş:

marți, 11 iulie 2017

mi-a plăcut...

... este noapte, destul de târzie ora...
... a fost o zi prea călduroasă ! cu muncă până la semn, chiar pot zice şi peste ''semn''... şi toate trebuiau făcute, unele pentru cămara de iarnă, altele pentru hrana zilnică...
... seara târziu, aproape în miez de noapte, am pauza de relaxare... 
... tv-ul, prin postul Digi, la emisiunea ''În faţa ta'', mi-a oferit un interviu cu Mircea Cărtărescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_C%C4%83rt%C4%83rescu )!
... modul lui de a vorbi îmi place ! 
... la fel cum, din 1989 încoace, am avut ocazia de a-i asculta şi pe alţi minunaţi intelectuali al căror limbaj m-a atras prin simplitate, claritate, corectitudine... un limbaj normal ! 
... acest limbaj normal şi-a făcut loc cu multă greutate la tv, după 1989... 
... la început nu îmi venea să cred că pot exista oameni al căror limbaj să mă farmece atât de mult, să pot sta ore în şir ascultându-i...
... minunata lume ce mi-a plăcut şi îmi place !
... aşa am descoperit oameni minunaţi:
 Doina Cornea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea )
 Ioan Raţiu ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ra%C8%9Biu)
 Corneliu Coposu (https://en.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Coposu )
 Elisabeta Rizea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta_Rizea )
 părintele Galeriu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Galeriu )
 Octavian Paler (https://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Paler )... 
... apoi au urmat (într-o ordine aleatorie...):
 Gabriel Liiceanu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Liiceanu )
 Ana Blandiana (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana )
 Ioan Alexandru (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_(scriitor)
 Aurora Liiceanu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurora_Liiceanu )
 Andrei Pleşu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Ple%C8%99u )
 Horia-Roman Patapievici ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Horia-Roman_Patapievici)
 Sorin Dumitrescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sorin_Dumitrescu )
 Andrei Şerban (https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_%C8%98erban )
 Dan Puric (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Puric )... 
... o listă ce a crescut periodic ! 
... ce popor minunat avem: a avut şi are aşa oameni minunaţi !