luni, 27 martie 2017

ani de vrajă...

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''Citate favorite'' ! 

                     PIERRE GASCAR

Pierre Gascar

                     ANI DE VRAJĂ


         Vara, când vorbeam în stropitori, descopeream o nouă dimensiune a lumii. Tonul pe care acest soi de cutie de rezonanţă îl dădea cuvintelor noastre ni le făcea nu numai străine, ci le transmitea până şi o altă intenţie. Trezeam glasurile invizibilului. Acestea exprimau un adevăr, care, cel mai adesea, adăuga noi înţelesuri celui ştiut de noi, iar uneori i se opunea chiar.
         Era de-ajuns să spunem: ''E vreme frumoasă'' ca, repetate parcă de nişte bolţi, cuvintele să se întoarcă îndărăt sub chipul unei încunviinţări atât de triste şi atât de dezamăgite, încât părea a purta propria ei dezminţire în ea însăşi. Era vreme frumoasă dar, dacă te uitai mai bine, vedeai cum o pânză alburie se aşternea peste albastrul cerului. Se întindea până dincolo de marginile zării, prevestind golul nesfârşit al spaţiului. Era frumos dar simţeai în aer o răcoare ce-ţi aducea în gură senzaţia fadă a apei iar pielea ţi se făcea buburuze şi parcă simţeam înfiorarea primelor scalde. Ştiam plutind asupra-ne povara unei umbre.
         Curând însă ziua, aşa cum era ea înainte, se făcea la loc, ne dădea iluzia verii şi ne insufla încredere. Şi ca să rupem de tot vraja aceea melancolică, începeam să lătrăm în stropitori. Ai fi zis atunci că se retrage în adâncul cerului, ca în cele din urmă să dispară acolo de tot, un glas de câine prefăcut şi turbat, cu care imiţi personajele din fabule cu chip de animal.
         De mult ştiam: era prudent să iei în râs ecoul, să reduci invizibilul la tăcere. Cu stropitorile, treaba asta nu prezenta cel mai adesea nici o dificultate. Dacă se întâmpla ca dulăul cel nevăzut să reziste şi, mult timp după ce noi înşine tăcusem, să rămână ameninţător sus, deasupra creştetelor noastre, însemna că ceasul era tare rău ales sau că singurătatea locurilor îl încuraja să zăbovească pe-acolo.
         Lucrurile nu se petreceau într-alt chip cu uşile. Şi ele, ori de câte ori ne aflam într-o casă, într-un hambar sau într-o pivniţă, până şi în biserică, ne aduceau ecouri de pe cealaltă lume. Cine ne-ar fi putut dovedi că obiectul rămas afară, de cealaltă parte a uşii, era aidoma cu el însuşi, după cum uşa stătea închisă sau deschisă ? Faptul că puteam privi pe-o fereastră nu ne mulţumea: ceea ce doream să ştim era înfăţişarea pe care-o lua lumea pe locul unde noi nu ne aflam de faţă şi unde era de-ajuns să aruncăm o privire, ca prezenţa noastră să se şi întoarcă.      
         Ghiceam noi că totul arăta altfel de îndată ce nu mai eram de faţă. Pe măsură ce ne retrăgeam din scenă, lumina care-o scălda se schimba şi ea. Când ne lipeam ochiul la gaura cheii sau, când, mai bine încă, priveam printr-o crăpătură îngustă de la canatul uşii, vedeam realitatea plutind într-o lumină albăstruie, faţă de care părea să aibă o înclinare anume. Devenise de necunoscut, obiectele se deformau, ca şi când le-ai fi văzut pe timp de vară prin aerul tremurător de căldură; se revărsau din marginile lor obişnuite, se dedublau şi curând, pierind, nu mai lăsau decât o întindere goală, ca lustruită de îngheţ.
         Când ne aflam în casă, ne jucam câteodată de-a prinsul zilei pe neaşteptate. Era de-ajuns ca, după ce stăteai destul de mult cu spatele la fereastră, să te răsuceşti cât mai repede. Lumea, surprinsă pe neaşteptate, dădea în vileag pojghiţa subţire care-i învăluia conturele, şi, preţ de o clipă, ne orbea lumina crudă în care se scălda de îndată ce noi nu mai eram acolo. Formele care o alcătuiau şi care, datorită răzleţirii şi răspândirii lor clandestine se îndepărtaseră unele de altele în timpul absenţei noastre, se grăbeau să-şi corijeze poziţia, să-şi reia locul cuvenit în rând, întocmai ca soldaţii surprinşi în dezordine de către superior. 
         Se întâmpla câteodată ca şi cu câinele din stropitoare, în serile când se codea să intre în cuşca lui cerească; un element al peisajului uita de el, întârzia, şi-şi continua sub privirea noastră existenţa, într-o lumină ce nu i-o ştiam. Aveam atunci impresia că descoperim iluminarea Limbilor. Aducea destul de mult cu reflexele rămase după ploaie, când, brusc, primăvara, cerul se înseninează iarăşi. Te mai ducea cu gândul şi la sclipirea un pic vâscoasă pe care o iau lucrurile văzute cu coada ochiului, prin lacrima adusă în ochi de un căscat. Fenomen cu deosebire rar. Pentru că de obicei acolo, în spatele uşilor închise, asemănător oarecum animalelor de pripas, lihnite de foame şi temându-se de om, acolo dădea târcoale invizibilul.  
         Îi auzeam suflarea, care nu era aceea, uşor de recunoscut mai cu seamă iarna sau înaintea furtunilor din timpul verii, ci un fel de respiraţie secundară, abia în stare să mişte pe sub uşă un pic de praf sau un fir de pai. Invizibilul se retrăgea de îndată ce deschideai canatul uşii...  
                  
                                            (''LES CHARMES'' de PIERRE GASCAR)
                            http://trove.nla.gov.au/work/21098025?q&versionId=25128250 
                                                -traducere de ANGELA CISMAŞ-
                                                http://crispedia.ro/angela-cismas/

duminică, 26 martie 2017

50 de lucruri...

... am citit la o prietenă dragă, Ella (http://homewithmrst.blogspot.ro/2017/03/ce-imi-place-sambata_25.html  ), o postare interesantă - ca de altfel toate portările ei !
... m-am gândit mult dacă mi-ar place o astfel de introspecţie... fiind un picuţ mai mult îngândurată şi obosită, am hotărât că o schimbare, în gândurile de moment, mi-ar prinde bine !   
... aşa, deci: 50 de lucruri despre mine... ei, nu chiar tot - un picuţ de mister prinde bine în viaţă!!!
  1. sunt jumate-scorpion, jumate-taur...
  2. nu port ochelari - nici de soare ! nu suport omul căruia nu-i pot vedea ochii (ochii sunt oglinda sufletului !)... 
  3. am o soră - a fost păpuşica mea, vie... 
  4. ochii mei sunt căprui...
  5. îmi place cafeaua dar şi ceaiul (parcă mai mult !)... şi cât de mult mi-ar place să le savurez în ceşcuţe din porţelan fin...
  6. starea mea interioară îmi alege culoarea hainelor zilei...
  7. îmi plac călătoriile ! de când eram micuţă, mi-a rămas întipărit mirosul specific al gărilor şi semnalul: ''trenul ... este la linia... şi va pleca în direcţia''...
  8. visez cu ochii deschişi, adesea...
  9. îmi place machiajul - puţin teatru, în viaţa unei femei, este bun !
10. îmi place nuanţa roz la unghii... cândva aveam unghii lungi...

11. nu îmi plac maşinile - ca să le conduc ! - doar le admir...
12. de când mă ştiu îmi plac obiectele (ceşcuţe, statuete...) cât mai micuţe... 
13. îmi plac jucăriile, mai ales păpuşile...
14. iubesc cărţile de foarte micuţă !
15. apa mă tonifică - este prietena mea !
16. nu ştiu să inot - regret ! 
17. admiram la ţară, când eram în vacanţă la părinţii adoptivi ai mămicuţei, obiceiul de a primi oaspeţii cu dulceaţă servită pe ''frunzuliţe'' (farfuriuţe mici din sticlă) şi apă proaspătă din fântână!
18. ieşirea mea din starea de încordare interioară, adesea, este prin a găsi cu privirea (chiar şi pe stradă...) gâze, păsări, traseele furnicilor... 
19. am fumat (tare demult...) 
20. aproape de o viaţă locuiesc cu părinţii...
21. mi-a plăcut mult să dansez, să joc... acum, mai rar !
22. mi-a plăcut şi îmi place să am părul roşcat închis ! 
23. am descoperit (cam târziu, e drept) că îmi place şi munca în gospodărie, la casă... 
24. nu-mi place să gătesc...
25. îmi plac foarte mult dulciurile, mai ales tortul (dacă are ciocolată şi puţin mai mult caramel, e foarte bine...)... 
26. am o nepoţică şi un nepoţel (sunt mari, de fapt...) !
27. îmi plac filmele (cândva mergeam la cinema...) !!!
28. am 162 cm înălţime...
29. prefer, demult, încălţămintea comodă, fără toc...
30. am ceva talent la home design...
31. iubesc animalele !
32. uşor empatică, sufăr efectiv când văd suferinţă în jurul meu...
33. am talentul de a povesti: îl liniştesc şi îl adorm pe cel ce ascultă...
34. dantela o iubesc pentru că mami este de când o ştiu o mare admiratoare a dantelelor (chiar le şi făcea adesea...) !
35. nu-mi place bârfa !!! nu-mi place să pierd timpul stând de vorbă...
36. de când mă ştiu, sunt ceea ce se numeşte autodidact...   
37. mi-ar fi plăcut să am ocazia, la timpul potrivit, să învăţ multe despre IT...
38. îmi place homeopatia, reflexoterapia, sacroterapia... şi câte altele îmi mai plac !
39. mi-a plăcut să pictez la început cu acuarelă, apoi cu vopseluri... mi-ar mai place să revin la aşa ceva, cândva...
40. trăiesc aplicând principiile:
          -''ce ţie nu-ţi place, nici altuia nu-i  face !''
          -''trăieşte şi lasă-l şi pe celălalt să trăiască !''
41. îmi plac oamenii care se comportă civilizat, adică având cei şapte ani de-acasă !
42. mi-a plăcut desenul tehnic...
43. îmi plăcea să vizitez muzee, mai ales de artă... 
44. mi-a plăcut istoria universală !
45. îmi place să-mi respect cuvântul dat !
46. îmi asum responsabilităţi (uneori fără a fi necesar...) ! 
47. crescând, mi-a plăcut să colecţionez: întâi şerveţele, apoi timbre, autografe, cărţi, discuri (din vilin), casete video, cd-uri...
48. iubesc poveştile !
49. două melodii mi s-au întipărit în memorie, dar din motive total diferite:
          -''Lady in red'' (îmi plăcea, cândva, să mă ''visez'' ca o lady în roşu...)

          -''Şi dacă ploaia'' (îmi plac versurile, melodia, timbrul vocii...)

50. în fiecare anotimp, savurez cu mare plăcere (dacă îmi pot permite din toate !) fructele de sezon - îmi place să savurez clipa ! 

sâmbătă, 25 martie 2017

around my way...

... aşteptând ceva la tv, am căutat pe youtube şi am găsit un film şi o voce minunată: o cântăreaţă japoneză !
... Thelma Aoyama ! ( https://en.wikipedia.org/wiki/Thelma_Aoyama )

... chiar o voce minunată:

defazaj...

... deci dacă este sâmbătă, este câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am în bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... lectură plăcută ! 

                              DEFAZAJ

                         -de VICTOR NĂNESCU-

                               (https://books.google.ro/books?isbn=9734638548)
Randunici 4

        Totul se reduce la un paralelipiped metalic de dimensiuni 100x50x10 mm pe care mi-l fixasem desaupra genunchiului drept. Ecranul era plasat în partea inferioară, acolo unde riguroasa geometrie a design-ului făcea concesie unui plan înclinat la 15 grade. Claviatura acoperea pe alocuri şi feţele laterale. Oscar mă privea oarecum amuzat, îşi asigurase arma şi acum aştepta să vadă ce va urma.
        Grădina, nu foarte mare, impresiona prin linia sobră a şirurilor de arbuşti în spatele cărora   se zărea peretele alb al vilei. Însera. Era linişte şi cerul se limpezise de-a binelea după  ploaia care stropise aleile pudrate cu nisip fin.
-Cum stăm ? m-a întrebat Oscar curios.
-Avem un plus de o secundă, sau chiar mai puţin, i-am răspuns pe un ton indiferent.''Verific îndată...''
... nu-mi era teamă. Mă simţeam doar neliniştit, gândindu-mă la Tommy şi la faptul că s-ar fi putut să nu-l mai văd niciodată dacă aveam ghinionul să eşuăm dar palmele nu-mi transpirau şi nici pulsul nu se abătuse de la normal. Invulnerabilitatea pe care ne-o conferea ''defectul temporal'' sau, dacă vreţi ''nesincronizarea timpurilor'', acea permanentă stare de vibraţie într-o secvenţă temporală foarte apropiată, dar înconfundabilă cu timpul pe care de fapt îl vizam, îmi crea un statut cvasi-demiurgic în raport cu oamenii care îşi făcuseră apariţia la capătul aleii. Primul, îmbrăcat într-o togă senatorială, discuta cu un tânăr înalt, atât de blond, încât barba îi era aproape albă şi care nu-şi ascundea mândria de a purta o cămasă din zale subţiri de argint. La câţiva paşi în urma lor, un sclav numid ducea o torţă neaprinsă.
            Am verificat repede. La prima vedere, nu se observa nici o asemănare între don Gorgone şi venerabilul senator, iar Oscar îmi atrase atenţia asupra amănuntului. I-am răspuns că, pe parcursul a peste două milenii, parametrii faciali pot suferi numeroase modificări şi că era mai mult decât probabil ca membrii de astăzi ai onorabilei Familii să se deosebească vizibil ca înfăţişare de strămoşii lor romani. Calculatorul îmi confirmă presupunerea. Oscar trase piedica şi ochi.
-Nu-l poţi împuşca oricum, şi oricând, i-am zis. Glontele nu-l va atinge pentru că suntem defazaţi pozitv cu o secundă faţă de timpul lor, iar peste o secundă, în locul spre care ţi-ai îndreptat arma va fi altcineva.
           Oscar m-a măsurat circumspect, apoi a râs. A aşteptat până când am obţinut toate datele privitoare la evoluţia temporală a senatorului în următorul interval de trei minute şi jumătate. I-am arătat graficul de pe ecran. Fiecare punct luminos încifra coordonatele spaţio-temporale ale evoluţiei sistemului caracterizat de unităţi de timp biologic care era senatorul. A fost mai greu să interpretăm datele şi să facem orientarea, dar până la urmă ne-am descurcat. Oscar îşi alese momentul şi ochi atent pe direcţia statuii lui Marte de la întretăierea aleilor. Eram nemulţumit din cauza permanentei oscilaţii a secvenţei temporale căreia îi aparţineam în jurul punctului critic de nesincronizare. I-am dat cronometrul. L-a conectat la aparatul fixat de picior. Am  întors capul când a tras. Mă gândeam la Tommy... Nu avusesem de ales. Speram ca şi el să se ţină de cuvânt şi să mi-l dea înapoi teafăr.
           Strigătul de spaimă al numidului m-a făcut să tresar. Senatorul, în picioare, privind cu oroare către noi... Oscar era livid. L-am văzut pe sclav prăbuşindu-se; glontele nu-şi atinsese ţinta. În acelaşi moment, am realizat primejdia, se produsese sincronizarea. Nu am găsit explicaţia. Poate întâmplarea, paote împuşcătura... Brusc, devenisem cu toţii prizonierii aceleiaşi clipe.
           În secunda următoare am fost trântit la pământ. M-am zbătut încercând să scap de adversarul care mă împinsese înspre marginea bazinelor aflate lângă alee. Pietrişul ascuţit îmi zgâria spatele. Am lovit orbeşte, cu picioarele, încercând să mă ridic. M-am răsucit brusc, dintr-o pornire negândită, datorită, cred, instinctului de conservare. Lama pumnalului se înfipse la două degete deasupra umărului meu stâng şi atunci mi-am recunoscut adversarul: era tânărul patrician înzăuat în argint. Îi puteam vedea faţa prelungă, umbrită de o cicatrice care se pierdea printre firele blonde ale bărbii. Ne-am rostogolit în apă. Mi s-a părut că îl aud pe Oscar înjurând, dar nu eram sigur. Am strigat totuşi după ajutor. Romanul flutură pumnalul cu intenţia de a-mi da lovitura decisivă, dar i-am prins braţul şi i l-am răsucit scurt, dintr-o singură mişcare. Icni de durere. L-am îmbrâncit, smulgându-i arma şi am apăsat disperat pe butonul destinat reintegrării temporale, dar nu s-a întâmplat nimic.  Deodată am avut senzaţia că plămânii îmi plesnesc. Căzând, am zărit statuia lui Marte mutilată de glontele brizant. Mâinile puternice ale tânărului blond îmi prinseră gâtul. Strângea din ce în ce mai tare, neînduplecat, cu faţa aproape lipită de a mea. Am auzit un zgomot puternic şi o lumină albastră mi-a fulgerat peste pleoape.
             Am clipit de câteva ori, neîncrezător. Eram întins pe pat, în pijama. Am răsuflat uşurat.
            Ceasu arăta ora 11.50. M-am îmbrăcat repede, înşfăcând hainele la nimereală, dar cu toate acestea, când am parcat în faţa şcolii lui Tommy, copiii plecaseră demult. Am întors, virând către Institut.
            Pe biroul meu se adunase praful şi pământul din ghiveciul cu flori era uscat. Mi-am ciupit din greşeală obrazul. La naiba, prea începuseră să semene toate cu... Am deschis seiful. Înăuntru se aflau trei stabilizatoare... şi ar fi trebuit să fie cinci !
            Am servit masa într-un restaurant de mâna a doua. Tommy nu fusese la şcoală şi toată lumea ştia că se îmbolnăvise. Eu aveam concediu. Am înghiţit pe nemestecate. Îmi era foame şi nu-mi aminteam să fi cerut concediu. Poate doar în vis. Mi-am aprins ţigara. Stupidul coşmar care mă bântuise noaptea trecută: cineva descoperă componenţa temporală a codului genetic şi pune la punct realizarea saltului în timp cu ajutorul stabilizatorului temporal; secretul nu este păstrat şi inventatorul devine victima unui şantaj. În vis, Tommy a fost răpit acum patru zile. În vis, am făcut cunoştinţă cu Oscar. În vis, am povestit tuturor că băiatul s-a îmbolnăvit...
              Există în relaţia strămoş-urmaş un termen de afinitate temporală, un factor ce poate fi interpretat, să spunem, ambulatoriu. Două unde coerente interferă. Doi oameni aparţinând unor epoci diferite pot ajunge la un moment dat, datorită acestei componente genetice, să depindă unul de celălalt nu atât prin cursul pe care ar fi posibil să-l urmeze vieţile lor, cât prin modul în care reacţionează în situaţii analoage. Suprimând un strămoş este posibil să distrugi şi urmaşul cu care el interferă temporal.
              Am plătit. Trecuse de ora patru. Nu mai aveam benzină şi până acasă am luat un taxi. Patul lui Tommy era aranjat, curat, mirosind a rufe proaspăt spălate, aşa cum şi-l lăsase cu patru zile în urmă. Nu-mi puteam explica foarte multe lucruri, dar pentru mine nu conta acum decât telefonul. Trebuia să sune. Tommy se afla încă în mâinile lor. La şapte, am coborât după ţigări. Lumea cumpăra ziare. Am apucat să prind şi eu un număr. Pe prima pagină, cu litere mari, se anunţa misterioasa dispariţie a lui Chichino Gorgone. M-am întins în pat dar am adormit târziu, după miezul nopţii. Pe la două m-a trezit telefonul.
-Eu sunt, mormăi Oscar şi tuşi înfundat. Felicitări, bătrâne, am reuşit. I-am împuşcat pe toţi, acolo, în grădină. Blondul era cât pe ce să mă dea gata...
-Da, bine, i-am tăiat vorba. Spune, ce-i cu Tommy ?
              Tăcu. Am avut impresia că i se şoptea în ureche.
-Alo ! Mă auzi ? Tommy e bine ?
-Hm, bătrâne, nu ştiu ce să zic, s-a întâmplat ceva neprevăzut. Noi ne-am purtat frumos cu băiatul, da' el a fugit...
-Când ?
-Alaltăieri, cât timp am fost noi plecaţi.
-L-aţi ucis !
-Nu, bătrâne, spuse aproape blajin, noi nu omorâm copii... Credeam că s-a întors acasă...
-N-a ajuns ! am strigat copleşit. Cum a făcut de a scăpat ?
-Păi, tocmai asta e... Se afla într-o maşină şi la stop, deodată, fssst ! N-a mai fost !
                      Am lăsat receptorul să cadă în furcă. Poate că Tommy era pe drum. Sau se dusese la Aga. Am telefonat în vreo patru locuri. Nimic. Soarele încerca să răsară, înroşind pereţii clădirilor. Am intrat în baie şi mi-am spălat faţa cu apă rece, întinzându-mi degetele în lungul tâmplelor şi apoi oglinda m-a privit cu ochii albaştri ai lui Tommy, scrutând stupefiaţi chipul bărbatului blond care nu mai avea barbă, nici zale de argint şi nici un fel de cicatrice pe obraz şi-am înţeles deodată că nu numai strămoşul din Don Gorgone fusese ucis atunci şi acolo. Mi s-a părut că-l aud pe Oscar tuşind.
Randunici 4









sursa desenului - rândunica:
http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari


sărută-mă, primăvară...

... pentru acest început de primăvară (azi un picuţ mai răcoros faţă de zilele trecute...), o minunată poezie de la draga mea prietenă de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann ):



''Sărută-mă primăvară
 cu buze de flori,
să îți simt
respirațiile
din
sărutul culori
și
fă-mi tupul
să freamăte
cu
ai vieții fiori.
Sărută-mă
primăvară
cu buze de fluturi,
să îți simt
vibrațiile
din
sărutul muguri
și
fă-mi mintea
să își amintească
libertate de gânduri.''
(LAURA SCHUSSMANN, ''SĂRUTĂ-MĂ, PRIMĂVARĂ ...'')

vineri, 24 martie 2017

jurnalul (192)

Astăzi ... vineri,24 martie, ora 22.25
A venit ... într-adevăr Primăvara ! soarele ne încălzeşte bine de tot (după ora 9.30-10)... uneori chiar mă frige, ar vrea să mă bronzeze !!!
Gândurile ... nu-şi mai găsesc locul pe la mine !!! am fost aproape toată ziua în aer liber, în grădina mare... 
Am încă ... la activ, meseria de fochist - seara - pentru că vine răcoarea după ce pleacă soarele de pe la noi...
De citit ... nu prea mai reuşesc - seara sunt cam prea obosită ca să mai stau atentă fie la leptop, fie la o carte... reuşesc să mă uit doar pe la câte un film (cât mai puţin ''sângeros'')...
E vineri ... deci trebuie să-mi scriu pagina de ''jurnal''... cum mai trece timpul uneori ?! cam repede... 
Hainele mele ... sunt în timpul zilei - de exemplu azi -::tricou roşu, cu mânecuţă scurtă; pantaloni negri lungi; şosete; şapcă galbenă... seara, costumaţia de noapte - pijamale !
Muncă multă ... dar mai ales din domeniul: săpat pământ !!! câte o cumpărătură ! apoi iar în grădina mare ! azi am luat şi găletuşa cu var (plus apă), bidineaua şi - am văruit toţi pomii ! mâine este sărbătoare ! grădina este veselă: pomii văruiţi, muguri şi flori minunate... azi a fost soare mult, sper că şi mâine va fi o zi plăcută ! dacă nu - măcar să plouă !!!
Săptămâna ... s-a putut lăuda cu aproape toate zonele săpate - este foarte frumos şi în grădiniţa mică (din faţa casei) şi grădina mare !!!
Bodyguarzii ... sunt cu activităţi total diferite: Puiu este cu paza (şi ziua şi noaptea...), umblă după noi prin grădină - este fericit să fie cu noi mult timp...  Leuţu s-a obişnuit prin casă !!!
Casa ... este încă după programul de iarnă - nu am făcut schimbări !
Aici: am ales fotografii de azi de prin grădini (după ce am văruit pomii):
 

joi, 23 martie 2017

muguri, flori, gâze...

... azi am avut timp pentru a fotografia prin grădini !
... Leuţu la el în căsuţă, iar Puiu alergând de colo-colo de-abia reuşind să-i fac o fotografie !


... muguri, flori - este îndrăzneală peste tot ! şi se auzea, cu putere, zumzetul albinelor ce lucrau de zor!