luni, 29 mai 2017

taina muzeului...

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''Citate favorite'' ! 

               CONSTANTIN LOTRIS


                                          TAINA MUZEULUI



                În ultima vreme, Pinacoteca naţională îşi îmbogăţise colecţiile prin donaţii şi achiziţii de noi tablouri.
                Într-o dimineaţă m-am dus să le văd. Din prima clipă, mi-a atras privirile capodopera lui Kavvadias:''Portretul Minei Avgheri''.
                Tabloul m-a impresionat profund.
                La început l-am privit cu ochiul unui amator de pictură. Dar n-a trecut mult şi mi-am dat seama că expresia de pe chipul acestei atenience frumoase ascundea ceva cu neputinţă de înţeles. Ceva misterios.
                Şi asta mă intriga.
                Aş fi vrut să pot desluşi ce ascundea expresia ei.
                Dar nu părea să fie prea uşor.
                M-am dus încă o dată în muzeu şi am încercat iar să-mi lămuresc ce îmi apărea atât de enigmatic. Dar n-am izbutut să-mi dau seama. 
                Deodată m-a cuprins o dorinţă irezistibilă. S-o descopăr sub chipul pictat pe adevărata Mina Avgheri ! Sufletul ei. Ca şi cum ar trăi astăzi şi ar fi fost  pictată ieri !
                Şi aşa am început să mă duc tot mai des la Pinacotecă.
                Preferam duminicile, când era lume multă. Nu vroiam ca paznicii să observe că stau atât de mult în faţa portretului Minei... Mă simţeam stânjenit...
                Dădeam o raită prin toate sălile muzeului şi, în cele din urmă, mă opream în sala în care era expus tabloul Minei Avgheri.
                În picioare sau aşezat pe banca din faţă, îmi aţinteam privirile asupra portretului care-mi stăpânea gândurile. Îi admiram expresia ochilor. O admiram dar n-o înţelegeam. Mă străduiam în miii de feluri să-i interpretez licărirea misterioasă şi adâncul insondabil al privirii. Ce ascundea adâncul acela ?
                Nu-mi amintesc când am descoperit că în privirea Minei a apărut o expresie nouă, stranie şi complexă. Ceva ca o întrebare nemărginită, amestecată cu teamă. O nelinişte în faţa viitorului. Faţă de ceva înspăimântător şi fatal.
                Dar ce fel de teamă şi iubire ? Şi ce putea să se fi petrecut în sufletul unei tinere fete de 18 ani din Atena, din vremea aceea ?
                Am început să scormonesc prin bibliotecile din Atena. 
                Pe Avgheris l-am găsit într-un catalog al notabilităţilor din Atena - dar nu era consemnat decât numele. Nimic altceva.
                Cât despre Kavvadias şi viaţa lui, n-am găsit nimic. Doar câteva aprecieri privind opera lui. Despre portretul Minei Avgheri - aproape nimic.
                M-am gândit că poate aş izbuti să găsesc mai multe informaţii la Veneţia. 
                În luna mai m-am dus la Veneţia. 
                Am rămas acolo cincisprezece zile, culegând din biblioteci publice şi particulare tot ce avea vreo legătură cu Kavvadias.
                Dar tot nu erau lucruri prea importante. Kavvadias a murit măcinat de tuberculoză, în anul 1851. Pe atunci era încă un pictor necunoscut.
                La biblioteca publică am descoperit un mic studiu despre lucrările pictorilor din perioada aceea, alcătuit de un oarecare Guido Rimaldi, critic de artă de la sfârşitul veacului trecut. Era menţionată acolo o scrisoare a lui Kavvadias, trimisă în 1844 din Atena unui prieten din Veneţia.
                În scrisoare, Kavvadias îşi exprima bucuria de a se afla pentru prima dată în patria părinţilor săi, Grecia liberă. Spunea că va mai rămâne la Atena încă zece zile, prelungindu-şi astfel şederea o lună întreagă. Nu izbutise să închirieze nicăieri o cameră deoarece toate casele disponibile fuseseră rechiziţionate de guvern odată cu stabilirea regelui în noua capitală. Iar Atena arăta ca un fel de sat mare. Din fericire, fusese găzduit în casa lui Gheorghios Avgheris. Negustor şi om de vază, trecut prin şcoli şi având purtări alese. Avea o singură fiică, Mina, în vârstă de 18 ani. De o frumuseţe rară. Una belleza eterna, la belleza greca di tutti i tempi. 
               Nu era numai frumoasă, avea şi un suflet ales.

                                    (CONSTANTIN LOTRIS,''TAINA MUZEULUI'')
                                   -traducere de CONSTANTIN VONGHIZAS)                                  
http://www.bjbc.ro:8081/opac/author/59633;jsessionid=1A594AC300AB351DBE491D7E7287833D

sursa coperţii cărţii:

sâmbătă, 27 mai 2017

Aralda...

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, este câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... lectură plăcută ! 

                                  ARALDA

                                                - de  RODICA BRETIN

Randunici 4

                
            Gleznele mi se afundau în covorul gros de ierburi, o briză uşoară îmi răsfira pletele, iar mireasma proaspătă de răşină a pădurii mă învăluia ca un balsam. În timp ce străbăteam poienile inundate de lumina blândă a soarelui, păsări mari săgetau spre înălţimi şi, dinspre munţii semeţi, acoperiţi de vălul dens al ceţii, se auzea vuietul cascadelor. Întâlnind undele limpezi ale unui pârâu, m-am aplecat pentru a-mi oglindi chipul, dar cristalul apelor s-a întunecat brusc, întregul peisaj dispărând într-o învolburare de neguri, iar când mi-am ridicat privirile, cerul devenise o prăpastie înspăimântătoare.
            Întotdeauna se întâmpla la fel: de câte ori încercam să reconstruiesc, din frânturi disparate de amintire, vise zăvorâte în subconştient şi doruri neînfrânte de timp, lumea unde mă născusem, un fulger argintiu spulbera în neant imaginile ce abia căpătaseră consistenţă. Deşi majoritatea închipuirilor mele apăreau înveşmântate într-o tentă feerică - sau poate tocmai de aceea - păstram permanent senzaţia că ceva nu era în regulă. Curând, un amănunt insesizabil reuşea să răstoarne ordinea firească a lucrurilor şi să prefacă totul intr-un haos, pe care mintea mea încerca zadarnic să-l stăpânească. La început, alunecam fără efort în dulcea nostalgie a amintirii, lăsându-mă învăluită de norii pulberilor stelare. Izbuteam chiar să mă detaşez de entitatea indestructibilă care devenisem şi să mă privesc, dincolo de zidul temporal, aşa cum arătasem cândva o femeie tânără, cu trupul alb şi zvelt, pe care ceilalţi - demult coborâţi în nefiinţă - o numeau Aralda, simbolul frumuseţii eterne. Amănunte desprinse la întâmplare din scurta mea existenţă printre oameni îmi reveneau în minte cu o uluitoare acuitate, copleşindu-mă cu năvala lor, ca un torent nestăvilit. Ameţită de bogăţia senzaţiilor, nu rezistam tentaţiei de a-mi oglindi faţa în adâncimea nenumăratelor oglinzi întâlnite în cale, pe potecile aducerilor-aminte, deşi ştiam că în momentul în care o voi face, dincolo de suprafaţa netedă nu voi vedea un chip anume, ci abisul. Şi totuşi încercam, de o eternitate, cu tenacitatea disperării, să-mi regăsesc trăsăturile uitate în noaptea memoriei...
            Renunţasem la înfăţişarea umană într-un moment de rătăcire, când, orbită de strălucirea sublimă a stelelor, credeam că Universul întreg îmi aparţine. Corpul meu fragil nu putea înfrunta veşnicia Nopţii şi l-am abandonat într-o jertfă ce mi se păruse minoră, atunci, când mă aflam la porţile Infinitului.
            Străbătând primejdioasele genuni cosmice pe spirala de foc a nebuloaselor, unde pulsul incandescent al aştrilor măsoară curgerea erelor, am trăit iluzia desăvârşirii într-o veşnică mişcare, mereu înaintea luminii. Urmam curbura spaţiului, rotunjindu-se în nemărginire spre o limită inexistentă, în care Timpul se confundă cu Imobilitatea şi formele materiei se contopeau în plămada tulburătoarelor prefaceri. Eram captivată de jocul fascinant al Spaţiului şi Timpului dar tabloul Universului în devenire îmi rămânea străin, uluitoarele sale geneze părându-mi îndepărtate şi de neînţeles, asemeni sclipirii palide a stelelor privite printre norii alungându-se pe cerul planetei mele. Între intervalele lungi de singurătate - când tăcerea îşi ţesea pânza fluidă între prăpăstii - ascultam cu teamă mesajele enigmatice din alte dimensiuni, unde zborul luminii se transforma într-o zbatere neputincioasă. Alunecând uneori în faliile perfide ale beznei, mă regăseam curând în libertatea spaţiilor vaste, căci eram mai rapidă decât fotonii şi mai uşoară ca o licărire. Nemuritoare, alergam neobosită din faţa Timpului, până când, între două plonjări vertiginoase în neant m-am oprit o clipă, întrebându-mă de ce fiinţa astrală desăvârşită care devenisem nu cunoştea fericirea, în ce abis noptatic pierduse bucuria simplă de a trăi ?
            Urmărind o ţintă himerică mă risipisem printre stele - tristă şi însingurată pentru vecie - căci în fiecare grăunte de praf cosmic, în fiecare nebuloasă a rămas o parte din fiinţa mea, din cea care eram înainte ca Nesfârşitul să mă fure... De aceea mă căutam acum pe mine, adevărata, în lucirile de oglindă ale apelor limpezi din amintiri sau printre răsfrângerile palide ale cerului innorat de uitare, de aceea încercam zadarnic să mă ascund printre fantasme.
            ... Lumea în care m-am născut a rămas undeva în urmă, în depărtări inimaginabile, iar falia de spaţiu care ne desparte se măreşte cu fiecare clipă, în vreme ce îmi urmez destinul rătăcitor printre stele, singură ca însăşi Eternitatea. Dar mă voi întoarce. Cu hotărârea care m-a făcut să renunţ la fiinţa mea fragilă si să colind Universul o veşnicie, mă voi întoarce. Căci  numai acolo, sub cerul de azur şi purpură, voi putea regăsi chipul şi trupul minunat al Araldei, oglindite în puritatea apelor şi în ochii oamenilor de pe planeta mea.               

                        
                                                    - ''ARALDA''  de RODICA BRETIN
Randunici 4




          

            



vineri, 26 mai 2017

jurnalul (201)


Astăzi ... 26.05.2017, ora 21.09 
Aproape că am ajuns ... spre finalul lunii mai ! uneori a plouat şi a fost răcoare, uneori au fost raze calde de soare... 
Mă gândesc … la postările citite pe blogurile prietenelor - toate atât de interesante ! adesea stau şi revăd în minte - am o bună memorie vizuală - imaginile cele mai interesante, descoperite pe internet !
Am învăţat … multe vizitând blogurile prietenelor !
Recunosc că ... îmi place să lucrez prin grădină dar, adesea, mi-e dor de o altfel de activitate... 
În bucătărie ... sunt doar eu, leptopul şi tv-ul...
Îmbrăcămintea ... este încă cea pe care am avut-o pe afară... 
Puiu ... este la culcare, la el acasă... toată ziulica doarme pe terasă, când la soare-când la umbră... când se grăbeşte, mai îmi deranjează plantele aşezate la uscat...
Sperăm să avem ... plante multe şi răsadurile noastre cresc încetişor-încetişor, uneori mă uit la ele şi nu-mi vine să cred cât au crescut ! şi mi-e tare drag de ele !
Muncă ... multă şi prin grădină, şi prin casă, plus plantele medicinale şi dulceţurile !!! mami culege căpşunile (adesea nu are răbdare, le ia şi pe cele jumătate coapte...), le curăţă, le face dulceaţă... eu o aprovizionez cu zahăr (merg la magazin...) şi apoi, pun dulceaţa în borcane şi siropul în sticluţe, le aşez etichete şi le duc în pivniţă... am făcut şi suc de soc, am băut deja...  eu am întins peste tot, pe terasă, plantele pentru ceaiuri, de prin grădini: muşeţel, pătlagină, gălbenele, rostopască, pelin, soc, urzică... le sucesc pe toate părţile, umplu cu ele, uscate, apoi săcuţii de pânză... 
De dincolo ... ascult tv-ul lui ticuţu dar mă concentrez pe scrierea pe blog...
Prefer ... zilele de marţi şi joi - am 2 seriale, pe AXN, ce îmi plac ! altele, de unde ? mai ales că îmi place să stau seara până târziu, în noapte, cuibărită bine în fotoliu - mai aţipesc, mai văd filmele...
Pentru că ... îmi plac jocurile de artificii:

joi, 25 mai 2017

parfum de liliac...

... o minunată poezie dedicată primăverii şi liliacului, la prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann ):
''A înflorit
 liliacul. 
 Parfum,
 frumusețe,
 gingășie,
 alb,
 violet,
 culoare...
 Se scutură
 liliacul.

Primăvară,
flori
petale,
zbor
fluturi,
iubire,
zâmbet,
magie...
Sufletul meu
se inspiră
din amintirea
privirii.
Gândurle mele
se scutură
parfum de liliac.


Mă regăsesc
în anotimpuri
și mă despart
de trecerea lor,
sperând, cândva,
reîntâlnirea.''
          (LAURA SCHUSSMANN,''A ÎNFLORIT LILIACUL'')