sâmbătă, 25 februarie 2017

viaţa...

... azi a fost zi aniversară pentru o prietenă virtuală şi, acum câteva momente, am descoperit ce postare minunată a avut Mariana Mariana Popa );
 ''Viața.
   Viața e despre ani. Despre călătoria între leagăn și mormânt, despre pași, despre zbor. Despre cărări și despre Cale. Despre început.
   E despre oameni. Alături de unii mergi un ceas, alături de alții zile, luni, ani. Viața toată. Da, viața toată, ca și când ar fi doar o clipă și o clipită, o bomboană dulce și roz, un balon de săpun în culorile soarelui.
   E despre oameni pe care îi iu
bești, despre oameni pe care îi urăști, despre oameni pe care îi urmezi, despre oameni pe care îi aștepți. Pe unii, un ceas. Pe alții, zile, luni, ani. Viața toată.
   Viața e despre bucurie. Despre bucuria de a fi în lume și despre bucuria de a primi toată lumea înlăuntru tău.
   Despre bucuria cu care te bucuri de soare, de păsări, de flori, de vânt lin, de cer, de mirosul de frunze, de ploaie, de pământul negru care rodește, de cele mai minunate răsărituri și apusuri, de pădure, de mare, de toamnă.
   Bucuria cu care cânți, cu care dansezi, bucuria duioasă cu care mângâi și dezmierzi și cuprinzi. Bucuria cu care te bucuri de toți ai tăi.
   Viața este și despre dor și despre durere, despre 1001 de nopți petrecute la căpătâiul unui prunc bolnav ori al unui tată suferind, aproape muribund, este despre durerea lumii sfârtecată de război, de foame, de necredință, de neiubire, este despre durerea din rugăciunile care nu mai cer, ci strigă, imploră, poruncesc.
   Dar mai cu seamă, viața e despre mulțumire. Despre inimă plină și recunoscătoare, despre puterea de a mulțumi în toată vremea, pentru tot. Pentru că și picătura de lacrimă, și soarele din suflet ne sunt date ca să creștem întru bucurie, întru desăvârșire.
   Viața.
   Viața ca un dar. Viața asta, ca o pruncie a Veșniciei. Cum să nu mulțumești?
   Mulțumesc, Doamne !
   Mulțumesc, mama
!''

pietrele în cinci culori şi împărăteasa Jokwa...

... de ieri s-a pornit un vânt din ce în ce mai tare şi receeeeeee...
... şi dimineaţa şi seara am făcut focul - ca de obicei...
... mâine ce o mai fi, vom vedea... 
... deci o poveste la gura sobei este bine nimerită !
... am revenit la site-ul descoperit mai înainte: http://etc.usf.edu/lit2go/72/japanese-fairy-tales/4851/the-stones-of-five-colors-and-the-empress-jokwa/ şi am ales o nouă poveste de tradus ((în acelaşi stil diletant, cu aceleaşi posibilităţi din dotare) cu multă plăcere şi eu fiind foarte curioasă...
... sper să vă placă !

                                                


                    



       PIETRELE ÎN CINCI CULORI ŞI ÎMPĂRĂTEASA JOKWA


           Mult, mult timp în urmă, trăia o mare împărăteasă ce i-a urmat la tron fratelui său, împăratul Fuki. Era timpul giganților, iar Jokwa împărăteasa avea douăzeci și cinci de picioare înălțime (25 x0.3=7.5 m), aproape la fel de înaltă ca și fratele ei. A fost o femeie minunată și un conducător capabil. Există o poveste interesantă a modului în care ea a reparat o parte a cerurilor sparte și unul dintre pilonii tereştri - ce mențineau cerul, deteriorate în timpul unei rebeliuni. 
           Numele rebelului era Kokai. Avea douăzeci și șase de picioare înălțime (26x0.3=7.8 m). Corpul lui era acoperit în întregime cu păr și fața lui era la fel de neagră ca fierul. El era vrăjitor și un personaj foarte teribil, într-adevăr. Când împăratul Fuki a murit, Kokai a fost mușcat de ambiția de a fi împărat al Chinei, dar planul său a eșuat, și Jokwa, sora împăratului mort, s-a suit  pe tron. Kokai s-a supărat pentru că îi fusese zădărnicită dorința şi a ridicat o revoltă. Primul său act a fost de a angaja diavolul de apă, care a provocat o mare inundație peste țară. Casele oamenilor săraci au fost inundate, iar împărăteasa Jokwa - văzând situația dificilă a supuşilor  ei - a ştiut că era vina lui Kokai căruia i-a declarat război.
            Împărăteasa Jokwa a avut doi tineri luptători, Hako și Eiko - ar fi vrut să îl numească pe Hako ca general al forțelor de luptă. Hako ar fi fost încântat ca împărăteasa să-l aleagă pe el şi s-a pregătit pentru luptă, şi-a luat cea mai lungă lance ce se putea găsi și călare pe un cal roșu, era gata pentru numire - când a auzit un cal în galop şi a auzit în spatele lui o voce strigând:
- "Hako! Stop! General al forțelor de luptă trebuie să fie eu! "
            Hako se uită înapoi și îl văzu pe Eiko, tovarășul său, călare pe un cal alb, cu o sabie mare. S-a aprins mânia lui Hako și s-a întors ca să îl înfrunte pe rivalul său strigându-i:
- "Ticălosule insolent! Am fost numit de către împărăteasă ca să conduc forțele de luptă. Ai îndrăzni să mă oprești? "
-" Da ", răspunse Eiko. "Eu ar trebui să conduc armata.Tu eşti cel care ar trebui să mă urmezi."
            La acest răspuns îndrăzneț, furia lui Hako a devenit dintr-o scânteie o adevărată flacără.
-"Îndrăznești să-mi răspunzi așa? Ia asta ! " şi s-a repezit la el cu lancea.
            Dar, Eiko s-a tras repede la o parte și, în același timp, ridicând sabia, a rănit capul calului generalului. Obligat să descalece, Hako s-a grăbit spre Eiko, care, la fel de rapid ca un fulger, i-a rupt de la piept insigna de comandant și a pornit iar în galop, mai departe. Acțiunea a fost atât de rapidă încât Hako a rămas amețit, fără să știe ce să facă.
            Împărăteasa a urmărit ca un spectator scena, a admirat rapiditatea ambiţiosului Eiko și, pentru a-i împăca pe rivali, ea a hotărât să-i numească pe amândoi generali ai armatei. Așa că Hako a devenit comandant al aripii stângi al armatei și Eiko a devenit comandant al aripii drepte al armatei. O sută de mii de soldați i-au urmat și au mărșăluit pentru a-l învinge pe rebelul Kokai.
În scurt timp, cei doi generali au ajuns la castelul unde era Kokai.
            Conștient de abordarea lor, vrăjitorul a spus:
- "Voi sufla acești doi copii săraci departe cu o singura respiratie."
 (El s-a gândit puţin la cât de greu va lupta...) Cu aceste cuvinte, Kokai a luat o tijă de fier și călare pe un cal negru, s-a grabit ca un tigru furios pentru a se lupta cu cei doi vrăjmași. 
            Cei doi tineri războinici l-au văzut venind spre ei, şi şi-au zis unul altuia:
- "Nu trebuie să scape în viață" și l-au atacat din dreapta și din stânga, cu sabie și cu lance. 
            Dar atotputernicul Kokai nu a fost ușor de bătut - a învârtit bara de fier ca o moară de apă pe roți și o lungă perioadă de timp s-au luptat ei în acest fel, fără ca nici o parte să nu câștige dar nici să piardă. În cele din urmă, pentru a evita tija de fier a vrăjitorului, Hako întoarse calul mai repede; copitele animalului au lovit o piatră mare și, speriat, calul l-a aruncat pe stăpânul său la pământ.
            Atunci, Kokai a scos sabia cu trei tăișuri și era să-l omoare pe Hako dar, înainte ca vrăjitorul să poată face ceva rău, Eiko a rotit calul său în fața lui Kokai și a îndrăznit să-şi încerce puterea lui cu el, ca nu să ucidă un om căzut. Dar, Kokai, obosit, nu se simțea atras ca să se lupte cu acest tânăr soldat proaspăt și neînfricat, așa că răsucindu-se dintr-o dată cu calul său, el a fugit.
            Hako, ușor uimit, a sărit în picioare, și el și tovarășul său, s-au luat cu grabă după inamicul în retragere, unul pe jos şi celălalt călare. Kokai, văzând că este urmărit, se întoarse la cel mai apropiat de el - care era călarăreţul Eiko - și scoase o săgeată din tolba de la spate, a pus-o la arcul său și a tras asupra lui Eiko. La fel de rapid ca fulgerul, precautul Eiko a evitat săgeata, care i-a atins doar casca, şi această săgeată nu i-a atins nici armura lui Hako.
            Vrăjitorul a văzut că ambii dușmanii ai săi au rămas neatinşi. De asemenea, el știa că nu era timp pentru a trage o a doua săgeată înainte ca ei să fie iar asupra lui, astfel că a recurs la
magie, ca să se salveze. El şi-a întins bagheta și imediat a apărut un potop mare, iar armata lui Jokwa, împreună cu tinerii şi curajoşii ei generali, au fost spulberaţi ca o cădere de frunze, toamna, pe un flux de apă.
             Hako și Eiko s-au văzut, adânc, în apă până la găt, și, uitându-se în jurul lor, l-au văzut pe ferocele Kokai venind spre ei, prin apă, cu toiagul de fier pe sus. Ei au crezut în orice moment că i-ar fi  tăiat dar cu curaj, au înotat încercând să ajungă cât mai departe de Kokai. Dintr-o dată s-au aflat în fața a ceva ce părea a fi o insulă în creștere, direct din apă. S-au uitat și acolo stătea un bătrân cu părul alb ca zăpada, zâmbind la ei. Au strigat către el ca să-i ajute. Bătrânul a dat din cap și a coborât la marginea apei. De îndată ce picioarele lui au atins apa, s-au despărţit apele și a apărut un drum bun, spre uimirea oamenilor care luptau ca să nu se înece - s-au găsit acum ei înșiși în condiții de siguranță.
              Kokai a vrut să ajungă pe insulă - cea care a crescut ca printr-o minune din apă - și văzând că dușmanii lui s-au salvat aşa, a fost furios. El s-a grabit prin apă spre omul cel bătrân și se părea că  o să-l ucidă. Dar bătrânul nu a părut uimit și aștepta calm atacul violent al vrăjitorului. În timp ce Kokai se apropia, bătrânul a râs cu o voce tare veselă și, transformându-se într-o mare și frumoasă pasăre albă, bătu din aripi și zbură în sus, spre cer.
              Atunci când Hako și Eiko a văzut aceasta, au știut că eliberatorul lor nu a fost o simplă ființă umană, ci a fost probabil un zeu deghizat și au sperat mai târziu că or să afle cine a fost bătrânul venerabil. Între timp s-au retras şi, fiind acum aproape de apusul soarelui, atât Kokai cât și tinerii războinici au renunțat la ideea de a lupta mai mult in acea zi. În acea noapte, Hako și Eiko au decis că era inutil să lupte împotriva vrăjitorului Kokai, pentru că avea puteri supranaturale, în timp ce ei erau doar oameni. Deci, ei s-au prezentat în fața împărătesei Jokwa. După o lungă consultare, împărăteasa a decis să ceară Regelui focului, Shikuyu, să o ajute împotriva vrăjitorului rebel și să conducă armata ei împotriva lui.
              Acum Shikuyu, Regele focului, trăia la Polul Sud. Acesta era singurul loc sigur pentru el pentru că el ardea totul în jurul lui oriunde s-ar fi aflat dar aici era imposibil ca să ardă ghiața și zăpada. Era şi el un gigant, avea treizeci de picioare înălțime (30 x 0.3=9 m). Fața lui era la fel ca marmura, iar părul și barba lungă și albă ca zăpada. Puterea lui era uimitoare - fusese maestru al tuturor focurilor la fel cum a fost Kokai al tuturor apelor.
-''Cu siguranță", a crezut împărăteasa, "Shikuyu îl poate învinge pe Kokai."
              Deci, ea l-a trimis pe Eiko la Polul Sud ca să se roage de Shikuyu ca să ia în propriile sale mâini războiul împotriva lui Kokai și să-l învingă o dată pentru totdeauna.
              Regele focului, auzind cererea împărătesei, a zâmbit și a spus:
- "Aceasta este o chestiune ușoră, poţi fi sigur! Eu am fost cel care a venit  în ajutorul tău când tu și partenerul tău era să vă înecaţi în potopul ridicat de Kokai ! "
              Eiko a fost surprins de acest lucru. El i-a mulțumit Regelui focului pentru venirea lui pentru a-i salva din nevoia lor cumplită, iar apoi l-a rugat să se întoarcă cu el, să conducă războiul și să-l  învingă pe răul Kokai.
              Shikuyu a făcut tot ceea ce a fost rugat și a mers cu Eiko la Împărăteasă. Ea l-a salutat cordial pe Regele focului și i-a spus de ce a trimis după el: ca să-i ceară să fie generalissimul armatei sale. Răspunsul lui a fost foarte linistitor:
- "Să nu aveţi nici un fel de nelinişte. Eu îl voi ucide cu siguranță pe Kokai. "
              Shikuyu s-a aşezat apoi în fruntea a treizeci de mii de soldați, și cu Hako și Eiko - ca să-i arate calea - au plecat în marș spre castelul inamicului. Regele Focului cunoștea secretul puterii lui Kokai, iar el le-a spus acum tuturor soldaților să adune un anumit tip de arbust. Şi l-au ars în cantități mari, şi a ordonat fiecărui soldat ca să umple un sac cu cenușa astfel obținută. Kokai, pe de altă parte, în propria lui îngâmfare, a crezut că Shikuyu îi era inferior lui ca putere și  murmura furios:
- "Chiar dacă ești Regele focului, te pot stinge în curând."
              Apoi, el a repetat o incantație, iar apa-inundațiilor a crescut și a ajuns la fel de mare ca și munții. Shikuyu, nu prea speriat, a ordonat soldaților săi să împrăștie cenușa pe care le-a spus să o prepare. Fiecare om a făcut aşa cum s-a cerut şi, de îndată ce cenușa s-a amestecat cu apa, s-a format un noroi tare, iar ei erau în siguranță faţă de înec. Acum vrăjitorul Kokai a rămas surprins când a văzut că Regele focului i-a fost superior în înțelepciune și mânia lui a fost atât de mare, încât s-a repezit cu capul în jos înspre inamic.
              Eiko a mers ca să-l întâlnească, iar cei doi au luptat împreună pentru ceva timp. Ei au fost într-o luptă mână-la-mână. Hako, care a urmărit cu atenție lupta, a văzut că Eiko a început să obosească și, temându-se că tovarășul său va fi ucis, el i-a luat locul. Dar şi Kokai obosise la fel de bine și senzația lui era că îi va fi imposibil să îi reziste lui Hako; el a spus cu maiestrie:
- "Tu ești prea mărinimos de a lupta pentru prietenul tău și rişti să fii ucis. Nu mă va durea de un astfel de om bun. "
              Și el a cerut ca să se retragă, întorcând capul calului. Intentia lui a fost să-l facă pe Hako să lase garda jos si apoi să se întoarcă roată și să-l ia prin surprindere. Dar, Shikuyu l-a înțeles pe vicleanul vrăjitor și a vorbit:
- "Ești un laș! Nu poți să mă înșeli! "
              Spunând acest lucru, Regele focului a făcut un semn pentru neinițiatul Hako ca să-l atace. Kokai se întoarse acum peste Shikuyu furios dar, fiind obosit și incapabil ca să lupte bine, a primit în curând o rană în umăr. Şi obosit de luptă, a încercat să scape.
              În timp ce se luptau conducătorii lor, cele două armate au stat în așteptare pentru finalul luptei. Shikuyu se întoarse și le porunci soldaților lui Jokwa ca să atace forțele inamice. Au făcut acest lucru și i-au omorât, iar vrăjitorul abia a scăpat cu viață. În zadar Kokai l-a chemat pe diavolul de apă ca să-l ajute - Shikuyu cunoscu un contra-descântec. Vrăjitorul a constatat că bătălia a fost împotriva lui. Cu durere - pentru că rana lui a început să-i facă probleme -, plin de dezamăgire și teamă, el s-a aruncat cu capul înspre stâncile muntelui Shu și a murit pe loc.
              A existat un final al celor răi precum Kokai dar nu și pentru problemele din împărăția împărătesei Jokwa, după cum veți vedea. Forța cu care vrăjitorul a căzut spre pietre a fost atât de mare, ca o explozie a muntelui, și focul repezit de pe pământ, a rupt unul dintre pilonii cerurilor astfel încât un colț al cerului a căzut până când a atins pământul. Shikuyu, Regele focului, luă corpul vrăjitorului și îl duse la împărăteasa Jokwa, care s-a bucurat foarte mult că dușmanul său a fost învins, iar generalii ei victorioşi. Ea i-a dăruit tot felul de cadouri și onoruri lui Shikuyu.
              Dar de la căderea lui Kokai - focul a stricat muntele. Sate întregi au fost distruse, orezul pe câmpuri ars, albiile apelor au fost umplute cu cenuşă, iar oamenii rămaşi fără adăpost au fost în mare primejdie. Așa că împărăteasa a părăsit capitala, a recompensat victoria lui Shikuyu și a mers cu toată viteza la locul dezastrului. Ea a constatat că atât Cerul cât și pământul au avut de suferit, iar locul era atât de întunecat încât ea a trebuit să aprindă lampa pentru a afla amploarea distrugerilor ce au fost. 
              După ce a constatat acest lucru, a pus să se lucreze la reparații. În acest scop, ea a ordonat supuşilor ei să colecteze pietre de cinci culori: albastru, galben, roșu, alb și negru. Când a obținut acestea, ea le-a fiert, cu un fel de porțelan, într-un cazan mare, iar amestecul a devenit o pastă frumoasă - cu asta știa ea că ar putea repara cerul. Când totul a fost gata, ea a adunat norii de deasupra capului ei şi s-au dus spre cer, transportând vaza ce conținea pasta făcută din pietrele în cinci culori. Ea a ajuns în curând în colțul din cer ce fusese spart, a aplicat pasta și l-a reparat. După ce a făcut acest lucru, ea şi-a îndreptat atenția spre stâlpul rupt - cu picioarele pe o broască țestoasă foarte mare - şi ea l-a reparat. Când a terminat de reparat, a coborât pe pământ, în speranța de a găsi totul bine dar, spre disperarea ei, a constatat că era încă destul de întuneric. Nici soarele nu strălucea ziua, nici luna noaptea.
              Profund surprinsă, ea i-a chemat la o ultimă întâlnire pe toţi înțelepții împărăției și le-a cerut sfatul cu privire la ceea ce ar trebui să facă în această problemă. Doi dintre cei mai înțelepți au spus:
-"Drumurile Raiului au fost deteriorate de accident, iar Soarele si Luna au fost obligați să stea acasă. Nici Soarele nu a putut face călătoria sa de zi cu zi, nici Luna călătoria ei de noapte - din cauza drumurilor proaste. Soarele și Luna încă nu știu că Majestatea voastră a reparat tot ceea ce a fost deteriorat, așa că vom merge și îi vom anunţa că, din moment ce au fost reparate, drumurile sunt sigure. "
              Împărăteasa a aprobat ceea ce i-au sugerat înţelepţii și le-a ordonat să se pregătească pentru misiunea lor. Dar acest lucru nu era ușor pentru că până la Palatul Soarelui și al Lunii erau multe, multe sute de mii de mile depărtare spre est. Şi cum ei ar fi călătorit pe jos, nu ar fi putut ajunge la acel loc, ei murind de bătrânețe pe drum. Dar, Jokwa a recurs la magie. Ea le-a dat celor doi ambasadori caleşti minunate ce puteau călători prin aer, prin puterea magică de o mie de mile pe minut. Ei au fost cu spirit bun, au călătorit pe deasupra norilor și, după multe zile, au ajuns în țara în care Soarele și Luna trăiau fericiți împreună.
              Cei doi ambasadori au vorbit cu Majestăţile lor de lumină și i-au întrebat de ce au avut atât de multe zile de retragere din Univers... Oare nu știau că procedând astfel, au aruncat lumea și tot poporul în întuneric atât ziua cât și noaptea? Soarele și Luna au răspuns:
-"Cu siguranță știți că muntele Shu a izbucnit dintr-o dată cu foc, iar drumurile cerului au fost deteriorate foarte mult ! A fost imposibil ca să fac călătoria mea de zi cu zi de-a lungul acestor drumuri accidentate și cu siguranță că Luna nu a putut emite pe timp de noapte ! Așa că ne-am retras în viața privată pentru un timp... "
               Atunci cei doi înțelepți s-au aruncat cu fața la pământ și au spus:
-"Împărăteasa noastră, Jokwa, a reparat deja drumurile cu pietrele minunate în cinci culori astfel că vă roagă să vă asiguraţi Maiestățile voastre că drumurile sunt la fel cum au fost înainte de erupție."
               Dar Soarele și Luna au ezitat spunând că ei au auzit că unul dintre pilonii Cerului a fost spart și s-au temut că drumurile - chiar refăcute - ar fi încă periculoase pentru ei ca să îşi facă mai departe călătoriile lor obișnuite.
-"Nu trebuie să aveţi nici o teamă cu privire la pilonul rupt", au spus cei doi ambasadori. ''Împărăteasa noastră a restaurat picioarele la broasca țestoasă și este la fel de fermă ca totdeauna."
               Atunci, Soarele și Luna s-au arătat mulțumiți și ambii au stabilit să încerce iar drumurile. Ei au descoperit că ceea ce au spus solii împărătesei, a fost corect. În urma examinării drumurilor cerești, Soarele și Luna au dat din nou lumina spre pământ. Tot poporul s-a bucurat mult și pacea și prosperitatea au fost asigurate în China, pentru o lungă perioadă de timp sub domnia înțeleaptă a împărătesei Jokwa.


                           ( Yei Theodora Ozaki, 
                             Japanese Fairy Tales, 
                          ''THE STONES OF FIVE COLORS AND THE EMPRESS JOKWA'')


         

   


vineri, 24 februarie 2017

jurnalul (188)

Astăzi ... vineri, 24 februarie, ora 18.58
Am ajuns ... cu ''jurnalul'' de Dragobete !!! ticuţu şi-a făcut datoria de Dragobete (este drept că cam a aflat cam după-amiază, de pe la emisiunea lui Teo Trandafir...) şi şi-a pupat fetele din casă: pe mami şi pe mine !!! Puiu s-a uitat foarte curios - nu înţelegea ce face ticuţu !!! Leuţu fiind mai somnoros (ca un bătrânel trecut prea multe, sărăcuţu...) nu a ştiut prin ce zi minunată am trecut ...  
Gândurile ... îmi zboară către melodii vesele:
Oamenii ... sunt atenţi cu sănătatea lor - am văzut la tv câţi sunt pe la uşile cabnetelor medicale, câţi pleacă la staţiuni balneo-climaterice (am câţiva cunoscuţi apropiaţi...)... dar eu nu fac parte din această categorie - lupt, atât cât pot eu, pentru a învinge câte un derajament din organism mai cu un tratament cu plante, mai dirijând bruma (este iarnă şi corpul nu prea mai are bateria încărcată ca vara...) de energie de prin corp prin rugăciune... aşa m-am luptat de vreo 3 zile cu un mare deranjament din corp... dar, în final, azi am trimis-o pe mami la farmacie pentru antibiotice - nu se mai putea aşa... 
Azi ... am avut ş zi plăcută, nu foarte frumoasă... ieri a fost şi mai frumos ! vânt a fost şi ieri, şi azi... fiind suferindă, nu am prea ieşit prea afară dar mami a stat mai mult pe afară ! a greblat prin toate grădinile ! parcă aerul plăcut o drogase, nu mai putea să mai intre în casă... 
Hainele mele ... sunt jumătate groase - jumătate subţiri ! temperatura interioară (când ridicată, când coborâtă...) mă face ca să fiu ciudat îmbrăcată ! 
Nu prea aş vrea ... să vină repede vremea ploioasă...  
Săptămânal meşteresc ... la lemne doar... dar acum vreo 3 zile m-am ocupat de dotarea canalizării din bucătzărie - a trebuit să desfac tot sistemul, bucată cu bucată şi să elimin tot ce era strâns... am scos calupuri îngheţate !!! (de-aoclo mi se trage deranjamentul corporal - după casă era foarte frig şi eu am transpirat mult...).
Bodyguarzii ... s-au bucurat de vremea mai frumoasă: Puiu a verificat cu mami peste tot... Leu a bodogănit, morocănos, şi a fost doar ca să ''stropească'' grădina... 
Casa ... este caldă... aştept ca să merg pe afară să închid coşul sobei... aştept serialul de vineri: ''Furtună pe Bosfor''...
Aici: am ales fotografii cu minunatele flori ale uneia din micşunele ce a înflorit în grădiniţa din faţa casei (dulcica micşunea a aflat de la ghiocei că este ok şi a îndrăznit şi ea):

joi, 23 februarie 2017

spiritul dragostei...

... este seară, supraveghez focul şi încerc să ascult muzică...
... am căutat pe youtube şi am găsit o melodie ce mi-a plăcut pentru a o asculta acum: 

generaţii...

... sunt timpuri ciudate... 
... unii spun că vor fi şi mai ciudate ...
... am descoperit un filmuleţ-caricatură a acelei lumi ciudate: 

miercuri, 22 februarie 2017

casa tradiţională...

... azi a fost o zi mai plăcută... soarele a fost mai generos... au fost şi nori, ce-i drept !!! zăpadă mai avem încă, nu s-a topit toată...
... acum, pe seară, pentru că am terminat activitatea cu focul în sobă (acum câteva momente am închis coşul sobei) şi în casă este cald, m-am gândit la o mică plimbare printr-o casă tradiţională japoneză:

marți, 21 februarie 2017

dorinţa de viaţă...

... am citit iar din minunatele poezii ale doamnei Ludmila (Ludmila Vârlan Turcu ):
''În ce se măsoară dorința de viață
  Atunci când se schimbă principii și legi
  Și tu, ostenit de urcuș, înțelegi
  C-atât de subțire e firul de ață?
          Slăbit de orgolii cuprinse în ceață
          O singură taină încerci să dezlegi:
          În ce se măsoară dorința de viață
          Atunci când se schimbă principii și legi?
  Doar scuză e plânsul că soarta e hoață,
  Că miezul de coajă nu vezi să-l alegi.
  Adună puținul ce poți să-l culegi
  Și firea avară întoarce-o pe față.
  În ce se măsoară dorința de viață?''

        (LUDMILA VÂRLAN TURCU, ''DORINȚA DE VIAȚĂ'')