around my way...

... aşteptând ceva la tv, am căutat pe youtube şi am găsit un film şi o voce minunată: o cântăreaţă japoneză !
... Thelma Aoyama ! ( https://en.wikipedia.org/wiki/Thelma_Aoyama )

... chiar o voce minunată:

defazaj...

            DEFAZAJ

                         -de VICTOR NĂNESCU-

                               (https://books.google.ro/books?isbn=9734638548)

        Totul se reduce la un paralelipiped metalic de dimensiuni 100x50x10 mm pe care mi-l fixasem desaupra genunchiului drept. Ecranul era plasat în partea inferioară, acolo unde riguroasa geometrie a design-ului făcea concesie unui plan înclinat la 15 grade. Claviatura acoperea pe alocuri şi feţele laterale. Oscar mă privea oarecum amuzat, îşi asigurase arma şi acum aştepta să vadă ce va urma.
        Grădina, nu foarte mare, impresiona prin linia sobră a şirurilor de arbuşti în spatele cărora   se zărea peretele alb al vilei. Însera. Era linişte şi cerul se limpezise de-a binelea după  ploaia care stropise aleile pudrate cu nisip fin.
-Cum stăm ? m-a întrebat Oscar curios.
-Avem un plus de o secundă, sau chiar mai puţin, i-am răspuns pe un ton indiferent.''Verific îndată...''
... nu-mi era teamă. Mă simţeam doar neliniştit, gândindu-mă la Tommy şi la faptul că s-ar fi putut să nu-l mai văd niciodată dacă aveam ghinionul să eşuăm dar palmele nu-mi transpirau şi nici pulsul nu se abătuse de la normal. Invulnerabilitatea pe care ne-o conferea ''defectul temporal'' sau, dacă vreţi ''nesincronizarea timpurilor'', acea permanentă stare de vibraţie într-o secvenţă temporală foarte apropiată, dar înconfundabilă cu timpul pe care de fapt îl vizam, îmi crea un statut cvasi-demiurgic în raport cu oamenii care îşi făcuseră apariţia la capătul aleii. Primul, îmbrăcat într-o togă senatorială, discuta cu un tânăr înalt, atât de blond, încât barba îi era aproape albă şi care nu-şi ascundea mândria de a purta o cămasă din zale subţiri de argint. La câţiva paşi în urma lor, un sclav numid ducea o torţă neaprinsă.
            Am verificat repede. La prima vedere, nu se observa nici o asemănare între don Gorgone şi venerabilul senator, iar Oscar îmi atrase atenţia asupra amănuntului. I-am răspuns că, pe parcursul a peste două milenii, parametrii faciali pot suferi numeroase modificări şi că era mai mult decât probabil ca membrii de astăzi ai onorabilei Familii să se deosebească vizibil ca înfăţişare de strămoşii lor romani. Calculatorul îmi confirmă presupunerea. Oscar trase piedica şi ochi.
-Nu-l poţi împuşca oricum, şi oricând, i-am zis. Glontele nu-l va atinge pentru că suntem defazaţi pozitv cu o secundă faţă de timpul lor, iar peste o secundă, în locul spre care ţi-ai îndreptat arma va fi altcineva.
           Oscar m-a măsurat circumspect, apoi a râs. A aşteptat până când am obţinut toate datele privitoare la evoluţia temporală a senatorului în următorul interval de trei minute şi jumătate. I-am arătat graficul de pe ecran. Fiecare punct luminos încifra coordonatele spaţio-temporale ale evoluţiei sistemului caracterizat de unităţi de timp biologic care era senatorul. A fost mai greu să interpretăm datele şi să facem orientarea, dar până la urmă ne-am descurcat. Oscar îşi alese momentul şi ochi atent pe direcţia statuii lui Marte de la întretăierea aleilor. Eram nemulţumit din cauza permanentei oscilaţii a secvenţei temporale căreia îi aparţineam în jurul punctului critic de nesincronizare. I-am dat cronometrul. L-a conectat la aparatul fixat de picior. Am  întors capul când a tras. Mă gândeam la Tommy... Nu avusesem de ales. Speram ca şi el să se ţină de cuvânt şi să mi-l dea înapoi teafăr.
           Strigătul de spaimă al numidului m-a făcut să tresar. Senatorul, în picioare, privind cu oroare către noi... Oscar era livid. L-am văzut pe sclav prăbuşindu-se; glontele nu-şi atinsese ţinta. În acelaşi moment, am realizat primejdia, se produsese sincronizarea. Nu am găsit explicaţia. Poate întâmplarea, paote împuşcătura... Brusc, devenisem cu toţii prizonierii aceleiaşi clipe.
           În secunda următoare am fost trântit la pământ. M-am zbătut încercând să scap de adversarul care mă împinsese înspre marginea bazinelor aflate lângă alee. Pietrişul ascuţit îmi zgâria spatele. Am lovit orbeşte, cu picioarele, încercând să mă ridic. M-am răsucit brusc, dintr-o pornire negândită, datorită, cred, instinctului de conservare. Lama pumnalului se înfipse la două degete deasupra umărului meu stâng şi atunci mi-am recunoscut adversarul: era tânărul patrician înzăuat în argint. Îi puteam vedea faţa prelungă, umbrită de o cicatrice care se pierdea printre firele blonde ale bărbii. Ne-am rostogolit în apă. Mi s-a părut că îl aud pe Oscar înjurând, dar nu eram sigur. Am strigat totuşi după ajutor. Romanul flutură pumnalul cu intenţia de a-mi da lovitura decisivă, dar i-am prins braţul şi i l-am răsucit scurt, dintr-o singură mişcare. Icni de durere. L-am îmbrâncit, smulgându-i arma şi am apăsat disperat pe butonul destinat reintegrării temporale, dar nu s-a întâmplat nimic.  Deodată am avut senzaţia că plămânii îmi plesnesc. Căzând, am zărit statuia lui Marte mutilată de glontele brizant. Mâinile puternice ale tânărului blond îmi prinseră gâtul. Strângea din ce în ce mai tare, neînduplecat, cu faţa aproape lipită de a mea. Am auzit un zgomot puternic şi o lumină albastră mi-a fulgerat peste pleoape.
             Am clipit de câteva ori, neîncrezător. Eram întins pe pat, în pijama. Am răsuflat uşurat.
            Ceasu arăta ora 11.50. M-am îmbrăcat repede, înşfăcând hainele la nimereală, dar cu toate acestea, când am parcat în faţa şcolii lui Tommy, copiii plecaseră demult. Am întors, virând către Institut.
            Pe biroul meu se adunase praful şi pământul din ghiveciul cu flori era uscat. Mi-am ciupit din greşeală obrazul. La naiba, prea începuseră să semene toate cu... Am deschis seiful. Înăuntru se aflau trei stabilizatoare... şi ar fi trebuit să fie cinci !
            Am servit masa într-un restaurant de mâna a doua. Tommy nu fusese la şcoală şi toată lumea ştia că se îmbolnăvise. Eu aveam concediu. Am înghiţit pe nemestecate. Îmi era foame şi nu-mi aminteam să fi cerut concediu. Poate doar în vis. Mi-am aprins ţigara. Stupidul coşmar care mă bântuise noaptea trecută: cineva descoperă componenţa temporală a codului genetic şi pune la punct realizarea saltului în timp cu ajutorul stabilizatorului temporal; secretul nu este păstrat şi inventatorul devine victima unui şantaj. În vis, Tommy a fost răpit acum patru zile. În vis, am făcut cunoştinţă cu Oscar. În vis, am povestit tuturor că băiatul s-a îmbolnăvit...
              Există în relaţia strămoş-urmaş un termen de afinitate temporală, un factor ce poate fi interpretat, să spunem, ambulatoriu. Două unde coerente interferă. Doi oameni aparţinând unor epoci diferite pot ajunge la un moment dat, datorită acestei componente genetice, să depindă unul de celălalt nu atât prin cursul pe care ar fi posibil să-l urmeze vieţile lor, cât prin modul în care reacţionează în situaţii analoage. Suprimând un strămoş este posibil să distrugi şi urmaşul cu care el interferă temporal.
              Am plătit. Trecuse de ora patru. Nu mai aveam benzină şi până acasă am luat un taxi. Patul lui Tommy era aranjat, curat, mirosind a rufe proaspăt spălate, aşa cum şi-l lăsase cu patru zile în urmă. Nu-mi puteam explica foarte multe lucruri, dar pentru mine nu conta acum decât telefonul. Trebuia să sune. Tommy se afla încă în mâinile lor. La şapte, am coborât după ţigări. Lumea cumpăra ziare. Am apucat să prind şi eu un număr. Pe prima pagină, cu litere mari, se anunţa misterioasa dispariţie a lui Chichino Gorgone. M-am întins în pat dar am adormit târziu, după miezul nopţii. Pe la două m-a trezit telefonul.
-Eu sunt, mormăi Oscar şi tuşi înfundat. Felicitări, bătrâne, am reuşit. I-am împuşcat pe toţi, acolo, în grădină. Blondul era cât pe ce să mă dea gata...
-Da, bine, i-am tăiat vorba. Spune, ce-i cu Tommy ?
              Tăcu. Am avut impresia că i se şoptea în ureche.
-Alo ! Mă auzi ? Tommy e bine ?
-Hm, bătrâne, nu ştiu ce să zic, s-a întâmplat ceva neprevăzut. Noi ne-am purtat frumos cu băiatul, da' el a fugit...
-Când ?
-Alaltăieri, cât timp am fost noi plecaţi.
-L-aţi ucis !
-Nu, bătrâne, spuse aproape blajin, noi nu omorâm copii... Credeam că s-a întors acasă...
-N-a ajuns ! am strigat copleşit. Cum a făcut de a scăpat ?
-Păi, tocmai asta e... Se afla într-o maşină şi la stop, deodată, fssst ! N-a mai fost !
                      Am lăsat receptorul să cadă în furcă. Poate că Tommy era pe drum. Sau se dusese la Aga. Am telefonat în vreo patru locuri. Nimic. Soarele încerca să răsară, înroşind pereţii clădirilor. Am intrat în baie şi mi-am spălat faţa cu apă rece, întinzându-mi degetele în lungul tâmplelor şi apoi oglinda m-a privit cu ochii albaştri ai lui Tommy, scrutând stupefiaţi chipul bărbatului blond care nu mai avea barbă, nici zale de argint şi nici un fel de cicatrice pe obraz şi-am înţeles deodată că nu numai strămoşul din Don Gorgone fusese ucis atunci şi acolo. Mi s-a părut că-l aud pe Oscar tuşind.
                        (VICTOR NĂNESCU, ''DEFAJAZ'')

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:
http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari

sărută-mă, primăvară...

... pentru acest început de primăvară (azi un picuţ mai răcoros faţă de zilele trecute...), o minunată poezie de la draga mea prietenă de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann ):

''Sărută-mă primăvară
 cu buze de flori,

să îți simt
respirațiile
din
sărutul culori
și
fă-mi tupul
să freamăte
cu
ai vieții fiori.

Sărută-mă
primăvară
cu buze de fluturi,
să îți simt
vibrațiile
din
sărutul muguri

și
fă-mi mintea
să își amintească
libertate de gânduri.''

(LAURA SCHUSSMANN, ''SĂRUTĂ-MĂ, PRIMĂVARĂ ...'')

jurnalul (192)

Astăzi ... vineri,24 martie, ora 22.25
A venit ... într-adevăr Primăvara ! soarele ne încălzeşte bine de tot (după ora 9.30-10)... uneori chiar mă frige, ar vrea să mă bronzeze !!!
Gândurile ... nu-şi mai găsesc locul pe la mine !!! am fost aproape toată ziua în aer liber, în grădina mare... 
Am încă ... la activ, meseria de fochist - seara - pentru că vine răcoarea după ce pleacă soarele de pe la noi...
De citit ... nu prea mai reuşesc - seara sunt cam prea obosită ca să mai stau atentă fie la leptop, fie la o carte... reuşesc să mă uit doar pe la câte un film (cât mai puţin ''sângeros'')...
E vineri ... deci trebuie să-mi scriu pagina de ''jurnal''... cum mai trece timpul uneori ?! cam repede... 

Hainele mele ... sunt în timpul zilei - de exemplu azi -::tricou roşu, cu mânecuţă scurtă; pantaloni negri lungi; şosete; şapcă galbenă... seara, costumaţia de noapte - pijamale !

Muncă multă ... dar mai ales din domeniul: săpat pământ !!! câte o cumpărătură ! apoi iar în grădina mare ! azi am luat şi găletuşa cu var (plus apă), bidineaua şi - am văruit toţi pomii ! mâine este sărbătoare ! grădina este veselă: pomii văruiţi, muguri şi flori minunate... azi a fost soare mult, sper că şi mâine va fi o zi plăcută ! dacă nu - măcar să plouă !!!

Săptămâna ... s-a putut lăuda cu aproape toate zonele săpate - este foarte frumos şi în grădiniţa mică (din faţa casei) şi grădina mare !!!
Bodyguarzii ... sunt cu activităţi total diferite: Puiu este cu paza (şi ziua şi noaptea...), umblă după noi prin grădină - este fericit să fie cu noi mult timp...  Leuţu s-a obişnuit prin casă !!!

Casa ... este încă după programul de iarnă - nu am făcut schimbări !

Aici: am ales fotografii de azi de prin grădini (după ce am văruit pomii):

 

muguri, flori, gâze...

... azi am avut timp pentru a fotografia prin grădini !
... Leuţu la el în căsuţă, iar Puiu alergând de colo-colo de-abia reuşind să-i fac o fotografie !

... muguri, flori - este îndrăzneală peste tot ! şi se auzea, cu putere, zumzetul albinelor ce lucrau de zor!

roboţelul EMIEW3...

... am vizitat şi eu puţin sitte-ul ''http://www.cebit.de/en/ ce prezită puţin din multiplele date prezentate de participanţi la Hanovra (https://en.wikipedia.org/wiki/Hanover )...
... am vizitat şi site-ul nipon: http://www.cebit.de/en/exhibition/specials/partner-country/ !
... bineînţeles că m-au atras informaţiile prezentate privind roboţei !
... dar în Japonia roboţeii fac parte din multele activităţi derulate...
... de exemplu, firma HITACHI (https://de.wikipedia.org/wiki/Hitachi_(Unternehmen) ) este prezentă la Hanovra! printre multele prezentate, se discută şi că această firmă prezintă, din 2016, pe aeroportul Haneda din Tokyo, un roboţel (de 90 cm înălţime ) - numit EMIEW3 - ce ajută vizitatorii străini comunicându-le (în japoneză şi engleză) informaţii ! în fotografie, este un roboţel ce o conduce pe doamna (ce-l urmează) la un centru de schimb valutar (la solicitarea doamnei...) !   

(sursa foto şi date:
http://www.japantimes.co.jp/news/2016/09/02/business/tech/hitachi-starts-trials-emiew3-humanoid-robot-haneda-airport/#.WNA7htKGNdi

acea fată...

                        ACEA FATĂ FRUMOASĂ

                                       - RADU TUDORAN -

   ''Într-o noapte, pe valea Rinului, am întâlnit o fiinţă fantastică.
..........................................................................................................................
    Ca să reperez stânca Loreley, m-am folosit de harta panoramică şi de kilometrajul maşinii.
..........................................................................................................................
    Am mers până la picioarele stâncii, care cădea vertical în marginea şoselei şi parcă o împingea puţin spre apă. Am desprins câteva aşchii de piatră şi le-am pus în buzunar. Aveau o culoare ruginie, întunecată, am văzut a doua zi; pe întuneric păreau bucăţi de antracit, cu luciu metalic. Fac parte din puţinele lucruri aduse din călătorie, căci nu voiam să mă încarc nici nu prea multe obiecte, nici cu orice fel de amintire. Ele sunt dovada sigură a întâmplării, atât pentru mine, când încep îndoielile, cât şi pentru oricine n-ar vrea să mă creadă.
     Îmi dădusem capul pe spate, şi tocmai mă pregăteam să strig, în sus, ca să aud cele şapte ecouri, dar ezitam, fiindcă nu-mi venea în minte nici un cuvânt. Ar fi fost potrivit un nume. Al cui?
      Atunci am simţit un foşnet în spate, şi înainte de a avea timp să fac o mişcare, am simţit două mâini, mici şi reci, apăsându-mi ochii. N-am fos speriat, ci doar surprins, şi-am rămas aşa un timp, încercând să-mi dau seama ce se întâmplă. A urmat un râs vioi, de fată, apoi s-a auzit glasul, cu triluri arpegiate:
-Te-am prins ! Ce faci aici ?
     Iar ecoul, ducându-se tot mai sus, pe stâncă, a repetat ''Ce faci aici?'' de şapte ori, întocmai, confirmând informaţia.
-Cine eşti ? am întrebat, aproape în şoaptă.
-Nu-ţi spun ! s-a auzit glasul, urmat de cele şapte ecouri miraculoase.
      Aşa nu se putea duce o conversaţie. M-am întors brusc. A rămas surprinsă, cu mâinile arcuite, cum mă cuprinseseră pe la spate. Era o fată, cu părul ud, căzut pe umeri; vedeam, fiindcă de sus venea acum o uşoară reverberaţie. Avea un halat de baie, scurt, strâns cu cordonul în talie; altceva nimic, nici măcar papuci în picioare. Halatul mi s-a părut portocaliu, dar putea să fie galben. Părul fetei era de un negru mai puternic ca noaptea.
-Să mergem doi paşi, i-am spus. Aici nu ne putem înţelege.
      Ultimele cuvinte tocmai începeau să se repete, ducându-se în sus pe piatră, când fata enigmatică a făcut un semn cu braţul şi ecoul a pierit dintr-o dată.
-L-am stins ! mi-a explicat ea, continuându-şi râsul de adineauri. E lună nouă... Ţi-ai pus ceva în gând ?
      Am ridicat ochii; luna nouă, subţire, cu o strălucire nemaivăzut de puternică, de părea artificială, apăruse într-o despicătură de piatră şi-abia acum se desluşea cât de înaltă era stânca, a cărei creastă strălucea, argintie. Curând însă luna avea să se ascundă, să se facă din nou întuneric, iar mie nu-mi venea în gând nici o dorinţă, sau erau prea multe şi se înăbuşeau între ele.
-Degeaba, am răspuns. N-am nici un obiect de aur cu mine.
-Am eu, a spus fata. Pune mâna !
     Şi-a dat părul la o parte, parcă se şi uscase, şi s-a înălţat pe vârfuri, apropiindu-şi obrazul de mine. Atunci am văzut că avea un cercel mic de aur şi am întins mâna, puţin vrăjit, gata să uit de mine. Profilul fetei se proiecta ca pe un ecran pe bucata de cer încă argintată de lună. Aştepta, cu capul dat puţin pe spate, cu gâtul întins, într-o arcuire de salcie; părea toată de salcie.          
     Am atins cercelul; era rece, iar lobul urechii fierbinte.
-Spune tare, dacă vrei să se împlinească ! Haide, până nu dispare luna !
      Începea să se încălzească şi cercelul. Mi-am regăsit, cu puţină întârziere, dorinţa cea mai firească. Privind luna, iar deasupra ei profilul fetei, am spus strângând între degete cercelul şi lobul urechii:
-Doresc să-mi termin cu bine călătoria...
-Mai ai timp pentru încă o dorinţă !
      Nu terminasem s-o spun pe prima.
-...Şi să pot pleca repede într-o altă călătorie.
      Lumina de sus începea să scadă; colţul lunii atingea piatra. Am simţit atunci că întâmplarea va deveni o amintire fantastică.
-Şi încă ! m-a îndemnat fata.
-Aş vrea să te mai întâlnesc o dată !
      A stat încă o clipă cu lobul urechii între degetele mele, cel mare şi cel arătător, cu care acum ţin stiloul. Părea că se gândeşte. Pe urmă, când luna a dispărut după stâncă şi s-a făcut întuneric, s-a desprins şi a încuviinţat, înclinând capul:
-Bine ! Când va fi iar lună nouă.''          
... şi al doilea fragment ales:
    ''Vicht, ai iubit o fată frumoasă şi mi-ai povestit dragostea. Toţi am iubit o fată frumoasă şi ne-am povestit dragostea. Dar toţi o să murim odată: de ce n-am vorbi despre moarte ?  De ce să ne închipuim moartea sub o înfăţişare hidoasă ? Fie aşa moartea celor cu inima veştedă, a celor care n-au avut de ce să trăiască sau care mor de pedeapsă. Dar oamenilor care au iubit frumuseţea şi-au lăudat-o arătând-o şi altora, de ce să nu fie moartea o fată frumoasă ? Cu sentimente ca ale noastre; puţin nebună şi zvăpăiată. Care să danseze într-o noapte în cârciumă, cu picioarele goale până la şolduri, cu mijlocul răsucit, cu umerii daţi înapoi, cu părul pe spate, cu braţele în mişcare, toată o unduire, să danseze cu infanteriştii, până la ziuă, tristă şi milostivă, că au murit atâţia, săracii, în trecute războaie şi atâţi au să moară în războaiele viitoare!  De ce în locul simbolurilor macabre nu şi-ar lua o podoabă, un cercel mic de aur ? Să meargă cu el din ţară în ţară, să şi-l arate şi să farmece oamenii. Şi să-i fie îngăduită iubirea, ca o lumină, când e atâta ură în lume. Să se îndrăgostească, Vicht, nebuneşte, minunata fată frumoasă, până la uitarea de sine, să-şi golească inima fierbinte şi doldora de iubire, şi după ce îşi împlini dăruirea, şi nu-i va mai rămâne nici aerul, să respire, atunci să treacă în legendă, murind pentru dragoste.''    
                                    (RADU TUDORAN, ''ACEA FATĂ FRUMOASĂ'')

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''ACEA FATĂ FRUMOASĂ'', RADU TUDORAN !

        ( http://biografii.famouswhy.ro/radu_tudoran/  )
        (https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Tudoran ):

surse foto:
    http://jurnalul.ro/cultura/carte/radu-tudoran-nicolae-bogza-629295.html
    http://www.librarie.net/p/4872/Acea-fata-frumoasa-Radu-Tudoran