... uitarea ...

... frunzărind rândurile scrise în unul din carneţelele mele, am găsit acest fragment - care mi-a atras atenţia cândva - : 
     “…Uitarea este un exerciţiu dificil, dar, ca preţ pentru putinţa de a zâmbi azi, de  a dormi liniştit la noapte şi de a avea dreptul la dimineaţa de mâine, este rezonabilă…
          Altfel îţi faci viaţa chin şi îi incomodezi îngrozitor pe ceilalţi, îi pui în situaţia să-ţi demonstreze că imposibilitatea de a uita este o tară mai mare decât toate tarele adunate la un loc, de care tu ai vrea să fii despovărat. Probând cu amintiri, îi obligă chiar să li se facă lehamite de tine, şi asta este cumplit de rău. Pentru tine, desigur. Încearcă să înţelegi că lumea contează, nu indivizii, buni sau răi, sau nici buni , nici răi, care o compun. Lumea. Citeşte oleacă istorie, câteva capitole sunt de ajuns şi potriveşte-ţi mersul după al lumii. Dacă poţi păstra şi cadenţa, este excelent; dacă nu poţi sau nu vrei sau, în cel mai rău caz, nu poţi să vrei, atunci astupă-ţi urechile să n-o auzi şi mergi cu pasul tău sau dă-te la o parte, mai la margine, acolo e posibil chiar să stai pe loc şi să priveşti cu o condiţie: să nu te laşi ispitit de întrebări şi de răspunsuri şi de presupuneri şi de amintiri, fiindcă toate astea, mai ales amintirile, te-ndeamnă să te întorci în lume şi să mergi în zigzag printre rândurile ei, încurcând-o, sau să te opreşti în mijlocul ei, întârziindu-i mersul sau chiar s-o iei îndărăt, împotriva ei – atunci nu-ţi mai rămâne nici o scăpare, îţi iese din albie, se tulbură şi te îneacă. De vorbit, da, poţi vorbi, putinţa de a vorbi este într-adevar cea mai mare cucerire a omului din momentul transformării picioarelor de dinainte în mâini, aşa că dă-i drumul, şi tot vorbind, mai pe ocolite, mai pe aproape, zece vorbe goale, o jumătate cu miez, ai posibilitatea să spui chiar ce gândeşti, dacă ţi-ai pus asta în cap. Este un tratament garantat, face bine capului, şirei spinării şi chiar stomacului…”  

                            ( fragment din “BABILONUL DE NISIP”, de Nicolae Stăiculescu, 1979)

...''10 promisiuni'' ...

    ...   am vizionat filmul ''10 promises to my dog'' sau ''10 promisiuni făcute căţelului meu'' ...

    ... exact ce îmi doream: să admir viaţa curentă a unei familii japoneze, din timpurile noastre ...
    ... exact cum mă aşteptam: suflete delicate ...
    ... dacă mă gândesc bine, nu cred că mă aşteptam la cele 10 promisiuni! ... mai ales că este greu să îţi ţii o promisiune faţă de o persoană apropiată dar ... 10 promisiuni - făcute unei căţeluşe?!
    ...m-au impresionat cele 10 promisiuni - sper că le-am reţinut bine - de care a trebuit să ţină seama micuţa Akari, în viaţa sa - maturizându-se pas cu pas - alături de căţeluşa Socks:

        1. ascultă cu atenţie ce am de spus;

        2. ai încredere în mine; pentru că sunt mereu alături de tine;

        3. joacă-te mult cu mine;

        4. nu uita că şi eu am sentimente;

        5. să nu ne batem niciodată pentru că într-o zi voi fi suficient de mare şi o să câştig;

        6. dacă nu te ascult, am un motiv bun pentru asta;
        7. tu ai şcoala şi prietenii dar eu te am numai pe tine;
        8. rămâi cea mai bună prietenă chiar dacă voi îmbătrâni;
        9. voi trăi doar 10 ani aşa că să facem în aşa fel încât fiecare clipă să  conteze;
      10. niciodată nu voi uita viaţa noastră împreună, aşa că atunci când  îmi va veni vremea să mor, te rog sa-mi fii alături.   
     ... ce pot să zic despre profunzimea sentimentelor luate în discuţie de acest film?
     ... sufletul japonez!!!

... despre un film emoţionant ...

... în această seară, la recomandarea unei colege ( şi prietenă, pot spune, cu drag! ) care a vizionat un film emoţionant, am căutat filmul si am accesat un blog care m-a surprins în mod plăcut - blogul lui Aniola: povestea continua - sau blogul-lui-aniola.blogspot.com.

... aici am găsit filmul recomandat de Niko: ''10 promises to my dog'' (= ''10 promisiuni făcute căţelului meu'' )...

... am vizionat prima parte ... un film plăcut, care mi-a mers direct la sufleţelul meu îndrăgostit de viaţa de pe arhipelagul nipon ... şi mai ales că iubesc căţeii /căţeluşa, în film... şi noi avem, acum, 2 câini (Leu şi Puiu)... 

... abia aştept să am timp, mâine, pentru a continua vizionarea filmului ...

...
... am găsit şi o fotografie care prezintă cele 2 personaje principale ale filmului: Akari şi căţeluşa Socks!

... pe aripile minunate ale viselor tinereţii ...

... parafrazând un titlu ales de Alexandru Odobescu, ''Fals tratat de vânătoare'' , încerc să creez (departe de talentul acestui mare scriitor) un fals tratat al amintirilor mele despre visele tinereţii, versurile şi muzica franceză ...
... fiind o singuratică, adolescenţa mea a fost influenţată de literatura citită ... şi versurile poeziilor au găsit un loc special în inima mea ... o mare visătoare ... 
... printre unele poezii care mi-au plăcut (şi nu am fost rasistă - am avut autori preferaţi din toate popoarele lumii!- pe toate rescrise în  caietele mele ...) au fost poeziile de limbă franceză ... dar traduse în limba mea ...
                  ''Nu poate inima să-ndure chinuri
                    Mereu, nici bucurii.
                    Vin zile când, fără să ştii,
                    Se schimbă cântecele în suspinuri.
                              Atunci - îndeosebi când plouă-afară -   
                              Pe geam ne' tot uităm
                              Şi întristaţi adânc, visăm
                              La florile pe care ploaia le doboară.
                                          Şi totuşi, cine ştie, mâine poate -
                                          Prin stropii-aceştia chiar,
                                          Frumoşii muguri vor sta iar 
                                          Deschişi sub inimile noastre-nfiorate.''
             (''Cântec mic'', Rene de Clercq - poet flamand, 1877-1932)

... în acea perioadă, chiar şi numele acestor poeţi erau pentru mine subiect de ... visare ... iar sensul multor cuvinte nu prea îl înţelegeam ...

                 ''La pieptul tău mă-adun, din lumea toată,
                   Femeie ce de oameni m-ai legat, 
                   Înlănţuit şi liber totodată,
                   Şi-n adânc, pentru vecie, împăcat
                           Cu tine şi cu toamna brună-n casă,
                           Cu merii în livezi, clipind departe,
                           Cu focul bubuind în soba joasă,
                           Sunt fericit şi-ndurerat de moarte.''
              (''Toamna sufletului'', Maurice Roelants, n .1895)

... în acea perioadă, sunau aşa de frumos unele cuvinte ...

                 ''Trăit-am ceasuri lângă tine
                                   În fericire adâncă,
                   Şi nici o oră lângă tine
                                  Nu mă-ntristase încă.
                   Flori multe ales-am pentru tine,
                                  Culese în tăcere,
                   Ca o albină, lângă tine
                                  Băui din toate miere.
                   Şi nici un ceas trăit cu tine
                                  Din suflet n-o sa-mi iasă
                   Nu-i oră să n-o ştiu de tine
                                  Departe, dureroasă.
                   Ca-n ora-n care lângă tine,
                                  În suava amurgire
                   Te ascultam vorbind - vorbeam
                                  În inimi de iubire.
                   Şi n-a fost floare ce de tine
                                  Aleasă să nu fie,
                   Frumoasă, strălucind prin tine,
                                  Dar nu mi-ai dat-o mie.  
                   Şi cine oare pentru tine
                                  O făcu nemuritoare?
                   Ora ce-o depăn lângă tine
                                  Ce-o să însemne oare?
                   Şi pentru mine, pentru tine
                                  E floarea ta iubită,
                   Şi de-am primit-o de la tine
                                  S-o stinge vestejită,
                   Dar inima, ţi-o spun doar ţie,
                                  Păstrav-a suvenirul,
                   Simbolul florii, întreit:
                                  Tu, seara, trandafirul.''
            (''Această seară şi acest trandafir'', Guido Gezelle, 1830-1899)

       ... în anii de liceu, o influenţă destul de mare a avut asupra viselor mele, discurile cu melodii franceze, pe care le ascultam în micile audiţii, la şcoală sau acasă, la superba mea profesoară de limba franceză! Ascultam şi visam la ... cavaleri medievali şi domniţe frumoase ... pornind de la versurile care mi-au plăcut cel mai mult:

               ''O mon jardin d'eau fraîche et d'ombre
                 Ma danse d'être mon coeur sombre
                 Mon ciel des étoiles sans nombre
                 Ma barque au loin douce à ramer
                 Heureux celui qui devient sourd
                 Au chant s'il n'est de son amour
                 Aveugle au jour d'après son jour
                 Ses yeux sur toi seule fermés
                        Heureux celui qui meurt d'aimer
                        Heureux celui qui meurt d'aimer            
                 D'aimer si fort ses lèvres closes
                 Qu'il n'ait besoin de nulle chose
                 Hormis le souvenir des roses
                 A jamais de toi parfumées
                 Celui qui meurt même à douleur
                 A qui sans toi le monde est leurre
                 Et n'en retient que tes couleurs
                 Il lui suffit qu'il t'ait nommée
                        Heureux celui qui meurt d'aimer
                        Heureux celui qui meurt d'aimer
                 Mon enfant dit-il ma chère âme
                 Le temps de te connaître ô femme
                 L'éternité n'est qu'une pâme
                 Au feu dont je suis consumé
                 Il a dit ô femme et qu'il taise
                 Le nom qui ressemble à la braise
                 A la bouche rouge à la fraise
                 A jamais dans ses dents formée
                       Heureux celui qui meurt d'aimer
                       Heureux celui qui meurt d'aimer
                 Il a dit ô femme et s'achève
                 Ainsi la vie, ainsi le rêve
                Et soit sur la place de grève 
                Ou dans le lit accoutumé
                Jeunes amants vous dont c'est l'âge
                Entre la ronde et le voyage
                Fou s'épargnant qui se croit sage
                Criez à qui vous veut blâmer
                       Heureux celui qui meurt d'aimer
                       Heureux celui qui meurt d'aimer.''          
        (versuri:  Louis Aragon; muzica: Jean Ferrat )
       Am găsit şi melodia pe Youtube:

                   http://youtu.be/xXFpRZMdLc4

... crescând, m-au atras frumoasele şi, în acelaşi timp, pătimaşele versuri din melodiile unei voci inconfundabile: Edith Piaf ... am fost şi la o piesă de teatru, un cafe-recital cu actriţa Anca Ledunca , închinată celei ce a avut o atât de zbuciumată viaţă ...  melodia pe care am considerat-o mai  apropiată mie, pentru sufletul meu este ''La vie en rose'' ...  şi când o ascult, simt că încep să plutesc, ... că sunt şi eu îndrăgostită şi iubită de bărbatul viselor mele...  şi versurile mi-au plăcut foarte mult:

               Des yeux qui font baiser les miens,  

               Un rire qui se perd sur sa bouche,
               Voila le portrait sans retouche

               De l'homme auquel j'appartiens

                      Quand il me prend dans ses bras

                      Il me parle tout bas,
                     Je vois la vie en rose.
               Il me dit des mots d'amour,
               Des mots de tous les jours,
               Et  ca me fait quelque chose.
                     Il est entre dans mon coeur
                     Un  part de bonheur
                     Dont je connais la cause.
              C'est lui pour moi. Moi pour lui
              Dans la vie,
              Il me l'a dit, l'a jure pour la vie.
                    Et des que je l'apercois
                   Alors je sens en moi
                   Mon coeur qui bat.
              Des nuits d'amour a ne plus en finir
              Un grand bonheur qui prend sa place
              Des enuis des chagrins, des phases
              Heureux, heureux a en mourir.
                    Quand il me prend dans ses bras
                    Il me parle tout bas,
                    Je vois la vie en rose.
              Il me dit des mots d'amour,
              Des mots de tous les jours,
              Et ca me fait quelque chose.
                   Il est entre dans mon coeur
                   Une part de bonheur
                   Dont je connais la cause.
              C'est toi pour moi. Moi pour toi
              Dans la vie,
              Il me l'a dit, l'a jure pour la vie.
                   Et des que je l'apercois
                   Alors je sens en moi
                   Mon coeur quï bat.''
      Am găsit şi melodia pe Youtube:
               http://youtu.be/1zFc7nIJnvo

... o altă melodie,  plăcută mie dar pe care am înţeles-o  bine mult mai târziu, în viaţă, a fost ''Je ne regrette rien'':
            ''Non, rien de rien, non je ne regrette rien,
             Ni le bien qu’on m’a fait, ni le mal, tout ça m’est bien égal.
             Non, rien de rien, non je ne regrette rien.
             C’est payé, balayé, oublié, je me fous de passé 
             Avec mes souvenirs, j’ai allumé le feu,
             Mes chagrins, mes plaisirs, je n’ai plus besoin d’eux.
             Balayés les amours avec leurs trémolos,
             Balayés pour toujours, je repars à zéro.
             Non, rien de rien, non je ne regrette rien,
             Ni le bien qu’on m’a fait, ni le mal, tout ça m’est bien égal.
             Non, rien de rien, non je ne regrette rien.
             C’est payé, balayé, oublié, je me fous de passé.
             Car ma vie, car mes joies, aujourd’hui, ça commence avec toï!''
      Am găsit şi melodia pe Youtube:
                    http://youtu.be/Q3Kvu6Kgp88

... şi ar mai fi multe de povestit ... dar aceasta ... altă dată!

din toate, nu ştiu ...

... mi-au plăcut cândva, aceste versuri, undeva în timpul acordat mie pentru acumulare spirituală:
     ''Din toate, nu ştiu ce-o să se aleagă,
       Din răscoliri de valuri, violente,
       Din clocote de gheizer, din torente
       De care febra pueril mă leagă
                   Zadarnic pare totul şi se neagă
                   Rotind pe lângă proaspăta fisură
                   Pe care mi-a deschis-o noaptea dură,
                   În certitudine, ca pe o plagă.
       Rămâne praf din ce-am creat, din sorii 
       Şi stelele a căror traiectorii
       Le urmăresc, pe buze cu veşnicul meu lied,
                   Din tot ce fac, nimic n-o să reziste?
                   O să se spulbere-n fărâme triste?
                   Sau totuşi, o sa crească iaraşi, în granit?''     
                                           (- flamandul Bert Decorte, n 1915)
                                  -https://nl.wikipedia.org/wiki/Bert_Decorte -

... muzică şi poezie ...

... am găsit printre multele melodii japoneze frumoase ... această melodie care mi-a plăcut ... nu înţeleg versurile dar fetele frumoase şi peisajul frumos, îmi creează o stare de bine ...
                 http://youtu.be/tQNB2sea894