jurnalul (95)

Astăzi (data/ora)... vineri, 1 mai, ora 21.28
Ziua ... de azi îmi aduce aminte de alte timpuri ... nu era mai bine sau mai frumos ... dar oamenii - îmbrăcaţi cu haine de sărbătoare - în mod organizat, se adunau, discutau prietenoşi, se distrau defilând pe străzi purtând drapele colorate sau baloane colorate, e drept că unii purtau şi lozinci scrise pe pancarte cam greu de purtat ... apoi se aduna toată lumea la iarbă verde, se mânca şi se bea bere, se asculta muzică şi jucau ... acum?! lumea se grăbeşte spre a se distra în ... cluburi  !!!  
Mă gândesc ... că suntem în anul 2015 dar aceasta nu înseamnă că am evoluat faţă de strămoşii noştri !!!
Învăţ ... să desfăşor prin grădină activităţi noi dar acum doar o ajut pe mami - de exemplu la sădirea răsadurilor de roşii, eu asigur aracii ..   

Fizic ... am o deosebită plăcere când sunt obosită bine de tot - înseamnă că am avut o activitate bună !
Bucătăria ... este liniştită -  cred că este ''ruptă de oboseală'' : mami a bucătărit de toate, inclusiv a preparat 2 tăvi de plăcintă cu brânză - eu le-am copt - !

Sunt îmbrăcată ...  în haine mai puţin groase - ziua este foarte cald afară, în casă este răcoare, iar seara este o atmosferă nici prea caldă, nici prea răcoroasă !
Am mai citit ... la minunata carte primită cadou de la cele două bune prietene - cam un sfert ! triste timpuri erau şi puţini ştiau cu adevărat ce se întâmpla cu unii dintre semeni ... 

Aştept ... ca mâine să fie o zi şi mai călduroasă - ticuţu s-a programat ca să-l tund !

Ca realizări ... fiind 1 Mai, pot să raportez, cu mândrie, că am terminat de săpat toate parceluţele din grădini, grădina este veselă, se simte că este o gospodărie bine îngrijită !!!  mi-e drag să merg prin grădini, totul este plin de viaţă: fasolea a crescut, porumbul este ceva mai îndrăzneţ, pomii sunt mândri de florile lor, căpşunile se întrec în floricele, lalelele galbene şi lila se întrec în frumuseţe... ceapa şi usturoiul sunt de încredere, ca soldăţeii încolonaţi ... bâzâie musculiţe, ciripesc vrăbiuţele - ''nepoatele'' lui ticuţu -, muncesc de zor şi albine ... au apărut şi fluturaşii ... noroc că am avut parte şi de ploaie, altfel ar fi fost totul trist, chiar dacă noi am udat tot ce am putut zilnic...          

Ascult ,.. emisiuni diverse: ticuţu urmăreşte şi emisiuni de politică dar şi despre fotbal ... 
În casă ... se aşterne încet-încet noaptea... mami doarme deja, este prea obosită ... se scoală pe la ora 5 şi pe la ora 20 este gata în pijamale, în pat...      

Am preferat ... şi prefer să avem zile frumoase, pline de soare când este sărbătoare, să pregătim mici la grătar ... anul acesta nu am mai făcut mici la grătar din milă pentru bodyguarzii noştri: stau pe lângă foc, păzesc micii de pe grătar, iar la final li se pare că e prea puţin de mâncat după atâta ''poftă''... deci azi am pregătit mici la cuptor şi când le-am dat porţia lor (ca de obicei, nu putem să mâncăm fără ca ei să aibă porţia lor...), au fost foarte surprinşi, au fost tare încântaţi deşi nu au văzut focul...  

Speranţe? ... sănătate pentru familia noastră dar şi pentru toţi oamenii, în general, există atâta potenţial de bine pentru toţi !

Postez ... fotografii realizate, în grădină, imediat după ploaia care a înviorat totul: melcii porniseră veseli la plimbare...

fragmente ...

... de mult timp, gândesc la iniţierea unei rubrici ce aparţine de o perioadă trecută din viaţa lui ticuţu când a muncit pe şantier .
... cum să explici generaţiilor de acum ce era un şantier şi care era viaţa pe un şantier din timpurile trecute (numite ''construirea socialismului'') ?  
... mi-e drag că am o bibliotecă cu multe volume de cărţi, din domenii variate. 
... acolo există o mică carte, o carte de prin 1964, apărută  în cadrul Editurii Tineretului - colecţia Patria Noastră: ''Zile şi nopţi pe şantier'', scrisă de un scriitor ce debuta astfel (cu fragmente publicate înainte în revista ''Luceafărul''), Romeo Popescu, prin decembrie 1962.    
... o carte ce descrie fragmente din viaţa de pe un şantier al patriei: construirea Combinatului Chimic Craiova .
... voi încerca să scriu pasaje din această carte - o carte tare dragă tăticuţului meu - ce povesteşte despre viaţa oamenilor ce au lucrat pe acest şantier, oameni printre care a fost şi tăticuţul meu (ce mai fusese şi pe alte şantiere, prin Oneşti şi Bucureşti) ... 
  ps.1:
puteţi vizita adresa http://www.comunismulinromania.ro/Arhiva-foto/Economie/Economie-XIII-Combinate-chimice.html pentru a descoperi imagini cu multele combinate, construite în anii construirii socialismului, în toată ţara, inclusiv cel de lângă Craiova!
 ps.2:
accentuez că nu sunt o nostalgică după timpurile trecute - ''perioada socialismului'' !
prin această rubrică deschisă în blogul meu doresc să reamintesc tuturor că poţi să iubeşti şi munca şi mai ales în ţara ta - nu numai în întreaga lume - şi să te mândreşti că ştii o meserie care este utilă şi altora - să îmbunătăţim viaţa şi din societatea noastră ! Doamne ajută !
 ps.3:
undeva, există o scurtă descriere (scris cu albastru) şi a lui ticuţu ...

                                                      - FRAGMENTE -
                  ''ZILE ŞI NOPŢI PE ŞANTIER''
...
        << 8 octombrie 1961
   Ora 8 dimineaţa. Frig, pâclă. În faţa uneia din clădirile cele mai mari din Craiova (verandă boierească, ferestre înguste, înalte cu nişte porţi, grilaj masiv de fier dantelat, pe al cărei perete stă scris cu litere mari, galbene, ''Întreprinderea Şantier Construcţii-Montaj Craiova'', aşteaptă o mulţime de tineri. Vorbesc între ei, aprins, dar în şoaptă, strecurând priviri piezişe către uşile mari, nemişcate. Astăzi începe concursul pentru locurile vacante. Cu fiecare minut, mulţimea se îngroaşă. Tineri maiştri, ingineri şi tehnicieni, veniţi de pe alte şantiere, unde şi-au isprăvit treburile, sau de pe-aici din oraş, sau din vecini. Trec orele. Aştept. Unul câte unul intră în concurs. Unii sunt încrezători, dau buzna peste rând (''Ăştia-s de la Bicaz !'' spune cineva. ''Ba de la Govora !''), alţii îşi prelungesc timiditatea până-n ultima clipă. Atmosferă de examene, febră, aşteptare pe ghimpi.
   De ce-ar fi vrând aceşti oameni să lucreze aici ? Ce motive l-au împins încoace pe omul acela scurt, îndesat, cu scurtă de postav negru, care se plimbă cu paşi lenţi, măsuraţi, de la un capăt în altul al sălii? (A parcurs până acum vreo câţiva kilometri !) Sau pe băiatul acela cu ochi negri şi faţa albă, de fată, încremenit în pervazul unei ferestre, cu o carte groasă sub braţ ? Cine sunt ? Îi voi mai vedea ? Vom lucra împreună ?          
   Dar eu ce-am dorit atâta să vin aici ?
   Cei care sunt în situaţia mea au să înţeleagă. Până azi (şi azi încă) am fost salariat al întreprinderii ''Întreţinerea'', o întreprindere de gospodărire orăşenească: reparaţii de case, construcţii de sobe, fântâni... Nimeni nu-şi poate da seama cu câtă nerăbdare astepţi, în asemenea situaţii, să faci ''ceva mare'', să lucrezi pe un şantier de interes naţional. Pasiunea cu care aşteaptă un tânăr constructor angajarea pe un mare şantier poate fi asemănată cu cea a unui figurant de teatru care nu visează altceva decât să joace rolul lui Hamlet. Poate că această comparaţie nu spune destul, dar mă mulţumesc cu atât: eu aşa simt.
   Sigur că şi ''lucrurile mici''  sunt importante. Ceea ce le dă relief şi semnificaţie e munca omului, cantitatea de entuziasm pe care o pune în ele. Dar nu te poţi împiedica să aspiri la lucrurile care-s ''mari'' prin înseşi dimensiunile lor...
... >>

...
        <<13 octombrie
   Ura ! Bravo mie ! Am obţinut hărtia de repartizare ! Mi se face cunoscut că sunt ''angajatul întreprinderii'', adică al şantierului combinatului chimic.
   La data menţionată trebuie să mă prezint la noul loc de muncă.
   E ora 10 dimineaţa. Mă duc în bariera Severinului, să pândesc o ocazie. Iat-o: un camion în care sunt vreo 12 muncitori. Sunt deja puşi pe lucru: s-au îmbrăcat de-acasă în salopete. 
  - La şantier ?...     
  - La şantier ...     
  - Mă luaţi şi pe mine ?
  - Urcă .
   Pe drum discuţii despre câte-n lună şi-n soare, dar acelaşi gând tăinuit: ''cum o să fie ?''... Cei din camion sunt localnici, ''dubari'' de meserie, adică oameni care au în inventarul lor o barcă lată de 1,5 m şi lungă de 2 m şi o furcă pe ale cărei coarne stă fixată o sită;  cu aceste unelte sumare scot pietriş pentru construcţii din albia Jiului.
   Drumul e asfaltat. Camionul înghite la fiecare minut câte un kilometru. E o plăcere -- observă cineva dintre noi -- să fii şofer pe o maşină ''Steagul roşu'', care te-ascultă şi să mai mergi şi pe drum asfaltat...
   Ultimele case din mahalaua Craiovei au pierit sub un dâmb. Drumul aleargă prin câmp.  S-a făcut deodată tăcere. Undeva cerul s-a spart în raze subţiri. În dreapta, sclipirea de o clipă a Jiului; apoi un şir de arbori îl ascunde. Câmpul şi cerul. Un fior de octombrie rece, prin iarba sfoiegită, prin pădurea ghicită sub raze şi prin noi.
   Oprire bruscă, în plin câmp. Sărim toţi din camion şi rămânem, câteva clipe, nehotărâţi: aşa aici e ? Primul reper: vreo trei sute de paşi, brazde largi de pământ dezvelit negru sub cer. Mai încolo, câteva fundaţii de beton albe, ridicate la două degete deasupra pământului ca nişte trunchiuri retezate de mesteceni; şi în preajma lor, un grup de oameni strânşi ciorchine, parcă într-o discuţie. Vântul dimineţii le flutură hainele; e singura mişcare în câmpul încremenit. Şi dincolo de ei, astupând o porţiune largă de zare, pădurea. Pădure bătrână şi sălbatică, de salcâmi.  Parcă se ghiceşte un murmur în întunecimile ei. Parcă vibrează ceva. E un vuiet continuu şi nedesluşit,  şi de metal şi de pământ, şi de voci, şi de frunze, un vuiet pe care nu mi-l explic sau mi-l explic printr-un cuvânt:''şantierul !''
   Mă smulg din loc. Cât timp a trecut ? Sunt singur.  Tovarăşii mei de drum au dispărut. Unde ? În sfârşit voi vedea... Mă îndrept spre grupul de oameni care discută. La ivirea mea se lasă tăcere. Mă privesc. Îi privesc. După haine şi scule, sunt săpători şi zidari. Mă adresez celui ce-mi pare, după toate aparenţele, şeful, conducătorul dezbaterilor, un om mai în vârstă: 
  - Noroc ! Sunt angajat aici...
   Scot hârtia. Omul n-o priveşte.
  - Hai la birou - îmi zice.
   Şi către ceilalţi:
   - Ei, s-a înţeles ?
   Nu le-aşteaptă răspunsul şi o ia grăbit înainte (vreau să spun spre un punct oarecare din câmp. Aici nu există puncte cardinale, direcţii; doar cerul şi câmpul). Mă iau după el. Îl ajung.
  - Eu sunt maistrul Aurel Lădaru, de la Govora - îmi spune. Apoi trece şi iuţeşte pasul. Mă ţim după el, aproape alergând.
   Iată şi ''biroul'', după un pâlc de arbori: un autoturism, tras în marginea drumului. Un autoturism cu număr de Govora. Din cabina şoferului mă priveşte, foarte încruntat, un tânăr slăbuţ, negricios. Brusc, faţa i se destinde şi-mi face cu ochiul; şi iar, la fel de brusc, se încruntă, dându-mi să înţeleg că ştie cine sunt: un tâlhar... (Aveam să aflu mai târziu că-i un ''şmecher din Bucureşti, crescut pân' Grand'', că-l cheamă Ghe. Andreescu zis şi ''Alifie'' şi c-a venit aici cu vehicul cu tot, de la cealaltă cetate a chimiei oltene: Govora.)        
   Fac cunoştinţă cu inginerul. Stă rezemat de uşa autoturismului şi înghite cu poftă dintr-o felie mare de pâine cu şuncă. Tânăr, faţa obosită, cearcăne sub ochi. Plin de praf pe pantofi, pe haine, pe păr. Manşetele pantalonilor numai scaieţi.
   Citeşte atent hârtia pe care i-o dau. Dă din cap cu gura plină: e-n regulă! (Toate aceste amănunte mi-au rămas în amintire foarte vii. Azi, când închid ochii şi încerc să-mi amintesc aceste 360 de zile şi nopţi, multe întâmplări interesante, multe fapte mari vin mai greu. Dar clipele de început ... ca o fotografie ! Clare, precise !
   Un minut mai târziu, mi se dăduse deja de lucru: sunt ''maistru cu drumurile''. Am în mână o foaie de hârtie -- un plan după care le voi trasa. Mi s-a spus că mă aşteaptă şi o echipă de oameni, prima echipă. Prima sarcină a fost să-mi procur de la magazie -- instalată într-un fost depozit de muniţii nemţesc -- o ruletă şi un furtun de nivel. 
   Cu planul în mână, cu ruleta şi furtunul sub braţ, inspectez toată ziua împrejurimile. Pădurea de salcâmi este singura ''înălţime'', singura ''linie verticală'' a peisajului. (Cum va fi când vor creşte trunchii cei albi din beton ?) În fiecare salcâm, 5-6 cuiburi de ciori. În fiecare cuib, 4-5 ciori. Când se ridică stolurile lor peste pădure, se înnegreşte cerul.    
   În interiorul pădurii, alei pietruite, dar lăsate de mult în părăsire; două linii de cale ferată şi câteva drumuri cu poduri cazone din lemn. Din loc în loc, unde pădurea e mai deasă, rosturi din fundaţiile de beton ale fostelor magazii cu muniţii. Altceva nimic.
   În tot şantierul lucrează, tari şi mari, 150 de muncitori. Parte veniţi cu transfer de la Govora, iar ceilalţi noi angajaţi, localnici din satele dimprejur. Practic, deocamdată nu e cine ştie ce de făcut: lucrări de organizare, defrişări de arbori, câteva construcţii auxiliare, care vor avea vârstă scurtă: dormitoare pentru muncitori, birouri, etc. Se aşteaptă cu înfrigurare planurile pentru construcţiile de bază: ''Când vin planurile alea mari ?'' (Cel puţin zece inşi m-au întrebat, fără să ştie cine sunt şi dacă ştiu ceva...) ''Conducerea'' şantierului o asigură, deocamdată, un inginer şi doi maiştri (eu sunt al treilea), iar funcţiile administrative sunt reprezentate de o secretară (fără de care, fireşte, nimic nu se poate...) Toţi au sediul în maşina lui Alifie. Asta până ce zidarii vor termina reparaţiile la fostele birouri ale depozitului, care între timp au slujit drept magazii de cereale pentru ferma experimentală cu care suntem vecini. 
   Seara, în sfârşitul programului, Alifie porneşte ''biroul'' şi ne duce la Craiova...
...>> 

...
     <<14 octombrie
   Muncitori sunt încă puţini dar lucrările, după cum ne-a comunicat azi direcţia, trebuie deschise cât mai repede. Mâine-poimâine ninge; şi mai sunt de făcut o seamă de lucrări de organizare!
 ...>> 
      
...
     <<19 octombrie
   Am epuizat ''planul de lucru'' pe care mi l-a dat inginerul Mocanu. Toate drumurile cuprinse în el le-am trasat de acum. Ruleta şi furtunul de nivel s-au mânjit de pământ şi dâre negricioase, uscate, de iarbă; nu mai sunt noi, miros ''a muncă''. Ce mai e de făcut? Să începem munca practică de construcţie - îmi spune inginerul. Aşadar să-mi caut oameni cu care să începem.
   Iată-i, vreo patruzeci de inşi, de toate vărstele, stau în faţa mea,în câmp, şi mă privesc. Rezemat de cabina autoturismului, îi privesc şi eu. E un examen reciproc, tăcut şi sever. Doar vom lucra împreună. Ne placem? Greu de spus, în clipa aceasta. Cei patruzeci sunt localnici. Toţi din acelaşi sat: Brădeşti. Prea puţini vârstnici, aproape numai flăcăi. Vin pentru prima oară pe un mare şantier; ca şi mine, de altfel. Clipele de tăcere s-au lungit. S-au lungit nepermis şi primejdios.... E timpul să încep. Mai ales că e frig, vântul aspru te face să lăcrimezi. 
    ''Fără conferinţe''  m-a învăţat ...Andrei. ''Nu e momentul prielnic!''  Bine. Fără conferinţe.
    - Cine are şapte clase primare? 
   Ies în faţă cei cu şapte clase; sunt prea mulţi. 
    - Cine-a fost sergent în armată ? 
   Au rămas numai doi. Scunzi amândoi dar îmi plac: sunt vârtoşi. Le privesc palmele mai, grele. Unul dintre ei îmi atrage mai cu seamă atenţia: unul cu păr roib-castaniu şi obrazul roşu, rotund şi cu un început de zâmbet în ochi; stă încordat, uşor aplecat înainte, gata parcă să se avânte la prima poruncă. Celălalt e un brunet cu ochii întunecaţi. Are o atitudine mai rezervată, parcă mai rece, deşi, ca şi primul, mi se uită drept în ochi.
    - Dumneavoastră veţi fi şefi de echipe. Numele ? 
    - Preda Dumitru (Roşcovanul). Iar el e nea Nicu, aşa-i zicem noi în sat (arată spre brunet). Celălalt încuviinţează din cap.
    - Aşa este, eu sunt nea Nicu...
   Îi las să-şi împartă oamenii, după cum cred ei de cuviinţă: după prietenii, după cumetrii, după uliţe... Mă retrag în ''biroul''-autoturism, să nu-i tulbur. Aştept să se termine ''împărţirea'' şi să stau de vorbă, în intimitate, cu proaspeţii şefi. Timpul trece. De afară vine zvon de glasuri, aci înăbuşit, aci cu accente care-mi dau nelinişti. Să intervin? Încă un minut-două, şi-apoi... În ''birou''nu e nimeni, toţi sunt plecaţi pe teren. Deasupra banchetei, pe pervazul geamului din spate, un pahar cu două flori de câmp, firave, uscate, înotând într-o apă gălbuie. Detaliu care, departe de a înveseli decorul searbăd, îi subliniază urâtul. Miroase a gaze de la motor. Pe geam se văd pâlcuri negre de nori, iar copacii se îndoaie sub vânt. Simt, aşa, o oboseală necunoscută, deşi e încă dimineaţă. N-am muncit nimic pe ziua de azi. Sunt de şase zile pe şantier... Şi ce-am făcut pân-acum ?
   Nu mai am răbdare. Ies afară şi-i strig pe cei doi. Se desprind anevoie din mijlocul oamenilor. Intrăm în maşină. Ne înghsuim tustrei pe banchetă. Cei doi sunt leoarcă de sudoare, înfierbântaţi ca după o luptă. Evită să se privească. Când li se ciocnesc totuşi, din întâmplare, privirile, scapără la amândoi câte un licăr de furie. Încerc să-i descos:
    - Ce s-a întâmplat ?
    - Dă-o-n...'' începe Preda dar celălalt, ieşit din calmul înfăţişării sale dintâi, se precipită astupându-i glasul:
    - Nu-i nimic, să fie-al ... ăla care zice că e ceva!
   E limpede: s-au certat la împărţirea oamenilor. (...Andrei m-a sfătuit să nu intervin în acest litigiu pe care-l bănuiesc de la-nceput ''inerent''... Să-l ascult ?) Dar, în fine, lucrul cel mai important nu e ăsta. Trebuie să stau de vorbă cu proaspeţii şefi, să-i cunosc, să-i îndrum. Litigiile se vor rezolva, probabil pe drum. Deocamdată trebuie să ştie toţi în ce constă exact sarcina lor, cum se sapă un drum. Ce înseamnă ''platforma drumului'', ce înseamnă ''profil longitudinal'', ce înseamnă ''debleu'', ce înseamnă ''rambleu''... Le explic amănunţit celor doi. Oare au înţeles ?
    - Categoric c-am înţeles! se precipită Preda. 
   Nea Nicu dă şi el din cap: da, a înţeles... Îi pun să repete lecţia. O repetă conştiincios. Foarte bine. Dar oare asta-i de ajuns ?   
   ...>> 

...
     <<20 octombrie
   Victorie ! Cei de la centrală ne-au transmis planurile pentru lucrările de bază, planurile viitorului combinat.
   Toţi tehnicienii - şase la număr - ieşim pe teren, cu planurile în mână. Vrem să identificăm chiar de azi locurile la care va fi amplasat fiecare obiectiv.
   În faţa unei roţi mari din lemn - cu diametrul de cel puţin 5 metri, dispusă vertical şi prevăzută cu o serie de cupe înşirate pe un lanţ, ca nişte mărgele - ne oprim. Lângă ea, un ţăran bătrân, care răspunde ceremonios salutului nostru ..., apoi îşi vede de treabă: loveşte ritmic, rar, cu o nuia spinările a doi boi mari, care se învârtesc în cerc până la exasperare punând în mişcare angrenajele roţii. Cum de nu căpiază ?  
   Suntem în faţa unei ''roţi a belşugului'' - aşa o numesc grădinarii localnici - reprezentând un sistem de irigaţie pentru o suprafaţă de circa 1000 de metri pătraţi.
   Cineva dintre noi scoate un cronometru şi după un minut ne anunţă: rotaţii - 1,5 pe minut; randament - 25-30 %; acţionare - animală. Îi mulţumim din tot sufletul pentru preţioasele informaţii, apoi desfăşurăm pe jos, în iarba uscată, planurile de situaţii. Îngenunchem lângă ele ...
   (...Dar nu mă puteam împiedica să mă gândesc atunci, cu un vag fior, la imensitatea drumului ce ne sta înainte. ''De la roata grădinarului la marea fabrică de îngrăşăminte''... Da, aşa cer planurile, aşa vrem cu toţii. Dar când şi, mai ales, cum vom ajunge acolo ? Aparent, răspunsul e simplu, la îndemâna oricui: oamenii; ei vor  înălţa marele combinat. Simplu ! Mă gândeam însă, în clipa aceea, la cei patruzeci de brădişteni care nu mai călcaseră până atunci pe vreun şantier şi care se certaseră la sânge în ziua împărţirii echipelor; mă gândeam la cei doi şefi a căror singură calificare erau cele 7 clase şi faptul că fuseseră sergenţi în armată.)...
...>> 

...
     <<4 noiembrie
   Suprim din jurnal o seamă de file: întâmplări de muncă, probleme de organizare, alţi muncitori veniţi pe şantier, alte porţiuni de pădure luate-n piept de buldozere, alte construcţii auxiliare, alte drumuri săpate de Preda... Îmi plac mult drumurile. Nu mă satur să le privesc. Şi nu fiindcă eu răspund de construcţia lor, ci fiindcă ele dau, cele dintâi, mişcare câmpului pustiu, imobil; fiindcă ele, cele dintâi, dau un sens peisajului, imprimă direcţii certe, temeinice, în aceste locuri unde nu exista nic ''înainte'', nici ''înapoi''. 
   Sunt file de care mă despart cu regret. S-au întâmplat, în perioada aceasta, o mie de întâmplări mari şi mici. 
   O însemnare din ziua de 25 octombrie: S-au fixat în ţăruşi, de către topografi, toate obiectivele: drumurile provizorii şi definitive, căile ferate, magaziile şi depozitele pentru materiale, etc. Întregul câmp e plantat de ţăruşi. 
   Altă însemnare din 27 octombrie: Nu mai avem loc în maşina lui Alifie... Alifie face curse de două ori pe zi, în două serii. 
   În zilele următoare: Maşina lui Alifie nu mai face faţă nici în două curse. I-a venit în ajutor un camion cu prelată. 
   Apoi: De azi înainte venim la şantier cu autobuzul. 
   Sau această însemnare din ziua de 2 noiembrie: S-a ţinut prima consfătuire de producţie pe şantier. O echipă de fierari, veniţi de la Giurgiu, au chemat la întrecere... zidarii.   
   Sau: Am amenajat primele birouri. Nu mai ajunge pietrişul ce se scoate din Jiu. Scoatem acum şi din olt de la Zăvideni, cale de vreo 40-50 de kilometri. Au venit noi ingineri. Azi am descărcat douăzeci douăzeci de vagoane de cherestea şi treizeci de pietriş; nu mai e loc pe rampă, nu mai ajung liniile de cale ferată de până acum. Se toarnă fundaţii la... şi la... şi la... Se simte tot mai arzătoare nevoia betonului, zilnic se aduc alte betoniere, zilnic se aduc alte betoniere noi la locurile de muncă; între timp se dă zor mare la construcţia staţiei de betoane...
   La fiecare din aceste evenimente, o întreagă ţesătură de întâmplări. Dar nu e loc pentru toate. Din această tumultoasă, complexă şi contradictorie perioadă, în care certitudinile începeau să se aleagă, în care şantierul se întindea cu repeziciune în spaţiu, în care zilele se rostogoleau într-o avalanşă de noutăţi care-ţi tăiau răsuflarea, să păstrăm intactă o singură filă: seara de 5 noiembrie. O seară în care am căpătat răspuns la vechile întrebări şi nelinişti trezite de ''roata grădinarului''...
...>> 

...
     <<13 noiembrie
  Zile obişnuite. Zile de întrecere.
  Ce s-a întâmplat de ieri până azi?
  Ieri, pădurea era încă punctul cel mai înalt al priveliştii, cu toate asalturile ce-i ştirbiseră din prestigiu. Marele asalt a început ieri în zori. Asaltul total. Ultimele hrube de întuneric au fost scoase la zi. În decurs de 24 de ore, pădurea a fost doborâtă. Zarea s-a luminat. Construcţiile noastre care până ieri se pierdeau, covârşite de umbrele bătrânilor arbori parcă s-au înălţat brusc de la sol. Pentru prima oară amrealizat priveliştea şantierului la scara dimensiunilor sale reale: fuga ameţitoare de linii spre cele patru zări a marilor drumuri, aglomerarea de clădiri provizorii (depozite de materiale, birouri), nenumăratele maşini răspândite care-ncotro ca nişte altfel de dropii, negre, ale câmpiei, şi peste tot schele, fundaţii, drumuri de fier, oameni, febră, certuri, chemări la întrecere, roate ale belşugului şi discuţii pe temele viitorului  (''Mă ăsta, Ioane, pe trunchiul ăla unde stai tu acum ca o curcă pe ouă, o să fie cazanul ăl mare al fabricii de solvenţi; nu te arde?''); şi maşini de dactilografiat care ţăcăne într-una în birouri, înnegrind cu cifre kilometri întregi de hârtie; şi magazionerul care se plânge că ''nu-s cozi de lemn la unelte; târnăcoape, cazmale, hârleţe am berechet, dar n-am cozi ...    
...Noutăţile, întâmplările, faptele vibrează toate -- cercuri de unde ...
...povestea lui Sergiu Dinescu, zis şi Matrozul, fiindcă pare desprins dintr-o ilustrată marină: umeri de atlet, tatuaj cu ancore pe braţe, ochi verzi ca marea... E de meserie sudor. Sudor bun, de înaltă calificare (categoria a 6-a), cu faimă de pe alte mari şantiere. A fost fruntaş şi la Oneşti... 
 ...>>      

...
     <<7 decembrie
  -- Toată lumea la şedinţă!
  Consfătuirea cu toţi muncitorii în sala de mese...
...la ordinea zilei: problema iernii... 
...''Să atragem alături de noi tineretul'' ... a spus cineva. ''Trebuie să ne gândim tot timpul la ei, să-i formăm, să-i călim... O să mai fie şantiere, iar noi îmbătrânim...''
  L-am privit atent pe cel ce vorbise. Un om între două vârste, brunet, nas acvilin; două cute adânci, perpendiculare, îi despărţeau fruntea în două părţi simetrice.
  ''E om bun! '' mi-a spus Matrozul după şedinţă. ''Am lucrat cu el la Oneşti. Îi place să se ocupe de tineret. Îl cheamă Vasile Ştefan; nu-i uita numele! Să ai încredere în el!''   
    ...>> 

...
     <<8 decembrie
  În zori, sub ninsoare... 
    ...>> 

...
     <<10 decembrie
  Nu mai ninge, ci plouă. Năvalnic, despletit, fără istov. Drumul de acces în şantier, şi aşa distrus de când a crescut traficul de maşini, e-n primejdie...
    ...>> 

...
     <<13 decembrie
  Ploaie amestecată cu zăpadă. La noua noastră cale ferată, datorită infiltraţiilor de apă, s-a produs o slăbire în terasament. Impiegatul a refuzat să bage vagoanele la descărcat. Dacă nu se întăreşte linia, a spus el, nu le bagă nici mort. Treaba s-a făcut, în cursul nopţii, de către două echipe din brigada lui Dragomir: echipele lui Deca Nicolae şi Trotea Ion...       
    ...>> 

...
     <<21 decembrie
  ''Ofensiva iernii'' continuă. De amândouă părţile. Cine va birui? Viscolul, oamenii? A nins şi ieri, şi alaltăieri. Buldozerele croiesc drumuri câtre locurile inaccesibile. Aşa s-a dat ordin de la direcţie: ''să se bage buldozerele în locuri inaccesibile''.
   Sunt şi locuri ''accesibile''?
   Nici un autobuz n-a putut pătrunde astăzi în şantier. Le-am părăsit în şosea.
    ...>> 

...
     <<29 decembrie
  Un autocamion pleacă după vin la Galicea Mare, altul după un supliment special de alimente. Cantina pregăteşte masa pentru revelion...       
    ...>> 

...
     <<3 ianuarie
  ''La mulţi ani !'' ''La mulţi ani !'' 
  Regăsesc caietul, în sertar, deschis la ultima filă. Un strat de zăpadă, fin ca un abur, a acoperit câteva rânduri. Cum a pătruns zăpada până aici?! Cineva mi se uită în caiet, peste umăr; mă întorc: e inginerul. Îmi spune că a citit undeva o poezie -- nu mai ştie unde şi când -- în care sclipirea zăpezii, nemişcată şi rece, era o metaforă sau cam aşa ceva, a uitării. Aşa să fie? Se poate... Uite, şi filele astea par ''vechi''. Aşa-i pe şantier (explicaţia aparţine tot inginerului): zilele, faptele se învechesc foarte repede, într-un ritm care nu ţine seamă de calendar. Şantierul are timpul lui propriu. Un timp în care secundele sunt întinse la maximum, ca să cuprindă năvala de fapte. 
  Ce ne va aduce anul acesta?...
    ...>> 

...
     <<13 ianuarie
  Astăzi s-a servit prima masă în cantina cea nouă. Sala împodobită ca de sărbătoare, lozinci, perdele la geamuri, fetele serviciu în halate imaculate, şi mai ales două sobe mari, pe care le mângâie cu nesaţ toate privirile. Focul duduie cu zgomot, creând o atmosferă plăcută. Oamenii discută veseli, trupurile se destind, toropite pe încetul de căldură...   
    ...>> 

...
     <<18 ianuarie
  Timpul s-a stricat. Vînt continuu dinspre răsărit, aducând ninsoare. A nins mult de tot; o zăpadă   urîcioasă, moale, apoasă, care a transformat în noroi toată crusta de gheaţă de la suprafaţa pământului. Autobuzele întreprinderii craiovene I.C.O.C. au refuzat să intre în şantier. Riscau să se împotmolească. Am coborât în şoseaua naţională şi de acolo fiecare s-a târât cum a putut la locul de muncă...   
    ...>> 

...
     <<22 ianuarie
  Alt eveniment important în istoria şantierului: la hala de prefabricate s-au terminat fundaţiile. Au fost gata încă de aseară...
...Azi a început zidăria pereţilor, zidărie care se face din blocuri de beton prefabricate...   
    ...>> 

...
     <<29 ianuarie
  Vin oameni mereu. Numai în câteva zile, numărul muncitorilor proaspăt angajaţi a depăşit cifra de 2000. Tehnicieni şi ingineri sunt câteva sute, veniţi de pe toate şantierele ţării.
  Şi ninsoarea continuă... 
    ...>> 

...
     <<3 februarie
  Un viscol cum n-am mai văzut până acum. Tot şantierul, pe zeci de hectare, e periat de la un capăt la altul de răbufnirile crivăţului. Cioburi minuscule de gheaţă izbesc în geamuri, însângerează obrajii. La drumuri, lucrul e foarte anevoios. Când şi când, unii dintre oamenii lui Preda aruncă uneltele şi se adăpostesc, cu şubele în cap, sub o râpă.  Le urmez exemplul. Sub malul de pământ, viscolul n-are putere. E bine aici... Închid ochii. Când îi deschid, văd deasupră-mi faţa lui Sever Cărămizaru, pe care flutură un zâmbet ironic. Sar în sus şi mă întorc la muncă...  
    ...>> 

...
     <<10 februarie
  Nu-mi pot explica: şi ger, şi ceaţă, în acelaşi timp! Unul din misterele climatice atât de obişnuite pe un şantier...    
    ...>> 

...
     <<12 februarie
  După masă, o ploaie neaşteptată, caldă, a topit aproape toată zăpada. Iarăşi noroi până la gât. Iarăşi nu se mai poate circula pe şantier...   
    ...>> 

...
     <<1 martie
   Primăvara s-a arătat numai pentru câteva ore. În restul zilei, tot iarnă. Totuşi, prima rândunică a speranţei şi-a fâlfâit deasupra noastră aripile. Oamneii s-au mai înveselit...   
    ...>> 

...
     <<14 martie, după-amiază
   După schimb, am dat fuga în pădure, să vedem viorelele. Am plecat cu Preda, cu Matrozul, cu Dună, cu Andrei, cu proaspătul şef de echipă Cărămizaru  --- care s-a răzgândit însă şi s-a întors înainte de a ajunge în pădure, zicând că la urma urmei, viorelele nu-s bune de nimic -- nu se pot mânca...   
    ...>> 

...
     <<19 martie
   Luni, început de săptămână ... Trebuie să recuperăm întârzierile, procentajul scăzut al producţiei... Pe la ora nouă apare şi soarele. Noroiul  -- ''betonat'' de ger până mai ieri --  se arată în toată splendoarea sa, cum îi şade frumos noroiului: moale şi cleios. Dar, în sfârşit, se poate lucra!...  
    ...>> 

...
     <<29 martie
  N-am mai notat nimic de 2 săptămâni, fapte mai importante n-au fost. (Precizez doar că, în ceea ce priveşte şantierul, a urmat o perioadă de luptă a primăverii cu vara. Timp frumos -- doar câte o zi, maximum două. Lapoviţă şi ninsoare -- câte două-trei zilela rând. Muncitorii au folosit însă la maximum orele, jumătăţi de zile cu soare, şi planul de producţie zilnică a fost întotdeauna realizat. Se pare că de-acum încolo primăvara a învins.)   
...

     <<14 aprilie
  Astăzi, la şedinţa trimestrială pe întreprindere, s-a anunţat că toate cele 3 şantiere şi-au îndeplinit planul de producţie şi principalii indicatori de plan. S-a lansat apoi planul pe trimsetrul II. La discuţii au luat cuvântul zeci de inşi, muncitori fruntaşi, şefii de şantiere, şefii de loturi. Toţi sunt foarte optimişti. Plouă cu angajamente de întrecere. 
  (Când un constructor îşi ia angajament de întrecere, el ştie că, de regulă, va realiza tot ce s-a angajat. Rar dacă o să-l auzi pe vreunul spunând: ''Nu mi-am îndeplinit angajamentul.'' -- şi invocând justificări şi scuze. Constructorii nu ştiu să se scuze. Şi neştiind s-o facă, procedează în consecinţă cum-necum, oricât ar fi de mari greutăţile, ei îndeplinesc planul. Şi pe deasupra îşi iau angajamente sporite pentru viitor, sperând totdeauna, în taină, că timpul le va fi favorabil. Dacă timpul nu le e favorabil, se descurcă şi-atunci: găsesc noi metode de lucru.)''.
   ...>> 

...
     <<16 aprilie
  Întrecerea în cinstea lui 1 Mai e în toi.
  Şantierele sunt în întrecere între ele. Loturile din cadrul unui şantier -- de asemenea. La fel şi meşterii între ei, echipele între ele.
  În timpul pauzei de prânz, din sala de festivităţi a sindicatului se aud vocile celor din brigada de agitaţie, care repetă de zor: 
           ''La margine de pădure
             Şantieru-a fost plasat
             Lângă roţi grele cu cupe
             Care udă zarzavat.
             Randamentul lor, fireşte,
             Este foarte mult scăzut
             Fiindcă sunt, zice bunicu',
             Rămăşiţe de demult...''
      ...>> 
      
...
     <<19 aprilie
  Pentru noi a fost o zi deosebită. Să încerc să reconstitui toate orele şi întâmplările acestei zile -- e o întreprindere prea îndrăzneaţă, prea grea. Câte am putut să văd eu? Câte mi-au scăpat?
  Din zori -- toţi şefii de echipă, de la Păun şi Ştefănescu (rivalul lui) până la Matrozu, Cărămizaru, Ungureanu, au sărit în capul lui Preda: ''Dă-ne material ! Dă-ne material cât mai mult !'' Pe cine să asculte mai întâi ? Cui să dea ? Toată ziua, Preda -- cel care de obicei era atât de descurcăreţ -- n-a ştiut unde-i capul. Arăta ca un bolnav şi chiar se plângea de dureri de cap. Înghiţea piramidoane după piramidoane, da pe gât pahare întregi de apă. Apoi înjura de mama focului, încăleca pe bicicletă şi da fuga la ''mecanizare'', să mai scoată din garaj vreo maşină-două.
  Excavatoriştii parcă au înnebunit. Învârteau excavatoarele cu o viteză uluitoare, parc-ar fi jucării. În 25 de secunde, o basculantă este încărcată. Alta la rând ! De unde atâtea maşini ? În şase ore fiecare şofer şi-a depăşit norma...
 Seara, bilanţul. Depăşirea normei zilnice pe şantier, în medie, cu 21 la sută...       
...>>      

...
     <<1 Mai
  Ziua muncii, a muncitorilor. Ziua solidarităţii oamenilor muncii de pretutindeni. Trăiască 1 Mai !
  Ora 5.30 dimineaţa. Toţi sunt prezenţi în faţa sediului sindicatului. Peste capetele mulţimii, placarde străvezii, din polietilenă: literele roşii ale lozincilor parcă sunt scrise în văzduh.Parcă plutesc... Iată şi macheta şantierului, cu construcţiile de până acum ale combinatului. Cum va arăta macheta la 23 August ? Pornim. În coloană, sute d ecopii. Ţin strâns, în mânuţa lor, mâna bătătorită a tatălui, zidar, betonist, şofer, instalator, tinichigiu. Mâna este aspră. Aspră dar caldă. Mâna asta făureşte combinatul...
...
  Ropote de aplauze pe trotuare. Ne salută oraşul. Urale, flori, porumbei. Balonaşe colorate. Lozinci. Voioşie. Zâmbete. Salutări. Batiste care flutură. Grafice. Cadenţă. Muzică. Şi coloana trece mai departe, lăsând loc liber altor întreprinderi...
...>>      

...
     <<2 Mai
  25 de kilometri parcurşi cu camioanele. Adunare mare la lacul Giormane. Un lac mare cât vezi cu ochii (Snagovul Craiovei). Câmpie, pădure, covoare de iarbă. Pleduri întinse, mese întinse, bere, vin, miei. Plimbări cu barca, fotografii.  
  Până seara tărziu, petrecere colectivă în aer liber.
  Brigada artistică şi-a improvizat scena pe două camioane aşezate spate în spate. În fundal se profila decorul proaspăt înverzit al pădurii. Un decor foarte reuşit. (Noi la şantier nu-l mai avem...)
  În drumul spre oraş, la întoarcere, toată lumea, în toate camioanele, cântă.
 ...>>      

...
     <<3 Mai
  Zi obişnuită de lucru...
 ...>>      

...
     <<9 Mai
  S-a terminat aşa-numita ''bază de construcţii''. Drumurile provizorii din cadrul ei sunt gata. Platformele de depozitare a materialelor şi utilajelor de asemenea sunt gata...
...>>      

...
     <<11 Mai
  Se inaugurează hala prefabricatelor. O construcţie gigantică, realizată cu eforturi supraomeneşti ...
  De o parte şi de alta, hala este dotată cu două căi ferate şi două drumuri pavate. Drumurile pavate fac posibilă legătura cu întreg şantierul. De aici pleacă zilnic, în toate părţile, tot felul de prefabricate, de la tuburi de 10 cm diametru până la stâlpi enormi, de 24 tone, necesri la construcţia halei compresoarelor şi a altor obiective...
  Se mai anunţă şi alte victorii: sunt gata fundaţiile fabricii de amoniac, ale gazometrelor, al fabricii de oxigen, ale depozitelor de materiale şi utilaje, ale halei compresoarelor. Acum se lucrează şa suprafaţa pământului, se înalţă zidurile. În sfârşit ! Întotdeauna fundaţiile cer trudă mare constructorilor. Acum -- o dată cu terminarea lor -- urmează etapa rapidităţii, a arhitecturii şi a esteticii.
 ...>>      

...
     <<14 Mai
  Se deschid alte şi alte obiective. O perioadă în care topografii sunt iar hărţuiţi. Ei sunt aceia care fixează aceste obiective pe teren, cu ţăruşi. S-au istovit, au făcut bătături la călcâie tot alergând de la un capăt la altul al şantierului. Singur Creţu Valeriu, cel mai tânăr topometrist, îşi păstrează ''forma''. Cândva a fost un bun sportiv, încântător, alergător la 1000 m, ciclist. Dar din toate sporturile, a îndrăgit cel mai mult călăria. Îmi povestea astăzi cum a câştigat un concurs republican cu calul ''Văzduh''.  
  Ca o replică la povestirea lui, Preda trecu ca vântul prin faţa noastră, călare pe o bicicletă.
  --Unde fugi? strigai. Dar Preda era de-acum departe, mistuindu-se ca o nălucă în adâncimile şantierului, printre arborii de beton şi metal, acolo unde sute şi sute de oameni îl strigă în toată clipa, cerându-i piatră, beton, var, nisip, blocuri mari de prefabricate sau cărămizi.    
 ...>>      

...
     <<17 Mai
  Vizita unei delegaţii de specialişti din minister. Au apreciat toate lucrările, dar mai ales drumurile, despre care erau informaţi că s-au executa în condiţiuni dintre cele mai grele.
 ...>>      

...
     <<21 Mai
  Afişe mari, răspândite pe tot şantierul, anunţă de vreo săptămână viitoarele cursuri de calificare. Se arată felul şcolilor, condiţiile de admitere. Sunt şcoli multe şi şcolarizarea se face gratuit. Toţi oamenii din şantier, mai ales tinerii, comentează aprins evenimentul.
 Astăzi la orele 16, după schimb, candidaţii s-au prezentat la examenul de admitere. Examenul s-a dat la matematică, şi la română, scris şi oral. Majoritatea s.au prezentat bine....
 Peste circa 3 luni vor începe cursurile... 
 ...>>      

...
     <<26 Mai
  Astăzi au apărut nişte muncitori veniţi în delegaţie de la Bucureşti, de la întreprinderea Anticoroziva. Au adus cu ei un soi de aparate de sudură neobişnuite, care se folosesc la sudura pieselor din mase plastice. Cu aparatele astea au lucrat toată ziua la sudarea coloanelor pentru puţurile de la sursa a II-a şi I-a de alimentare cu apă...
 O mulţime de băieţi au venit să caşte gura la ei... Unul dintre ei a şi pus mâna pe-un aparat... Toţi vor ... Şi, treptat, li se creează toate condiţiile. De la sapa greoaie cu care au început munca pe şantier, la aparatul ultramodern de sudură a maselor plastice. Şi mâine-poimâine, la comanda agregatelor complexe ale marelui combinat. 
 ...>>      

...
     <<29 Mai
  Astăzi ''se lucrează pe bani'': s-a dat avansul pe luna mai. Se câştigă bine, din ce în ce mai bine. După ora 16, la fiecare loc de muncă au apărut cofetari din Craiova, vânzători de dulciuri, de îngheţată, de bere. Îngheţata ce-o mănânci pe şantier, desprinzând-o din cele două foiţe de ''Lica'', este mai gustoasă decât cea din cupele de cristal ale cofetăriei Minerva...
  Înserează. Se-aprind luminile peste tot...
  Am terminat evidenţa într-un târziu. Ce-ar fi să nu mai plec în noaptea asta acasă ? Am luat-o ăncet prin şantier. Hora luminilor m-a învăluit într-o clipă. Să merg mai departe -- mi-am zis. Într-acolo unde mirosul de metal face loc nopţii de primăvară, cu adierile ei, cu miresmele ei...Am ajuns în câmp, aproape de calea ferată. Tocmai trecea un tren, un personal. Nici un călător nu sta pe bancă. Toţi la ferestre, ciorchine. Îi atrăsese la geam feeria luminilor noastre. O galaxie pe 60 de hectare: de la stelele intermitente ale arcurilor electrice de sudură, până la salbele orbitoare ce învăluie macaralele cu braţe lungi şi înalte, macaralele ce duc materialele sus, tot mai sus, spre ultimele etaje ale marii nostre construcţii...
 ...>>      

...
     <<13 iunie
  Eeniment mare: a apărut pe şantier un fotograf ! Nu un amator, nu un negustor ambulant, ci un fotograf serios, de la ''Arta decorativă''. A fost chemat de comitetul sindical al complexului. Trebuie să fie pozaţi oamenii pentru legitimaţii de şantier şi carnete de sindicat...
 ...>>      

...
     <<15 iunie
  Azi, sâmbătă, mare meci de fotbal:''Instalatorul'' de la şantierul 3, contra ''Avântul'' de la şantierul 1. Primul meci de fotbal al echipelor şantierelor ! La ora 17, ''tribunele'' stadionului (făcut prin muncă voluntară, într-o noapte şi o zi, de un buldozier care a nivelat terenul şi de vreo câteva sute de tineri, care l-au corectat cu lopeţile) sunt pline de spectatori.
  Meciul începe. Echipele au echipament nou-nouţ. Atmosferă de categoria A. Ce păcat că nu-s aici un Ghiţulescu sau un Urziceanu, să transmită meciul la staţia de radioamplificare! Bună idee... Cu prima ocazie, nu vom uita să difuzăm meciurile la staţia de radioamplificare.
  Joacă bine ''Avântul''. ''Instalatorul'' nostru nu se lasă, respinge. Contraatacuri, driblinguri. ''N-o ţine ca Ozon,  deşteptule!'' '' Pasează lui Bulacu!'' ''Acum lui Tincu !...Aşa !'' ''Bravo !...'' ''Bravoooo! ...''
  Scorul final_ 3--2 pentru ''Avântul''. Au fost aplaudate toate acţiunile frumoase. Nu s-au huiduit de loc. Doar nu suntem pe Giuleşti. Suntem pe stadionul şantierului !
 ...>>      

...
     <<2-8 iulie
  De o săptămână, în pauzele de prânz şi serile, după program, muncă voluntară la teatrul d evară al şantierului. Astăzi, 8 iulie, teatrul e aproape gata. Mai au de lucru doar câţiva tineri de la şantierul 3: să facă legăturile electrice la reflectoarele de la rampă. Se instalează reflectoare cu jocuri de lumini, ca la orice teatru modern. ''Recepţia'' scenei se va face poimâine seară, de către brigada artistică a întreprinderii.  
 ...>>      

...
     <<9 iulie
  Noi obiective, noi fronturi de lucru, care împing construcţia tot mai departe în viitor. Astăzi au plecat primele detaşamente de muncitori la Breasta -- teritoriu până ieri virgin, inclus de acum încolo în harta de operaţii majore a şantierului...
 ...>>      

...
     <<13 iulie
  La teatriul de vară, cele două difuzoare anunţă că ''în această seară va fi mare spectacol''. Premieră teatral-artistică la teatrul şantierului. Oaspeţii --- artişti bucureşteni -- nu vor să creadă că teatrul s-a construit doar în câteva săptămâni. 
 ...>>      

...
     <<21 iulie
  Şantierul nr. 1 a terminat fundaţiile de la hala de compresoare. Acum gigantica hală e în plină construcţie. Staţia de prefabricate a şi furnizat stâlpii de beton armat care vor compune scheletul clădirii...
  Oamenii care lucrează aici sunt numai ochi şi urechi. O singură mişcare greşită --- sau mai puţin gândită -- ar duce la avarii tehnice serioase, ar costa, poate, chiar vieţi de oameni. (Consemnez, în treacăt, că nu s-a întâmplat nimic din toate acestea.)
 ...>>      

...
     <<23 iulie
  Lucrări grele, complicate, de un stadiu tehnic superior, pe care nimeni n-ar fi îndrăznit să le viseze acum câteva luni. Ce fel de lucrări vor fi peste alte câteva luni?...
 ...>>      

...
     <<1 august
  În prezent se lucrează de zor la podul (care-i mai mic) de peste Amaradia. Cea mai importantă ''pilă'' (cea din mijlocul torentului) a fost terminată. Acum se toarnă ''pilele'' marginale. Se lucrează în două schimburi. Lucrarea e catalogată drept ''foarte urgentă'' -- nu pentru că ar trebui dată în folosinţă, ci pentru că la toamnă va fi imposibil să se mai lucreze, din cauza revărsării apelor Amaradiei. Oamenii ştiu asta. Şi mai ştiu că la acest pod -- chiar aşa cum e el, de proporţii mai mici --- vor căpăta o bună experienţă de muncă. La primăvară, tot ei vor fi aceia care vor executa podul cel mare de peste Jiu.
 ...>>      

...
     <<12 august
  Printre noile cartiere ale Craiovei există şi unul numit simplu: ''Blocuri'' sau ''La blocuri''.
  Sunt blocurile construite recent pentru muncitorii şi tehnicienii combinatului nostru. Foarte mulţi de pe şantier au în buzunar câte o cheie ''Yale'' care se potriveşte la o anume uşă din cartierul ''La blocuri''. 
  Astăzi am fost la constructorii blocurilor, într-un schimb de experienţă. Am intrat într-un apartament în care tocmai se instala o familie. Camere mari, geamuri largi, instalaţii moderne de încălzire şi luminat, baie.
 ...>>      

...
     <<26 august
  La sursa I au început săpăturile casei pompelor. Nu se execută ca la noi, la sursa a II-a, cu incintă de palplanşe. Terenul a impus altă metodă de lucru: să se toarne pereţii exteriori încă la suprafaţa solului, să se sape în interior, apoi cuva propriu-zisă să se lase cum se lasă tuburile într-o fântână...
 ...>>      

...
     <<2 septembrie
  La hala compresoarelor se montează fermele şi se încheie, văzând cu ochii, acoperişul. Se lucrează şi noaptea. Zeci de sudori, zidari, instalatori, dulgheri. Când am trecut spre lotul meu, azi în zori, flăcările albastre ale sudorilor pâlpâiau pe acoperiş ca-ntr-o uriaşă reclamă de neon, ca lumini intermitente. 
  La noi, la sursa a II-a, dulgherii, un pâlc de meşteri bătrâni, ''aşii'' sectorului, au terminat montatul cofrajului pentru zidul de protecţie la casa de pompe. L-au terminat încă de aseară. O dată cu ei, fierarii au isprăvit armătura. Mă uit şi nu-mi vine să cred: într-adevăr, toate astea sunt gata? Citesc acelaşi sentiment în ochii lui Ungureanu. ''Începem turnarea betonului. Totu-i pregătit!'' Oamenii dau din cap: putem începe. Echipa lui Sever şi încă una -- a lui Virgil Cătănescu -- au făcut toate pregătirile. Ai lui Cătănescu sunt cam emoţionaţi. Toarnă pentru prima dată beton. Îşi dau, cum s-ar spune, examenul de maturitate.
  Aşadar, să începem... Lângă betonieră, bătrânul Nicola Marin aşteaptă semnalul. Stă ca pe ghimpi. Între timp, mai face câteva probe motorului termic, care la început îi făcuse ''figuri''.
E capricios ca un copil. Nicola îi umblă prin măruntaie cu degetele şi i se adresează chiar unui copil: ''Mitică, nu mă supăra!...'' Şi Mitică înţelege. Înghite ascultător benzina (ar mai lipsi biberonul) şi o ia din loc. Nicola îşi freacă palmele. Dă drumul la conducta de motorină şi îşi ocupă postul, între cupa betonierei şi motor. Cu o ureche ascultă zgomotul pietrişului şi al cimentului, mistuindu-se în pântecul de oţel al betonierei, iar cu cealaltă ascultă melodia clară, ritmată, pe care-o fredonează Mitică. 
  La ora 10.30, prima cupă e şarjată. Evenimentul se produce pe scândurile de lemn din faţa betonierei. Băieţii încarcă betonul în roabe şi pornesc cu el, în fuga mare, spre schelă, către locul de turnare. 
  Astăzi nu s-a făcut pauză de masă. S-a mâncat cu schimbul, s-a făcut odihnă cu schimbul şi betoniera n-a stat o secundă. Capacitatea maşinii nu putea asigura turnarea întregii cantităţi de beton, decât în condiţia muncii neîntrerupte.          
  Mă uit la bătrânul Nicola. Scund, slăbuţ, cu nişte cute enorme brăzdându-i obrajii. Prima dată l-am întâlnit în toamna anului trecut. Se angajase printre primii pe şantier. Avea deja o calificare: mecanic. Pe atunci, însă, nu prea erau utilaje şi s-a mulţumit să conducă o echipă de necalificaţi. I-a fost drag şantierul. E din împrejurimi, de prin raionul Filiaşi. Îi place să lucreze cu tinerii. Ne-a spus-o odată: ''Să ţii minte: dacă vrei să rămâi tânăr mereu, să trăieşti printre tineri. Eu aşa fac. Şi sunt tânăr...'' A spus-o cu atâta convingere, încât în momentul acela n-am mai văzut pe obrajii lui nici o cută. 
  La ora 16.30 ne-a luat locul echipa de noapte. Au preluat schimbul din mers şi au turnat şi cărat        într-o singură oră (rămăsesem să-i văd) 3 m.c. de beton. A rămas şi Nicola, cu toate că avea cine să conducă betoniera în schimbul de noapte. A rîmas însă, în continuare, la lucru: ''Şi-aşa, mâine-i duminică, o să mă odihnesc destul.'' A stat şi a muncit până noaptea târziu, când s-a terminat de turnat tot betonul. A renunţat să plece cu trenul de 9 seara, aşa cum renunţase şi la altul înaintea acestuia. A renunţat să plece de dragul tinereţii echipei lui Ungureanu.
 ...>>      

...
     <<4 septembrie
  ...
    Astăzi, staţia de betoane m-a primit cu alte privelişti. Aceeaşi agitaţie, acelaşi du-te vino de maşini (sute şi sute de camioane mi-au trecut pe sub ochi, ameţindu-mă) dar uriaşa mişcare se ordona după un ritm interior, egal şi sever, care-ţi creea un sentiment de siguranţă, de echilibru. Totul se desfăşura, parcă, după gongul unui ornic nevăzut, care mi se părea a fi însă însuşi pulsul febril, dar sigur şi ferm, al marelui şantier. Lucrează astăzi mii de oameni aici, mii d emaşini; pe păienjenişul de şine aleargă în toată clipa locomotivele, pe drumurile-magistrale se încrucişează convoaie de basculante; s-au ivit ca din pământ construcţii spre mâine; cele 8 gazometre (încă nevopsite) concurează de pe acum cu înălţimea macaralelor-turn;hala compresoarelor îşi arcuieşte, masivă, dantelăria de piatră, peste locul vechilor mlaştini şi cuiburi de ciori. Dar câte construcţii n-ar trebui pomenite? ''Jumătate din şantierul nostru lucrează pe cer'', spunea azi cineva, şi imaginea mi-a plăcut; e reală. Sute şi sute de zidari, dulgheri, sudori, betonişti, electricieni, instalatori, tinichigii sunt căţăraţi zi şi noapte pe schele, înşurubând în văzduh etajele altor şi altor  construcţii. Şi totuşi -- peste oceanul acesta de muncă febrilă -- pluteşte, mai pregnant ca niciodată, sentimentul de echilibru de care vorbeam. Echilibru, ordine, calm, siguranţă. Într-un cuvânt: Putere.
  Nu numai priveliştea mi-a dat simţământul acesta. În timp ce-o priveam, cineva mi-a pus mâna pe umăr. M-am întors: Matrozul. Venise cu vreo douăzeci de basculante, să încarce beton. Voinic, într-un maieu dungat cu albastru (de veritabil matroz), cu veşnica-i ţigară stinsă la colţul gurii. Pentru cine nu-l ştie (pentru cine n-a trăit, ca noi, ''ofensiva iernii'' şi lupta pentru scoaterea din impas a ''locurilor celor mai grele'' de muncă), Matrozul, cu înfăţişarea-i un pic demodată, un pic romantică, n-are nimic de ''erou''. Îl cunosc de aproape un an şi parcă l-aş cunoaşte de zece. Cât a trecut de când s-a oferit, de bună voie, să intre-n echipa izolatorilor, renunţând la postul de şef de echipă şi la meseria la care se pricepea?
  Îl priveam, se pare, foarte intens. S-a mirat: ''Ce te uiţi aşa la mine?'' şi a râs. Râde ... cum să spun?... la fel ca-n ziua când l-am cunoscut. Nici ''ofensiva iernii'', nici toate luptele ce-au însoţit-o  nu i-au îmbătrânit zâmbetul cu nimic.
  Am cunoscut pe şantier destui oameni ca el, rămaşi la fel de tari şi de neschimbaţi ca-n ziua în care au păşit aci, hotărâţi să ducă la capăt treaba la care se angajaseră. Ei nu s-au schimbat. Numai şantierul a devenit, cu vremea, de nerecunoscut.
 ...>>      

...
     <<9 septembrie
  Echipa lui Ungureanu a fost declarată fruntaşa lotului. Stau de vorbă cu el, în autobuz, când plecam spre oraş. Se duce la teatru şi şi-a pus, în acest scop, un costum negru, cu o batistă albă răsfrântă cochet peste buzunarul de sus. Când a venit pe şantier, din satul lui pierdut pe malul celălalt al Jiului, prin zăvoiae, purta cămaşă d ecânepă şi brăcinar. Îi aduc aminte de noaptea aceea de iarnă, când a venit cu văru-său, pe jos, cale de câţiva kilometri prin zăpezile cât casa, ca să încălzească betonul. Încerc să aflu ce l-a făcut să se lege într-atâta de şantier. De felul lui este tăcut şi trebuie să-i smulg vorba cu cleştele... Ştia că se va construi un combinat uriaş: aflase, dintr-un număr de ''Ştiinţă şi tehnică'' pe care-l găsise la un nepot, şi despre fabrica de îngrăşăminte ... 
  ...Îmi aduc aminte, acum, seara, de cuvintele lui. Cuvinte simple, care sună banal (de câte ori nu le-oi fi auzit?) dar care ascund, totuşi, un adevăr important. În biblioteca mea există câteva cărţi de Jack London, care mi-au încântat anii copilăriei: ''Căutătorii de aur'', ''Înfumuratul''... E vorba acolo despre mase de oameni, ''căutătorii de aur'', care se mutau într-o noapte pe câte un ţărm părăsit din Klondyke, luândul în stăpânire, sfârtecându-l cu uneltele. Aşa am pornit-o şi noi, când am început şantierul. Dar noi am pornit, din prima zi, cu sentimentul foarte ferm al siguranţei, cu convingerea că vom îndeplini ce visăm. N-am plecat la aventură şi la ''noroc''. Am plecat pe-un drum în care ştiam că ne aşteaptă la capăt izbânda, tot atât de sigură ca şi răsăritul soarelui dimineaţa. Şi încrederea aceasta ne dă putere. 
 ...>>      

...
     <<30 septembrie
  Astăzi am încheiat lucrările la sursa a II-a. Întreaga lucrare a fost dată în folosinţă. Pe malul Jiului, printre sălcii, împlântăm steagul unei noi biruinţe. 
  Poate sună pretenţios ce am scris... În priveliştea cea mare a şantierului, sursa a II-a -- opera noastră -- e ca o pată de culoare într-un uriaş mozaic. Ochiul vizitatorului n-o discerne, pierzând-o în priveliştea mare, impresionantă mai ales prin dimensiuni. Dar pentru noi, cei care am lucrat aici, cei care ne-am trudit să insuflăm viaţă  acestui sector părăsit -- pentru mine, pentru Ungureanu sau pentru Sever Băran -- faptul că am izbutit să încheiem lucrarea la data fixată e o mândrie pe care nu încercăm s-o ascundem.
  Nu e vreme de felicitări, de complimentări reciproce... Nu e vreme nici măcar să te aşezi o clipă, tihnit, pe un ciot de copac, şi să cuprinzi în privire, cu mulţumirea învingătorului, ''opera'' de piatră albă şi metale negre sau roşii, înfipte prin frunzişul în care susură primii stropi de plaoie ai toamnei... Abia a venit dirigintele beneficiarului, să recepţioneze lucrarea -- şi nici nu ne-am dezmeticit bine din emoţiile pricinuite de severa inspecţie -- că direcţia şantierului ne-a şi fixat frontul de lucru care ne-aşteaptă. Încărcăm în grabă utilajele în basculante, aruncăm pe ele folie de cort, sărim şi noi deasupra... N-am uitat nimic? Nimic. Totuşi, o ultimă privire spre ''opera'' de piatră şi fier. O clipă numai. Şoferii claxonează puternic astupând ţârâitul de greier al ploii, basculantele au pornit cu viteză maximă, şi frunzişul zăvoiului ne înghite cât ai clipi.
 ...>>      

...
     <<13 octombrie
  Azi s-a împlinit un an de când am sosit pe şantier. Deseară voi pleca în concediu, cu un tren de noapte, spre munţi. Am biletele de călătorie în buzunar şi soţia mă aşteaptă acasă lângă geamantanul făcut, cu ochii la ceas. Notez aceste rânduri în fugă, pe un colţ de masă de pe şantier...
 ...>>      

...
     <<17 octombrie
  A 4-a zi de când sunt la staţiune la Predeal. A nins azi-noapte mult. Mult de tot. După febra şantierului, peisajul alb, atât de odihnitor, mi se pare ireal. 
  M-am şi împrietenit cu câţiva tineri veniţi la odihnă. Parcă ne-am cunoaşte de când lumea.
  Pe la ora 10 ceruim bine schiurile şi pornim pe o pantă lină, apoi pe alta, mai abruptă. Zăpadă foarte bogată. Aproape că nu ne mai vedem din ea.
   Un muncitor de la Reşiţa ne-a dat lecţii de schi. La prima lecţie ne-a învăţat cum să cădem corect. Mâine, precis că ne învaţă cum să ne ridicăm... Poimâine ... suntem doctori !
...Alţi prieteni: un tehnician veterinar, un brigadier de la un G.A.C. de lângă Constanţa, un scriitor.
  Scriitorul ne pune tot felul de întrebări: cum se munceşte la Reşiţa, cum e la G.A.C., cum e la combinatul chimic. Parcă n-ar fi venit în vacanţă! Se vede treaba că nu e prea obosit, de-i tot vine să ne bată la cap.
  Ca să scap de el, i-am pus la dispoziţie carnetul de însemnări. L-a citit din copertă în copertă (cel puţin aşa pretinde). În vremea asta toţi am fost liniştiţi. Apoi mi-a propus să-l transcriu şi să-l public. Am râs cu poftă şi eu, şi reşiţeanul, şi brigadierul...
 ...>>      

...
     <<3 noiembrie
...A făcut ce-a făcut şi m-a convins: m-a luat la Bucureşti cu el, pentru câteva zile. Ţine cu tot dinadinsul să-mi pierd câteva zile din concediu şi să-mi completez caietul de însemnări cu evenimente dinafara şantierului.
  Cu această ocazie, astăzi am făcut cunoştinţă cu un alt fel de combinat. Cu un combinat poligrafic...
  Le-am lăsat însemnările şi am pornit spre Craiova, spre şantierul care mă aşteaptă, spre oamenii care acum, pe timp de iarnă, muncesc sus, pe schele, în bătaia nemiloasă a vântului...
 ...>>      

...
     <<5 noiembrie
  Bun venit în şantier! Bine v-am găsit, prieteni! În pauza de prânz, le povestii tuturor cum am petrecut în concediu. Le-am spus şi povestea cu scriitorul din Bucureşti. S-a făcut mare haz. Numai Matrozul a rămas serios:''Asta, să ştii, este o treabă bună. Dar şi o sarcină s-o duci până la capăt !'' 
  A căutat într-un sertar un caiet. A scris apoi, cu creionul, pe copertă:
  ''ÎNSEMNĂRI DIN ŞANTIER'' (VOL. II) ............................. 
        (Romeo Popescu, ''Zile şi nopţi pe şantier'')   

remember ...

... am reauzit la tv povestindu-se despre un OM ce a trăit pe meleagurile noastre, numit şi ''medicul fără de arginţi'': Vasile Voiculescu 
( http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Voiculescu )
( http://www.fericiticeiprigoniti.net/vasile-voiculescu/1462-inchisorile-lui-vasile-voiculescu  ):
... am recitit din minunatele lui poezii şi rescriu aici una din ele:
''Adorm adânc Bucegii şi Noaptea-i netezeşte,
  Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
  Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
  Broboane mari de rouă.
        Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
        Şi dârele de ceaţă, ca nişte şerpi, la poale
        Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
        Cu apele la vale.
  Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
  Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime, 
  Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată.
  Şi cată-n adâncime. 
        Dă drumul unei pietre şi-ascultă, - ncremenită, 
        Cum bubuie-n adâncuri pân nu se mai aude,
        Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
        În ierburile ude.
  Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
  Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
  Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare.
  Cu lebăda pe ape. 
        Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
        Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
        Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
        Dar, nimenea nu vine! ''
            (Vasile Voiculescu, ''Singurătatea'')
http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/voiculescu.php

panseluţele noastre...

... prin grădiniţa din faţa casei avem o varietate de panseluţe - unele mari, altele mititele - fragile:

  ... aşa-i că sunt foarte drăgălaşe ?