sâmbătă, 17 iunie 2023

Jumătate de pereche


          JUMĂTATE DE PERECHE

                      de Bertram Chandler 




-- Nimic - zise el - nu-i mai rău decât o jumătate de pereche din ceva. 

-- Ți-am spus că-mi pare rău - replică ea - dar faci atâta caz din asta. Cine ți i-a dat ? Vreo femeie ?

-- Mi i-am dat singur - zise el îmbufnat - i-am cumpărat demult...

-- Și-ți plăceau foarte mult - zise ea. Nu plânge, mama îți va cumpăra altă pereche când ne vom întoarce la civilizație. 

-- Eu vreau una acum - zise el supărat.

-- Dar de ce ? întrebă ea foarte mirată. Suntem împreună singuri pe acest Asteroid Prospector, la jumătatea drumului dintre centura asteroidului și Marte și ție-ți vine ideea asta aiurită cu butonii...

-- Am căzut de acord - zise el hotărât - că nu vom deveni neglijenți, așa cum fac unii în timpul zborului. Cred că-ți amintești cuplul pe care l-am întâlnit pe PX 173 A care ne-a rugat să prânzim pe nava lor: el, îmbrăcat într-o salopetă slinoasă, ea, având o rochie ce părea făcută din pânză de sac. Beam direct din sticlă și mâncam direct din oală - ceva groaznic...

-- Acela - îi spuse ea - era un caz extrem.

-- Ai dreptate. Și faptul că eu umblu, cu mânecile suflecate sau fluturând, ar fi nemaipomenit.

         Nu se putea obișnui cu pierderea.

-- Ce treabă stupidă ! murmură el. Mă duc în baie să-mi spăl cămașa. Las butonii pe etajeră și pun cămașa pe sârmă ca să se usuce. Luând butonii ca să-i pun la o cămașă curată, unul îmi cade în bazin. Se duce pe canalul de scurgere. Mă grăbesc spre sala mașinilor să iau o cheie ca să desfac conducta de la sifon. Mă întorc și te găsesc umplând bazinul ca să-ți speli mărunțișurile. Îți spun ce s-a întâmplat - și tu imediat tragi dopul și speli și bazinul și conducta...

-- Am vrut să văd - zise ea.

-- Ai vrut să vezi - repetă el iritat. 

           Apoi adăugă după un timp:

-- N-ar fi atât de rău dacă asta ar fi fost una din navele mai vechi, funcționând în circuit închis. Aș lua conductele, metru cu metru, până mi-aș găsi butonul, dar cum gunoiul este aruncat automat în spațiu...

-- Oricine ar crede - zise ea - că ai pierdut o bijuterie.

-- Butonii - zise el - înseamnă pentru mine tot atât de mult ca și o bijuterie.

-- Ți-am spus - izbucnit ea - că am să-ți cumpăr altă pereche.

-- Dar nu vor fi ca ăștia - returnă el.  

-- Unde te duci ? întrebă ea.

-- În camera de comandă - răspunse el scurt.

-- Ești supărat ? 

-- Nu - zise el. Nu, draga mea. Nu.

          Își pierdu firea când rachetele tangențiale izbucniră brusc pentru a opri rotația navei în jurul axei longitudinale.

         Această rotație era cea care dezvolta o forță centrifugă ce creea gravitația. 

         Femeia era în bucătărie pregătind prânzul. 

         A urmat un șoc ușor, iar conținutul cratiței a zburat drept în fața ei.

         Nu așteptă să se șteargă, ci merse direct în camera de comandă.

-- Tu... idiotule ! strigă ea. Îți imaginezi că mă pot descurca fără gravitație în bucătărie ? Ai distrus prânzul.

-- Eu - zise el mândru - mi-am găsit butonul. Știi cum funcționează sistemul de evacuare a gunoiului - este aruncat tangențial, de forța centrifugă, în unghi drept cu linia de zbor. Exista, m-am gândit eu, o cât de mică șansă ca ceva metalic să apară pe ecran, mai ales dacă opream rotația navei.

-- Ei, și ? zise ea. Ei, și ?

-- Asta e - zise el arătând fericit ecranul fluorescent ce înconjura camera de comandă. Îl vezi - pata aia mică ce pare a fi un satelit de tablă și...

-- Deci știi unde e - zise ea. La trei sute de metri distanță depărtându-se tot timpul în spirală. Și pentru atâta lucru ai prăpădit prânzul.

-- Nu degeaba. Pentru ce crezi că purtăm cu noi costumele spațiale ?

-- N-ai să ieși - zise ea. Categoric n-ai să ieși. Nu poți fi chiar atât de nebun.

-- Zici așa numai fiindcă ți-e teamă de costumele spațiale - replică el.

-- A cui e greșeala că rezerva de aer era pe trei sferturi goală ? întrebă ea.

-- A ta - zise el. Oricine știe că cel care poartă un costum spațial trebuie să facă o verificare înainte de a ieși afară.

-- Unele femei - zise ea - sunt destul de proaste ca să aibă încredere în soții lor. Dar sunt curând dezamăgite.    

-- Unii bărbați - replică el - sunt destul de proști ca să creadă că soțiile lor au unele cunoștințe elementare despre conducte.

           Arătă către ecran:

-- Uite butonul acolo și eu mă duc după el.

-- N-o să-l găsești niciodată - zise ea. 

-- Ba da. Am să-mi iau pistolul cu reacție și un cablu. Voi împinge cu picioarele în navă și tu ai să mă dirijezi pe poziția orbitei butonului.

-- Sper că nu vorbești serios - zise ea. Ești nebun.

-- Nu însă mai nebun ca tine când ai scos dopul. Chiar mai puțin.

-- Dar... Dar ți se poate întâmpla orice. Și știi că nu mă pot îmbrăca iarăși în costum - nu pot veni afară după tine, până nu mă însănătoșesc...        

-- N-o să se-ntâmple nimic - zise el. Stai și urmărește ecranul și dirijează-mă.

            Trase costumul afară din sertar și începu să-l îmbrace. Ar fi trebuit să știe mai bine. Ar fi trebuit să ia în considerație regulile stabilite de Comisia de Transporturi Interplanetare. N-ar fi trebuit să ignore legea nr 11 care spune:"Nimeni nu va părăsi nava în timpul zborului decât numai însoțit."

            Spre deosebire de soția sa, n-avusese niciodată necazuri cu costumele spațiale - și asta, probabil, îl făcea să nu aibă griji. Își așeză rezerva de aer și-și legă cablul așteptând ca primele instrucțiuni să-i parvină prin telefon. 

            Veniră în sfârșit.

-- Doi metri înapoi... Stai ! Un metru mai încolo !

           Pistolul său cu reacție lumină scurt.

           Văzu butonul navigând către el, apoi - o pată aurie strălucind. Râse. Întinse ambele măini ca să-l prindă - apoi își dădu seama că într-una din ele ținea pistolul. Încercă să și-l treacă în măna stângă și în grabă îl scăpă. Se ducea în gol."Ce importanță mai are ?" gândi el și apoi strigă în microfon:

-- L-am prins !

          Întoarcerea la navă va fi ușoară - va trage doar de cablu. Atunci făcu o descoperire care-i îngheță sângele: cablul se rupsese. Se întâmplase probabil cănd scăpase pistolul. 

          Asteroizii Prospectori erau notorii pentru echipamentul lor ieftin, de mâna a doua.

         Încet, se depărta de navă. N-avea nimic pe care să-l arunce în direcția derivei ca să se verifice.

-- Ce s-a întâmplat ? întrebă brusc soția lui.

-- Nimic - minți el.

        "N-o să-ndrăznească niciodată să părăsească nava din cauza fricii de costumele spațiale" se gândi el. "Și chiar dac-ar îndrăzni - ar fi prea riscant. N-are rost să ne pierdem amândoi. Rămas bun, draga mea. Mi-a părut bine că te-am cunoscut."

-- Ce s-a-ntâmplat ? întrebă ea din nou, iritată.

-- Nimic - repetă el.

            Începuse să-l chinuie respirația: deși manometrul rezervei arătase că aceasta era plină, presiunea actuală era mult mai mică.

-- S-a-ntâmplat ceva ! strigă ea.  

-- Da - admise el. Promite-mi un lucru - cănd te vei întoarce pe Marte, cere o verificare a întregului echipament vândut de compania Asteroizilor Prospectori. Sunt niște escroci. Și... Și... 

            Se chinuia din nou cu respirația încercând să nu-și piardă cunoștința. 

-- A fost greșeala mea. Ai grijă de tine - nu de mine...

           Leșină. Fu surprins când se trezi în camera lui. Fu surprins că se mai trezi. Fața ei fu primul lucru pe care-l văzu - era pătată de lacrimi și murdară și fericită. Văzu că ținea în mâini o cămașă albă, curată, cu butonii strălucind la fiecare manșetă.

-- Ai ieșit afară - zise el încet. M-ai adus înăuntru... Dar teama ta de costume spațiale, dragă ?

-- Am găsit- zise ea - că am una și mai puternică. E la fel ca a ta.

         Se aplecă să-l sărute.

-- Urăsc atât de mult jumătățile de perechi și nu mă gândesc numai la butoni când zic asta !


                                  "JUMĂTATE DE PERECHE"

                                       - Bertram Chandler -

      [ https://en.m.wikipedia.org/wiki/A._Bertram_Chandler ]

                                    - traducere: Adrian Moraru -


 ... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!

... sper că a fost o lectură interesantă !


 

  

vineri, 16 iunie 2023

Jurnalul (319)


💚 ... azi, vineri 16 iunie, ora 15,54.
💚 ... vremea a fost tot cald/frig... aștept, cu emoție, zilele săptămânii viitoare când se anunță că va fi mai cald... 👍 
💚 ... marți am fost la oraș, deci a fost o zi obositoare: facturi, tuns...de oboseaĺa plus stresul orașului, nu am reușit să adorm până pe la ora 5...
.. miercuri, pe la ora 14,30 am ajuns iar în oraș, cu mașina meșterului  (care mai lucrează pe îmbunătățirea unor aspecte ale casei...), și, era cald, aerul orașului se încinsese, mașini atât de multe... ochii au început să mă usture, apoi mi-au lăcrimat și am avut probleme cu privirea cât am stat în oraș...
... bucuria zilei a fost că am reușit să cumpărăm ce trebuia, plus am descoperit un produs japonez...:
... am revenit apoi acasă unde era vremea normală și aerul răcoros...mi-am revenit și cu ochii... 
    
💚 ... trandafirii grădiniței pline de variate flori:








💚 ... le spuneam în glumă: lumânărele verzi... 

... acum au început colorarea:

💚 ... am descoperit că am totuși două nuanțe la maci (destul de finuțe diferențele: mărime și colorare...):


💚 ... au început să se coloreze vișinele:

💚 ... de când mă știu am iubit basmele, poveștile... iar ecranizările poveștilor de asemenea... filmul "Cinderella" mi-a plăcut mult, mai ales secvențele cu vals...

... dar nu am căutat să aflu mai multe despre valsul în sine (deși melodia este minunată ❤️...)!
... o postare de pe fb (spectacolul-bal oferit de absolvenții de la Colegiul militar "Dimitrie Cantemir"):

..  așa am aflat mai multe despre creatorul valsului ("Valsul iubirii"): Eugen Doga, român moldovean (https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Eugen_Doga)...
... mă bucur că de la ticuțu am învățat pașii de vals...
💚 ... pornind căutarea pe internet (ca de obicei...😃) pentru a afla ce este Sinodul Ecumenic.... am dat peste o scurtă dar edificatoare istorie... azi folosim cuvinte cu mare ușurință dar nu știm (...sau poate eu nu știu...🙃🙂) ce se ascunde în spatele traducerii, în vechime, a unui cuvânt din limba greacă...
... unul este "oikumena"(=univers)...
... alt cuvânt "univers"(=spațiu al pământului care este populat de oameni/un spațiu cultural al civilizației antice...)
... epitetul ecumenic =național/imperial...
... și treptat, treptat apar date despre lumesc: lupta pentru prea-mărire...
💚 ... am găsit câteva informații despre un film-documentar despre părintele Arsenie Boca, film realizat de regizorul Alexandru Solomon 
... iar filmul are titlul:  "Arsenie. Viața de apoi"
💚 ... căutând una, descoperind alta ...😃... așa am aflat de o revistă interesantă de la Cluj: "NEUMA":














💚 ... am tot citit azi pe internet, am ascultat filmulețele de prin 6Tv... ce am aflat mai nou ?!  
    -- în Elveția, din 3 aprilie 2023, la rubrica Meteo la "M le Média" - canal tv - lucrează Jade, un moderator-avatar (inteligență artificială);
    -- în Australia s-a acordat brevet pentru invenții create non-uman (inteligență artificială)...
     Cam interesant, așa-i ?! Spre ce ne îndeptăm ?!
💚 ... mi-ar place să fiu acolo, cu o carte:

           sursa foto-pictură
💚 ... am citit în scrierile lui George W. Van Tassel despre pericolul ce poate veni din utilizarea hidrogenului... am descoperit și un articol despre noile "tendințe" al UE:
💚 ... o imagine minunată:


             sursa foto:

miercuri, 14 iunie 2023

Abia acuma...

 

         "Abia acuma știu..."

               - Anna Nora Rotaru -


                   
                             Doamne, de-aș mai putea avea înc-o viață înainte...
                             Ca-nfometatul aș trăi-o, ciugulind fărâme din felie, 
                             Din pâinea proaspătă, puhavă, luând cu grij-aminte,
                             Să le rânduiesc pe toate, aranjând frumos în minte
                             Trăirile din clipe, ce-n stive mi le-aș pune-n temelie
                             Sufletului să-i fac chilie...

        Acum, când ani mă copleșesc și fruntea e brăzdată,
        Acum, când coborâșuri văd, mai aproape e sfârșitul,
        Pios Te rog, mai dă-mi o viață s-o mai trăiesc o dată, 
        Cu experiența-mi adunată, nu-mi voi permite altădată 
        Fără un rost s-o irosesc, căutând mereu desăvârșitul,
        Absolutul și-nfinitul...



















                             Nu m-aș mai lăsa condusă de deșarte vise în ispită, 
                             Că știu acum că timpu-i nemilos, te roade, te sfâșie...
                             Nu m-aș lăsa furată de-amăgiri, de iluzii-n van răpită, 
                             Lăsând la voia-ntâmplării și degeaba clipa-mi risipită
                             Ci, aș aduna pure simțăminte, cu-adevăr și gingășie, 
                             Iubire, dăruire, duioșie...

         Din neghin-aș culege fericirea, bobi de rouă în comori, 
         Obstacole ca cioate-ndepărtând, scaieți țepoși din cale...
         Cenușiul cerului spăla-voi, pictând zori, pline luni și sori, 
         Roș câmp de bucurii, verzi speranțe cu parfum de flori,
         Nemaipermițând să mă rănească alte spade și pumnale,
         De la-nceput pân'la finale...    


                                                "Abia acuma știu..."
                               [ vol."Dincolo de magia cuvintelor" ]
                                                     NORA
                   -   https://www.facebook.com/nora.papas.7    -      

Împărțirea prăzii...




... postarea participă la jocul-provocare "Miercurea fără cuvinte" găzduit de Carmen (https://vis-si-realitate-2.blogspot.com/)!

luni, 12 iunie 2023

Uman & Om (1)

 


     "Cănd stelele privesc în jos

              cap.8 - Uman & Om

            de George W. Van Tassel



    "La început Dumnezeu a creat cerul și pământul." (Gen.1.1)

    Această creație a făcut parte din creația în continuă evoluție în tot Universul. În fiecare clipă care trece se fac lucruri noi, se desfășoară noi faze ale vieții pentru a trăi în cicluri de renaștere în continuu progres.

    Așa cum este relatat mai sus, Dumnezeu a făcut cerul înaintea pământului. În aceste ceruri, El îl făcuse deja pe om pe multe planete, în multe alte sisteme solare și pe alte planete ale acestui sistem solar, omul a fost dezvoltat cu mii de ani înainte ca Pământul să fie locuit.

    Omul a fost creat (Gen.1:27), nu a evoluat din animal inferior.

    Cu toate acestea, el nu a fost creat pe Pământ. Omul a fost creat prin milioane de sisteme solare pentru a-I servi ca instrument al faptei lui Dumnezeu. Oricine susține că această planetă este singura ocupată de forme inteligente de viață, nu-l acceptă pe Dumnezeu în această complexitate Infinită. Mintea lor îngustă a pus o limită acestei abilități de a realiza creațiile sale, pe o singură planetă.

    Adam nu a fost un singur om. Rasa Adamică a omului - au fost primii oameni care au locuit pe Pământ. Acest lucru îl confirmă în (Gen.1:27) unde rasa omului din creația originală, este descrisă ca "bărbat și femeie". În (Gen.1:28) Scriptura relatează cum "Dumnezeu îi binecuvântează" (la plural, mai mult de unul). Și Dumnezeu spune (rasa adamică, bărbat și femeie):"fiți roditori și înmulțiți-vă". Asta înainte ca Eva să fie menționată.

    Deci rasa Adamică este stabilită pe Pământ.

    "Atunci Dumnezeu a terminat această lucrare de creare a cerurilor și pământului (Gen.2:1) și toată oștirea lor". Asta înseamnă toate ființele care au ocupat cerurile și pământul. "Așa că Dumnezeu și-a încheiat lucrarea Sa și s-a odihnit." (Gen.2:2).

     Se poate ? Dumnezeu a încheiat munca sa și tot n-a menționat-o pe Eva. Da, asta este exact în Biblie, este chiar la începutul creațiilor lui Dumnezeu.  Apoi vine rezumatul creațiilor Sale. Aici oamenii rămân în confuzie, acest rezumat a fost creat de un "creier". 

    Pentru vremea când Dumnezeu este lăsat în afara tabloului și avem un "Domn" (Heb, Iehova, Elohim). Acest personaj era unul din rasa Adamică din colonia care fusese adusă de nave spațiale. Omul din rasa Adamică nu a luat cu el femeile lor când au venit pe pământ. Acest rezumat al creației omului de către Dumnezeu este o scuză scrisă ca să explice altceva decât că omul de pe pământ este prin încrucișări. 

    Domnul o aduce pe Eva în tablou, nu Creatorul. Domnul spune că Omul Adamic este singuratic (Gen.2:18), așa că spunând asta încurcă și mai mult... Apoi Domnul o scoate pe Eva dintr-o coastă după ce unul din oamenii lor a adormit adânc (Gen.2:21,22).

    Dumnezeu aduce crearea oamenilor prin naștere peste tot în Univers, nu făcând femei din coaste. 

    Rasa Evei era cea mai înaltă din viața animală de pe această planetă, nu erau maimuțe dar nu erau rasa omului creată de Dumnezeu. Așa vine povestea lui Adam, Evei și mărului (Gen.3:1-14). Acest fiu al rasei Adamice blesteamă femeia și femeia blesteamă șarpele. Șarpele nu mai are pe cine să blesteme... Una din rasele de oameni (creată de Dumnezeu) s-a împerecheat cu un animal. Nu este violarea legii lui Dumnezeu împerechindu-se Omul cu o femeie după firea lor. Nava spațială avea oameni cu soții și copii. Violarea legii a fost nu că a "mâncat mărul" ci că a mâncat mărul greșit...

    Dumnezeu a creat fiecare creatură după felul său (Gen.1:11-13 și 21-23) dar una din rasele Omului s-a împerecheat cu un animal de pe pămănt și a încrucișat sângele. Aici Omul devine u-man. Eva dă naștere lui Cain și Abel. Ea nu știe cine a fost Creatorul, așa că a spus: "Am primit de la Domnul un bărbat."(Gen.4:1); crede că bărbatul Adamic era partenerul ei. Când Cain îl ucide pe Abel se relevă natura animalică a mamei. A început practica uciderii care s-a extins până la punctul când oameni vaporizează mii cu bomba atomică.

     De aceea poporul de pe Pământ este numit uman. Rasa Adamică - omul lui Dumnezeu - cunoștea tigrul ca cel mai criminal dintre animale. Numele acestuia era Hu (=U)... Majoritatea oamenilor de pe Pământ sunt astăzi descendenții din încrucișarea adevăratului Fiu al lui Adam, pe care Dumnezeu l-a creat original, și animalul din rasa Evei. De aceea avem pe pământ corp animal dens și un interior al realității create de Dumnezeu. Adevărații, bărbat și femeie, din rasa Adamică a Omului, îi urmăresc pe umanii de pe Pământ de mii de ani. 

     Această "civi-lizare" (=siva-lization) a umanului a mărit știința distrugerii până la un punct de criză. Națiunile au bombe atomice destule pentru a șterge tot ce locuiește pe Pământ. Animalul Evei este la putere. În Statele Unite, președintele încearcă să preia controlul energiei atomice. Aleșii din Administrația Guvernului înțeleg că bestia este scăpată. Unii dintre eminenții fizicieni încep să se întoarcă... 

     Rasa Adamică a Omului a adus nave anulatoare în pelicula subțire a pământului, pentru atmosfera respirabilă, prin "bile de foc verzi". Au anulat concentrațiile de radiații atomice care se aflau în atmosfera noastră. Se simt responsabili pentru faptul că unul din oamenii lor a început acest ciclu distructiv pe Pământ.

     Dumnezeu ar putea fi nevoit "să scurteze zilele" și să-l aducă pe omul numit Isus înapoi înainte de program, pentru a trezi umanii. Ai o alegere de făcut. Fie accepți partea constructivă Adamică a Creatorului din tine, fie recunoști influența distructivă a umanului fizic, al Evei originare.

     Câmpul este lumea: sămânța bună sunt copii Împărăției dar neghina sunt copii celui rău. Dușmanul care le-a semănat este diavolul, recolta este sfârșitul lumii; și secerătorii sunt îngerii - (Matei 13:38, 39).

     Este de înțeles că oamenii spațiului nu vor culege buruienile (neghina). Chiar și umanii adună buruienile doar pentru a le arde... Neghina este rezultatul semințelor încrucișate. Acest lucru este valabil atât pentru sămânța umană, cât și pentru orice altceva.

     Oamenii spațiului au plantat (aterizat) trei specii de oameni pe Pământ: Ham (negru), Shem (alb) și Japheth (galben). Acești oameni sunt toți adevărate semințe atâta timp cât nu sunt amestecați. Poporul negru și poporul galben sunt rasa adevărată de oameni, atâta timp cât ei nu propagă semințe încrucișate prin împerechere. Acesta este păcatul originar.

     Nu toți "îngerii" sunt albi. Sunt sămânța pură, de culoarea lor.

     "Fiul Omului" este din poporul rasei Adamice al adevăratei semințe.

     Umanii sunt descendenții încrucișați ai rasei Adamice a Omului și a rasei animale a Evei.

      Acest păcat originar al coloniei Adamice ... este în continuare străbătut de împerecherea dintre adevăratele rase.

 "...Și vor strânge din împărăția lui toate lucrurile care strică și pe cei care fac nelegiuirea."

      Ce se înțelege aici prin ieșirea din împărăția lui ? Nu ai auzit adesea despre locurile cu frumusețe numite "Țara lui Dumnezeu"? Fermele, pădurile, deșerturile și locurile unde își fac vacanțele pentru a evada o clipă din cazanul uman al "civa-lizației" din orașe...

    ...umanii care pun mamona deasupra lui Dumnezeu grăbindu-se în orașe pentru că pot "face mai mulți bani acolo". Umanii nebuni după bani sunt influențați mental să-și urmeze pretinsul lor zeu Mamona.

      Pe de altă parte, mulți umani sunt sătui de mulțimea nebună după bani și sunt influențați să se întoarcă în Țara lui Dumnezeu.

      Această migrare este separarea grâului de neghină. "Așa va fi la sfârșitul lumii: îngerii vor ieși și vor despărți pe cei răi de cei drepți. Și le va arunca în cuptorul de foc: acolo va fi plâns și scrâșnet de dinți (Matei 13:49, 50).

    "Și dacă acele zile  nu vor fi scurtate, niciun trup nu va fi mântuit; dar de dragul celor aleși, acele zile vor fi scurtate" (Matei, 24:22).

   ...Efortul forței întunericului, prin acțiunile umanilor, este evident prin toate părțile. 

      Totul este evaluat în termeni monetari. Nu pentru serviciul pe care îl prestează. Legiuitorii nu iau în considerare dacă legile legiferare sunt în conflict cu ale naturii sau cu Dumnezeu.

      Fii recunoscător că zilele au fost scurtate de către "îngeri"...

    

                                                     " Uman & Om "

                                                  - George Van Tassel -

                [ https://en.m.wikipedia.org/wiki/George_Van_Tassel ]


... postarea participă la jocul-provocare "Citate potrivite" găzduit de Suzana

 [ https://suzanamiu.blogspot.com/2023/05/citate-favorite-163-ganduri-despre.html ]!

sâmbătă, 10 iunie 2023

Datoria...

   


                 DATORIA

                              de Dănuț Ungureanu


       Locul era același  pe care îl părăsiseră în urmă cu câteva luni. 

            Un deal împădurit, scăldat de razele soarelui, un pârâu minuscul, câțiva bolovani stingheri. 

            În buza râpei însă, mâini disciplinate și îndemânatice ridicaseră în pripă un acoperiș. 

            Cei doi oameni care discutau înăuntru, pe un ton reținut, politicos, puteau fi deosebiți, eventual, după culoarea-cod care le împodobea uniforma. Roșu și verde de o parte a mesei, albastru închis de cealaltă parte. În rest, aproape totul coincidea. Același par ușor încărunțit pe tâmple, aceiași umeri masivi, aceeași privire semeață, impunătoare.   

-- În acest caz, vă invit să formulați o soluție convenabilă - spuse unul dintre ei, continuând discuția și privind cu un aer distrat minusculele infiltrații solare din acoperiș.

-- Mă rog, asta depinde de ce înțelegeți dv prin "convenabilă" - îi răspunse celălalt cu oboseală dar și cu demnitate în glas.

-- Mă refer în special la amplasamentul trupelor noastre.

-- Nu știu dacă o modificare de ultim moment a planului de acțiune...

-- Înțeleg, înțeleg - pară ușor iritat albastrul.

              Nervozitatea sa abia insinuată învioră parcă atmosfera. 

-- În definitiv, eu nu țin neapărat la satisfacerea cu orice preț a acestor deziderate. Recomandarea venită de la marele nostru stat major nu trebuie în mod obligatoriu să fie interpretată ca un ordin de luptă.

-- O asemenea recomandare, după cum v-am mai spus, ne-a parvenit și nouă noaptea trecută. Se estimează că o ciocnire a trupelor noastre în condițiile acestui câmp de manevră, cu angajarea întregului armament pe care îl posedăm...

-- Știu - mormăi înciudat roșu-verdele - va duce în mod inevitabil la distrugerea coloniei băștinașe din apropiere. În definitiv însă, ei nici nu sunt oameni și aici, la mai bine de 200 de ani-lumină de lumile noastre...

-- Nu vom avea de dat socoteală nimănui - încheie sec albastrul. 

                O constatare cinică dar perfect adevărată.

-- À la guerre comme à la guerre, domnule general. Atunci ?

-- Propun ca lucrurile să-și urmeze cursul lor firesc.

- Sunt întrutotul de acord. Mă bucur că am ajuns la o înțelegere, ca între oameni raționali. 

               Cei doi se ridicară aproape simultan, ușurați, cu sentimentul datoriei împlinite.

-- Numai un moment, vă rog. Aș vrea să vă fac o propunere. 

               După aproape două ore, totul fu gata. 

               Aceleași mâini disciplinate și îndemânatice realizară într-un timp record joncțiunea celor două creiere electronice despărțite de tranșee și teribile arme dezintegratoare. Erau acum unul singur, o singură inteligență manevrabilă, pusă la îndemâna celor doi bărbați.  

              Ceea ce voiau să facă semăna puțin a bravadă. Dar era un gest aproape simbolic ca un fel de toast înaintea înfruntării decisive sau ceva de genul ăsta. 

              În fond, un bărbat adevărat trebuie să știe să-și înfrunte destinul fără ezitare. 

 -- Creiere - formulă unul dintre ei problema - posezi toate informațiile cu privire la forțele ce vor fi angajate peste puțin timp...

              Făcu o scurtă pauză și continuă:

-- Te rog să analizezi totul și să ne indici învingătorul. 

              Nu se auzi nici cel mai mic zgomot. 

              Uriașa inteligență electronică lucră aproape douăzeci de secunde, în timp în care sute de luminițe vesele trădau zbuciumul intern al mașinii. 

              Bărbații stăteau acum umăr la umăr.

              Acolo, pe minusculele circumvoluțiuni metalizate se înfiripau sute și sute de scenarii, variante, ipoteze. Și toate duse până la capăt,  erau analizate cu minuțiozitate. 

-- Rezultatul este următorul - hârâi în cele din urmă vocea venită de nicăieri  în timp ce pe ecran se imprimau cu rapiditate cifre și diagrame.

    "Situația forței nr 1 în momentul încetării atacului:

       -circa 75 % efectiv uman scos definitiv din luptă;

       -40 % echipament scos din funcțiune.

     Situația forței nr 2 în momentul încetării atacului:

       -66 % efectiv uman scos definitiv din luptă;

       -58 % echipament scos din funcțiune.   

     Rezultatul atacului nedecis. Indicarea învingătorului imposibilă. Se recomandă evitarea ostilităților. Pozițiile optime după încetarea atacului vor fi următoarele..."

              Albastrul se repezi furios și decuplă totul.

-- Dobitocul - spuse el - habar n-are ce-i acela un secret militar.

              Celălalt nu reacționă în niciun fel. Palid, puse Creierul dinnou în funcțiune și formulă o nouă problemă, de data aceasta în scris. 

              Răspunsul veni aproape instantaneu:

-- Negativ.

               Cei doi se priviră un minut întreg cu mințile goale de orice gând. Nu mai auzeau altceva decât acest "Negativ" obsedant, nemilos.

               Între ei, pe podea, zăcea petecul de hârtie pe care roșu-verdele scrisese înfrigurat: "Care dintre comandanți va supraviețui atacului ?"

               Se regăsiră cu greu, într-un târziu, soarele începuse deja să dea primele semne de oboseală. 

               Discutară în șoaptă mai bine de o oră. Încet, încet, tonul reținut, politicos se înstăpâni iarăși. Spre sfârșit, unul dintre ei întrezări soluția și o expusese calm celuilalt care o acceptă pe loc.

               Mâini disciplinate și îndemânatice demontară totul și trupele își reluară vechile poziții.

               La ora stabilită, cei doi bărbați începură să dea ordine scurte și precise pentru a-și autoextermina fiecare procentul de efectiv uman stabilit în mod științific.

              Totul în cea mai mare ordine și disciplină.

       

                                                "DATORIA"

                                        - Dănuț Ungureanu -

 [https://ro.m.wikipedia.org/wiki/D%C4%83nu%C8%9B_Ungureanu_(ziarist)]


... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!

... sper că a fost o lectură interesantă !


vineri, 9 iunie 2023

Jurnalul (318)

 

💚 ... azi, vineri 9 iunie, ora 11,27.
💚 ... duminică, pe 4 iunie, "ciripesc",  zgribulită, prin casă: "cri, cri, toamnă gri, nu credeam c-ai să mai vii..."... de la 27 grade la 13 grade, brusc... ploi atât de reci...🙃🙂 
... spre sfârșitul săptămânii, este din ce în ce mai cald... dar nopțile rămân din plin  răcoroase...
💚 ... cum începe o zi plină de lumină ?... răspunsul:

💚 ... activități ?... diverse... câteodată, în funcție de starea vremii, fac și excese...😃 
💚 ... mai adun și căpșuni:

💚 ... grădinile sunt bine mersi... deja, grădina de flori este în plină fază de  "producere semințe":


... trandafirii sunt în activitate:








💚 ... am avut o jumătate de tub de vopsea (am zis să o consum... la coafor voi merge doar pentru tuns luna aceasta !) și, voilà, iată-mă proaspăt "caramel"...
💚 ... mult timp mă necăjesc că a apărut... acum ce să mai zic (?!) este greu de scăpat de cuscuță....
 https://populare.ro/video-cuscuta-buruiana-care-ne-sugruma-plantele-din-gradina-metode-de-combatere/

💚 ... am descoperit, pe internet, o filmare realizată de Sabin Gherman care m-a "uns" la inimă ❤️:

https://m.youtube.com/watch?v=yM3qovHA5Ck

💚 ... "românul" din sufletul Regelui Charles al 3-lea...

https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/zeci-de-turisti-si-localnici-din-valea-zalanului-2272668.html 

💚 ... din traducerea cap. 12 din cartea "When stars look down", a lui Van Tassel (https://en.m.wikipedia.org/wiki/George_Van_Tassel ), referitor la studiile oamenilor de știință și medici ( deci încă din anii lui ...) privind comportamentul animăluțelor de laborator - în combaterea cancerului de orice formă - am înțeles asta:

   "... unitatea celulei organice din toate ființele vii nu este altceva decât un rezonator electro-magnetic capabil să emită și să absoarbă radiații de o frecvență foarte înaltă..."

   "... durerea din orice cauză a fost ameliorată în câmp magnetic... trăiesc mai mult... și părul a fost adus înapoi, de la nuanțele de alb și gri la culoarea sa naturală, de câmpurile magnetice... în mediul încărcat cu ioni negativi, țesuturile arse de pe corp se vindecă mult mai repede..."

    "... simplitatea câmpurilor magnetice și a ionilor negativi..."

     Deja se descoperise ["creierul are polarizare pozitivă și negativă; fruntea este negativă și spatele capului este pozitivă; inversarea acestor polarități îl face pe om să se culce..."]: "perna magnetică"(ce provoacă această inversare a polarității), "brățara magnetică" (ce menține sănătatea bună prin purtarea ei la încheietura mâinii...)! 

   ... fiecare oraș... ar trebui să aibă camere disponibile publicului, încărcate cu ioni negativi și cămpuri magnetice, astfel încât oricine să poată intra și rămâne până când se simte bine și să devină mai tânăr... și oamenii să obțină auto-educația prin biblioteci...în același timp...."      

     De ce nu s-au dezvoltat la scară largă aceste descoperiri, de ce au fost "ignorate, suprimate și reținute de la folosirea lor benefică... științele electro-magnetice și radiestezia" ?! ... pentru că "au intrat în conflict cu economia stabilită, știința medicală sau autoritatea politică..."!!!   

   "... paradoxul de azi este văzut în imaginea de ansamblu a cuvintelor constante pentru pace în timp ce sunt fabricate arme de distrugere tot mai puternice..."

💚 ... mi-am descoperit o postare pe fb de acum, cred, 10 ani, cu o melodie pe care o fredonez și acum cu drag: "Hana wa saku" (="Flowers wil bloom"):


și în engleză:

luni, 5 iunie 2023

din seria "LUX"...

                                        Seria "LUX"

                       ["Obsidian"/ "Onix"/ "Opal"/ "Origin"/ "Opoziție"] 

                                                   de Jennifer L. Armentrout




                       "OBSIDIAN"

      ... Ursul s-a repezit spre noi.

         Frica îmi strânsese gâtul și nici nu mai puteam să respir, așa că am închis ochii.

         Era aiurea să fii mâncat de viu de un urs.

         L-am auzit pe Daemon înjurând și, cu toate că aveam ochii închiși, am văzut printre gene o lumină de-a dreptul orbitoare.

         Lumina era însoțită de o pală de fierbințeală care mi-a zburat părul în spate. Apoi a fost un fulger de lumină, urmat de data aceasta de un întuneric care m-a înghițit cu totul...

                           -------------------------------------

      ... Ochii lui Daemon străluceau fosforescenți în întuneric, luminați din interior. Lumina aceea părea să devină din ce în ce mai puternică, apoi pumnii au început să-i tremure și tremurul s-a transmis parcă în tot corpul lui, ca niște valuri minuscule.

         Apoi Daemon a început să se estompeze, tot trupul lui, cu haine cu tot, a dispărut, rămânând doar un contur de lumină intensă, roșu-galbenă.

         Oamenii de lumină...

--... Ești... om ?

         Hohotele scurte al lui Daemon n-aveau în ele niciun pic de veselie.

-- Nu suntem de pe aici.

      ... Iar când a început să vorbească, nu se auzea nimic. Vorbea în capul meu:

-- Așa arătăm noi. Suntem făpturi de lumină. Chiar și în formă umană putem dispune de lumină după voia noastră...

         A făcut o pauză.

-- Locul de unde venim noi e dincolo de Abell.

-- Abell ?

-- Cea mai îndepărtată galaxie de a voastră, la aproape treisprezece miliarde de ani-lumină de aici. Iar noi suntem mai departe cu încă vreo zece miliarde de ani-lumină... Ceea ce numim noi acasă, nu mai există. Locul acela a fost distrus când noi eram copii. De aceea am fost nevoiți să plecăm și să căutăm un loc comparabil cu planeta noastră la nivel de hrană și atmosferă. Nu avem nevoie de oxigen ca să respirăm dar nici nu ne face rău...


   


                     "ONIX"

-- ... Bătrânii știu că din moment ce avem amândoi 18 ani, am ajuns la vârsta potrivită.

-- ... Adică ca să te căsătorești și să faci copii ?... Bătrânii ăștia îți spun și cu cine trebuie să fii ?

       Dee s-a încruntat.

-- Nu chiar. Vreau să zic, ei vor să fim cu un lumen și vor să ne reproducem cât mai repede. Știu că sună aiurea dar specia noastră e pe cale de dispariție... Am stat în Grecia până la 5 ani, apoi am venit în America. Eram toți vreo 20 și, cum am ajuns, s-a și înființat acolo MA...

-- Și cum a mers ?

             S-a uitat la mine.

-- Nu prea bine, Kitten. Nici nu știam că ființele umane erau conștiente de existența noastră. Nu știam decât că sunt arumi pe aici dar despre MA nu știam nimic. Se pare că aflaseră de existența noastră din prima clipă. Anchetaseră sute care ajunseseră în America.

                   ----------------------------

 -- ...Am auzit că e dureros - materialul ăla - pentru luxeni și pentru cei ca tine. E cam singura chestie care poate incapacita complet atât un lumen, cât și un mutant. Onixul în amestec cu alte câteva pietre, cum ar fi rubinul, poate să provoace asemenea reacții stranii. Ca și cum doi fotoni s-ar respinge unul pe celălalt și ar vrea să iasă afară. Asta se întâmplă în celulele tale mutante...



                    "OPAL"

         Știam că le dăduseră voie să se vadă cel puțin o dată atunci când i-au ținut prizonieri în închisoarea MA-ului.

-- Nu știu. Nu prea aveam noțiunea timpului. La început știam cât timp trecuse, de la oamenii pe care ni-i aduceau. Eu îi vindecam și dacă... supraviețuiau, puteam să număr zilele până cănd se termina totul. Patru zile.

         A început iar să se uite pe fereastră.

         Printre draperiile date la perete nu se vedeau decât cerul întunecat și crengile pline de zăpadă.

-- Nu le plăcea deloc când se termina. 

        Cred și eu. 

        MA-ul = sau Daedalus, grupul ăla care se pare că face parte din MA = își făcuse un scop din a folosi lumenii pentru a face mutații oamenilor. Uneori funcționa. Alteori, nu....

           

   


                  "ORIGIN"


-- Nu aveam nevoie decât de unul dintre voi, să-ți spun drept. De tine sau de cel care ți-a provocat mutația. Avându-te pe tine, îl vom atrage și pe acela. 

          A făcut o pauză apoi a continuat.

-- În momentul ăsta, Daemon Black a dispărut de pe radarul nostru dar suntem siguri că nu va fi așa multă vreme. Am aflat din studiile noastre că legătura dintre un lumen și un mutant este deosebit de puternică, mai ales cea dintre un bărbat și o femeie. Și din observațiile noastre, voi doi sunteți extrem de... apropiați.

            Nu sunt ei dușmanii mei ? Ba ei erau dușmanii - niște dușmani mai răi decât o ceată întreagă de arumi - fiindcă aveau un întreg guvern în spate. Fiindcă își permiteau să captureze pe cine voiau ei și să-l ia de lângă familie, de lângă prieteni, să îi distrugă întreaga lui viață și să nu pățească nimic din cauza asta... 

                              ---------------------------------

         ....Pentru mine, familia fusese întotdeauna cea mai importantă, iar Kat este acum o parte din familia mea - cea mai mare parte. Era viitorul meu...

  

 


                      "OPOZIȚIE"


-- Încetează, a spus Archer cu blândețe. Habar n-avem ce face Daemon sau ceilalți, în clipa asta. Se vor întoarce.

      M-am întors cu spatele la fereastră și m-am uitat, în sfârșit la el.

      Părul lui de culoarea nisipului, era tuns scurt, în stilul tipic militar. Era înalt, cu umeri largi. Arăta ca unul care ar fi putut să te doboare la pământ dacă era cazul, și eu știam că e chiar așa. Archer putea deveni mortal în orice moment.

         Când l-am văzut prima oară în zona 51, am crezut ca e un simplu soldat. Abia după ce a venit și Daemon, am aflat că este omul infiltrat de Luc la Daedalus și că era, ca și el, un origin, copilul unui lumen și al unei mutante hibride.  

                  -------------------------------------------

-- Mă gândeam să mergem la facultate.

-- Crezi că vor mai fi facultăți după toate astea?

-- Cred că da...

-- De ce crezi asta ?

-- Simplu.

        M-a sărutat pe obraz și a continuat.

-- Dacă e ceva ce m-ai învățat, e că oamenii sunt rezistenți, mai rezistenți decât specia mea. Așa că nu pot să cred că nu vor mai exista facultăți, slujbe și toate astea... 

    

                                       Jennifer L. Armentrout  

        [  https://en.m.wikipedia.org/wiki/Jennifer_L._Armentrout  ]

https://www.delicateseliterare.ro/lista-carti-jennifer-l-armentrout-j-lynn/ ]


... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana 

https://suzanamiu.blogspot.com/2023/05/citate-favorite-163-ganduri-despre.html )!

sâmbătă, 3 iunie 2023

Cercul iubirii

 


                  CERCUL IUBIRII

                             de Voicu Bugariu



    Mă aflu într-o încăpere goală. Singurul mobilier este un enorm fotoliu în care conducătorul clinicii mă invită să mă așez. Mă scufund absentă în moliciunea lui. Peretele la care privesc are o parte metalică prevăzută cu dispozitive similare celor ale unei mașini de calcul. 

      Cel ce m-a însoțit s-a retras discret și mă pomenesc singură, față în față cu acea mașină ce începe să dea semne de funcționare. 

      O lumină rece se aprinde și fasciculul ei îngust mi se plimbă fulgerător pe față și pe trup. Apoi fasciculul dispare. Pornește un zumzet abia auzit și o voce metalică îmi pronunță numele în șoaptă.  

-- Aama ! Aama ! Aam...

       Glasul mașinii se pierde într-un șuierat. 

       Mă cuprinde o groază animalică. Mă reped la ușă, stăpânindu-mi un țipăt de oroare și ies fugind pe coridor. Ajung repede la ieșire.

       Lumea indiferentă a străzii mă trezește ca dintr-o transă.

       Șoapta mașinii, geamătul ei, cum îmi vine deodată în minte să-l numesc, capătă o ciudată forță de atracție asupra mea.    

      Reintru în clinică și încet, din ce în ce mai încet, mă reîntorc în camera din care fugisem.

      Mașina e moartă. 

      Mă așez în fotoliu și lucrurile se repetă. 

      Fasciculul rece mă parcurge fulgerător, se stinge, iar mașina mă cheamă din nou cu o voce în care predomină tonurile joase.

-- Aama !

-- Da, sunt Aama - îi răspund cuprinsă de emoție, bâlbâindu-mă. De ce mă strigi ? De ce m-au adus aici ? Știi ceva despre Seratni ? Ce legătură ai cu el ?

-- Aama ! Aama !

       Glasul mașinii abia se mai distinge. Pare că vine din mari depărtări.

       Am o clipă impresia că ceva cunoscut, foarte cunoscut, cunoscut dintotdeauna se află în preajma mea.

       Mașina continuă să mă strige în șoaptă, rar, metalic.

       Ce se petrece cu mine ? Trăiesc o halucinație ? Mă ridic de pe fotoliu cu ochii închiși și încet, cuprinsă de vraja vocii, fac câțiva pași spre locul de unde răsună numele meu. Ating metalul rece. Tresar.

       Mașina a tăcut. 

       Mă întorc în fotoliu clătinându-mă, pipăind aerul ca o oarbă.

       E ceva de vis în toată întâmplarea aceasta.

       Simt oroare și duioșie. Îmi vine să fug țipând și în același timp să mângâi mașina din care pornește acea voce răscolitoare. 

       Să fie o înregistrare imperfectă a vocii lui Seratni ? 

       De ce atunci acest timbru care mă înspăimântă și mă cheamă ?

       Seratni e un echilibrat. El n-ar fi putut înregistra un asemenea mesaj decât poate în preajma morții. Și de ce niciun alt cuvânt ? Seratni doar s-a întors acum doua luni din expediție. 

       E drept, nu m-au lăsat să-l văd 

       ("Trebuie ferit până și de cea mai mică emoție. Or tu, Aama, i-ai provoca una mare"),

dar m-au asigurat că e viu și se află în afară de orice primejdie. 

       Era ceva ciudat în privirile celor cu care am vorbit, o anume milă, bine mascată, față de mine, dar această nuanță mi s-a părut deplasată.

       E imposibil să mă mintă în privința lui Seratni.       

       El nu e în primejdie.

       Un vuiet surd însuflețește treptat difuzorul mașinii. 

       Mă pregătesc să mă aud strigată din nou de vocea tulburătoare. M-am liniștit.

       M-a cuprins ceva asemănător sentimentului fatalității antice. E o moleșeală a minții și a simțurilor în care cobor din ce în ce mai adânc, o indiferență absurdă față de tot și, în primul rând, față de mine. 

       Sunt parcă pe punctul de a adormi când mașina vorbește din nou.   

       Ceva s-a schimbat în modul în care îmi articulează numele. Vocea este acum perfect metalică. Nu-și mai modifică volumul, e egală și liniștită. E poruncitoare, mă domină. 

       Apatia îmi dispare fulgerător sub imperiul voinței ce răzbate din acel glas ce-mi poruncește să-l ascult:

-- Aama ! Aama ! Ascultă-mă !

-- Te ascult - îi răspund sacadat, imitându-i fără voie felul de a pronunța cuvintele.

-- Îți voi vorbi despre soțul tău, Aama. Despre Seratni.

       Tac, privind hipnotizată locul de unde mi se pare că vin vorbele pe care le aștept de atâta timp.

       Podeaua și pereții încep să se clatine ritmic, ca puntea unui vapor.

       Ochiul rece al mașinii clipește scurt și fasciculul de lumină mă cercetează, oprindu-mi-se mai insistent în ochi. Este o lumină neutră. 

       Nu mă obosește. Îi privesc fix sursa. 

       Începe încet, pe nesimțite, să-și schimbe culoarea, devine verzuie, apoi violacee. Până la urmă devine intens purpurie. Se stinge brusc. Se aude scurt vuietul ce prevestește vocea și glasul acela, ce-mi trezea groază și duioșie, începe să-mi povestească despre Seratni.

-- Călătoria a fost bună în primii doi ani. Nimic deosebit nu s-a întâmplat. Un singur lucru l-a mirat pe Seratni și anume faptul că în prima săptămână de la start n-ai venit în nicio seară la Centrul legăturilor, unde veneau toate rudele celor plecați pentru a vorbi cu ei. Dar faptul că în cea de-a opta seară ai venit și ai fost atât de tânără și veselă, l-a liniștit. 

-- Eram prea tristă. Plângeam zi și noapte. N-am vrut să mă vadă astfel.

       Mașina nu părea să fi luat în seamă șoaptele mele. 

       Își continuă povestirea cu un soi de îndârjire.

--În luna a 23-a a călătoriei nava a suferit o avarie. O forță necunoscută penetra radiații doar printr-o anume parte a învelișului navei. Fenomenul acesta a rămas neexplicat până astăzi. Seratni a ales să monteze în exteriorul navei, în porțiunea ce permitea pătrunderea radiațiilor, un ecran protector. El a ieșit din navă, a făcut ceea ce era de făcut și s-a întors nevătămat. Călătoria a continuat apoi fără niciun incident deosebit. Punctul final a fost atins fără dificultăți, cercetările au decurs mulțumitor. În primele zile ale drumului de întoarcere, Seratni simți primele semne ale bolii. Pierdu treptat din greutate și, ceea ce neliniști mult pe medici, pierdu câțiva centimetri din înălțime. Apoi...

       Aici glasul metalic se poticni, ezită parcă să continue. Se auziră câteva silabe neînțelese și glasul tăcu.

-- E viu ? strigai deznădăjduită. Trăiește ?   

       Mă cuprinse o ură neputincioasă împotriva acelui mecanism lipsit de suflet ce mă terorizează cu relatarea lui cronologică. Îmi răcnesc întrebarea pe un ton din ce în ce mai înalt, isteric. Mă înec și tușesc. Mă prăbușesc într-un plâns convulsiv, fără lacrimi. 

       Mașina nu mai dă niciun semn. 

       Mă apropii turbată de ea și o izbesc cu pumnii, sângerându-mi degetele. Am răgușit, nu mai pot vorbi. Șoptesc anevoie întrebând-o dacă soțul meu trăiește. Fără să-mi dau seama, schițez un străvechi gest de implorare, cad în genunchi atingând cu fruntea metalul rece. 

       Brusc, ochiul luminos se aprinde și raza lui mă găsește.

-- Liniștește-te, Aama ! Seratni trăiește. Ascultă mai departe cum s-au întâmplat lucrurile cu boala lui ciudată. 

        Vocea și-a pierdut fermitatea cu care începuse să povestească. Nu mai este la fel de bine timbrată. Tonurile joase alternează cu cele înalte, anarhic. O bizară dereglare pare a se produce în organele mașinii.

        În alte împrejurări, lucrul acesta m-ar fi făcut să râd în hohote. 

        Roboții oferă adesea asemenea mostre de umor involuntar. 

        Acum însă simt ceva ciudat insinuându-mi-se în suflet.

        Vocea metalică îmi stârnește ecouri vagi, cunoscute. Îmi amintesc deodată de senzația contradictorie ce mă încercase cu ani în urmă, când mă apropiasem de cușca unui tigru.         

        Superba bestie dormea unduindu-și din când în când blana. Dinspre ea venea un miros neliniștitor, de fiară. 

        M-am apropiat de gratii simțind o năprasnic dorința de a o mângâia. Mi-am întins încet mâna tremurând. 

        În ultimul moment, cineva dintre cei ce se aflau în preajma mea m-a prins și m-a tras brusc înapoi, cu un mic țipăt. 

        Tigrul s-a trezit și a căscat leneș arătându-ne o monstruoasă dantură. 

        Am plecat tristă de lângă el, cu sentimentul că am pierdut o unică ocazie a vieții mele.

        Multă vreme după aceea, întâmplarea m-a obsedat și adesea, cu o perfectă lipsă de logică, mi-am spus că viața mi-ar fi luat cu totul alt curs dacă atingeam blana somptuoasă a tigrului.

        Acele câteva clipe când mâna mi se îndrepta spre galbenul acela intens mi-au rămas pentru totdeauna în memorie. Trăisem atunci la paroxism un sentiment intermediar între frică și dorință. Fusese extraordinar.

        Nu știu de ce mi-a venit tocmai acum în minte întâmplarea cu tigrul. Poate fiindcă ceva din cele ce trăiesc acum seamănă cu acea veche emoție. Și acum sunt dominată de ceva intermediar. Așezată în genunchi în fața ochiului aprins ce-mi luminează fața cu nuanțe schimbătoare, sunt fulgerată de momente de maximă luciditate. Discern în ceea ce simt un amestec de sentiment al monstruosului și blândețe. Simt oroare și voluptate, o scârbă ca în fața năvalei absurde a unei mese de moluște umede și alunecoase, și duioșie. Îmi vine să izbesc mașina, s-o sfărâm dar și s-o cuprind într-o imposibilă și ridicolă îmbrățișare.

        Mă așez din nou în fotoliu, decisă să ascult relatările mașinii cu cel mai mare calm.

        Probabil că redă momente din memoria artificială a navei. Ea știe cel mai bine ce s-a întâmplat cu Seratni. În plus, mă va scuti de compasiunea pe care ceilalți membri ai echipajului au încercat atât de stângaci s-o ascundă.

--Bine că te-ai liniștit, Aama ! Ascultă ! Seratni nu simțea nimic deosebit. Pierdea însă în mod constant din greutate și înălțime. După cum îți spuneam, medicii navei priveau cu multă îngrijorare acest ultim fenomen. Nu se mai pomenise așa ceva. S-au încercat diferite tratamente: fără niciun rezultat. De fapt, Seratni nu era bolnav. Își îndeplinea sarcinile bine, nu acuza nicio suferință fizică sau psihică. S-a presupus că bizara lui maladie a început atunci când ieșise în exteriorul navei pentru a monta acel ecran de protecție. Nava își continua drumul spre Pământ, nimic neprevăzut nu avea loc dar Seratni se micșora. Hainele îi rămâneau mari, vocea i se subția. S-ar fi spus că se întorcea la starea de copilărie. Dar nu era așa. Un amănunt deosebea evoluția lui de o întoarcere de basm la copilărie. Creierul său nu era atins de această involuție, dealtfel generală. Continua să funcționeze la fel de bine. Cutia craniană nu se micșora, în schimb, trăsăturile feței începuseră să se estompeze. Copilul acela cu cap de adult nu mai semăna cu Seratni. Când mai erau câteva săptămâni până la ziua când trebuia ca nava să atingă Pământul, Seratni nu mai putu să vorbească. Încă puțin timp și nu mai reuși să umble și să scrie. Medicii interveniră și Seratni intră sub cupola complexului de animare. Aparatele înlocuiră pe rând toate organele interne. Seratni continuă să-și îndeplinească atribuțiile însă. Sinistra lui maladie nu atingea materia superior organizată: creierul. Amplificatoarele de biocurenți îi transmiteau mesajele. Dispozitive create special îi furnizau date pe care simțurile lui distruse nu le mai puteau obține...

        Glasul se oprește de parcă mi-ar fi citit gândurile. 

        Este și timpul. Amănuntele de coșmar ale bolii lui Seratni m-au adus la limita nebuniei. Simt o senzație de greață ca aceea care precede un leșin. Mă las mult pe spate, în fotoliu. În minte mi se învălmășesc frânturi de amintiri despre Seratni.

       Povestea mașinii devine vizuală.

       Rememorez totul. Îl văd pe Seratni, mare amator de sport și mai ales de înot, privindu-și descumpănit mâinile ce își pierd forța. Mă închipui pe mine într-o situație asemănătoare. Treptat alunec în vis.

    ...Zbor în locul lui Seratni. Totul decurge bine până în momentul când intervine acea avarie care mă obligă să ies în exteriorul navei. Mă întorc sănătoasă dar cu o ciudată senzație de jenă, de vag dezechilibru al mișcărilor. Îmi spun că este ceva trecător dar într-una dintre nopțile următoare mă trezesc brusc din somn neștiind cine sunt și în ce loc mă aflu. Mă cuprinde o mirare puerilă la costatarea că mă aflu pe navă, am, un moment, certitudinea că eu, de fapt, trebuie să mă aflu în cu totul alt loc, că apariția mea pe navă este o întâmplare absurdă. Îmi revin repede. Adorm. Apoi, în zilele următoare, în săptămânile și lunile în care se transformă acestea, constat că devin din ce în ce mai mică la trup, că trebuie să-mi micșorez tot mai mult îmbrăcămintea. Tovarășii de zbor se poartă cu mine ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, medicii mă consultă cu furia neputinței dar cu toții parcă evită să mă privească în ochi. Surprind în privirile lor, rareori, când reușesc să le prind, un sentiment al fragilității mele, o prudență excesivă de a nu mă vătăma fizic sau psihic. Și, ciudat, sunt calmă. Mă privesc parcă din exterior cum încetez cumva de a mai fi om, cu o curiozitate nesubiectivă, rece, științifică. Apoi, nemișcarea. Totală, ca o moarte. Văd, aud, dar din nemișcare. Îmi fulgeră prin minte amintiri de la înot, salturi de pe platformă, fugi prin păduri, chiote. Le privesc ca pe un film interesant dar incompatibil, de neconceput... 

       Mă trezesc lin, ca revenind încet din adâncurile unei mări limpezi.

       Ochiul mașinii ìmi scaldă fața într-o lumină albastră. Glasul vorbește monoton. Continuă o frază. 

       Am visat oare sau l-am ascultat ?

--... cumva similar cu ceea ce în vechime se numea iubire mistică. O senzație de barieră de nepătruns, o obsesie a unei vagi posibilități ce nu poate fi niciodată atinsă în formele ei concrete. Și totuși, tu, Aama... Aama.

       Dar ce se petrece ? Sunt nebună ? Halucinez ? El e... 

-- Eu... Seratni !

       În clinică se repercută răcnetul neomenesc al Aamei. 

       Medicii veniră îngrijorați. Se opriră în prag.

       Pe fotoliu, Aama, cu fața udă de lacrimi dar transfigurată de o extatică fericire, cu ochii larg deschiși, își chema încet soțul. 

       Seratni îi răspundea, metalic.

       Și melopeea celor două glasuri se îngemăna într-o fioroasă și dulce bucurie.    

      Seratni... Aama... Seratna... Aama.. Seratni...    

     


                                                  "CERCUL IUBIRII"

                                                   - Voicu Bugariu -

                     [  https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Voicu_Bugariu ]


... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!

... sper că a fot o lectură interesantă !