(http://homewithmrst.blogspot.ro/ ), joc la care particip cu drag !
ps:
- nu ştiu să merg cu bicicleta...
- nu am bicicletă...
miercuri, 16 mai 2018
timpul bujorului...
(http://homewithmrst.blogspot.ro/ ), joc la care particip cu drag !
ps:
- nu ştiu să merg cu bicicleta...
- nu am bicicletă...
luni, 14 mai 2018
ca Ioana d"Arc...
... un exemplu de femeie educată ce nu a ezitat să fie o ferventă susținătoare a noului atât în viața personală, cât mai ales în schimbările revoluționare pașoptiste: Ana Ipătescu (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ana_Ip%C4%83tescu) !
... pentru a o descrie pe cea ce a fost considerată Ioana d'Arc a României, am ales să transcriu fragmente din romanul "Un om între oameni" scris de Camil Petrescu: (http://ro.wikipedia.org/wiki/Camil_Petrescu ) !
UN OM ÎNTRE OAMENI
de Camil Petrescu
... Acasă la Ana Ipătescu, cu care unii cred că are legături de rudenie, Nicu Golescu sosise în goana cailor, căci ca de obicei caleaşca lui îl aştepta în curtea Palatului. Ocolise pe Batiște spre mahalaua Caimatei, sărise din trăsură şi intrase în fugă în curtea cu boltă de viță, la marchiza din mijloc, unde locuia Nicolae Ipătescu.
-Ana... totul e pierdut... Guvernul a fost arestuit de Odobescu şi Solomon... Am crezut În prima clipă că putem face ceva... Dar e de prisos... Orașul nu se mişcă !
Dar, înfrigurat, aci el se înşelă. Orașul se mişca dar se mişcă încet, e drept.
Femeia cu ochii mari, obosiți de obicei, care este în stare să se aprindă într-o clipă, ca aburii explozivi, îşi mişcă buza de jos şi îi pune liniștită mâna pe braț. Ar vrea să-l vadă mai liniștit pe omul acesta care suflă greu şi are privirea rătăcită.
-Totul poate fi recâștigat. Linişteşte-te puțin, apoi fugi repede la Axente Sever.
-Mi-e teamă că e prea târziu. Ana... Trebuie să mergea la consulat.
Tocmai în clipa aceea se aude vuietul adânu, imens, metalic, al clopotului cel mare.
-Ascultă, asta e chiar echipa lui, nu poate fi altfel. Axente Sever a şi aflat de bună seamă.
Dar Nicolae Golescu încă nu poate asculta liniștit. Şi-a desfăcut legătura de la gât, ca să răsufle în voie:
-Ana, ce va fi ? Ce ne facem ?
În ochii mari ai tinerei femei pâlpâie o flacără, iar părul ei castaniu, greu, are în el reflexe de jeratic.
-Îl arestuim pe Odobescu, îl zvârlim în temniță şi pe Solomon. Asta vom face.
Nicolae Golescu ascultă şi nu pricepe. Astea i se par lucruri de neajuns, ca în vis.
-Dar acum ? Ce facem în clipa asta, Ana ?
-Mergem la Palat...
O crede nebună dar vede că pune pe umeri un bariz de mătase spumoasă, neagră. Are în ea ceva dintr-o dalie mare, grea, fumurie.
-Ai caleaşca jos ?
Golescu ridică din umeri şi dă din cap afirmativ, într-un gest contradictoriu, căci nu mai e stăpân pe el însuşi.
Când ajung la poarta cu uluci de stinghii, ea smulge steagul tricolor, care de o săptămână străduia acolo, biruitor.
-Caută-ți o birjă, lasă-mi mie caleaşca, şi mergi repede la Axente Sever, trebuie să te vezi cu el neîntârziat... Află ce măsuri au luat... Trebuie să vie cu tabacii cât
mai curând.
El a oprit nedumerit o birjă dar, înainte de a se urca, aude vocea pătrunzătoare a tinerei femei, care fâlfâie în caleaşcă steagul către un grup de trecători.
-La Palat... La Palat...
Ei întorc capul după ea şi o văd până departe, în picioare în caleaşcă, ținând steagul cu brațul întins. Alți şi alți trecători o privesc uimiți, nu au înțeles limpede despre ce e vorba dar când aud iar clopotul cel mare pricep că se petrec lucruri neobicinuite.
-#-#-#-#-
Birja lor se întâlni în drum cu trăsura în care Ana Ipătescu, în picioare, cu steagul în mână, cu fața aprinsă, străbătea străzile Bucureștilor, strigând mereu:
-Săriți, că au arestuit guvernul... La Palat... La Palat...
Cele două trăsuri se opriră o clipă una lângă alta şi Deivos îi putu spune că Nicolae Golescu a ajuns la Axente Sever, că Dorcea a plecat să ridice calfele de măcelari din Scaune. Apoi trăsurile porniră mai departe, fiecare pe altă uliță.
-#-#-#-#-
Acum trăsura Anei Ipătescu aleargă pe Podu Calicilor în sus. Unde vede pâlcuri mai mari de oameni ieșiți în uliță, ea se întoarce şi îi îndeamnă strigând:
-La Palat... La Palat...
Apar şi unele fețe boiereşti pe la ferestre şi în sacnacsii, apar negustori şi vânzători în pragul prăvăliilor, pe care le închid apoi numaidecât.
-La Palat... Reacționarii au arestuit Guvernul provizoriu. Glasul i-a obosit şi i s-a uscat cerul gurii.
E miezul zilei şi cerul dogorește. Lumea scoasă pe la poartă de clopotul Mitropoliți şi de zvonurile de la vecin la vecin, parcă o așteaptă. Un mămular o petrece cu ochii şi se întoarce către vecinul lui:
-Vezi, Trașcă ? D-aia sună clopotu Mitropoliei... Hai şi noi...
-#-#-#-#-
Printre Scaunele de măcelărie din Piața Mare, trecând în goaună podişca de peste Bucureştioara, gonește o caleaşchiopătănd împrăștiind mulțimea de cumpărători. În picioare, sprijinită de steagul tricolor, Ana Ipătescu strigă cu o voce caldă, pătrunzătoare:
-La Palat, fraților... cu topoare... cu cuțitele... că reacționarii au arestuit guvernul.
Măcelarii se opresc, se întorc spre ea. Un flăcău cu ochii albaștri şi mustață bățeapă, ca paiul, nu pricepe. Strigă după ea:
-Cum l-au arestuit ? Cine ?
Dar caleaşca şi-a făcut iar loc şi Ana Ipătescu nu are timp să dea lămuriri. Strigă numai în treacăt:
-La Palat, la Palat, cu topoarele...
Zane şi Bolintineanu, care veneau dinspre cafeneaua turcească de lângă Dâmbovița, s-au agățat de scările caleştii, în dreapta şi în stânga ei...
Iată, sunt acum câteva sute de oameni în jurul femeii tinere care ține steagul întins. Părul i s-a desprins, fața, înflorită de arşiță şi mânie, îi dă o frumusețe nepământească.
De aici, caleaşca nu mai poate merge decât la pas. Dinspre viraneaua cea mare, unde a fost hanul lui Constantin, vin zeci şi sute de oameni. De altfel, de pe toate ulițe le unde a picat în goană chemarea ei se adună oamenii spre Palat ca sângele spre inimă, umplând Podu Mogoșoaiei.
-#-#-#-#-
Un sfert de ceas i-a trebuit Anei Ipătescu și celor cinci-şase inşi, care-i deschid drumul, să ajungă în curtea mărginită cu borne şi lanțuri, care e acum o mare de capete. Casa lui Cantacuzino e toată înconjurată de mulțime, și boierii, care au venit să alcătuiască guvernul, privesc deocamdată de la ferestre,de la cazul de sus...
Peronul este ocupat de soldați cu armele în mână, în jumătate poziție de tragere. În fața lor e un gol ca o jumătate de cerc... Iată ca Ana Ipătescu urcă primele trepte. Ostașii îşi îndreaptă armele spre ea. Mulțimea parcă se dezmeticeşte dar e tot rece.
-Dați iureș, fraților, să eliberăm guvernul pe care l-au arestuit ticăloșii de reacționari.
Dar nu se mişcă nimeni. S-a întors iar spre mulțime, coborând două trepte din cele pe care s-a urcat, şi privirea ei caută departe.
-Cum puteți să priviți cu brațele încrucișate ? Nu e nici o săptămână de când subt Dealu Filaretului, douăzeci de mii de oameni ați să apărați Constituția cu viața voastră, şi acum priviți liniștiți cum vi-o răpesc douăzeci de ticăloși ?
Se frânge de durere, e într-o mișcare continuă şi necontenit privirea ei cuprinde totul, mulțimea care o urmărește uimită şi mută. Coboară iar treptelefonul. Vine lăngă cei din față:
-Cum puteți sta aşa ? Ah, eram mândră că sunt româncă...
Îi curgeau lacrimi pe obraji. Oamenii însă au parcă ochii înghețați. Ea tresare îndignată:
-Și acum ?
Se urcă iar pe trepte, voinică, sprinten, mlădioasă. Îşi plimbă privirea cu dispreț peste ei toți, de la dreapta la stânga:
-Şi acum, pe câmpul libertății voastre pasc iar râmătorii. Ca laptele crud, vitejia voastră s-a şi trezit de marți până sâmbătă...
-#-#-#-#-
Ana Ipătescu fierbe de mânie, văzând mulțimea intimidați de privirile aspre ale soldaților, de mâinile lor încleștate pe arme.
-Fraților... Vremea trece... Gândiți-vă că prinții sunt sus... în mâna trădătorilor... Așteaptă sus frații noștri, membrii guvernului provizoriu. .. Bălcescu, Alecu Golescu, Magheru...
Apoi întreabă, arătând cu un soi de strâmbătură de silă şi mânie, punțile întinse:
-Ah, vă sperie acum puşțile astea, întoarse spre voi ?
Îi priveşte pe cei mulți cu o îndârjită direre, cu un fel de deznădejde întoarsă şi glasul ei înfioară:
-Dar nu au despărțit atâtea pusti ca să poată doborâ pe toți cei însetați de libertate...
Ana Ipătescu îşi lovește privirea de un bărbat tânăr, bine legat, care stă cu mâinile încrucișate, la piept, deasupra unui brâu lat în care sunt înfipte două pistoale...
-Dumneata ce eşti ?
Simion nu pricepe și răspunde fudul:
-Paznic de noapte la Eforie...
Ea îl măsoară cu un rânjet amar, cu ochii ei frumoși plini de scântei:
-Te întrebăm dacă eşti bărbat sau mămăligă. ..
Lumea râde. Simion se întoarce întărâtat, să vadă cine râde, dar în clipa asta ea îi smulge unul dintre pistoale.
Constată zăpăcit, rușinat, cunecaz:
-Eee... Mi-ai luat pistolu ?
...Ana Ipătescu i-a smuls, în această clipă, cănd el caută furios pe cei ce râd, şi al doilea pistol, lăsându-l buimac în râsetele mulțimii...
Ana Ipătescu ridică deasupra capului pistolul din dreapta, pe cànd pe celălalt îl ține moale cu țeava în jos.
-Fraților, dați iureș să eliberăm guvernul... Moarte vânzătorilor !
...Nicu Golescu, care s-a regăsit în mijlocul unor oameni hotărâți, strigă arătând ferestrele Palatului, cu steagul pe care-la are în mână:
-Fraților, forțele întunericului au pus iară stăpânire pe țară... Nu vă lăsați !...
Femeia, cu plete negre, acum îmbrăținea zăpadă cu privirea mulțimea şi înainte de a străbate printre soldați, cu pistolul din mâna dreaptă ridicat deasupra capului, strigă pătrunzător:
-Ați jurat ! După mine !... Pentru libertate !
Lisandru Herghelie, cu faptura lui de uriaş, cu satârul în mână, Toma Panduru, Damian Tabacii sunt cei dintâi care năvălesc după ea pe trepte...
-Sus fraților !
...Şî o bubuitură, ruptă în bucăți, plesneşte în urechi, zguduie văzduhul. Apoi e un iureș peste zidul puștilor. Întâiul rănd de navălitori trecuse oarecum prin surprindere, armele descărcate doborând doar al doilea rănd din mulțime. Cănd se risipește puțin fumul albine al puştiilor, se văd ca prin ceață morți și răniți pe trepte. E o crâncenă învălmăşeală. Soldații sunt repede dezarmați de tabacii rămași afară. Înăuntru sunt acum şi urcă treptele scării Ana Ipătescu, Lisandru Herghelie, Damianu, Teică şi între alții Cătină, care a smuls o pușcărie unui soldat, Scarlatina Turnavitu, cofetărie Toma Gheorghe, care are o stângă, un sătean din Ciorogârla, Țică brutărie, care se ține de Simion, dar a pus mâna şi pe o pușcărie, pe care o scăpase dinmâini un soldat lovit în cap de un satâr, şi incă alți zece-doisprezece tabaci... S-au oprit cu toții buluc în pragul sălii de consiliu, amenințător. Apariția lor i-a paralizat pe ofițeri....
Ana Ipătescu simte clipă, şi ca să evite o vărsare de sânge de prisos, îi opreşte pe cei din spatele ei, fără să întoarcă capul şi fără să mişte pistolul țintit asupra lui Odobrscu:
-Rămâneți... în prag... pe trepte.
S-au oprit cei cinci-şase alături de ea, care îl țintuieşte şi cu privirea pe Odobescu. Are acum amăndouă pistoalele întinse spre pieptul lui, căci ştie că el hotărăşte viață şi moartea.
-Zvârle sabia, ticălosule !
Odobescu întreabă înfiorat, parcă năucit:
-Eu ?
...Se aud iar voci de afară, care îi înspăimântă tot mi mult:
-Moarte ucigașilor !... Au tras în frații lor !...
Şi deodată Ana Ipătescu strigă, scoasă din sărite:
-Haide odată, ucigașule ! Ce vrei ? Să curgă iar râuri de sânge ?
Odobescu se frânge învins, aruncă cu un dispreț crâncen sabia pe masă. Ofițerîi, când văd aceasta, îşi aruncă şi ei săbiile pe masă. Oamenii de pe trepte năvălesc aacum şi pun mâna pe ei împingându-i spre peretele din fund. Membrii guvernului au apărut înghesuiți în uşa încăperii unde erau arestați. Nu ştiu parcă ce să creadă. De afară vine un nou val de flăcăi din Scaune şi săteni, care încep să-i lovească profituri, strigănd furioşi:
-Moarte ucigașilor !
Catina îi opreşte, aşezându-se între ei şi ofițeri:
-Ucigașii sunt arestuiți...
...Simion care, grijuliu să nu-şi piardă pistoalele, se ținuse scai de Ana Ipătescu şi trecuse cu întâiul val, o întreabă, acum, liniştit, cănd vede că a rămas locului, nemişcată:
-Îți mai trebuiesc pistoalele...?
Ea îl privreşte surâzând dar istovită:
-Nu...
Şi i le dă. I se pare năzdrăvan omul ăsta care a înfruntat atacul doar cu gândul la pistoalele lui. Cade pe un scaun, cu coatele pe masa mare de nuc. Îşi sprijină în mâini fericită şi istovităștia, capul. Când Nicolae Golescu îi mângâie tulburat și fraternitate părul, ea îi răspunde cu acelaşi surâs obosit...
(Camil Petrescu, "Un om între oameni")
... postarea este propusă pentru "Citatei favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro/ ), unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday " !
... distribuie pe rețele articolele are îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: Camil
Petrescu, "Un om între oameni" !
... pentru a o descrie pe cea ce a fost considerată Ioana d'Arc a României, am ales să transcriu fragmente din romanul "Un om între oameni" scris de Camil Petrescu: (http://ro.wikipedia.org/wiki/Camil_Petrescu ) !
UN OM ÎNTRE OAMENI
de Camil Petrescu
... Acasă la Ana Ipătescu, cu care unii cred că are legături de rudenie, Nicu Golescu sosise în goana cailor, căci ca de obicei caleaşca lui îl aştepta în curtea Palatului. Ocolise pe Batiște spre mahalaua Caimatei, sărise din trăsură şi intrase în fugă în curtea cu boltă de viță, la marchiza din mijloc, unde locuia Nicolae Ipătescu.
-Ana... totul e pierdut... Guvernul a fost arestuit de Odobescu şi Solomon... Am crezut În prima clipă că putem face ceva... Dar e de prisos... Orașul nu se mişcă !
Dar, înfrigurat, aci el se înşelă. Orașul se mişca dar se mişcă încet, e drept.
Femeia cu ochii mari, obosiți de obicei, care este în stare să se aprindă într-o clipă, ca aburii explozivi, îşi mişcă buza de jos şi îi pune liniștită mâna pe braț. Ar vrea să-l vadă mai liniștit pe omul acesta care suflă greu şi are privirea rătăcită.
-Totul poate fi recâștigat. Linişteşte-te puțin, apoi fugi repede la Axente Sever.
-Mi-e teamă că e prea târziu. Ana... Trebuie să mergea la consulat.
Tocmai în clipa aceea se aude vuietul adânu, imens, metalic, al clopotului cel mare.
-Ascultă, asta e chiar echipa lui, nu poate fi altfel. Axente Sever a şi aflat de bună seamă.
Dar Nicolae Golescu încă nu poate asculta liniștit. Şi-a desfăcut legătura de la gât, ca să răsufle în voie:
-Ana, ce va fi ? Ce ne facem ?
În ochii mari ai tinerei femei pâlpâie o flacără, iar părul ei castaniu, greu, are în el reflexe de jeratic.
-Îl arestuim pe Odobescu, îl zvârlim în temniță şi pe Solomon. Asta vom face.
Nicolae Golescu ascultă şi nu pricepe. Astea i se par lucruri de neajuns, ca în vis.
-Dar acum ? Ce facem în clipa asta, Ana ?
-Mergem la Palat...
O crede nebună dar vede că pune pe umeri un bariz de mătase spumoasă, neagră. Are în ea ceva dintr-o dalie mare, grea, fumurie.
-Ai caleaşca jos ?
Golescu ridică din umeri şi dă din cap afirmativ, într-un gest contradictoriu, căci nu mai e stăpân pe el însuşi.
Când ajung la poarta cu uluci de stinghii, ea smulge steagul tricolor, care de o săptămână străduia acolo, biruitor.
-Caută-ți o birjă, lasă-mi mie caleaşca, şi mergi repede la Axente Sever, trebuie să te vezi cu el neîntârziat... Află ce măsuri au luat... Trebuie să vie cu tabacii cât
mai curând.
El a oprit nedumerit o birjă dar, înainte de a se urca, aude vocea pătrunzătoare a tinerei femei, care fâlfâie în caleaşcă steagul către un grup de trecători.
-La Palat... La Palat...
Ei întorc capul după ea şi o văd până departe, în picioare în caleaşcă, ținând steagul cu brațul întins. Alți şi alți trecători o privesc uimiți, nu au înțeles limpede despre ce e vorba dar când aud iar clopotul cel mare pricep că se petrec lucruri neobicinuite.
-#-#-#-#-
Birja lor se întâlni în drum cu trăsura în care Ana Ipătescu, în picioare, cu steagul în mână, cu fața aprinsă, străbătea străzile Bucureștilor, strigând mereu:
-Săriți, că au arestuit guvernul... La Palat... La Palat...
Cele două trăsuri se opriră o clipă una lângă alta şi Deivos îi putu spune că Nicolae Golescu a ajuns la Axente Sever, că Dorcea a plecat să ridice calfele de măcelari din Scaune. Apoi trăsurile porniră mai departe, fiecare pe altă uliță.
-#-#-#-#-
Acum trăsura Anei Ipătescu aleargă pe Podu Calicilor în sus. Unde vede pâlcuri mai mari de oameni ieșiți în uliță, ea se întoarce şi îi îndeamnă strigând:
-La Palat... La Palat...
Apar şi unele fețe boiereşti pe la ferestre şi în sacnacsii, apar negustori şi vânzători în pragul prăvăliilor, pe care le închid apoi numaidecât.
-La Palat... Reacționarii au arestuit Guvernul provizoriu. Glasul i-a obosit şi i s-a uscat cerul gurii.
E miezul zilei şi cerul dogorește. Lumea scoasă pe la poartă de clopotul Mitropoliți şi de zvonurile de la vecin la vecin, parcă o așteaptă. Un mămular o petrece cu ochii şi se întoarce către vecinul lui:
-Vezi, Trașcă ? D-aia sună clopotu Mitropoliei... Hai şi noi...
-#-#-#-#-
Printre Scaunele de măcelărie din Piața Mare, trecând în goaună podişca de peste Bucureştioara, gonește o caleaşchiopătănd împrăștiind mulțimea de cumpărători. În picioare, sprijinită de steagul tricolor, Ana Ipătescu strigă cu o voce caldă, pătrunzătoare:
-La Palat, fraților... cu topoare... cu cuțitele... că reacționarii au arestuit guvernul.
Măcelarii se opresc, se întorc spre ea. Un flăcău cu ochii albaștri şi mustață bățeapă, ca paiul, nu pricepe. Strigă după ea:
-Cum l-au arestuit ? Cine ?
Dar caleaşca şi-a făcut iar loc şi Ana Ipătescu nu are timp să dea lămuriri. Strigă numai în treacăt:
-La Palat, la Palat, cu topoarele...
Zane şi Bolintineanu, care veneau dinspre cafeneaua turcească de lângă Dâmbovița, s-au agățat de scările caleştii, în dreapta şi în stânga ei...
Iată, sunt acum câteva sute de oameni în jurul femeii tinere care ține steagul întins. Părul i s-a desprins, fața, înflorită de arşiță şi mânie, îi dă o frumusețe nepământească.
De aici, caleaşca nu mai poate merge decât la pas. Dinspre viraneaua cea mare, unde a fost hanul lui Constantin, vin zeci şi sute de oameni. De altfel, de pe toate ulițe le unde a picat în goană chemarea ei se adună oamenii spre Palat ca sângele spre inimă, umplând Podu Mogoșoaiei.
-#-#-#-#-
Un sfert de ceas i-a trebuit Anei Ipătescu și celor cinci-şase inşi, care-i deschid drumul, să ajungă în curtea mărginită cu borne şi lanțuri, care e acum o mare de capete. Casa lui Cantacuzino e toată înconjurată de mulțime, și boierii, care au venit să alcătuiască guvernul, privesc deocamdată de la ferestre,de la cazul de sus...
Peronul este ocupat de soldați cu armele în mână, în jumătate poziție de tragere. În fața lor e un gol ca o jumătate de cerc... Iată ca Ana Ipătescu urcă primele trepte. Ostașii îşi îndreaptă armele spre ea. Mulțimea parcă se dezmeticeşte dar e tot rece.
-Dați iureș, fraților, să eliberăm guvernul pe care l-au arestuit ticăloșii de reacționari.
Dar nu se mişcă nimeni. S-a întors iar spre mulțime, coborând două trepte din cele pe care s-a urcat, şi privirea ei caută departe.
-Cum puteți să priviți cu brațele încrucișate ? Nu e nici o săptămână de când subt Dealu Filaretului, douăzeci de mii de oameni ați să apărați Constituția cu viața voastră, şi acum priviți liniștiți cum vi-o răpesc douăzeci de ticăloși ?
Se frânge de durere, e într-o mișcare continuă şi necontenit privirea ei cuprinde totul, mulțimea care o urmărește uimită şi mută. Coboară iar treptelefonul. Vine lăngă cei din față:
-Cum puteți sta aşa ? Ah, eram mândră că sunt româncă...
Îi curgeau lacrimi pe obraji. Oamenii însă au parcă ochii înghețați. Ea tresare îndignată:
-Și acum ?
Se urcă iar pe trepte, voinică, sprinten, mlădioasă. Îşi plimbă privirea cu dispreț peste ei toți, de la dreapta la stânga:
-Şi acum, pe câmpul libertății voastre pasc iar râmătorii. Ca laptele crud, vitejia voastră s-a şi trezit de marți până sâmbătă...
-#-#-#-#-
Ana Ipătescu fierbe de mânie, văzând mulțimea intimidați de privirile aspre ale soldaților, de mâinile lor încleștate pe arme.
-Fraților... Vremea trece... Gândiți-vă că prinții sunt sus... în mâna trădătorilor... Așteaptă sus frații noștri, membrii guvernului provizoriu. .. Bălcescu, Alecu Golescu, Magheru...
Apoi întreabă, arătând cu un soi de strâmbătură de silă şi mânie, punțile întinse:
-Ah, vă sperie acum puşțile astea, întoarse spre voi ?
Îi priveşte pe cei mulți cu o îndârjită direre, cu un fel de deznădejde întoarsă şi glasul ei înfioară:
-Dar nu au despărțit atâtea pusti ca să poată doborâ pe toți cei însetați de libertate...
Ana Ipătescu îşi lovește privirea de un bărbat tânăr, bine legat, care stă cu mâinile încrucișate, la piept, deasupra unui brâu lat în care sunt înfipte două pistoale...
-Dumneata ce eşti ?
Simion nu pricepe și răspunde fudul:
-Paznic de noapte la Eforie...
Ea îl măsoară cu un rânjet amar, cu ochii ei frumoși plini de scântei:
-Te întrebăm dacă eşti bărbat sau mămăligă. ..
Lumea râde. Simion se întoarce întărâtat, să vadă cine râde, dar în clipa asta ea îi smulge unul dintre pistoale.
Constată zăpăcit, rușinat, cunecaz:
-Eee... Mi-ai luat pistolu ?
...Ana Ipătescu i-a smuls, în această clipă, cănd el caută furios pe cei ce râd, şi al doilea pistol, lăsându-l buimac în râsetele mulțimii...
Ana Ipătescu ridică deasupra capului pistolul din dreapta, pe cànd pe celălalt îl ține moale cu țeava în jos.
-Fraților, dați iureș să eliberăm guvernul... Moarte vânzătorilor !
...Nicu Golescu, care s-a regăsit în mijlocul unor oameni hotărâți, strigă arătând ferestrele Palatului, cu steagul pe care-la are în mână:
-Fraților, forțele întunericului au pus iară stăpânire pe țară... Nu vă lăsați !...
Femeia, cu plete negre, acum îmbrăținea zăpadă cu privirea mulțimea şi înainte de a străbate printre soldați, cu pistolul din mâna dreaptă ridicat deasupra capului, strigă pătrunzător:
-Ați jurat ! După mine !... Pentru libertate !
Lisandru Herghelie, cu faptura lui de uriaş, cu satârul în mână, Toma Panduru, Damian Tabacii sunt cei dintâi care năvălesc după ea pe trepte...
-Sus fraților !
...Şî o bubuitură, ruptă în bucăți, plesneşte în urechi, zguduie văzduhul. Apoi e un iureș peste zidul puștilor. Întâiul rănd de navălitori trecuse oarecum prin surprindere, armele descărcate doborând doar al doilea rănd din mulțime. Cănd se risipește puțin fumul albine al puştiilor, se văd ca prin ceață morți și răniți pe trepte. E o crâncenă învălmăşeală. Soldații sunt repede dezarmați de tabacii rămași afară. Înăuntru sunt acum şi urcă treptele scării Ana Ipătescu, Lisandru Herghelie, Damianu, Teică şi între alții Cătină, care a smuls o pușcărie unui soldat, Scarlatina Turnavitu, cofetărie Toma Gheorghe, care are o stângă, un sătean din Ciorogârla, Țică brutărie, care se ține de Simion, dar a pus mâna şi pe o pușcărie, pe care o scăpase dinmâini un soldat lovit în cap de un satâr, şi incă alți zece-doisprezece tabaci... S-au oprit cu toții buluc în pragul sălii de consiliu, amenințător. Apariția lor i-a paralizat pe ofițeri....
Ana Ipătescu simte clipă, şi ca să evite o vărsare de sânge de prisos, îi opreşte pe cei din spatele ei, fără să întoarcă capul şi fără să mişte pistolul țintit asupra lui Odobrscu:
-Rămâneți... în prag... pe trepte.
S-au oprit cei cinci-şase alături de ea, care îl țintuieşte şi cu privirea pe Odobescu. Are acum amăndouă pistoalele întinse spre pieptul lui, căci ştie că el hotărăşte viață şi moartea.
-Zvârle sabia, ticălosule !
Odobescu întreabă înfiorat, parcă năucit:
-Eu ?
...Se aud iar voci de afară, care îi înspăimântă tot mi mult:
-Moarte ucigașilor !... Au tras în frații lor !...
Şi deodată Ana Ipătescu strigă, scoasă din sărite:
-Haide odată, ucigașule ! Ce vrei ? Să curgă iar râuri de sânge ?
Odobescu se frânge învins, aruncă cu un dispreț crâncen sabia pe masă. Ofițerîi, când văd aceasta, îşi aruncă şi ei săbiile pe masă. Oamenii de pe trepte năvălesc aacum şi pun mâna pe ei împingându-i spre peretele din fund. Membrii guvernului au apărut înghesuiți în uşa încăperii unde erau arestați. Nu ştiu parcă ce să creadă. De afară vine un nou val de flăcăi din Scaune şi săteni, care încep să-i lovească profituri, strigănd furioşi:
-Moarte ucigașilor !
Catina îi opreşte, aşezându-se între ei şi ofițeri:
-Ucigașii sunt arestuiți...
...Simion care, grijuliu să nu-şi piardă pistoalele, se ținuse scai de Ana Ipătescu şi trecuse cu întâiul val, o întreabă, acum, liniştit, cănd vede că a rămas locului, nemişcată:
-Îți mai trebuiesc pistoalele...?
Ea îl privreşte surâzând dar istovită:
-Nu...
Şi i le dă. I se pare năzdrăvan omul ăsta care a înfruntat atacul doar cu gândul la pistoalele lui. Cade pe un scaun, cu coatele pe masa mare de nuc. Îşi sprijină în mâini fericită şi istovităștia, capul. Când Nicolae Golescu îi mângâie tulburat și fraternitate părul, ea îi răspunde cu acelaşi surâs obosit...
(Camil Petrescu, "Un om între oameni")
... postarea este propusă pentru "Citatei favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro/ ), unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday " !
... distribuie pe rețele articolele are îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: Camil
Petrescu, "Un om între oameni" !
duminică, 13 mai 2018
inocența dimineților...
... cu drag, de la prietena mea de suflet şi spirit, doamna Laura
( https://m.facebook.com/lschussmann ):
"Dimineața,
în inocența ei virgină,
îşi înviorează
chipul şi clipirea
cu roua proaspătă a florilor
şi ne zâmbeşte ştrengăreşte,
în nemărginita dăruire,
pură şi albă lumină.
Cu fiecare început de zi,
ne dă binețe viața
ne doreşte să uităm
melancolia nopților,
să simțim cu fiecare por,
îmbrățişarea zorilor
şi cum ne cheamă să o iubim,
iar inocentă, dimineața."
( Laura Schussmann, "Inocența dimineților")
( https://m.facebook.com/lschussmann ):
"Dimineața,
în inocența ei virgină,
îşi înviorează
chipul şi clipirea
cu roua proaspătă a florilor
şi ne zâmbeşte ştrengăreşte,
în nemărginita dăruire,
pură şi albă lumină.
ne dă binețe viața
ne doreşte să uităm
melancolia nopților,
să simțim cu fiecare por,
îmbrățişarea zorilor
şi cum ne cheamă să o iubim,
iar inocentă, dimineața."
( Laura Schussmann, "Inocența dimineților")
Abonați-vă la:
Postări (Atom)