sâmbătă, 23 mai 2015

jurnalul (98)




Astăzi (data/ora)... sâmbătă, 23 mai, orele 09.38 - 17.36
Ziua ... de azi cred că o să fie altfel... da, a fost ziua în care iar am aşteptat ploaiaaaaaaaaaa...a bătut vântul ca de obicei pe la noi, ne-au stropit puţin câţiva stropi firavi de apă - parcă se pregătea să ne ''calce'' ca pe rufe...   
Mă gândesc ... tot timpul cât desfăşor activităţi prin curte, cel mai mult atunci când culeg muşeţel ... avem o recoltă frumoasă de muşeţel, a apărut prin toate părţile grădinii, a crescut mare şi florile sunt minunate... fructe în pomii fructiferi nu o să avem decât foarte puţine: vişine, pere, gutui ... de aceea este bine că Bunul Dumnezeu ne-a dat muşeţel, o să facem un ceai grozav de relaxant şi o să fim calmi ...   
Învăţăm ... zi după zi cum să ne adaptăm condiţiilor tot mai ciudate, schimbătoare ale climei...   
Mă dezvolt fizic ... destul de bine mai ales acum am muşchi la braţe - muşchi util la căratul bidoanelor cu apă (încercăm să nu facem risipă de apă, udăm atât cât trebuie fiecare zonă).  
În bucătărie ... miroase frumos cafeaua proaspăt preparată de mami.
Sunt îmbrăcată ... aşa cum am scăpat de la munca în grădină - într-o mică pauză - tricou roşu, pantaloni negri...
Printre ceea ce am mai citit ... se numără: ''factura'' la apă, mesaje pe facebook ...  
Aştept ... acum doar ca plăntuţele să crească din ce în ce mai bine -. ce plăcut este să le priveşti zi după zi cum prind puteri, se prind bine în pământ şi cresc... cea mai mare distracţie a fost când am văzut cu toţii primul dovlecel, prima floare la o roşie, primele bobiţe ce se colorează la vişinul tânăr dar devenit singura noastră speranţă de anul acesta!    
Realizările ... mele sunt tot din domeniul ''udat'' grădinile (transportăm bidoanele cu apă gata pregătite ca nişte soldăţei, apoi le umplem seara cu apă pentru ziua următoare... vreo 50 de bucăţi de câte 6 litri).      
Ascult ,.. muzica de la întrecerea sportivă de gimnastică pe care o urmăreşte ticuţu la tv ..mai devreme cam cu 2 ore, casa răsuna de muzica de la reluarea emisiunii' ''O dată-n viaţă'', muzică care ne distrează aşa de bine că ticuţu a trecut la joc (ca în vremurile bune când era sănătos!)... cât a durat emisiunea ne-am simţit atât de departe de toate grijile vieţii de la ţară, de grijile privind sănătatea noastră... ne-am aflat într-o buclă minunată a timpului! 
Munca noastră prin gospodărie ... este cred admirată mult de cei care trec când pe-o parte a gospodăriei la drumul principal, când pe partea cealaltă la drumul secundar - auzim de multe ori comentariile celor ce trec sau le vedem privirile ... nu se simte că ticuţu nu mai este în putere ca să muncească el cum îi plăcea...           
Am preferat ... şi preferăm să fim o echipă !   
Avem speranţe ... că va veni şi pe la noi un pic de ploaie ! 
Postez ... o fotografie cu rezultatul unei mici copilării - o joacă cu Leuţu cu pălăriuţa mea albastră - doar el stă să-i fac orice vreau eu, Puiu este egoist, nu mai mi-ar da pălăriuţa, ar face-o praf -:


P.S.
... pe seară a venit şi ploaia mult dorită - nu multă ci cât era necesar pentru înviorarea întregii suflări a grădinii ! ... mulţumesc Bunului Dumnezeu !

vineri, 22 mai 2015

luna cireşelor coapte...

... azi am citit versuri dulci ca şi cireşele coapte:
       - la prietena mea dna Valentina ( Valentina Graur Lazarencu ) 
''Era-ntr-o primăvară selenară,
 Poate că vineri sau poate că joi,
 De undeva, se-apropia o vară,
 Când prins-am gânguritul lumii noi.
 Eu am venit în noaptea unui mai,
 Când se-nroşeau cireşele-n grădină,
 Am coborât pe lancea unui Crai
 La sânul mamei să îmi dea lumină.
 Iarăşi e mai, iarăşi cireşe coapte,
 Ce iute pleacă anii mei în zbor,
 Şi-n graba lor, îmi lasă-un car de şoapte,
 Că anul viitor va fi uşor.''

       (VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU, ''Eu'')

marți, 19 mai 2015

primul trandafir...

... cea mai mare bucurie din această dimineaţă !
... am ieşit din casă şi în grădiniţa din faţa casei strălucea frumuseţea primului trandafir înflorit: