Astăzi ... vineri 08 ianuarie 2016, orele 20.32
Încetişor ... am început să depănăm zilele anului cel nou ... deocamdată, ne-a adus ce n-am avut în 2015: viscol, zăpadă, polei...
Gândurile ... îmi sunt preocupate, printre altele, de viteza cu care au trecut sărbătorile iernii ... în anii când eram mai mică ca vârstă, mergeam pe afară, în luna decembrie colindam sau nu magazine, dar simţeam-miroseam aerul plin de ''ceva'' specific de sărbătoare, acel miros pe care nu-l întâlneam în restul anului (chiar şi când era frig)! decembrie 2015 nu mi-a mai adus în nări şi în suflet acel ''ceva'' ce îmi umplea sufletul de bucuria copilărească - atât de dorită pentru regenerarea sufletului ! posibil că vina este la mine: urmărind continuu consumul lemnelor pentru foc, încadrarea cheltuielilor zilnice în cotele corespunzătoare bugetului, etc - deci am fost prea materialistă, aproape fără să vreau asta!
Zi după zi ... munca noastră de bază este asigurarea condiţiilor cât mai optime pentru menţinerea sănătăţii lui ticuţu - uneori uitând de dorinţele noastre (eu şi mami), aşa că în stadiul când atingem stresul maxim al zilei, mai scăpărăm scântei - două personalităţi şi generaţii atât de diferite !!! noroc că ne trece repede şi nu se întâmplă des!
Recunosc ... că, în unele momente, devin cam nervoasă - că nu îndeplinesc bine sau nu stăpânesc bine o situaţie ce scapă de sub control!!!
În latura de sud a casei ... acolo unde locuim mai mult - în special în perioada frigului - este cald dar când merg în latura de nord (casa pe ansamblu are forma finală de ''L'') este parcă într-o altă lume (aproape că de-abia în lunile de vară toride devine zonă locuibilă şi îmi place să vizitez cărţile bibliotecii ca odihnă...)!

Sunt îmbrăcată ... în pantaloni de velur, groşi, maron; pulovăr cu dungi vesele, mai colorat; şosete groase!
Bodyguarzii ... au devenit parcă mai înţelepţi şi cu multă îndrăzneală... şi-au făcut propriul lor program: de masă, de odihnă, de lătrat...şi stau mai mult prin căsuţele lor, adânc cufundaţi în paiele lor (Leuţu mai doarme cu capul pe pulovărele date lui, Puiu le mai bate, adică le scutură când are nervi...), adică umblă mai puţin prin zăpadă...
Weekendul acesta ... va fi primul după tot lanţul de sărbători ...
Aş vrea ... să avem emisiuni şi filme cu subiecte mai atractive, cu adevărat relaxante ! de multe ori ne uităm la câte o emisiune fără calitate dar pentru că nu găsim altceva... în perioada ce a trecut, mai era câte o reclamă nou realizată şi filmele romantice stabilite clar pentru perioada Crăciunului ...de-acum încolo, ce o să vizionăm !? tot ştiri şi filme!

Munca mea ... este mai puţină: curăţ aleile şi spaţiul de lângă casă de zăpadă; sparg gheaţa formată după ploaia acestor zile; unele cumpărături; aprovizionez casa cu lemne şi aşchii pentru aprinsul focului; scot apa din canalizarea bucătăriei; supraveghez focul şi seara târziu admir cerul îngheţat şi plin de stele (plimbarea pentru închiderea sobei); nu tricotez nimic pentru că nu am materiale; am câteva cărţi pe lângă mine pentru citit dar nu mă trage inima...în restul timpului, pot apare diverse activităţi, mărunte, solicitate de mami sau ticuţu ...
Sufletul meu ... iubeşte multe voci, printre care se numără şi Garou:
Sufletul meu ... iubeşte multe voci, printre care se numără şi Garou: