sâmbătă, 18 februarie 2023

Un reportaj primejdios...

 


              Un reportaj primejdios

                             de Ioana Petrescu


       Ca o uriașă pasăre a nopții, avionul străbătea spațiile liniștite. Între mare și cer, Eva era singură ca la începutul lumii. Cu mâinile încleștate pe manșă, își ațintea privirile pe coasta care se ghicea dedesubt. Lumini nenumărate pâlpâiau ca miriade de stele căzute în abis.

--Allo ! Allo !... Aici Rândunica ! Aici Rândunica !

--Allo ! Allo ! Aici baza VD 12...Vă ascultăm...

--Allo ! Allo ! În cinci minute părăsesc avionul. Rândunica să fie pilotată prin teleghidare înapoi la bază.

--Puteți executa misiunea. Noroc bun !

     Glasul zbârnâitor din mari depărtări tăcu după ce i-a urat noroc.

     O ezitare de o clipă. Parc-ar fi ispitită să se întoarcă. Dar birui firea ei curajoasă, întreprinzătoare. Și pariul ? Cum rămâne cu pariul ? Îi suna în auz râsul batjocoritor al lui Dav !

--Ai s-ajungi tu până acolo, "păpușo"?

     Ce e ea de vină că are ochi mari de smalț albastru și păr buclat și auriu, ca pe vremea străbunicelor, astăzi, când chipul femeilor e aidoma cu al bărbaților ?!    

--Știi bine că Plantaura e declarată zonă interzisă - continuase Dav, serios. E o nebunie să te aventurezi într-o regiune primejdioasă numai așa, ca să faci pe eroina. 

--Orice ai spune tu, eu am să fac nebunia asta. Și am să-ți aduc un reportaj. Pe ce te prinzi ?

--Pe o sticlă de șampanie franțuzească ! Mmm ! Ce băutură vrednică de zeii din Olimp ! Am dat de dușcă odată o sticlă întreagă și am simțit că-mi cresc aripi. 

      Adăugase prevăzător:

--Dacă pierd cumva, ceea ce e exclus, eu îți ofer o sticlă de Coca Cola.

--Primesc ! Dă-mi numai trei zile răgaz. 

      Acum se afla singură, deasupra oceanului, pregătindu-se să coboare pe insula Plantaura. Atâtea lumini sclipesc acolo jos ! În umbră se ghicesc construcții gigantice. Ce mister vor fi ascunzând ? Nu poate fi vorba de experiențe atomice. Acestea aparțin trecutului. Atunci? Curiozitatea ei de Evă a anului 2000 era aproape de neîndurat.

      Căută cu ochii locul care i se păru mai prielnic. Lăsase mult în urmă luminile scânteietoare. Era mai prudent să nu fie zărită.

      Se afla acum deasupra plajei, pe care valurile o tiveau cu un chenar alburiu de spumă.

      După ce fixă manșa la centru și se asigură că parașuta era acroșată de fuzelaj, Eva deschise capota și se aruncă în gol.

      Numără în gând până la treizeci. Apoi trase mânerul de siguranță. Parașuta se deschise. Pluti câtva timp deasupra plajei dar vântul o împinse mai departe, spre o râpă stâncoasă. Vreme de câteva minute, fu târâtă printre bolovani. Un vârf ascuțit îi sfâșie treningul, scrijelindu-i genunchiul. Rana sângera. Eva încercă să se ridice dar se prăbuși iarăși printre pietroaie. Toate oasele o dureau. Era zdrelită și plină de vânătăi. Sfârșită de puteri, își culcă obrazul pe o lespede netedă șj rece, ca să-și vină în fire.

      Tresări brusc. Sub frunte, simți cum pământul se cutremură. Un vuiet surd, venit din adâncuri, creștea necontenit, mai aproape, tot mai aproape, până ce cuprinse tot văzduhul. Bubuiturile se țineau lanț, ca un șir de explozii, într-un crescendo care culmină prjntr-o ultimă detunătură năprasnică. Zgomotul era atât de înfiorător, încât Eva, îngrozită, se ghemui între pietre și-și astupă urechile.

      Abia după câteva minute se dezmetici și cuteză să privească în jurul ei.

      Ceea ce văzu îi îngheță sângele în vine.    

      În mijlocul norilor de aramă încinsă, o vâlvătaie uriașă izbucnise în sus până atinse cerul, apoi se desfăcu într-o jerbă multicoloră. Jerba recăzu într-o ploaie de stele, de pietre prețioase.

       Eva era prinsă într-un vârtej de flăcări. Cerul, pământul dispăruse; nu mai avea în fața ochilor decât un văl roșu ce palpita ca un nesfârșit roi de artificii; se învârti, se răsuci, trosni și recăzu. Un torent de foc curgea spre ea, amestecând nuanțe fără seamăn, de la galbenul orbitor, trecând printr-un roșu de văpaie, până la violetul sumbru.   

       Cu toată spaima ei, Eva simțea toată măreția spectacolului în care ea își juca viața. Se luptă să se ridice, căzu iar, se târâ printre pietre ajutându-se cu măinile, cu genunchii. Se zbătea ca într-un coșmar, fără nădejde de scăpare.

       Râul de foc venea spre ea, domol, neînduplecat. Vedea, la câțiva pași, scânteierea magmei fosforescente.

       Chipul ei era o mască chinuită în care se îmbina spaima și curiozitarea. Ochii, aproape ieșiți din orbite, oglindeau viziunea dantescă. Forțele, care o zguduiau cu o furie oarbă, erau ecoul energiilor subterane ce colcăiau, se umflau, se destrămau luptând să iasă la lumină.

       Toate elementele vieții, asaltate de această violență, păreau să se dizolve și să se înmulțească totodată. 

       Își vedea, foarte lucid, sfârșitul apropiat. Nicio iluzie nu era cu putință. Fuga era de prisos. Peste câteva clipe, torentul de lavă va ajunge aici și ea va fi prinsă dedesubt. Mașinal se uită la deas: 1 și 35. Peste un minut totul se va sfârși.   

       Fumul o orbi. Simți că se înăbușește, că se pierde. Închise ochii; gândurile i se învălmășeau:

--Dar... Pariul...Reportajul...Nimeni nu va afla... Ce păcat!...

                                   ~☆~☆~☆~☆~☆~☆~☆~☆~☆~☆~

       Cât să fi stat așa, n-ar fi știut să spună. Cănd deschise ochii, descoperi că puhoiul de lavă se oprise lângă stâncile pe care zăcea ea. Nu-i veni să creadă că era încă în viață. Își pipăi genunchiul rănit, care-i răspunse cu un junghi. Dar își uită durerea, prinsă cu totul de miracolul pe care-l trăia.

       O lumină dură, supranaturală scălda tot cuprinsul. Și, în lumina aceasta, priveliștea pe care o contempla i se păru mai stranie decât tot de văzuse până atunci. 

       O coloană luminoasă înaltă și subțire, suia în văzduh. Dar înainte de a atinge cerul se îndoi, se frânse și se năpusti spre plajă, ca un șarpe lung de foc. Strălucirea ei era de neîndurat.

       Eva închise ochii o clipă. Când îi deschise, coloana era tot acolo; ca un havuz învăpăiat țàșnea nepotolită din pământ, apoi se încovoie pe aceeași orbită bizară, ca pe un drum dinainte cunoscut, prăvălindu-se în ocean.

       Eva o privi, hipnotizată. Ce putea fi ? Cum de se născuse din erupție panglica asta nesfârșită, mai strălucitoare ca soarele, la miezul nopții ?

       Un glas aspru, la urechea ei, o făcu să tresară.

--Cine ești ? Ce cauți aici ?

       O figură brună, necunoscută, sub o mască albă, se aplecă asupra ei. 

       Glasul stărui, iritat.

--Cum ai ajuns aici ?   

       Eva era atât de buimăcită încât abia putu îngâna câteva vorbe fără șir, mișcându-și buzele anevoie.

--Am vrut să...Am vrut să...

       Necunoscutul nu-și putea lua ochii de la fața ei de zăpadă. Se scutură, ca de o vrajă. Scoase din buzunar o sticluță plată, îi deșurubă dopul la iuțeală și sprijinindu-i capul, cu mișcări gingașe, o ajută să bea.

       Pe loc, o căldură binefăcătoare i se strecură în tot trupul. Peste câteva clipe, îi reveniră și memoria și glasul.

       Călătoria...Reportajul...Erupția...Se ridică în capul oaselor. Durerea trecuse, ca prin farmec.  

--Suntem în Plantaura, nu e așa ? Ce se întâmplă aici ?

--Dacă ești cuminte și mă lași să-ți bandajez rana de la genunchi, am să-ți explic. Deși ar trebui să fii pedepsită. Ce cauți în zona interzisă ?

        Glasul își mai pierduse din asprime. 

--N-am știut că e zonă interzisă - minți Eva. Am vrut să ajung în Plantaura pentru un reportaj. Făcusem un pariu.. .

--Și din pricina unui pariu și a unui reportaj era să-ți pierzi viața !

       În timp ce vorbea, scoase din buzunar o fâșie plastică imaculată, turnă pe rană un lichid incolor dintr-o fiolă și legă strâns genunchiul. 

       Eva îl privi tăcută minunându-se de îndemânarea lui.

--Știi să pansezi rănile. Ești doctor ?

--Nu ! Inginer. Îmi dai voie să mă prezint: inginerul Gers. Și dumneata ?

--Eva...

--Evident ! Eva ! Trebuia să-mi închipui. Eva nu putea lipsi de pe insula noastră paradisiacă...

       Chipul brun se lumină de un zâmbet. Nu mai părea supărat de amestecul Evei ìn treburile misterioase de pe Plantaura.

       Lucrul acesta îi dădu curaj și întrebă cu răsfăț în glas:

--Ai promis că-mi explici. Am asistat la o erupție vulcanică. A fost ceva groaznic. Cred că v-a încurcat planurile...

--Nu ! N-a fost o erupție vulcanică, pentru simplul motiv că nu există niciun vulcan pe insulă.

--Atunci nu mai înțeleg nimic. Eu am văzut erupția. Sau am visat ?

       Amintindu-și viziunea apocaliptică la care fusese martoră, fața i se schimonosi de groază.

--N-ai visat. A fost într-adevăr o erupție. Dar nu era niciun vulcan în cauză. Era o erupție, artificială. Provocată și dirijată. 

       Eva era din ce în ce mai surprinsă. Întrebă ca un copil, arătând cu degetul spre coloana de foc, care își continua ondulațiile inexplicabile.

--Și asta ce mai e ? Tot artificială ? Tot dirijată ?

       Tânărul râse.

--Ei, da, firește! Ai să înțelegi îndată. Să mergem de aici. Trebuie să te pun la adăpost.

--Nu pot merge !

--Încearcă ! Sprijină-te de mine.

        Șchiopătând, dusă aproape pe sus de Gers, Eva ajunse pe plajă.

        La un ponton, aștepta un hidroglisor. Înainte de a putea protesta, Eva se pomeni luată pe sus și depusă cu grijă pe o banchetă. Mica ambarcațiune porni îndată, zburând pe deasupra valurilor; în câteva minute ajunse la o navă ancorată în radă și se lipi de scară.

        Dusă pe brațe, Eva se odihnea acum într-un fotoliu cu arcuri moi, pe punte.

        Privi curioasă la oamenii care mișunau încoace și încolo, la capătul unei platforme cu role pe care luneca, la infinit, șarpele de foc.

         În depărtare văzu iar coloana scânteietoare care se încovoia și cădea pe platformă, șerpuind cu mare viteză spre ocean.

--Ciudat ! exclamă Eva. Aș putea crede că mă aflu într-un laminor. Coloana asta țâșnită din pământ seamănă, văzută de aproape, cu o bară de oțel nesfârșită, așa cum am văzut o dată...

        Se întrerupse ca să se uite la macaralele gigantice care își căscau gurile lacome, apucau barele gata tăiate și răcite și le lepădau pe puntea vapoarelor.   

--Nu ești prea departe de adevăr - spuse Gers lângă ea. Văd că arzi de nerăbdare să știi totul. La urma urmei, curajul dumitale merită să fie răsplătit și vei fi inițiată în misterele Plantaurei.

        Sub privirile ochilor albaștri, mirați, inginerul fu ispitit să-și învăluie cuvintele seci, prozaice, într-un nimb sclipitor.

--Șarpele de foc pe care-l vezi vine din topitoria lui Vulcan, ca să mă exprim în stilul reportajelor dumitale. E cea mai colosală rezervă de metal, la o adâncime de 60.000 de metri. În momentul când am reușit s-o punem în slujba noastră, am realizat cea mai extraordinară performanță în metalurgie. S-a sfârșit cu truda muncitorilor din minele de fier și de cărbune, s-a sfârșit cu furnalele, cuptorul de cocs și atâtea altele.

--60.000 de metri ! se miră candid Eva. Nu pricep cum ați putut ajunge până acolo.

--Nimic mai simplu: printr-o gaură de sondă.

--Am auzit de foraje care merg până la 15.000 de metri adâncime dar mai departe mi se pare cu neputință. Temperaturile, după câte știu, sunt foarte ridicate. Care instrument de foraj poate rezista ?

--Apa ! Vaporii de apă! 

--Îți râzi de mine - spuse Eva cu reproș. Cum ar putea fi apa instrument de foraj ?

--Foarte simplu. Folosind tocmai temperaturile ridicate de care vorbeai și care ne slujesc de minune. De la 15.000 metri mai departe, facem un foraj cu jet de vapori la mare presiune. Instalația de foraj se reduce la o conductă în care circulă apa pompată de la suprafață. În cele din urmă, ea se vaporizează din cauza temperaturii înalte. Aburii țâșnesc printr-o duză mineralo-ceramică, cu o forță colosală, la care nicio rocă nu poate rezista. Gândește-te că la o adâncime de 30.000 metri presiunea apei din conductă este de 3.000 de atmosfere.

--Dar această presiune nu este echilibrată de coloana fluidă din gaura de sondă ?

        Gers o privi surprins, întrebarea dovedea din partea ei o competență la care nu se așteptase.

--Tocmai aici este partea senzațională a invenției noastre. La 30.000 metri, temperatura straturilor este de 900 grade, astfel că apa se vaporizează pe parcurs în conductă, chiar la presiunea de 3.000 de atmosfere. Prin urmare, în gaura de sondă nu există decât contrapresiunea unei coloane de aburi de 30.000 metri care este foarte mică...

          Eva îl întrerupse, bucuroasă că a înțeles.

--Și-atunci presiunea coloanei de apă poate fi folosită aproape în întregime la jetul de foraj.   

--Întocmai ! Vezi așadar că străbaterea scoarței n-a fost prea anevoioasă. Am depășit astfel stratul Mohorovicic; ne apropiem de 60.000 metri. Temperatura crește ajungând la aceea a metalelor în fuziune. În cele din urmă, presiunea internă a stratului grăbește străpungerea scoarței și începe erupția de lavă în care era să-ți pierzi viața. Trei ore mai târziu, urmează eruptia de metale în stare fluidă, care până să ajungă la suprafață, capătă o stare plastică. E coloana incandescentă pe care o poți admira fără niciun risc. Prin ea, metalele care zac de miliarde de ani, de când s-a răcit scoarța terestră, ne vin gata servite, într-un aliaj care conține în mare măsură fier, cupru, aluminiu și chiar și unele metale mai rare. Acum abia se procedează la analiza lor.

          Eva îl ascultase atentă și izbucni cu entuziasm:

--Aceasta incursiune spre centrul Pământului mi se pare de o îndrăzneală care depășește orice închipuire. 

--Adevărat ! Avem la dispoziție sute de milioane de tone de metale - spuse Gers. Producția principalelor țări industriale e o nimica toată pe lângă rezervorul acesta inepuizabil pus la îndemână oamenilor, aproape fără efort. Ei, ce spui, micuță Eva ? Curiozitatea dumitale este în sfârșit satisfăcută ?

--Mă mai întrebi ? Nu știu cum să-ți mulțumesc. Va fi cel mai senzațional reportaj din toată cariera mea !

--Se prea poate. Dar până la noi ordine, lucrările sunt secrete. Dumneata trebuie să rămâi aici. Te-ai aruncat singură în gura șarpelui de foc. Și, deocamdată, n-ai voie să pleci.

         Glasul lui, rostind interdictul, avea totuși o mlădiere caldă.

         Și cine ar fi putut spune, privind ochii Evei, dacă îi părea rău că a pierdut pariul sau îi părea bine că e silită să rămână în Plantaura ?


                                      "Un reportaj periculos"

                                            - Ioana Petrescu -

             ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ioana_Em._Petrescu )

 

... dacă este sâmbătă -- am decis eu cu drag -- prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului în decursul timpului)!

... sper că a fost o lectură interesantă ! 


vineri, 17 februarie 2023

Jurnalul (302)

💚 ... azi, vineri 17 februarie, ora 11, 43. 

💚 ...miercuri am postat fotografii cu tentă de primăvară... ciudat, așa-i ?! ...jumătate din teren mai avea încă zăpadă, iar zonele protejate, însorite, erau pline de plăntuțe mici, curajoase (plus primula roșie...) 

ce fuseseră prinse și acoperite de stratul de zăpadă și protejate de ger...inclusiv frumoșii ghiocei, ce mai sunt încă (dar aplecați de greutatea zăpezii ce a fost peste ei...)... 

💚 ... la începutul săptămânii am fost prin oraș...am fost și la o prietenă ce m-a servit cu o cafea cu o aromă mai aparte (olandeză, mi-a spus...)...tot ea mi-a îndulcit cafeaua cu sirop de agave... acum nu știu ce a fost mai aparte din cele două sau amândouă...dar când am ajuns la un plafar (pe care îl vizitez lunar pentru aprovizionare...) am cumpărat și eu sirop de agave... 

...a doua zi, mi-am preparat cafeaua de dimineață, am adăugat siropul în cana cu cafea...dar nu a fost ca la prietena mea !!!

💚 ... tot vizionând atâtea imagini din locurile atât de încercate, din Turcia și Siria (mai nou, influența lor ajunsă în regiunea Olteniei - zonă nou reactivată - , pe meleagurile noastre, apoi în Croația... ), fiind în oraș mi-am cumpărat un fluier mic, pe care îl port acum la gât tot timpul... 


... în momentele unui cutremur, nu ai timp mult la dispoziție: cauți rapid un loc mai ferit în casă și zici o rugăciune către Bunul Dumnezeu... când să iei o sticlă cu apă, etc ?!... dar un fluier micuț, la gât nu deranjează... 

💚 ... am primit un dar de la o prietenă ( https://prima-zi.blogspot.com/ ) pe al cărui blog îl mai vizitez din când în când (după cum reușesc să îmi împart și eu timpul...)

...o carte plină de emoții dezvăluite, de trăiri și așteptări...o carte plină de suflet cald !

💚 ... la tv, am reușit să urmăresc doar o parte dintr-un interviu privind munca de 7 ani a unui colectiv de minți luminate (inclusiv dl Andrei Pleșu), ce au învățat întâi limba veche, coptă (=egipteană) pentru a citi originalele din sec IV: învățăturile "părinților pustiei" (primii călugări/monahi) din Egiptul primelor secole creștine, primele texte monahice apărând în sec V, tot aici -- 

   "Cunoaște-ți slăbiciunile și ia seama !"

   "Ne vom mântui prin disprețul de sine !"

(Sursa coperții cărții: https://www.libris.ro/patericul-copt-apoftegmele-parintilor-desertului-HUM978-973-50-7063-2--p24436937.html )

💚 ... se spune că trebuie să nu-i judeci pe ceilalți ... dar cum să nu te "minunezi" când auzi că un regim totalitar poate dicta să se schimbe numele/actele tuturor persoanelor feminine ce au același nume (din pură întâmplare) cu fiica șefului statului  ( https://m.digi24.ro/stiri/externe/kim-jong-un-interzice-femeilor-din-coreea-de-nord-sa-poarte-numele-fiicei-lui-cele-care-au-deja-acest-nume-trebuie-sa-l-schimbe-2250945 )?! 

💚 ... în zilele când sunt prea obosită sau noaptea citesc cărți mai ușoare...cum ar fi, în aceste seri, romane de Karen Witemeyer:

https://www.karenwitemeyer.com/

... aici am descoperit multe, cu plăcere, printre care ceva ce mi-a atras curiozitatea de a afla mai multe: "bâtele indiene"... de fapt, obiecte de origine persană (iraniană), "meels"... sunt de mărimi diferite și greutăți variate (pentru antrenamente...)... ceea ce am găsit pe internet, m-a uimit:

 https://dantanasescu.ro/2015/10/22/ce-sunt-batele-indiene-si-la-ce-folosesc.html

... la finalul vizionării filmulețului (din acest link...), mă durea tot corpul (surpriza și empatia m-a făcut să particip imaginar...😃) și, minute în șir, am reflectat la luptătorii viteji despre care citeam în scrierile arabe de demult... despre luptele lor ce se bazau pe inteligența lor dar și pe îndemânarea și iuțeala lor... of, Doamne, cât s-au denaturat timpurile actuale ce aduc violența rece, metalizată a pistoalelor, puștilor, tunurilor, etc...  

...am mai căutat pe internet filmulețe despre "meels"... 


💚 ... filme ?...ceva nu prea vesel dar pe care l-am văzut "cap-coadă", "Amintiri" ("Remembrance") (ecranizare după romanul lui Danielle Steel...):


💚 ... ceva ce poate atinge sufletul oamenilor: caractere japoneze înscrise pe zăpadă 😇 kirameki (=o scânteie...)

https://www3.nhk.or.jp/nhkworld/fr/news/programs/special/202302031635/


luni, 13 februarie 2023

Omul recent...

       


             OMUL RECENT

                                 de  H.R.Patapievici


     ...Se știe că, antropologic vorbind, cultura nu înseamnă decât mod de trai, hrană, credințe, tehnici, habitat, comportament -- dar nu înseamnă nici valoare, nici mântuire. Cultura omului ca "piatră", ca "pământ", ca "molecule chimice" -- ca obiect strict și pur natural --: aceasta este definiția antropologică a culturii. 

     ...În lumea de azi, sensul reducerii tuturor activităților omului la antropologic este: reducerea omului la animal...

     ...Câți dintre noi, astăzi -- bine hrăniți cum suntem, cu turismul la zi, ignoranți în toate cele, buni doar la consum și inapți să concepem țeluri mai înalte decât creșterea venitului și aderarea PIB-ului -- câți dintre noi nu am merita, judecați prin prisma purității... să fim trecuți în rândul făpturilor incapabile de rațiune și judecați ca nedemni să purtăm nobilul nume de om ? -- Niște animale prospere, blânde și politicoase, asta am devenit...

    ...Răpus de nevoi, omul emană spiritualitate.

       Satisfăcut de confort și binefaceri, omul se reduce pe nesimțite la animalitate... animalitatea calmă, politicoasă, agreabilă, bine crescută, profundă în ireversibilitatea ei, superficială în psihologia și nevoile sale... civilizația noastră exclusiv comoditară și arogant materialistă.

    ...Pentru prima oară în istorie, idealul tipului uman care domină lumea, omul modernității recente, este banal -- omul satisfăcut de abundența tuturor produselor tehnic imaginabile. 

    ...Acum contează numai a fi în pas cu timpul: nimeni nu se mai întreabă dacă este mai rațional ori mai bine. 

    ...modernitatea recentă își justifică mișcarea numai prin reflexul instinctiv de a se strânge tot mai aproape de șuvoiul cel mai rapid al scurgerii timpului.

    ...a fi cât mai strâns cuplat cu tot ce poate fi imaginat mai recent: cu ultima apariție din orice domeniu, cu ultimele produse, cu ultimele invenții, cu ultimele descoperiri -- pe scurt, cu ultima modă... nevoia nevrotică de a fi mereu la curent cu tot ce se întâmplă.

   ...Forma a devenit, pe nesimțite, conținut... tehnica modernității a fost interpretată ca fiind substanța însăși a omului civilizat.

   ...Dusă la limita ei superioară, modernitatea creează o lume saturată de mijloace dar endemic sărăcită de idealuri -- iar când pretinde că le are, idealurile acestei lumi din ce în ce mai recente sunt doar scopuri de consum, adică idealuri de extracție joasă, achizitiv-apetitive.

   ...Astăzi, tot mai mult, proprietatea asupra unor lucruri tangibile, este înlocuită cu proprietatea asupra unor lucruri dematerializate, abstracte: bancnote, titluri de creanțe, obligațiuni...o succesiune de impulsuri electronice în lumea virtuală a conexiunilor dintre calculatoare.

   ...Sunt două mari principii în lume: substanța și transformarea.

      Și două mari tipare după care se produce și reproduce orice imaginație conceptuală: existența în spațiu și existența în timp.

   ...relația dintre grupurile de oameni și pământ alcătuiește principalul conținut al istoriei politice... modificarea acestei relații a alterat principalul conținut al istoriei noastre politice... au fost zdruncinate... "ca o consecință a Revoluției [Franceze]...au început să apară tipuri de proprietate mai fluide, mai mobile...Proprietatea substanțială (pământul...)...ce corespunde modelului de substanță-spațiu ... se transformă în proprietate lichidă (banul...) ce corespunde timpului...Modul "spațiu" în favoarea modului "timp"...duce la o nouă energie socială...energia omului pentru care nu mai există nimic "sfânt"... un nou tip de istorie politică...dominarea elementului "apă"...dominarea mărilor...De la a face inofensivă tradiția...la a declara tradiția ca... reacționară..."a transformat ideea de proprietate într-un spectru".

    ...ideea că a fi modern "înseamnă a fi forțat de o forță inexorabilă să devii tot mai modern"... odată intrat în logica transformării tuturor realităților solide în substanțe de aer, în "spectre"...

   ...aducere-a-lumii în situația de a fi făcută numai din substanțe-timp...

   ...Natura este dislocată de timp, timpul este amorsat de dorință, iar adevărul se împletește cu timpul în scurgerea care îl cheamă pentru a-l alunga.

   ...omul modern descoperă că esența sa este rezumată prin formula: totul trebuie depășit dar nicio veritabilă depășire nu este cu putință... În omul modern, cel recent își trăiește nu doar preistoria, ci și postistoria. 

  ...Omul recent stă sub semnul lui Proteu, zeu patronal al prefacerii neîncetate a materiei, o divinitate mutantă, care-și schimbă înfățișarea ori de câte ori cineva caută să-l prindă.

  ...sursă a râului totalitar:

  -- condiția necesară: existența unui stat, mult mai puternic decât societatea, care a asumat integral toate funcțiile sociale, economice, tehnice, etc  imaginabile.

  -- condiția suficientă: adoptarea de către opinia publică a ideii că este legitim ca, prin intermediul puterii statului, să se impună societății, în întregul ei, o anumită viziune ideologică. 

   ...răul totalitar de azi este strâns înșurubat în creșterea monstruoasă a puterii statului modern și în scăderea dramatică a culturii libertății..

  ...se poate prezuma că următoarea ideologie religioasă, care va domina în mod necruțător imaginația umanității, va fi o teorie politică a economicului care va ști să justifice dreptul fiecărui om de a fi sediul incondiționat al tuturor satisfacțiilor materiale...Noua religie va combina ideologia egalității totalitare cu suprematismul grupurilor minoritare alese.

   ...Cea mai mare amenințare contemporană la adresa libertății este ideea...că guvernul este îndrituit să aibă o putere nelimitată în administrarea prosperității, în vederea impunerii justiției sociale...Noua ideea dirijată se bazează pe:

  -- justiția socială este necesară și ea trebuie impusă de stat (prioritar față de principiul pieței libere...)

  -- fiecare membru al unei societăți prospere cere dreptul de a fi subvenționat de stat din fonduri pe care nu le-a produs el și care sunt de drept considerate ca aparținând societății... (cel subvenționat de stat fără să facă nimic, numai și numai în virtutea faptului că are "drepturi"...)

  ...dorința de a fi prosper asistat de alții este azi mult mai puternică decât instinctul de a fi liber și independent dar supus riscului.

  ...statul care este investit cu sarcina securității poate rămâne liberal...

  ...statul...investit...cu sarcina redistribuirii prosperității...tinde să devină total (...proceduri totalitare).

  ...Motorul modernității este transformarea în substanțe-timp a tuturor substanțelor-esență. Kerigma religioasă a spiritului modern este promisiunea  (sau amenințarea) că totul va sfârși prin a fi transformat în timp.

     Din punct de vedere al istoriei filozofiei, existența nu va mai fi...înțeleasă ca obiect, ca substanță, ca prezență, ca apariție, ci, în chipul timpului, ca o evanescență, o pierdere, un vis, o mireasmă, o boare.

     Civilizația... a apărut numai acolo unde au fost simultan posibile scrisul și monumentele de piatră.

  ...Viitorul aparține forțelor care vor răsturna atât scrisul, cât și simultan, spiritul care dorește să fie exprimat prin monumente. Timpul -- este ocazia. Excesul de timp -- este destrămarea.

     Aici, pe această muchie de cuțit, se dispută tot binele și toată primejdia modernității.

  ...bine și rău.

  ...distincția politică dintre dreapta și stânga.

  ...iluzia stângii este că dictatura egalității va putea, în cele din urmă, salva oamenii de nelecuitul lor sentiment că viața i-a nedeptățit; iluzia dreptei este că impunerea unei ierarhii care nu a fost găsită, ci inventată, va putea vreodată lecui omenirea de sentimentul că a fost izgonită din Paradis.

  ...temporalitatea...nu i te mai poți sustrage, iar ea nu te poate decât nărui atrăgându-te fără voie într-o fără sfârșit spirală în abisul finitudinii.

  ...Problema dispariției tradiției este instaurarea tiraniei unui condiții umane integral supuse temporalității: adică imposibilitatea de a mai avea valori care să nu depindă de timp, sentimente care să nu se ofilească, loialități care să nu se stingă, vieți care să nu moară...

  ...Problema temporalității...este triumful lui "făcut iar nu născut"... Timpul rămâne să fie doar numărul mișcării, după antecedent și succesor.

  ...Problema dispariției tradiției este problema imposibilității găsirii unui teren ferm. Nemaifiind nimic ferm, fermitatea devine...a părea ferm. Abia acum devine clar de ce în urma dispariției tradiției că unicul lucru care se întâmplă "sus" la vârful lumii, a apărut politica: politica este numele pe care l-a căpătat lupta pentru a dobândi întrebuințarea legitimă a forței, iar exercitarea ei legală s-a numit stat. "Stat" deoarece forța legitimă se definește ca stare opusă in-stabilității. Etat înseamnă état d'arret -- stare, oprire și arest. 

   ...Dreapta caută să impună o tradiție, stânga încearcă să dinamiteze orice  tradiție...noțiunile de dreapta și stânga nu sunt concepte pur politice...

   ...în cei două sute de ani de când au fost introduse noțiunile de popor și patrie...identitatea lor profundă rezidă în raportarea la tradiție...a fi nici de dreapta, nici de stânga, ci pur și simplu adecvat -- acesta este semnul veritabilei inteligențe politice, care nu e de natură politică...

   ...Europa de după 1789 este o Europă inspirată de fermentul combaterii tradiției...  

   ...Stânga este partidul politic al dezinvestirii lui Dumnezeu de atributele sale tradiționale. De aceea este atât de puternică în lumea modernă și de aceea pare irezistibilă; pentru că stânga este expresia politică a mecanismului însuși prin care avansează modernitatea.

   ...Stânga este intrinsec etatistă...statul este...o Biserică seculară.

   ...mecanismul prin care s-a născut modernitatea cuprinde...laicizarea... secularizarea și...decreștinarea.  

   ...În viitorul cel mai apropiat, omul va putea fi salvat de o nouă dezumanizare numai dacă își va regăsi tradiția: de a se descoperi pe sine și pe semenii săi ca tradiție...  

                                                 "OMUL RECENT"

                                                 - H.R.Patapievici -

           ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Horia-Roman_Patapievici )

(Sursa coperții cărții : https://www.google.com/search?client=tablet-android-samsung-ss&sxsrf=AJOqlzWSv0lue4BNsduaPXYpyJl34iG24g:1676221983871&q=Omul+recent:+o+critic%C4%83+a+modernit%C4%83%C8%9Bii+din+perspectiva+%C3%AEntreb%C4%83rii+%22Ce+se+pierde+atunci+c%C3%AEnd+ceva+se+c%C3%AE%C8%99tig%C4%83%3F%22+Horia-Roman+Patapievici&stick=H4sIAAAAAAAAABWLMWrDQBBFEcGQgKuUrgaVgbCOcBo1Ltyki_ENVqOJPEi7K0YjkdSqcwDjLgdw7d4qdCxvuv947z8-PD8ZZ9Zfg2SaLk1l3rLCVRv9fn9Z1ZibIoTa2F6PQfL_3UHwzc_f4jf5dH0DQkhecwiAwso4jWDBhZLEs07jfGaGkj20JF1LqDxYuF28ChXTKFGmO4KOoGWSksBq75EBY1ICUoyjizSflKtp3KbwEYTt6yE462Fv1cbjwMjXRXIHdextB8sAAAA&sa=X&ved=2ahUKEwiw8Ka_vZD9AhXhQeUKHYG0A4YQgOQBegQIIBAF&biw=602&bih=1009&dpr=1.33#imgrc=j5u3gWzhOedsHM&ip=1)


...postarea participă la jocul-provocare găzduit de Suzana (https://suzanamiu.blogspot.com/2023/02/citate-favorite-157-cele-patru.html )!