sâmbătă, 30 iunie 2018
oceanul cu triluri...
Georgina Viorica Rogoz
Oceanul cu triluri
Aşteptăm, încordați la maximum, întâlnirea cu ființele care popular, se pare în întregime, acel sistem solar extragalactic.
Pe drum captaseră întămplător niște emisiuni sonore, venite dintr-acolo. Automatele de tradus le "digerară" și le transpuseră în undele armonice cu frecvențe foarte înalte, cu care erau ei obișnuiți, iar biologul navei, neavând ce face, se distră învățând vreo căteva mii de cuvinte, pentru a le putea folosi, "diplomatic", zicea el, la ceremonia întâlinii astrale, prin "viu grai", şi nu prin intermediul translatorilor mecanici.
La câtva timp după asta, intrară pe neaşteptate în zona unor radiații necunoscute, şi mulțumind aparatele ultrasensibile de bord și de lucru se defectară. Nu şi-ar fi putut corecta traiectoria dacă n-ar fi primit mai apoi din Cosmos un mesaj precis, de data asta transmis direct în codul lor intergalactic. Conținea o sumă de informații tehnice despre sistemul solar cel mai apropiat (tocmai cel spre care doreau să se îndrepte), precum şi coordonatele unei stații interplanetare cu escală obligatorie, cu indicația ca ei să aştepte ACOLO, neapărat.
Se opriseră de aceea la periferia sistemului solar, deasupra micului satelit semnalat, care gravitatea laolaltă cu alți nouă, în jurul unei uriaşe și sumbre planete. Planeta cea mare era întunecată, în schimb micul satelit indicat strălucea albăstrui şi vesel, sub un înveliș alcătuit dintr-o masă transparentă, flexibilă şi impenetrabilă. Sonavele lor au arătat ca sub calota ciudată, artificială, părea să existe o "stație" și mai ciudată, oceanice, împărțită prin niște ecluze în câteva compartimente construite tot din materialul protector, transparent.
Aşteptăm febrili, nemulțumiți de puținele informații pe care le mai puteau primi de la aparate neștiind ce să facă.
Biologul repetă întrebarea devenită obsesie pentru toți:
-Dar dacă EI ne aşteaptă sub calotă, adică în apă ?
Mai înainte discutaseră îndelung, în contradictoriu, despre traiul acelor ființe, desigur superioare din moment ce cucerise întreg sistemul solar, ba chiar puteau descifra şi folosi codul intergalactic, aşa că acum toți erau obosiți şi fără chef de vorbă.
-Eu nu mai pot aştepta. Cobor de unul singur, poate găsesc ceva interesant, măcar o explicație logică, decise biologul şi-şi pregăti complicatul scafandru individual. Apoi intră în camera de legătură, comandă roboților să-i deschidă trapa exterioară şi-şi dirija saltul. Sări temerar în atmosfera rarefiată.
Calota flexibilă nu-l respinse, cum se aștepta el ci-l învălui într-un fel de bulă lichidă, sorbindu-l apoi spre interior. De aici, se pomeni imobilizat într-una din ecluze, la început goală dar care se umplu treptat cu apă. Când ajunse până sus, petetele transparent lunecă sau cedă presiunii, şi el se trezi deodată pe fundul "oceanului" sau poate într-un rezervor mare artificial, nu tocmai foarte adânc. Maşinal îşi verifică aparatele. Legătura cu ai săi era întreruptă.
Biologul fluieră, neplăcut impresionat, apoi își reveni din surpriză şi-şi conectă toate aparatele din interiorul şi exteriorul scafanorului, ca să cerceteze metodic ce e în jurul său. Îndată ce-şi stabili vizibilitatea, zări în oceanul verde-intens un peisaj straniu. Nişte antene-franjuri, fosforescente, se legănat prin apăștia. Mai încolo pluteau niște sfere uriaşe trandafirii, pe care le luă drept plante sau animale inferioare; alte mii de vietăți strălucitoare, de culori și de forme fantastice, luminescente, jucau în jurul lui, dispărând brusc în întuneric, când îl atingeau. Casca lui auditive era reglată pentru frecvențe joase, adică pentru a comunica în scara sonoră presupusă acestor ființe superioare care-l țineau prizonier în bazin. Totuşi, cu toate că aparatul nu se defectaseră, nu auzea nimic. O tăcere plină de surprize îl învăluia.
Între timp înainta prin apă, surescitat şi atent, speriind viețuitoarele cu forme ciudate pe care le întâlnea.
"Aceste făpturi, aşadar, mă aud sau mă văd", îşi spuse, şi deodată, îi trecu prin minte că ele ar putea auzi ca şi el, prin ultrasunete. Imediat îşi întrerupse transformatorul din cască, aducându-l în registrul său normal, şi dintr-o dată oceanul necunoscut se umplu de sunete, de șoapte și de şuierături precum și de nişte vibrații foarte mângâietoare, părând parcă triluri. Pe planeta de unde venea el, asemenea semnale dulci erau emise de niște insecte crescute special pentru cântecele lor.
"Greieri" îi veni în minte un cuvânt nou învățat. "Triluri" de greieri, poate. Greieri de ocean sau privighetorii... Nu, privighetorile sunt pare-se nişte păsări, după cum stabilea dicționarul său galactic. Oricum, glasurile păreau inofensive şi foarte muzicale. Dar şuieratul acesta ? Ah, ce tare e, ce grav !" Frisonă. Îşi simțea nervii zgâriați.
N-avu timp să verifice, că se şi pomeni în fața lui cu un corp elastic, masiv, de formă trapezoidală. Un monstru marin, cu două înotătoare laterale și o coadă puternică.
Avea doi ochi simpli, nu compuși, cum se aştepta biologul, în fundații, mititei şi lucioși. Capul se termina cu un cioc lung, lung şi înspăimântător, plin cu dinți.
Fără nici o îndoială, monstrul scotea sunetele acelea dulci de tot, muzicale, gângurit de păsări şi virării de instrument electronic laolaltă. Dar tot de la el pornise şi şuieratul disonant, enervant.
"Aha", gândi biologul dezamăgit, reglându-şi casca îndată pentru registre sonore foarte variate, "aşa arată greierele sau privighetoarea oceanului acesta. Ce fel de vietate însă eşti, superioară sau... ?
Monstrul stătea înaintea lui, liniştit, fără intenții dușmănoase şi ciripesc, în continuare, solfegii de ultrasunete. O clipă, biologul crezut că visează dar, nu, era adevărat. Semnalele foarte repezi, neinteligibile la început, deveniră cuvinte ale aceluiași sistem solar dar cuvinte cântate într-un mod foarte muzicale şi caraghios, prin ultrasunete.
Biologul râse şi monstrul inofensiv îi imită răsul, gargarisindu-l în nişte cascade proprii.
"Să-i vorbesc pe limba lui", îşi zise astronomul surprins şi, prin aparatul special de vorbit, articula destul de greu dar limpede:
-Ce fel de sursă sonoră eşti ?
-Nurrsă sonorrrră, graseie dihania spărgându-i parcă pâlnia auditivă, apoi îndată făcu un lucru uluitor: căscă gura sau ciocul şi gâlgâia ceva neînțeles, rămânând aşa, cu dinții la vedere.
-Ce faci ? întrebă şi mai uimit biologul.
-Râd, nu vezi ? gănguri namila.
-De ce ?
-Mă bucur. Mă bucur foooarrrte mult.
-De ce ?
Monstrul chicoti şi cântă ceva neînțeles, pe un timbru grav,apoi spuse foarte dulce:
-Zeii s-au întors. Oho, ce bucurie ! Zeii s-au întors !
Biologul nu-şi amintea ce înseamnă "zeii" - poate nici nu figura acest cuvânt în glosarul său de curând întocmit. În orice caz, până să se gândească în ce increngătură să-l claseze pe simpaticul cântăreț acvatic, se trezi luat pe sus şi zvârlit, prin apă, în aer. Câtăva vreme circulă aşa, aruncata o scrumbie, între nişte mase plastice rotunde care se dovediră a fi chiar capete de monștri, aidoma celui care conversase cu el. Prin cască se auzeau urlând, zumzăind şi chițăind nişte voci pițigăiat sau foarte groase:
-Prinde-l, Jo ! Hop-la !
-Prinde-l tu ! Zeii sunt aici !
-Vezi să nu-l scapi de pe nas ! Bravo! Hai, Jo !
Amețit, rezistă un timp, apoi leşină. Se trezi într-o sferă trandafirie, un fel de adăpost al monştrilor, culcat pe înotătoare elasțică şi tandră a unei astfel de vietăți.
Începură iar şoaptele şi vibrațiile acelea foarte măngâioase. Apoi se desluşi în acea limbă stranie, toarsă prin registrul de ultrasunete:
-Nu e zeul nostru. E un zeu mic. Pe Jupiter ! E un zeu mic, de trei ori mai mic decât zeul nostru ! Nu-I faceți nici un rău. E totuşi un zeu.
-E un crrrevete, zicea alt glas scârțâietor. Şi miroase a doctorie.
Biologul n-avea habar ce e un "crevete" dar înțelese că Zeii trebuie să fie locuitorii sistemului solar, iar monștrii aceştia poate nişte animale îmblânzit, care ştiau să vorbească. Întrebă, curios, articulând distinct ca să fie înțeles:
-Voi sunteți roboți ? Maşini ? Greieri ? Privighetori ? Animale ?
-Suntem Prietenii Veseli ai Zeilor, gânguri cineva. Apoi alt monstru râse limpede, exact cu râsul astronautul de acum câteva clipe, şi cântă nazal:
-Suntem Pe-Ve-Zeii ! Pe vezei, pevezei, pee-vee-zee-ii. Pe vezengheii ! Şi la urmă cântărețul sughiță şi miorlăi de câteva ori !
-Astâmpără-te ! se auzi o poruncă dulce. Altfel te trimit îndărăt în bazinul puilor !
Se făcu o clipă linişte. Biologul îşi încordați puterile şi zise:
-Ascultați, pevezei, prieteni veseli ai zeilor, duceți-mă la zeii voștri. Sunt un zeu din altă planetă. Am venit în zbor aici. Vreau să vorbesc cu zeii voştri.
-Bine, am înțeles, grăi subțire de tot o voce. Ține-te de aripa mea, să mergem la T.V.F.
-Ce e aceea T.V.F. ?
-Televideofon... fooon...
-Să mergem, spuse biologul ceva mai liniştit. Monstrul îl purtă pe spinare, iute, prin câteva bazine, manevrând cu precizie încărcarea ecluzelor. La sfârşit, îl depuse în interiorul unei sfere albe, cu pereții străbătuți de canale regulate, cenușii. Gâfăînd şi sforăitul greoi, animalul cântător împinse cu capul o trapă. Prin canalele cenuşii se aprinse o lumină albă, strălucitoare. În câteva clipe, sfera deveni luminescentă şi pereții ei se umplu răspuns de făpturi stranii, de trei ori mai mari decât astronautul din bazin, destul de asemănătoare cu el la cap, numai că aveau doi ochi simpli, nu compuși, şi un cioc cărnos mic şi dedesubt o tăietură orizontală care se mişca parcă mereu. Şi aveau două mâini şi două picioare - stelelor ! - numai două picioare ! În sferă dudui un şuierat care-l paraliză o clipă pe biolog, apoi se auzi un freamăt.
-Zeii sunt acolo ! Fii cuminte, "ei" te văd, te aud, şopti alintoasă dihania. Şi apoi urmă tare: O, zei ai Delfinilor, priviți ce zeu mic am descoperit în bazinul 4. Priviți-l ce mic, hi, hi, ce mic e, ce nostim e, ai zice un creeevee... şşş ! Ei, e zeu ca şi voi, nu-i aşa ?
Făpturile stranii îl priveau pe astronaut fix, în tăcere. Deodată se ridicară. Părea acum încă o dată mai înalți. O voce adâncă, puternică, spuse în limba galactică:
-Fiți bineveniți printre pământeni, dragi prieteni. Nu vă aşteptăm pe voi, ci pe nişte oameni de-ai noştri, plecați demult. Pentru ei am construit, pe micul satelit 12, amenajat pentru hidrocercetări al planetei Iubitor, un far cu un semnal automat. Nu vă îngrijorați. Vom veni să vă luăm. Vom veni îndată. Jo, ai grijă de oaspetele nostru. Ai grijă, Jo.
Delfinul râse cristalin, şuieră bucuros, apoi cântă gros, prelung:
-Da, dar micul zeu să mă scarpine, ca voi, pe spinare. Pe spii-naa-rrreee !
( Georgina Viorica Rogoz, "Oceanul cu triluri")
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, colecție scrisă de specialiştii domeniului, în decursul timpului).
... sper că a fost o lectură plăcută !
vineri, 29 iunie 2018
jurnalul (254)
♊Azi ... 29 iunie, ora 21.05
♊Au trecut ... 43 de zile... şi toate atăt de ploioase...
♊Luna iunie ... se pregătește de plecare... deşi are doar 30 de zile, de când este pe la noi cred că a uitat că ar trebui să aducă şi vremea caldă: seamănă a toamnă răcoroasă și imi aduce aminte de "locuințele lacustre" ale lui Bacovia... nu ştiu, să-i mulțumesc frumos pentru că mi-a udat atât de bine plantele şi pomii, sau să-i doresc plecarea mai repede pentru că a adus prea multă ploaie şi răcoare ?!
♊Găndurile mele ... sunt cam confuze - ca să zic aşa...
♊Recunosc ... că pentru mine contează enorm motivația ! nu ştiu ce motivație să descopăr ca să am "tragere de inimă" în tot ce fac ! oftez ! muncă este multă, oriunde ajung în cadrul gospodăriei găsesc câte ceva nefinalizat... profit că plouă, şi mă mai ocup şi de interiorul casei... am ordonat, împreună cu mami, prin pivniță cartofii şi ceapa (începuse să se strice de umezeala din aer...)! periodic tai la iarbă şi buruieni... am realizat azi o ciorbiță la care am folosit din grădină: dovlecel, roşii, ceapă, corcodușe (pentru acrit ciorbița...), leuștean... alaltăieri am scos şi replantat, în altă zonă, 2 rândulețe cu busuioc şi cimbru...
♊Bucătăria ... este mai mult folosită acum, zi după zi: spăl caise, le scot sâmburii, le pun în vas cu zahăr deasupra, a doua zi le fierb, iar la final intră òn acțiune borcanele etichetate... am în așteptare şi boroadele mari cu vişine - au fermentat deja dar nu am reuşit să cumpăr alcoolul...
♊Puiu ... își duce traiul (adică doarme...) ziua pe terasă, vrând să fie cu noi (pentru că este prea răcoare, i-am organizat o zonă protejată de vânt și cu ceva moale şi călduros pe care să stea...), iar seara, mănâncă la el acasă şi fuge repede în căsuță (unde are iarbă enorm de multă, haine şi preşuri multe ca sa-i fie cald...) şi nu mai iese de-acolo până la ziuă, cât mai târziu !
♊Sunt ... în pijamale ... dar am mai fost în pijamale şi în timpul zilei, mă adoarme vremea ploioasă!
♊Weekend-ul ... cred că va fi tot ploios !
♊Tv-ul ... ne dă tot veşti alarmante: neînțelegeri politice, inundații, prețuri crescute zilnic... țara este parcă prinsă în plasa unui "păianjen" uriaş, "roşu"...
♊Noutatea săptămânii ... pot spune că este răbdarea mea de a fotografia un... melc:
♊Au trecut ... 43 de zile... şi toate atăt de ploioase...
♊Luna iunie ... se pregătește de plecare... deşi are doar 30 de zile, de când este pe la noi cred că a uitat că ar trebui să aducă şi vremea caldă: seamănă a toamnă răcoroasă și imi aduce aminte de "locuințele lacustre" ale lui Bacovia... nu ştiu, să-i mulțumesc frumos pentru că mi-a udat atât de bine plantele şi pomii, sau să-i doresc plecarea mai repede pentru că a adus prea multă ploaie şi răcoare ?!
♊Găndurile mele ... sunt cam confuze - ca să zic aşa...
♊Recunosc ... că pentru mine contează enorm motivația ! nu ştiu ce motivație să descopăr ca să am "tragere de inimă" în tot ce fac ! oftez ! muncă este multă, oriunde ajung în cadrul gospodăriei găsesc câte ceva nefinalizat... profit că plouă, şi mă mai ocup şi de interiorul casei... am ordonat, împreună cu mami, prin pivniță cartofii şi ceapa (începuse să se strice de umezeala din aer...)! periodic tai la iarbă şi buruieni... am realizat azi o ciorbiță la care am folosit din grădină: dovlecel, roşii, ceapă, corcodușe (pentru acrit ciorbița...), leuștean... alaltăieri am scos şi replantat, în altă zonă, 2 rândulețe cu busuioc şi cimbru...
♊Puiu ... își duce traiul (adică doarme...) ziua pe terasă, vrând să fie cu noi (pentru că este prea răcoare, i-am organizat o zonă protejată de vânt și cu ceva moale şi călduros pe care să stea...), iar seara, mănâncă la el acasă şi fuge repede în căsuță (unde are iarbă enorm de multă, haine şi preşuri multe ca sa-i fie cald...) şi nu mai iese de-acolo până la ziuă, cât mai târziu !
♊Sunt ... în pijamale ... dar am mai fost în pijamale şi în timpul zilei, mă adoarme vremea ploioasă!
♊Weekend-ul ... cred că va fi tot ploios !
♊Tv-ul ... ne dă tot veşti alarmante: neînțelegeri politice, inundații, prețuri crescute zilnic... țara este parcă prinsă în plasa unui "păianjen" uriaş, "roşu"...
♊Noutatea săptămânii ... pot spune că este răbdarea mea de a fotografia un... melc:
miercuri, 27 iunie 2018
de prin grădină adunate şi apoi la lume date...
( http://homewithmrst.blogspot.ro ), joc la care particip cu drag !
trei zile după Sânziene...
... particip și eu cu drag la "Miercurea fără cuvinte", joc organizat de Carmen
( http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro) !
( http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro) !
luni, 25 iunie 2018
via Butera 24...
Pop Simion
Oraşe infidele
Via Butera 24
-Palermo-
Bălcescu exilat la Palermo.
Bălcescu gândind şi scriind la Palermo.
Bălcescu murind la Palermo.
Bălcescu - trăind în cei de azi şi în eternitate.
Imaginea palermitană a exponentului paşoptismului românesc este flacără și stindard, foc viu iluminând conştiințele româneşti.
Cu acest gând m-am dus la Palermo să-l regăsesc pe marele patriot, consângeanul pentru care semnatarul acestor rănduri avea un legământ de conştiință: ardeam de nerăbdare să-l regăsesc nu doar pe omul-flacără, ci deopotrivă pe tragicul peregrin, pe gânditorul care locuiește în cel mai frumos templu pe care bizantinismul meu ateu l-a ridicat vreodată, pe prietenul de cruce cu pescarii și docherii din portul Cala, aşezat în marea Tireniană, la picioarele muntelui Pellegrino, pe tristul și enigmaticul insurgent, rătăcind noaptea - ca o umbră de lumină - pe străduțele labirintice legate ciorchine de Foro Italico, pentru a ajunge la întâlnirile secrete cu prietenii lui de stirpe "carbonario", pe tânărul palid, bolnav de tuberculoză, pe poetul care a ars pe rugul fantastic al credințelor de libertate şi revoluție, retras în această fabuloasă și solară insulă de latinitate, unde era atât de străin şi, în acelaşi timp, mereu acasă, într-un Palermo unde gândea și scria cu febrilitate, devorat de singurătate şi neagra uitare, devorat de moarte. ..
L-am găsit în toate aceste ipostaze - nu neapărat în argumente palpabile, materiale sau în documente de epocă; am găsit atmosfera memorială a tuturor acestor ipostaze în care s-a reverberat ilustrul meu compatriot şi înaintaş, spiritul autentic al marelui amurg palermitan al lui Nicolae Bălcescu.
Străbat via di Mezzomonreale, via Pindemonte şi corsa Calatafimi ca să ajung la catacombele capucinilor, fantasticul osuar păstrând rămășițele pământeşti a peste 8000 de morți; aici, între prinți şi cerșetori, între revoluționari şi monarhi, între cetățeni de onoare şi exilați, între blasfemiați şî înalte fețe bisericeşti, se odihnesc osemintele acestui mare prinț al neodihnei și redeşteptării naționale, care a fost Nicole Bălcescu. Cei doi călugări care mă conduc prin acest imperiu al tenebrelor și groazei, s-au lăsat fotografiați dar m-au rugat să nu le desconspir fizionomia, anonimatul fiind o regulă a Ordinului capucin; ei sunt mândri de a avea printre numele ilustre ale osuarului pe acela al românului Bălcescu şi, în semn de înalt respect şi prețuire, au tipărit un pliant care exaltă acest fapt și reproduce facsimil placa memorială aşezată în prima boltă a catacombelor.
"Bălcescu este unul dintre cei mai căutați, pelerinajul românilor aici este frecvent şi de cea mai mare pioșenie, semn că spiritul lui Bălcescu este foarte prezent în România de azi, motiv să ne întreținem adesea cu compatrioții dumneavoastră", îmi spune ciceronele meu îmbrăcat, în ciuda caniculei, în sutana de stofă groasă, de culoare maro și încălțat cu sandale de piele de capră pe piciorul gol, jucându-şi între degete mătăniile din sâmbure de măslin.
Cobor în portul Cala, în puzderia de ambarcațiuni, între pescarii gălăgioși şi petrecăreții docheri, care dau energie şi culoare tavernelor din via Cristoforo Colombo şi via dei Cantieri Navali. E mediul frecventat de revoluționarii "carbonario". E mediul lui Bălcescu. Am senzația că prin intermediul acestor oameni mă contopesc cu obsesiva şi imateriala siluetă a lui Bălcescu, care primeşte în acest mod trup, sânge, viață, devine aievea, intră în biografia mea.
Cât stau aici, la Palermo, aş fi voit să locuiesc, ca şi Bălcescu, într-o cămăruță a hotelului "Trinacria", pe străduța via Butera nr.24, în geana portului şi în geana mării Tireniene, sub muntele Pellegrino, cuibul atâtor legende fantastice din care mitologia civilizațiilor suprapuse a Mediteranei şi-a făcut un far. Hotelul "Trinacria" nu mai există, clădirea-mamut, îmbătrânită de vreme și neîngrijă este pustie. Prin odăile largi, prăfoase, cu resturi de mobilă din celălalt veac, bate briza stârnind zgomote stranii, aleargă pe lungile şi tenebroasele coridoare. Soarele sudic dă cu tifla oglinzilor sparte ale unor alcovuri din care viața s-a refugiat de decenii. Clanțele de aramă galbenă au uitat căldura mâinii omeneşti. Vănturi fierbinți trântesc uşi ale nimănui, zgâlțâie ierburile agățătoare care au invadat terasele pustii ale stabilimentului şi horbota cuprinsă de beția mov a florilor de bugenvillia. Casa a devenit sumbru fagure al tristeții şi părăsirii unde doar câte un cerșetor se mai refugiază pentru a se adăposti peste noapte, tolănit pe valurile de velur ale unor foste şi mâncate de molii draperii, într-un balansoar ros de şoareci ori într-un fotoliu cu trei picioare şi droturi răvășite.
Şi totuşi, edificiul acesta nu este pustiu: îl găsesc aici - sublim cerber şi ghid - pe octogenarul Giuseppe Padellaro şi soția sa Carmela, cuplu pitoresc şi bonom, în care respiră calmul, negraba şi nostalgia celui de al XIX-lea veac. Giuseppe Pandellaro e Cavalierre dell Ordine di Vittorio Veneto (decernat în 1970), locuiește de peste 40 de ani în acest edificiu şi vorbeşte de signor Nicola Bălcescu ca despre un amic ce a plecat ieri-alaltăieri, pe nepusă masă, dus de nişte treburi de ale lui şi se va întoarce în odăița de la etajul întâi, tot pe nepusă masă, când te aștepți mai puțin; bătrânelul îl va întâmpina pe insul acela cu figură palidă, enigmatică, încadrată de o barbă neagră, cu 'bon giorno, Nicola', la care respectivul va răspunde fără cuvânt, atingând cu două degete borul țilindrului său negru, satinat, după care va urca scara spiralată, de lemn, care scârțâie de mama focului. Giuseppe Padellaro e mândru de a fi unicul supraviețuitor al acestei case, în care, printr-un splendid, simbolic şi semnificativ joc al întâmplării, au locuit doi mari revoluționari şi fii a două popoare gemene - român şi italian - legate prin originea lor romană comună: Bălcescu şi Garibaldi. O comuniune de origine, de luptă și de ideal, de viață și de moarte.
Cu aceste spuse, trista poveste palermitană a lui Bălcescu abia începe. Călătoria mea acolo a fost un pios pelerinaj de credință şi, în acelaşi timp, de profesiune. Dar pelerinajul la Bălcescu trăind şi murind la Palermo noi, românii, îl refacem zilnic, obsesiv aproape, cu gândirea şi simțirea, cu fantezia şi verbul.
(Pop Simion, vol. "Oraşe infidele", "Via Butera 24-Palermo")
...postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro )
unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday"!
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Via Butera 24-Palermo" de Pop Simion!
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Simion_Pop)
Oraşe infidele
Via Butera 24
-Palermo-
Bălcescu gândind şi scriind la Palermo.
Bălcescu murind la Palermo.
Bălcescu - trăind în cei de azi şi în eternitate.
Imaginea palermitană a exponentului paşoptismului românesc este flacără și stindard, foc viu iluminând conştiințele româneşti.
Cu acest gând m-am dus la Palermo să-l regăsesc pe marele patriot, consângeanul pentru care semnatarul acestor rănduri avea un legământ de conştiință: ardeam de nerăbdare să-l regăsesc nu doar pe omul-flacără, ci deopotrivă pe tragicul peregrin, pe gânditorul care locuiește în cel mai frumos templu pe care bizantinismul meu ateu l-a ridicat vreodată, pe prietenul de cruce cu pescarii și docherii din portul Cala, aşezat în marea Tireniană, la picioarele muntelui Pellegrino, pe tristul și enigmaticul insurgent, rătăcind noaptea - ca o umbră de lumină - pe străduțele labirintice legate ciorchine de Foro Italico, pentru a ajunge la întâlnirile secrete cu prietenii lui de stirpe "carbonario", pe tânărul palid, bolnav de tuberculoză, pe poetul care a ars pe rugul fantastic al credințelor de libertate şi revoluție, retras în această fabuloasă și solară insulă de latinitate, unde era atât de străin şi, în acelaşi timp, mereu acasă, într-un Palermo unde gândea și scria cu febrilitate, devorat de singurătate şi neagra uitare, devorat de moarte. ..
L-am găsit în toate aceste ipostaze - nu neapărat în argumente palpabile, materiale sau în documente de epocă; am găsit atmosfera memorială a tuturor acestor ipostaze în care s-a reverberat ilustrul meu compatriot şi înaintaş, spiritul autentic al marelui amurg palermitan al lui Nicolae Bălcescu.
Străbat via di Mezzomonreale, via Pindemonte şi corsa Calatafimi ca să ajung la catacombele capucinilor, fantasticul osuar păstrând rămășițele pământeşti a peste 8000 de morți; aici, între prinți şi cerșetori, între revoluționari şi monarhi, între cetățeni de onoare şi exilați, între blasfemiați şî înalte fețe bisericeşti, se odihnesc osemintele acestui mare prinț al neodihnei și redeşteptării naționale, care a fost Nicole Bălcescu. Cei doi călugări care mă conduc prin acest imperiu al tenebrelor și groazei, s-au lăsat fotografiați dar m-au rugat să nu le desconspir fizionomia, anonimatul fiind o regulă a Ordinului capucin; ei sunt mândri de a avea printre numele ilustre ale osuarului pe acela al românului Bălcescu şi, în semn de înalt respect şi prețuire, au tipărit un pliant care exaltă acest fapt și reproduce facsimil placa memorială aşezată în prima boltă a catacombelor.
"Bălcescu este unul dintre cei mai căutați, pelerinajul românilor aici este frecvent şi de cea mai mare pioșenie, semn că spiritul lui Bălcescu este foarte prezent în România de azi, motiv să ne întreținem adesea cu compatrioții dumneavoastră", îmi spune ciceronele meu îmbrăcat, în ciuda caniculei, în sutana de stofă groasă, de culoare maro și încălțat cu sandale de piele de capră pe piciorul gol, jucându-şi între degete mătăniile din sâmbure de măslin.
Cobor în portul Cala, în puzderia de ambarcațiuni, între pescarii gălăgioși şi petrecăreții docheri, care dau energie şi culoare tavernelor din via Cristoforo Colombo şi via dei Cantieri Navali. E mediul frecventat de revoluționarii "carbonario". E mediul lui Bălcescu. Am senzația că prin intermediul acestor oameni mă contopesc cu obsesiva şi imateriala siluetă a lui Bălcescu, care primeşte în acest mod trup, sânge, viață, devine aievea, intră în biografia mea.
Cât stau aici, la Palermo, aş fi voit să locuiesc, ca şi Bălcescu, într-o cămăruță a hotelului "Trinacria", pe străduța via Butera nr.24, în geana portului şi în geana mării Tireniene, sub muntele Pellegrino, cuibul atâtor legende fantastice din care mitologia civilizațiilor suprapuse a Mediteranei şi-a făcut un far. Hotelul "Trinacria" nu mai există, clădirea-mamut, îmbătrânită de vreme și neîngrijă este pustie. Prin odăile largi, prăfoase, cu resturi de mobilă din celălalt veac, bate briza stârnind zgomote stranii, aleargă pe lungile şi tenebroasele coridoare. Soarele sudic dă cu tifla oglinzilor sparte ale unor alcovuri din care viața s-a refugiat de decenii. Clanțele de aramă galbenă au uitat căldura mâinii omeneşti. Vănturi fierbinți trântesc uşi ale nimănui, zgâlțâie ierburile agățătoare care au invadat terasele pustii ale stabilimentului şi horbota cuprinsă de beția mov a florilor de bugenvillia. Casa a devenit sumbru fagure al tristeții şi părăsirii unde doar câte un cerșetor se mai refugiază pentru a se adăposti peste noapte, tolănit pe valurile de velur ale unor foste şi mâncate de molii draperii, într-un balansoar ros de şoareci ori într-un fotoliu cu trei picioare şi droturi răvășite.
Şi totuşi, edificiul acesta nu este pustiu: îl găsesc aici - sublim cerber şi ghid - pe octogenarul Giuseppe Padellaro şi soția sa Carmela, cuplu pitoresc şi bonom, în care respiră calmul, negraba şi nostalgia celui de al XIX-lea veac. Giuseppe Pandellaro e Cavalierre dell Ordine di Vittorio Veneto (decernat în 1970), locuiește de peste 40 de ani în acest edificiu şi vorbeşte de signor Nicola Bălcescu ca despre un amic ce a plecat ieri-alaltăieri, pe nepusă masă, dus de nişte treburi de ale lui şi se va întoarce în odăița de la etajul întâi, tot pe nepusă masă, când te aștepți mai puțin; bătrânelul îl va întâmpina pe insul acela cu figură palidă, enigmatică, încadrată de o barbă neagră, cu 'bon giorno, Nicola', la care respectivul va răspunde fără cuvânt, atingând cu două degete borul țilindrului său negru, satinat, după care va urca scara spiralată, de lemn, care scârțâie de mama focului. Giuseppe Padellaro e mândru de a fi unicul supraviețuitor al acestei case, în care, printr-un splendid, simbolic şi semnificativ joc al întâmplării, au locuit doi mari revoluționari şi fii a două popoare gemene - român şi italian - legate prin originea lor romană comună: Bălcescu şi Garibaldi. O comuniune de origine, de luptă și de ideal, de viață și de moarte.
Cu aceste spuse, trista poveste palermitană a lui Bălcescu abia începe. Călătoria mea acolo a fost un pios pelerinaj de credință şi, în acelaşi timp, de profesiune. Dar pelerinajul la Bălcescu trăind şi murind la Palermo noi, românii, îl refacem zilnic, obsesiv aproape, cu gândirea şi simțirea, cu fantezia şi verbul.
(Pop Simion, vol. "Oraşe infidele", "Via Butera 24-Palermo")
...postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro )
unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday"!
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Via Butera 24-Palermo" de Pop Simion!
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Simion_Pop)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)