duminică, 12 februarie 2012

Eminescu

... din minunatele poezii ale lui Mihai Eminescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu ):
      "Rugămu-ne îndurărilor
       Luceafărului mărilor;
       Din valul ce ne bântuie 
       Înalţă-ne, ne mântuie.
       Privirea adorată    
       Asupră-ne coboară;
       O, maică preacurată
       Si pururea fecioară
                          Marie!
                                    Crăiasă alegându-te
                                    Îngenunchem rugându-te
                                    Înaltă-ne, ne mântuie
                                    Din valul ce ne bântuie.
                                    Fii scut de întărire
                                    Şi zid de mântuire,
                                    Privirea-ţi adorată
                                    Asupră-ne coboară,
                                    O, maică preacurată
                                    Şi pururea fecioară
                                                       Marie!                          
       Noi, ce din mila sfântului
       Umbră facem pământului,
       Rugămu-ne-ndurărilor,
       Luceafărului mărilor,
       Ascultă-a noastre plângeri,
       Regină peste îngeri,
       Din neguri te arată, 
       Lumină dulce clară,
       O, maică prea curată
       Şi pururea fecioară
                          Marie!"
          

OVIDIU

mi-a plăcut să găsesc aceste rânduri despre pământul geţilor...
            "Şi cărticica asta e dintr-un ţărm străin
             Unde se varsă Istrul în Pontul Euxin!
             De eşti în sănătate deplină, cum aş vrea,
             Atunci e mai uşoară şi suferinţa mea!

             Mă întrebi cum trece viaţa, ce soartă am ajuns,
             Dar tu o ştii mai bine şi fără de răspuns:
             Sunt negru de durere, atât pot să-ţi spun,
             Ca toţi cei prinşi de ura cezarului prea bun!
             Hai, află cum trăieşte amicul tău sărman!
             Ce fel de oameni are tărâmul tomitan
             Şi ce moravuri? Iată: trăiesc îngrămădiţi
             Şi greci în ţara asta, şi geţi nedomoliţi,
             Dar geţii cei războinici ca grecii sunt mai mulţi.
             Necontenit pe-aicea cu spaimă să asculţi
             Pe drumurile pline cum trec şi vin din zări,
             Foiesc, foiesc pe drumuri sarmaţi şi geţi călări 
             Şi cred că nici o mână străină n-a umblat, 
             Nu le-a tăiat din plete şi nici din bărbi vreodat';
             Şi-nfig uşor, cu dreapta, făr-a clipi măcar,
             Cuţitul ce şi-l poartă la şold orice barbar;
             Şi printre ei trăieşte poetul ce-a cântat
             În ale sale versuri amorul delicat!
             De n-aş pieri pe-aicea, o cât de mult aş vrea
             Pe-aici să nu rămână, pribeagă, umbra mea!

             Mă uit la ţra asta, ce fel de oameni sunt!
             O, nu se află țară mai tristă pe pământ
             Sunt oameni doar fiare la fire şi la trup!
             Nici legea n-o respectă cu firea lor de lup!
             Aici dreptatea zace sub pumnul lor gemând!
             Aici dreptatea piere sub spadele sunând!
             Abia se văd la faţă, atâta-s de pletoşi!
             Se-mbracă-n piei de fiară şi-n cioarecii păroşi!
             Al lor obraz într-una le e acoperit,
             E apărat de geruri, de părul lung, zburlit!
             Şi-i recunoşti pe vorbă, adesea, pe puţini
             C-au fost odinioară de felul lor elini-
             Mai au ceva cuvinte schimonosite-ncet:
             Barbar sunt pronunțate şi cu accentul get!
             Aici nu ştie nimeni nici un cuvânt latin
             Şi uit şi eu latina, puţin câte puţin:
             De-atât timp o vorbă latină n-am schimbat!"
                      (OVIDIU (43 î.e.n-17/18 e.n), ''Elegia a VII-a'')
                       -https://ro.wikipedia.org/wiki/Publius_Ovidius_Naso -