Harry Gloesner
Cumplitele ore de spaimă
Sergentul de poliție Jerry Colman stătea pe malul lacului cu undița în mână, cu pantalonii suflecați până la genunchi și cu picioarele lăbărțate atârnându-i în apă. De parcă ar fi vrut să atragă peștii în felul acesta ! Într-un timp destul de scurt scoase doi păstrăvi minunați şi un țipar.
Jerry Colman era cât se poate de mulțumit de sine şi de lume. Vremea era minunată și el mai avea încă trei săptămâni de concediu, lipsit de orice grijă. Trei săptămâni fără criminaliști, fără păsările de noapte ale marilor oraşe. Linişte, libertate, singurătate. Începu să fluiere o melodie veselă. Întînse mâna după o cutie de bere din care, după ce o deschise, sorbi cu sete lichidul rece şi spumos.
Cutia goală o aruncă pe suprafața apei. Scoase apoi pistolul său de calibrul 38 şi cu trei focuri măiestru executate, o trimise la fundul lacului. Dar, pentru ca nici plămănii să nu rămână nesatisfăcut, îşi scoase o țigară, o puse frumuşel între buze şi, deodată, se cutremură: pe oglinda apei, drept în fața lui, apăru, alungindu-se, umbra unui individ !
Acesta era ultimul lucru de care Jerry îşi mai aducea aminte. În clipa următoare, asupra capului lui căzu o lovitură puternică de pumn şi el îşi pierdu cunoștința...
Revenindu-şi, privi mirat în jurul său. Se găsea într-o poziție foarte puțin obişnuită, care nu-i era deloc plăcută: era legat cu spatele la perete în coliba pescăresc pe care tocmai o închiriase pentru a-şi petrece concediul. Doamne, dar cum stătea ! În jurul gâtului avea un lanț care, cu fiecare mişcare a capului, se putea strânge, sugrumându-l. În fața lui se găseau două canistre cu benzină, iar între ele o cutie din care se auzea ticăitul unui ceas. Pe lângă toate astea se mai găsea acolo şi un ins nebărbierit care fluiera a pagubă învârtind în mână pistolul lui Jerry.
-Ce părere ai acum, neicuțule ? izbucni, râzând, insul nebărbierit. Ai revenit iarăşi cu picioarele pe pământ ?
-Cine eşti dumneata, domnule, şi ce dorești de la mine ? Ce vrei ? strigă Jerry Colman nu fără o anume neliniştea în glas.
-Chiar trebuie să-ți spun cine sunt, Colman ? întrebă nebărbieritul făcând un pas înainte. Tot nu m-ai recunoscut ?
Tăcu o clipă, apoi adăugă:
-Ar fi cazul să-l recunoşti, totuşi, pe cel care a stat cinci ani în celula morții pentrun o crimă pe care tu ai săvârşit-o !
Jerry Colman se făcu alb ca varul.
-Dumneata eşti, Tom Burke ? Cum ai ajuns aici ?
-M-au ajutat să evadez nişte foarte buni prieteni care erau convinși de nevinovăția mea. Acum mă aflu aici pentru a mă răfui cu tine, domnule Colman ! Vezi cutia aia dintre canistrele cu benzină ?
Jerry nu răspunse, încuviință doar din cap. Pe frunte îi apăruseră broboane reci de sudoare.
-În cutia aia -- continuă nebărbieritul -- se află o încărcătură de exploziv care acționează la oră fixă. Tom Burke râse drăcește. Peste cinci ore, adică la doisprezece fix, ceasul va provoca explozia... Cele două canistre cu benzină vor lua foc şi vor preface coliba asta într-o vâlvătaie... Iar dumneata, domnule Colman, te vei mistui în această vâlvătaie ! Eu am îndurat cinci ani de groază şi chinuri în celula morții, dumneata numai cinci ceasuri... Natural, există şi posibilitatea de a-ți salva pielea: îmi vei spune unde ai ascuns cei 800 000 dolari pentru care l-ai împușcat pe Frank Harris !
-Nu am nici un ban, se apără Jerry Colman, iar pe Frank Harris nu eu l-am împușcat, ci dumneata, domnule Tom Burke !
-Ştii, la început aşa am crezut şi eu, remarcă nebărbieritul, dar mai târziu, după ce am pus cap la cap unele esențe, după importanța lor... Era însă prea târziu, mă aflam de-acum în spatele gratiilor... Ştii ce, Colmane, am să-ți povestesc tot ce s-a întâmulat atunci, de-a fir a păr, zise Tom Burke şi îşi aprinse o țigară. Acum cinci ani, în noaptea aceea, eu şi prietenul meu, Mark Slade, ne-am furișat, în clădirea lui "Federal Reverse Bank" din San Francisco... După două ore în care am transpirat din greu, am reuşit, în sfârşit, să deschidem casa principală, colosul acela... În momentul când toți banii au fost puși în saci şi ne pregăteam să ne facem nevăzuți, ne-ați surprins. Dumneata şi colegul dumitale, Frank Harris, ne-ați surprins, S-au schimbat focuri de pistol, cred că vă mai aduceți aminte... Mark Slade a fost rănit mortal, eu am încercat să fug. Un glonte mi-a atins umărul din care cauză am scăpat pistolul. Cu toate astea am reuşit să fug... Dumneata ai luat pistolul meu, l-ai împușcat pe colegul Frank Harris şi ai ascuns captura noastră: cei 800 000 dolari. În fața superiorilor ai susținut că eu l-am împușcat pe Frank Harris şi că am fugit cu banii.
Tom Burke trase cu sete din țigară, apoi continuă.
-Câteva zile mai târziu, am fost arestat. Credeam şi eu că sunt ucigașul lui Frank Harris. M-am trezit abia în fața completului de judecată: mi-am amintit foarte clar că am tras numai trei focuri, iar arma mea a fost găsită complet descărcată ! Şi cum nu am luat nici unul dintre cei 800 000 de dolari atunci când am fugit, înseamnă că numai dumneata, Jerai Colman, ai putut lua sacul cu bani. Aşa că spune repede unde ia-i ascuns, altfel... amin !
Înspăimântat teribil, Jerry Colman se zbătea zadarnic în imobilizarea în care se afla.
-Nu am nici un ban ! Nu eu l-am împuşcat pe Frank Harris, ci dumneata. Tribunalul a înlăturat orice dubiu ! Degeaba vrei să răscolești acuma lucrurile, Burke ! Ai înnebunit sau ce ai de vii cu halucinații d-astea ?
-Nu, Colman, nu am înnebunit ! Dumneata şi numai dumneata l-ai putut omorâ pe Harris. Dar asta este treaba dumitale, ca să fiu drept pe mine mă interesează numai banii... Ascultă, Colman, ies sa mă plimb puțin prin pădure. Mai ai exact patru ore şi douăzeci de minute, suficient timp de gândire. Când o să mă întorc, îmi vei povesti cu lux de amănunte cum s-a desfășurat toată acțiunea dar şi unde ai ascuns banii. La revedere, Colman ! Sper să mă întorc la timpoliție, ştii, în ultima vreme ceasul ăsta o cam ia înainte...
După plecarea lui Tom Burke, Jerry Colman încearcă zadarnic să se elibereze din legătură. Cât s-a mai chinuit ! Totul a fost însă în van, cu toate că transpirate din belșug...
Şi timpul trecea. Minutele i se păreau secunde, orele minute. Tiubitul monoton al mașinii infernale îl fălea să se simtă la marginea prăpastiei, a disperării. La un moment dat, i se păru că maşina infernală era pe punctul de a provoca explozia. Încercă zadarnic să o îndepărteze, cu piciorul dintre canistre. Cel mai groaznic era însă faptul ca nu ştia cât e ceasul. La al lui nu se putea uita căci Burke îl legase cu mâinile la spate... I se păru că de la plecarea lui trecuse o veşniciei. ..
Cu scurgerea fiecărui minut dorea tot mai mult ca Tom Burke să se întoarcă, chiar dacă în sinea lui se temea de el. Burke era acum singurul om din lume care l-ar fi putut salva !
În fine, cănd mai erau vreo zece, douăsprezece minute, intră în colibă şi Tom Burke. Îl găsi pe Colman de nerecunoscut, schimbat. În mai puțin de cinci ore de groază îmbătrânise cu ani întregi şi acum părea un neputincios cu toate că sângele îi circula năvalnic prin vine. Sub ochi avea cearcăne adânci, de culoare neagră-vineție.
-Fie-ți milă, Burke ! Voi face tot ce vei dori, numai opreşte, pentru numele lui Dumnezeu, maşina aia infernală se rugă el cu glas pe care singur nu şi-l recunoștea.
Tom Burke se aplecă și opri ceasul. Tic-tacul amuți.
-Unde ai ascuns cei 800 000 de dolari ?
Jerry Colman izbucni parcă ușurat.
-Cam la douăzeci de paşi de colibă se află o stâncă lângă care se găseşte un bolovan. Rostogoleşte-l şi vei găsi sub el dolarii pe care-i cauți. Du-te și te vei convinge !
Tom Burke zămbea mulțumit, înfipte o țigară aprinsă între buzele lui Jerry Colman, apoi întrebă.
-Dar cu Frank Harris cum a fost ? De ce l-ai împuşcat ? Vorbeşte, Colman, dar să spui numai adevărul.
Colman începu să vorbească trăgând cu sete din țigară.
-... Împreună cu Frank Harris v-am surprins atunci la bancă. Pe dumneata şi pe Mark Slade. În timpul schimbului de focuri Slade a fost rănit mortal, prăbuşindu-se în fața casei de bani... Eu m-am luat după dumneata, te urmăream, am călcat însă pe pistolul pe care tocmai îl pierduseşi. Mi-am luxat puțin piciorul aşa că nu am mai putut continua urmărirea... Am ridicat pistolul de jos şi m-am întors la Frank Harris. St Stătea aplecat şi răscolești în sacul cu bani. Să-l fi văzut cum îi luceau ochii... "Dacă ar fi ai noştri, am avea cu ce trăi până la adânci bătrânețe..." Ascultă, Frank, i-am zis, o astfel de ocazie ți se oferă o singură dată în viață ! Pe scurt, i-am propus să ascundem banii şi să-i împărțim mai târziu când lucrurile s-or mai linişti. El prinse sacul ca şi cum ar fi vrut să-l tragă din fața mea.
Ajuns aici, Jerry Colman se opri puțin apoi zise:
-După aceea s-a petrecut ceva ce nici astăzi nu pot să înțeleg... Totul a fost ca într-un vis... L-am împușcat pe Frank Harris, colegul meu, cu pistolul dumitale. După ce l-am împuşcat, am ascuns sacul cu bani în maşina noastră de patrulare și am dat alarma la postul de poliție. Le-am spus că Frank Harris a fost împuşcat de unul dintre hoți care a dispărut cu prada...
Tom Burke zâmbi satisfăcut.
-Vezi, Jerry Colman, din toată comedia asta eu n-am avut nevoie decât de mărturisirea dumitale ! Mi-ai căzut în plasă, Jerry Colman !
Făcu iarăşi o pauză, după care continuă:
-În cele două canistre nu se află nici o picătură de benzină, ci apă obişnuită din lacul de alături. Şi nici în cutie nu se află o maşină infernală, ci un deșteptător... În afară de astea, mai este și un magnetofon cate a înregistrat mărturisirea dumitale...
Tom Burke mai făcu o pauză apoi a continuat:
-Şi acum, Colman, încă o surpriză: eu nu sunt Tom Burke ! Scuzați dar aceasta era singura posibilitate de a dovedi nevinovăția fratelui meu şi de a-l salva de la camera de gazare... Cameră în care vei poposi, cât de curând, dumneata, stimate domnule Jerry Colman... !
(Harry Gloesner, "Cumplitele ore de spaimă")
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine câte o porție mică de literaturău SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă scrise de specialiştii domeniului, în decursul timpului) !
... sper că a fost o lectură plăcută !
