Implicația iubirii
de Hoshi Shinichi
Un bărbat între două vârste se duse la dl N, directorul unei societăți care fabrica roboți.
--Pot să vă rog să-mi construiți un robot ?
--Bineînțeles. E activitatea noastră. Dar societatea mea nu produce articole standardizate, de serie, e specializată în finisarea cu mare precizie a roboților cu destinații speciale. Obținem, îndrăznesc să afirm, adevărate opere de artă. Prețul e, desigur, mai ridicat dar...
--Problema asta nu se pune.
--Așadar, ce fel de robot doriți ? Ce va avea de făcut ?
Vizitatorul scoase o carte de vizită și, după ce arătă că este avocat, începu să povestească:
--De fapt, sunt și un fel de consilier al unei persoane deosebit de bogate...
În mare, discuția ce urmă poate fi rezumată astfel:
Era vorba de o pereche deținând o avere considerabilă. Mai presus de toate, însă, cei doi soți erau legați printr-o mare afecțiune reciprocă. De la căsătorie, și chiar mai înainte, de când se cunoscuseră, viața li se desfășurase în deplină înțelegere. De fapt, în aparență dar și în realitate, continuau să stârnească invidia tuturor până și în toamna vieții. Într-o zi însă, soția muri. Legat de ea întreaga viață, bătrânul nu putea accepta, nici sufletește și nici cu rațiunea, dispariția soției. Evidență morții nu-și putea face loc în mintea lui. După nenorocire, comportamentul bătrânului deveni de aceea, în multe privințe, ciudat.
--... cam asta e. Din pricina vârstei înaintate înțelege totul mai greu dar întreaga lui atitudine arată că iubirea i-a rămas nealterată. Sunt îngrijorat și mă întreb ce se poate face...
Aprobând din cap, dl N spuse:
--Așa, prin urmare... Și totuși, dacă-i așa, de ce nu consultați mai degrabă un medic ?
--Știți... o terapeutică psihologică menită să-l determine să înțeleagă și să accepte moartea soției i-ar răni cu siguranță și mai mult sensibilitatea...
--Da, aveți dreptate.
--Și mai e o problemă, cel puțin la fel de importantă. Dată fiind starea, nu tocmai normală, a bătrânului, n-ar putea ajunge să-și folosească averea exorbitantă în scopuri fanteziste și inutile ? Fiii lui sunt profund îngrijorați de acest aspect posibil. În plus, chiar mie mi se pune problema vitală a eventualei pierderi a unui client important.
--E regretabil că o problemă de ordin afectiv s-a transformat într-una materială... Și, până la urmă, ce intenții aveți ?
Încurajat de dl N, avocatul răspunse:
--V-aș ruga să construiți un robot care să reprezinte copia fidelă a soției dispărute. Poate că avându-l mereu în preajmă, bătrânul își ca petrece restul zilelor în pace. În felul ăsta am fi cu toții salvați. Prețul nu contează... Vă rog... Iar în privința caracterului legal al prezenței unui asemenea partener în preajma bătrânului, am obținut acordul autorităților.
Verificând autorizația, dl N spuse:
--Am înțeles. Dar pentru a realiza o copie identică a doamnei dispărute avem nevoie de o documentație completă...
--În măsura puterilor mele am adunat date cât mai cuprinzătoare. Benzi cu imprimări ale vocii sale, altele cu imaginea fizică a dispărutei, cu gesturile și mișcările ei, date despre caracter și multe altele. Chiar dacă robotul ar vădi unele imperfecțiuni, nu cred că bătrânul și-ar putea da seama de ceva, vederea și auzul fiindu-i slăbite.
--Atunci, să încercăm.
Dl N preluă rezolvarea problemei și cum se insistase asupra soluționării ei cât mai repede, răspunse deosebit de prompt solicitării. După care, luând legătura cu avocatul, îl chemă să-i prezinte robotul.
--Extraordinar ! Adevărat, e vorba doar de aspectul exterior dar...
--În privința vocii, e absolut identică. Dar, întrucât datele pe care ni le-ați furnizat cu privire la caracter au fost insuficiente, am conceput un creier electronic de extremă finețe, în stare să evolueze. Adaptându-se în continuare la mediu, va acumula noi calități care, la rândul lor, se vor fixa definitiv. Cu alte cuvinte, va ajunge să funcționeze perfect în mod dinamic și gradat.
--Nu știu cum mi-aș putea exprima recunoștința. Vă mulțumesc.
Satisfăcut, avocatul plăti și se retrase.
După scurt timp, luă din nou legătură cu dl N pentru a-i aduce la cunoștință faptul că rezultatele intervenției robotului depășeau cu mult așteptările și pentru a-i transmite mulțumirile viitorilor moștenitori, acum pe deplin liniștiți.
Când dispunea de puțin timp liber, dl N se ducea chiar el să urmărească modul de funcționare al robotului care se adaptase perfect. De fapt nu vedea decât spectacolul celor doi bătrâni soți, manifestând unul față de celălalt profunda afecțiune ce-i legase din totdeauna.
Bătrânul era convins că se află în prezența soției.
Cu voce scăzută, robotul îi cânta uneori vechi melodii.
La rândul lui, dl N era încântat de realele foloase pe care firma sa le adusese.
Și astfel, după câțiva ani și fără alte incidente, bătrânul părăsi și el această lume. Până în ultima clipă nu-i dădu prin minte că soția îi fusese înlocuită printr-un robot. Dacă cineva ar fi încercat să-i dezvăluie adevărul, probabil că nici în ruptul capului nu i-ar fi dat crezare.
După câtva timp, avocatul se duse din nou la dl N.
--Datorită dumneavoastră atâtea interese s-au putut menține în deplină armonie și moștenitorii n-au întâmpinat niciun fel de greutăți. Dar a apărut o problemă în legătură cu robotul pe care gândeam să vi-l restitui și....
--S-a întâmplat ceva ?
--Are o comportare ciudată. Nu mai vrea să părăsească locuința. Nu acceptă ideea morții soțului. Și reacționează surprinzător...
Auzind una ca asta, dl N se duse chiar el să vadă cum stăteau lucrurile.
Totul se potrivea cu povestirea avocatului.
În plus, robotul nu îngăduia să fie dezafectat așa că nu se putea întreprinde nimic. Se umanizase probabil excesiv însușindu-și prea bine rolul soției defunctului.
Dl N reflectă și consideră că soluția consta în construirea unui nou robot, de astă dată copie a bătrânului.
Și astfel totul reintră în normal. Imaginile celor doi soți credincioși se aflau din nou împreună. Se ajunsese la un punct mort: neputând fi despărțite, erau la fel de nefolositoare.
Dl N avu atunci ideea de a instala cuplul într-o mică rachetă pe care o lansă în văzduh. Cum nu consumau nici aer, nici alimente, soluționase problema într-un mod convenabil.
Lăsând în urmă un jet de flăcări, racheta dispăru în depărtările Cosmosului.
Urmărind-o cu privirea, avocatul se adresă d-lui N:
--Povestea lor e însăși povestea iubirii. Iată, dispar printre stele. Peste puțină vreme vor ajunge undeva, pe o stea, vor locui în grădinile Edenului și vor trăi un timp al iubirii veșnice...
--În ciuda profesiunii dumneavoastră, domnule avocat, vorbiți astăzi atât de poetic... Aveți, cu siguranță, dreptate. S-au îndepărtat pentru totdeauna de Pământul pe care iubirea tinde să devină doar o amintire. Chiar dacă o mai înțeleg cu mintea, oamenii de azi nu mai sunt în stare să trăiască iubirea... Petrecându-i acum pe cei doi, ne luăm în fapt rămas bun de la iubirea ce dispare de pe lumea asta și totul aduce cu un cântec de despărțire. Nu-i o poveste frumoasă ?
Avocatul îl ascultase cu mirare.
--Și dumneata vorbești ciudat... Dacă mă gândesc, ipostaza de om de afaceri nu ți se potrivește deloc.
--Regret dar dumneavoastră m-ați adus aici. De fapt, am încunoștiințat de întâmplarea asta Centrul de Presă și interesul publicului a fost stârnit imediat. Nu s-a făcut astfel, fie și indirect, o extraordinară publicitate calității excepționale a societății mele ? Dacă fac un calcul, reclama asta m-a costat chiar foarte puțin.
Îndreptându-și privirile spre cer, avocatul șopti:
--Într-adevăr, Pământul s-a uscat sufletește...
Implicația iubirii
-- Hoshi Shinichi --
[ https://en.m.wikipedia.org/wiki/Shinichi_Hoshi ]
- traducere Liana Trufașu -
... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului) !
... sper că a fost o lectură interesantă !
.jpg)
