Strada
Sorin Liviu Sighişanu
Era o noapte răcoroasă, în consecință tânărul hotărâ că n-ar fi indicat să meargă alături de fată fără să-şi țină brațul petrecut după umerii ei..."Nu de alta dar printre blocurile astea e destul curent", zise el grijuliu şi fata aprobă spunând că n-ar avea nimic împotrivă dacă el ar încălzi-o într-un fel.
Circulația se mai rărise şi teii de pe margine, printr-o întâmplare fericită, miroseau chiar a tei înfloriți. Strada căpătase un aspect aproximativ romantic, aşa că tânărul îi şopti fetei la ureche "te iubesc" şi ea fu atât de fericită încât se opri din mers. Tânărul tuşi semnificativ, îşi scoase ochelarii, îi şterse grăbit cu o bucățică de piele de căprioară, apoi îi puse la ochi. Îşi aminti într-o clipă de discuția "ca de la bărbat la bărbat" pe care-o avusese cu tatăl său. Acesta îi spusese că în tinerețea lui, în chestiuni de dragoste, urmase "secolul vitezei" şi era normal ca el, fiul, să se comporte adecvat unei epoci noi, mai evoluate. "Eu pe maică-ta am cucerit-o cumpărându-i un kilogram de struguri, pe care i-am mâncat tot eu până la urmă", îi povestise tatăl izbucnind în râs, încântat de amintirea acelor clipe.
Aşadar, tânărul puse în aplicare sfaturile părintești, o trase la pieptul său pe fată şi o sărută. Ea păru atât de emoționată, încăt închise ochii şi se lăsă vrăjită de energia tănărului...
💬Urmează să testezi reacția psihică spontană a acestei colectivități. Atenție la selectarea nuanțelor şi la variațiile intensității emoționale. Dacă nu întâlnești ceva convenabil îți dau permisiunea să provoci, mai ales dacă eşti spre sfârșitul perioadei afectate. În eventualitatea că ți se pare interesant, poți chiar să aduci un subiect💬, îşi aminti fata că-i spusese comandantul...
Destul de rarii trecători nu se sinchiseau cătuşi de puțin de o scenă obişnuită, când doi îndrăgostiți se sărută, şi îşi vedeau de drum.
Fata deschise în sfârşit ochii şi, căutând cu privirea Luna, o găsi lângă colțul unui bloc înalt de zece etaje, dar parțial acoperită de nori. Se desprinse din îmbrățișare şi arătă cu mâna spre terasa blocului.
Onorabilii trecători bucureşteni nu dau importanță unor tineri care se sărută în plină stradă, dar nu pot suporta să rămână impasibili atunci când cineva, indiferent cine, se uită cu atâta insistență spre cer, aşa că mai întâi se opri un domn în vârstă, cu un început ferm de obezitate, care-şi dădu pălăria pe ceafă şi se şterse înciudat cu batista pe frunte, urmat de o respectabilă gospodină, care făcuse piața destul de târziu (aşa avea să-i spună soțului), intorcându-se acum acasă cu trei plase doldora.
Contrariat, tânărul îşi scoase ochelarii, frecă din nou cu îndârjire lentilele, apoi se confesă fetei:
-Nu văd prea bine la distanță dar numai la distanță, să ştii. De aproape am nişte ochi de vultur...
-E cineva care vrea să se arunce jos de pe terasă, şopti fata.
Tânărul îşi încordă privirea şi i se păru că distinge, lângă balustrada terasei blocului, o formă care se legăna amenințător, gata-gata să se prăbușească de la acea înălțime considerabilă.
Între timp, grupul devenise mai consistent prin venirea unei femei îmbrăcată într-un capod de mătase, înflorat. Se întorcea de la o vecină dintr-un bloc alăturat, unde fusese să ceară un somnifer, deoarece avusese nefasta inspirație să bea o cafea la o oră destul de târzie. Se lipise şi un ins mărunt, care purta şapcă şi o jachetă albăstrie, peste care era petrecută în diagonală o centură lată şi largă pentru trupul lui subțire.
Şase oameni uitându-se noaptea în sus nu-i lucru curat şi e inadmisibil pentru orice trecător cumsecade şi plin de bun simț să nu fie curios, rămânănd indiferent la o astfel de situație. Așa că nu trecu mult şi grupul ajunse să numere vreo douăzeci de persoane. Începură să se facă auzite comentarii cu voce tare, fapt care enervă paşnicii locatari ai blocului, aceştia aprinzând luminile şi deschizând ferestrele cu gândul să zică ei ceva celor care au timp de discuții sub geamurile unor oameni ce-şi refac forțele pentru că se duc a doua zi la servici, dar renunțară văzând atâta lume strânsă şi mulți dintre ei coborără în stradă etalându-şi cu dezinvoltură pijamalele.
-Cine crezi că e ?...
-E demult acolo ?...
-Păi dacă voia să se arunce...
-După părerea mea sunt ferm convins că nu este un bărbat, cel mult poate fi o femeie...
De undeva apăru un milițian. Încercă zadarnic să ordone celor adunați să circule şi renunță blestemând în gând o bătătură care începuse să-l doară. Avea reumatism, i se umflau picioarele, iar cizmele mai lărgi pe care şi le comandase nu erau gata.
Un tip de la etajul opt, care avea obiceiul să bea țuică pe întuneric atunci când îl sâcâia insomnia, auzind vociferări, puse sticla pe pervazul ferestrei dar, aplecându-se să vadă despre ce este vorba, o mișcare greșită cu cotul îl făcu s-o răstoarne., sticla spărgându-se la picioarele celor adunați. Într-o clipă misterul fu elucidat.
-E beată, dom'le, asta e, n-are de gànd să se sinucidă.
-Atunci ce face acolo sus, la cucurigu ?
-Eu cred că nu e o femeie, mai curând e un tănar cu plete, unul care n-a reușit la facultate...
-Nu există, tinerii de azi nu prea se omoară cu țuică; le place mai mult coniacul sau whisky-ul. Ehei, nu mai e ca pe vremea noastră !...
Femeia care venise de la piață, lăsase plasele jos. În îmbulzeală, domnul cu tendință vădită de obezitate, călcă pe una din ele. Femeia începu să se vaiete:
-Vai de mine, mi-ați spart ouăle !
Domnul îşi privi pantoful murdar de gălbenușuri și se oferi să-i plătească paguba, dar primi un răspuns categoric:
-Lăsați, eu sunt de vină că le-am pus jos, şi apoi ce mai contează acum când se poate întâmpla moarte de om. Nu-I nimica, tot s-au ieftinit.
Domnul cel gras zise mulțumesc şi se trase într-o parte clătinând din cap. Fu martorul unei discuții în şoaptă.
-Ai văzut-o, n-a vrut să ia banii...
-Eu de mult o urmăresc; zvârle cu banii în dreapta şi-n stânga. La ea în casă e un lux...Ce mai, acum sunt foarte convinsă s-o reclam la "ilicit".
-Păi bărbat'su nu e ?...Are şi ea servici, de ce te miri ?
-Ce dacă e ? Un om cinstit ia banii, nu face pe cucoana. Mâine mă duc la ăia, la "ilicit".
Dintr-o dată, cineva îşi dădu seama că nimeni nu a luat nicio măsură să salveze persoana de pe acoperiş.
-Am fost eu până sus, zise unul. Era să fac infarct, nu merge liftul. Chepengul e închis cu lacătul.
-Şi atunci ăla sau aia cum dracu a ajuns acolo ?î ntrebă un inteligent.
-S-o fi urcat pe fereastră şi apoi pe burlan.
-Ce tâmpenie, dom'le, păi atunci se arunca pe fereastră și nu se mai ducea pe terasă dacă avea de gând să se omoare.
-Şi dacă stă la etajul întâi ?!
-Mda, cine ştie, poate nu vrea să se omoare dar dacă s-a îmbătat, e posibil să cadă de acolo. Noi trebuie sa luăm măsuri.
-Unde e cheia de la lacătul ăla ?
-La administrator. E plecat de acasă.
-Hai să spargem lacătul sau să tăiem unul din belciuge.
-Fugi, dom'le, nu fii copil ! Belciugele sunt din fier beton, groase ca degetul ăsta al meu, zise omul învârtindu-i celuilalt pe sub nas un deget într-adevăr gros cât un cremvurst.
-Să se urce cineva pe scara de incendiu, propuse femeia care voia să anunțe "ilicitul". Nu-i aşa, dragă ? îşi întrebă prietena care se feri discretă să nu-i miroasă celeilalte respirația.
-Vă spun eu cine e, se trezi deodată femeia în capod, e aia de la zece care face chefuri mereu şi mănâncă bătaie. N-am văzut aşa oameni: se îmbată, se bat, şi pe urmă zici că sunt în luna de miere.
-Dacă-i aşa, ce face pe terasă ? Ia lecții de gimnastică ? Dă-te mai încolo, dragă, că nu mai văd din cauza părului tău, îi zise un tip consoartei sale.
-Să mai vină miliție, ceru femeia care avea insomnie. Ăla de colo stă ca o momâie cu mâinile în sân. Mă duc să dau telefon...
Între timp, unul care făcuse înconjurul blocului, începu să drăcuie pe arhitecții care nu prevăzuseră scară de incendiu.
-La ce trebuie, dom'le ? îl întrebă un tip scobindu-se tacticos în nas.
Cel cu scara se opri din drăcuit şi zise mirat:
-Păi dacă ia foc ?
-Ia foc, ia foc. Un apartament. Atât. Blocurile astea sunt din beton solid, n-are ce să ardă de cât în casă, pe urmă focul nu se mai întinde.
-Aiurea, solide ! Am văzut eu cât e de crăpat. La un cutremur se face țăndări.
-E din tencuială, dom'le, e din tencuială, ascultă-mă pe mine că ştiu eu ce spun, se amestecă un tip îmbrăcat în pijama.
-Parcă eu n-am studiat problema, spuse celălalt plictisit şi cu un gest de lehamite se îndepărtă.
-Eu cred că e ăla care vinde ziare. Îi place să pilească, îşi dădu cu părerea omul în pijama. Nu ştiu de ce am o presimțire...
-Nu se poate, ala sunt eu ! sări de lângă pom cel cu jachetă albăstrie și cu cureaua petrecută în diagonală peste piept.
-Uite că mai vine miliție, se auzi glasul bucuros al femeii care se întorsese de la piață.
Într-adevăr, o maşină de-a miliției şi o salvare, ambele cu sirenele şi girofarele în funcțiune, se opriră în fața blocului. Un ofițer urcă până la etajul zece și controlă dacă acel chepeng care corespundea cu terasa, era de netrecut. Se întoarse repede la maşină şi vorbi cifrat prin radio.
Lumea se strânsese buluc, ocupase şi trotuarul celălalt, tramvaiele opreau și oameni curioși insistau pe lângă taxatoare să deschidă uşile.
Un copil se plânse:
-Tata, vleau pipi.
-Lasă, ai răbdare să mergem acasă și faci, zise tatăl dar copîlul începu să urle privindu-şi pantalonașii uzi, apoi se uită mirat că tatăl său nu-i acordă nicio "atenție".
Auzind urletul sirenei pompierilor, lumea se mişcă valuri-valuri. Un ins tot în pijama, ros de nerăbdare şi de curiozitate, se căznea să-si mestece vârful mustății şi nu-şi dădu seama că a pierdut un papuc. Plasele femeii venite de la piață se desfăcură şi cumpărăturile se împrăștiară pe trotuar, dar nimeni nu le bagă în seamă.
Pompierii se încolonară perfect, apoi, la o comandă scurtă, se desfăşurară pentru a acționa. Unii întindeau plasa, alții potriveau scara,. Maşina fu adusă lângă peretele blocului trecând peste straturile cu flori călcate în picioare.
-Hei, soldat, aprinde reflectorul ! ordonă un căpitan roşcovan cu o voce ce-i trăda patima de a cànta arii de operă în baie.
Lumina se plimbă pentru câteva secunde peste ferestrele pline de mutre curioase, apoi se opri sus pe cornişă. Nu se vedea niciun sinucigaș, ori măcar un bețiv.
Fata închise pentru o clipă ochii, concentrându-se.
Un ostaș începu să se cațere cu dibăcie pe scară. Se făcu liniște. Lumea nu mai scotea nicio vorbă. Mulți aveau pulsul agitat. În sfârşit, fu atinsă marginea terasei. Soldatul se prinse cu mâinile de balustradă şi sări cu ușurință peste bara de fier. Inimile tuturor băteau cu emoție. Câțiva îşi ținură răsuflarea. Zeci de oameni amorțiseră cu capetele date pe spate. Soldatul scoase lanterna şi lumină terasa.
-Nu e nimeni, răcni el celor de jos.
După o clipă de derută, lumea începu să vocifereze cu aprindere. Soldatul coborâ scara, pompierii strânseră plasa şi plecară cu sirena urlând amarnic. Ofițerul de miliție vru să dea o amendă dar renunță şi se urcă în maşină trântind cu furie portiera. Oamenii se risipeau încetul cu încetul. Un ins în pijama îşi mai căuta papucul pierdut, femeia de la piață se căznea să adune ce mai era recuperabil din cumpărăturile răspândite pe jos, cineva înjură timpul pierdut şi lumea cretină care se alarmase degeaba, tatăl îi aplică câteva palme fiului cu pantalonii uzi, iar tânărul ochelarist cuprinse fata după umerii şi merseră agale şi tăcuți până în mijlocul străzii unde el hotărâ să o sărute.
-Ai vrea să mergi cu mine ? îl întrebă ea.
-Unde ? zise tânărul în şoaptă, străbătut de un fior.
Fata făcu un gest vag arătând cerul.
În urma lor, pe strada devenită 💬subit pustie💬, un câine mănca felii de salam strivite în picioare...
("Strada", Sorin Liviu Sighişanu)
.... deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine câte o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF, ce o am în bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului, în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură plăcută !
