OMUL DIN MARTE
de GUY DE MAUPASSANT
- traducere ANDREI NICULESCU -
Lucram în birou, când servitorul anunţă:
-Vrea să vă vorbească cineva, domnule.
-Pofteşte-l înăuntru.
-Vrea să vă vorbească cineva, domnule.
-Pofteşte-l înăuntru.
Un omuleţ intră şi salută cu aerul unui biet profesoraş cu ochelari, al cărui trup firav plutea în hainele prea largi.
-Vă cer scuze, miii de scuze pentru deranj, bâigui.
-Luaţi loc.
Se aşeză şi începu:
-Trebuia neapărat să văd pe cineva şi numai dumneavoastră... În sfârşit... Ceea ce vă voi spune e atât de straniu, încât vă rog să mă credeţi pe cuvânt că nu sunt nebun, tocmai pentru că îmi dau seama de ciudăţenia mărturisirii mele.
-Vă cer scuze, miii de scuze pentru deranj, bâigui.
-Luaţi loc.
Se aşeză şi începu:
-Trebuia neapărat să văd pe cineva şi numai dumneavoastră... În sfârşit... Ceea ce vă voi spune e atât de straniu, încât vă rog să mă credeţi pe cuvânt că nu sunt nebun, tocmai pentru că îmi dau seama de ciudăţenia mărturisirii mele.
-Vă ascult.
-Nu, domnule, nu sunt nebun dar am aerul rătăcit al celor care au meditat mai mult decât ceilalţi şi au depăşit puţin (oh, atât de puţin !) limitele gândirii obişnuite. Pe lumea asta nimeni nu se gândeşte decât la treburile lui, la averea, plăcerile, viaţa lui, adică. (...) Dar cine gândeşte cu adevărat ? Nimeni ! Oh, scuzaţi-mă ! Revin la subiectul meu. Sunt aici de cinci ani. Dumneavoastră nu mă cunoaşteţi, eu însă vă cunosc prea bine... N-am fost niciodată pe plaja dumneavoastră sau la cazinoul unde vă petreceţi atâta timp. Eu îmi petrec vremea pe faleze, sunt îndrăgostit de falezele de la Étretat. Nu ştiu altele mai frumoase, mai aducătoare de sănătate. De sănătate spirituală, vreau să spun. Un zid măreţ de stâncă pe care se aşterne, între cer şi ape, o întindere de iarbă proaspătă, la marginea uscatului, dominând oceanul ! Cele mai minunate zile le-am trăit lungit în plin soare, visând la o sută de metri deasupra valurilor Mă înţelegeţi ?
-Sigur.
-Atunci pot să vă pun o întrebare ?
-Vă rog.
-Credeţi că celelalte planete sunt locuite ?
Nu am ezitat:
-Desigur, sunt convins.
Îl cuprinse o bucurie neobişnuită, se ridică, se aşeză şi abia se stăpâni să nu mă strângă în braţe.
-Ah ! Ce noroc ! Ce fericire ! Cum m-am putut îndoi de dumneavoastră ? Un om care nu crede în pluralitatea lumilor locuite nu poate fi inteligent. Trebuie să fii un cretin, o brută ca să-ţi închipui că miliardele de universuri înstelate strălucesc şi se rotesc numai spre a-l distra pe om - această gâză stupidă -, ca să nu pricepi că pământul e doar pulbere invizibilă în pulberea lumilor, că sistemul nostru solar se reduce la câteva molecule de viaţă siderală ce se vor spulbera curând. Priviţi Calea Lactee, acel fluviu de stele, şi gândiţi-vă că nu e decât o pată pe întinderea infinită! Reflectaţi la aceasta numai zece minute şi veţi înţelege că nu ştim nimic, nu pricepem nimic... Nu cunoaştem decât o părticică infinitezimală şi nimic dincolo de ea dar ne închipuim şi afirmăm atâtea ! Ha, ha, ha ! Dacă ni s-ar dezvălui dintr-o dată marele mister al vieţii extraterestre... ce uimire !
[În continuare, straniul vizitator îi face gazdei sale o expunere bogată despre planetele sistemului nostru solar şi în special despre Marte.]
Îmi arunca cifrele cu asemenea siguranţă, cu atâta încredere de comerciant care cunoaşte valorea numărului încât nu m-am putut abţine să nu pufnesc în râs şi îmi veni să-l întreb cât cântăresc pe Marte zahărul şi untul.
-Râdeţi, domnule, clătină el capul. Mă luaţi drept idiot după ce m-aţi considerat nebun ! Dar cifrele pe care vi le citez sunt cele pe care le veţi găsi în toate tratatele de astronomie. Diametrul lui Marte este aproape jumătate din cel terestru; suprafaţa sa reprezintă 26 % din cea a globului nostru. Volumul său e de 6 ori şi jumătate mai mic decât al Pământului, iar viteza celor 2 sateliţi ai săi arată că are o greutate de 10 ori mai mică. Or, intensitatea greutăţii depinzând de masă şi volum, adică de greutatea şi de distanţa dintre suprafaţă şi centru, rezultă în mod indiscutabil că pe această planetă există o stare de imponderabilitate ce face viaţa cu totul diferită, reglează - inexplicabil pentru noi - acţiunile mecanice şi face să predomine speciile înaripate. Da, domnule, fiinţa de pe Marte poartă aripi. Ea zoară de la un continent la altul, se plimbă asemenea unui duh, în jurul universului său de care, însă, o leagă atmosfera pe care nu o poate depăşi, cu toate că... În sfârşit, închipuiţi-vă planeta aceasta acoperită de plante, arbori şi animale, ale căror forme nici nu le bănuim, şi locuită de făpturi înaripate, aşa cum au fost descrişi îngerii ! Eu le văd zburând deasupra câmpiilor şi oraşelor în văzduhul auriu de acolo. Fiindcă s-a crezut cândva că atmosfera de pe Marte este roşie, după cum a noastră e albastră, dar ea e galbenă, domnule, de un galben auriu minunat. Vă mai miraţi atunci că astfel de făpturi au putut săpa canale largi de 100 de km ? Şi, pe urmă, gândiţi-vă numai la ceea ce a realizat ştiinţa la noi de un secol încoace... doar un secol... şi vă veţi da seama că marţienii ne sunt probabil superiori...
Tăcu brusc, plecă ochii, apoi murmură cu voce groasă:
-Mă veţi lua drept nebun... dacă vă voi spune că... era să-i văd... chiar eu... seara trecută... Ştiţi poate că ne aflăm în anotimpul stelelor căzătoare. Mai ales în noaptea de 18 către 19 se văd asemenea stele; probabil în acest moment planeta noastră străbate resturile unei comete. Şedeam pe stânca Mane-Porte, acel enorm picior de faleză care înaintează în mare, şi priveam ploaia de mici universuri de deasupra mea. E un spectacol mult mai vesel şi mai încântător decât focurile de artificii. Deodată am zărit deasupra mea, în imediata apropiere, un glob luminos, transparent, înconjurat de aripi uriaşe şi fremătătoare sau cel puţin aşa mi-au părut în penumbrele nopţii. Sălta asemenea unei păsări rănite, se rotea ca un titirez scoţănd un vuiet misterios şi părea lipsit de suflare, muribund, pierdut. A trecut pe dinaintea mea. Aducea cu o enormă sferă de cristal, plină de fiinţe îngrozite, abia vizibile, care se agitau ca echipajul unei nave în pierzanie ce nu mai poate fi stăpânită şi se rostogoleşte din val în val. Şi globul acesta straniu, descriind o imensă curbă, s-a prăbuşit în mare, de unde a răzbătut zgomotul cumplitei sale căderi, asemeni unei lovituri de tun. De altfel, toţi oamenii din regiune au auzit bubuitura extraordinară dar au luat-o drept tunet. Eu singur am văzut... Dacă ar fi căzut pe uscat, lângă mine, i-am fi cunoscut pe marţieni. Să nu spuneţi niciun cuvânt, domnule, gândiţi-vă multă vreme, şi povestiţi întâmpalrea aceasta într-o bună zi, dacă veţi voi. Da, am văzut... prima navă aeriană, prima navă astrală lansată în infinit de fiinţe gânditoare... Numai dacă nu cumva am asistat doar la sfârşitul unei stele căzătoare atrase de Pământ. Fiindcă trebuie să ştiţi că planetele vânează universurile rătăcitoare ale spaţiului, aşa cum îi urmărim noi pe vagabonzi. Pământul, care este uşor şi lipsit de putere, nu poate opri din calea lor decât pe mărunţii trecători ai imensităţii.
Se ridicase exaltat şi delira deschizând braţele spre a imita mersul aştrilor:
-Cometele care bântuie la graniţele marii nebuloase din care ne-am născut, cometele, păsări libere şi luminoase, vin către soare din adâncurile infinitului. Vin către astrul strălucitor, târând în urma lor o imensă coadă luminoasă; şi vin cu o repeziciune atât de mare în cursa lor nebună, încât nu pot atinge soarele; după ce trec pe lângă el, sunt aruncate din nou în spaţiu de însăşi viteza căderii lor. Dacă totuşi, de-a lungul călătoriilor lor extraordinare, trec prin preajma vreunei planete puternice şi dacă, deviate din calea lor, simt influenţa irezistibilă a acesteia, rămân atunci captivele noului stăpân. Parabola lor nemăsurată se transformă într-o curbă închisă şi astfel putem calcula întoarcerea cometelor periodice. Jupiter are opt sclave, Saturn numai una, Neptun tot una plus o armată de stele căzătoare... Atunci... Atunci... am văzut doar cum Pământul a oprit din zborul său un mic univers rătăcitor... La revedere, domnul meu, nu-mi spuneţi nimic, reflectaţi şi povestiţi toate acestea într-o zi, dacă veţi considera că merită...
Aşa am şi făcut. Fiindcă smintitul acesta mi-a părut mai puţin stupid decât un simplu rentier.
10 octombrie 1889
(GUY DE MAUPASSANT, ''OMUL DIN MARTE'')- traducere ANDREI NICULESCU -
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută !
sursa desenului - rândunica:
