... minunatul flaut ...

              ... un veritabil spectacol: imagine si muzică ...

pe aripile muzicii ...

       ... din anii de şcoală mi s-a cultivat dragostea pentru muzică ... am fost la audiţii la filarmonică, la lecţii pregătitoare despre muzica simfonică, despre instrumentele unei orchestre filarmonice, despre vocile care se aud într-un spectacol de operă sau operetă ... noţiuni foarte utile mie pentru mai tărziu, pentru a mă putea bucura de farmecul unei operete sau opere, de farmecul unui spectacol de balet ...
       ... în această seară am descoperit acest minunat spectacol în aer liber ... într-o lume parcă ruptă din basme ...
       vă doresc vizionare plăcută!
                 http://youtu.be/kg7IWgWFIN0

spring river flower moon...

 ...o minunată interpretare instrumentală...
                    http://youtu.be/Xgs4qq_ZsfE

legendarul Ştefan (15) ...

    ''Am întrebat pe mulţi şi mulţi m-au întrebat dacă o samă de învăţăminte folosite de bătrâni în povăţuirea tinerilor au curs, o dată cu anii, cătră noi, tocmai de la vremea măriei sale Ştefan.
      Eu altcum nu pot socoti. Aşa-s de limpezi povăţuirile şi aşa de mulţămit te afli urmându-le, că numaidecât de la măria sa au pornit.
      Ne-au spus cei vechi, că spre sfărşitul vieţii sale, măria sa Ştefan cel Mare a avut de pus la respect pe vecinul de cătră miaşănoapte, cu care avea o răfuială mai de demult.
      Încleştarea asta a fost chibzuită şi s-a desfăşurat în părţile de sus aproape de Tîrgul Siretului, iar oastea Lehiei a învăţat că mai nimerit lucru este să te afli cu moldovenii în prieteşug decât  să-i superi silindu-i la plată cu spadă şi buzdugan.
     După sfărşitul bătăliei, tinerii luptători s-au adunat, la poruncă, să ia aminte la cuvântul măriei sale Ştefan Voievod.
     Şi, în vreme ce măria sa lăuda bărbăţia acestor feciori, careva dintre ei a păşit la vedere şi, cerând a-i fi iertată cutezanţa, a întrebat:         
       -Oare ce avem de făcut pentru ca, în zilele ce vin, să fim cu adevărat vrednici de mama noastră, Moldova?
       -Ai făcut bine, cerând îndrumare, că drept şi cinstit este, cât se află omul la începutul drumurilor vieţii să cate învăţătură la cei mai vechi. După socotinţa mea, voi, cei tineri azi, puteţi năzui a fi de folos ţării, păzind poruncile cele de veac ale vieţii noastre.
       -Care-s acele porunci, mărite Doamne?
     Şi a rostit atunci Ştefan cţteva sfaturi înţelepte, şi azi vrednice de urmat:
   ''Să lucrezi cu credinţă; în lucru temeinic stă fericirea ta.''
   ''Să ştii că nu este decât o singură fericire - munca, o singură mângâiere - datoria împlinită şi o singură biruinţă - dreptatea.''
   ''Îndrăzneşte numai după ce ai chibzuit de vrei biruinţă.''
   ''Nu cerca să învingi pe alţii până ce nu te-ai biruit pe tine.''
   ''În luptă nu te avânta când nu eşti pătruns că dreptatea ţi se cuvine.''
   ''Dă bătălia când îţi convine ţie, nu când vrea duşmanul.''
   ''Nu judeca pe alţii înainte de a te fii judecat pe tine.''
   ''Nu nedreptăţi, că nedreptatea te va nimici.''
   ''Fii cumpătat în toate. Nechibzuinţa, lenevia şi lăcomia pierd omenia.''
   ''Nu strica ceea ce nu poţi face.''
   ''Nu zice: nu mă vede nimeni, pentru că la tot ce faci este de faţă ochiul cugetului şi sufletului tău.''
   ''Nu lovi în simţămintele oamenilor: mintea iartă, simţirea niciodată.''
   ''Tinere nu uita! Îndrăzneţ te naşti, înţelept te faci.''
   ''Să te mulţămeşti că poţi lupta pentru căutarea adevărului, chiar dacă nu-l găseşti repede şi întreg.''
   ''Nu uita că este mult mai greu să te împaci cu oamenii decât să te cerţi cu ei.''
   ''Să spui adevărul! Cine vrea să fie cu adevărat liber trebuie să înveţe a spune adevărul, pentru că adevărul întreg înseamnă libertate deplină.''
   ''Nu dreptatea celui tare, ci tăria celui drept să-ţi fie călăuză.''
   ''Nu eşti fericit când ai ce-ţi pofteşte inima, ci când poţi să nu doreşti ceea ce nu ai.''
   ''Nici o forţă nu-i mai mare decât tinereţea.''
   ''Este mult mai de folos să ai un pretin care să te critice decât zece care să te laude.''
   ''Omul cel mai curajos este cel căruia nu-i lipseşte răbdarea.''
   ''Adă-ţi aminte! După vorbe mari urmează fapte mici.''      
   ''Omul cel mai puternic este cel cu inima curată.''

         preluată din ''Legende''
              -''Măria sa îndrumă pe cei tineri' - George Chiper-Dinograngea

legendarul Ştefan (14) ...

    ''Bătrânii spun că Ştefan Vodă a poruncit să i se adune o ceată de şoimani bine legaţi în trupuri şi, după ce le-a vorbit părinteşte, i-a pus să se deprindă a intra în apele curgătoare, la orice ceas şi-n orice vreme.
      Văzând o dată flăcăii iştia intrănd în valurile cu gheaţă ale Siretului, popa Blîndu şi-a îngăduit a-l întreba pe măria sa, ce era de faţă, la ce-i bună treaba asta?  
       -Potrivit cu cele ajunse la urechile noastre, sultanul turcesc se pregăteşte să ne calce ţara. Şi pentru că a învăţat că vara-i greu să-l frângi pe moldovan, a hotărât săp vină iarna, la început sau la sfârşit. Urdia turcească va trebui să treacă Dumărea şi alte ape din cale, pe gheaţă ori poduri umblătoare, printre sloiuri de gheaţă. Va trebui ca, în cazul trecerii pe gheaţă, aceasta să fie spartă din loc în loc, aşa fel ca în clipa când turcimea se va afla îngrămădită, gheaţa să se rupă şi să-i legene cătră veşnicie, iar de se va face trecerea pe podeţe umblătoare, la vremea sloiurilor, înotători buni, deprinşi cu apa rece, vor trebui să se avânte în valuri şi să răstoarne podeţele întru scăparea ţării.
      Acu', eu nu ştiu dacă s-a petrecut îndată după vorbirea măriei sale cu părintele Blîndu, dar bătrânii spun că într-adevăr turcii au cercat să treacă peste Dunăre, pe podeţe plutitoare, la vremea sloiurilor şi flăcăoanii moldoveni, umblând cu nepăsare printre bolovanii de gheaţă, au răsturnat podeţele, prăvălind turcii în vâltorile Dunării şi prăpădind lămustia otomană.
      Aşa că, de n-ar fi fost prevederea Voievodului, mai mulţi ar fi fost turcii care ar fi pătruns pe pământul Moldovei, şi biruinţă contra lor, la o aşa vreme, cine ştie de s-ar fi dobândit.
      De aceea bătrânii spun că prevedere-i mama înţelepciunii şi biruinţei, treabe asta fiind la ştiinţa moldovenilor de la Ştefan cel fără asemuire.''

         preluată din ''Legende''
              -''Prevederea-i mama biruinţei'' - George Chiper-Dinograngea

legendarul Ştefan (13) ...

    ''Când am avut de învăţat meşteşugul armelor, la vremea tinereţii mele, prin şcolile noastre de ştiinţă militară, între marii conducători de oşti, ce ne-au fost arătaţi ca pildă, era şi Ştefan cel Mare.
      Ca moldovan, am cercetat mai îndeaproape viaţa de oştean a voievodului nostru şi mi-am încredinţat că pe dreptate este măria sa aşezat lângă străluciţii comandanţi de oşti din lumea întreagă.
      Legenda spune că într-o primăvară, pe la sfârşitul lui Florar, măria sa Ştefan a ţinut sfat de taină cu căpeteniile oştirii şi pârcălabii de cetăţi, în târg la Huşi, întâmplare care adevereşte chibzuinţa şi adânca înţelepciune a marelui Voievod. A avut Voievodul atunci semne că Hanul cel fioros al tătarilor de la Crîm are gând de prădăciune şi răpunere asupra Moldovei.    
      Cum ştia că întunecatul Han cată roadele pământului nostru şi fecioare pentru robire, Ştefan a purces la rânduirea treburilor aşa fel, ca la vremea strângerii bucatelor, oastea moldovană să cunoască primejdia şi îndrumările pentru stăvilire.
      Drept aceea a poftit la sine dregători de la domnie şi a poruncit să fie dată ştire cetăţilor de margină, vorniciilor şi isprăvniciilor, că peste trei zile se ţine sfat de oaste la casa din tărgul Huşilor.    
      Numaidecât, la straja a treia din noaptea acelei zile, s-o fost aprins focuri pe trei înălţimi din prejma cetăţii de  scaun şi când au izbucnit spre cer vâlvătăile, alţi balauri de flăcări s-au ridicat în lungiş şi-n curmeziş peste trupul Moldovei: tot trei, câte trei, până la hotare.
     Aşa era înţelegerea; când s-aprindea o movilă, însemna că sfatul se va ţine la scaunul din Suceava, dacă ardeau două focuri, poftirea era pentru tabăra din Vaslui, iar de izbucneau trei vâlvătăi, chemarea era pentru casa de sfat de la Huşi.    
     Luptătorii din sate erau vestiţi cu focuri şi buciume şi acum nu se folosiseră decât flăcările; când buciumaşii tăceau, oştenii nu se tulburau, ştiind tocmelile.
     Dimineaţa, la ceasul când ciocârlia conteneşte jocul în albăstrimile cerului şi pogoară la răgaz în lanuri, măria sa şi sfetnicii de însoţire s-au încălărat, luând calea Hîrlăului, unde au făcut popas în miez de zi pentru a se hodini. Un boulean de zece luni şi câţiva cocoşi  au fost trecuţi prin vetrele de jăratec, ulcioare cu ceară pe dopuri au fost suite din tainiţele unde dorm vinurile şi, în Cerdacul Rindunelelor, au stâmpărat neliniştea trupească a drumeţilor. La grajduri, caii, aşijderea erau îngrijiţi după rânduiala veche, întru alungarea ostenelii din mădulare. Căpetenii de oaste şi plugari chibzuiţi, din partea locului, au stat la dreapta măriei sale.
      Clopotele au cântat sărbătoare, iar măria sa a împărţit poveţe pentru gătirea celor de trebuinţă ceasurilor de cumpănă.
      Apoi, pe la chindie, drumeţii au strunit frâiele, săltând în şei, şi s-au tot dus spre soare-răsare, stârnind pulberea drumului.
      Când cocoşii strigau straja întâi din noapte, buzduganul măriei sale a cercat poarta casei domneşti din Vaslui. Acolo au şezut sfetnicii, faţă către faţă cu măria sa, la sfat de chibzuinţă până cătră zori. Sfinţia sa Amfilohie Şendrea avea scaunul la dreapta măriei sale.
      Au hodinit cinci ceasuri şi, scurt timp după lunecarea soarelui din crucea amiezii, au ieşit spre răsărit apucând şleahul Huşului unde s-au aflat o dată cu asfinţitul.
      Ispravnicul de Fălciu purtase grija rânduielilor şi oaspeţii măriei sale au hodinit după cuviinţă, fără tulburare.
      Deci a treia zi, la prânz, toţi cei chemaţi se aflau de faţă, şi-n casa măriei sale a început sfatul de taină; la porţi vegheau oşteni cu toiege şi suliţi.
      Măria sa a grăit:   
       -Cinstiţi pretini, aveţi la cunoştinţă că necredinciosul Han de la Crîm a pus gând vrăjmaş Moldovei, fiicelor şi fecioarelor acestui pământ, şi, pre cât am putut afla, nu peste multă vreme ne va călca hotarele şi ogoarele. Toţi ştim că tătarii sunt cât frunza şi iarba şi noi anevoie ne-am putea măsura cu dânşii. Fără chibzuinţă temeinică şi osebită pregătire, ţara rămâne primejduită. Stând aşa treaba, vă poftesc a vă rosti ce şi cum vom face pentru izbăvirea Moldovei.
      Pe chipurile tuturor s-a coborât o amurgire ca aceea care prinde copacii codrilor în preajma furtunii.
      Au vorbit pârcălabi şi vornici, comandanţi şi ispravnici arătând, fiecare după a lui ştiinţă şi pricepere, ce cred nimerit a se face.    
      Şi când a fost să rostească măria sa cuvântul, ceva rar s-o întâmplat; limba de la clopotul mare al bisericii a lovit doaga şi sunetul greu a umplut împrejurimea.
       -Vântoasă în miez de zi? Lucru osebit a băgat samă Voievodul.
      Atunci au prins deodată să-şi plece ramul copacii livezilor, oftând ascuţit la prichiciul ferestrelor, soarele şi-a ascuns faţa şi tunete năpraznice au cutremurat Firea, în vreme ce săgeţile ploii au păienjenit văzduhul.
      Măria sa a aşteptat un timp uitându-se afară; pe chipul său jucau lumini şi umbre; unele izvorând din fiinţa sa, altele din frământarea de afară.
      Clopotele au vestit că sfinţia sa episcopul Amfilohie a îngenuncheat în altar.
      Voievodul a săltat din scaun şi sfetnicii l-au urmat; la un semn, s-au aşezat s-asculte cuvântul măriei sale:
       -Tot ce-aţi grăit, pretini, este frumos şi-nţelept. Moldova poate fi mulţumită că-şi razimă fiinţa pe fii cu dragoste şi vârtute, iar duşmanii, dacă doresc, vor învăţa să se teamă. După spusele domniilor voastre, urmează să-nţelegem că ţara va fi izbăvită de urgie. Rămâne să aşezăm treaba pe temelii bune şi eu socotesc de trebuinţă a rândui aşa: pârcălăbiile de Tighina şi Cetatea Albă, cu a lor pâlcuri de oşteni, se vor închide între ziduri, cu cele de nevoie pentru două luni. Nu vor da semne că sunt acolo. Călăraşi destonici vor aştepta gata, şi când neprietenii vor călca hotarul, vor răpezi ştiinţă cătră străjile de mijloc spre a înroşi cu flăcări cerul Moldovei. Buciumaşii vor suna în trei răstimpuri, noaptea, când urechea prinde lesne depărtările. Vrăjmaşii vor fi îngăduiţi să pătrundă adânc până spre apa Prutului. În faţa lor, pedestrimea şi călăraşii tutoveni vor face hărţuială. Vasluienii şi fălticenii vor aştepta la malul de răsărit al Prutului. Orheienii şi rădăuţenii vor sta în latura dintre Valea Răutului şi Codrii Orheiului. Putnenii şi nemţenii se vor afla în câmpul dintre Tigheci şi Gura Nistrului, iar pe malul dinspre apus al Prutului vor sta la veghe vrâncenii şi sucevenii. Nici o săgeată nu se va zvârli asupra duşmanului până ce nu-şi va lua grija că mai sunt alte pâlcuri de oşteni decât cei din faţă. Când se vor ivi cele dintâi care cu bucate îndrumate spre hotar, iar hoarda va fi întreagă între dealurile Moldovei, oastea din cetăţile de margină va ieşi, tocmind stavilă de netrecut la spatele vrăjmaşilor, în calea de întoarcere. După care va vesti oştilor de pe lături să pălească năprasnic în coastele tătărimii şi, tot atunci, vasluienii şi fălticenii vor porni ca trăsnetul să zdrobească fruntea hoardei. La una ca aiasta Hanul nu gândeşte şi când îşi va da seama, nu va mai avea armată, deoarece nici un tătar nu trebuie să scape. Socot că şi domniile voastre găsiţi că aşa se cuvine a face pentru păstrarea şi slava Moldovei. 
      Cei de faţă au dat glas de mărire pentru înţeleptul Voievod şi sfatul de taină s-a mântuit cu ştiinţa că cele vorbite rămân între păreţii casei; un cuvânt rostit afară aducea căderea capului.
      Treaba făcută de Ştefan cu atâtea veacuri în urmă, cei de azi o numesc bătălie de încercuire şi, uneori, fac greşală să o socotească un nou meşteşug războinic.''

         preluată din ''Legende''
              -''Sfat de taină'' - George Chiper-Dinograngea

legendarul Ştefan (12) ...

    ''Găsindu-se în popas lângă movila Răbîiei, pe şesul Prutului de mijloc, măria sa a întrebat cum stă întrevieţuirea oamenilor din partea locului.
      I s-a adus la cunoştinţă că bătrânul Păduraru din sat de la Rîşeşti s-a tulburat în omenia lui şi a gonit pe Codin, feciorul său din sălaşul părintesc, strigând cât îl ţinea gura că nu vrea să-l mai vadă. Vorbitorul a agaogat că feciorul este crud încă şi nedeprins cu lupta vieţii.
      Era un caz rar în Moldova şi măria sa nu putea îngădui una ca aiasta.
      Drept aceea a poruncit ca îndată să fie adus moşneagul pentru sfat şi judecată.  
      Sosind la locul chibzuinţei, moşneagul a dat spre închinare, dar Vodă Ştefan l-a oprit:
       -Ai cu vreo douăzeci şi cinci de ani mai mult decât mine şi închinarea se cuvine a fi adusă vieţii trăite cu fapte cinstite.
       -Să ne trăieşti, măria ta!
       -Oi trăi cum oi putea, cât Moldova mă va vrea. Da' ia spune-mi: ai un fecior ori ba?
       -Am ... da' nu-l mai am.
       -Cum vine treaba asta? A plecat din lumea văzută ori s-a dus cu toamna şi-l aşteptăm cu primăvara?
       -A făcut aripi şi l-am trimis să zboare, să mai aibă şi el grija mea.
       -Îi sunt de ajuns aripile ori mai are trebuinţă de ceva?
       -După socotinţa mea, nu-i mai este nevoie de nimic.
       -Ţi-i fecior bun?
       -Bun, cum nu!
       -Câţi ani poartă?
       -Cinsprezece în capăt.
       -Vezi căruţa ceea?
       -O văd!
       -Ai putea să-mi spui de ce roatele cele noi, tinere, sunt în căruţă, în loc să fie cele vechi, şi de ce căluţul cel tânăr este la paştie, iar cel bătrân la hulube?
      -Pentru că roatele cele nouă n-au încă cerc pe dânsele, iar căluţul nu ştie încă rânduiala drumului cum se cade.
      -Vrasăzică, sunt roate, cele noi, dar încă nu după cuviinţă, iar căluţul poate trage, dar mai are de învăţat rânduiala drumului?
      -De bună seamă, aşa-i, măria ta.
      -Şi până la vremea când roatele noi or fi cum trebuie, cele vechi le poartă, iar cât timp căluţul cel tânăr nu are învăţătură de-ajuns, nu-i pus la hulube, aşa-i?
      -Întocmai, măria ta.
      -Aşijderea şi cu feciorul domniei tale este. Are aripi, cum ai zis, dar nedeprinse să zboare singure încă şi este de trebuinţă să meragă lângă cel deprins. Ce spui?
      -Că drept a grăit măria ta şi eu, făgăduind îndreptarea nechibzuinţei, cer izbăvire.
      -Amin şi Moldovei slavă, a încheiat măria sa.''

         preluată din ''Legende''
              -''Roatele vechi duc pe cele nouă'' - George Chiper-Dinograngea

legendarul Ştefan (11) ...

    ''Doi fraţi certându-se de la un copac, au ajuns la ispravnic, pentru judeţ.
      Cum şedeau ei, împungându-se din cuvinte, în faţa ispravnicului, numa' ce soseşte Vodă Ştefan.
      C-aşa era măria sa;  unde nu gândeai, acolo îl aflai, dorind a cunoaşte vânturile ce clatină inima supuşilor săi.
       -Care-i of-ul ce v-a mânat aici, plăieşilor? a binevoit să întrebe măria sa.
       -De la părintele nostru, a înjghebat glas cel mai vârstnic, ne-a rămas răzăşia pe din două şi când ne-am hotărnicit-o, între noi, pe răzor, s-a nimerit nucul cel vechi, mândria neamului nostru. Eu am socotit că-i frumos şi bine să-l păstrăm, ca nişte oameni cuminţi ce ne aflăm, şi fratele meu s-a învoit la aceasta. Însă, după un răstimp, s-a întors cu gând potrivnic şi a doborât copacul ducându-l în sălaşul său. Cu asta a călcat învoiala şi a făcut de ocară sămânţa noastră care, din tată în fiu, s-a arătat chibzuită în rosturile vieţii. Am cătat sfta şi învoială, dar n-am aflat. Acu' ne bucurăm, c-am ajuns la cântarul cel fără de greş al măriei tale de la care aşteptăm judeţ şi îndreptare.
      Măria sa a privit cătră cel mai tânăr dar el n-a săltat ochii.      
       -Şi vreţi voi să vă fiu eu jedecător?
       -Binecuvântată fie clipa aceasta!
       -Fratele mai mare a grăit drept?
       -Drept, măria ta!
       -Şi pentru ce ai călcat înţelegerea?
       -Din uşurătate şi nechibzuinţă!
       -Ce ai de gând?
       -Să pun alt nuc în acel loc şi să-l îngrijesc să crească.
       -Ai gând ispăşitor, dar nu-i întreg.
       -Aştept îndrumare spre desăvârşire de la judeţul luminat al măriei tale.
       -Pentru nucul doborât ai să sădeşti o sută de nuci, pe care, cu mâna ta, să-i îngrijeşti să crească aşa fel ca nici unul să nu tânjească. La din contra, vei fi scurtat fără alt judeţ. Am poruncit aşa, deoarece noi, oamenii, trebuie să avem grijă şi respect osebit pentru copaci, că ei stau veşnic în ajutorul vieţii noastre, iar cine nu ţine la copaci, la viaţa sa nu ţine.
      Şi le-a spus apoi Voievodul vorbe înţelepte, pentru a-i îndruma pe calea binelui, până la sfărşitul vieţii:
       -Aşijderea cu fratele şi semenii tăi, să caţi a trăi după pilda copacilor din livezi şi codri, care se sprijină unii pe alţii şi furtunile nu-i pot doborâ. Un popor nu ar putea trăi, dacă fiii săi nu ar fi una, la bine şi la rău. La vreme de răgaz, copacii stau în linişte, ca toţi, deopotrivă să primească lumină şi căldură de la soare, iar pe timp de vijelie cei tineri ne se frâng pentru că se sprijină pe eci vârstnici. Voi luaţi aminte şi învăţaţi de la copaci cît de mare preţ are frăţietatea şi dragostea cătră vecin. Numai aşa veţi arăta că sunteţi feciori buni ai Moldovei.''

         preluată din ''Legende''
              -''Învăţaţi de la copaci'' - George Chiper-Dinograngea

legendarul Ştefan (10) ...

    ''Prin preajma satului Grumăzeşti s-a încleştat cândva oştirea măriei sale Ştefan cu o urdie turcească care se bulucea spre Cetatea Neamţului cu gând de răpunere.
      Treaba era parşivă. Turcii, mai numeroşi de cinci ori ca moldovenii, trebuiau să fie opriţi şi înturnaţi din cale. Luptători destui nu erau şi nici timp pentru strâns.  
      Voievodul şi-a rânduit oştirea în grupuri de atac, la coastă şi din urmă, iar în faţă a pus moşnegi încălăraţi să facă harţă.
      A poruncit ca bătălia să se dea în răstimpuri şi fulgerător.
      Ca totdeauna, moldovenii au îndeplinit întocmai poruncile lui Vodă şi toată ziulica au doborât turci cu duiumul.
      Cădeau şi pământenii, da' unde era adormit de veci un moldovean, numaidecât se aflau în preajmă-i zece-cinsprezece otomani.     
      Se pleca soarele asupra munţilor când i s-a raportat măriei sale căderea fulgerată a căpitanului Secară, cel mai destoinic luptător al zilei, ridicat de prin părţile Cracăului, la o zvârlitură de băţ şi o fugă de cal de locul bătăliei.
       -Şi cum stă cumpăna luptei acolo?
       -Cât a fost Secară în picioare, atârna cu priinţă încoace, da'acu' ne cam lasă.
       -Rămâi în locul meu. Eu trebuie să ţin sus spada lui Secară.
       -Cred că locul acela-i plin de primejdii, măria ta.
       -Aşa-i, pentru că acolo se hotărăşte soarta bătăliei de azi.
       -Este cea mai mare vâltoare, măria ta: lasă-mă pe mine să-l răzbun pe Secară.
       -Şi eu sunt cel mai mare între oşteni, şi drept şi cinstit lucru este că cel mai mare la bine să fie tot cel mai mare şi la vreme de cumpănă, unde-i primejdia cea mai mare.
      Voievodul s-a avântat în locul unde se răriseră voinicii şi prin căderea căpitanului Secară turcul ar fi putut birui.
      Iar dacă ar fi biruit într-acel loc, ar fi ieşit la drumul Ozanei şi oprelişte până la cetate n-ar fi întâlnit.
      Cum a prins spada măriei sale să culce otomani, oştenii şi-au îndoit puterile şi curajul şi numai după două ceasuri turcii s-au întors, bulucindu-se spre Iazul Miresii.
      Acolo, între sălcii, aşteptau suliţarii care i-au împuns şi prăvălit în ape şi mâluri.
      La căderea serii, turcii rămaşi au săltat flamura albă cerând izbăvire şi pace.''

         preluată din ''Legende''
              -''Unde-i primejdie, acolo-i voievodul '' - George Chiper-Dinograngea