seara sosiilor...

               SEARA SOSIILOR    

                            - de VICTOR MARTIN
                              
                               MOTTO:
                                                 ''Fii bun cu timpul şi fereşte-te de tine însuţi !''

               Andrei se apropie de casă cu paşi leneşi. Nu se grăbea niciodată. Privi ca de obicei să vadă dacă Bercu, vecinul său, e acasă dar lumina era stinsă, aşa că îşi continuă drumul. Intră în curte şi împinse poarta cu putere; aceasta scârţâi prelung. ''Azi n-a nins, se miră el. Ce-o fi cu zăpada asta ? Poate a nins şi n-am observat. În orice caz, trebuia să o cureţe cineva din casă, nu să mă lase pe mine să le fac pe toate. ''Andrei, fă cumpărăturile, Andrei, degajă zăpada, Andrei în sus, Andrei în jos. M-am săturat.'' Descuie şi pătrunse în hol, aşezându-şi trusa cu scule pe măsuţă. Nu observă că lângă ea se găsea una identică deoarece Ana, soţia lui, îl şi luă la rost:
-Unde ai întârziat atâta ?
-Am avut şedinţă de sindicat.
-N-ai mai avut şi ieri şedinţă ? De ce minţi ?
-Sunt obosit şi mort de foame, iar tu îmi vâri pe gât întrebări stupide, se supără Andrei.
-Iar ai băut. Cât ai luat la lichidare ?
-Ce lichidare ?
               Ana nu mai zise nimic. Ştia că, dacă a băut ceva, nu are cu cine se înţelege. Întinse în linişte masa, apoi se aşeză.
-A cumpărat Maria lame ? rupse Andrei tăcerea. Nu m-am bărbierit de ieri.
-Te-ai bărbierit azi-dimineaţă. Lame a cumpărat ieri. Altă dată să bei mai puţin şi să-ţi păstrezi minţile. Andrei îşi pipăi barba, rasă de curând, şi făcu ochii mari.
-Hm, zise, să mă omori şi tot nu-mi amintesc.
-Lasă asta! Zii mai bine dacă ai luat lichidarea !? Sâmbăta se ia totdeauna salariul, iar voi trebuia să-l luaţi de ieri.
-Nu există. Se aude că nu au bani în bancă.
-Aşa ai spus şi ieri. Pe cine duci tu cu vorba ?...
               Se auzi uşa de la intrare. După un timp intră şi Maria, fiica lor.
  -Bună seara ! Dar de ce sunteţi aşa abătuţi ? Ninge atât de frumos ! Ia priviţi ! Parcă ar fi Anul Nou... Se aşeză la masă şi începu să mănânce cu mişcări repezi. Andrei se ridică şi trecu în dormitor. Ana puse vasele murdare în chiuvetă şi ieşi. Maria continua să mănânce aruncându-şi ochii pe ziarul din ziua respectivă.
               Telefonul sună violent. Maria nu se grăbi. ''Cine să telefoneze la ora asta ? O fi Bercu; ăsta are toată ziua chef de petrecere.'' Intră în hol şi ridică receptorul.
-Alo, se auzi o voce, spune-i lu'Ana că sunt beat şi nu am cum să vin acasă !
               Pe Maria o surprinse vocea, atât de asemănătoare cu cea a tatălui său. ''Dar ce caută acolo ?'' se gândi să întrebe, apoi zâmbi.
-Cine sunteţi dumneavoastră ?
-Gingis-han, năroado ! N-auzi ce-ţi spun ? Zi-i lu'Ana să ia un taxi din centru şi să vină după mine ! Sunt la restaurantul de pe strada Crinilor, la numărul şapte. Pe aici toate autobuzele s-au retras; nu mai circulă nici musca... Maria se enervă şi trânti receptorul.
-Cine era ? strigă Ana din celălalt capăt al coridorului.
-Un beţiv. Zicea să iei un taxi şi să te duci după el pe strada Crinilor. Cred că pe tata îl  căuta... Ana râse şi intră din nou în dormitor.
-Cine era, Bercu ? se interesă şi Andrei, ridicându-se într-un cot.
 -Nimeni. O greşeală.
               Andrei se întoarse cu faţa la perete şi adormi, sforăind uşor. Ana stinse lumina şi se strecură sub plapumă.
               Maria se aşeză din nou la masă, continuând lectura ziarului şi mestecând liniştit. Auzi tropăituri în curte, poarta scârţâi şi pocnind sec, apoi o cheie învârtită în yală. ''Cine o fi ? În afară de mine şi părinţi, nu mai are nimeni cheia de la intrare'', îi fulgeră prin creier ! Tresări şi alergă în hol.
-Nu ţi-am spus să trimiteţi un taxi ?! zbieră acest al doilea Andrei. Îşi agăţă paltonul în cuier, lângă unul asemănător , apoi izbucni în râs văzând şi două truse identice. ''Am făcut-o lată rău de tot. Văd deja dublu. Brrr. Ce frig am tras !''
-Unde ai fost ? bâigui Maria.
-Nu ţi-am spus? La restaurantul de pe strada Crinilor. V-am spus să trimiteţi un taxi. O să fac un tărăboi de o să vă meargă fulgii. Unde e Ana ?... Dădu buzna în bucătărie şi se aşeză la masă.
 -Pune-mi să mănânc ! Sunt mort de foame; am băut cam mult. Să-l fi văzut pe Bercu... L-am lăsat acolo.
-Dar ai mai mâncat o dată !
-Am mâncat pe naiba. Dar ce-mi dai aici ? Astăzi aţi gătit sos de roşii cu friptură, dar unde e vinul? Adu vinul. L-am cumpărat chiar eu azi dimineaţă. Ce, nici duminica nu am voie să mă simt bine ? spuse căutând în cuptorul aragazului şi prin frigider.
-Nu ai cumpărat nimic. Astăzi nici măcar nu e duminică. E sâmbătă. Şi ce căutai pe afară ? Eşti somnambul ? Pot să-ţi jur că, după ce ai mâncat, te-ai dus la culcare, nicidecum  afară. Păreai destul de treaz.
               Lui Andrei îi căzură ochii pe ziar.
-Cel de azi n-a venit ?
-Ăsta-i ziarul de azi, răspunse ea tresărind.
               Afară se auzi scârţâitul porţii, apoi declicul cheii întoarsă în yală.
-V-am spus de atâtea ori să ungeţi balamaua de la poartă, răzbătu până în bucătărie o voce puternică.
-Ce-am zis ? se sperie cel din bucătărie.
-Doamne, nu eşti tu, tată ! Nu vorbeşti tu ! răspunse Maria, aproape ţipând.
               Maria nu mai avu timp să răspundă deoarece un al treilea Andrei apăruse în cadrul uşii.
-Ce se întâmplă aici ? întrebă acesta.
              Maria vru să spună ceva dar nu putu să scoată decât nişte cuvinte nearticulate. Privea şi nu putea să înţeleagă. Cei doi se priveau la rândul lor în tăcere. Trezit de gălăgia produsă, primul venit se ridică din pat şi-şi luă papucii.
-Unde te duci ? îl întrebă Ana, trezită brusc din somn.
-Am auzit gălăgie. Cred că a venit cineva pe la noi. Culcă-te !
               Ieşi din cameră şi se îndreptă cu paşi târşiţi spre bucătărie. Deschise uşa, încercă să se acomodeze la lumină, apoi îi văzu pe cei doi. Cel de al treilea Andrei muşca dintr-un sandviş, iar cel de-al doilea continua să plimbe prosteşte lingura prin farfuria cu supă.
              Maria aştepta cu spatele lipit de perete să vadă ce se întâmplă. În aerul stătut al bucătăriei plutea ameninţătoare ideea apariţiei unui al patrulea, al cincilea Andrei, iar aşteptarea se prelungea la nesfârşit.                

                       

                                                    - ''SEARA SOSIILOR''  de VICTOR MARTIN

          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari

jurnalul (204)

Astăzi ... 16.06.2017, ora 22.33 

Încetişor ... am ajuns în vara cea toridă ! la noi este cam prea uscat, zilele trecute a fost şi soarele arzător dar ajutat şi de vântul uscăcios !!!  
Gândurile … îmi sunt perturbate de parfumul puternic al teiului cel atât de înalt, ce se află peste drum de noi, în gospodăria unui vecin... ce esenţă puternică !!! mi-aduc aminte, cu atâta drag, de anii de facultate, la Galaţi, oraşul cu atât de mulţi tei... ce frumos şi plăcut  era la o plimbare pe strada principală - parfumul te ameţea !!!

M-am învăţat ... cu multe de prin grădini ! acum ştiu cam ce trebuie să fac, să identific uşor planta bună de o buruiană, să identific pomii după frunze, să plantez răsad de flori şi legume... câte a trebuit să învăţ (obligată brusc de soartă...) şi cât de multe mai am încă de învăţat !!!  pentru prima oară, am identificat o tufă de sunătoare şi i-am prezentat-o mămicuţei pentru a încerca pe viitor să o înmulţim !!!  

Recunosc că ... îmi plac mult clătitele - sper ca mâine să fie o zi dedicată lor... mai ales că şi ticuţu şi le doreşte de cam mult timp !
În bucătărie ... sunt doar cu leptopul, iar sonorul este de la tv-ul lui ticuţu ! mami a adormit imediat cum s-a aşezat cu capul pe pernă... se trezeşte prea devreme dimineaţa şi seara este deja prea obosită, mai ales că se odihneşte prea puţin pe parcursul zilei...   

Îmbrăcămintea ... este cea de la muncă (bluză, pantaloni trei sferturi, şosete)- de-bia am terminat munca (udatul plantelor) şi am terminat de mâncat !  
Puiu ... este tare moleşit de căldura zilei... vine după noi prin grădină (mai ales când mami pleacă de pe terasă...) cu paşi înceţi, leneş, parcă are o mie de ani... dar dacă aude un mieunat de pisică, brusc, se trezeşte la viaţă, şi din 2 salturi este la poartă pregătit să o sfâşie - sperând să aibă el norocul acesta !!! 

Speranţele ... de a avea castraveţi s-au năruit ! cu drag, am pregătit pământul cu seminţe - din pliculeţ cumpărat -, aproape de noi, în grădiniţa din faţa casei... dar după floricelele ce au fost, acum rodul nu este castravete şi seamănă cu un pepenaş galben... sau aşa credem noi privind fructele, multe ca sarea: rotund, puţin pufos, puţin dungat... ciudat !

 

... şi aşa am rămas fără castraveţi anul acesta !!! 
Munca ... continuă să fie legată mai mult de grădini: ud plantele în speranţa de a le face mari ! roşiile au deja rod - e drept că sunt mici dar sunt tare drăgălaşe ! vinetele şi ardei sunt mai în urmă... am avut grijă şi de lotul nou de flori din grădina din faţa casei - plantate de mine, ochiul-boului, cârciumărese şi cavaleri ... am avut şi o zi cumplit de grea la oraş (plăţi de facturi, cumpărături...) ! ieri am fost agăţată, împreună cu mami, prin vişini ciugulind bobiţele dulci-acrişoare ! mami mai lovea cu un băţ vişinele care nu o ascultau ca să cadă... eu am am adus şi scara şi aşa, de prin pom, o bombardam cu bobiţe roşii şi când o biruiam, mami ţipa că îi stropesc bluza... de două zile am participat la scos de sâmburi, am participat la prepararea dulceţii... avem şi ceva sirop de vişine ! mami ne pregăteşte, seară de seară, feliuţe de dovlecel - o mâncare pe care o savurăm cu toţii cu multă poftă ! am avut şi un scurt episod de spălat perdeluţe şi ferestrele din camerele în care locuim...
am uitat să scriu că avem deja o floarea-soarelui cu o coroniţă frmoasă, celelalte sper să o urmeze cât de repede:

Preferăm, cu toţii ... dovleceii cei fragezi din grădina noastră !

Pentru că ... am primit de la o prietenă foarte bună, Lilişor, un video ce mi-a plăcut mult, am hotărât să îl postez aici, cu drag, însoţit de acest citat:

„Una dintre cele mai mari dovezi de iubire pe care le poţi aduce pe lume este să-i laşi pe ceilalţi să fie diferiţi de tine şi să-i eliberezi de pretenţiile şi aşteptările tale. Când înţelegi cu bunăvoinţă că ceilalţi îşi au propriile lor legi şi că trebuie să-şi urmeze propria cale, aşa cum trebuie să faci şi tu, nevoia de a-i controla sau a le fi superior începe să pălească." - John Welwood -


PS:
 ... de când am terminat ''jurnaul'', am avut aseară curiozitatea de a verifica efectiv: am ales 4 bucăţi mai rotunjoare şi mai mari, i-am curăţat de ţepii-pufuleţ şi am descoperit aroma specifică şi frăgezimea atât de gustoasă a... CASTRAVEŢILOR !  

creaţii impresionante...

... am citit pe internet despre o arhitectă japoneză, extrem de valoroasă ce a primit în 2010 Pritzker Prize  - Kazuyo Sejima:
        http://www.pritzkerprize.com/2010/bio 
        http://www.famous-architects.org/kazuyo-sejima/
... fondatoare a agenţiei japoneze Sanaa - împreună cu Ryue Nishizawa -:      
        http://www.arcspace.com/features/sanaa/ 
... ceea ce am văzut mi-a plăcut: mult alb şi lumină naturală în toate spaţiile !!!
... lucrările sale sunt realizate în Japonia, Elveţia, Germania, Spania, SUA...
... ca exemplu: în Tokyo, o clădire cu spaţii-ateliere, supraetajate...    (http://www.designboom.com/architecture/kazuyo-sejima-shibaura-house/ )

... a realizat de asemenea, pentru Seibu Group (http://www.seibugroup.jp/en/  şi https://www.seiburailway.jp/railways/tourist/english/), design-ul unui tren (ce va apare in 2018) cu suprafeţe semitransparente la exterior pentru a fi asemănător cu mediul exterior :

(https://www.dezeen.com/2016/03/18/kazuyo-sejima-japanese-express-commuter-train-seibu-group/ )

... am descoperit acest video ce prezintă o altă minunată şi surprinzăatoare realizare a Sanaa în Londra, în 2009:

visuri de copil...

              
                          

                             VISURI DE COPIL

                                       - ABD AR-RAHMAN AŞ ŞARKAWI -


       
         În lumea lui mică toţi dormeau: tata, mama, capra şi găinile... El încă nu putea să adoarmă.
         Se uita la raza palidă pe care o arunca în camera întunecoasă o lampă obosită, împrăştiind mai mult fum decât lumină. Se uita şi aştepta să se trezească mama şi să se facă ziuă. Mâine, pentru prima oară, va îmbrăca un costum european, va încălţa ghete - toate noi - şi va pune un fes cu ciucure ! Şi toate astea pentru că va pleca la oraş să dea examen de admitere la şcoala de acolo.
       Călătoria o va face pe măgar, pe măgarul care i-a pricinuit atâtea necazuri şi pe care visase de atâtea ori să-l încalece ! Şi chiar l-a încălecat odată... Mustafa uitase, desigur, toate întâmplările care au zguduit satul dar lovitura cu care l-a zvârlit unchiul atunci de pe spinarea măgarului, n-o s-o uite nici peste o mie de ani ! Unchiul avea mare grijă de măgar şi-l socotea mai folositor pentru familie decât douăzeci de derbedei nepricopsiţi ca el. A căra pământ - spunea el - e o povară destul de mare pentru un măgar bătrân. Asta n-o putea înţelege Mustafa: cum tata şi unchiul pun măgarul să care atâta pământ, iar pe el, singurul copil al familiei, nu-l lasă nici măcar să-l încalece !
          Familia îi era destul de mică: el, mama, tata şi unchiul, iar averea lor era şi mai mică: măgarul cel bătrân, o capră şi câteva găini. Tatăl învăţase la Al-Azhar, mai demult, şi ar fi vrut să ajungă şeih, dar nu s-a putut. S-a întors în sat într-o seară, cu turbanul lăsat pe frunte. Fratele lui a fost primul care l-a întâmpinat şi i-a spus râzând:
-Ce ţi-ai lăsat turbanul pe frunte ? Crezi că aşa o să-ţi pice banii mai uşor ?
         Satul a făcut haz de cuvintele unchiului şi continuă să râdă de ele şi astăzi, dar, din păcate, vorbele i s-au adeverit. Tânărul student n-a mai avut cu ce să-şi continue învăţătura şi nu s-a mai întors la Cairo; s-a căsătorit şi s-a stabilit în sat. Şi-a păstrat însă turbanul acela larg, aplecat pe frunte şi, dacă n-a ajuns şeih, cu o droaie de învăţăcei în jurul lui, a ajuns însă în sat un om a cărui vorbă este luată în seamă. El îi împacă pe săteni, el îi sfătueişte, el le scrie jalbele, atunci când îi nedreptăţeşte primarul.
         Când Mustafa s-a făcut mare, tatăl său l-a trimis să înveţe întâi la şcoala din sat şi după ce-a terminat-o, s-a gândit să-l dea la oraş, să înveţe mai departe, să ajungă şi el cineva. Unchiul însă nu era de părerea lui; după el, Mustafa ar fi trebuit să rămână în sat, să-l ajute la muncă, să stea lângă el, să apere familia de sătenii care nu le arată respectul cuvenit, de toţi cei care le fură apa din canalul de irigaţie şi care-şi lasă oile să pască pe bucata lor de pământ, şi aşa destul de prăpădită.
          Unchiul era un om slab şi pirpiriu, cu faţa arsă de soare, cu trăsături hotărâte în care se citea amărăciunea, dar plin de haz. De vorbele lui de duh, şi-au amintit sătenii mulţi ani în şir. Când şeful de post nedreptăţea pe careva, sau când primarul sfeterisea găini sau bani de la ţărani, singura lor mângâiere erau vorbele înţepătoare ale unchiului, vorbe în care ţăranii găseau o uşurare pentru sumedenia de necazuri care le umbrea viaţa.
        El a continuat să i se împotrivească fratelui său, încă de când i-a venit acestuia ideea să-l trimită pe Mustafa la oraş. Chiar în seara aceea, după ce familia s-a aşezat la masă, unchiul a sfărâmat o ceapă mare şi ronţăind nişte pâine uscată cu o bucată de brînză veche, roşie, i-a spus:
-Ascultă-mă pe mine, frăţioare, lasă băiatul să stea acasă. Îţi va fi de mare ajutor mai târziu. Ce crezi că de el depinde neatârnarea ţării ? O s-o aducă el ? Ori crezi că-i buricul pământului...
        Mustafa mai auzise câte ceva despre ''independenţă'' şi ''ţară'', dar neştiind bine despre ce-i vorba, se năpusti mânios, strigând:
-Am s-o aduc, ce ştiţi voi !      
        Unchiul s-a pornit pe râs şi râdea cum nu-şi mai aminteau să-l fi văzut vreodată. A râs şi tata, zicând: ''Să de Dumnezeu !''. La urmă, unchiul a mormăit visător şi a continuat să zâmbească:
-Mai ştii, măi flăcăule...
...............................................................................................................................................
            Unchiul s-a culcat pe laviţa din odaia de-alături ca să se trezească o dată cu zorii. Şi ziua parcă nu mai vine, ca să ducă pe raza ei caravana cu băiatul la oraş... Iar odaia în care ticăie inima lui Mustafa este închisă din toate părţile, nu există niciun loc pe unde ar putea pătrunde căldura soarelui sau visele lunii. Sforăiturile se amestecă cu răsuflarea caprei şi cu zgomotele nopţii, iar lampa de ţară, trudită, pâlpâie cu o lumină palidă, slabă, ca speranţa din unele suflete.  Nici nu luminează ca lumea, nici nu se stinge.
            Clipele se scurgeau una după alta şi parcă nu se mai terminau. Mustafa ar fi dorit să se întâmple o minune şi să se vadă deodată în hainele lui cele noi, să fie şi el ca băiatul şefului de post, care cutreiera satul apărat de autoritatea tatălui, e de aceaaşi vârstă cu el, dar are părul pieptănat, faţa rumenă, vioaie şi genunchii albi. Ocupaţia lui este să se zbenguie prin sat, să facă pe grozavul în faţa copiilor care se topesc de admiraţie pentru toate fleacurile pe care le văd la el, să fugă râzând, să taie calea oamenilor şi a animalelor, împiedicând ba pe unul, ba pe altul să-şi vadă de treabă. Toate astea în timp ce vătaful satului îl urmăreşte cu un zâmbet părintesc: drăguţ băiat !
           Mustafa îşi aminteşte că, odată, era gata-gata să se ia la bătaie cu el; numai că vătaful l-a apucat şi l-a ţinut bine de mâini, lăsând odrasla şefului să-l pălmuiască, după care i-a făcut vânt cât colo, ocărându-l cum i-a venit la gură pe taică-său, pe tatăl tatălui său şi pe toţi oamenii din sat.
           Când Mustafa a povestit întâmplarea, mama l-a certat, tata l-a înghiontit, iar unchiul i-a tras una după ceafă, ţipând:
-Ce nu ţi-e bine ? Crezi că ai şi ajuns stăpânul satului ? Parc-ai fi taică-tău, că şi el a plecat de la Cairo tot pentru o chestie d-asta !
             Toate astea şi le aminteşte Mustafa, căutând să grăbească timpul şi să plece odată la oraş. Va intra la şcoală şi va ajunge ca feciorul şefului de post, ba chiar ca fiul prefectului ! Va îmbrăca haine europeneşti şi când va vorbi el, toată lumea o să-l asculte cu plăcere. Ce mai, o să ajungă un om care o să le ştie pe toate, ca inspectorul acela gras, ce venise la şcoală toamna trecută într-o trăsură grozavă, căreia nu-i păsa de hârtoape. Fetele, care nu trecuseră de câmpurile din jurul satului în viaţa lor, îl vor urmări de după porţi gândind câte lucruri ştie omul ăsta venit aşa de departe. În clasa lui Mustafa, inspectorul a fost întâmpinat de învăţător, căruia copiii îi ştiau de frică, lui, dar mai ales băţului pe care-l folosea destul de des;  de data asta, spre uimirea tuturor, s-a observat că vocea îi tremura parcă, şi parcă era emoţionat, iar înjurăturile nu-i mai ieşeau din gură ca altă dată. Aşa că vizitatorul le-a devenit dintr-o dată simpatic.
           În clasă se lăsase o linişte adâncă, amestecată cu un fel de teamă, iar când inspectorul a început să vorbească, mânuţele copiilor s-au crispat sub pupitre, fermecaţi cu totul de vorbele lui, căci nimeni nu le mai vorbise aşa de frumos pân-atunci. Inspectorul a cerut elevilor să deseneze pe tablă un obiect care se numeşte ''măr''. A fost o poveste întreagă, că n-o s-o uite nici unul aşa de uşor ! Copiii n-au înţeles ce vrea inspectorul de la ei. Atunci acesta s-a întors spre învăţător şi l-a îndemnat pe el să deseneze pe tablă un măr. Dar învăţătorul, ruşinat, a ezitat, încercând parcă să-şi amintească ceva, fără să reuşească, şi ei au izbucnit în râs.
         La oraş ve vedea cum arată merele, aşa cum va afla, desigur, toate secretele oraşului şi adevărurile vieţii.
.............................................................................................................................................
        Dar de ce nu se trezeşte odată tata ? Sforăitul său liniştit continua să se amestece cu răsuflarea caprei, pe care acum, Mustafa, o putea privi cu dispreţ. Multe necazuri i-a făcut şi capra asta ! De câte ori se ducea cu ea, dimineaţa ori seara, sărea dintr-o parte în alta a drumului - până îi venea ei bine şi-apoi scăpa, făcându-l pe Mustafa să-şi primească porţia de la unchiu-său. Numai că acum s-a terminat şi cu capra ! A scăpat de ea ...
       Capra se întoarse şi-l privi cu ochii ei mari şi inexpresivi. Mustafa se ridică cu grijă şi aruncă o privire spre părinţii săi, care dormeau aproape de el, pe o saltea întinsă direct pe pământ. Lampa abia mai clipea, când, cu inima bătându-i de emoţie şi de bucurie, Mustafa s-a strecurat de la locul său, a întins mâna cu precauţie şi a deschis lada în care mama punea hainele bune, prăjiturile şi toate lucrurile scumpe.
          Din nou capra s-a mişcat şi parcă a icnit, uitându-se la el supărată. Dându-şi seama că era legată de capacul lăzii, s-a grăbit să-i desfacă legătura. Apoi, deschizând încetişor lada, a scos un suspin lung, de prea multă bucurie.
           Cu costumul în braţe s-a îndreptat spre culcuşul lui şi l-a-nîntins acolo în toată splendoarea sa; îmbrăţişându-l, într-un delir al speranţei parcă, mirosul hainelor noi îi pătrunse în nări, şi-l învălui cu totul, simţind cum îi dă viaţă. În timp ce mâna lui mângăia pânza aspră, Mustafa îşi lăsă gândul să-i zboare la oraş, la oamenii de-acolo, care mânâncă mere, pâine albă de grâu, carne, orez...
             Sufletul îi era plin de atâta fericire, încât închise ochii, încercând parcă să şi-o stăvilească. O beţie plăcută îi pătrunse puţin câte puţin în trup şi simţi cum începe să plutească, să se cufunde într-un abis fermecat, în care jucau parcă şi se amestecau culori odihnitoare. Zgomotele se auzeau undeva departe, tot mai departe, ca-n vis.
             Deodată, Mustafa simţi o durere ascuţită în tot trupul. Urechea îi fu lovită de strigătele mamei, ale tatălui şi ale unchiului. Se ridică frecându-se la ochi. O palmă îl făcu să se clatine puţin şi începu s-o strige pe mama, dar mama se şi năpustise asupra tatii şi a unchiului, cum n-o mai văzuse până atunci, ţipând că o să-i ucidă odorul pentru o bucată de pânză şi că o să-i chinuie strigoii pentru că l-au bătut în somn.
               Mustafa deschise ochii de-a binelea şi începu să-şi caute costumul... costumul cu care avea să meargă la oraş şi care avea să-l scape de toate necazurile astea ! Dar nu mai găsi decât o bucată de pânză sfârtecată, şi atunci nu mai ştiu ce să facă.
               Începu să-şi rotească ochii împrejur şi să plângă cu sughiţuri. În spatele unchiului său, capra continua să mestece resturi de pânză din costumul său. Ca şi mama,  încercă şi el să se repeadă la capră, dar tata îl îmbrânci cât colo. Cum ar putea suporta, după toate astea, şi pierderea caprei ? Şi lui Mustafa i se păru că şi unchiul, şi tata apărau capra, tot aşa cum soarta îl ocrotea pe fiul şefului de post.
                 Unchiul nu l-a lăsat să mai plângă şi l-a trimis să se ducă cu măgarul şi cu capra la câmp, că tot nu e bun de altceva. Nepricopsitul tot nepricopsit rămâne !
                  Parcă niciodată nu sărise capra tot timpul drumului cu atâta încăpăţânare cum a sărit în ziua aceea. Mustafa, cu faţa încruntată, a încercat de o sută de ori s-o lovească cu băţul dar n-a nimerit-o niciodată. Şi când te gândeşti că tata n-o să-i mai poată lua alt costum în anul ăsta...
                Când ajunse la câmp, Mustafa încetă să mai plângă şi începu să viseze din nou cum va pleca la anul la şcoala de la oraş şi se jură că de data asta o să închidă bine lada în care o să pună costumul... O s-o închidă cu lacătul şi cu cheia şi o s-o păzească toată noaptea. Şi poate că ar fi mai bine să doarmă chiar pe ladă, iar capra s-o dea afară.              

                                   (Abd ar-Rahman aş Şarkawi, ''VISURI DE COPIL'')
                          - traducere Mircea Anghelescu http://crispedia.ro/mircea-anghelescu/-

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''VISURI DE COPIL'', ABD AR-RAHMAN AŞ ŞARKAWI  
       

ABD AR-RAHMAN AŞ ŞARKAWI
                 Născut în 1920, într-un sat din nordul Egiptului, scriitorul cunoaşte bine viaţa felahilor, cu realităţile ei neînchipuit de mizere uneori, dar şi cu ţesătura de legende şi tradiţii, de aspiraţii şi visuri care alcătuiesc un fond spiritual propriu, deosebit de original, al poporului. Anii de şcoală şi de universitate (Facultatea de drept, absolvită în 1943, la Cairo) îi prilejuiesc scriitorului cunoaşterea aceloraşi oameni simpli, dar de o mare bogăţie sufletească, a căror viaţă măruntă se consuma în cartierele modeste ale capitalei (substanţa povestirilor cuprinse în volumul ''Visuri de copil'').
- din opera sa:''Pământul luptei'',''Străzile dosnice'',''Visuri de copil''...
 (http://www.worldcat.org/identities/np-as%20sarkawi,%20abd%20ar%20rahman/ )

sursa coperţii cărţii:
http://www.targulcartii.ro/abd-ar-rahman-as-sarkawi/visuri-de-copil-tineretului-1966-454400

calendarul florilor japoneze...

... am descoperit că pe lângă marea sărbătoare, sakura, fiecare lună a calendarului japonez are o altă floare sărbătorită ! ca un adevărat calendar al florilor:
- IANUARIE - florile de prun (''ume'' Les fleurs de pruniers, ウメ ume) ... mii de pruni de la Yoshino Baigo la Okutama (25000 pruni) şi Odawara (10000 pruni) ...
- FEBRUARIE - floarea galbenă Adonis (Adonis ramosa, フクジュソウ fukujusô ), de la Hokkaido până la Kyushu, ce poate fi admirată în jardin botanique de Kyôto
- MARTIE - camelia japoneză tsubaki ( ツバキ tsubaki), la Saitama...
- APRILIE - floarea de cireş (sakura  la fleur japonaise qui symbole le printemps ) în cei 30000 de minunaţi cireşi de pe muntele Yoshino...
- MAI - glicina japoneză (suzuran la glycine du Japon, フジ fuji ) serbată prin festivalul temple Byodoin à Uji à Kyôto ...
- IUNIE - irisul japonez ( hanashobu) cu aproape cele 5000 de tipuri (L’iris japonais, ハナショウブhanashôbu ,
le キリガミネヒオウギアヤメ kirigamine hyôgi ayame ), pe la sanctuarul Meiji din Tokyo ... 
           - hortensia japoneză (ajisai) ce poate fi admirată la altarul Hakusan, templul Mimuroto...
- IULIE - volbură sau ''faţa de dimineaţă'' (アサガオ asagao, l’ipomée (également appelée volubilis en France), adevărate ''perdele verzi'' ce pot fi utlizate şi pe balcon reducând utilizarea aerului condiţionat... există un festival al volburei în Iriya, cartierul Taito, de la Ueno la Tokyo...  
- AUGUST - floarea soarelui (le tournesol, ヒマワリ himawari ), în producţie mare în zona Kagawa... plantată în apropierea locului dezastrului nuclear de la Fukushima pentru a curăţa terenul...
- SEPTEMBRIE - lycoris ( le lycoris radiata ou lycoris rouge, ヒガンバナ higanbana)
- OCTOMBRIE - cosmos (le cosmos, コスモス kosumosu ), originară din Mexic, existentă în grădini şi la ţară ...
- NOIEMBRIE - crizantema (le chrysanthème, キク kiku ), floarea cea mai reprezentativă a Japoniei, poate fi admirată la templul Yushima... 
- DECEMBRIE - camelia sasanqua (Le camélia sasanqua, カンツバキ kantsubaki ), cu mai puţine petale decât camelia sărbătorită în luna martie - denumită şi ''floarea ceaiului de munte'' ce dă aroma ceaiului verde, originară din insulele Ryukyu ...
... o plăcută călătorie, nu-i aşa ?  



sursa:
https://cleaparapluie.com/conseils/les-fleurs-japonaises/

să fiţi flori...

... flori ! 
... ce minunate sunt florile dar şi versurile prietenei mele de suflet şi spirit, doamna Laura (Laura Schussmann ): · 

           ''Să vă deschideți sufletul floare
             spre lumina razelor de soare. 
             Să deveniți parfum de trandafiri,
             să vă deschideți petale de iubiri.

                                 Să vă învăluiți în doruri de culoare,
                                 așteptând zboruri de fluturi, line,
                                 în dansuri curcubee înspre zare,
                                 alungând amintiri absurde și suspine.

           

             Să deveniți flori pe câmpuri,
             liberi în spirit și în gânduri.
             Să vă treziți adormite simțuri
             și să vă împrăștiați parfumuri,
             arome dulci în zări și vânturi.

                                  Lăsați-vă udați de ploi culoare,
                                  spălați-vă sufletul cu alb de nori
                                  și sărutați-vă gândul cu buze soare.
                                  Primiți, cu bucurie peste voi,
                                  fragilitatea zborului de fluturi
                                  și gingășia amintirilor petale,
                                  rămâneți, ireversibil, frumoase flori.''

       (LAURA SCHUSSMANN, ''SĂ NU UITAŢI SĂ FIŢI FLORI'')