sâmbătă, 20 septembrie 2014

jurnalul (64)



Astăzi (data/ora)... sâmbătă, 20 septembrie, ora 13.00
Ziua de azi ... a început într-un ritm mai relaxat ... ca niciodată, toţi am dormit până la o oră mai târzie!  
Gândesc ...  că odată cu răcirea vremii, şi noi vom avea ceva timp şi pentru relaxare !
Ce am învăţat ... toată viaţa, am aplicat în tot ceea ce fac acum în gospodărie - nimic nu a fost în zadar!  
Sufleteşte ... sunt puţin mai echilibrată ...oare m-am maturizat sau am mai învăţat o lecţie de viaţă? 
În bucătărie ... mami spală vesela, toţi am mâncat cu poftă mare tot ceea ce a pregătit mami pentru masă. 
Sunt îmbrăcată ...  în pantaloni lungi, verde inchis; tricou cu mânecă scurtă, roşu...
Ce mai citesc ?... tot NIMIC....
Aştept ... momentul când vom cumpăra lemnele - apoi voi începe spargerea lor - trebuie să îmi ascut topoarele! 
Am realizat... câte ceva săptămâna aceasta: serviciu; mărunţit şi transportat crengile (tăiate de la pomi) în atelierul lui ticuţu; stors şi întins rufe (mami spală dar nu mai poate mai departe şi de aici o ajut eu); mânuşi pentru bebeluşi - o provocare, să văd dacă pot realiza !
Ascult ,.. la tv, cu drag, emisiunea favorită: ''Ora Regelui'' - ticu, cu mare emoţie, urmăreşte această emisiune sâmbăta! 
În casă ...  este cam răcoare - avem uşa deschisă de azi dimineaţă pentru a aerisi casa dar şi ca să intre puţină căldură de la soarele care nu mai este aşa de darnic! poate ar trebui să cumpăr un butoi, ca în povestirea lui Ion Creangă (o mai ştiţi? ''Prostia omenească'' - puteţi să o recitiţi aici http://www.povesti-pentru-copii.com/ion-creanga.html), să îl umplu cu raze de soare şi să îl descarc în casă !!!.  
Preferinţele mele ... se îndreaptă, în această perioadă, spre activităţile care îmi permit să îmi odihnesc corpul, în special picioarele şi spatele ...
Speranţele ... noastre se îndreaptă tot timpul către Bunul Dumnezeu, împreună cu rugăciunile noastre - pe care le rostim, cu voce tare sau în gând, şi când ne este bine şi când ne este mai puţin bine...   
Vă invit ... să vizionăm un filmuleţ cu o melodie ce îmi aduce aminte de unul din subiectele din povestirile lui Ion Creangă:

vineri, 19 septembrie 2014

lansări în stil japonez ...

... am urmărit o ştire la NHK TV (televiziunea mea de suflet!), ce prezenta lansarea a ''iPhone 6'' într-un magazin japonez (Apple Store Omote-sando, Shibuya Ward, Tokyo)...
... ce m-a uimit a fost că erau peste 1000 de oameni, aşezaţi frumos pe jos, în grupuri mici, pe trotuar, în aşteptarea deschiderii magazinului...
... când s-a deschis magazinul, cei ce aşteptau de mult timp, au intrat frumos, ordonat, şi plini de bucurie, băteau palma cu personalul magazinului - ce îi întâmpinau plini de voioşie ...

dacă ar fi după mine...

... prietena mea de spirit şi suflet, dna Laura Schussmann m-a uimit azi postând o poezie mai aparte, ce mi-a mers la inimioară:
''Dacă ar fi după mine
m-aș ridica în fiecare dimineață
printre nori și peste ceată
în colțul meu albastru de cer
și aș deveni un mic soare
cu raze petale aurii de floare.

Dacă ar fi după mine
aș deveni val de mare
și m-aș răsuci din mal spre zare
și aș săruta în fiecare noapte
cu buze-mi stropi de soartă
glezne de vise coapte.

Dacă ar fi după mine
aș deveni scânteie de foc
și m-aș aruncă de pe lemn uscat
în sânul curat al unei fecioare
de atingeri vinovate nepătat
să o ard cu al iubirii noroc.

Dacă ar fi după mine
m-aș scrie răvaș de iubire
și m-aș dărui unui suflet trist
de așteptări fără rost pustiit
de dragoste venic ocolit
și m-aș rescrie la nesfârșit
cu un singur cuvânt, fericire.

Dacă ar fi după mine
m-aș transforma în soartă
și m-aș agăța la a oricărui om
încă nedeschisa poartă
și m-aș face talisman mărunțel
să mă prind ca destin bun de el
și să mă simtă cum îl ursesc
și să mă vrea cum prorocesc.

Dacă ar fi după mine
în luna plină m-aș transformă
și v-aș umple cu iubirea mea
privirea albă și roșie inimă
Și dacă puterea lunii aș avea
din colț ochi de privire
v-aș sorbi cu a mea clipire
picătură de dor greu, lacrimă.'
'

(Laura Schussmann
''GÂNDURI DE SUFLET PENTRU SUFLET ... AȘA CÂND MĂ GÂNDESC LA NOI... ''
''DACĂ AR FI DUPĂ MINE ..'') 

miercuri, 17 septembrie 2014

promovarea culturii ...

... am descoperit date despre un interesant festival ''Otaku'' (iniţiat în 2006, în perioada 3-4 mai) - festival ce promovează cultura şi tradiţia japoneză -, în cadrul Universităţii Româno-Americane, în Bucureşti. 
... vă invit, cu drag, să citiţi mai multe la adresa următoare:
 http://otakufestival.com/2014/despre-noi/

luni, 15 septembrie 2014

ploaia de petale...

... am intrat pe internet pentru puţin timp şi am citit o minunată poezie a prietenei mele de spirit şi suflet, dna Laura Schussmann şi m-am gândit că ar fi frumos să se bucure şi alte persoane de aceste frumoase sentimente transmise cu multă dăruire:
''Mă plouă petale din tine
și cresc la loc în mine
flori cu petale iubire..

Mă plouă petală cu petală
iubire pură și ireală.
E așa o dulce amețeală
de atâta ploaie de flori
de atâția stropi culori
să te ador, să mă adori.

Și te voi ademeni
și te voi iubi
și mă voi adia
și mă voi mlădia
până când
și ultima petală
rămasă din tine
se va scutura
petală cu petală
pe iubirea mea.

Și când ploaia se va opri
floarea petalelor tale
completă voi deveni .''

(Laura Schussmann

''GÂNDURI SĂRUT DE PETALĂ PE BUZE FLORI...''
''ȘI PARCĂ TRECE DUMINICA CU CE TREBUIE SĂ TREACĂ ...''
''MĂ PLOUĂ PETALE.. ''
)