Oare ce se mai poate spune după atâtea și atâtea transmisii comentate de televiziuni de pe tot globul ?!
Și totuși am simțit îndemnul de a scrie câteva cuvinte...
Funeraliile Reginei Marii Britanii au fost un adevărat "regal"!
Familia și întregul Commonwealth s-a organizat impresionant !!! I-am simțit pe toți supușii Majestății Sale ca un singur trup... În cele 10 zile, totul a funcționat ca pe baza unor "rotițe" nevăzute... emoționant, cu lacrimi, pe străzi, magazine, castele sau biserici...
Regi, regine, șefi de state (mari și mici) de pe tot globul au venit în semn de omagiu !
La slujba din marea catedrală, am vizualizat efectiv câtă istorie s-a scris în toți acești ani (fără să îmi dau seama...) observând grupul premierilor englezi ce au condus, pe rând, împreună cu Regina destinul Marii Britanii...
Cimpoaiele scoțiene au sunat fantastic, mai ales cel ce a răsunat, pentru ultima oară, în capela Sf. George a castelului Windsor !
Cred că sufletul Reginei a fost mulțumit de tot ceremonialul acestor 10 zile, în special de florile cu atâta delicatețe alese, de la rozul cel mai deschis la cea mai închisă culoare - buchet vesel amintind de zâmbetul nelipsit al Reginei...
"We'll meet again !"- vorbele de neuitat ale Reginei !