Snobii de demult/snobii actuali...

   

       "Vreau să fiu soția ta"

               de Lisa Kleypas

      Provenea dintr-o cultură în care sângele însemna totul. Societatea era construită pe principiul că linia de sânge a cuiva îi hotărăște întreaga viață - morala, temperamentul, inteligența, statutul social, tot ce va realiza vreodată. Oamenii nu puteau schimba nimic în ceea ce-i privea pe strămoșii lor - viitorul lor era decis de către trecut. Tocmai de aceea mulți oameni cu sânge albastru considerau degradantă căsătoria cu un om de rând. Acesta era și motivul pentru care un bărbat de succes ai căror strămoși, de cinci sute de ani încoace, proveneau din clasa de jos nu avea să fie respectat în aceeași măsură cu un nobil.

      Sângele înseamnă totul...  

   ...Erau matroanele care supervizau cele mai importante evenimente ale sezonului. Ele erau responsabile cu pregătirea următoarei generații de soții și mame, iar soarta fetelor de măritat depindea numai de bunul lor plac.

    ...Lumea nu e deloc blândă cu femeile. Viitorul nostru se construiește pe dune de nisip...o femeie are nevoie de un lucru, mai presus de toate. De siguranță.

    ...Majoritatea bărbaților nu ar fi manifestat un asemenea interes pentru copilul lor, considerându-l ca pe ceva nedemn de un bărbat... Copiii făceau parte din lumea femeilor, bărbații nu aveau prea mult de-a face cu ei, ìn afară de a se interesa ocazional de progresele lor sau de a-i ține pe genunchi câte un minut, două...

    ...Le observase atent pe doamnele cu care se căsatoriseră bărbații care aveau averi similare și aceeași poziție socială ca și el -- femei liniștite, care nu ridicau niciodată tonul și care se ocupau de casă și de toate detaliile vieții bărbatului lor. Servitorii unei case bine orânduire funcționau exact ca mecanismul unui ceas...

   ...Problema lui era că servitorii, ca și banii lui, erau noi. Alți bărbați, cu posibilități financiare, moșteniseră casele împreună cu servitorii care trăiseră și munciseră împreună de zeci de ani... știa prea bine că mulți aristocrați îl ironizau în secret pentru originea lui umilă și pentru averea dobândită rapid, etichetându-l drept burghez și mercantil, fără înțelegere asupra stilului, eleganței și purtărilor alese.

    ...Nobilimea nu ar fi fost de acord ca el să se căsătorească cu vreuna din prețioasele lor fiice. Măritișul cu un aristocrat era sinonim cu unirea celor două familii și amestecare de sânge albastru cu un alt sânge albastru. Niciodată un exemplar splendid de rasă nu era încrucișat cu o corcitură. Cu excepția cazului în care corcitura avea bani suficienți ca să-și cumpere orice dorea -- chiar și o mireasă aristocrată.  

                                       "Vreau să fiu soția ta"

                                           - Lisa Kleypas -

                      [ https://en.m.wikipedia.org/wiki/Lisa_Kleypas  ]

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana 

( https://suzanamiu.blogspot.com/2023/04/citate-favorite-160-inceputul-unei.html )!

La final...

   

       La final apare dragostea

                 de Mary Balogh

     Femeile sunt sau nu mai norocoase decât bărbații atunci când se căsătoresc... Ele se mută într-o altă casă și, uneori...într-una pe care n-au mai văzut-o niciodată și care se află departe de locul în care au crescut. Totul e nou, străin și diferit, iar ele nu pot face nimic pentru a împiedica asta, soția este întotdeauna cea care se mută în locuința bărbatului, niciodată invers. Este ca și cum și-ar pierde o parte din identitatea ei. Până și numele îi e luat în urma căsătoriei.

      Pe de altă parte e ceva captivant în începerea unei noi vieți. Nu poți deveni o cu totul altă persoană, desigur, dar cu un alt nume, un alt cămin, o altă parte a lumii în care să locuiești, să ai ocazia de a o lua de la capăt, de a face ca viața să fie mai bună ca înainte, din toate punctele de vedere pe care ți le poți imagina... de a o face mai fericită. 

  ...copiii se transformă în băieți care abia așteaptă să devină bărbați, iar siguranța și dragostea înseamnă puțin pentru ei. Abia așteaptă să iasă în lumea largă, să umble după aventură și după o fericire până la adânci bătrâneți greu de găsit. Pleacă în căutarea a ceea ce au deja și între timp pierd tot...oare toți copiii își imaginează...că atunci când vor crește vor fi în sfârșit liberi și vor putea să facă tot ce își doresc ?  

  ...Fetele ... visează la căsnicia perfectă și la soțul perfect: chipeș, bogat, fermecător, atent, blând, tandru, politicos, pasional... și îndrăgostit până peste cap...poate fi un vis plăcut pentru orice fată, în timp ce așteaptă ca prințul ei să apară călare.

  ...nu se gândise niciodată în mod deosebit la diferențele fundamentale dintre bărbați și femei. Oare doar inutilitatea visurilor despre libertate și aventură era cea care le făcea pe majoritatea femeilor să fie romantice, să viseze în schimb la un cămin, la un iubit afectuos drept soț, la copii pe care să-i nască și să-i crească ? Sau acesta era un instinct de pregătire a cuibului, ce făcea parte din însăși ființa femeii pentru a asigura perpetuarea speciei umane ?

  ...Asta-i problema cu visurile...Nu totdeauna se transformă în realitate. Dar apar noi visuri pentru a le lua locul...în general, suntem o specie care speră la nesfârșit...

   ...uneori se întâmplă ceva atât de catastrofal încât, pentru o vreme sau chiar pentru mult timp, îți vine greu să vezi dincolo de întuneric, îți vine greu și să crezi că există ceva dincolo de el. Dar totdeauna există...

   ...o căsnicie e o călătorie, întocmai ca și viața. Nu trebuie să mă aștept ca totul să fie perfect de la început. Dacă ar fi, n-am mai avea unde să mergem cu ea, nu-i așa ?

   ...eu îmi doresc mulțumire, fericire cu soțul, căminul și familia mea...Tu îți dorești...ei bine, tu îți dorești doar să nu regreți însurătoarea atât de profund pe cât te temi că o vei face.

   ...o persoană cu care să împartă inima căminului.

   ...trebuie să ne îndrăgostim unul de altul...iar a te îndrăgosti e altceva decât a iubi pur și simplu. Cere dorința atât de a da, cât și de a primi...dar dacă nu ne deschidem sufletele și pentru a primi, nu doar a dărui, nu reușim să fim fericiți.   

    ...putem învăța să fim mulțumiți unul lângă celălalt.

                                       "La final apare dragostea"

                                            - Mary Balogh -

               [ https://en.m.wikipedia.org/wiki/Mary_Balogh ]

(Sursa coperții cărții:

https://www.google.com/search?client=tablet-android-samsung-ss&cs=0&sxsrf=APwXEdeXs_yz11ndl3xmuuv1_5PZrNP9NA:1681045879890&q=At+Last+Comes+Love+Mary+Balogh&stick=H4sIAAAAAAAAAONgFuLUz9U3MDI3i7dQ4tFP1zc0SsorqjIsTtaSyk620k_Kz8_WTywtycgvsgKxixXy83IqF7HKOZYo-CQWlyg45-emFiv45JelKvgmFlUqOCXm5KdnAAAMqMX5WAAAAA&sa=X&ved=2ahUKEwj47pX075z-AhUS7aQKHYhlCYwQ9OUBegQIEhAl&biw=1007&bih=601&dpr=1.33#imgrc=fyM7um6Y-8rQyM%253A )

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana

( https://suzanamiu.blogspot.com/2023/04/citate-favorite-160-inceputul-unei.html)

...pe măsură

       

                 Mireasă pe măsură

                                 de Karen Witemeyer

     ... Tom avea nume pentru toate căruțele. 

         Pantaloni de Lux era trăsura cu franjuri pe care J.T. o ținea la îndemână pentru plimbările de familie sau pentru cuplurile de îndrăgostiți. Doctor era numele trăsurii pe care o închiriase cel mai des medicul; căruța cea mare cu platformă era simplu, Capra și căruța pentru transportul mărfurilor fusese poreclită afectuos, Generalul. 

         Găselnițele băiatului stârneau numeroase chicoteli amuzate printre bărbații care se strângeau la companie să își povestească una, alta și să scape de femeile lor dar, de-a lungul timpului, numele s-au păstrat.

         Chiar cu o săptămână în urmă, Alistair Smythe a pus la bătaie un dolar de argint și a cerut să i se dea Pantalonii de Lux pentru o cursă. La auzul funcționarului înfumurat de la bancă folosind porecla lui Tom pentru trăsura ușoară, bărbații au râs în hohote zile la rând.

      ...Tom o zbughi înaintea necunoscutei și își smulse pălăria gri ploștită de pe cap:

--Am adus Generalu', doamnă. O să te instalăm cât ai zice pește.

          Fără a pierde niciun minut, își trânti iar pălăria pe cap și trecu pe lângă ea. Privirea lui Hannah fugi spre bărbatul ce aștepta la câțiva pași mai departe. 

          Nu semăna prea mult cu un general. Nu purta uniforma militară. În schimb, etala cizme purtate și pantaloni de doc răriți pe la genunchi. Vârful unei scobitori îi ieșea printre buze mișcându-se ușor încoace și încolo, cum o rodea. Poate Generalu' era vreun soi de poreclă. Nu scosese o vorbă dar avea ceva de felul de a fi și în ținuta corpului ce îi dădea un aer autoritar.

          Ea își trase umerii în semn de răspuns și parcurse distanța dintre ei.

--Vă mulțumesc că îmi dați o mână de ajutor azi, Generale.

          Îi zâmbi venind mai aproape.

--Ar trebui să salut ori altceva ?...

          Sprânceana lui dreaptă se arcui. Apoi o tresărire ușoară, în colțul gurii, îi zise că a înțeles. 

--Mă tem că-s civil până-n măduva oaselor, doamnă. 

          Își înclină capul în direcția căruței.

-- Ăla-i Generalu'. Lui Tom îi place să pună nume la lucruri.

          Hannah râse ușor.

                   ☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆

--Vii ? îl zeflemesi ea cu o voce dulce ca zahărul.

          Marginea pălăriei lui se ridică lăsând-o să îi vadă încruntarea. Fu cuprinsă de satisfacție și piciorul ei bătu apăsat pe treapta următoare. Auzi un trosnet precum un tunet în ureche pe când scândura de sub ea se rupse și, cu un țipăt de mirare, ea se prăbuși cu picioarele în jos prin gaura ce se căscase.

           J.T. nu stătu pe gânduri...Sărind precum un animal, se repezi înainte rugându-se ca domnișoara Richards să nu fie rănită prea tare.

           Dar, în loc să dea peste o gramadă de puf albastru făcut praf, cum se aștepta, se trezi, la nivelul ochilor, cu o pereche de glezne delicate mișcăndu-se nebunește printr-o nebuloasă de jupe albe....  

           J.T., se întoarse, tușind. Femeia se legăna atârnată de scara de la catul al doilea, iar el îi admira picioarele... Ea trebuie să îl fi auzit că zvârcolirile încetară. 

--Domnule Tucker ?

            Vocea îi suna sfărșită. 

            Adunându-și gândurile răzlețe, el păși alături ca să analizeze mai bine situația primejdioasă. Trebuie să fi reușit să se prindă de treapta de sus în cădere fiindcă brațele, umerii și capul nu ajungeau la ochii lui.

--Sunt aici, domnișoară Richards. 

            Își drese iar glasul, în ciuda faptului că gura i se uscase de tot.

--Se pare că mi-am pierdut cheia.

            Un chicotit ușor îi scăpă bărbatului înainte să și-l poată înfrăna. Clătină din cap neputând să își poată ține zâmbetul ce îi stătea pe buze.   

--Da, doamnă. Cred că așa-i. Se pare că ai scăpat și alte lucruri.

--Mă tem că da...

            El îndrăzni să ridice iar privirea având grijă să nu privească unde nu se cuvenea...Era doar imaginația ori ea atârna puțin mai jos decât cu un minut în urmă ?  

--Ah...domnule Tucker ? 

            Numele-i fu rostit sacadat și el crezu că aude un gâfâit în vreme ce ea se mișca.

--Da, doamnă ?

--Știu că n-a fost înțelegerea noastră de la ìnceput...

           Un al doilea sunet o întrerupse. Era sigur un gâfâit. Iar el jură că îi putea vedea în clipa aceea marginea gulerașului ivindu-se de sub stinghiile de lemn. Aluneca. Inima i se zbătu lovindu-se de coaste.

--Da' ai putea fi dispus să mă prinzi ? Nu cred că pot...  

           El se repezi sub locul unde atârna ea, geamătul ei abia auzit răsunându--i în urechi la fel de tare ca orice strigăt. Adunându-și forțele în fața greutății, îi prinse picioarele în adăpostul oferit de brațul stâng, înainte să atingă pământul și o prinse de partea de sus a corpului cu cel drept. O strânse tare la piept făcând eforturi să stea în picioare. Odată ce cizmele-i fură bine înfipte în pământ, coborâ privirea la fața ei, îngrijorat să o vadă cu ochii închiși strâns. 

--Ești bine ?

          Liniile fine din jurul pleoapelor ei dispărură întrucâtva, iar genele fâlfâiră în sus. Albastrul de amurg al ochilor ei îl ținu prizonier.

--Eu...sunt bine, așa cred. Mulțumesc, domnule Tucker. 

          Ea clipi și își lăsă capul în jos rupând firul dintre ei...

--Poate că ar fi trebuit să iau seama la înțelepciunea din Proverbe înainte să îmi las mândria să mă facă să urc cu pași îndesați de mânie pe treptele acelea. 

           Hannah făcea haz de sine atragând iar atenția bărbatului de la locul plini de buruieni. 

--Știi...un spirit mândru merge înaintea căderii.

        ...Femeia asta trebuie să aibă multă încredere în ea...

        ...Avusese prezența de spirit să se prindă de altă treaptă ca să nu cadă pe pământ dar nu țipase, nu făcuse scene de isterie ci purtase doar o conversație calmă și îi ceruse politicos să o prindă dacă binevoiește.

                 ☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆

                                            "Mireasă pe măsură"

                                              - Karen Witemeyer -      

                            ( https://www.karenwitemeyer.com/ )

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana 

(https://suzanamiu.blogspot.com/2023/02/citate-favorite-157-cele-patru.html )

Trandafiri...

     

                        Trandafiri pentru ea

                                                    de Julie Garwood

    Au găsit-o în gunoi...

 ...Nu le venea să-și creadă ochilor. În coș dormea un copil, frumos ca un înger...

--Cum o să-i dăm de mâncare ?

--Are o sticlă de lapte în coș...

--Și cine-o să-l schimbe, când o să facă pe el ?...

--Cred c-ar trebui să facem cu rândul...

--Am văzut câteva scutece la uscat. I-aș aduce câteva micuțului.

--Ei, cum o să-i spunem ?

--Sidney...

  ...Copilul deschise ochii. În lumina torței, ... văzură că erau albaștri....

  ...Sidney era fetiță...

  ...Se uita fix spre el, cu ochi mari, încrezători...După care primi lovitura de grație: fetița îi zâmbi. Era pierdut. Din clipa aceea, o punte se clădise între ei. 

     Ceilalți au căzut și ei, ca piesele de domino, în vraja micuței.

--Trebuie să facem totul cum se cuvine...

--O s-o cheme Mary Rose...

--N-a fost de ajuns c-au abandonat-o. Dar i-au aruncat și actele...

--Sunt singurul care știu cu siguranță că nu sunt căutat de lege și de nimeni altcineva. Așa că, sunt de părere ca Mary Rose să-mi poarte numele.De     fapt, dacă avem de gând să ne îndreptăm...toți ar trebui să-mi purtați numele. Frații și surorile fac parte din aceeași familie și trebuie să aibă același nume. Deci, din clipa asta, ne numim cu toții Clayborne. Bine ? Pe viață...

  ...Douglas își puse palma deasupra coșului... 

  ...Travis își puse mâna peste a lui Douglas...

  ...Următorul a fost Cole.

  ...Adam ezită câteva clipe...Mâna lui o acoperi pe a lui Cole.

                   -----------&----------'&----------&----------

                     Dragă Mama Rose,

       Îți scriu această scrisoare...o să-ți povestesc toate aventurile minunate pe care le-am avut în drumul spre Vest, dar mai întâi vreau să afli ceva foarte important. Despre noua noastră familie. Ai acum o rudă care-ți poartă numele, Mama. Se numește Mary Rose...

                                           Cu dragoste, ...Adam 

                   -----------&----------&----------&----------- 

      Copila se întorcea în sfârșit acasă.

      Cole aștepta trăsura să apară. Era atât de nerăbdător, că abia putea sta locului...

      De-abia aștepta să o vadă. Se întrebă dacă se schimbase mult în ultimele luni, apoi râse de unul singur de această idee nebunească.

      În afară de câțiva pistrui care să-i fi aparut între timp, și de părul pe care și-l lăsase lung, probabil, nu-și putea imagina vreo schimbare mai deosebită.

      Dumnezeule, cât de dor îi fusese de ea ! Tuturor le fusese.

      Treaba de la fermă îi ținea ocupați tot timpul zilei, dar seara, la cină, îi duceau lipsa.

      Își doreau s-o aibă prin preajmă, să-i aștepte cu cine știe ce mâncare nouă pregătise...   

                   -----------&----------&----------&----------- 

                    Dragă Mama Rose,

  ... Fetița are acum părul numai bucle și e tare prietenoasă cu oricine.

      Adam s-a gândit la preerie, așa că acum împachetăm. Plecăm mâine...

     Adam mă învață acum gramatica și zice să-ți spun ca trebuie să ne luăm o căsuță ca lumea. Mary Rose se târăște peste tot, și se murdărește pe mâini și pe genunchi. Când nu ne uităm la ea, încearcă să mănânce pământ. Nici unul din noi nu-și dă seama de ce face asta. Cred totuși că e fericită. Facem cu rândul când o adormim, la prânz. Noaptea, doarme cu câte unul din noi în pat și, ca să fiu sincer, m-am cam săturat să mă trezesc ud tot, din cauză că face pipi pe ea. Udă tot, indiferent cum am îmbrăca-o. Cred, totuși, că e ceva normal, nu-i așa ?

     Ne dorim tare mult să te vedem, ca să știm și noi cum arată Mama noastră.   

                                  Cu dragoste, fiul tău preferat, Douglas 

                   ----------&------------&-----------&--------- 

--Mary Rose, unde te duci ?

       Douglas era cel care strigase. Ea se întoarse.

--La grajduri-se răsuci pe călcâie și-și grăbi pasul explicând pe măsură ce se îndeparta-Domnul MacDonald este invitatul nostru la cină.

       Cei doi frați își priveau sora care-și vedea de drum. După vreun minut, Cole întinse mâna, cu palma în sus, spre fratele său. 

       Douglas bagă mâna în buzunar și scoase un dolar de argint.

--Să nu pariezi niciodată împotriva unui lucru absolut sigur, îl sfătui Cole. 

       Douglas îl privea stăruitor pe străin.

--Nu înțeleg, murmură el. Mie mi se pare că e destul de bine legat. E cu mai bine un cap mai înalt decât Mary Rose. Și e plin de mușchi, după cum vezi.

--Da, văd, îi răspunse Cole răzând.

--Se mișcă la fel ca mine și ca tine, iar privirii lui nu-i scapă nimic. Zău dacă înțeleg ce-a văzut la el. Mie mi se pare destul de normal.

        Cole jubila, pentru că câștigase pariul. Pe Douglas îl irita însă purtarea lui.      

--La naiba, poartă armă ! Eu m-aș feri din calea lui, după lăsarea serii.

--Pistolul e nou.

--Și ce ?

--Nu l-a folosit niciodată.

--Și atunci de ce poartă o centură din cele la modă ?

         Cole ridică din umeri.

--Cred că așa a crezut că e mai bine. Nici ea nu are vreo zgârietură. Trebuie să fie tot nouă.

--Să fie prost, deci ?

--Tot ce se poate.

          Douglas clătină din cap.

--O caută cu lumânarea. E în pericol să fie ucis.

--De aceea sora noastră îl aduce acasă...        

                   ----------&------------&-----------&---------

                  Dragă Mama Rose,

    Ne chinuim groaznic s-o facem pe fetiță să nu-și mai ude lucrușoarele. Știi, noi băieții, o facem altfel. Fetița l-a surprins pe Travis făcând lucrul ăsta și de atunci nu mai face pipi decât în picioare. Am încercat să-i explicăm că fetele nu fac așa, dar ea nu vrea să ne asculte, și acum noi am început să ne întrebăm dacă nu cumva nu înțelege că ea e fată. Adam se jură că e tare isteață dar e la fel de încăpățânată ca și Cole....

                                          Fiul tău iubitor, Douglas  

                   -------------&-----------&-----------&------------

      Cina s-a transformat într-un interogatoriu. Toți erau atenți la Harrison...

      Întrebările pe care i le puneau frații Clayborne și reacțiile lor la răspunsurile lui îi dădeau o mulțime de informații despre dedesubturile familiei.

      Fiecare dintre bărbați îl abordă în mod diferit. Cole încercă să fie cât mai abrupt și mai incisiv, Douglas a fost direct și i-a oferit fără să vrea frânturi de informații despre familia lor, pe când Travis a fost și metodic dar și diplomat. Adam a fost cel mai greu de citit. Pe timpul mesei și-a menținut o expresie aproape stoică iar Harrison n-a reușit deloc să-și dea seama ce gândea cu adevărat. Adam era complet diferit de sora lui. Mary Rose era foarte ușor de citit. Reacțiile i se citeau pe față, în ochi. Harrison nu mai cunoscuse pe nimeni ca ea. Era deschisă și cinstită, avea o inima de aur...  

                   -------------&-----------&-----------&-----------

                 Dragă Mama Rose,

       M-am jucat cu pistolul lui Cole. Mă distram și eu dar el a țipat la mine. Zicea că o să-mi dea și o bătaie bună. Atunci am început să plâng tare de tot și s-a răzgândit. Pistoalele sunt periculoase, Mama. Așa mi-a spus Adam. N-o să mă mai joc cu ele. Niciodată. Vrei să-i spui tu lui Cole să nu mai țipe la mine ? Eu sunt o fetiță cuminte. Așa a zis și Adam. 

                                  Cu dragoste, fetița ta cea cuminte, Mary Rose...

          ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

          ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

                                                  "Trandafiri pentru ea" 

                                                        - Julie Garwood - 

                       ( https://en.m.wikipedia.org/wiki/Julie_Garwood  )

(sursa foto copertă : https://www.cartea.ro/carti/Trandafiri-pentru-ea_40378.html )

... fragmentele alese participă la jocul-provocare găzduit de Suzana ( https://suzanamiu.blogspot.com/2023/02/citate-favorite-157-cele-patru.html )

Limbajul evantaiului...

           Mătase și umbre
                       de Mary Jo Putney

      ... Cu o schimbare bruscă de subiect, îi arătă evantaiul:

--Am auzit că doamnele le folosesc ca să comunice cu domnii. Știi cumva cum se face asta ?

--Limbajul evantaiului ?

       Își aduse aminte de zilele ei de școală, când o fată dintr-o clasă mai mare le arătase gesturile, Sarei și prietenei ei cele mai bune, Juliet. 

--Își are originea în Spania, cred, pe când tinerii și tinerele erau mult mai strict separați decât aici.

       Amintindu-și de toate femeile ce se înghesuiau în jurul prințului, adăugă pe un ton ușor ironic:

--În zilele astea e mult mai ușor de transmis un mesaj dar ar putea apărea o ocazie când vei avea nevoie să înțelegi codul acesta secret. Stai să văd dacă mi-l mai amintesc.

        După un minut de gândire, reluă:

--Un lucru important e că nu numai evantaiul vorbește, ci și ochii și întreg corpul.

         Își deschise evantaiul. Era un obiect elegant de dantelă spaniolă neagră, fixată pe lamele sculptate de fildeș, un dar din partea lui Charles. Lipindu-l de obrazul drept, spuse:

--Asta înseamnă "Da". 

         Îl mută pe obrazul stâng.

--Și asta înseamnă "Nu".

         Apoi își trecu evantaiul peste ochi, însoțind mișcarea cu o privire întristată.

--Asta înseamnă "Îmi pare rău".       

         Lumina lunii sclipi în ochii amuzați ai lui Peregrine.

--Poate fi transmis și un mesaj mai complex ?

         Din moment ce o demonstrație activă ar fi ajutat-o să se îndepărteze puțin de prezența lui atât de tulburătoare, Sara se ridică și traversă balconul.

--Dacă duc evantaiul în mână stângă așa, înseamnă că doresc să te cunosc.

--Asta e bine, zise el aprobator. Dar având în vedere că ne cunoaștem deja, ce ar putea veni după asta ?

--Dacă țin evantaiul în fața mea, înseamnă "Urmează-mă".

         Mergând către el, îi arătă mișcarea, apoi se întoarse și îi aruncă o privire șireată peste umăr să vadă dacă o urmă.

         Prințul se ridică intrând în joc și veni după ea.  

         Sara se întoarse către el și-și deschise evantaiul foarte larg, însoțind mișcarea de o privire arzătoare.

--Asta înseamnă "Așteaptă-mă".

--Ce să aștept ? întrebă el cu interes oprindu-se la trei pași de ea.

         Sara își trecu evantaiul peste frunte, apoi șuieră melodramatic:

--"Suntem priviți !"

         Peregrine aruncă o privire către ușile vitrate. Din sala de bal răsuna un nou vals și muzica opulentă inunda noaptea cu acordurile ei.

--Din fericire, nu, șopti el conspirativ întorcându-se iar către Sara. Se pare că nimeni altcineva nu simte nevoia de aer proaspăt. Are evantaiul ceva de spus când cei doi sunt în sfârșit singuri sau acum trebuie să ne folosim numai de cuvinte ?

--Unele doamne sunt prea timide sau bine-crescute ca să-și exprime dorințele. 

          Un impuls nebunesc o împinse pe Sara să facă un lucru pe care n-ar fi îndrăznit niciodată să-l facă în mod deschis. Închizându-și evantaiul, își atinse mânerul de buze.

--Așa că asta înseamnă "Sărută-mă".

          Nu credea că Peregrine avea să-i accepte invitația jucăușă dar când se apropie de ea, își simți inima tresăltându-i de panică. Era aproape înspăimântător cu puterea și masculinitatea lui, astfel că Sara aproape dădu înapoi dar rămase totuși pe loc. Așteptă, pe jumătate consternată de propria obrăznicie, pe jumătate tânjind să simtă rezultatul.

          Peregrine îi ridică bărbia cu un deget, privirea lui intensă capturând-o pe a ei pentru o clipă nesfârșită. Sara știa că aceasta era ultima ei șansă la o retragere respectabilă dar, încă o dată, rămase fermă pe poziție, așteptând și dorind. Încet, prințul își înclină capul până când buzele i le atinseră pe ale ei. Sărutul lui era cald și subtil, blând ca aripa unui fluture, și totuși o mișcă într-un fel cu totul neașteptat.

          Sara își mișcă gura pe a lui, dorind mai mult, însă când el îi răspunse, se trase înapoi cutremurată. Se întrebase cum era sărutul lui, și descoperise nu un răspuns, ci mai multe întrebări. Întrebări periculoase...  

          Îi spuse aproape fără suflare:

--Dacă țin evantaiul în mâna dreaptă așa, înseamnă "Ești prea dornic."

--Se poate să fii prea dornic ? o întrebă el încet.

          Se aplecă iar și-și lipi buzele de pielea sensibilă de la tâmplă. În același timp, își trecu degetele peste gâtul ei, apoi peste umerii ei goi într-o mângâiere delicată, profund erotică. 

          Sarei i se tăie respirația. Pentru prima dată în viață simțea dorința dulce, feminină, de a se topi în brațele unui bărbat, de a i se oferi cu același abandon ca-n timpul valsului, să-l urmeze oriunde o conducea. Însă capitularea în fața dorinței ar fi fost o greșeală imensă. Ridicând evantaiul între ei, îl vântură rapid înainte și înapoi, trimițând aer răcoros pe fețele amândurora.

--Mișcarea rapidă a evantaiului înseamnă "Sunt logodită".

--Într-adevăr, murmură el. 

         Silueta lui zveltă era cu spatele la ferestre și Sara nu-i putea vedea chipul.

--Ce păcat! Îți iubești viitorul soț, Lady Sara ?

         Tânăra femeie șovăi căci întrebarea o făcuse să se simtă la fel de inconfortabil ca și sărutul. Răspunse pieziș:

--Dacă învărt evantaiul în mâna dreaptă, înseamnă "Iubesc pe altul."

         Dar nu se putu forța să demonstreze și acest gest.

         Când privirea gânditoare a lui Peregrine se duse pentru o clipă la mâna ei dreaptă, nemișcată, adăugă pe un ton tăios:

--Dacă învârt evantaiul în mâna stângă, înseamnă "Vreau să mă lași în pace."

         Transferând  evantaiul în cealaltă mână, îl legănă rapid.

--Chiar vrei să te las ìn pace, dulce Sara ?

         Îi oferi un zâmbet leneș și intim. 

         Deși nu-și clinti niciun mușchi, Sara avu senzația că parcă se întindea către ea s-o îmbrățișeze. Atracția lui era atât de puternică încât s-ar fi predat, ar fi căzut drept în brațele lui.

         De neconceput ! Era o lady de vârstă matură și cu un temperament echilibrat, nu o fetișcană zăpăcită. După o luptă scurtă și feroce în sinea ei, își ridică evantaiul și lăsă dantela neagră să-i atingă obrazul stâng. 

--Nu, nu vreau să mă lași în pace. 

         Apoi își lăsă mâna cu evantaiul în jos. Cu privirea rece, îi spuse fără echivoc:

--Asta înseamnă că suntem prieteni. Nimic mai mult.

--Să îndrăznesc să sper că nimic mai puțin ? rosti el cu seriozitate. Nu vreau să te jignesc.

         Poate că era periculos să fie prietena lui. Și totuși nu făcuse decât să-i dea cel mai ușor și nevinovat sărut. Problema nu era el, ci ea. Își ridică evantaiul și îl lipi de obrazul drept într-un gest de acceptare.

--"Da, voi fi prietena ta."    

                                   "Mătase și umbre"

                                  - de Mary Jo Putney -

           ( https://en.m.wikipedia.org/wiki/Mary_Jo_Putney )

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana 

( https://suzanamiu.blogspot.com/2022/12/citate-favorite-154-ganduri-despre.html ).