sâmbătă, 5 mai 2018

imposibila revedere...


             






      Marcel Luca
                                   Imposibila revedere

       Pentru Tom, misiunea aceasta era destul de plicticoasă ca s-o considere o povară. Ghinionul lui era că pilota singura cosmonavetă de cursă lungă, una dintre acele nave de interceptare a cărei mare mobilitate îi rezerva întotdeauna un rol important în activitatea unei expediții complexe dar fără inițiative de anvergură.
     "Aura" se detaşase de marele convoi ca să intersecteze curioasa zonă a "Papucului Adelei" (despre care exista consensul general că nu reprezintă altceva decât un gol imens inexplicabil în marginea densei galaxii Danaceneiene), urmând să ajungă pe Pământ la două luni după celelalte nave ale convoiului ce studiase acea galaxie. E lesne de înțeleles mirarea lui Tom, când la vreo trei săptămâni de la pătrunderea în zonă, constată că ordinatorul central reduce viteza "Aurei", fixând-o în cele din urmă la vreo 80000 km/secundă.
       Undeva, în centrul zonei, locatoarele detectară, cu un mare coeficient de nesiguranță, activitatea foarte slabă a unui astru ale cărui dimensiuni erau, totuşi, în mod paradoxal, uriaşe.
       Tom, care, în pofida unor vechi ştate de serviciu, nu făcuse nici o descoperire mai însemnată, fu copleşit de emoția pe care o încearcă oricare explorator atunci când trebuie să-şi boteze descoperirea. După îndelungi deliberări cu sine însuşi, dădu singuraticei şi misterioasei stele numele de "Adela".
       Timp de 11 zile, Tom a stat închis în centrul de calcul al navei. Motoarele de frânare funcționau continuu. Efuzoarele mobile de corecție îşi aruncau cu regularitate jeturile în spațiu.
       Automatele care înregistrau elementele optice au fost la un moment dat blocate de ordinatorul central care desena pe ecranele de serviciu liniile de forță ale unui enorm astru invizibil. Cu greu şi-a dat seama Tom că în zona "Adelei" materia nu putea fi percepută vizual.
       În a 12-a zi, astronaut se găsea la perineu față de stea. Contoarele nu înregistrau nici un fel de radiație. Tom, care adormise, obosit de sclipirile voalate şi cu frecvențe monotone ale aparaturii de control, a fost trezit de semnalele surde ale ordinatorului central  ce pusese din nou în funcțiune receptoarele video ale navei. Teleobiectivul fixat spre astrul invizibil acoperea ecranul nr.6 cu imaginea unei imense pete sidefii aproape transparente. Pe ecranul 5, care prindea un unghi diferit, stăruie curbura uriaşă a "Adelei", peste limita căreia se răzvrăteau protuberanțe abia vizibile.
       Tom era năucit de revelație. Numerise în apropierea stelei într-un moment în care aceasta îşi intensifica activitatea şi devenea parțial vizibilă. Revenindu-şi, începu febril să coordoneze funcționarea automatelor. La intervale scurte, ordinatorul făcea cunoscută situația zonei de influență a câmpurilor create de astru, a cărei vânzolire înregistra pe graficele de pe ecrane curbe tot mai ascendente.
       Forța de atracție, inițial neînsemnată - infimă față de volumul "Adelei" -, creştea şi ea în mod simțitor.
       În fața elementelor primite, pilotul automat ceru permisiunea de a pune în funcțiune motoarele principale pentru accelerarea "Aurei", după 25 de minute câte erau necesare pentru trecerea pe orbita transgalactică.
       Tom ezită. Abia după 40 de minute, când constată că limbile vagi ale protuberanțelor devin tot mai imense şi mai dezordonate, decise cuplarea motoarelor de corecție. Dar, tocmai în momentul în care "Aura" se deplasa pe o orbită de tranziție, o trombă gigantică se desprinse de stea şi, parcurgând cu o viteză fantastică spațiul până la navă, o învălui timp de câteva fracțiuni de secundă.
       Cele două minute şi mai bine, ce au fost necesare pentru interceptarea astronavei, au fost pentru Tom clipe de o intensitate infernală, fiind convins că nu poate însemna decât sfărşitul; spre surprinderea lui însă, interferența cu tromba radiantă n-a avut nici un efect perceptibil.
      "Aura" intră curând pe orbita transgalactică unde oglinda parabolică,  transformându-se într-un soare miniatural, acceleră viteza până la pragul luminic.
                                                                             -II-
       Cu mult înainte de pătrunderea în sistemul planetar al Soarelui,  "Aura" începu operația de frânare. Simultan, Tom învălui întreaga astronava în câmpul creat de 'reversonit', după excitarea acestuia cu un sistem de fascicole laser.
       Declanșarea inversorului temporal reprezenta cel mai dificil examen pentru astronauții de cursă lungă. Au fost suficiente cazuri în care expediții cosmice s-au înapoiat pe Pământ cu mult înaintea plecării lor sau au dispărut pur şi simplu în trecut.
       După realizarea anulării paradoxului temporal, Tom luă legătura cu prima stație spațială automată pe care o reperă la vreo 58 milioane de km de Pluton. Aceasta, având misiunea raționalizării traiectoriilor navelor care pătrund în sistemul "Aurei" de către stațiile speciale de ghidaj spațial. Cu promptitudine, Pământul răspunse primului apel, Tom având bucuria să vadă pe ecran fața Ei, copleşită de fericire. Mary îi ura "bun venit".  
       Centrul de coordonare de pe cosmodromul "Amstrong" îi comunică faptul că nu recepționează nici o imagine, cerându-i să verifice emisia video - verificare ce nu dădu nici un rezultat.
       Timp de două zile, până la intersectarea orbitei planetei Marte, convorbirile au avut un caracter banal, de rutină, când un dispecer de pe Phobos interveni cerându-i lui Tom poziția precizând că se îndoiește de precizia calculelor întrucât nici un complex optic nu localiza astronava.
       Bănuind o eroare a ghidajului spațial 'transolar', Pământul trecu la supravegherea traiectoriei "Aurei" cu ajutorul radiotelescoapelor de pe sateliții săi artificiali.
       Tom, aflat la câteva milioane de kilometri de Pământ, opri motorul fotonic, xfcuplând pentru ultima oară rachetele clasice de frânare.  Cu opt ore înainte de aterizare, Tom fu chestionat de o comisie desemnață de Consiliul expedițiilor galactice în legătură cu parcurgerea zonei "Papucului Adelei".
       Bătrânul Xit Selimar, o personalitate proeminentă în consiliu, sfârşit prin a-i cere în mod solemn să nu intercepteze nici un program al rețelei mondiale stereovideo. Contrariat, ceru lămuriri. Selmar îi răspunse că Pământul stabilise existența unei situații neobișnuite, pe care o va cunoaşte numai după terminarea misiunii.
       Tom îşi regăsi sângele rece și nu mai stărui. Se gândi că, probabil, în timpul evoluției "Aurei" în apropierea stelei, se defectaseră sistemele de dirijare automată, iar cei de jos nu vor să-l alarmeze. Se instală concentrat în fotoliul punctului de comandă, pregătind nava pentru aterizare.      
                                                                                -III-
       Fixându-se temeinic pe platforma metalică a rampei,  "Aura" fu inundată de linişte pentru prima oară după trei ani de peregrinări. Tom se sculă greoi și se îndreptă spre lift care-l urcă pănă la compartimentul de evacuare. Acționând claviatura discului-Coandă, în care urcase, se gândi că toate ansamblele navei funcționează perfect - motivul interdicției bătrânului Xit fiind probabil cu totul altul.
       Trapa se deschise, discul plană uşor, ieșind din corpul navei.
       De jur împrejur,  la o distanță apreciabilă, se afla o mulțime imensă de oameni. Tom îşi conduse aparatul spre turnul de control, lângă care ateriză. Coborâ. Între el și mulțime se află Mary. Se avântă spre ea dar micşoră paşii constatând tăcerea deplină ce-l învăluia.
       Mary plângea încet sprijinându-se cu o mână de ecranul unui aparat îngust de stereoviziune, cuplat cu un teleobiectiv direcționat spre axa "Aurei". Începu din nou să alerge, fixându-şi încordat privirea pe fața udă de lacrimi a Mary-ei. Ajunse la ea, o cuprinse în brațe şi, mângâindu-i părul lung, îi sărută obrajii palizi, fruntea şi ochii. Sufocat de emoție, reuşi în cele din urmă s-o întrebe pentru ce plânge, de vreme ce el, Tom, s-a reîntors.
       Mary, căutându-i cu palma - ca o oarbă - fața, i-o îndreptă spre aparatul de stereoviziune. Pe ecran, nu exista decât imaginea rampei și a antenelor de ghidaj: "Aura" nu se vedea.
- O, Mary... bâigui el... Ce-i asta ?
-Şi astronava... şi tu... Tom... pentru noi, sunteți... invizibili !
         (Marcel Luca, "Imposibila  ")
                                                                                                  
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrisă de specialiştii domeniului, în decursul timpului !
... sper că a fost o lectură plăcută !

vineri, 4 mai 2018

jurnalul (247)

☺Azi ... vineri, 4 mai, orele 22.47
☺Luna mai ... a debutat cu zile de vară !
☺M-am trezit ... prea devreme (mai bine zis, am dormit puțin - toată noaptea am dormit în mici reprize...) - nu pentru că am vreo activitate deosebită azi ci pentru că am avut o durere prin brațe, prin picioare, spate... am depăşit mult limita normalului meu de efort zilnic (dîn ultima perioadă) încercând să realizez multe şi prin interiorul casei dar şi munca zilnică din grădini... 'fără număr, fără număr'... lacomă!? mai am atât de multe de realizat în vara aceasta !!!
☺Recunosc ... că îmi place să am controlul asupra activităților desfăşurate zilnic, cu o programare... îmi este greu când îmi este dat peste cap planul zilei... tipicară ?!
☺Puiu ... este la a treia noapte de trai - zi cu noapte - pe afară... i-am înjghebat  'sediul' pe terasă (nu a vrut să plece de aici...) cu tot ce avea el, mai drag, în culcuşul din casă (inclusiv ursulețul lui de pluş...)... învățat cu liniştea din casă, cam latră la tot ce îi deranjează somnul...
☺Bucătăria ... iar are un aranjament refăcut !
☺Munca săptămânii ... a fost cu aproape de toate: vopsit pe terasă, curățenie aproape generală prin aripa de sud a casei (unde locuim de fapt...), 'plimbarea mobilierului' încercând o 'față' nouă ambientului, preparat mâncarea (pentru ticuțu-a devenit tare mofturos-, apoi pentru mine şi mami) ; tăiat 'ca-n junglă' la iarbă (dacă ar creşte zarzavaturile aşa cum creşte iarba...), umplut bidoane cu apă în colaborare cu mami (eu le umplu cu apă si mami le depozitează ordonat....), udat plantele (s-au înmulțit, treptat-treptat:am cumpărat răsaduri de roşii,  apoi am mai primit un lot de roşii de la o prietenă... parcă sunt prea multe acum !); scos apă din canalizarea bucătăriei (uneori mă simt ca Wilma din Epoca de Piatră...); mami greblează iarba uscată şi eu o depozitez în atelier (pentru Puiu...)!... sâmbăta este pentru spălat rufe !
☺Privind ... situația, pe ansamblu, prin grădini: răsadul de flori a crescut puțin aiurea (unele sunt atât de mici, altele sunt gata de transplantat-am dat şi la prietene); am semănat pătrunjel - nu a ieşit nimic! am semănat busuioc şi cimbru - nu a ieșit nimic! răsadul-de roşii, ardei şi vinete-este bine, s-a adaptat la noi în grădină; a început să crească și porumbul, floarea soarelui, dovleceii și dovlecii ! pomii au terminat cu florile, s-au format micuțele fructe! irişii primiți s-au adaptat, urmează cât de curând să înflorească (oare ce culori ?)...
😊Vrăbiuțele, "nepoatele" lui ticuțu, îmi fac în necaz: vin și fură din măncarea lui Puiu și apoi lasă 'amintiri albe' pe gărduțul terasei (vopsit de mine...)
☺Noutatea săptămânii ... a fost filmul "Under the toscan sun" (Sub soarele Toscanei)-demult nu mai văzusem un film fără împuşcături sau sânge...


luni, 30 aprilie 2018

Teutobochus...

ANATOLE FRANCE
                             TEUTOBOCHUS


     Cine a crescut, de mic copil, pe splaiurile Parisului, în fața muzeului Luvru, şi a grădinilor Tuileries, aproape de palatul Mazarin, pe malul glorios al Senei, care curge între turnurile, foişoarele şi clopotnițele bătrânului Paris, greu îmi vine să-mi închipui că ar putea rămâne sărac cu duhul. Acolo, începând din strada Guénégaud şi până în strada Bac, în prăvălioarele librarilor, anticarilor și negustorilor de stampe, se găsesc cu nemiluita cele mai frumoase lucruri de artă şi cele mai ciudate mărturii ale trecutului. Grația bizară şi vesela harababură a fiecărei vitrine ademenesc ochii şi mintea trecătorului. Cel care știe să vadă nu pleacă mai departe fără să ia cu sine vreo idee, întocmai ca pasărea ce-şi ia zborul ducând un pai pentru cuibul ei.
     Deoarece se găsesc acolo arbori şi cărți, şi trec mereu femei, e cel mai frumos loc din lume.
     Pe vremea copilăriei mele, mai mult decât acum, piața aceasta a curiozitățile era înzestrată din belșug cu mobile şi stampe vechi, tablouri şi cărți de demult, mescioare sculptate pentru vaze, vaze înflorate din porțelan de China, obiecte smălțuite, faianțe ornamentale, podoabe de aur pentru odăjdii, stofe cu fire de aur, tapiserii cu figuri, cărți cu poze şi ediții princeps legate în marochin. Aceste lucruri plăcute erau oferite amatorilor rafinați şi pricepuți care nu veneau încă în concurență cu agenții de schimb şi cu actrițele. Fontanet şi cu mine ne obişnuisem de multă vreme cu ele, încă de pe când purtam gulere mari, brodate, pantaloni scurți şi pulpele goale.
      Fontanet locuia în colțul străzii Bonaparte, unde tatăl lui avea cabinetul de avocat. Apartamentul părinților mei era lipit de una din aripile hotelului China. Eu şi Fontanet eram şi vecini şi prieteni. Ducându-ne împreună, în zilele de vacanță, să ne jucăm în Grădina Tuileries, treceam pe acest doct splai Voltaire, şi acolo, umblând cu un cerc în mână și o minge în buzunar, ne uitam în dughenele acelea întocmai ca şi domnii bătrâni şi ne făceam, în felul nostru, diferite păreri asupra tuturor acestor lucruri ciudate, care veneau din trecut, din misteriosul trecut.
     Ei, da ! hoinăream,  frunzăream cărți vechi, ne uitam la poze.
     Şi ne interesau foarte mult. Dar Fontanet, trebuie s-o spun, nu avea, ca
mine respect pentru toate vechiturile astea. El râdea de anticele gulere de ofițeri şi de sfinții episcopi cu nasul julit. Fontanet era, încă de pe atunci, omul progresului pe care l-ați auzit la tribuna Camerei. Lipsa lui de respect mă făcea să mă cutremur. Nu-mi plăcea deloc când îl auzeam spunând că străbunii din aceste portrete bizare sunt nişte mutre caraghioase. Eu eram conservator. Şi asta a lăsat urme în mine, şi întreaga-mi filozofie m-a făcut să rămân prietenul bătrânilor arbori și al preoților de țară.
     Mă mai deosebeam de Fontanet prin aceea că eram înclinat să admir ceea ce nu înțelegeam. Adoram cărțile de farmece; şi totul, sau aproape totul, era pentru mine asemeni unei cărți de farmece. Fontanet, dimpotrivă, nu simțea plăcere să se uite la un lucru decât dacă ştia că foloseşte la ceva. Spunea:"Vezi, uite aici e o balama, uite cum se deschide. Aici e un şurub, ăsta se scoate." Fontanet judeca drept. Trebuie să adaug că era capabil să se entuziasmeze privind tablouri cu războaie. ''Trecerea Berezinei'' îi dădea emoții. Dugheana armurierului ne interesa și pe unul şi pe celălalt. Când îl vedeam, în mijlocul suliței, al scuturilor și al platoşelor, pe domnul Petit-Prétre, îmbrăcat într-un şorț de serj verde, cum se ducea, şchiopătând ca Vulcan, până în fundul atelierului ca să ia o sabie străveche pe care o punea apoi pe masa de lucru şi o strângea într-o menghină de fier pentru a-i lustrui lama şi a-i repara mânerul, aveam siguranța că participam la un spectacol grandios; domnul Petit-Prétre mi se părea de o sută de coți. Stăteam muți, lipiți de geam. Ochii negri ai lui Fontanet străluceau, iar obrazul lui brun şi fin se însuflețea.
      Seara, amintirea aceasta ne aprindea imaginația şi mii de proiecte entuziaste încolțeau în capetele noastre.
      Fontanet îmi spusese odată:
-Ce-ar fi dacă am luat nişte carton şi o bucată de staniol din cel cu care se învelește ciocolata și ne-am făuri nişte arme ca acelea ale lui Petit-Prétre !...
      Ideea era frumoasă. Dar n-am reuşit s-o realizăm cum trebuie. Am făcut o cască, pe care Fontanet a luat-o drept bonetă de magician.
      Atunci i-am spus:
-Dacă am fonda un muzeu !...
      Minunată idee ! Dar, pentru moment, nu aveam de pus în muzeul nostru decât vreo cincizeci de bile şi vreo duzină de sfârleze.
      Deodată, lui Fontanet îi trecu prin minte o nouă trăsnaie. Strigă:
-Hai să compunem o ''Istorie a Franței'', cu toate amănuntele, în cincizeci de volume.
      Propunerea asta mă încântă și o primii bătând din palme și cu țipete de bucurie. Căzurăm de acord s-o începem a doua zi dimineață, deşi aveam de învățat o pagină din ''De Viris''.
-Cu toate amănuntele ! repetă Fontanet. Trebuie să punem toate amănuntele !
       Tocmai aşa înțelegeam şi eu. Cu toate amănuntele !
       După ce am fost trimis la culcare, un sfert de oră și mai bine, n-am putut adormi, atât eram de frământat la gândul sublim al unei ''Istorii a Franței'' în cincizeci de volume, cu toate amănuntele.
       Am și început această istorie. Drept să vă spun, nu mai ştiu de ce am început-o cu regele Teutobochus. Dar aşa cerea planul nostru. Primul nostru capitol ne puse în prezența regelui Teutobochus, înalt de treizeci de picioare, după cum s-a putut stabili în mod sigur prin măsurarea osemintelor sale găsite din întâmplare. De la cel dintâi pas, să te vezi față în față cu un asemenea gigant ! Întâlnirea a fost teribilă. Chiar şi Fontanet rămase uluit.
-Trebuie să sărim peste Teutobochus, îmi spuse el.
       Dar eu n-am avut curajul.
     ''Istoria Franței'' în cincizeci de volume se opri la Teutobochus.
       De câte ori, vai ! n-am început din nou în viață această aventură a cărții şi a gigantului ! De câte ori, pe punctul de a întreprinde o operă grandioasă sau de a conduce nu ştiu ce vastă lucrare, nu m-am oprit brusc din cauza unui Teutobochus, ceea ce se cheamă, în termeni vulgari, soartă, întâmplare, necesitate ! M-am hotărât să le mulțumesc şi să-i binecuvântez pe toți aceşti Teutobochus care, barându-mi drumurile prea îndrăznețe spre glorie, m-au lăsat în grija celor două credincioase păzitoare ale mele, obscuritatea şi mediocritatea. Amândouă sunt bune cu mine şi mă iubesc. Trebuie ca şi eu să mă port la fel cu ele !
       Cât despre Fontanet, subtilul meu prieten Fontanet, avocat, consilier general, administrator al mai multor societăți, deputat, e o minunăție să-l vezi cum se joacă şi aleargă printre picioarele tuturor acestor Teutobochus ai vieții publice; în locul lui, mi-aş fi frânt gătul de mii de ori.
        (Anatole France, "Teutobochus")
     - https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Anatole_France  -

... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
(https://zinnaida.blogspot.ro/) unde veți găsi cele mai multe date !
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... distribuie pe rețele articolle care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Teutobochus" de Anatole France !