-- Petre Țuțea --
Dar, ceea ce tulbură și dezbină lumea actuală este ideea libertății, idee care acoperă foamea săracilor, inegalitățile, conflictele de interes ale bogaților -- aparent puternicilor -- și drama constantă a omului mărginit și înlănțuit. Și neliniștea crește în măsura în care libertatea este căutată la un nivel al existenței unde nu poate fi găsită. Această libertate fictivă motivează cursa înarmărilor și pregătirea războiului. Meditând asupra ideii de libertate încerc să-i fixez natura, sediul și sensul.
Este vorba de ideea platonică a libertății, de libertatea reală, nu de conceptul deschis al libertății fictive de aici. Aceasta din urmă îmi amintește, prin conflictul pe care-l determină, de afirmația lui Confucius, precum că certurile dintre oameni izvorăsc din cuvinte, a căror univocitate este înlănțuită de polisemie și interese. Libertatea reală este neechivocă având caracterul unei revelații aici și al împlinirii dincolo. Dar mesajul divin este o favoare -- "mulți chemați, puțini aleși" -- cum spune Scriptura.
Relativitatea libertății omului istoric este rezultatul tulburărilor acestui căutător, tulburări produse de înclinările lui naturale, de interese, în experiența lui deschisă oglindindu-se: informația incompletă, observația, metodele neducătoare la esențe, imperfecțiunile conștiinței teoretice și practice, intuitive și raționale; acest om mișcându-se, în jocul dintre el și lume, când antropocentric, când cosmocentric, când combinat, deci, când ancorând în eu, când livrându-se infinitului -- presupus pozitiv -- când închipuindu-și că se salvează prin acordul dintre el și lume, ignorând însă faptul că adevărul, care este definitoriu pentru libertatea și fericirea lui, nu are sediul aici, nici în el, nici în lume, nici în acordul lor, nici în stăpânirea ei iluzorie prin cunoaștere.
...Fixez sediul libertății reale în triunghiul: Dumnezeu, natură și om, în care Dumnezeu, perfect, face posibilă imitarea lui, realizată perfect de sfinți, și imperfect de credincioșii obișnuiți, a căror existență este încărcată de lumesc.
Omul social, prin înclinările naturale, prin interese și prin conviețuirea producătoare de constrângeri, înlocuiește realul cu scopul. Libertatea reală, aici, nu poate fi reflectată decât în triunghiul de mai sus. Ideea libertății este legată, ca esență, de acest triunghi și de cele două lumi, iar conceptul libertății se caută aici, unde își are sediul, unde i se fixează natura și formele schimbătoare. Înțelegerea libertății fictive, legată de căutare și luptă, precum și a celei reale din triunghiul amintit, implică cunoașterea acestor poziții spirituale:
1.realist-creștină - mistic-biblică;
2.social-istorică: adică istorism, umanism, sociologism, materialism dialectic și istoric, pozitivism - "fazele iluzorii ale dezvoltării, cu puterea omului stăpân prin știință" (Auguste Comte), lupta omului pentru libertate, adică detașarea din înlănțuirea naturii și constrângerile speciei, "omul care devine liber făcându-se cercetat completitudinar în stilul științelor spiritului, fără teologie, filozofie, ideologie, înțeles obiectiv, în afară de punctul de vedere ca trăire subiectivă, totul oglindindu-se în spiritul lui" (Sombart), omul înlănțuirii naturale, primordiale... (Kovalevski);
3.toate sistemele filozofice imanentiste, care nu se depărtează de știință, caută libertatea, când cu mijloacele ei, când subiectiv-artistice.
Se poate afirma că fără cele două lumi nu există libertate, nici adevăr, bine și frumos, oglindite aici de triunghiul: Dumnezeu, natură și omul, în care apare harul și contemplarea lor dincolo, ca esențe, ținând mistic de triunghiul: Dumnezeu, nemurirea, libertatea.
Dintre sistemele filozofice, cel mai absurd și înșelător este panteismul, în care omul este prezentat ca o ființă rațională, demnă și liberă... Determinismul imanent și naturalismul acestui sistem au fost infirmate de știința modernă care, dacă vrea să explice, este obligată să accepte formula mistică a cauzalității și finalității transcendente.
...Chipul divin al omului mișcat în cele două lumi îl îndreptățesc la perfecțiune și deci libertate absolută, care n-au izvorul nici în om, nici în natură, chip reînviat de Mântuitorul nostru. "Fiți, dar, voi desăvârșiți precum Tatăl nostru cel ceresc este desăvârșit" (Predica de pe munte). Mântuitorul a redeschis calea spre pomul vieții. Îndreptățirea omului de a participa la perfecțiunea divină îi conferă acestuia din urmă viața veșnică și libertatea absolută, inexistente aici pentru omul istoric.
Libertatea absolută este atemporală, ca perfecțiunea.
...Oamenii vremii noastre se pregătesc de război pentru apărarea libertății terestre, ficțiune globală a drepturilor omului care se află permanent în luptă cu natura și comunitatea, neputând acorda sistemul lui de trebuințe și aspirațiile sale, cu sistemul de trebuințe și cu aspirațiile comunității. Constrângerile semenilor se împletesc cu suferințele produse de natura oarbă. Tabloul se completează cu interesele naționale și sociale, cu rase, neamuri, clase, clici politice, orgolii individuale, neliniști și dezastre produse de impostori și demenți triumfători, desfrâul nerușinat al bogaților și ura săracilor și mișeilor, sfidarea și risipa stăpânilor și revolta supușilor, limitele morale și gnoseologice ale omului autonom. Acest vast produs dialectic este dominat de ficțiunea libertății omului căutător și de inegalitatea raselor și a oamenilor. Este omul istoric opus celui etern.
...Ignorarea inegalități raselor, neamurilor și oamenilor, în plan gnoseologic, alimentează fluviul erorilor, minciunilor și suferințelor vremii noastre. Înțelepții sunt înlăturați de perfizi și de șireți care coboară viața în animalism. Neliniști produse de perechi naturale contrare: valoare și egalitate, autoritate și libertate, adevăr și eroare, viață și moarte...Raportul de forțe cuprinde omul; spiritul lui este captivul lor, ieșirea din captivitatea eului și a naturii fiind numai religios posibilă, sacrul și iubirea făcând posibilă conviețuirea puternicilor și neputincioșilor.
Ordinea creștină se va instaura când, prin grația divină, vor dispare: cultul forței, orgoliul, ura și meniheismul. Omul actual seamănă cu călătorul lui Münchhausen, care, vrând să scape cu calul de la înec, s-a tras de păr în sus.
Dumnezeu revine în cetăți când rațiunea umană va asculta...Nicio criză politică sau economică, ci numai marea criză umanistă a autodeterminării, a orgoliului, a autosalvării. Eșecurile reuniunilor umane se aseamănă cu grămădirea oilor la umbră, pentru a scăpa de arșiță. S-ar putea ca Dumnezeu să trezească omul prin teama de război sau prin război, făcând astfel cunoscută ordinea lui.
...Desigur, Dumnezeu are altă ordine, deosebită de cea retorică, monarhic tiranică, burgheză sau proletară.
...Libertatea reală este legată de nemurire și perfecțiune. Cea iminentă este o ficțiune utilă sau seamănă cu frânghia pe care cobori ìn întuneric...Acest aspect ni-l arată anarhia, tirania și viciul, având două radăcini: omul și natura. Construcțiile filozofice și științifice privind libertatea nu depășesc închipuirea. Puterea închipurii se mișcă magic, plănuiește gratuități artistice și ipoteze utile, comode sau eronate. Adevărul, care este legat de rațiunea suficientă, apare sub puterea lui Dumnezeu. Fără har, căutare nesfârșită. Omul singur, căutând, nu află. Fără adevăr, nu poate fi liber.
OMUL
Tratat de antropologie creștină
-- Petre Țuțea --
(https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Petre_%C8%9Au%C8%9Bea)
polisemie=însușirea unui cuvânt de a avea mai multe sensuri;
antropocentric=omul este centrul și scopul universului;
cosmocentric=viziune ce pune importanță mare în univers;
imanentism=doctrină ce susține că realitatea este reprezentată numai de proiecția conștiinței;
panteism=Dumnezeu este în tot (materie, univers, propriile creații), fiind schimbător și imperfect;
meniheism/maniheism=mișcare religioasă conform căreia lumea este guvernată de două principii, binele și răul;
... postarea participă la jocul-provocare găzduit de Suzana ( https://suzanamiu.blogspot.com/2023/01/citate-favorite-155-ganduri-la-inceput.html )!
