...rânduri frumos scrise...de prietena mea, doamna Mihaela Brumar (în Art of Spirit ):
''Mă
plimb la braţ cu timpul şi mă întristez în ritm cu el, iar
perfecţiunea rămâne o iluzie greu de atins, ea fiind doar o etapă
nu un final.
În
judecarea vremurilor ce-au trecut, pledez vinovat, fiind păstorul
unor idei rămase la faza de turmă, chiar şi iubirile trecute sunt
o condamnare pentru viitor, căci nu am putut să le trăiesc la fel
şi nici să le uit.
Mă plimb la braţ cu duşmănoasele vremuri
ce m-au împovărat de ani, mi-au sclerozat sentimentele, mi-au
anchilozat trăirile.
Până şi pădurea care a rămas la fel de
verde şi grea a îmbătrânit.
E tot pădure, dar nu mai e a
mea.
Sunt vinovat pentru că am răpit adevărului dreptul la
replică, mi-a fost mai uşor de înţeles multiplele copii cu
speranţa întâlnirii falsului perfect.
Răsăritului de soare
i-am cerut, dar nu i-am oferit nimic şi am lăsat lumina să-mi
lumineze calea fără să-mi aducă "lumină".
Şi
somnul a uitat să aducă odihna, schimbând doar sala de judecată a
faptelor.
Doar ploile mai respectă ritmul vremurilor, se duc şi
vin.
Mă plimb la pas cu vremurile şi-o să-mi ofer cadou un
buchet de flori, pentru nepăsare.
Din iarnă am ieşit strivit de
alb şi cu dorinţa eroului de basm, de a învinge, din păcate nu a
fost suficient alb şi mi-aş dori un nou echilibru, într-o nouă
culoare.''
(Text
Energie Benefică)
(Tablou " Vas cu flori " - artist
plastic Marin Gruia)