jurnalul (161)

Astăzi ... 12 august, ora 22.26 
Am fost ... într-o săptămână încărcată !      
Am avut ... o zi cumplit de încărcată (o zi întreagă la oraş şi seara, la udatul grădinilor) !

Privesc la tv ... şi din dorinţa de a umple un gol ce derivă din imposibilitatea de a călători...       
Recunosc ... că am stat (şi stau încă) la tv ca să urmăresc emisiuni ce îmi transmit noi informaţii privitor la evenimentul trist, aflat în desfăşurare, cu revenirea în ţară, într-un ultim drum, a Reginei Ana !         

Sunt ... în pantaloni, bleu, de pijama; o cămăşuţă de noapte scurtă, cu floricele; dar şi flanelul cu mâneci lungi, destul de gros (am rămas aşa din activitatea de pe afară...)..      

Scriu ... ''jurnalul'', ascult la tv emisiunea de pe ''Realitatea Tv'' şi mă gândesc, oftând, la câtă emoţie voi avea în suflet mâine când voi privi (sper să se transmită totul; am avut o surpriză total neplăcută că ne-au oprit curentul electric când s-a transmis în direct de la aeroport când a sosit avionul cu trupul neînsufleţit al Reginei !!!) ceea ce va fi la Bucureşti, până la Curtea de Argeş şi acolo... funeraliile unei mari Regine !   

Am aşteptat ... ca să plouă şi pe la noi !!! am rămas cu şteptarea...

Munca ... a fost, şi este încă, destul de multă... oriunde privesc, găsesc ceva care a rămas nefinalizat... nu este timp pentru a finaliza ceva... poate când va veni timpul mai rece, când nu voi mai avea de udat prin grădini... sinura activitate importantă este salvarea plantelor şi pomilor de la uscăciunea perioadei ! privesc de multe ori la grădiniţa din faţa casei unde sunt flori crescute în stilul lor propriu, ajutându-se una pe alta, protejându-se de razele fierbiţi ale soarelui... nu am udat toate florile doar urgenţele... regret dar asta este ! adesea recit fragment din ''Moartea căprioarei'' (Nicolae Labiş https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Labi%C8%99): 
   ''seceta a ucis orice boare de vânt
    soarele s-a topit şi a curs pe pământ
    a rămas cerul fierbinte şi gol...''

Bodyguarzii ... s-au obişnuit ca să doarmă pe terasă, astă-seară erau culcaţi aşa de frumos, fiecare pe preşuleţele lor, pe lângă uşa de intrare în casă (care să fie primul care ne vede când ieşim din casă !)... 

Preferinţa mea ... a fost şi rămâne istoria, cunoaşterea cât mai apropiată de realitatea evenimentelor desfărşurate în timp !     

Vă prezint ... ceva simpatic: Puiu aşezat pe burtică, neştiind cum să scape de căldură...
 

surpriza cu câţei...

... este seara târziu dar nu pot să nu descriu şi o latură mai plăcută a zilei de azi...
... am avut o zi atât de încărcată şi plină de responsabilitate aşa cum şi trebuie într-o zi guvernată de cifra 8 (muncă enorm de multă dar şi răsplătită dacă totul a fost ok, cât mai fair-play...) ...
... după amiază, revenind de la farmacie, mami m-a anunţat că în grădina gospădăriei de lângă noi, părăsită de proprietari (cine ştie când vor mai veni pe aici sau dacă vreodată va face cineva ceva gospodăresc în acest spaţiu...) au apărut 2 căţeluşi mititei, aruncaţi de cineva... 
... mami era disperată că acei căţeluşi pot muri cu atâta căldură şi fără apă sau mâncare...
... încercase să discute cu un vecin ce are cheia de la lacătul de la poarta mare dar acesta nu o suportă pe mami şi i-a răspuns cam aiurea (că el are câinii legaţi !!!) şi nu i-a dat cheia ca să deschidă poarta de acces către căţeluşi...
... Puiu şi Leu au fost şi ei destul de des la gard înspre căţeluşi, au lătrat, au zgâriat uluca gardului - pentru a ajunge la căţeluşi... -, s-au văicărit ...
... în cuvinte puţine, toată suflarea gospodăriei era agitată ! şi mai ales că este şi atâta cald - nu este bine pentru sănătate!
... m-am uitat şi eu ca să-i văd pe căţeluşi: stăteau culcaţi (dormeau oare, zăceau ?! nu ştiu...) şi erau mici şi albi... 
... am trecut la acţiune: am strigat pe la poarta vecinului (cu cheia) până m-am săturat că nimeni nu a ieşit ca să discute cu mine !!!
... am trecut lângă poartă ca să umplu bodoanele goale cu apă (pentru udatul grădinilor) şi eram atentă la orice gălăgie la vecini, poate-poate le cer şi eu cheia !!!
... culmea, la un moment dat, zăresc un cap mic, alb, că mă priveşte prin gard, parcă întrebător: ''ai uitat de noi ?!'' ... vă daţi seama că am ''fiert'' şi mai mult de nerăbdare dar ce să fac ?!
... într-un târziu, umplusem toate bidoanele cu apă, a apărut vecina (strigasem iar la poartă) şi mi-a dat cheia ! uraaaaaaaaaaaaa!
... am luat o sacoşă mai mare, am strigat-o şi pe mami şi am plecat în echipă ca să luăm căţeii !
... eu am luat-o pe o parte, mami pe alta ca să nu ne scape vreun căţel !
... inutil ca să spun că de-abia am înaintat prin spaţiul - pe unde se aflau căţeii -, erau atât de multe bălării, pomi neingrijiţi - ca într-un spaiu al nimănui...
... ca bonus, am găsit şi o creangă mare de copac, ruptă de la ultima furtună cu ploaie, pe care eu am luat-o şi am aruncat-o peste gard la noi, şi mami a reuşit să ia căţeii - mai îndemânatică la aşa ceva...
... când ne-am văzut ieşite din acel spaţiu, nu ne-a venit să credem: de la picioare şi până la mijloc, hainele noastre erau pline de cornaci (se lipiseră de noi tot felul de ghimpi, etc)... 
... dar eram victorioase: luasem căţeii !
... am înapoiat cheia, i-am arătat şi vecinei căţeii: nu erau foarte mici dar nici prea mari nu se puteau numi, erau flămânzi şi leşinaţi de căldură... dar frumuşei !  
... acum altă belea, cum să intre mami cu căţeii la noi în curte, când Puiu şi Leu de-abia aşteptau ca să-i cerceteze (!!!) şi nu cred că scăpau vii !!! cât am parlamentat eu cu Puiu şi Leu ca să-i scot din terasă, mami nu a mai avut răbdare şi a ocolit pe drum, revenind la ieşirea secundară a grădinii mari, la celălalt drum şi le-a dat drumul acolo căţeluşilor, în speranţa că nu este un drum prea frecventat de maşini şi că poate îi va vedea vreun copil şi ... îi va lua !!!
... ce luat ?! nimeni - din cei ce au trecut pe drum - nu i-a vrut !
... în schimb, căţeluşii au scâncit după mami... 
... unul mai îndrăzneţ. a venit lângă poarta noastră... celălalt a fugit, mai fricos, şi a intrat pe sub gard, în grdina staţiei de telefonie...

... am ieşit la el cu un păhărel cu apă şi biscuiţi pătraţi, simpli...
... se aşezase într-un mic colţişor, format de gardul nostru şi cel al vecinului (o staţie pentru telefoane, nelocuită)...

... i-am băgat boticul în pahar şi a descoperit că îi place apa... a băut totul, pe nerăsuflate, sărăcuţul (am uitat să scriu că este căţeluş, nu căţeluşă) !

 

.... am fărâmiţat puţin biscuţii, i-am băgat în botic (ori de câte ori deschidea boticul şi îi vedeam. cu această ocazie, dinţişorii mici ca nişte jucării...) până am văzut că a descoperit că sunt buni biscuiţii şi îi roade cu dinţişorii lui! era atât de mulţumit, că ronţăia la micuţele bucăţele de biscuit, dădea dintr-o codiţă mică, mică şi se întindea ca să-l mângâi pe burtică... 

 

... la un moment dat, m-am auzit strigată de mami şi l-am lăsat pe căţeluş, cu biscuiţii lângă el...
... am început să-mi transport bidoanele cu apă pentru udat şi am început ca să ud plantele prin grădini...
... între timp, căţeluşul cel îndrăzneţ s-a dus la tovarăşul lui (sau tovarăşa lui...)... de la distanţă parcă erau nişte ... şuricate - nouă ne-a plăcut foarte mult un film despre viaţa şuricatelor şi tot timpul îmi aduc aminte...) !!!
.... tare drăgălaşi amândoi dar unul mi se pare mai plăpând (cel fricos):

 

 

... m-au lătrat cu voci subţirici ... le-o fi sete la amândoi ?
... am umplut un pahar cu apă (pahar din plastic - nu am găsit repede altceva...) şi le-am aşezat paharul prin gardul de metal, ei au venit imediat şi au băgat amândoi boticurile, în acelaşi timp, în pahar:

 ... erau atât de drăgălaşi !!! 
... cel îndrăzneţ, a ridicat capul şi m-a privit ! era oare mulţumit ? cred că da !

... am avut câţiva biscuiţi, i-am rupt bucăţi, le-am aruncat prin gardul metalic dar nu le-au mâncat, au plecat şi s-au culcat, obosiţi, cred:

... Puiu a simţit că a fost ceva activitate lângă gard şi a venit într-un târziu (adică după ce i-am hărănit eu !) şi i-a lătrat, enervat, până i-a făcut grămadă, mai la distanţă:

... mulţumit de acţiune, mai ales că era şi cald, Puiu a plecat !
... eu am continuat să ud plantele şi mai priveam la ei din când în când... a venit şi mami şi le-a dus alţi biscuiţi...
... când li s-a făcut foame, au plecat din locul unde dormeau laţi, şi au mâncat biscuiţii...
... i-am lăsat în pace - eu cu munca mea, ei cu cercetatul zonei unde se aflau (mult pietriş...)...
... la un moment dat - cu un al şaselea simţ - am intrat în panică: cel îndrăzneţ s-a făcut şi mai mic şi s-a strecurat prin gardul metalic, păşind la noi în grădină !!! vai de mine !!! dacă îl prindea Puiu sau Leu, praf îl făceau !!! 
... l-am prins repede şi l-am împins la loc, am luat un bolovan-piatră şi am blocat locul şi am anunţat-o pe mami de pericolul existent !     
... mami a zis să-i lăsăm să doarmă acolo în această noapte şi mâine va încerca să-i prindă şi să-i ducă departe, departe de noi (era păcat, îi salvasem şi exista posibilitatea ca să-i omoare bodyguarzii noştri !)...
... între timp, căţeluşii prinseseră putere în glasuri şi lătrau şi ei, tare nostimi ...
... grijulie, le-am pus în gard, un pahar cu apă pentru la noapte !  
... până mâine (terminând activitatea din grădină), am închis poarta dinspre grădina mare ca să nu se plimbe bodyguarzii noştri pe acolo...    
... şi aşa s-a terminat acţiunea ''căţeluşi'' din această seară...
... palpitant şi, în acelaşi timp, atât de distractiv !
... cu adevărat, o surpriză !       

p.s.
când s-a trezit mami, i-a găsit pe amândoi căţeii în faţa atelierului lui ticuţu (casa lui Leu), stăteau cuminţi acolo... mami i-a închis apoi acolo (ca să nu-i rupă bodyguarzii ) până mai târziu, a băut o cafea, i-a pus într-o sacoşă mare şi a plecat cu ei departe, tocmai la cimitir (la capătul celălalt al comunei) unde se află, mai în apropiere, zone unde se aruncă deşeuri menajere... acolo i-a lăsat şi i-a văzut că s-au adaptat repede...