sâmbătă, 15 aprilie 2017

florile pământului...

Randunici 4

 FLORILE PĂMÂNTULUI

                               - de MIHAIL PUHOV-
                               ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Almanahul_Anticipa%C8%9Bia)



               În capătul unui coridor răcoros, chiar lângă un şir de trepte care urcau la ultimele etaje, atârna o plăcţă pe care scria ''Directorul institutului''. Cernov împinse uşa cu putere. Dincolo de fereastra ce ţinea loc de perete zări contururile îndepărtate ale cupolelor unei biserici ascunse între arbori.  La biroul din faţa ferestrei şedea un bărbat tânăr cu ochelari de culoare închisă. Tânărul îi aruncă lui Cernov o privire neprimitoare.
-''Cu ce vă pot fi de folos ?''
-''Aş dori să vorbesc cu directorul institutului.''
-''Cu ce vă pot fi de folos ?'' repetă tânărul.
              Cernov realiză cu întârziere că încăperea nu avea decât o singură uşă şi că această uşă era cea prin care tocmai intrase.
-''Dumneavoastră sunteţi directorul acestui institut ?''
-''Directorul este plecat. Suntem în plin sezon estival, toată lumea e plecată. Mare, plajă, ştiţi cum e. Eu sunt directorul adjunct. Mă numesc Buniak'', se recomandă el fără a da mâna cu Cernov.''Cu ce vă pot fi de folos ?''
              Cernov rămase tăcut.
-''Luaţi loc'', spuse Buniak.
              Cernov se lăsă să cadă în fotoliul rezervat vizitatorilor.  Pe chipul lui Buniak nu se desluşea nici cel mai mic licăr de simpatie.
-''Doriţi să vă angajaţi ?''
              Cernov îl scrută în tăcere.  Atât de tânăr şi deja director adjunct. Trebuie să fie un carierist. Dacă stau să mă gândesc, în ziua de azi cam toţi arată tineri şi ambiţioşi.
Buniak aşteptă.
-''Nu'', răspunde Cernov. ''Eu sunt cosmonaut. Eu...''
-''Nu mai continuaţi. Ştiu totul.''
              Buniak apăsase pe un buton şi acum privea un ecran pe care Cernov nu-l putea vedea.
-''Cernov, Anatoli Vasilievici. Naţionalitatea: rusă. Anul naşterii: 1996. Profesiunea: cosmonaut. Părăsit Pământul în 2020, întors acum o lună.  Vi s-a spus probabil că fiecare trebuie să-şi poarte schiţa biografică asupra lui.''
-''Eu am crezut că-i doar un număr. O combinaţie de cifre şi nimic mai mult.''
-''Asta şi este'', zâmbi Buniak. Astfel de dispozitive au fost instalate pretutindeni. Unul din ele v-a înregistrat numărul şi l-a transmis Informatorium-ului care este o bancă de date asupra cetăţenilor Pământului. Dar bănuiesc că dumneavoastră nu aţi venit aici ca să vă explic toate acestea.''
-''Nu'', replică Cernov.
              Buniak aşteptă.
-''M-am întors dintr-o călătorie foarte grea'', continuă Cernov. ''Pentru Pământ ea a durat 200 de ani. Toţi cei care ne-au condus la cosmodrom sunt morţi acm.''
-''Înţeleg'', făcu Buniak.
-''La întoarcere am fost trimis la un curs intensiv spre a mă familiariza cu realizările tehnice din perioada în care am lipsit.''
-''Mda, aceasta pare să fie practica obişnuită'', spuse Buniak, dând din cap aprobator.
-''Am aflat din prelegerile adiate că ştiinţa modernă poate face acum multe lucruri la care noi nici măcar nu visam.''
-''Nici nu-i de mirare. Doar au trecut două secole'', zise Buniak.
-''Am aflat despre remarcabilele progrese înregistrate de medicină. S.a descoperit leacul contra cancerului. Nu mai există boli incurabile. Ştiinţa e pregătită să abordeze problema imortalităţii.''
              Buniak încuviinţă din cap.
-''După câte înţeleg, s-a inventat şi o metodă prin care se pot reînvia morţii.''
              Buniak rămase tăcut, ascunzându-şi ochii după ochelarii de culoare închisă.
-''Mi s-a spus că acest lucru se realizează aici, la Institutul de Reanimare'', continuă Cernov.''Se vorbeşte că dumneavoastră puteţi reface o fiinţă din doar câteva rămăşiţe.''
-''Da, chiar şi dintr-un ou pietrificat'', spuse Buniak. Fiecare celulă a organismului poartă informaţii despre organismul luat în întregime. Metoda noastră comportă două etape de reanimare. Lucrul cel mai dificil este reanimarea unei celule.  Etapa a doua constă în refacerea organismului din celula respectivă. Procesul necesită mult timp şi multă muncă dar, în esenţă, este foarte simplu. Aceasta este metoda pe care am folosit-o pentru a reînvia primii mamuţi care trăiesc acum în Antarctica.''
              Buniak făcu o pauză. Cernov şovăi mult înainte de a vorbi din nou.
-''Mamuţi. Nu înţeleg, nu aveţi fiinţe mai de preţ pe care să le reînviaţi ?''
-''Cum adică ?''
-''Fiinţe umane. Din prelegerile dumneavoastră am înţeles că nu reînviaţi decâtmonştri dispăruţi. Asta m-a tulburat mal mult decât faptul în sine al reînvierii. Ori n-am înţeles eu bine?''
              Buniak nu răspunse.
-''M-am înapoiat de-abia de o lună'', spuse Cernov. ''Nu-mi plac multe lucruri de pe aici. E şi normal. Dar să reînvii mamuţii... Dacă mă convingeţi că mi-am făcut o idee greşită, plec imdiat.''
              Buniak îşi scoase ochelarii. Avea nişte ochi obosiţi ce nu arătau deloc tineri.
.''Nu, aţi înţeles totul perfect. Însă etapa a doua necesită energie, o cantitate imensă de energie.''
-''Mai mare decât pentru mamuţi ?''
-''Cu mamuţii a fost uşor'' zise Buniak. ''Ni s-a propus să reanimăm un număr de animale, un mascul şi câteva femele. Fiinţele umane reprezintă cu totul o altă problemă. Înţelegeţi dumneavoastră, există nişte probleme morale care nu au nimic de-a face cu biologia.''
              Cernov privi cupolele îndepărtate pe fereastra din spatele lui Buniak.
-''Cu timpul, celulele acumulează unele schimbări ireversibile'', continuă Buniak. Pentru om există un prag de vârstă (aproximativ treizeci de ani) dincolo de care reanimarea este imposibilă. Dacă moartea a survenit mai târziu, suntem lipsiţi de orice putere. Chiar şi aşa există miliarde de candidaţi. Deci sntem confrntaţi cu problema alegerii.''
              Cernov rămase tăcut.
-''Reanimarea în masă este de neconceput datorită limitelor de energie. Alte opţini sunt imposibile. Problemele etice sunt cu mult mai complexe decât cele ştiinţifice. Dumneavoastră nu sunteţi primul care pune această întrebare. Iar noi nu putem face nimic. Încercaţi să vă puneţi în locul meu şi veţi vedea.''
-''Nu'', spuse Cernov.''Dumneavoastră nu ştiţi totl despre mine. Eu m-am întors singur.''
              Buniak aşteptă.
-''Am fost doi'', continuă Cernov. Zborul a durat cinci ani. Planeta la care ajnseserăm era învăluită într-o atmosferă otrăvitoaredupă normele noastre. Dar permitea unele forme primitive de viaţă. Asta a fost ce am putut constata de sus.''
              Buniak asculta cu atenţie.
 -''Ca toate navele interplanetare din prima generaţie, nava noastră nu avea dispozitive de aterizare. Era prevăzută doar cu un aparat de aterizare cu un singur loc, limitat ca resurse. Conform planului, însoţitorul meu  s-a urcat în aparatul de aterizare şi s-a desprins de navă. După cum s-a dovedit până la urmă, pentru totdeauna.''
              Pe chipul Bnniak se insinuă o schimbare.
-''V-aţi dat seama probabil seama că aparatul  de aterizare s-a prăbuşit. Dar omul a supravieţuit. A făcut toate testele şi mi-a comunicat rezultatele. În clipa în care fluxul de informaţii a început să descrească şi am realizat că aparatul de aterizare era imposibil de reparat, ne-am luat adio unul de la celălalt şi eu m-am îndreptat spre Pământ.''
-''Şi el ?''
-''Oricum, nu-l puteam ajuta.Ni s-a părut la amândoi foarte important ca eu să duc înapoi pe Pământ informaţiile despre atmosfera planetei. Da, acela a fost cel mai important lucr pentru noi.''
              Buniak nu spuse nimic.
-''Slujeam Pământul'', contină Cernov.''Pentru mine a ost o hotărâre foarte grea dar nu puteam acţiona altfel. Acum că mă aflu printre nişte oameni care parcă nici nu se sinchisesc de aceste informaţii, îmi vine să cred că am greşit. Dar în momentele acelea noă ni s-a părut că este singura soluţie. Acum sunt înclinat să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă'', repetă Cernov. ''Poate că el ştia cum va fi. Poate că se prefăcea numai, ca să mă liniştească pe mine. Faptul că l-am abandonat...''
-''Nu vă mai faceţi atâtea procese de conştiinţă'', interveni Buniak. Dumneavoastră aţi avut parte de ce era mai rău. El era condamnat dar dumneavoastră eraţi lipsit de orice putere.''
              Cernov nu răspunse. Se uită pe fereastră la spaţiul liber dintre copaci.  
-''Cei lipsiţi de putere sunt în situaţia cea mai tragică'', repetă Buniak. ''Şi noi suntem lipsiţi de putere.''
-''Nu, nu sunt de acord. Am înţeles ce vreţi să spuneţi dar nu sunt de acord'', zise Cernov. Foarte bine, omenirea nu ne datorează nimic. Prietenul meu a fost unul dintre sute de milioane. Asta o recunosc. Dar au existat alţii.''
-''Au existat o mulţime de oameni mari în toate timpurile. Oameni fără de care lumea noastră nu ar fi fost ceea ce este. Fără de care lumea ar fi fost mult mai rea.''
 -''Nu uitaţi limita de vârstă'', îi aminti Buniak. ''Nu mai mare de treizeci de ani.''        
 -''N-are a face. Au existat Lermontov, Galois... o sumedenie de oameni.''
-''Exact'', zise Buniak. Asta şi îngreunează lucrurile.''
-''Eu nu cred că este o problemă de număr. Eu cred doar că dumneavoastră... '' Cernov căută cuvântul potrivit. ''Dumneavoastră nu vă amintiţi nimic.''
              Buniak nu răspunse. Rămase nemişcat pe fundalul cerului îndepărtat, cu o nesfârşită oboseală în privire. Apoi se ridică în picioare.
-''Aveţi dreptate, noi nu ne amintim nimic'', spuse el. ''Veniţi cu mine.''
              Într-un sfert de oră se aflau pe o platformă îngustă, în vârful unui turn parcă dantelat, privind în jos către un ocean de frunze. Cernov nici nu observase cum ajunseră acolo, îşi pierduse simţl orientării. Îşi amintea doar că părăsiseră clădirea Institutului, parcurseseră pe jos o lungă
distanţă, pe o stradă mărginită de copaci, apoi urcaseră o scară în spirală.
        Sub ei se pierdea, dincolo de orizont, o mare de verdeaţă din care ţâşneau, ici şi colo, aisbergurile caselor. Vântul învolbura norii deasupra oraşului iar briza îşi trimitea valurile printre coroanele arborilor. În depărtare se întindea o şină subţire, tringhiulară, din oţel, pe care aluneca un obiect silenţios ce se apropia de ei în mare viteză.
-''Monoraiul'', explică Buniak.''Monoraiul. Este principalul mijloc de transport în comn acum.''
         Un vagon lung trecu foşnind pe lângă ei, fără a încetini, iscând în urmă o rafală de vânt.
-''Încotro mergem ?'' întrebă Cernov.
-''Nu contează'', răspunde Buniak, râzând scurt.''Nu cred că are vreo importanţă.''
          Următorul vagon se opri lin în faţa lor. Uşa se trage înapoi spre a-i lăsa să urce pe cei doi. Monoraiul îşi reluă mersul de-a curmezişul unei câmpii verzi. Un labirint de dâre luminoase acoperea întreg oraşul, strălucind printre clădirile albe.
-''Aş dori să ştiu unde mă duceţi'', insistă Cernov.
-''Dumneavoastră credeţi că noi nu ne amintim nimic şi nu vreţi să înţelegeţi de ce nu operăm cu fiinţe umane. Am să vă ajut să înţelegeţi. Dar, credeţi-mă, nu are nici o importanţă încotro mergem.''
          Cernov studie posac pasagerii. Descoperi că erau numai femei ce arătau foarte tinere. Cu fuste scurte, toate de aceeaşi culoare - roz. Femeile îşi ascundeau genunchii în dosul unor buchete de flori. Parfumul lor neobişnuit umplea aerul. Vagonul mergea repede, oprind doar din când în când.
-''Nu înţeleg de ce au nevoie de atâtea flori !'' spuse Cernov. Şi se ocupă şi ele cu ceva cât de cât ? E miezul zilei şi străzile sunt pline de oameni care se plimbă de colo-colo. Nu muncesc niciodată ?''
         Vagonul se opri la ceea ce trebuie să fi fost o staţie terminus din afara oraşului. Era foarte aproape de pământ. Fetele cu buchetele de flori coborâseră în grabă scările şi acum mergeau pe o potecă îngustă ce şerpuia între o pădure şi un câmp deschis. Buniak şi Cernovporniră pe urmele lor. Poteca începu să urce printr-n pâlc de pini înalţi. Pe ogoare recoltele dădeau în pârg.
-''E vară'', spse Buniak.''V-am spus că oamenii sunt în vacanţă. Nu vă-nfuriaţi.'' 
             Urcuşul încetă. La ultimul cot al potecii, Buniak se opri dar mulţimea de fete îşi continuă drumul până la o lespede simplă, din piatră întinsă la poalele pinilor înalţi. Lângă ea se afla Flacăra Eternă. 
-''Nu vă-nfuriaţi'', repetă Buniak. Toate traseele monoraiului se sfârşesc în astfel de locuri. În fiecare loc unde s-a purtat un război. Pământul este amestecat cu rămăşiţele morţii... Nu am putea reînvia o persoană din fiecare pumn de pământ. Sunt zeci şi zeci de milioane. Cele mai multe sunt aproape copiii. Nici ei nu au avut destul timp ca să facă ceva pentru omenire. În afară de fapta cea mai de preţ. Înţelegeţi acum dimensiunile alegerii ce ne stă în faţă ?''
            Tăcu. Cernov rămase tăcut şi el. Doi oameni, din două epoci diferite, stăteau umăr lângă umăr şi florile se transformau în moviliţe pe granitul întunecat pe măsură ce fetele în rochii trandafirii se îndepărtau cu mâinile goale.
                           
                               - ''FLORILE PĂMÂNTULUI'' de MIHAIL PUHOV -
                                            traducere de PETRU IAMANDI.  
Randunici 4




          

            


... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:
http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari

vineri, 14 aprilie 2017

jurnalul (195)


Astăzi ... vineri, 14 aprilie, ora 21.45
Mai este puţin ... şi soseşte sărbătoarea cea mare ! 
Gândurile ... sunt grele, triste... nu pot să spun că suntem bine cu toate dar când descopăr că în jurul nostru sunt persoane mult mai triste decât noi - atunci oftez şi mulţumesc Bunului Dumnezeu că ne ajută !   
Vremea ... este sincronizată cu suferinţa Săptămânii Patimilor ! se va mai stabiliza temperatura la cald, se va opri vântul ce bate furios de atâta timp ? mai fac focul mult timp ?! 
Am recitit ... o carte din colecţia ''Globus'' dar nu am terminat-o !
Hainele ... sunt când mai puţine, când mai multe: ca la flux şi reflux... adesea plec cu mai multe de-acasă şi, pe drum, când mai dau jos din haine, când le îmbrac la loc !!!  
Muncă, muncă, muncă ... multă ! ieri am avut şi un episod de câteva ore prin oraş şi am revenit pe la ora 20 - oraşul aglomerat deja pe la cumpărături iar portbagajul maşinilor plin !!! am fost ca Peneş Curcanu':de-abia îmi mai târam picioarele - parcă eram la maraton... 
Puiu ... este cam trist - se simte bine doar dacă îl lăsăm să stea pe terasă... este cam lingav la mâncare, ştie că nu-i ia nimeni mâncarea şi o mai lasă să-l aştepte !
Casa ... este în aşteptarea marii sărbători !
Aici: transcriu o poezie de care nu ştiam şi am descoperit-o acum câteva momente
         ''Oricât de sfânt era Iisus
          Şi cât de lămurit prin lut
          Vedeai pe cel venit de Sus
          Şi ai săi nu L-au cunoscut.
              A trebuit ca trupul său
              De mucenic să-L bată-n cuie
              Ca să se-arate Dumnezeu
              Şi ca la ceruri să se suie.''   
                  (Nicolae Iorga, ''Nu L-au cunoscut'')
      http://istoria.md/articol/610/Nicolae_Iorga,_biografie

o lumânare aprinsă (2)

... m-am reîntors la o postare ce mă emoţionează şi am simţit că este plăcut sufletului meu să o repostez pe blog - în memoria celei ce a fost cunoscută ca Niko (cea care, printre multe altele, a fost naşa blogului meu):
           http://viatainculorivii2.blogspot.ro/p/acasa.html  ! 
... Dumnezeu s-o odihnească în pace !
          ''Este săptămâna mare.
           Să ţinem o lumânare aprinsă şi celor plecaţi de lângă noi. 


Postează acest mesaj ... dacă şi ţie îţi lipseşte cineva ... ce te priveşte din cer.'' 

joi, 13 aprilie 2017

exerciţiu de admiraţie...

... nu am cireş în grădină...
... eu am corcoduş, vişin, alun, smochin, păr, gutui, liliac (alb şi mov)... aaaaa, şi salcâm, soc, plop, salcie (galbenă), prun (prune albe - anul trecut a avut vreo 3-4 bobiţe...)... mai încercăm anul acesta iar cu un piersic (anii trecuţi au fost tot bolnăviori şi i-am tăiat pe toţi...) ! a, da ! mai avem o tânără speranţă: o salcie ce va mirosi minunat când va fi mai mare - acum e puiuţ !!!
... de aceea m-am gândit să mă plimb prin grădinile Japoniei ...
... ce poate fi mai frumos ?!! decât să cauţi, pentru a admira, frumuseţea efemeră a sakurei !!!
...

   
... tot admirând sakuraam descoperit şi o altă voce plăcută:


marți, 11 aprilie 2017

pufoşi...

... deşi este oră târzie, m-am decis să postez fotografiile de azi !
... mergeam la cumpărături până la magazin, la prietena mea,  ca să iau comanda de cozonaci...
... era plăcut, soarele încălzea binişor... 
... norii erau pe cer, pufoşi:

luni, 10 aprilie 2017

cartea de preţ...

                             CARTEA DE PREŢ


       Într-un oraş era un negustor cu numele de Săgaradatta. Fiul acestuia cumpără o carte cu o sută de rupii. În ea stătea scris:''Omul capătă ce se poate dobândi. Nici regele nu poate să treacă peste el. De aceea nici nu mă jelesc, nici nu mă mir. Ce-i al nostru nu-i al altora.''(106)
      Când o văzu, Săgaradatta întrebă pe fiul său:
-Fiule, cât ai dat pe cartea asta ?
      Acela răspunse:
-O sută de rupii.
      Auzind aceasta, Săgaradatta zise:
-Să-ţi fie ruşine, neghiobule ! Dacă dai tu o sută de rupii pe-o carte în care-i scrisă o singură strofă, atunci cu mintea asta cum ai să faci avere ? De aceea, de azi înainte să nu mai calci în casa mea !
      După ce-l ocărâ astfel, îl dădu afară. De scârbă fiul se duse departe, în ţară străină şi, ajungând într-un oraş, poposi acolo. Peste câteva zile fu întrebat de-un locuitor al acelui oraş:
-De unde eşti ?  Cum te numeşti ?
      El răspunse:
-Omul capătă ce se poate dobândi.
      Fiind întrebat şi de altul, dădu acelaşi răspuns. În felul acesta, deveni bine cunoscut în oraş sub porecla de: Cesepoatedobândi. Într-o zi fiica regelui, cu nmele Candravati, în floarea tinereţii şi a frumuseţii, ieşi să se plimbe prin oraş însoţită de-o prietenă. Din întâmplare, ochii îi căzură pe un prinţ foarte chipeş şi draguţ. Cum îl zări, pe dată şi fu atinsă de săgeata de flori a Amorelui şi zise către prietena ei:
-Draga mea, fă ce-ţi stă în putinţă ca să mă-ntâlnesc azi cu el ! 
      Auzind aceasta, prietena ei se duse îndată la acela şi-i zise:
-M-a trimis la tine Candravati. Ea îţi vorbeşte astfel:''De cum te-am văzut, Amorul m-a adus într-o stare de plâns. De aceea, dacă nu vii îndată la mine, moartea mi-i scăparea''.
      Auzind aceasta, acela zise:
-Dacă trebuie neapărat să mă duc acolo, în ce chip să intru ? 
      Atnci prietena aceleia îi zise:
-Ai să te sui acolo noaptea, pe-o curea puternică, atârnată de zidul palatului.
      Fiul de rege răspunse:
-Dacă aţi hotărât aşa, aşa voi face !
      După această înţelegere, prietena se întoarse la Candravati. Când sosi noaptea, prinţul se gândi:''Ah, asta-i o faptă urâtă. Doar se spune:
Cine seduce pe lumea aceasta pe fiica învăţătorului, pe soţia prietenului, pe a stăpânului sau pe a servitorului, pe acela oamenii îl numesc ucigaş de brahman.(107)
 De asemenea:
Fapta prin care se atrage ruşine, din care provine moartea şi prin care se pierde împărăţia cerului, să nu fie săvârşită.''(108)
      După ce se gândi astfel bine, nu se mai duse la ea. Însă Cesepoatedobândi, pe când hoinărea noaptea prin preajma palatului, zări cureaua care atârna şi mânat de curiozitate, se agăţă de ea şi se urcă sus. Acolo fiica regelui, încredinţată că este el, îl primi cu cinste şi-i dădu apă de spălat, mâncare, băutură, haine ş.a.m.d. După aceea, stând cu el în pat, cu membrele înfiorate de plăcerea ce i-o producea atingerea corpului său, îi zise:
-Numai cât te-am văzut şi m-am îndrăgostit de tine. De aceea m-am dat ţie. Afară de tine nimeni altul nu-mi va fi soţ, nici măcar în gând. De ce dar nu vorbeşti cu mine ? 
      Acela zise:
-Omul capătă ce se poate dobândi.
      Atunci ea se gândi:''Acesta-i altul'' şi-i dădu drumul scoborându-l de pe terasă. Acela se duse să se culce într-un templu în ruină. Acolo însă veni un paznic căruia îi dăduse întâlnire o femeie desfrânată. Văzând pe cel care dormea, ca să nu i se descopere taina, îl întrebă:
-Cine eşti ?
      Celălalt răspunse:
-Omul capătă ce se poate dobândi.
      Auzind aceasta, paznicul zise:
-Templul e pustiu. Du-te şi dormi în locul meu !
      Acela primi dar din greşeală se culcă în alt pat. Acum, fata mai mare a păzitorului, tânără şi frumoasă, cu numele de Virginica, dăduse întâlnire unui bărbat de care era îndrăgostită şi se culcase acolo în pat. Când îl văzu pe celălalt că vine, fiindcă era noapte, crezu că este iubitul ei şi înşelată de întunericul beznă, se sculă, îi dădu să mănânce şi să se învelească, şi se împreună cu el prin căsătoria Gandharva. Apoi, stând aşa cu el în pat, îl întrebă cu faţa zâmbitoare ca o floare de lotus:
-De ce nu îndrăzneşti să vorbeşti azi cu mine ?
      Acela răspunse:
-Omul capătă ce se poate dobândi.  
      Auzind aceasta, ea se gândi:''Iată urmările unei fapte nechibzuite'' şi foarte tulburată îl dădu afară. 
      Pe când trecea prin piaţă, veni înspre el, în sunet de muzici, un alai de nuntă al unui mire cu numele de Varakirti, care locuia în alt ţinut. Atunci Cesepoatedobândi începu să meargă împreună cu ei. Clipa prielnică pentru nuntă sosise: fiica starostelui negustorilor, gătită în haine de nuntă şi încinsă cu funia de mireasă, stătea la uşa casei tatălui ei, la marginea drumului domnesc; în faţa casei se afla un foişor de nuntă cu un altar. Deodată se ivi un elefant furios, care omorâse pe conducător şi pricinui învălmăşeală în mulţimea care fugea scoţând ţipete. Când îl văzură, toţi nuntaşii, împreună cu mirele, se făcură nevăzuţi, împrăştiindu-se care încotro. În clipa aceea Cesepoatedobândi zări pe fată singură, cu privirile speriate, şi-i strigă:
-Nu te teme; am să te scap !
      După ce o îmbărbătă astfel, o apucă de mâna dreaptă şi, cu mare îndrăzneală, se răsti cu vorbe aspre la elefant. În cele din urmă, din fericire, elefantul se duse; dar trecuse şi momentul prielnic. Când se întoarse Varakirti împreună cu rudele şi cu prietenii săi, văzu că fata e ţinută de mână de un altul şi zise:
-Dragă socrule, nu te-ai purtat frumos cu mine. După ce mi-ai dat-o mie pe fiica ta, acuma văd că este dată altuia ! 
      Acela răspunse:
-Şi eu am fugit de frica elefantului şi m-am întors o dată cu domnia-ta; aşa că nu ştiu ce s-a petrecut aici. Zicând acestea, începu s-o cerceteze pe fiica sa:
-Copila mea, nu-i frumos ce-ai făcut. Spune-mi, ce înseamnă întâmplarea asta? 
      Ea răspunse:
-Acesta m-a scăpat de la moarte; de aceea nimeni altul afară de el nu va căpăta mâna mea. 
      O dată cu această veste rea se iviră şi zorile. Dimineaţa se adună o mulţime de lume. Aflând de această întâmplare neplăcută, sosi acolo şi fiica regelui. Pe urmă veni şi fiica paznicului, care auzise şi ea prin zvon despre aceasta. În sfârşit, auzind că se adunase atâta lume, se duse şi regele într-acolo şi-l întrebă pe Cesepoatedobândi:
-Spune-mi fără înconjur ce s-a întâmplat !
      Acela răspnse:
-Omul capătă ce se poate dobândi. 
      Fiica regelui, aducându-şi aminte, zise:
-Nici regele nu poate să treacă peste el. 
      Atunci fata pazniculi grăi:
-De aceea nici nu mă jelesc, nici nu mă mir. 
      Auzind toată întâmplarea, fiica negustorului vorbi:
-Ce-i al nostru, nu-i al altora.
      Atunci regele îi spuse să nu aibă teamă şi află de la el de-a fir a păr tot ce se întâmplase. Pricepând cum stau lucrurile, îi dădu cu multă cinste pe fiica sa în căsătorie, gătită cu toate podoabele şi urmată de alai, îi dărui o mie de sate şi-l unse ca moştenitor la tron, spunându-i de faţă cu norodul:
-Tu eşti fiul meu !
      La rândul său şi paznicul îşi dădu fiica după Cesepoatedobândi, cinstindu-l după puterile sale cu daruri în haine şi altele. După aceea Cesepoatedobândi îşi aduse în oraşul acela cu mare cinste pe părinţii săi, gustând din toate plăcerile. De aceea eu spun:
''Omul capătă ce se poate dobândi. Nici regele nu poate să treacă peste el. De aceea nici nu mă jelesc, nici nu mă mir. Ce-i al nostru nu-i al altora.''(109)  

                  (PANCIANTANTRA, ''POVESTEA A PATRA - CARTEA DE PREŢ'')
                                           -traducere de THEOFIL SIMENSCHY -
                            http://150.uaic.ro/personalitati/litere/theofil-simenschy/

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: PANCIANTANTRA ! (CELE CINCI CĂRŢI ALE ÎNŢELEPCIUNII)
Panciatantra: cele cinci carti ale intelepciunii -

... este cea mai celebră carte de poveşti, fabule şi cugetări din literatura sanscrită ! textul original s-a pierdut păstrându-se diverse variante... aproximativ datează din perioada 300-500 e.n... rolul acestei cărţi era de a-i învăţa pe prinţi arta de a cârmui şi înţelepciunea în purtare !  
... la începutul cărţii, un brajman înţelept - Vişnusarman -, începe să povestească celor 3 prinţi, una după alta, povestirile-fabule ce formează cele cinci cărţi, cu scopul de a-i instrui...  
... cugetările se deosebesc mult unele de altele după caracterul personajului care le rosteşte şi după natura învăţătrii pe care urmăreşte s-o dea autorul operei... unele sunt imorale dar cele mai multe sunt de o frumuseţe aleasă, ca de exemplu:
''După cum tulpina plăpândă, abia ieşită din pământ, dacă-i bine îngrijită, dă roade atunci când îi vine timpul, tot astfel şi poporul, dacă-i bine ocrotit.''  -cartea întâi, 223-  
''După cum umbra şi lumina sunt veşnic strâns legate una de alta, astfel fapta şi făptaşul sunt prinşi unul de altul.'' -cartea a doua, 127- 


duminică, 9 aprilie 2017

copacul meu...

... este o zi frumoasă: spiritual:
        - Duminica Floriilor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Duminica_Floriilor
        - şi faptic - o zi însorită -, în sfârşit !
... o poezie de la prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann ): 
''Copacul,
din fața casei mele,
îmi bate în fereastră
cu degetele crengi,
înmugurind flori dalbe
și simt
în pragul serii,
ce cu amor
mă îmbrățișează,
parfumuri pure,
respirații dulci
în primăvară.
Îi tot șoptesc
cuvinte rouă
ce îmi vin,
așa, în minte.
Aș vrea
să simtă și el,
bucuria
anotimpului crud
ce sunt.
Cu fiecare
vis de frunză verde
pe ramurile lui fragile
de atâta aşteptare
şi cu fiecare
ciripit de păsărele,
ne retrezim amândoi
din siderala amorțeală
la răsărit,
dar şi la asfințit.
În anii ce tot trec
parcă la nesfârșit,
în fiecare primăvară,
copacul meu
îmi înfloreşte
pură speranța
la mine în suflet,
pe care iarna,
cu fiecare furtună
de zăpadă rece,
l-a tot pustiit.''
(LAURA SCHUSSMANN, ''COPACUL MEU'', 8.04.2017 München)