De la unicul Eminescu

 

                  Contrapagină

    '''se poate considera d.e. ca scoarță a volumului (alias doașcă) silicat pentru [cine] nu vrea s-o citească sau că așa-numit Avant-propos, exprimîndu-mă  franțozește,  ba chiar de capitulul prim al scrierei -- dacă vom [băga] bine de samă. Și să vedeți de ce: Pentru cine nu citește decît titlul [unei] cărți, partea cea mai interesantă a cărței -- adică care l-a interesat -- [e] [în]suși titlul, pentru cine nu citește decît prologul unei cărți, partea cea mai interesantă e tocmai prologul, pentru că jumătate pe el [l-]a citit.

    Am vrut să rectific titlul de pe doașcă. Cum ? Această operă bună ''' nu e tradusă din chinezește, după cum subsemnatul sau mai bine [ne]subsemnatul a avut onoarea d-a spune în șirul al doilea al acestei făcătoare de epocă scrieri, ci aceea a fost numai o stratagemă prin care umilitul de mine am vrut să fac ca să mi se citească cel puțin precuvîntarea acestei novele originale.

     Zicînd oare că nuvela e originală n-ar fi însemnat de-a-mi tăia apele din capul locului ? Însă nu voi cu toate astea să vînd nimărui mîța-n sac; dacă cineva dorește să vadă desfășurîndu-se înaintea ochilor săi un model, ceva complect, ceva neîntrecut, ca romanele d.e. ale lui Paul de Kock, pardon -- ale Mdme Georges Sand, atuncea îl consiliem mai bine ca să rumpă cu cititul de la această punto-virgulă ce ni luăm libertatea d-a așeza mai groșcioară chiar aici; căci ceea ce caută nu va găsi.

     Dacă însă și această carte de calicie (arhaism: declarare de faliment) de autor românesc nu ar fi de ajuns ca să sperie pe cineva de la citirea acestor șire, atuncea vom începe anume pentru acest cinic nesperios și anume:

                                          PRECUVÎNTARE

      Cocheta damă: Lumea -- are un stabiliment de foto și litografie în care fabrică pe fiecare zi mii și mii de bilete à la minute, cum s-ar zice, care au pe-o parte, un nume oarecare dictat anume de Signora Lume -- sub nume însă Monsignorul culegător de tipografie Destin are insolența a pune ce vrea Domnia-sa, ce-i plesnește prin cap Domniei-sale, ce nu i se dictează.

      Așa d.e. doamna Lume dictează:

                     D-nu PETRICĂ MOFT

                   farsor en gros et en detalii

                            COSTEA URLĂ

                            cu minavetul

                     TACHE CARAGHIOZLÎC 

                              comediant

                          COLTUC BÎRZEA

                         vacari sau în cazul

                             cel din urmă

                               Bostan-bașa

                         STAN ÎNJURĂTURĂ

                      om bețiv sau hengheri

     Ms. Destin scrie:

                       PETRICĂ Compte MOFT/E/

                                 om politic

                     CONSTANTIN URLATORIANO

                    poète et grand home de lettres

                       CONSTANTIN CARAGGIO

                             artist dramatique

                       Prince COLTUQE BARZE

                        Ministre Secrétaire d'Etat

                              aux Affaires &c.

               DON ESTEVAN DE LAS JURADORES

                                  journaliste

   Astfel d.e. s-a-ntîmplat ca doamna Lume să dicteze: 

                                          M.E. 

                             feuilletoniste ennuyant

și d. Destin să scrie:

                                          M.E.

                                 Sufler de Teatru

    Încă una. Pe reversul acestor bilete ce circulează pe pămînt sînt scrise lucruri nediscifrabile, și cu toate astea ele se descifră toate abia atuncea când biletul încetează d-a circula. Biletele nu circulează toate pînă la un anume termin; ele variază în terminele lor. Cu cît terminul e mai scurt, cu-atît reversul e mai gol și abia după ce espiră terminul știi bine-bine cîtă valoare internă avea biletul -- pînă la espirare biletul are dreptul și lumea cealaltă are datoria a mai sta la îndoială, a mai spera sau a mai despera. 

      Este însă o individualitate care are pretențiune că nu se înșală în apreciarea sa. Această individualitate se numește Gura lumei. Diferența caracteristică, specifică și esențiale, între Lume și Gura lumei e frapantă:

     [lum]ea în genere e bună, gura lumei e rea

     [lu]mea e dreaptă, gura lumei nedreaptă 

     [lu]mea e eternă aceeași, gura lumei pe fiece zi alta  

     ''' diferența dintre lume și gura ei e aceea dintre conștiință și [v]orbă -- între fond și formă -- între materia eternă și corpul trecător.

     [Se] - ntîmplă că domnul Destin în loc de-a interpreta [dic]teul d-nei Lumi în bine îl interpretează în rău, d.e.:

                         Lumea                                          Destin

                    L.SCHUBERT                               L.SCHUBERT

             compozitor de geniu                 muritor de foame în Viena

                 L.BURGHARDT                            L.BURGHARDT

                  poet de geniu                         muritor de foame în Berlin

                        M-me...                                        M-me...

                 poetă de geniu                          cerșitoare în Paris

            TORQUATO TASSO                           TORQUATO TASSO

                 epic de geniu                                       idiot

     &c. &c. &c. și așa în infinit. Mașinele din tipografia d-nei Lumi sînt eterne; ele se numesc și legi; combinațiunile curioase a d-lui culegător Destin sînt asemenea curioase; ele se numesc: împregiurări.  

     Gurei lumei jurnaliștii i-a dat încă o numire, mai frumoasă -- așa ceva gogoneț și simpatic totodată -- i-au zis: Opiniune publică.  

     Opiniunea publică -- Gura lumei -- e iminentă și emanentă de Public (numire ridicată pentru: Lume).

     Jurnaliștii sînt răutăcioși -- au făcut lumea de sexul d-nealor: Public 

substantivus generis masculini, pe cînd Lume e substantivus generis feminini id est foemina -- și după aceea i-a dat opiniune, adecă cugetare, pe cînd orcine știe că Lumea, adică feminina, are numai gură, dar nu cap, cugetare, opiniune.

      Ceea ce dictează doamna Lume e sigur ca fondul și absolutul, [ceea] ce scrie d. Destin e relativ, e forma acelui fond, acelei m[aterii]. D.e., dacă d-na Lume dictează: A.Creață, dobitoc în piel[e de] om, și Destinul scrie A.Creață, ministru al Instructiunei, [atunci] acest ministru nu e decìt forma sau formalitatea fondului, [nu] e decît haina ce îmbracă corpul,  nu e decît numirea Minis[tru] ce îmbracă individul dobitoc, nu e decît tichia de mărgăritar ce îmbracă, ce ascunde chelboșia.

     Fiind așadar că doamna Lume sau domnul Public e aceea [sau] acela care dă tactul atât la existența, cît și la judecata asu[pra] unui umilit individ, ca sub- sau nesubsemnatul, de-aceea îmi iau libertatea de-a-i adresa următoarea adresă pr[in] care cer cartă de legitimațiune sau răvaș de drum, pe vechie, pentru de-a cutreiera întinsul d-neaei sau domniei-lui Imperiu.

                    Signora sau Signore,

      Nu pot și nu voi nega că influința ce esersați asupra mea e mare, ba încă nu vă iau meritul de--a declara în gura mare că o bună și poate cea mai bună parte din sufletul meu e opera matale și că, dacă eu sînt rău, cauza e că mata ești rău sau rea, dacă sînt sceptic, cauza e că mata ești sceptică sau sceptic &c.&c.

      Am băgat încă alt rău de samă la mata.

      Mata zici că în românește mai tot ce-i scris e rău scris, adică ca și nescris -- și ceea ce nu-i scris nu se poate cet[i].

       Dar cauza ești însăși sau însuși mata.

       Reversul: pentru cine nu citește nu se scrie. S-a scris și mata n-ai citit, azi mata nu mai citești, dar golănimea nu mai [e] nebună să scrie pentru ca mata să nu citești.

      Marfa cu care eu am de gînd să trec prin imperiul matale e asemenea scrisă. Aș voi nu ca să treacă, ci ca să se treacă. Aș vrea ca să se cumpere, dar n-aș vrea ca să fie vîndută cuiva sau de vînzare [pentru] cineva -- după uzul obi[ci]nuit a cam cerut de la unii și [de] alții. În fine, nu cer o carte de trecere, ci mai mult petrecere, și cît se poate mai îndelungă.        

     Să vă spun oare, de v-o fi interesînd, cum petrec eu, cu[m] trăiesc eu ? Zău, dacă ar fi fost acesta scopul scrisoarei mele mai bine n-o mai scriam, căci cutezarea mea, oricât de mare să fie, n-a ajuns încă pînă acolo, ca [să] cred că v-ar jnteresa într-un grad oarecare să știți cum se află umilita [me]a personalitate. Eu vă scriu, vă spun curat, ca să [a]m, de nu dreptul, dar cel puțin pretestul de-a pretinde un răspuns, și acel răspuns, ce mata o numești critică, nu-l cer decît în același grad în interesul matale, [c]ît și [în] interesul meu. De rest îmi veți spune sau îmi veți permite cel puțin a observa la mata ceea ce vi sau mi se va părea destul de important ca să-mi comunicați și mie; lucru ce vă va proba că nu prea sînt pretențios. 

      Sfîrșesc prin a nu vă săruta mîna, pentru că orcît de mic sînt eu și orcît de mare ești mata, totuși celei mai mari părți a matale îi pare bine să fie egală cu mine, adică egale între sine, pentru că și eu fac parte din partea cea mare a matale, care parte voiește suspomenitul lucru, după părerea unora din ai matale, necuviincios.

       Salut însă pe toți acei copii buni cari, încercîndu-se de mine, vor saluta cu părere de bine această scrisoare a mea; însă, fiindcă sălutări aeriane și necunoscute sint imposibile și fiindcă nu voi să dau sinet în loc de bani, de-aceea vă dau matale deplină putere esecutivă ca să-i salutați pe toți în locul meu; lucru ce li va [fi] mai drag decît esecuțiunea acestei voințe ar fi fost salt în puterea mea.

      În fine, dacă veți vedea că n-am fond și voi să mă susțin numai cu creditul personal (ca mulți alții) sau cu furtul  de prin alții (asemenea ca mulți) -- dă[-mă] mata de gol pe mine, cum n-ai dat pe alții și dă[-mi] prin verdictul matale deplină carte de calicie.

      V-aș fi scris mai mult, dar... la ce să vă supăr mai mult cu carta de vizită a  unui om, cînd grija [ma]tale cea mare ești mata însuși... Îmi permit numai [a] mă subsemna al domniei-voastre

              amic or inamic -- toute egale

                                                                M.E.

               

                      Mihai Eminescu

     - https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu -

...postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana  ( https://suzanamiu.blogspot.com/2023/01/citate-favorite-155-ganduri-la-inceput.html )

cinstea, înțelepciunea şi energia...

MIHAI EMINESCU
             CINSTEA, ÎNȚELEPCIUNEA ŞI ENERGIA

      Cinstea, înțelepciunea şi energia sunt condiționat neapărate pentru conducerea în bine şi cu folos a oricărui stat. Şi aceste însușiri se cer cu atât mai mult de la un stat încă tânăr, care de altfel are mai multă trebuință de a se întări şi asigura de stăpânirea libertăților sale, câştigate cu mai multă sau mai puțină sudoare. Şi muncă, într-o luptă mai mult sau mai puțin îndelungată. Dar se naşte întrebarea dacă într-un stat cu guvernământ constituțional reprezentațiunea națională poate fi ea totdeauna stăpână pe cinstea, înțelepciunea şi energia ce se cer pentru o conducere fericită a statului şi, fiind vorba despre un stat încă nou, despre un popor lipsit de maturitate politică, vom răspunde cât se poate de categoric că nu !
      Numai după o vreme mai îndelungată de la întemeierea statului, numai după ce poporul va ajunge la acel grad de practică şi maturitate politică în care să se simtă oarecum rezumat şi aşezat pe picioarele proprii, numai după ce acest popor, în urma unei păci şi linişti mai îndelungate, va fi izbutit să se ridice la un grad înalt de cultură şi dezvoltare morală şi materială, putem încuviința că reprezentațiunea sa națională însuşeşte și cinstea şi înțelepciunea şi energia ce i se cer pentru păstrarea statului în starea sa actuală sau pentru conducerea lui treptată pe calea fericirii și a progresului; iar până atunci atât conducerea statului cât şi educațiunea politică şi socială a poporului trebuiesc lăsate pe mâinile puținilor bărbați de inimă, înțelepciune şi cu adevărată iubire de țară, pe care trebuie să-i aibă orice națiune ale cărei puteri de viață încă nu-i sunt cu desăvârşire sleite.
        (MIHAI EMINESCU, "CINSTEA, ÎNȚELEPCIUNEA ŞI ENERGIA")

... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina ( http://zinnaida.blogspot.ro)  unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: MIHAI EMINESCU, "Cinstea, înțelepciunea şi energia", fragment din "România liberă", 1888 august 3)

visul sufletului nostru...

                  SĂRMANUL  DIONIS

                                    - MIHAI EMINESCU -


        ... şi tot astfel, dacă închid un ochi, văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aş ave trei ochi, aş vede-o şi mai mare, şi cu cât mai mulţi ochi aş ave, cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar păre mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate, în raport cu mine păstrându-şi proporţiunea, nu mi-ar păre nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă în dimensiunile unui glonte, şi toate celea din eanscăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupunându-i dotaţi cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul şi în proporţiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus, înmiit de mare - acelaşi lucru. Cu proporţiuni neschimbate - o lume înmiit de mare şi alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Şi obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi - mai mari; cât de mari sunt ele absolut ? Cine ştie dacă nu trăim într-o lume microscopică şi numai făptura ochilor noştri ne face s-o vedem în mărimea în care o vedem ? Cine ştie dacă nu vede fiecare  din oameni  toate celea într-alt fel şi nu aude fiecare sunet într-alt fel  - şi numai limba, numirea într-un fel a unui obiect, ce unul îl vede aşa, altul altfel, îi uneşte în înţelegere. Limba ? Nu. Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiţilor oameni - numai individul, acelaşi rămâind, o aude într-un fel.
                      Şi, într-un spaţiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare şi oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea ? Asemenea în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Şi iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă şi raporturile de timp, la o picătură de vreme, seculii din istoria acestei lumi microscopice par clipite, şi în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta şi ar cugeta tot atâta ca în evii noştri - evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi, ca pentru noi ai noştri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp, clipa de bucurie - şi toate acestea toate ar fi - tot astfel ca şi azi.
                        ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu, ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemenea, ca reflectarea cerukui înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri, care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni şi asirieni, atuncea, în adâncurile sufletului coborându-ne, am pute trăi aievea în trecut şi am pute locui lumea stelelor şi a soarelui. Păcat că ştiinţa  necromanţiei şi cea a astrologiei s-au perdut - cine ştie câte mistere ne-ar fi descoperit în această privinţă ! Dacă lumea este un vis - de ce n-am pute să coordonăm şirul fenomenelor sale cum voim noi ? Nu e adevărat că există un trecut - consecutivitatea e în cugetarea noastră - cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleaşi întotdeauna, există şi lucrează simultan. Să trăiesc în vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun - este oare absolut imposibil ? Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispoziţiunii lui, o clipă de timp în împărţibilitatea sa infinitezimală, care nu încetează în veci. În aceste atome de spaţiu şi timp, cât infinit ! Dac-aş pute şi eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu, pân în acea fază a emanaţiunii lui, care se numeşte epoca lui Alexandru cel Bun, de exemplu... şi cu toate acestea...    
                    (MIHAI EMINESCU, ''SĂRMANUL DIONIS'')


... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este:''SĂRMANUL DIONIS'', MIHAI EMINESCU
(http://www.istoria.md/articol/507/Mihai_Eminescu,_biografie )

cinstea, înţelepciunea şi energia...

... evenimentele, în derulare, nu mă pot lăsa ''rece''... 
... am ales din minunatele scrieri ale marelui Mihai Eminescu un fragment publicat în ''România liberă'', 1888 august 3) ce mi-ar fi plăcut ca să fie cunoscut şi în aceste vremuri atât de tulburi:
             ''Cinstea, înţelepciunea şi energia sunt condiţiuni neapărate pentru conducerea în bine şi cu folos a oricărui stat. Şi aceste însuşiri se cer cu atât mai mult de la un stat încă tânăr, cum de altfel are mai multă trebuinţă de a se întări şi asigura de stăpânirea libertăţilor sale, câştigate cu mai multă sau mai puţină sudoare. Şi muncă, într-o luptă mai mult sau mai puţin îndelungată. Dar se naşte întrebarea dacă într-un stat cu guvernământ constituţional reprezentaţiunea naţională poate fi ea totdeauna stăpână pe cinstea, înţelepciunea şi energia ce se cer pentru o conducere fericită a statului şi fiind vorba despre un stat încă nou, despre un popor lipsit de maturitate politică, vom răspunde cât se poate de categoric nu. 
               Numai după o vreme mai îndelungată de la întemeierea statului, numai după ce poporul va ajunge la acel grad de practică şi maturitate politică în care să se simtă oarecum rezimat şi aşezat pe picioarele proprii; numai după ce acest popor, în urma unei păci şi linişti mai îndelungate, va fi izbutit să se ridice la un grad înalt de cultură şi dezvoltare morală şi materială, putem încuviinţa că reprezentaţiunea sa naţională însuşeşte şi cinstea, şi înţelepciuenea, şi energia ce i cer pentru păstrarea statului în starea sa actuală sau pentru conducerea lui treptată pe calea fericirii şi a progresului; iar până atunci atât conducerea statului cât şi educaţiunea politică şi socială a poporului trebuie lăsate pe mâinile puţinilor bărbaţi de inimă, înţelepciune şi cu adevărată iubire de ţară, pe care trebuie să-i aibă orice naţiune ale cărei puteri de viaţă încă nu-i sunt cu desăvârşire sleite.''
         (MIHAI EMINESCU, ''CINSTEA, ÎNŢELEPCIUNEA ŞI ENERGIA'', fragment din ''România liberă'', 1888 august 3)         
... unde sunt acum acei ''bărbaţi de inimă, înţelepciune şi cu adevărată iubire de ţară'' ?
... am descoperit pe internet un alt fragment din scrierile nemuritoare ale lui Eminescu:
             ''Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (legitimităţii n.n.) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora.
                                     (MIHAI EMINESCU)

... întrebare ...

       "...Unde voi găsi cuvântul ce exprimă adevărul !? "

                                  - MIHAI EMINESCU -