Soarele clipei de acum

                            Soarele clipei de acum

                                            de Ana Blandiana

 

      Talentul de a trăi, aflat în mod evident în curs de dispariție la popoarele Europei, este una dintre noțiunile cele mai greu de definit, pentru că se delimitează de altele prin nuanțe adesea insesizabile. Îmi vine să spun, asemenea elevilor care nu au învățat lecția, că talentul de a trăi este "atunci când..." dar îmi dau seama că nici asta nu aș fi în stare să precizez.       

      Locuțiunile presupuse apropiate, cum sunt "a trăi bine" sau "a ști să trăiești", se dovedesc, la o analiză mai atentă, străine pentru că, în timp ce prima se referă exclusiv la posesia unor lucruri -- cât mai multe -- materiale, iar cea de-a doua conține sugestia puțin tulbure a grabei de a profita de tot ce îți iese în cale, talentul de a trăi nu este o acțiune sau o realizare, ci pur și simplu o stare. 

      El este o înflorire a verbului "a fi", în timp ce celelalte două atârnă de verbul "a avea", iar această diferență nu este numai una de apartenență, ci și una de substanță.

      Aș fi tentată să susțin -- și nu cred că aș greși întru totul -- că talentul de a trăi este un atribut al tinereții și poate chiar al simplității; el se descoperă mai adesea la vârstele fragede și este mai ușor detectabil la popoarele tinere. 

      Dar nu ar fi, oare, o simplificare ? Dacă apropierea de animalitate ar fi o garanție a acestui dar zeiesc, ar trebui ca animalele să fie fără excepție fericitele lui deținătoare. Și totuși, nu numai de la specie la specie, ci și de la individ la individ, există deosebiri și grade ale deținerii lui.

      În mod evident câinii, de exemplu, sunt mai puțin talentați întru existență decât pisicile. Și asta nu numai pentru că atât de cunoscutele lor caracteristici, devotamentul, credința, sunt calități mai greu de purtat decât suspect de celebrul egoism al felinelor, ci și pentru că le lipsește capacitatea (pe care acestea o au) de a se bucura de fiecare secundă, geniul de a ști să decupeze din șirul nesfârșit al întâmplărilor numai soarele clipei de acum. Am considerat întotdeauna, ca pe o dovadă de profunzime, ideea egiptenilor de a zeifica pisica, acest animal atât de dotat pentru somn și pentru abstragere, atât de capabil să aleagă ceea ce este esențial de ceea ce nu este esențial fericirii.

        Talentul de a trăi mi se pare, mai mult decât o trăsătură a animalității, o consecință a subtilității pe care pot să o aibă (sau să nu o aibă), în egală măsură, oameni sau animale, ființe tinere sau bătrâne, evoluate sau nu, civilizate sau nu.

         Talentul de a trăi este, asemenea tuturor talentelor, un dat nativ care poate fi cultivat, care poate fi favorizat sau interzis de condițiile mediului.

         Și, în măsura în care îl înțeleg, o anumită liniște atentă a spiritului, spre care au tins toate religiile și toate curentele filozofice, este condiția sine qua non a existenței sale, a acelei stări binecuvântate în care fiecare frunză care cade, fiecare fir de iarbă atins de talpa goală a piciorului, fiecare secundă de somn, fiecare picătură de apă pe buză, fiecare nor pe cer, fiecare fruct zdrobit de cerul gurii, fiecare durere chiar, există rotund și total, sunt prilejuri de viață. 

         O liniște a spiritului pe care viteza vehiculelor, gălăgia mass-mediei și sațietatea consumului o interzic și o ridiculizează.

                                     "Soarele clipei de acum"

                                         - Ana Blandiana -

             ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana )

[Sursa postării: https://www.autorii.com/scriitori/ana-blandiana/soarele-clipei-de-acum-text.php  ]

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana 

(  https://suzanamiu.blogspot.com/2023/03/citate-favorite-158-despre-un-mit.html)

peisaje...

Ana Blandiana
                                                  Oraşe de silabe
                                                      - Peisaje -


       Am traversat în viața mea peisaje de pământ (câmpii întinse modelând din țărâna neagră, untoasă, însăşi inima Transilvaniei scrijelată religios de arături) şi peisaje de piatră (întinzându-se cât vezi cu ochii, de la nisipul zgrunțuros de pe malul apei negre a lacului Călțun până la bolovanii şi stâncile înălțând scrâşnit spre cer marginile crenelate ale căldurii glaciare); am traversat în viața mea peisaje de metal (hale nesfârşite, mineralizate de vacarmul uneltelor şi de dogoarea cuptoarelor topind mirific substanța încremenită a lumii) şi peisaje animale (dealuri întregi acoperite de oi sceptice şi împăcate cu universul căruia îi sunt numai o moale, răbdătoare, înțeleaptă parte); am traversat în viața mea peisaje de apă (cine ar putea inventa ceva mai paradoxal decât frumusețea acelei dimineți însorite de mai - maiul inundațiilor - în care lunecam într-o barcă pe ulițele marcate numai de coroanele încărcate ale cireșilor şi de acoperişele ieşind vesele, spălate, din apă, ale unui sat de pe lângă Galați ?) şi peisaje de beton (zgârie-nori ai atâtor și atâtor metropole construind cu stranie hărnicie faguri de ciment pentru mierea fragilă şi înstrăinată a ființelor noastre); am traversat în viața mea peisaje de frunze (verzi, şi galbene, şi roşii, de aur, de bronz, de aramă, de argint, steaguri pe nori şi odăjdii pe pământ, suflete colorate, mereu schimbătoare, ale anului mereu trecător) și peisaje de moloz (munții aceia ai cutremurului, pe care nu ştiu dacă voi reuşi vreodată să-i uit, înălțați strigător la cer din trupuri omeneşti şi manuscrise, din cioburi, din aşchii, din plânset, din cenuşă, din praf şi pulbere...); am traversat în viața mea peisaje de grâu şi peisaje de noroi, peisaje de zăpadă, peisaje de asfalt şi peisaje de sentimente.
        Am trecut adesea în viața mea prin peisaje de sentimente. Am traversat dureri care schimbau culoarea cerului şi a arborilor și indiferenței care uscau şi ultimul fir de iarbă din jur; am traversat renunțări care nu mai pretindeau nici picurul de viață al ploii şi oboseli care opreau fluviile să mai curgă spre mări; am traversat livezi înflorite cu inconștiență, şi lanuri coapte cu fatalism, şi alei entuziaste, şi gazoase exultante; am traversat munți sterpi de scepticism şi puste încinse de neputință. Dar nimic nu e mai greu, mai insuportabil, decât să treci - nedreptățit - printr-un peisaj în care nu îndrăzneşti să faci un gest, de teamă să nu atingi prin ceață pe cel ce te-a rănit, şi nu cutezi să rostești un cuvânt, de groază să nu jigneşti pe cel ce te-a insultat; un peisaj în care prietenii îşi pleacă ochii în pământ și te salută cu vocea îngroşată de rușine,  iar frunzele se scutură stânjenite de târg; un peisaj vinovat şi capabil în orice clipă să-şi transforme vinovăția în ură, pe care n-ai fi în stare să-l suporți dacă n-ai şti că în frigul tot mai sincer care-i urmează, în iarna care începe după el din nou, pe tine te-aşteaptă întinse,  imaculate peisaje de zăpadă.
                (Ana Blandiana,  "Oraşe de silabe", "Peisaje")
               - http://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana -
... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
(http://zinnaida.blogspot.ro) unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Peisaje", vol."Oraşe de silabe" de Ana Blandiana !

măldăreşti...

                CULELE DE LA MĂLDĂREŞTI

                                              - ANA BLANDIANA -

             De câte ori, învinsă de agresiunile lumii exterioare - nenumărate şi atât de diverse, încât unele dintre ele pot părea mângâieri - nu  mai am puterea de a răspunde decât închinzându-mă în mine, îmi aduc aminte de culele de la Măldăreşti. Le-am văzut târziu, atunci când reprezentările mele despre Evul Mediu românesc erau cristalizate de mult şi, tocmai pentru că lipsise de la trasarea liniilor de forţă, semnificaţia lor s-a suprapus întregului, încununându-i cu infinitezimale nuanţe, sensul. 
            Inspirate, evident, din arhitectura populară a locului, dar aşezate pe mai multe nivele şi construite din piatra solidă, văruită în alb orbitor, cele două cule de la Măldăreşti - cea veche, a lui Greceanu, şi cea nouă, a lui Duca - sunt trecerea în materie încăpăţânată a rezistenţei noastre neorgolioase, care nu pretinde şi nu cedează nimic. Cu pridvor şi uşi din blăni de stejar, barate de drugi şi mai solizi, tot din lemn; cu odăi podite curat şi grinzi de sugestie creştină în bagdadie; cu fermecătoare sobe din olane - tuburi de ceramică văruită, răsfăţând cele mai diverse şi mai fanteziste forme -, cula este inventivul şi înduioşătorul loc geometric al unor case, fortăreţe, biserici, obligate să fuzioneze pentru a dăinui. Mai mult chiar decât turnul de apărare al culei vechi - în care se putea retrage, ridicând o scară de frânghie, întreaga familie - m-au impresionat orificiile din ziduri, pe unde se zăreau poarta şi vizitatorul nedorit, şi pe unde puteau fi scoase, la nevoie, flintele. Culele de la Măldăreşti spun mai mult decât toate cronicile despre evul nostru de mijloc (la urma urmei nu chiar atât de deosebit de cel european), despre puterea noastră de a ne închide în noi, pentru a păstra neatins ceea ce avem, ceea ce suntem. Caselor ţărăneşti aproape vegetale, împrejmuite numai de meri şi de pruni, răspândite fără apărarea pe dealuri şi părăsite la primul semn al primejdiei pentru fortăreaţa pădurii, culele înalte le opun modelul îndărătnic al nu-ului lor nemişcat şi neutru, nepretinzând nimic, dar necedând nimic, soluţie intelectuală şi ingenioasă a rezistenţei în timp. 
                           (ANA BLANDIANA, ''CULELE DE LA MĂLDĂREŞTI'')
                                     vol.''CORIDOARE DE OGLINZI''

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''CORIDOARE DE OGLINZI'', ANA BLANDIANA ! 

 (sursa foto: http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/blandiana.php )

 (sursa coperta cărţii: https://www.okazii.ro/ana-blandiana-coridoare-de-oglinzi-a44831566 )

ps:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cul%C4%83    

viziuni...

... citesc cu drag, din când în când, câte o părticică dintr-o carte plăcută mie şi care întotdeauna mă obligă să reflectez:
   ''Catedrale roze şi arbori albaştri, ţânţari enormi şi ierburi cât stâlpii de telegraf, lucrurile sunt aşa cum le vedem pentru simplul motiv că nici un argument al înfăţişării lor diferite nu are puterea de convingere a primei lor explozii în ochiul nostru, destul de altruist pentru a le împrumuta haina propriei sale trăzneli. Mi s-a părut este întotdeauna o lege mult mai puternică decât realitatea ne demonstrează că pentru simplul motiv că acţionează în afara imperiului logicei şi nu poate fi dărâmată de dovezi. Acelaşi lucru poate să ţi se pară mare sau mic, crucial sau derizoriu, înălţător sau penibil, subtil sau primitiv şi acelaşi lucru poate să pară altuia cu totul altfel decât ţi s-a părut ţie. Lumea întreagă nu este decât colajul grosolan, cu margini abia ajustate una alteia a unor impresii nepotrivite între ele, a căror rezultantă este cel mai adesea apropiată de zero. Pentru că nici măcar luptele nu sunt ciocnirea unor forţe esenţial opuse, ci ale unor viziuni aflate, cu sinceritate şi uneori chiar cu fanatism, în contradicţie. Aceleaşi fapte aceleaşi adevăruri par unora şi altora atât de diametral diferite, încât ceea ce încearcă fiecare tabără să impună nu este aproape niciodată schimbarea faptelor, ci numai schimbarea viziunii asupra lor. Chiar şi o crimă poate fi pasibilă de interpretare până într-acolo încât nu puţini criminali se consideră ei victime ale victimelor lor.
     De altfel, singura cheie a succesului şi a mersului înainte este încrederea - dacă se poate, oarbă - în propriul fel de a vedea, în dreptatea viziunii proprii. Întregul elan, izvorând din sinceritatea acestei certitudini, cea mai mică îndoială poate pune în discuţie nu numai victoria, ci şi supravieţuirea. Este destul să încerci să-ţi explici felul celuilalt de a vedea lucrurile pentru a descoperi că şi de cealaltă parte a abscisei se află o dreptate, absolut complementară, dar la fel de plauzibilă. Imaginaţi-vă un copac încercând să realizeze punctul de vedere al ierburilor pe care umbra lui le face să dispară; sau o pasăre punându-se în locul viermişorului pe care îl duce puilor săi la cuib; sau un vierme făcând efortul de a înţelege adevărul mărului pe care îl străbate şi-l rupe de pe ram. Imaginaţi-vă haosul născut din această compasiune intelectuală. Legile firii înseşi s-ar încurca în iţele înţelegerii nefireşti şi însuşi motorul subiectivităţii universale ar înceta să funcţioneze în lipsa egoismului care-l lubrefia de milenii. Faptul că am fost năascută să prefer mereu această anomalie a naturii nu schimbă sensul general al lucrurilor, după cum faptul că, de la apariţia vieţii pe pământ, din secol în secol, numărul celor care încearcă să înţeleagă şi punctul    de vedere al celorlalţi este în creştere nu schimbă cu nimic echilibrul părtinitor al lumii.''
           (ANA BLANDIANA, ''CORIDOARE DE OGLINZI'', ''VIZIUNI'' )
... puteţi citi mai multe şi aici:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana
http://editura.liternet.ro/carte/61/Ana-Blandiana/Coridoare

...despre talentul de a trăi ...

... e mare sărbătoare!
... ce să fac, acum, după-amiază?! da - pot să citesc!
... am încercat să iau din bibliotecă o carte dar în mână mi-a ajuns un caiet (din multele pe care le am scrise ...) şi s-a deschis la rândurile ce mi-au plăcut cândva, gândite de Ana Blandiana http://www.anablandiana.com/ - un suflet atât de delicat! 
... aşezată comod în fotoliul de lângă plita ce acum nu mai arde (!!!), am recitit cu emoţie acele rânduri şi, dintr-o pornire spontană, am hotărât să le transcriu aici - poate că în multele lecturi ale fiecăruia nu le-aţi întâlnit şi ar fi păcat pentru ele, aceste minunate rânduri, ca să nu fie cunoscute! -:
     '' ...Talentul de a trăi, aflat în mod evident în curs de dispariţie la popoarele Europei, este una dintre noţiunile cel mai greu de definit, pentru că se delimitează de altele prin nuanţe adesea insesizabile. Îmi vine să spun, asemenea elevilor care nu au învăţat lecţia, că talentul de atrăi este '''atunci când...'', dar îmi dau seama că nici asta nu aş fi în stare să precizez. Locuţiunile presupuse apropiate, cum sunt ''a trăi bine'' sau ''a şti să trăieşti'', se dovedesc, la o analiză mai atentă, străine, pentru că, în timp ce prima se referă exclusiv la posesia unor lucruri - cât mai multe - materiale, iar cea de-a doua conţine sugestia puţin tulbure a grabei de a profita de tot ce îţi iese în cale, talentul de a trăi nu este o noţiune sau o realizare, ci pur şi simplu o stare. El este o înflorire a verbului a fi, în timp ce celelalte două atârnă de verbul a avea, iar această diferenţă nu este numai una de apartenenţă ci şi una de substanţă.
           Aş fi tentată să susţin - şi nu cred că aş greşi întru totul - că talentul de a trăi este un atribut al tinereţii şi poate chiar al simplităţii, el se descoperă mai adesea la vârstele fragede şi este mai uşor detectabil la popoarele tinere. Dar nu ar fi, oare, o simplificare? Dacă apropierea de animalitate ar fi o garanţie a acestui dar zeiesc, ar trebui ca animalele să fie fără excepţie fericitele lui deţinătoare. Şi totuşi, nu numai de la specie la specie, ci şi de la individ la individ, există deosebiri şi grade ale deţinerii lui. În mod evident câinii, de exemplu, sunt mai puţin talentaţi întru existenţă decât pisicile. Şi asta nu numai pentru că atât de cunoscutele lor caracteristici, devotamentul, credinţa, sunt calităţi mai greu de purtat decât suspect de celelbrul egoism al felinelor, ci şi pentru că le lipseşte capacitatea (pe care acestea o au) de a se bucura de fiecare secundă, geniul de a şti să decupeze din şirul nesfârşit al întâmplărilor numai soarele clipei de acum. Am considerat întotdeauna ca pe o dovadă de profunzime ideea egiptenilor de a zeifica pisica, acest animal atât de dotat pentru somn şi pentru abstragere, atât de capabil să aleagă ceea ce este esenţial de ceea ce nu este esenţial fericirii.
           Talentul de a trăi mi se pare, mai mult decât o trăsătură a animalităţii, o consecinţă a subtilităţii pe care pot să o aibă (sau să nu o aibă) în egală măsură oameni sau animale, fiinţe tinere sau bătrâne, evoluate sau nu, civilizate sau nu. Talentul de a trăi este, asemenea tuturor talentelor, un dat nativ care poate fi cultivat, care poate fi favorizat sau interzis de condiţiile mediului... Şi în măsura în care îl înţeleg, o anumită linişte atentă a spiritului, spre care au tins toate religiile şi toate curentele filozofice, este condiţia sine-qua-non a existenţei sale, a acelei stări binecuvântate în care fiecare frunză care cade, fiecare fir de iarbă atins de talpa goală a piciorului, fiecare secundă de somn, fiecare picătură de apă pe buză, fiecare nor pe cer, fiecare fruct zdrobit de cerul gurii, fiecare durere chiar, există rotund şi total, sunt prilejuri de viaţă. O linişte a spiritului pe care viteza vehiculelor, gălăgia mass-mediei şi saţietatea consumului o interzic şi o ridiculizează...''
          (Ana Blandiana, ''Soarele clipei de acum'')