viaţa omului...

... un scriitor ce mi-a influenţat gândirea într-o perioadă a vieţii mele a fost Thomas Mann ...
... de curând am găsit pe internet o frază cu care sunt de acord:
''Orice om este minunat; cu minte şi suflet, întreaga viaţă a omului poate fi interesantă şi plăcută.''
      (Thomas Mann)

lacrimile...

... am citit în această dimineaţă o minunată poezie - aşa cum sunt toate poeziile lui Lucian Blaga 
( http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/blaga.php  ) - poezie care m-a emoţionat profund:

''Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".
Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.''

(''Lacrimile'' de Lucian Blaga)

gândurile unui copac spiritual ...

...am avut puţin timp pentru a citi câteva minunate versuri şi iată-le, de la draga mea prietenă de spirit şi suflet, d-na Laura Schussmann:(EU LAURA. Cuvinte pentru suflet si spirit.):
''Stau 
cu crengile îmbrățișate coroană 
și mă împrăștii unduire de gând, 
în șuierături lungi de vânt, 
spre un punct cardinal de zare 
de unde, 
pentru mine, apune și răsare 
același absolut și unic soare..

Diminețile,
îmi alint frunzele
cu rouă pură ca lacrima de prunc.
Serile,
le apun cu o rugăciune spre crâng
iar aminitirile zilelor ce trec
în poală de legendă vie le strâng.

Primăverile,
la viață mă retrezesc,
prin aripi de fluturi albi
mă înfloresc.
Arome ireale de fruct necopt
mă răspândesc
și pe creangi virgine de timp,
iubire verde crud mă înfrunzesc
și mă reinfrunzesc.

Verile,
în rod de vise coapte,
mă rodesc
din inimă de trunchi până în vârf de rămurele.
Se trezește
viața în mine în puls de sânge albastru.
Și îmi prind
corona ,de rege de verde peste zare,
de-un vârf săgeată de astru.
Și înveselesc
petecul meu de univers cu tril vioi de păsărele.

Toamna,
din măreția mea de peste vară
încep să mă pălesc.
Și privirile de mugur verde, agere odată,
îmi tot slăbesc.
Simt,
cum,de la rădăcini încep să îmbătrânesc.
Și îmi tot scârțâie crengile,
din noduri de destin, a neputință
și frunză după frunză în arămiu mă ruginesc.

Și mă usuc,
că firul subțirel de iarbă,
sprijinit de boltă cerului în vârf de zare.
Busola timpui între apus și răsărit,
mă simt.
Și parcă mă regret,deja,
la început de iarnă, în tăcere.
Și mă reneg de atâta resemnare,
dar am să mă regăsesc mereu,
o știu.
în punctul cardinal al existenței mele,
acelaşi absolut și unic soare.

Și îmi este dor de primul fulg de nea,
îmi este dor de iarna ce a trecut
și de cea care o să vină.
Sărut, deja, toamna,
prin foșnet uscat de frunze
cu vers de despărțire.
Și chiar dacă nu o voi dori,
ea tot va veni,
așa că, am să o aștept,
pe petecul meu de univers,
că pe o dulce nemurire...''
(Laura Schussmann -
VERSURI DE PE UN PETEC DE UNIVERS ...
ȘOAPTELE NATURII PENTRU SUFLETE IUBIRE DE VERDE...
UN COPAC ȘI GÂNDUL LUI... )