ROBINSONUL SPAŢIULUI
- de VICTOR MARTIN
-Ce facem ? Mergem mai departe sau rămânem aici ?
-Nu ştiu.
-Eu m-am plictisit de atâta umblat...
-Atunci rămânem.
Râul 1 se cuibări între două stânci, ştergând cu grijă praful din jur. Apele se revărsară ducând cu ele bucăţi de gresie spongioasă şi pietre prismatice.
-Potoleşte-te ! clipoci Râul 2. Hai mai bine să facem un lac. Văd acolo jos o concavitate parcă făcută pentru aşa ceva !
Cele două râuri se îmbrăţişară, iar apele roşiatice spumegară aruncând în vale un vuiet năprasnic. Un izvor fără minte se desprinse de Râul 1, aruncându-se în crăpăturile stâncilor.
-Nu are nicio ieşire, spumegă Râul 2, tăindu-i calea.
Apele se liniştiră, strângând ca într-o menghină stâncile lipsite de vegetaţie. Peştii, treziţi din amorţeala călătoriei, îşi căutară forma şi se lăsară în voia valurilor. Râul 1 adormise când Râul 2 îl înghionti.
-Ia priveşte ce piatră ciudată !
Râul 2 întinse o mână de ape şi îl apucă pe Robin de mijloc, ridicându-l din locul unde-şi pierduse cunoştinţa. Îl strânse puternic, făcând un ochi de apă.
-Nu cred să fie piatră. S-ar putea să fie peşte !
-îţi arde de glume ? întrebă Râul 2, vuind cât era valea de largă. Las-o baltă !
-Nu e peştele meu...
Râurile se traseră mai aproape, mirate, cu valurile uriaşe, stârnite involuntar.
-Cum nu e peştele tău ? Atunci, al cui este ?
-Mde, ştiu eu ?!
-Eu credeam că e piatră. N-am văzut de când sunt asemenea peşte. Nici nu mişcă... Nu este peşte !
-Ba mişcă !
Râul 2 îl aşeză cu grijă pe o stâncă mai înaltă, tulburat de mirare.
-Ai dreptate, o fi peşte-mutant. În acest caz, trebuie ucis imediat !
-Crezi că peştii-mutanţi qpqr din senin ? Eu îmi cunosc fiecare algă, fiecare structură cristalină... Nu face parte din mine !
-Mda, spuse Râul 2. Nu cred să fie de pe-aici. Cu toate că astăzi formăm un lac, fiecare îşi are apele sale; asta nu se poate confunda. Fiecare îşi are personalitatea lui distinctă; ar fi râsul tuturor apelor să nu-ţi cunoşti structura !
-Ascultă ! se învolbură Râul 1. Auzi ? Scoate sunete ! Ciudate dar sunete ! Îl împinse pe Robin câtre mijlocul stâncii. Un peşte nu vorbeşte astfel, mai zise el. Ce sunete nearticulate ! Oare ce-o fi ?
-Orice ar fi, retrage apele de pe el. nu vezi că dacă îl atingi, nu mai mişcă ?
-Chiar, aşa este. O fi un peşte-imobil, pierdut din greşeală de vreun alt râu ?
-Nu, nu cred. Cum ar fi rezistat fără apă ?
-Eu ştiam că tot ce e viu, tot ce mişcă, trăieşte cu apă !
-Aşa credeam şi eu, numai că dihania asta face excepţie.
-Poate că e mai bine să-l ducem în Oceanul-Sintetizator, pentru analiză.
-Nu mai e nevoie să recurgem la această măsură extremă. Uite cine vine.
-Aaa, dar nici nu-mi vine să cred, strigă Râul 1. E chiar Râul 22. Nu l-am văzut de când eram pârâuri. Am auzit că a ajuns mare !
-Nu e mare dar a fost propus pentru această funcţie... Deţine o serie de cunoştinţe pe care noi nu le avem. El este singurul care ne poate spune cu precizie ce este broasca asta oribilă !
Între timp Râul 22 se apropiase cu valuri mari tunând de o bucurie sălbatică, la ciocnirea cu fiecare stâncă.
-Vă salut, prieteni ! strigă el.
Celelalte două râuri îi răspunseră la fel de entuziaste şi se îmbrăţişară făcând un zgomot asurzitor.
-Îmi permiteţi să mă alătur vouă şi să formăm un lac şi mai mare ?
-Vai, cu cea mai mare plăcere, spumegă Râul 1 şi cele trei râuri se uniră formând un lac de aproape 900 de mile pătrate. Făcură schimb de peşti şi recifuri de coral, cu toate că ştiau că acest lucru este ilegal. Apoi se liniştiră.
-Priveşte ce-am găsit., îi arătă Râul 1 Râului 22. Acesta vru să-l apuce pe Robin şi să-l tragă în apele sale dar Râul 2 îl opri:
-Lasă-l, nu-i prieşte apa !
Râul se retrase, apoi scoase din apele sale un con.
-Ce mai e şi asta ? se miră Râul 1.
-Habar n-am. A căzut de sus în apele mele. Vedeţi ce formă curioasă are ?
-Într-adevăr, seamănă cu un fruct de cuim.
-Seamănă dar nu este. Are orificii laterale şi e din metal. Ce-o fi ?
Nu ştiau ce să răspundă. Conul trecu din val în val, fu întors pe toate feţele, pipăit cu atenţie de cele trei râuri care nu se mai săturau să-i admire fineţea şi strălucirea.
-Orice-ar fi, conchise Râul 22, pare complet inofensiv. Nu mişcă, nu emite radiaţii, nu taie, nu ucide ! Luă conul şi-l aruncă alături de Robin.
-În schimb, noi am găsit ceva care mişcă şi emite sunete şi nu suportă apa ! Ştii cumva ce este ?
-Nu, clipoci Râul 22. Am şi eu câteva chestii de-astea la fund dar nu mişcă ! Şi zicând acestea, scoase câteva cadavre şi le aruncă pe plajă.
Robin se trezi. Se frecă la ochi speriat şi se ridică cu greutate, târându-şi piciorul rănit. Aşteptă ca valurile ameninţătoare să se retragă şi se apropie de mal. Cercetă fiecare mort în parte, apoi căzu în genunchi, obosit, lângă trupul inert al logodnicei sale.
-Oh, Ana, ţi-a fost dat să mori la miloane de kilometri de Pământ, înecată în apele unei planete strălucitoare ! Privi spre cer şi îşi acoperi faţa cu mâinile, orbit de lumină.
-Ce spune ? întrebă Râul 1.
-Nu-mi dau seama, răspunse Râul 22. Sunetele emise sunt asemănătoare cu foşnetul plantelor de uscat dar alcătuiesc cuvinte de neînţeles. Pariez pe zece peşti-umbre că această fiinţă gândeşte ca noi... !
-Poate că ar i mai bine să-l aruncăm în Oceanul-Sintetizator, interveni Râul 2.
-Nu, să vedem ce face.Uite, se îndreaptă spre fructul de cuim !
Robin se târâ cu mare greutate până la navă şi deschise terapa, apoi pătrunse înăuntru. Valurile se apropiară şi mai mult, încercând să vadă ce se petrece. Omul stătea aplecat asupra altui trup. După câteva clipe se ridică şi îi trase afară.
-Unde suntem ? întrebă celălalt trezindu-se.
-Nu ştiu, Hert, e o planetă netrecută pe hărţi ! Aparatele de bord au amuţit. Mă bucur că trăieşti. Cum te simţi ?
-Mă doare rău capul. M-am lovit de perete. Ceilalţi ?
-Morţi !
-Şi Sue ? ... şi Ana ?
Robin se încruntă şi îşi feri privirea.
-Toţi ! Marea asta roşiatică i-a aruncat pe plajă... Avem totuşi noroc, se paote respira. Nu ştiu de ce dar am o senzaţie ciudată, parcă m-ar urmări cineva. Poate că e din cauză că ne aflăm într-o lume străină, poate din cauza mării... De fapt, nici nu este o mare, mai degrabă un lac şi apa este bună de băut, în ciuda faptului că datorită culorii, îţi aminteşte de sânge !
Râurile se retraseră puţin, parcă simţind că omul se teme de ele.
-Ce facem ? întrebă Râul 2.Îi aruncăm în Ocean sau nu ?
-Stai puţin, zise Râul 22. Eu încep să înţeleg... Cred că sunt veniţi de pe altă planetă. I-aţi văzut cum se uită într-una spre cer ? Iar foşnetul ăsta e o discuţie dar pe limba lor.
-Oare ei ne simt prezenţa ? zise Râul 1.
-Sigur că da. N-ai văzut că arată spre noi când vorbesc ? Ce vrei dovadă mai bună ? Ce mi se pare mie ciudat, este faptul că au tot timpul aceeaşi formă...!
-Să ascultăm, propuse Râul 2, poate reuşim să le deprindem limba. Ar fi o experientă interesantă pentru noi !
Apele se liniştiră. Nu se mai vedea nici un val. Totul încremenise.
-Priveşte, strigă Hert uimit, parcă a îngheţat. Mi-e frică ! Visez sau...
-Foarte straniu, observă gânditor Robin. E foarte cald, n-avea cum să îngheţe. Hm !
Hert se apropie şi îşi cufundă mâna în apă, apoi şi-o retrase repede.
-Nu-i a bună, spuse el şi se îndreptă spre navă, făcându-i semn lui Robin să-l urmeze.
-De ce te sperii, zise acesta, monştrii de pe Inn nu te-au înspăimântat atât de mult !
-Aceia erau un pericol direct, de care ştiam în orice clipă.
-Vezi ? Poţi să ştii ce este periculos sau nu ?
-Nu dar trebuie să ne ferim !
-Să ne ferim ? Într-o lume ostilă, chair tu însuţi poţi să-ţi fii duşman. Poate că tot ce vedem acum nu sunt decât simple iluzii !
-Chiar dacă ai dreptate, eu nu risc. Cât combustibil mai avem ?
-Destul dar cum aflăm care este soarele nostru ? Pilotul-robot e distrus, aparatele de orientare moarte. Putem nimeri pe o planetă şi mai ostilă. Cel mai bun lucru este să aşteptăm una din navele ce trec spre Orion.
-Să stau atunci când pot să mă mişc ? Nu, asta n-o fac ! Mergi ?
Robin se încruntă şi pe moment nu răspunse. Într-un târziu spuse:
-Nu, pleacă singur !
Hert intră în navă şi porni motoarele. Robin îl urmă, îşi luă câţiva saci cu alimente şi o lopată, apoi părăsi racheta. Se apropie de morţi, căutând din ochi un loc potrivit. Privirile îi fură din nou atrase de marea roşiatică ce începuse să mişte făcându-l să fie cuprins de un presentiment funest.
-Ce se aude ? Ce-i cu zgomotul ăsta ? întrebă Râul 1.
-L-am mai auzit, îi răspunse Râul 22, atunci când corpul acela a căzut din cer.
Văzură nava ridicându-se încet, pe o traiectorie tangentă la planetă.
-Să-l prindem, strigă Râul 1, făcând bulboace de supărare.
Râul 2 ridică un val şi acoperi conul, trăgându-l spre sine.
-Îl vom arunca în Oceanul-Sintetizator, mai zise Râul 1, azvârlind nava cu putere spre Râul 22.
Robin văzu spirala de ape mai înaltă decât cel mai fantastic lucru imaginat de om şi înţelese totul. Două lacrimi îi apărură în ochi. Înfipse cu ură lopata în nisip. Încă mai avea în minte imaginea navei cuprinsă de ape.''Prostul'', murmură el şi acest cuvânt i se derulă pe scoarţă mult timp.
Apele se retraseră de lângă stâncă şi cele trei râuri îşi luară rămas bun. Făcură ochiuri de apă şi mai cercetară încă o dată fiinţa, apoi se depărtară. Îşi săpară câte o matcă şi se revărsară cu zgomot, ducând cu ele peşti, alge, rădăcini şi pietre cubice, culese pe drum. Omul privi îngrozit această uriaşă forţă şi se trase involuntar înapoi. În faţa lui se desfăşura acum imaginea unui pământ sterp, lipsit de orice formă de vegetaţie, pământ ale cărui margini, oricât încercă, nu reuşi să le cuprindă cu privirea.
- ''ROBINSONUL SPAŢIULUI'' de VICTOR MARTIN
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută !
sursa desenului - rândunica:
