Alexandru Ungureanu
MAŞINA INTERIOARĂ
Bună seara, doamnă Delix, o salutam, sau bună ziua, foarte rar bună dimineața. Văzându-mă în pragul magazinului de la nivelul -17, ea îmi făcea semn afirmativ din cap, adică da, intrarea era permisă, dacă tot n-aveam altceva mai bun de făcut puteam să intru şi să caut, fiindcă ăsta mi-era obiceiul. Aşa mă simțeam eu bine răscolindu-i marfa pentru ca, în cele din urmă, să cumpăr te miri ce. Scotoceala era plăcută. Atunci îmi izbucneau în cap tot felul de gânduri, idei despre maşinării complicate, şi încercam să recunosc în ciurucurile care îmi cădeau în mână pe cele ce mi-ar fi putut folosi. Uneori aveam scurte revelații. În rafturile de lângă mine, pe sub tejghele sau pur şi simplu levitând prin preajmă se afla tot ce mi-ar fi trebuit. Vag, maşina părea că se află oarecum strânsă în jurul meu şi ar fi fost necesar doar un pic de efort pentru a o monta; ea era ingenioasă, folositoare, revoluționară chiar. S-ar fi cuvenit să cumpăr subansamblele respective, să încerc transpunerea în practică a ideii însă brusc, din adâncul ființei, mă năpădea o lene mistuitoare în care bunele mele intenții se topeau ca un abur uşor în aerul încăperii. Căutam să reiau apoi raționamentul, să reconstruiesc maşina. Subansamblele reci, piese mecanice ori circuite organotronice nu se mai legau niciodată, rămâneau nefuncționale, păreau cu neputință de reasamblat.
Mă plânsesem doamnei Delix de acest fenomen. Avea o ținută sobră de persoană în vârstă: părul alb, aerul serios mă incitau să o zgândăr. "Ştiu, mi-a răspuns ea sec, toți clienții noştri pățesc la fel. Există o genă a maşinii care se lasă dezmorțită într-un asemenea loc."
Altă dată a afirmat, nu mai ştiu cum venise vorba despre maşini dar despre ce altceva puteai discuta în acel magazin, "maşina simbolizează nevoia primordială a omului de a ordona universul exterior, astfel încât acesta să fie controlabil şi eventual folositor."
Şi încă mi-a mai spus cu o ocazie "maşinile vagi pe care aveți senzația că le intuiți ca schemă şi mod de funcționare sunt proiecțiile mașinilor din exterior în subconștientul dumneavoastră, ca urmare a nevoii de a rândui lumea interioară algoritmizând-o. Nevoia aceasta nu durează mult, iar când senzația trece, de obicei în momentul pornirii la fapte, schema se neantizează, devine imposibilă ca şi repetarea identică a unui sentiment."
Înclinam să cred măcar o parte din spusele ei pentru că pierdeam foarte mult timp în magazin căutând, fără să ştiu ce, fără să fiu mânat de vreo nevoie practică de a cumpăra ceva, grijile şi preocupările mele concrete fiind orientate spre cu totul alte direcții. Şederea printre angrenaje, subansamble, circuite demontate din tot felul de instalații cărora nimeni nu le mai cunoştea rostul, mă liniştea împăcându-mă cu mine însumi. Doamna Delix ştia sau întâia toate acestea căci, la sfârşitul căutărilor, cănd, obosit de atâta aplecare pe sub tejghele, îi întindeam fleacul pe care-l cumpăram simbolic pentru a-mi justifica îndelungata prezență acolo, îmi zâmbea puțin ironică, puțin amuzată, eventual mă scutura de praf cu nişte fire destul de rigide, făcute din nu ştiu ce care erau înfipte într-o bucățică de lemn, şi se exprima ceremonios:
"Mă bucur foarte mult că ați găsit ce căutați, domnule!" Sublinia nuanțând intenționat "ce căutați". Zâmbeam şi eu un pic rușinat, niciodată cu adevărat stingherit, îi plăteam şi ieşeam.
Alteori nu cumpăram nimic dar doamna Delix nu se supăra. Exclama foarte îndatoritoare: "Vai ce rău îmi pare că astăzi nu ați găsit ceva interesant!", în vreme ce eu mă chinuiam să exprim prin mimica feței falsul meu regret, căci de fapt mă bucuram de infima sumă economisită ce pentru mine însemna totuşi foarte mult.
Lucrurile cumpărate nu le păstram niciodată pentru că nu aveam un domiciliu stabil şi, oricum, scoase dintre celelalte, nu-mi mai spuneau nimic. Aveam diferite metode prin care mă descotoroseam de ele până a ajunge la colțul străzii.
O singură dată am făcut o excepție. Găsisem în spatele unui raft, zăcând aruncată, o cutiuță metalică foarte interesantă. Înăuntru era căptușită cu un material spongios care proteja o sferă din sticlă incoloră. În mijlocul acesteia se distingea un cub cu pereții colorați într-un roşu-violaceu translucid.
-Doamnă Delix - m-am auzit vorbind, pentru prima oară într-adevăr uimit de ceva descoperit în magazinul ei - asta ce e ?
A tresărit, speriată de îndrăzneală mea, comisesem într-un fel o nepolitețe pentru că o puneam la o grea încercare. Era probabil imposibil să cunoşti rostul tuturor celor aflate acolo. O clipă am văzut în privirea ei tentația de a-mi refuza răspunsul, căuta o formulare vagă dar politicoasă, apoi a reuşit să-şi aducă aminte, ceea ce a făcut-o să crească mult în fața mea.
-Acest obiect, domnule, este o sferă-oracol. Ea este astfel construită încât intră în contact cu subconștientul şi inconștientul putând în acest chip răspunde la întrebări legate de viața dumneavoastră precum şi la cele privitoare la marile taine ale Exteriorului,în măsura în care ele se află în adânc şi pot fi aduse la suprafață.
-Nemaipomenit ! am izbucnit eu, cu totul entuziasmat. Şi cum reuşeşte ? Poate această sferă-oracol să vorbească ?
-A, nu, domnule ! Mergeți cu imaginația prea departe. Are un cod simplu de comunicare. În momentul când vreți să o utilizați, o luați în mâini astfel încât să nu-i acoperiți toată suprafața, trebuie să mai vedeți printr-un loc cubul din interior. Formulați întrebarea cu glas ferm, bine articulat. Nu e nevoie să ridicați tonul. După câteva clipe, sfera vă va răspunde prin iluminarea în impulsuri a cubului din centrul ei. Dacă se emite un singur impuls atunci răspunsul este afirmativ, iar dacă se emit două, e negativ. O serie de cinci, şase impulsuri scurte trebuie interpretată ca o stare de indecizie - nu ştiu, nu pot să răspund, nu are importanță, întrebarea este nesemnificativă... Vreți să încercați ?
-Desigur , doamnă Delix, sunt chiar foarte curios !
Mi-a întins sfera cu un aer oarecum solemn; am pus-o în palma dreaptă, acoperind-o cu degetele răsfirate ale celeilalte. Eram surescitat, mâinile îmi tremurau puțin. Sfera era tare, netedă şi rece. Am căutat pentru ea o întrebare al cărei răspuns să mă lase indiferent. N-am reuşit. Toate întrebările care le-aş fi născocit în acel moment mă implicau mai mult decât aş fi dorit. Poate de aceea vocea mi-a sunat chinuită.
-Este universul în care trăim finit ?
Am așteptat cu teamă răspunsul. După câteva clipe, lumina dinăuntrul sferei a clipit de vreo cinci ori scurt. Mi-am dat seama că indecizie mă satisfăcea. Dacă ar fi răspuns afirmativ sau negativ, m-aş fi simțit dezamăgit. În plus, culoarea roşietic-violacee care inunda cubul la momentul respectiv, îmi crea o plăcere cromatică deosebită. Am ezitat un pic.
-Cât costă această sferă-oracol, doamnă Delix ? m-am hotărât definitiv.
-Este o construcție foarte rară, astăzi nu se mai fac asemenea lucruri, lumea nu mai este preocupată de introspecție. Valorează 4 000 de unități decontizate.
"Ei, pe naiba ! " am exclamat în gândul eu. Toată maghernița ei nu valora nici jumătate din această sumă. M-am tocmit cu doamna Delix cum nu mă mai tocmisem vreodată, fiindcă nici nu avusesem de ce. N-a vrut s-o lase sub 500 nici moartă. Tot timpul discuției a rămas foarte calmă, deşi îmi aduc aminte că i-am trântit şi nişte vorbe mai puțin delicate. Mai mult chiar, la plecare m-a ironizat cu politețea ei obişnuită:
-Mă bucur foarte mult că astăzi ați găsit ceva care să vă intereseze ! La revedere, domnule, mai poftiți pe la noi !
-Bună seara, doamnă Delix - am salutat-o - sau bună ziua, poate chiar bună dimineața !
Eram fericit sau, în orice caz, foarte bucuros. Fiecare om are întrebări de pus, mai puțin au de dat răspunsuri, eu aveam maşina care să facă asta.
😤😤😤
Mă închisesem în camera mea şi zăceam în cel mai deplin întuneric. Pentru mine nu mai existau pereții, oraşul, Hipercubul 14, materia dispăruse toată din Univers iar conştiința, cât va mai fi fost, se găsea concentrată în jurul unicului punct din spațiul cu adevărat interesant -- sfera-oracol. Eu eram Întunericul, întrebam, Lumina răspundea, un fel de beție care mă făcea să verific totul.
I
Exist ? Da. Mai mult decât alții ? Da. Voi trăi mult ? Da. Voi realiza ceva în această viață ? Da. Tot ceea ce mi s-a întâmplat până acum, a avut un rost ? Indecizie. Nu poți să-mi răspunzi ? Nu ştii ? Da.
II
Subconştientul meu trăieşte ca entitate aparte, independentă de conștient ? Da. Pot intra în legătură ? Da. Tu, sferă, mijloceşti această legătură ? Da. Subconștientul meu cunoaşte răspunsul la orice ? Nu. Dar despre sine ? Indecizie. Aş putea comunica cu el folosind forme de expresie mai complicate dar mai bine nuanțate ? Da. Este posibil în acest moment ? Nu.
III
Afară este noapte ? Indecizie. Voi găsi mâine de lucru ? Da. Mă va iubi vreodată ? Da. Va dura mult până atunci ? Indecizie.
IV
Există în mine puteri, forțe de care nu sunt conștient ? Da. Le voi putea vreodată folosi ? Da. Aş putea să-i transmit Ei vreun mesaj folosind subconştientul meu ? Da. Va intra în legătură cu subconştientul Ei ? Indecizie. Pot începe ? Da. Îmi vei confirma primirea mesajelor de către Ea prin da ? Indecizie.
V
O cunoşti ? Indecizie. Mă cunoşti ? Da. Ştii totul despre mine ? Indecizie.
Aici s-a întrerupt însă scurta serie a încercărilor de a investiga universul meu interior cu ajutorul sferei-oracol. A doua zi nu am găsit de lucru, cu toate că avusesem nişte promisiuni. Asistând la schimbarea gărzii de la Sediul Controlului Spațial pentru a o vedea, mi-am dat seama după privirea indiferentă că mesajul meu telepatic nu ajunsese până la Ea. Întrucât înregistrasem pe un cristal organotronic toate întrebările şi răspunsurile le-am reluat analizându-le amănunțit. Exista o sinceritate, poate naivă, recunosc, care îmi fusese înșelată.
M-am dus, furios ca niciodată, până la magazinul doamnei Delix pentru a-i cere socoteală. Eram în stare să-i fac praf dugheana şi, eventual, să-i frâng gâtul. Pe drum m-am mai calmat dar nu suficient. Ajuns față în față cu ea, pe un ton foarte nervos, i-am explicat cum stăteau lucrurile.
-Foarte bine, domnule ! a întâmpinat senină doamna Delix reproşurile mele. Dar ce vă deranjează ?
Îmi venea să o dau cu capul de toți pereții magazinului.
-Păi cum, doamnă, sfera asta oracol mă fraiereşte fără jenă, iar dumneavoastră ați pretins că ea... mă rog... vizualizează răspunsurile date de subconştientul meu. Mai îndrăzniți şi acum să susțineți acelaşi lucru ?
-Poate că da ! Doamna Delix desfăcuse cutia şi învârtea sfera între degetele ei subțiri, albe. Sunteți convins că minte întrutotul ?
-Absolut ! Minte cu nerușinare!
-Păi atunci e simplu ! Toate răspunsurile ei interpretați-le pe dos !
-Bine dar nu e cinstit... Am dat o groază de unități decontizate pe ea... Economiile mele pe un an...
-Greşeala dumneavoastră provine din necunoaștere. Subconştientul vă furnizează prin intermediul acestei maşini răspunsurile pe care le doriți, nu cele absolute.
O mulțime de gânduri mi s-au învălmăşit în cap.
-Şi atunci, adevărurile, marile răspunsuri la întrebările care mă frământă...
Doamna Delix a zâmbit blând arătându-mi cu un gest larg magazinul:
-Poftiți, mai căutați, poate găsiți !
Mi-am cerut scuze şi am plecat, nu înainte de a o fi salutat.
😤😤😤
Bună seara, doamnă Delix, sau bună ziua, foarte rar bună dimineața. NU, nu am mai repetat de atunci greşeala, nu am mai pus maşinii întrebări la ale căror răspunsuri aveam opțiuni cât de vagi, sau am făcut-o numai pentru a mă distra.
Ce zi îngrozitoare, nu-i aşa ? Da.
Mâine voi găsi de lucru ? Da.
Mă va iubi ? Da. În curănd ? Da.
Odată şi odată voi schimba această lume, ştii ? Da.
Mai spune-mi o dată, mă va iubi ? Da.
Totul, totul poate fi altfel. Va fi ?
Indecizie.
(Alexandru Ungureanu, "Maşina interioară")
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag -prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrâse de specialiştii domeniului în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură plăcută !
