SALVAREA VIEȚII
de Mihail Puhov
--Stați ! Să nu faceți asta - s-a auzit de undeva de sus.
Sven Dalberg și-a retras degetul arătător al mâinii drepte lăsând liber butonul aflat pe umărul stâng al costumului cosmospațial, în timp ce își îndrepta privirile spre cerul de un albastru veninos.
Spre el cobora un norișor alb, ca un înveliș în ceață, o crisalidă în care se afla ceva.
Crisalida a aterizat, iar învelișul ei a dispărut de parcă văzduhul otrăvit l-ar fi topit.
Pasagerul ei, rămânând astfel descoperit, s-a îndreptat imediat spre Sven Dalberg. Era un umanoid dar geamul de la casca costumului semăna mai degrabă cu un teleecran pe care era proiectată imaginea unei fețe de om. Această impresie era mult accentuată atunci când imaginea feței începea să tremure și să se onduleze, ca la un televizor dereglat.
--Sunt de la serviciul ocrotirii vieții - s-a prezentat extraterestrul (barierele lingvistice se pare că nu existau pentru el). Noi ne ocupăm de salvarea vieții în cazul accidentelor.
Ajutorul sosise într-adevăr la țanc.
Sven Dalberg putuse să aterizeze dar acum nimeni n-ar mai fi putut să lanseze nava înapoi în cosmos.
Rabla se profila pe fundalul unui relief trist: nori albi-veninoși, soarele galben-veninos și mucegaiul de pe stânci care desăvârșea monotonia peisajului.
Aici nu mai exista nimic, în afară de bacteriile ucigătoare purtate de vântul otrăvit de cianide.
Situația devenise fără speranță.
Butonul de pe umărul stâng, pe care Sven Dalberg voia să-l apese, acționa viziera căștii dând astfel posibilitate vântului otrăvitor și miliardelor de microbi nemiloși să se năpustească în costum, provocând moarte instantanee. Așa avea de gând să procedeze pentru că nu mai avea speranțe pentru vreun ajutor care, totuși, nu se știe de ce, a venit.
--Din cauza accidentelor - a repetat extraterestrul și a ridicat capul.
Urmărindu-l cu privirea, Sven Dalberg a observat încă un nor, care, oprindu-se din zbor, a început să coboare ca un dirijabil, la comanda nevăzută a extraterestrului.
--Frumoasă muncă - a zis Sven Dalberg, simțind cum îi revine buna dispoziție. Ce noroc am avut că ați fost prin apropiere.
--Noroc ? Greșești. Noi controlăm toată Galaxia. Posturile noastre sunt amplasate în toate sistemele planetare.
--Chiar în toate ?
--Fără excepție.
--Curios - s-a mirat Sven Dalberg. Cum se face că până acum nu am auzit nimic despre voi ? Că doar accidente au loc aproape tot timpul.
--Confuzie - a spus plin de importanță extraterestrul. Noi lucrăm eficace. După cum îmi amintesc niciun fel de formă de viață nu a fost periclitată. Chiar eu am salvat mai mult de zece.
Nasul extraterestrului s-a mutat spre o ureche dar imediat s-a întors la locul lui, în timp ce norul sub formă de dirijabil s-a oprit.
Din interiorul lui a fost proiectat afară un cub roșu voluminos care, la rândul lui, a început să coboare lin, de parcă ar fi fost ținut de un cablu invizibil. Semăna foarte mult cu un bloc de locuit sau cu un container imens, greu încărcat.
Cubul roșu cobora direct spre Sven Dalberg care imediat a sărit într-o parte, fiind nevoit să se ferească. Piatra, pe care el stătea jos, a pârâit și s-a făcut praf sub greutatea încărcăturii.
Extraterestrul a lovit containerul cu pumnul despicându-l în două fără zgomot și lăsând să se vadă un aparat cu o destinație necunoscută.
La un semn al extraterestrului, carcasa roșie a zburat imediat, dispărând în interiorul norului ce staționa pe cer.
Aparatul rămas pe sol semăna cu un cilindru metalic fixat pe trei picioare masive. La un capăt al cilindrului, se putea observa un orificiu de mărimea unui craniu omenesc.
--Perfect - se declară satisfăcut extraterestrul, în timp ce studia aparatul înconjurându-l. S-a așezat chiar în genunchi verificând ceva sub cele trei picioare. Apoi s-a ridicat, a scuturat cu scârbă mucegaiul care deja se lipise de costum, a învârtit cilindrul metalic până când orificiul a ajuns în direcția lui Sven Dalberg.
Înăuntrul cilindrului domnea întunericul.
Extraterestrul a tras cu putere de un levier, invizibil până atunci, care a început să se lungească ajungând pănă aproape de pieptul lui Sven Dalberg.
--Gata - a zis satisfăcut extraterestrul. E cea mai sigură mașină. Niciodată nu a dat greș.
--Și ce se întâmplă acum ? a întrebat curios Sven Dalberg.
--Totul o să fie în regulă. Dacă acționați levierul, dorința dumneavoastră se va împlini.
--Orice dorință ? s-a îndoit Sven Dalberg.
--De ce orice ? Numai dorința pe care ați avut-o în momentul acesta.
--Păi, totuna e ! - s-a bucurat Sven Dalberg și a zâmbit. Formidabil.
Și-a pus în gând o dorință și a pus palma pe levier.
--Nu vă grăbiți - a exclamat extraterestrul. Fața lui a început să tremure și ochii s-au răspândit în toate părțile. Întâi să mă îndepărtez la distanța necesară.
Sven Dalberg a luat mâna de pe levier și a privit cu mai multă atenție mașina extraterestrului pentru îndeplinirea dorințelor.
Semăna cu o vechitură dintr-un muzeu. Telescop ? Nu. Motor cu reacție? Poate. Dar semăna mai degrabă cu altceva.
Extraterestrul a făcut un semn și alături de el a apărut învelișul semitransparent al crisalidei zburătoare. A intrat înăuntru și "gogoașa" a început să se ridice încet.
--Hei - a țipat Sven Dalberg. Așteptați !
Înțelesese dintr-o dată că instalația enigmatică semăna foarte mult cu un aparat cu ajutorul căruia, în antichitate, se rezolvau probleme demografice.
Crisalida a revenit la sol.
--Nu puteți ? a întrebat grijuliu extraterestrul. Dacă vă este greu, pot să reglez levierul pe efortul cel mai mic. Uite-așa. Dar să nu vă grăbiți. Trebuie să înțelegeți că dorințele noastre nu sunt chiar identice cu ale dumneavoastră.
Sven Dalberg privea cu îndoială crescândă instrumentul demografic extraterestru.
--Sunteți, într-adevăr, sigur că această... chestie îmi va îndeplini orice dorință?
--Dar dumneavoastră sunteți, într-adevăr, o ființă rațională ? a întrebat curios extraterestrul. E clar că nimeni nu este în stare să satisfacă orice dorință a tuturor indivizilor din populațiile sistemului nostru stelar. După părerea dumneavoastră, câte ființe raționale sunt în Galaxie ?
Sven Dalberg a clătinat din cap și parcă i s-a părut că aparatul demografic s-a mișcat, urmărindu-l.
--Nu știu.
--Foarte multe ! i-a comunicat sec extraterestrul. De aceea ne interesează numai dorințele care privesc munca noastră. Îi localizăm și, după posibilități, le îndeplinim dorințele. De exemplu, dumneavoastră, nu demult ați ajuns la o hotărâre care periclita viața. Normal, n-am putut să nu ne amestecăm.
--Și ce hotărâre ați luat ?
Gura extraterestrului s-a lărgit până la urechi, în imaginea feței lui s-a amestecat totul și doar după un minut și jumătate și-a revenit la normal.
--Doar sunteți o ființă rațională. Sunt lucruri despre care nu se vorbește. Dar dacă insistați... Acum câteva minute ați hotărât, scuzați-mi expresia, să muriți. Dorința dumneavoastră amenința viața...
--Înțeleg.
--...și de aceea am adus instalația necesară. Apropo, cunoașteți cam cât costă energia pentru aducerea urgentă a unui asemenea dezintegrator ?
--Va să zică ăsta este... un de-zin-te-gra-tor ?
--Are mai multe denumiri: dezintegrator, distrugător, ucigător... Cum vă place.
--Va să zică... Dacă apăs pe levier...
--Dorința dumneavoastră se va împlini - a aprobat extraterestrul, dând din cap.
--Dar dumneavoastră ați vrut să mă salvați !
--Noi ? Pe dumneavoastră ? - extraterestrul a căzut pe gânduri. Trăsăturile feței se unduiau ca șerpii. Bine dar dumneavoastră faceți o confuzie. În primul rând, aceasta contrazice dorința dumneavoastră, iar moartea, scuzați-mi vulgaritatea, asta este treaba personală a fiecăruia. În al doilea rând, ființele chiar cele raționale, au ajuns să fie prea multe. Salvarea celor care sunt pe moarte stă chiar în mâinile lor. Scuzați-mă încă o dată.
--Deci, așa - a zis Sven Dalberg. Și asta se numește salvare în caz de accident.
--Normal. Noi doar ocrotim viața. În Galaxie sunt foarte multe vieți și ele aparțin fiecărei lumi. Și întotdeauna există ceva care o amenință. Uite, dumneavoastră, scuzați-mă, vi s-a năzărit să muriți. E dreptul dumneavoastră. Dar ce metodă ați vrut să alegeți ? Pe cea mai barbară: deschizând viziera căștii costumului. Și asta înseamnă că milioane de bacterii de sub casca dumneavoastră se vor năpusti în libertate și vieții locale i se vor aduce pagube de nerecuperat. Poate chiar va dispare complet.
--Viața locală ?
--Viața locală.
--Mucegaiul ăsta cenușiu ? Sau ăsta nu e mucegai ?
--N-are importanță ! Mucegai, bacterii, microorganisme. Aveți ceva împotrivă ?
--Nu - a zis Sven Dalberg. Dar cum este posibil ? Să alegeți între o ființă rațională, un om ce întruchipează apogeul creației și niște microbi amărâți. Oare este posibil să existe vreo comparație ?
--Nu ! a fost de acord extraterestrul. În fond ce este omul ? Moartea anumitor ființe individuale, și chiar a celor raționale, este prevăzută în evoluția fiecărei vieți care a apărut de-sine-stătător. Fiecare viață este neprețuită pentru că este irepetabilă. Nu există nenorocire mai mare decât dispariția viului la dimensiunile întregii planete. Cred că acum totul este clar, nu ?
--Deci, dacă eu deschid casca... va să zică asta înseamnă... s-a bucurat Sven Dalberg găsind, în sfârșit, o logică normală și nedenaturată în tot ceea ce se petrecea. Într-adevăr, cred că acum este clar. Încep să vă înțeleg.
--Numai înțelegerea nu ajunge. Este necesară și acțiunea. Iar dumneavoastră ce vreți să faceți ? În loc să folosiți dezintegratorul, care nu numai că vă îndeplinește dorința dumneavoastră, dar și omoară, scuzați-mi expresia, toate porcăriile care colcăie sub cască, dumneavoastră ce faceți ? Lungiți vorba fără rost. Nu vi se pare că ați zăbovit destul ?
Extraterestrul a pășit spre crisalida lui.
--Așteptați un pic - a țipat Sven Dalberg. Dar eu nu vreau să mor.
--Deja v-ați răzgândit ? Cum doriți. Nimeni nu vă silește.
Învelișul de ceață ce învăluie extraterestrul s-a îndesit și și-a pierdut transparența.
--Dar eu vreau să trăiesc - a urlat Sven Dalberg. Să trăiesc !
--N-aveți decât. Doar e dreptul dumneavoastră legal.
Crisalida a început să zboare spre Nord.
Orificiul negru al dezintegratorului îl fixa drept în față.
Sven Dalberg a făcut un pas lateral.
Țeava mașinăriei s-a mișcat urmărind fiecare mișcare a lui.
--Ajutor ! a țipat disperat Sven Dalberg.
Un minut mai târziu, extraterestrul stătea în fața lui.
--De ce țipați ? V-am spus doar: trăiți.
--Aici ? Bine dar eu...
--Unde doriți ! De exemplu, dacă o să zburați la dumneavoastră, noi o să vă fim recunoscători.
--Păi, cum să zbor ? a izbucnit Sven Dalberg, arătând spre nava lui paradită.
Extraterestrul îi repetă gestul.
--Probabil tot așa cum ați venit.
--Ce, vă bateți joc de mine ? Cu rabla asta ? Totul este paradit: tabloul de comandă, motorul și chiar învelișul.
--Și de ce nu vreți s-o reparați ?
--Iar râdeți de mine ? Păi, cum s-o repar ?
Ca răspuns la replica omului, ochii extraterestrului s-au urcat pe frunte.
--Cum ? Dumneavoastră nu știți să vă reparați nava proprie ?! Haideți să mergem să vedem...
...Sven Dalberg a pus mâna pe pârghia de start.
Extraterestrul stătea departe, printre stânci, cu mâna pe dezintegrator. Tot îi mai era teamă că pământeanul se va răzgândi iar.
Nava s-a cutremurat și s-a repezit în sus.
În ecranele de observare, Sven Dalberg vedea planeta parcă pentru prima oară, acolo unde l-a aruncat destinul. Vedea cerul ei albastru care se întuneca treptat, norii albi, la nivelul cărora ajunsese și stâncile sălbatice care se prăbușeau în jos. Dar nu; el pleca, iar restul rămânea pe loc.
Și cerul, și norii, și stâncile.
Și, bineînțeles, mucegaiul de pe stânci - o viață străveche cu un viitor încă necunoscut.
"SALVAREA VIEȚII"
- Mihail Puhov -
[ https://hu.m.wikipedia.org/wiki/Mihail_Georgijevics_Puhov ]
... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția mea de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură interesantă !
.jpg)
