legenda viorelelor ...

... doar a apărut, azi, câteva ore soarele şi s-a simţit mai puternic căldura lui, şi iată că îmi simt renăscute speranţele şi sunt veselă fără motiv! 
... am primit câteva simboluri specifice plaiurilor noastre - minunate mărţişoare - şi gestul primirii mărţişorului-dăruirea pupicului (drept mulţumire!) cred că a adus în suflet, mie şi celor ce mi-au dăruit, ceva deosebit de plăcut, după atâta vreme plină de ploi şi frig!
... este început de weekend şi de-abia aştept ziua de mâine - care sper să fie la fel de plăcută - ca să mă bucur de câteva clipe împreună cu căţeii mei, în grădina mare, admirând pomii şi ... ce mai o fi, după atât frig!  
... în aşteptarea zilei de mâine, transcriu mai jos o poezie frumoasă:
        "Primăvara-i o fecioară
         Cu albaştri ochi adânci;
         Ea se plimba tot prin lunci
         Şi prin codri se strecoară.
             Iară pletele-i bălaie
             Când le scutură în vânt,
             O lumină pe pământ
             Se revarsă ca o ploaie.
         Genele arar se pleacă
         Peste ochii ei senini
         În a lor ploaie de lumini
         Ca o umbra doar să treacă.
              Iar pe umeri albi ca crinul
              Poartă salbe lungi de flori,
              Prinse-n perle vii din zori
              Şi-n zefire ca seninul...   
         Ea trecând prin văi aruncă
         Împrejuru-i mii de flori,
         De pe cer goneşte nori
         Şi se-afundă-apoi în luncă.
              Şi la glasul ei se-avântă
              Păsări de prin alte ţări
              De departe peste mări,
              Şi cu dânsa-n crânguri cântă.
         E demult, din vremi trecute,
         Primăvară ... Întâi venise,
         Largul văilor cuprinse
         Prin pădurile tăcute.  
               Flori din lume adusese
               Să le-arunce peste vale
               Să gătească codru-n cale
               Şi izvoru-n umbre dese.
          Ea văzu atunci ca-n salbă
          N-are-o floare azurie
          Care crângul să reînvie
          Să zâmbească-n valea albă.   
               Şi porneşte-ncet în cale-i
               Printre ramuri loc să-şi facă
               Ochii-albaştri-n jos şi-pleacă,
               Mult cuprinsă e de jale.  
          Numai roua jos pe-o foaie
          Străluceşte-n umbra deasă.
          Ca o dungă luminoasă
          Ea cu ochii umbra taie. 
               Jos în roua cea curată
               Ochii-n lacrimi odihneşte
               Şi zâmbind ea se opreşte
               Deodată fermecată,
          Căci pe-o frunză, din lumină,
          Şi din umbră, şi din rouă
          Răsărise-o floare nouă
          Din privirea ei senină!
               De-un albastru-nchis şi mică,
               De-o culoare fără nume,
               Astfel a venit în lume
               Printre frunze-o "Viorica".
                      (ALICE CĂLUGARU, "Legenda viorelelor")
                           -https://ro.wikipedia.org/wiki/Alice_C%C4%83lug%C4%83ru -

... i se spunea "man in black" ...

... am o stare sufleteasca aparte in aceasta seara ...
... am vrut sa ascult muzica dar nu pe cea din timpurile actuale ...
... asa am ajuns sa imi amintesc cat de draga mi-a fost (si constat ca inca imi place foarte mult!) muzica country ...
... unul din cantaretii care mi-au placut mult dar despre care nu am stiut - ani multi !- decat ca era un barbat matur, imbracat in negru (culori inchise), de o eleganta speciala, care ma fermeca cu ritmul muzicii, chitara si vocea sa grava de bariton!!!
... era Johnny Cash, supranumit "Man in Black"!
... una din melodiile sale este:

 

... Mario şi o vizită de neuitat ...

... sâmbătă am mai vizionat ceva frumos la televiziunea mea favorita (de suflet), nhk world !
... nu cred că îmi va fi uşor "să trec în revistă" câteva din cele vizionate ...
... 1 ...
    Mario, un italian înalt (faţă de japonezi! ), frumos, încă prezentabil de tânăr, de ani mulţi în Tokyo, patron al unui restaurant şi bucătar renumit!!!
    nu cunosc prea multe despre Mario dar ... am vizitat împreună cu el - prin intermediul filmului prezentat - zone atât de variate din Japonia şi atât de uimitoare prin frumuseţea peisajului, clădirilor, oamenilor ...
    o frumoasă doamnă japoneză l-a însoţit şi i-a prezentat minunăţiile spaţiului greu accesibil unui străin ...
    şi aşa am reuşit să văd parcuri, temple ... dar şi ceva special (zic eu!) cum este o bucătărie din arealul unui templu budhist şi cum se găteşte, şi cum se poate tăia un peşte - fără a-l atinge cu mâna - ce urmează a fi dăruit ca ofrandă zeilor, cum stau frumos japonezii la templu, după slujbă şi mănâncă preparatele pregătite pentru acea sărbătoare de cei de la templu ...
    mai aparte a fost modul de pregătire a cinei oferite de către japonezul considerat o valoare în acest domeniu al bucătăriei KAISEKI, în special în Kyoto ... au fost prezentaţi toţi ''paşii'' gândirii meniului: ce alimente, ce arome, ce vase (vechi, păstrate de generaţii, de către familie) să fie utilizate la servirea preparatelor ... totul special pentru a-i creea italianului (foarte bun bucătar şi cunoscător al mâncărurilor japoneze !) senzaţia că este la el, în Italia ... deşi produsele erau din Japonia! 
    servirea preparatelor într-un spaţiu specific elitelor (care îmi amintea de "Shogunul"!), cu o eleganta masă neagră, unde erau aşezaţi italianul (prea înalt - stătea la măsuţa mică, cu picioarele întinse pe dedesubt şi aşa părea de înălţimea celor din jur!!!) şi doamna japoneză (ce-l însoţise peste tot)! 
    soţia gazdei prezentând primul meniu - gătit de ea, special pentru un astfel de oaspete ... 
    fetele japoneze care serveau repede şi cu graţie, alergau prin nenumărate camere japoneze din bucătărie până în camera specială de oaspeţi, tăviţe cu preparate care mai de care frumos aranjate, şi care făceau deliciul celor doi oaspeţi!!!
    bucătarul adjunct (şeful trupei de fete ce serveau) care aştepta în bucătărie şi cerea fetelor, la fiecare revenire, să afle cum au reacţionat oaspeţii admirând preparatele, apoi consumându-le ...
    italianul trăia fiecare scenă şi consuma fiecare preparat ca într-o magie/un ritual ... 
    apoi seara se termină - ca o mare onoare - într-un mod şi mai deosebit: italianul este îmbrăcat în kimono şi participa, însoţit de doamna japoneză, la ceremonia ceaiului ... pregătit în onoarea sa, de o personalitate în acest domeniu!!!
    la plecare, spaţiul străbătut prin curtea plină de lumini specifice lampioanelor, printr-un spaţiu tot plin de magie... 
... 2 ...
    Mario-italianul pregăteşte şi el o seară cât mai deosebită, la el la restaurant avându-l ca oaspete pe japonezul-gazdă însoţit de doamna japoneză, ghidul italianului de mai înainte!
    bineînţeles că, având asimilate tradiţiile bucătăriei japoneze, reuşeşte să prepare şi el o cină deosebită reuşind să obţină uimirea şi admiraţia japonezului privind arome şi culori, mod de preparare şi prezentare a preparatelor, cei doi (japonezul şi italianul) strângându-şi mâinile, la finalul serii, ca între doi egali!!! 
    acum, vorbele mele nu pot descrie corect ceea ce am vizionat, pentru că magia vine din a viziona imaginile filmului pentru a observa toate detaliile pregătirilor, coloritul vieţii japoneze (îmbrăcămintea, hrană, spaţiu de locuit, de lucru, de plimbare şi de rugăciune, etc) ...
... să simţi spiritul Japoniei !

...de ... dragobete...

... a venit si timpul ... dragobetelor!!!
... mi-a placut o melodie cantata de inegalabilul Gheorghe Dinica:

          http://www.trilulilu.ro/video-muzica/gheorghe-dinica-parol-ca-te-iubesc-2