jurnalul (187)

Astăzi ... vineri, 17 februarie, ora 19.28
Şi iată ... că am trecut deja de jumătatea lunii februarie !  
Gândurile ... îmi aleargă, aproape fără să vreau, la Primăvara ce se spune (peste tot...) că trebuie să vinăăăăăăăăăăăăăăăăăă ! de ieri (şi se continuă şi azi...) soarele este mai apropiat fizic de noi !!! nu ne încălzeşte foarte mult pentru că (tare curios !!!) nu topeşte uşor zăpada... încă mai avem destulă zăpadă... dar sub streşini se adună picuri de apă toată ziulica făcând micuţe găurele în stratul de zăpadă, la egală distanţă ca la o adevărată operă de artă...

Oamenii ... sunt ceva mai optimişti - doar va veni Primăvara, nu-i aşa?...  zâmbitori parcă... sau mi se pare ?

Azi ... am fost alături de micuţa, prin bucătărie: ba cu focul, ba cu cafeaua, ba cu micul dejun, ba cu pregătirea gogoşilor (dulciurile acestei ierni, pe la noi...).... după un somnicel după masa de prânz (am adormit aproape fără să mai îmi dau seam când...), am ieşit, cu destul curaj, la braţ cu prietenul meu cel puternic tăietor - toporul cel mare şi atât de greu -  la spart de buturugi - am auzit că vor veni ploi sau lapoviţă sau zăpadă de duminicăăăăăăăăă ! normal, când am oprit activitatea,(fiind foarte lacomă la cât mai multe buturugi sparte...) de-abia mi-am adunat trusoul de la muncă, am lăsat curăţenie şi ... în casă !!!

Hainele mele ... sunt multe (aş minţi dacă aş spune că îmi este cald şi am mai puţine...) 

Nu prea aş vrea ... ca să sărim din aceste zile frumoase în zile ploioase - aşa spun pe la meteo ! dar parcă poate fi cum doresc eu !?

Săptămânal nu meşteresc ... multe... am mai lucrat la micuţul şerveţel din etamină (după ce îmi dau cu multă alifie ca să nu mi se agaţe de pielea prea uscată de la lemne...), am supravegheat focul la sobă, am spart buturugi (cam la două zile...), ordine şi curăţenie prin casă... 
Bodyguarzii ... au programul lor - tot cam bulversat de locuirea în casă din cauza frigului - ce s-a adaptat la stilul nostru de viaţă din casă, adică se străduiesc (mai mult sau mai puţin bine...) să respecte regulile ! şi sunt tare veseli când ies pe afară...     

Casa ... este caldă - nu ştiu când va veni timpul ca să nu mai facem focul !!!

Aici: am ales o poezie din opera celei ce a fost Agatha Vasiliu-Bacovia (născută Grigorescu)- legată de ideea de a scrie acest ''jurnal'':
       - https://ro.wikipedia.org/wiki/Agatha_Bacovia - http://poetii-nostri.ro/agatha-bacovia-autor-208/ -
         ''Scriu
          pe pagina albă
          a zilelor,
          pe pagina neagră
          a nopţilor, 
          despre noi,
          despre tine.
                 Filele scrise
                 cresc, 
                 se adună.
                 Cartea
                 va păstra anii,
                 visurile noastre
                 dimpreună,
          Cu tot ce a fost
          şi va mai fi
          să fie
          pe necuprinsul
          vis,
          de poezie...''
             (AGATHA VASILIU.BACOVIA, ''PAGINA ALBĂ'')

delicatul porţelan...

... am urmărit adesea, la tv, cum lucrează un olar de pe meleagurile noastre... şi ce minunate vase din lut realizează, respectând tradiţia locului...
... aşa că am călătorit şi într-un loc din îndepărtata Japonie pentru a sta alături de cel ce realizează, cu atâta migală, răbdare şi mult talent vase minunate ...
... deci, haideţi să vedeţi ce minunate porţelanuri am descoperit într-un mic atelier din Tobe (https://en.wikipedia.org/wiki/Tobe,_Ehime ):

curaj...

... azi a fost ceva mai mult soare... în zonele cu adăpost, simţeai mângâierea razelor solare... dar puţin mai încolo, friggggggg... încă este zăpadă multă !
... am pornit prin grădina mare, cu telefonul, încercând câteva imagini (aşa cum le poate realiza el):

 ... cărăruia mică reprezintă urma aleii realizate în multa zăpadă ce a fost pe acolo:

 ... în grădiniţa mică din faţa casei, unde stratul de zăpadă s-a topit, a apărut mica vegetaţie ce a stat acolo pitită, ca sub o plăpumioară:

 .. spectacolul din alte zone din grădiniţa mică: trandafirii înconjuraţi de zăpadă...

  ... dar - surpriză ! într-un colţ al grădiniţei, lângă micul gărduleţ, printre zăpadă, au apărut curajoşii ghiocei! 

 ... câte doi, câte trei sau în grup mai mare:

între răsărit şi apus...

... este seară...

... poate că va mai străluci şi pe la noi soarele şi va veni şi primăvara şi vom uita de atâta frig...

... până atunci, am o poezie frumoasă postată de prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann ):

  ''La orizont,

    între răsărit

    și apus,
    stă soarele meu
    pregătit
    de o nouă poveste,
    și prea obosit
    de o veche istorie.
              Dimineața
              sărută
              seara,
              cu buzele
              fire de nisip,
              creionate
              de brize
              pescăruși,
              în sărut,
              val albastru
              pe un țărm
              de clepsidră.
   Ziua
   se zbate
   pe o pleoapă
   înstelată
   de noapte,
   desenând
   cocori
   în zboruri
   anotimpuri.
              Eu,
              între
              răsărit
              și apus,
              îmi desenez
              orizontul,
              să poată
              soarele meu,
              între noapte
              și zi,
              să își odihnească
              strălucirea
              pe o îmbrățișare
              de raze.''

(LAURA SCHUSSMANN, '' ÎNTRE RĂSĂRIT ȘI APUS...'')

poveste...

 POVESTE DE DRAGOSTE CU ANDRA CANTUNIARI

                          - MIRCEA MARIAN -

           ''În viaţa asta a noastră Andra şi-a dorit un singur lucru: să fie fericită !

             Pentru ea fericirea era sinonimă cu viaţa, cu dragostea, cu primăvara, cu dimineţile albastre, cu păsările care zburau în înaltul cerului, cu munţii şi cu pescăruşii albi ca fulgul... cu oamenii pe care-i vindeci şi cu simfoniile lui Beethoven.

             Andra şi-a dorit în viaţă în primul rând, în al doilea, în al treilea şi în toate rândurile, să fie fericită.

             Fericirea pentru ea înseamnă muncă, dragoste, împlinire, cinste, încredere, din nou dragoste, muncă, omenie...

             Iar numele Andrei era sinonim cu dragostea.

......................................................................................................

             Ce-a însemnat pentru mine Andra ? Omul alături de care am crescut... pentru că fiecare om are un semen alături de care se împlineşte. Viaţa e făcută de fiecare dată din doi oameni, existenţa e dusă în doi, dragostea nu se poate concepe decât în doi, fericirea nu e fericire dacă nu ai un om căruia să-i mărturiseşti totul. Nici o mare bucurie a lumii n-a fost dusă pe umeri de unul singur... Andra şi cu mine am crescut împreună, ne-am sprijinit unul pe celălalt... Fiecare om are în viaţă un drum pe care trebuie să-l parcurgă... mai uşor, mai greu, mai plin de hârtoape sau mărginit de flori...''     
           (MIRCEA MARIAN,''POVESTE DE DRAGOSTE CU ANDRA CANTUNIARI'')

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''POVESTE DE DRAGOSTE CU ANDRA CANTUNIARI'', MIRCEA MARIAN !

 ( http://www.referatele.com/referate/romana/Mircea-Marian/ )

 ( http://www.goodreads.com/book/show/16008090-poveste-de-dragoste-cu-and)

cuvântul zilei...

... am mulţi prieteni virtuali (nu aşa de mulţi totuşi !!!) şi nu reuşesc ca să citesc postările toate !
... astă-seară am citit o postare care mi-a atins o coardă a sufleţelului: la prietena Mariana ( Mariana Popa ):

''Superb cuvântul zilei în Biserici, astăzi. Superbă Evanghelia Fiului risipitor. Îmi place la nebunie! E provocare curată.
Într-o lume care pare a nu mai cunoaște decât ura, hoția, micimea de suflet și urâțenia din el, bucata asta de cuvînt din Evanghelie ne învață ceva atât de simplu, de firesc, de curat, de frumos: ne învață să iubim.
Să iubim fără prejudecăți, neegoist. Să iubim cu toată inima. Să iubim așa cum iubește Dumnezeu.
Nu înșir aici povestea, nu insist asupra faptului că fiul cel mic, rebelul familiei, a epatat maxim cheltuind partea lui de moștenire rapid, pe plăceri diverse și vinovate, printre străini. Nici că s-a întors apoi acasă cu coada între picioare, flămând, ruinat și umilit. Reperele scripturistice sunt Luca 15: 11-32, pentru cine vrea să citească.
Ce mi-a atins sufletul în povestea asta și ce vreau să arăt este reacția tatălui.
Surprinzător, tatăl n-a simţit nicio clipă dorinţa de răzbunare, n-a vrut nicio clipă să facă dreptatea pe care fiul cel mare şi cuminte - şi probabil toţi ceilalţi - o cereau, pe care autoritatea sa de tată, nesocotită, înfruntată, rănită, o justifica.
Tatăl avea tot dreptul să pedepsească crunt. Și a pedepsit! Și-a condamnat fiul la iubire!
E clar, tatăl a iubit cu o altfel de iubire.
Iubirea lui s-a rugat şi a crezut.
Iubirea lui nu s-a lepădat şi nu a trădat.
Iubirea lui a îndurat.
Iubirea lui a plâns şi a iertat.
Iubirea lui a așteptat. În nebunia iubirii sale, tatăl l-a aşteptat mereu în prag pe cel plecat. Şi înainte ca vederea, ca ochii cei trupeşti să i-l aducă-nainte, sufletul plin de dor al tatălui l-a simţit...."şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat."
Ce imagine!
Mi-am închipuit de multe ori această scenă, a reprimirii fiului acasă...l-am văzut pe tatăl alergând desculţ înainte-i...acoperemântul i-a alunecat de pe cap...arşiţa şi emoţia i-au răsărit pe frunte broboane mari de apă...mâinile ridicate spre cer s-au coborât, tremurânde, pentru a îmbrăţişa grumazul fiului prăbuşit la picioarele sale...şiroind, lacrimile tatălui spălau deopotrivă colb şi vină şi ruşine...
Oh, ce taină adâncă taina iubirii desăvârşite! Partea de suflet sădită-n fiul cel rătăcitor se revendica întregului...dragostea cea vie a tatălui o aducea înapoi, acasă...

Cu-atât mai mult îmi place să "văd" imaginea aceasta cu cât cred că Tatăl m-a aşteptat, cândva, şi pe mine aşa.
Şi mâna Lui, şi sărutarea Lui, şi dragostea Lui întreagă îmi înlănţuiesc grumazul şi astăzi, mie, celei mai risipitoare dintre copiii Lui.''

   (MARIANA POPA, ''Despre iubire și fii risipitori'')

reverie...

... acum câteva momente, am citit versuri la prietena mea virtuală, doamna Ludmila (Ludmila Vârlan Turcu ):

''Lăsat-am visele în leagănul de fulgi
  La un sfârșit de iarnă singuratic,
  Le-am învelit cu-ale tăcerii umbre lungi
  Să nu le-ajungă dorul nebunatic.

                Să stea acolo-n liniștea ninsorii
                Cu geana-nchisă până-n primăvară
                Când vor veni acasă toți cocorii
                Și-a slobozi miresme lăcrămioara.

Le voi trezi atunci cu mângâierea
Primelor frunze-n verde primenite,
În murmur lin voi preschimba tăcerea
Chemând pe nume doruri rătăcite.

                Să mi le poarte-n zarea-ndepărtată,
                În locuri cu parfum de gingășie,
                Descătușându-mi firea înghețată
                Cu mâna blândă din copilărie.''

                             ''REVERIE''

                   - Ludmila Vârlan Turcu -