atac de cord...

Liviu Paciugă
                                          ATAC DE CORD

            1. KALAHARI
     Mi-am retras mâna. Claviatura, ecranul. Parcă le văd pentru prima dată, obiecte străine sau înstrăinate de automatismul extrem ce determină dispariția percepției conștiente. Se ocupă subconştientul de întregul proces. Intrat în reflex. Sau introdus ? Pentru a da posibilitatea conştientului de a se odihni. Mai bine zis de a rămâne într-o hibernare perpetuă care durează de o viață. Memoria mea conştientă este goală, nu golită sau ştearsă, e pur şi simplu goală. Pentru că nici o imagine, nici un eveniment nu a reuşit performanța de a străpunge bariera subconștientului spre a ajunge la nivelul conştientului. Astfel că ecranul, claviatura se înscriu pentru prima dată în memoria mea conştientă şi, alături de aceste gânduri, sunt primele elemente care o tulbură. Primele mele gânduri... Primele... Parcă ar fi un început. De viață ?... Dar dacă sunt primele mele gânduri conştiente, nu înseamnă că nu sunt o mulțime altele în subconştient, care se îngrămădesc să ajungă la conştient. Mă repet şi asta nu-mi place deloc. C ar putea să însemne conştient şi S subconştient.
       Între S şi C s-a deschis o portiță odată cu primele gănduri tip C. Şi golul C-ului atrage toate noțiunile, toate gândurile din uriașul acumulator S prin portița asta minusculă. Dacă le-aş lăsă libere, ar fi haos în creierul meu. Dar reuşesc să le stăpânesc. Am de gând să-mi ascult foarte atent S-ul. Are o experiență de 24 de ani. Stop ! De unde ştiu asta ? Ecranul din față etalează cifre, cuvinte ale căror sensuri nu le-am găsit încă în S. Un colț face notă aparte. Delimitat de un chenar luminescent poartă următoarea inscripție:
             FIŞĂ DE IDENTITATE
   ... (două cuvinte care nu au nici un semn pentru mine şi... nu mă ostenesc să le memorez)
   VÂRSTA: 24 ANI
   FUNCȚIA: OPERATOR AUTOMAT GRAD 1
   CALITATEA: OM
       Mă aflu într-un fotoliu foarte comod, dintr-un material de culoare neagră. Am în față un calculator de prelucrare a datelor: ecranul, claviatura. Cifrele numărului 24 de pe FIŞA DE IDENTITATE încep să clipească intermitent. În dreapta pupitrul e un fel de nişă care ar fi trebuit să se deblocheze automat când cifrele dintr-un alt colț al ecranului ar fi indicat 24.00.00. Acolo găseam întotdeauna două butoane de culori diferite. Ştiam că trebuie să le mănânc. Nu aveau nici gust, nici miros. Nişa nu s-a deblocat. Iar cifrele nu numai că indică numărul 24.00.00. Au rămas încremenite în această poziție. Sunt sigur că ar fi trebuit să se schimbe. Poate că aceste fapte inedite au determinat activitatea nivelului C. Nu reuşesc să-mi desprind privirea de numărul 24.00.00. A devenit constant prin nemișcarea cifrelor sale. Totdeauna este nevoie de o constantă. Dar până acum ce a fost constant ?
       În jur sunt calculatoare identice cu al meu. Oamenii stau în fața lor. Au privirile fixe şi apasă pe două butoane dar mi se pare ceva absolut lipsit de sens. Mă ridic şi pornesc printre calculatoare. S îmi spune că trebuie să merg, să caut o ieşire. Vreau să ajung la un perete. Mergând de-a lungul lui voi găsi o uşă. Uşile înseamnă de obicei ieşiri. Merg destul de repede. Sunt înconjurat de aceleaşi calculatoare. În sfârşit, un perete. După cât am mers până aici, cred că sala este imensă. Peretele la care am ajuns e uşor curbat. Pornesc mai departe. Ecranele calculatoarelor s-au stins. Calculatoarele au murit. Am asistat la agonia lor. Oamenii îşi părăsesc lucrurile. Dar liniştea nu este ruptă. Nu au ce să-şi spună. Sau au prea multe de spus şi nu se pot hotărâ cu ce să înceapă. Văd un alt perete. Disting o uşă aproape de colț. Ajung acolo. Uşa e blocată. Deşurubez cel mai apropiat fotoliu şi încep să izbesc în uşă cu acest berbec improvizat. Uşa cedează destul de repede. Privesc dincolo. O sală imensă. Pereții nu se văd. Calculatoarele sunt părăsite de operatorii care stau adunați în grupuri privindu-se fără să spună nimic. Cele două săli sunt perfect identice. Pornesc mai departe de-a lungul peretelui curbat. Monotonie. Obositoare. Încep să înțeleg cu adevărat noțiunea de oboseală. Şi noțiunea de foame. Mă enervează încetineala mişcărilor celorlalți. Dar eu cum mă mişcam înainte de activitatea nivelului C ? Sau mă enervează tocmai pentru că la nivelul S am conştiința condiției pe care am reuşit să o părăsesc cu ajutorul unui S deosebit şi pe care acum... o disprețuiesc ? După câteva ore ajung la un alt colț. Uşa e blocată. Deşurubez cel mai apropiat fotoliu şi încep să izbesc în uşă cu acest berbec improvizat. Uşa cedează destul de repede. Privesc dincolo. O sală identică primelor două. Uşile înseamnă de obicei ieşiri.  Dar nu întotdeauna. Cred că e mai bine să o iau de-a lungul peretelui fără curbură. Merg. Dar mult prea încet. Mă întind pe jos. Imaginea se estompează, se estompează, se estompează... M-am trezit. Asta trebuie să fi fost somn. Mă ridic şi pornesc. Peretele e foarte lung. Podeaua e uşor înclinată. Înainte nu mi-am dat seama pentru că unghiul era prea mic. Deci urc. La început imperceptibil, acum evident. Urc. Îmi place cuvântul. Spre ce ? În jur, monotonia. Şi nu numai în jur. Merg. Un alt colț. O uşă. O încerc. Se deschide uşor. Stratul gros de praf se scutură pe mine.
           2. KARAKORUM
-Stai !      
        Soldatul îşi îndreaptă arma spre mine. Nu mă opresc.
-Cine eşti, omule ? strigă.  
        Ridic din umeri.
-Nu ştiu.
        Mă opresc. Mă priveşte câteva clipe. Apoi lasă arma în jos.
-De fapt nu are nici o importanță.
        Pare că a uitat de existența mea.
-Ce faci ?
-E rândul meu să păzesc aici.
-Ce să păzești?
-Uşa.
-De cine ? Sau de de ?
         Râse.
-N-o păzesc de nimeni. Trebuie doar să văd câți intră sau ies pe uşa asta. Ştii, am pus un pariu. E prea complicat să-ți explic.
         Am plecat. Sala e plinâ cu mese. La unele stau câte patru oameni şi îşi trec unul altuia cartonaşe colorate. La altele sunt numai câte doi care aruncă pe rând cu două cuburi. Am ajuns în fața unui ordinator. E mort, ca şi calculatoarele dîn sălile anterioare. În spatele său se află un cilindru uriaş. O mare inscripție care fusese luminiscentă anunță:
              SIMULATOR SITUAȚII LUPTĂ
      Podeaua urcă şi aici. Pe lângă pereți sunt paturi aliniate în şiruri lungi. Ajung la o altă uşă. Acolo stă un soldat. Trec pe lângă el şi deschid uşa. O închid în urmă. Sunt într-o sală mult mai mică decât cele precedente. E împărțită în carouri albe şi negre. În stânga, un ecran îşi lansează insistent mesajul scris:
               REMEDIAȚI AVARIA
      Câțiva oameni discută aprins. Aud fragmente:
-Punctul dumitale de vedere este doar virtual posibil...
-De acord. Dar dacă schimbăm sistemul de referință...
      Sunt foarte multe mese. Repartizate uniform. Mesele au suprafețele împărțite în pătrate albe şi negre. Sunt paturi de-a lungul pereților drepți, pe lângă care podeaua e înclinată. Oamenii sunt îmbrăcați cu salopete în carouri albe şi negre. Stau câte doi la o masă. Față în față. Unul mişcă nişte statuete de culoare albă aşezate pe tablă, celălalt mişcă statuetele similare de culoare neagră. Câteva mese sunt libere. E un joc pe care aş vrea să-l exersez şi eu dar nu-i ştiu regulile. Unii oameni se plimbau prin sală când am intrat eu. Acum mă înconjoară. Se recomandă drept GÂNDITORI. Le povestesc tot şi le cer o soluție. Unul dintre ei începe să vorbească:
-Întreaga problemă poate fi redusă la situația pionului care mai are un pas şi ajunge pe ultimul rând transformându-se din cea mai slabă în cea mai puternică piesă, dama. Întrebarea care se pune este: ajunge sau nu pionul pe ultimul rând ? Cu un calcul probabilistic relativ simplu...
-Iartă-mă că te întrerup - intervine un altul - dar nu ții cont de o seamă de factori care...
      Încep să se certe. Plec. Ies din camera gânditorilor. Sunt acum într-o sală pustie. Podeaua e din ce în ce mai înclinată. Văd o uşă pe care scrie ORDINATORUL CENTRAL. Uşa se deschide în interior. Intru şi mă sprijin de ea. Un ecran imens şi un pupitru de comandă foarte complex sunt acum în fața mea. E şi un fotoliu. Mă aşez. Pe ecran scrie:
                    AVARIE
            CAUZA: SCURTCIRCUIT
            ALIMENTARE: GRUP ENERGETIC SUPLIMENTAR
            TIMP DE FUNCȚIONARE: 48.00.00
            TIMP SCURS: 47.57.59
     S îmi spune să mă grăbesc. Apăs pe butonul CONTROL. O parte a pupitrului se desprinde de rest şi lasă să se vadă multe obiecte de dimensiuni mici, înghesuite unele lângă altele. Îmi plac. Printre ele sunt mai multe tuburi minuscule de sticlă având în interior câte un fir metalic subțire. Unul dintre acestea e înnegrit. S spune că asta nu e în regulă. Apăs pe butonul PIESE DE SCHIMB. Se deschide un sertar. Iau un tub  de sticlă şi îl înlocuiesc pe cel înnegrit. Îmi place dispozitivul de fixare. Dar nu am timp suficient să-i înțeleg construcția. Pupitrul se reface. Ecranul rămâne gol. Apoi apare inscripția:
                   REGIM NORMAL DE FUNCȚIONARE
după care ecranul este invadat de date care se schimbă cu o viteză uluitoare. Nu le pot urmări. Mă simt eliberat de o mare povară. Gândesc. Poate avea dreptate omul acela. N-am fost decât un pion. Am ajuns pe ultimul rând ? Ce sunt acum ? Cine sunt eu ? Cele două cuvinte de pe fişa de identitate... numele meu. Numele reprezintă identitatea. Dar eu mi-am pierdut numele, deci identitatea. Trebuie să o caut. Ordinatorul mi-a detectat prezența. Începe să-mi explice totul. Cel puțin aşa pretinde. Dar eu nu-l mai ascult. Nu mai vreau să-l ascult. Sau nu mai am puterea s-o fac. M-am săturat de aparențe. Trebuie să mă caut, să-mi caut identitatea. Mă ridic de pe fotoliu. Urc povârnişul podelei. Cuvinte disparate ale ordinatorului stăruie în jurul meu: "rațiunea", "adevărata societate", "supraviețuire", "involuția", "necesar", "sacrificiu"... Îl ocolesc. Urc. Îmi place cuvântul. O uşă. Cred că se va deschide foare greu. O ating. Uşa se deschide. Descopăr pe partea cealaltă cinci sigilii. Toate s-au rupt acum.
                    (Liviu Paciugă, "Atac de cord")

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine câte o porție de mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură plăcută !

jurnalul (269)

... Azi ... vineri 12 octombrie, ora 20.30.
... Au trecut ... 147 zile... timpul trece şi trece şi trece...
... Gândurile ... îmi sunt tot la activitățile ce ar trebui sa le mai derulez prin grădini în această perioadă... bifez, în minte, ce am realizat şi verific ce ar mai fi pe lista perioadei... mai descopăr câte o activitate nefinalizată (mai aveam ceva de vopsit...)...
... Bucătăria ... este zona unde - pregătind câte ceva pentru masă - se face repede cald şi este zona de unde pleacă căldura și în camera de somn... nu am făcut până acum focul în sobă deşi am avut în gând adesea...
... Vremea ... este - prin temperaturi - împărțită în: ziua, după ora 11, este perioada caldă, plăcută; după ora 18 ne înconjoară, din toate părțile, frigggul ! dar în casă, indiferent de temperatura de afară, este răcoare (stăm în plăpumioară la tv)...
... Puiu ... profită (obligat de noi ca să mai iasă din casă...) de razele soarelui, mai cască de căldură în timp ce este de pază:

apoi este primul la uşă, seara, pentru a intra la culcare:

... Muncă ... ar fi destulă dar noroc că programul de muncă este strâns legat de perioada de cald... adică destul de scurt programul meu !😄😁... şi ce pot realiza zilnic ?! azi, de exemplu, am mutat nişte pomişori încercând să le ofer mai mult spațiu pentru a se dezvolta (am stabilit locul de reamenajare,  am săpat gropita, am săpat de jur împrejurul pomişorului stabilit şi apoi l-am scos şi l-am aşezat împreună cu un arac (pentru sprijin), am pus apă şi am acoperit cu pământ, am legat pomişorul de arac, am presat cu piciorul de jur împrejurul pomişorului, am udat iarăşi ! au fost: un cais, un alun, 3 vișini ! În rest, câte o cumpărătură,  câte o plimbare pe la farmacie (mami a răcit sau a eliminat o "pietricică"...), am curățat grădinița din fața casei (fără buruieni...!):

am udat plantele (vinetele, ardeii), florile şi pomii (pe rând...), am scos apă din canalizarea bucătăriei... am adunat semințe de la floricele şi am pus la uscat tijele florilor:

am mai vopsit încă 2 laturi ale căsuței din grădina mare (căsuța fântânii) şi mi-a mai rămas 1 latură nevopsită  (urmarea: cănd voi cumpăra iar vopsea roşie şi diluant)...
 .. Noutatea săptămânii ... poate fi o plimbare printr-o zonă interesantă din Japonia: Shikoku !

PS.

Am uitat ceva: am tăiat trandafirii (pentru a-i pregăti de iarnă...) şi grădinița din fața casei pare mult mai săracă acum !!!

încântare - scurt inventar...

... particip şi eu cu drag la "Miercurea fără cuvinte", joc organizat de Carmen (http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro) !

trifoiul cu patru foi...

Eugen Ionescu
                          TRIFOIUL CU PATRU FOI


    Savantul Berembest, pe baza unor cercetări şi observații îndelungate, a stabilit că se găsesc trei trifoiuri cu patru foi față de nouăzeci şi şapte trifoiuri cu trei foi. Italianul Micoromegassini a stabilit însă procentul de două trifoiuri cu patru foi la sută. Iar germanul Glumenblatt, de şase la sută: aceste statistici contradictorii au suscitat vii, aprinse şi pătimașe controverse, polemici, dueluri, asasinate şi sinucideri.
    Cei trei savanți mondiali s-au întrunit atunci într-o localitate misterioasă, situată la confluența unor fluvii spaniole, şi au căutat, pe bază documentară extrem de serioasă, să stabilească un adevăr eclectic. Deoarece, însă, nici unul nu vroia să cedeze ori să dea de la sine o singură foaie de trifoi, măcar, situația era foarte încordată. Dar s-a agravat şi mai mult în clipa în care un al patrulea savant, polonezul Asmatzukievitz a afirmat că la suta de trifoiuri nu se găseşte "nici unul cu patru foi".
     Aserțiunea acestuia părea întărită solid de temeinice dovezi, aşa încât opinia ştiințifică mondială atârna greu de partea lui. În sprijinul convingerilor sale aducea şi un argument de ordin teoretic: trifoi însemnează, prin definiție, trei foi; şi trifoiul cu patru foi este, deci, o flagrantă contradicție în termeni.
     Ceilalți trei savanți, deşi adversari, s-au unit împotriva adversarului comun, polonezul Asmatzukievitz. Au scris împreună o carte groasă prin care combăteau aprig teoriile polonezului. Ei susțineau teza interesantă că realitatea trifoiului este irațională, ilogică. De vreme ce este ilogică, sau propriu-zis chiar alogică, nu i se pot aplica criteriile logicei.
     Trifoiul cu patru foi nu este posibil logic; e posibil în viață. Şi cea mai bună dovadă nu este aceea că se găsesc două, patru sau şase la sută ?
     Polonezul a răspuns ironic printr-un eseu, scris spiritual şi degajat. El conținea, în esență, următoarele: o apărare a spiritului logic; realitatea este supusă principiilor logicei; numai capetelor celor trei savanți le lipseşte logica şi generalizează cazul lor particular şi patologic. Dacă ar fi să-i credem, atunci cei trei savanți ar fi patru, aşa cum patru ar fi cele trei foi ale trifoiului. Aplicând însă metoda însăşi a celor trei savanți, metoda empirică, şi numărându-i, vedem că cei trei savanți sunt numai trei. Pe urmă, presupunând chiar că există, la o sută de trifoiuri cu trei foi, două, trei sau şase trifoiuri cu patru foi, orice trifoi ar trebui să fie 2 sutimi sau 4 sutimi sau 6 sutimi cu patru foi. Dar trifoiul cu trei foi nu are nici măcar o sutime dintr-o a patra foaie.
     Savantul Berembest, drept replică, a fotografiat un trifoi cu patru foi (e drept cam veştejit) şi a reprodus fotografia în ziarul "Times". Dar Asmatzukievitz nu s-a lăsat deloc intimidat. El a susținut că esența trifoiului este să aibă trei foi. Că trifoiul cu patru foi este neadevărat, inautentic, patologic şi aberație. Or ştiința nu se ocupă decât de adevăr; cazul trifoiului cu patru foi nu poate fi generalizat, pentru că nu e o caracteristică esențială a trifoiului; şi chiar dacă există, e ca şi cum nu ar exista. De altfel, polonezul crede că nici prin eroare nu există asemenea trifoi; şi că se îndoiește la culme de autenticitatea fotografiei lui Berembest. A reprodus el însuşi un trifoi cu trei foi, un trifoi frumos şi verde, pe care l-a opus trifoiului veştejit al lui Berembest. A declarat ca lasă opinia mondială să tragă consecințele.
     Toți intelectualii din lume au luat parte activă și vehementă la controversă. S-au deschis anchete. Au căzut guverne. S-au întâmplat revoluții. Numai o babă se pieptăna în tot timpul acesta. A fost surprinsă în flagrant delict. Condamnată. Arsă de vie. Şi în toate statele s-a pornit atunci o prigoană împotriva fabricanților de piepteni. S-au închis fabricile. S-au confiscat pieptenii pe motivul că e un lux criminal să te piepteni în acele grave momente, în care se va hotărâ pacea sau războiul lumii. Situația planetară era extrem de complicată şi de încordată.
    Un chinez Pep-Te-Ne a pus untdelemn peste foc erijându-se cu o teorie nouă opusă celei a polonezului a afirmat, anume, că trifoii cu patru foi se află în număr de cincizeci la sută; deci cei cu trei foi (după calcule minuțioase) tot cincizeci la sută.
    Europenii au făcut atunci un protest la Liga Națiunilor, argumentând că "Ce se bagă chinezul ?", "Ce se pricepe chinezul ?". Pe urmă numele lui, care amintește un ustensil reprobat de când cu baba, constituia o obrăznicie sfruntată. Degeaba s-a apărat, pe de o parte jurându-se că e însuflețit de dorințe obiective de cercetare ştiințifică; pe de altă parte, pretextând că i, care-i esențial cuvântului "Pieptene", iar nu Piep-Te-Ne. Că în cazul acesta ar trebui eliminat din dicționar şi cuvântul francez "pied", care începe ca "pieptene".
    Francezii, simțindu-se direct ofensați, s-au plâns, pe cale diplomatică, guvernului chinez care însă nu a vrut să ştie de nimic, de parcă era turc.
    Un atentat a fost încercat asupra lui Pep-Te-Ne, la care chinezii au răspuns printr-o tentativă de incendiere a consulatului francez din Shangai. Franța a decretat mobilizarea. Războiul ar fi izbucnit cu siguranță, dacă un fapt nou nu ar fi adus o destindere:
     Cinci copilași (unul japonez, altul bengalez, altul olandez, altul sud-american şi altul antisemit) au făcut fiecare o colecție de o sută de trifoiuri.
    Primul copil avea trei trifoiuri cu patru foi; al doilea - două; al treilea - şase; al patrulea - niciunul; al cincilea - cincizeci.
    Îndată întreaga vină a căzut, cum se cuvenea, pe capetele responsabile ale celor cinci savanți. Aceştia au dreptate fiecare în parte şi nu au dreptate împreună; faptele vorbesc. Ei îşi bat capul şi nu mai înțeleg nimic şi încearcă, nedumeriți, să soluționeze intriganta problemă.
     Stau ascunşi undeva, (unde) nu creşte trifoiul, aşa că îşi urmează cercetările în mod pur teoretic. Au fiecare partizanii lor puțini.
     De atunci însă ştiința este desconsiderată şi pacea lumii asigurată, în mod provizoriu.
     Dar povestea nu s-a sfârşit. Nici nu se poate.
       (Eugen Ionescu, "Trifoiul cu patru foi", vol."Nu")

... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina pe un blog nou: (https://povestiripescurt.blogspot.com ) unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click&Comment Monday"! ... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "TRIFOIUL CU PATRU FOI" de Eugen Ionescu !